CIULEANDRA - O STRĂMOAŞĂ

ÎNDEPĂRTATĂ A DRĂGAICEI
Ion Bratu
Ciuleandra este, evident, o provocare pentru toţi cei care, din diferite perspective teoretice,
încearcă să descifreze semnificaţia acestui mit. În spijinul ipotezei că Ciuleandra este o
strămoaşă îndepărtată a Drăgaicei, invocăm următoarele argumente:

Antropologic, românul este măsura generaţiilor premergătoare şi a celor viitoare, în care tipul
uman central este cel indoeuropean. În opinia noastră, expresia cea mai convingătoare a
acestui tip este statueta „Gânditorului” de la Hamangia. Acesta, alături de consoarta sa, îşi
priveşte cu seninătate şi încredere viitorul. Tipul indoeuropean are multiple disponibilităţi
pentru pescuit şi vânat, pentru agricultură, meşteşuguri şi comerţ.

În plan spiritual, asemenea altor comunităţi, şi-a dezvoltat un sistem de superstiţii, credinţe,
datini şi tradiţii legate de cultul soarelui. În dependenţă de acest cutumiar, se dezvoltă o
mitologie solară, tot mai complexă şi mai sofisticată. În legătură cu cultul soarelui, Romulus
Vulcănescu precizează: „Din relatările mitografilor antici, greci şi latini, despre daci şi daco-
romani, ca şi din descoperirile arheologilor români, reiese că acest cult al soarelui s-a format
pe teritoriul Daciei preistorice, înainte de etnogeneza dacă şi s-a dezvoltat după această
etnogeneză la daci şi mai apoi la daco-romani, pentru a se menţine la protoromâni”. Sub
influenţa migraţiei indoeuropene, cultul soarelui s-a îmbogăţit şi nuanţat prin spiritualităţi
pre-, proto şi române. Poporul român atribuie soarelui rosturi cosmice, terestre şi lumeşti.

Unul dintre cele mai complexe şi semnificative rituri ce ţine de cultul solar este hora. Pentru
noi, spunea G. Dem. Teodorescu „hora reprezintă factorul permanenţă al culturii române în
necontenit proces de evoluţii, din preistorie până astăzi”. Nicolae Iorga a plasat originea horei
în dansul kolabrismos-lui, pe scurt, al kolo-ului trac. Kolobrismos-ul are corespondenţe în tot
spaţiul est şi sud-est european: koro-ul bulgar, kolesca sârbă, morovod-ul rus, colomeica
poloneză, choreia greacă, hora română şi valla albaneză. În epoca medievală, rădăcina tracă a
kolobrismos-ului a fost înlocuită cu aceea de respiraţie mai largă, denumită acolo.
Kolabrismos-ul era un rit complex, cu puternică încărcătură ludică, muzicală şi magică, ce
făcea parte din cultul soarelui, la traci. Era manifestarea comunitar-etnică de adorare a
soarelui la solstiţii şi echinoxuri.

În această amplă perspectivă spaţiotemporală, plasăm şi noi mitul Ciuleandra. Am ridicat

Ciuleandra la rangul de mit, deoarece conţinutul şi semnificaţiile sale reverberează în toate
planurile şi direcţiile de activitate culturală, de la riturile magico-mitologice până la filozofia
populară. Asemenea horei, Ciuleandra se înscrie în suita riturilor dedicate soarelui, în faza sa
solstiţială, fenomen cosmic sub semnul căruia se desfăşoară ritualurile Căluşarilor şi
Sânzienelor (Drăgaica), ritualuri care, nu întâmplător, în calendarul creştin ortodox, corespund
unor sărbători importante: Rusaliile şi Naşterea Sf. Ioan Botezătorul. Se ştie că solstiţiul de
vară (21-22 iunie) marchează o perioadă de vârf, sub toate aspectele, a naturii, inclusiv a
naturii umane. În cadrul acestui reviriment natural, se remarcă spectacolul exploziei florale a
ciulinilor, ca un omagiu adus parcă astmului zilei, în acord armonic cu vitalitatea femeii,
personalizată în apariţia hieratică a Ciulendrei, extaziată în faţa misterelor naturii şi ai
primilor fiori ai dragostei, gest concretizat în ritual şi dans iniţiatic, cu ritm progresiv
accelerat, unic în felul lui, specific sudului ţării noastre, Munteniei îndeosebi (acolo unde, de
altfel, îl plasează şi Liviu Rebreanu în romanul său Ciuleandra). Este locul să reamintim aici
că, alături de Liviu Rebreanu, şi alţi artişti de marcă s-au inspirat din acest mit, precum Maria
Tănase sau mai aproape de zilele noastre câţiva regizori, care au încercat să ecranizeze
romanul lui Liviu Rebreanu. Recunosc faptul că mitul Ciuleandra m-a pasionat până la
acaparare şi pe mine, că i-am consacrat trei cicluri tematice în pictură: Ciuleandra floral,
Ciuleandra-ritual şi Ciuleandra simbolic, precum şi un ciclu de poezii, din care una o
reproduc, aici:

