Furnizor: Casa Corpului Didactic a Municipiului București

Program de formare continuă: EDUCAȚIE INTERCULTURALA PENTRU O ȘCOALĂ NOUĂ

Categoria de program: 3
Tipul programului: program mediu – 60 ore
Forma de invatamant: blended learning:zi + la distanţă

3.1. Educaţia interculturală în şcoală: curriculum, conţinuturi, finalităţi, metode de predare

3.1.1. Indicatori care reflectă măsura în care şcoala promovează şi îşi asumă principiile interculturalităţii
Pentru dezvoltarea unei abordări interculturale există o serie de indicatori care reflect măsura în care şcoala
promovează şi îşi asumă principiile interculturalităţii. Vă propunem în continuare o listă de indicatori, care pot fi
preluaţi, folosiţi şi adaptaţi în funcţie de particularităţile şcolii.
Management, asumare explicită a incluziunii și interculturalităţii, planificare și comunicare
• Managementul şcolii îşi asumă explicit în proiectul instituţional promovarea unei abordări incluzive și
interculturale prin obiectivele, activităţile și strategiile de implementare propuse.
• Strategia și planul operaţional anual conţin elemente privind asigurarea unui mediu incluziv și intercultural și
sunt elaborate prin metode participative, prin implicarea activă a cadrelor didactice și a reprezentanţilor
părinţilor.
• Are mecanisme adecvate prin care această opţiune este comunicată la nivelul beneficiarilor și al comunităţii
locale în general.
Mediul educaţional
• Diversitatea culturală a copiilor este reflectată în diferite aspecte ale mediului educaţional, având în vedere:
o mediul fizic: decorarea sălilor și a spaţiilor comune
o metodele de învăţare utilizate, ce permit implicarea activă a tuturor copiilor în activităţi și încurajează
interacţiunea dintre ei
o împărţirea copiilor în clase și evitarea segregării o modul de comunicare promovat de cadrul didactic în
interacţiunea acestuia cu copiii și în interacţiunea dintre elevi
• Elementele culturale ale minorităţilor sunt prezentate la nivel egal cu elementele culturale majoritare.
Procesul educaţional
• În activităţile didactice sunt incluse, în mod constant și adecvat nivelului de vârstă al copiilor, structurii etnice
și culturale a clasei, elemente ce promovează deschiderea și respectul pentru diversitate, precum și referinţe
culturale familiare copiilor.
• În activităţile transdisciplinare integrate sunt incluse elemente culturale preluate din comunităţile de origine ale
copiilor, cu atenţie la prezentarea în mod pozitiv a tuturor culturilor și la crearea unui mediu favorabil
conștientizării și afirmării de către copii a apartenenţei lor etnoculturale, cu evitarea consecventă a etichetărilor.
• Cadrele didactice vizează dezvoltarea unei identităţi sociale pozitive și a stimei de sine la toţi copiii, acordând
atenţie specială copiilor romi și celor proveniţi din familii defavorizate, care au de compensat influenţele
negative venite din mediul social.
• Prin modul de structurare a interacţiunilor între copii în procesul educaţional se urmărește dezvoltarea de
atitudini și relaţii pozitive reciproce între copii, îndeosebi între cei romi și ne-romi, susţinându-se activităţi ce
presupun cooperare și dezvoltarea spiritului de echipă.
• Cadrele didactice sunt pregătite să facă faţă în mod adecvat unor situaţii conflictuale al căror substrat are
legătură cu diferenţele sociale și etnoculturale dintre copii.
• Evaluarea bazată pe observarea copiilor permite constatarea ritmului progreselor realizate de fiecare copil în
parte, atenţie acordându-se și cauzelor asociate diferenţelor etnoculturale sau sociale.
Relaţia cu familiile copiilor
• Părinţii sunt invitaţi în mod constant să participe la activitatea şcolii, cu asigurarea unui echilibru din
perspectiva apartenenţelor etnoculturale.
• Componenţa Comitetului de Părinţi reflectă în măsură cât mai fidelă structura etnoculturală și socială a
comunităţii.
• Canalele de comunicare, conţinutul și modul de comunicare al mesajelor adresate părinţilor de cadrele
didactice sunt adaptate situaţiei și nevoilor specifice ale părinţilor.
• Există modalităţi prin care părinţii să-și poată comunica opiniile și sugestiile, atât în mod deschis, cât și cu
asigurarea confidenţialităţii.
• Tuturor părinţilor li se oferă ocazia de a vedea succesele în învăţare ale copiilor lor.
Relaţia cu comunitatea locală
• Şcoala are susţinere din partea autorităţilor locale și dezvoltă o relaţie de colaborare cu diferite instituţii și
organizaţii relevante (serviciile sociale și de protecţie a copilului, organizaţii ale minorităţilor, organizaţii
neguvernamentale preocupate de promovarea educaţiei interculturale, etc.)
• Şcoala are proceduri eficiente de comunicare către membrii comunităţii locale a rezultatelor obţinute în
promovarea unui climat incluziv și intercultural, precum și în asigurarea unei participări cât mai largi la educaţia
timpurie a copiilor, inclusiv a celor de etnie romă sau, în general, a celor în situaţie dezavantajată.
 Furnizor: Casa Corpului Didactic a Municipiului București
Program de formare continuă: EDUCAȚIE INTERCULTURALA PENTRU O ȘCOALĂ NOUĂ
Categoria de program: 3
Tipul programului: program mediu – 60 ore
Forma de invatamant: blended learning:zi + la distanţă

Educaţia interculturală devine, astfel, necesitatea unei opţiuni pragmatice, atât pentru „minoritari”, care vizează
pregătirea viitorilor cetăţeni bine integraţi socio-cultural prin bune alegeri în viaţa personală, cât şi pentru
„majoritari”, care se pregătesc pentru integrarea noilor veniţi în contexte multiculturale.
Departe de a fi o simplă tolerare faţă de minorităţi, cu tradiţiile şi folclorul exotic, educaţia interculturală iniţiază
instrumentele personale ale inserţiei socio-culturale opţionale a nou-veniţilor în ţara de adopţie, sub domnia
principiilor etice ale justiţiei dătătoare de şanse şi ale garantării drepturilor pentru toţi.
Rezultatele educaţiei interculturale au nevoie de coerenţă pragmatică şi de perspectivă temporală, pentru a se
extinde în moduri de viaţă civică şi interacţiune socială care întăresc respectul pentru drepturile omului şi
responsabilitatea în exercitarea libertăţii personale.

3.1.2. Programa de educaţie interculturală din CDŞ: perspective critice

Educaţia interculturală corespunde celui de-al treilea stâlp al educaţiei: deprinderea de a trăi împreună cu ceilalţi.
Comisia Internaţională pentru educaţia secolului XXI pune accentul pe această componentă a educaţiei, ca fiind
una vitală în dezvoltarea unei societăţi armonioase. Acest stâlp se referă la deprinderea de a trăi împreună cu
ceilalţi, „prin dezvoltarea cunoaşterii celuilalt, a istoriei sale, a tradiţiilor şi a spiritualităţii sale”.
Obiectivul general al educaţiei interculturale este acela de a facilita deprinderea acestor abilităţi de
convieţuire în societatea plurală a zilelor noastre:
Este vorba, în primul rând, de dobândirea cunoaşterii în domeniul culturii în general şi a culturii
proprii în particular, inclusiv în ceea ce priveşte impactul acesteia asupra comportamentelor indivizilor şi
grupurilor. Reflecţia asupra propriei culturi precede reflecţia asupra culturii alterităţii.
- Acest prim obiectiv îl înlesneşte pe cel de-al doilea, şi anume conştientizarea cauzelor şi rădăcinilor
propriilor determinări culturale, a stereotipurilor, a prejudecăţilor proprii, precum şi identificarea
acestora la ceilalţi. Odată cu această conştientizare, se urmăreşte deprinderea capacităţii de a relativiza
perspectivele şi punctele de vedere, precum şi de a dezvolta abilităţi de comunicare cu ceilalţi.
- Cel de-al treilea obiectiv este formarea unor atitudini pozitive care să fie aplicate în cadrul unei
societăţi plurale: respectul pentru diversitate, pentru identitatea celor percepuţi ca fiind diferiţi, şi implicit,
respingerea atitudinilor intolerante şi discriminatorii faţă de aceştia.
- În fine, cel de-al patrulea obiectiv al educaţiei interculturale priveşte stimularea unei participări active
în sensul aplicării principiilor pluraliste şi a combaterii rasismului, xenofobiei, şi a discriminării din orice