„Zănateco-n sânge, dor după dor,

nesomn euritmic solstiţiilor;
şi vii către vară,
şi vii către vară alertă pe roată.
Sub zodia Geei strigăt de fată !”

Precizam la începutul acestui material că mitul Ciuleandra reprezintă o provocare, inclusiv în

ceea ce priveşte denumirea sa. În opinia noastră, Ciuleandra este un cuvânt compus din ciul de
la ciulin şi leandră (landră), care în terminologia populară are semnificaţia de mişcare
dezordonată, la întâmplare, fără nici o noimă. Asemănarea dintre mişcarea dezordonată,
aleatoare, „după cum bate vântul” a ciulinilor cu aceea a fetelor cuprinse de fiorul primei
iubiri, în comunicarea lor cu natura, în faza de explozie maximă a acesteia, sub semnul
solstiţiului de vară, nu este forţată, întrucât ritualuri asemănătoare întâlnim şi în cazul
Sânzienelor (Drăgaicelor). Indrăznim să credem că Sânzienele sau Drăgaicele reprezintă
forme târzii ale mitului Ciuleandra, numele de Sânziene fiind de origine daco-romană, iar
Drăgaica s-a suprapus peste cel de Sânziene într-o perioadă şi mai târzie, respectiv aceea a
influenţei slave asupra vocabularului român.

În concluzie, mitul Ciuleandra este unul dintre cele mai vechi mituri închinate cultului solar, a
cărui arie de răspândire este spaţiul est şi sud-est european. Ciuleandra reproduce, în termeni
expliciţi, o stare cognitivă şi motivaţional afectivă specifică fetelor virgine, de vârstă
premaritală, având din acest punct de vedere, o puternică semnificaţie iniţiatică, manifestată
sub formă de rit şi ritual dans şi horă - , în decorul campestru, exploziv al vegetaţiei, din care
se detaşează vitalitatea debordantă a ciulinilor, sub semnul solstiţiului de vară. Din punct de
vedere etimologic, denumirea Ciuleandra este un cuvânt compus şi complex totodată, a cărui
rădăcină este cuvântul ciulin. Mitul Ciuleandra a evoluat odată cu antropogeneza şi devenirea
socio-istorică a poporului român; prin fenomenul de aculturaţie succesivă, a cunoscut
transgresări de ordin axiologic, semantic şi denominativ; ca variante denominative, cea mai
cunoscută, ajunsă la noi, este Sânziana sau Drăgaica. În ţara noastră, Ciuleandra este
cunoscută îndeosebi ca dans şi melodie cu ritm progresiv accelerat, specifice Munteniei, iar
acest lucru nu este întâmplător, întrucât Muntenia este un ţinut însorit, cu areal etnico-
geografic unde se va fi dezvoltat un puternic cult al soarelui, unde vegetaţia, dominată de
vitalitatea debordantă a ciulinilor se îngemănează fericit cu vitalitatea şi dragostea de viaţă şi
de natură a oamenilor. Dacă premizele de care am făcut uz în acest studiu se vor fi dovedit
corecte, atunci şi concluziile la care am ajuns sunt corecte, ceea ce justifică nu numai efortul,
ci şi riscul pe care ni l-am asumat.