punct de vedere.
Se poate observa din obiectivele enumerate mai sus că acestea se află într-o ordine crescătoare a complexităţii
deprinderilor necesare pentru îndeplinirea lor. Astfel, la primele stadii este vorba în general de deprinderi legate
de operaţii cognitive: reflecţie, identificarea unor aspecte culturale, conştientizarea anumitor procese. Ultimele
două obiective necesită însă asumarea unui rol activ de către individ: respectul pentru diversitate şi respingerea
atitudinilor discriminatorii se află pe axa acţiunii, mult mai mult decât pe axa de reflecţie cognitivă a primelor
obiective.
- Iar ultimul obiectiv este prin excelenţă unul al acţiunii concrete, al implicării civice active în
combaterea atitudinilor contrare principiilor educaţiei interculturale. Această trecere de la pasiv la activ se
desfăşoară în paralel cu internalizarea principiilor educaţiei interculturale de către individul expus intervenţiei în
acest domeniu. Fără internalizarea valorilor descoperite la primele două obiective, individul nu poate trece la
acţiunea concretă pe care o ţintesc ultimele două obiective ale educaţiei interculturale, iar aceasta nu-şi
îndeplineşte în totalitate obiectivele propuse. De aceea, parcursul trebuie să fie complet, progresia să meargă
până la capăt, şi intervenţia să atingă nivelul de profunzime la care valorile sunt internalizate de către individ.
Educaţia interculturală nu este o disciplină de sine stătătoare ci, ea este şi trebuie văzută, ca o dimensiune a
întregului curriculum, ca o atitudine asumată care orientează tot ce se întâmplă în şcoală.
Din acest punct de vedere, scopul educaţiei interculturale nu este acela de a preda conţinuturi despre alte culturi,
deşi şi acesta este un obiectiv secundar ci, educaţia interculturală vizează mai ales formarea unor atitudini
pozitive şi active faţă de alte culturi, văzută ca sursă de îmbogăţire şi trăire a unor experienţe noi.
Lucian Ciolan analiza educaţia interculturală din perspectiva a patru dimensiuni: mişcarea interculturală,
curriculum intercultural, procesul de educaţie interculturală, angajamentul intercultural.
• Mişcarea interculturală se concentrează pe asigurarea egalităţii şanselor educaţionale şi pe echitatea
între diversele grupuri socio-culturale (mai ales minorităţile etnice şi grupurile dezavantajate social şi/sau
economic).
• Abordarea interculturală a curriculumului presupune cunoaşterea şi înţelegerea diferenţelor culturale,
precum şi a istoriei şi contribuţiei diferitelor grupuri socio-culturale în devenirea unei societăţi mai largi.
 Furnizor: Casa Corpului Didactic a Municipiului București
Program de formare continuă: EDUCAȚIE INTERCULTURALA PENTRU O ȘCOALĂ NOUĂ
Categoria de program: 3
Tipul programului: program mediu – 60 ore
Forma de invatamant: blended learning:zi + la distanţă

De exemplu, nimeni nu s-a întrebat care este contribuţia maghiarilor sau a romilor la istoria şi la cultura ţării
noastre, că au existat oameni mari de cultură care au aparţinut etniei maghiare, sau care sunt obiceiurile, tradiţiile
lor. În afara aceleiaşi „ciorovăieli” privind „adevărul istoric” nu există un interes sau curiozitate din partea nici
uneia dintre părţi.
• Procesul de educaţie interculturală se concentrează pe competenţa de a înţelege şi a învăţa să
negociezi diversitatea culturală specifică diferitelor naţionalităţi, grupuri etnice. O dată trecută bariera
prejudecăţilor, negocierea interculturală ne permite identificarea, înţelegerea şi valorificarea diferenţelor
culturale.
• Angajamentul intercultural se îndreaptă spre combaterea rasismului sau a oricăror altor forme de
discriminare prin formarea unor valori adecvate. Acesta nu trebuie aderat ca o filosofie, ci ca la un principiu
manifestat în comportamentul de zi cu zi.
Strategia creării în şcoală a unui mediu multicultural porneşte de la premisele că pentru a crea un
autentic mediu multicultural sunt necesare:
- Încorporarea în curriculum a valorilor, credinţelor şi tradiţiilor mai multor culturi;
- Înlăturarea stereotipiilor etnice şi culturale;
- Promovarea interacţiunii sociale între elevii care aparţin diferitelor grupuri etnice;
- Cultivarea idealurilor democratice.
Curriculum pentru educaţia interculturală
Opţiunile curriculare în domeniul educaţiei interculturale vizează domenii precum:
- educaţia civică;
- educaţia pentru drepturile omului;
- educaţia pentru pace şi dezarmare;
- educaţia pentru toleranţă şi înţelegere;
- educaţia pentru democraţie;
- educaţia pentru o dezvoltare durabilă;
- educaţia anti-rasistă;
- educaţia politică etc.
Este evidentă necesitatea elaborării unui curriculum intercultural aplicabil în activitatea educativă
curentă în condiţiile în care interesează nu numai identificarea conţinuturilor interculturale adecvate care se
predau în şcoală, ci şi cum se învaţă, care sunt nevoile educative ale comunităţii şcolare multietnice, care sunt
modalităţile în care specificul minorităţilor poate fi valorizat didactic în condiţiile în care mediul de învăţare din
şcoli stimulează dezvoltarea şi participarea la viaţa şcolară a fiecărui şcolar, indiferent de apartenenţa sa
culturală.
În acelaşi timp, un curriculum intercultural bine conceput şi echilibrat dimensionat va contribui la
formarea educatorilor în spiritul respectării şi valorizării tuturor oportunităţilor culturale, precum şi cunoaşterii
caracteristicilor pe care elevii din diferite grupuri culturale le aduc în şcoală.
Elaborarea unui curriculum deschis spre diversitate culturală presupune un efort consistent de formare a
capacităţilor pentru coabitarea într-un mediu intercultural, ca şi efortul de a-i ajuta pe minoritari să dobândească
vizibilitate.
În aceste condiţii, se impune cunoaşterea şi respectarea unor principii de organizare a curriculumului
intercultural, care să evidenţieze preocuparea pentru abordarea integrală a spaţiului şcolar. Aceste principii au
fost elaborate şi aplicate în Statele Unite încă din deceniul 7 al secolului XX şi preluate , prin adecvare de către
specialişti în educaţia interculturală din România.
Într-o prezentare sintetică, principiile de organizare ale curriculumului intercultural sunt următoarele :
Principiul 1: pluralismul cultural trebuie să se reflecte în tot mediul educativ (curriculum formal, hidden
curriculum, biblioteca/centru de documentare şcolar, organizarea şi decorarea spaţiilor de învăţământ etc.);
Principiul 2: curriculum intercultural trebuie să fie cuprinzător în scop şi succesiune, să prezinte
concepţiile şi valorile diferitelor grupuri etnice şi culturale;
Principiul 3: curriculum intercultural trebuie să îi susţină pe elevi în dezvoltarea încrederii în sine şi în
dobândirea unei atitudini pozitive faţă de propria identitate;
Principiul 4: politicile şi procedurile şcolare trebuie să întărească interacţiunile culturale pozitive şi
înţelegerea între elevi, profesori, personal administrativ, comunitate, etc.;
Principiul 5: personalul didactic şi nedidactic al unei şcoli trebuie să reflecte diversitatea etnică a
societăţii; programele sistematice de formare a cadrelor didactice, inclusiv în domeniul educaţiei interculturale
trebuie să fie o realitate permanentă a activităţii şcolii;
 Furnizor: Casa Corpului Didactic a Municipiului București
Program de formare continuă: EDUCAȚIE INTERCULTURALA PENTRU O ȘCOALĂ NOUĂ
Categoria de program: 3
Tipul programului: program mediu – 60 ore
Forma de invatamant: blended learning:zi + la distanţă

Principiul 6: curriculum intercultural trebuie să folosească la maximum învăţarea experimentală;

abordările inter şi multidisciplinare trebuie să fie o practică didactică curentă în studiul grupurilor etnice şi
culturale;
Principiul 7: şcolile trebuie să iniţieze evaluări sistematice a obiectivelor, metodelor şi materialelor
didactice de suport folosite în predarea diversităţii etnice şi culturale;
Principiul 8: curriculum intercultural trebuie să valorizeze cunoştinţele despre comunitate şi, în egală
măsură, să folosească eficient resursele comunităţii locale.
Cunoscând şi respectând aceste principii, vom elabora şi implementa în şcoli un curriculum intercultural
care contribuie esenţial la regăsirea şi afirmarea propriei specificităţi culturale în mediul şcolar, respectând şi
valorizând pedagogic conceptul de diversitate culturală şi educaţie interculturală.
Educaţia interculturală a fost deja inclusă în curriculum-ul la decizia şcolii, ca disciplină opţională,
acelaşi statut avându-l şi la nivel universitar, pentru cei care optează pentru profesia didactică. La prima vedere,
pare alternativa cea mai indicată însă, autorii amintiţi prezintă ca dezavantaje supraîncărcarea planului de
învăţământ (şi aşa destul de încărcat) şi problema pregătirii profesorilor pentru predarea acestei discipline.
Trecând însă peste dezavantaje, abordarea educaţiei interculturale ca disciplină de sine stătătoare oferă cadrului
didactic posibilitatea de a-l ajuta pe elev să îşi formeze un sistem solid de cunoştinţe, deprinderi, atitudini,
comportamente, în concordanţă cu valorile specifice fenomenului interculturalităţii. Susţinute de activităţi
specifice, conţinuturile se transformă din elemente cognitive în elemente afective, motivaţionale şi acţionale.
Spre exemplu, în programa şcolară pentru disciplina opţională „Educaţie interculturală” pentru
gimnaziu, aprobată prin ordinul ministrului nr. 5098/09.09.2009, conţinuturile specificate sunt următoarele:
Societatea multiculturală şi societatea interculturală
ţii contemporane.
Diversitatea culturală
Raportul „eu” – „ceilalţi”, „noi” – „ceilalţi” în societatea multiculturală şi în societatea interculturală

minorităţi culturale
Principii şi valori ale societăţii interculturale
Principiile unei societăţi interculturale (dezvoltarea identităţii culturale proprii, acceptarea şi respectarea
diversităţii, dialogul intercultural, valorizarea pozitivă a diferenţelor, tratamentul egal al persoanelor, promovarea
incluziunii sociale)
Valorile societăţii interculturale (toleranţă, solidaritate, respect faţă de diversitate)

- forme de intoleranţă (discriminare, segregare, rasism, xenofobie etc.)

- manifestări şi efecte ale lipsei de solidaritate (marginalizare, excludere, izolare)
Persoana şi societatea interculturală
Identitatea culturală proprie, identitatea culturală a celorlalţi; respectul faţă de sine şi faţă de ceilalţi
Trăsături ale persoanei în societatea interculturală (spirit deschis, flexibilitate, cooperare, abilităţi
comunicaţionale şi relaţionale)

- specificul comunicării interculturale;

- bariere ale comunicării interculturale (stereotipuri şi prejudecăţi)
- reguli şi principii etice pentru facilitarea comunicării interculturale
Educaţia interculturală ca dialog al culturilor
– element fundamental al convieţuirii sociale
– educaţia privind drepturile omului

Ca o concluzie la cele prezentate până acum, putem afirma că perspectiva interculturală ar trebui să fie
integrată la toate nivelele activităţii din şcoală. Astfel, avem în vedere diferite tipuri de activităţi, între care:
- integrarea de elemente de educaţie interculturală în activităţile didactice la diferite discipline (cu accent
pe corelarea dimensiunii interculturale cu cea legată de promovarea cetăţeniei democratice)
- activităţi complexe – transversale, ce presupun o succesiune de unităţi didactice şi interacţiuni cu
comunitatea locală şi cu diferite alte surse de informaţii, persoane sau instituţii
- activităţi extraşcolare, cât mai bine corelate cu activităţile didactice
- măsuri care să asigure recunoaşterea diversităţii şi promovarea respectului pentru diversitate în
managementul şcolii (menţiuni în planul de management al şcolii, în regulamente, în consiliul elevilor, respectiv
consiliul părinţilor, etc.)
 Furnizor: Casa Corpului Didactic a Municipiului București
Program de formare continuă: EDUCAȚIE INTERCULTURALA PENTRU O ȘCOALĂ NOUĂ
Categoria de program: 3
Tipul programului: program mediu – 60 ore
Forma de invatamant: blended learning:zi + la distanţă

3.1.4 Finalităţi ale educaţiei interculturale

Nu ne putem raporta la finalităţile educaţiei interculturale fără a ne raporta la activitatea generală de
educaţie.
Educaţia, este prin esenţa sa, un domeniu de activitate umană care conduce la crearea valorilor, la
difuzarea culturii, la propagarea valorilor din generaţie în generaţie. Cel educat îşi însuşeşte valorile umane, dar,
în acelaşi timp, îşi creează propriile cunoştinţe, competenţe, valori de referinţă.
În esenţă, în rândul celor educaţi (preşcolari, elevi, studenţi, cursanţi, cadre didactice), educaţia
interculturală urmăreşte creşterea gradului de deschidere, de toleranţă, de acceptare a celuilalt care este diferit.
Diferenţele în raport cu celălalt cuprind mai multe registre: limbă, religie, practici sociale de comunicare, de
relaţionare, vestimentaţie, alimentaţie, producţie, tradiţii, norme etc.
Valorile promovate de educaţia interculturală nu se realizează însă de la sine. Toleranţa, deschiderea,
acceptarea nu sunt înnăscute, ci se construiesc prin demersuri educaţionale sistematice.
Educaţia interculturală este o educaţie a relaţiilor interpersonale care implică membri ai unor culturi
diferite. Obiectivele acestui tip de educaţie sunt:
- creşterea eficienţei relaţiilor interculturale;
- mărirea gradului de toleranţă şi acceptare faţă de cei diferiţi;
- pregătirea persoanelor pentru a percepe, a accepta şi respecta diversitatea pentru medierea raporturilor
sociale;
- înţelegerea la nivel intercultural şi internaţional;
- recunoaşterea şi respectul diferenţelor culturale;
- negarea rasismului şi xenofobiei;
- drepturi umane şi cetăţeneşti egale;
- oportunităţi egale la nivel educaţional;
- acces egal la cunoaştere şi instruire.
Finalităţile educaţiei interculturale pot fi analizate din cel puţin două perspective: 1. perspectiva
instituţională; 2. perspectiva curriculară.
1. Din perspectivă instituţională, şcolile, ca instituţii sociale sunt datoare să dezvolte o cultură
organizaţională care să promoveze: toleranţa, acceptarea, dreptul egal la educaţie, comunicarea, încurajarea
relaţiilor interpersonale, cunoaşterea diversităţii şi acceptarea ei etc. Din acest punct de vedere, şcolile pot:
- propune elevilor activităţi extracurriculare relevante pentru educaţia interculturală;
- sprijini accesul copiilor pentru participarea şcolară (copii de etnii diferite, copii cu diferite dizabilităţi
etc.);
- crea oportunităţi de comunicare şi cooperare între grupuri diferite;
- promova egalitatea de şanse în educaţie;
- încuraja şi sprijini parteneriatul cu agenţii comunitari de la nivel local (biserică, autorităţi, instituţii de
cultură, agenţi economici etc.);
- pregătirea cadrelor didactice şi a personalului şcolii pentru a fi capabili să promoveze interculturalitatea
şi valorile sale.
2. Din perspectivă curriculară, educaţia interculturală poate fi percepută ca:
- efortul de a asigura o balanţă echilibrată între diferitele finalităţi majore ale educaţiei (scopuri culturale,
profesionale de calificare, sociale, de dezvoltare profesională, de dezvoltare personală etc.);
- reflectarea diverselor realităţi specifice societăţilor multiculturale prin toate tipurile de curriculum;
- prezentarea informaţiilor din cât mai multe perspective, pentru a stimula conştiinţa diversităţii şi a
unităţii prin diversitate.
Educaţia interculturală trebuie implementată prin politici, programe, structuri şi concepte având
următoarele dimensiuni:
- Transversală – (aplicabilă tuturor ariilor educaţiei) însemnând politici, structuri, predare-învăţare,
metode şi procedee, formarea formatorilor;
- Longitudinală – (aplicabilă tuturor conţinuturilor): în toate programele disciplinelor de studiu;
- Comună tuturor formelor de educaţie: formală, non-formală şi informală;
- Strategică şi aplicativă în toate fazele programelor/activităţilor educaţionale, suportând etapele de
proiectare, implementare, monitorizare şi evaluare;
- Bazată pe sublinierea principiilor: pregătirea tuturor în a trăi în culturalitate, pregătirea tuturor a trăi
într-un mediu social eterogen, de a trăi în diversitate şi de a dezvolta democraţia.
Promovarea unui curriculum intercultural este justificat de aspecte precum:
- educaţilor trebuie să li se formeze competenţe, aptitudini, atitudini de deschidere spre dimensiunea
interculturală a personalităţii lor;
 Furnizor: Casa Corpului Didactic a Municipiului București
Program de formare continuă: EDUCAȚIE INTERCULTURALA PENTRU O ȘCOALĂ NOUĂ
Categoria de program: 3
Tipul programului: program mediu – 60 ore
Forma de invatamant: blended learning:zi + la distanţă

- cei care sunt educaţi trebuie să fie persoane capabile să aprecieze diferite culturi care trăiesc într-o
societate interculturală, să respecte şi să valorizeze pozitiv diferenţele culturale;
- dezvoltarea capacităţilor educaţilor de a comunica, de a interacţiona, de a coopera cu persoane care
aparţin unor culturi diferite, de a recunoaşte diversitatea în diferitele ei forme;
- dezvoltarea capacităţii celor educaţi de a participa la îmbogăţirea vieţii comunitare prin implicare
socială, promovarea şi acceptarea diversităţii;
- promovarea activă a valorilor sociale şi individuale (respect, toleranţă, solidaritate, cooperare, echitate,
onestitate, responsabilitate, spirit civic, onoare, etc.) pentru evitarea formării unor percepţii greşite, a unor
reprezentări eronate privind alte etnii, rase, culturi, genuri, confesiuni, categorii sociale, grupuri profesionale etc.
Finalităţile educaţiei interculturale, afirmate de programa pentru disciplina Educaţie interculturală, ce
face parte din Curriculum la decizia şcolii (aprobată prin OM 3774/22.04.2008) promovează în:
- învăţarea despre societatea multiculturală şi despre societatea interculturală (reflectată în cunoştinţe care
presupun atât raportarea persoanei la propriile repere culturale, cât şi raportarea la alte exigenţe spirituale etc.);
- învăţarea pentru societatea interculturală (reflectată în competenţe, în reflecţia critică asupra
semnificaţiei interculturalităţii, în acceptarea şi în respectarea diferenţelor etc.);
- învăţarea prin intermediul experimentării diferenţei şi a alterităţii (reflectată în valorile promovate, în
atitudini şi în comportamente).
Esenţa învăţării interculturalităţii este reprezentată de atitudini şi de comportamente care vizează
componenta etică a personalităţii elevilor şi manifestarea acesteia în relaţiile interumane.
Obiectivele cadru ale acestei discipline sunt:
- utilizarea limbajului din sfera valorilor civice într-un discurs oral sau scris;
- cunoaşterea valorilor fundamentale ale democraţiei, ale practicii democratice şi a drepturilor omului;
- dezvoltarea capacităţii de a dialoga şi de a coopera cu ceilalţi în condiţiile acceptării pluralismului şi a
valorizării pozitive a diferenţelor;
- manifestarea unor atitudini pozitive faţă de sine şi faţă de ceilalţi;
- stimularea interesului pentru participarea la viaţa socială şi pentru exersarea cetăţeniei active.
Educaţia interculturală poate avea alte posibile finalităţi exprimate explicit:
- Însuşirea de către educaţi termenilor de bază: educaţie, cultură, interculturalitate, identitate şi alteritate,
educaţie interculturală, minorităţi etnice şi culturale, drepturi ale minorităţilor, multiculturalism, comunicare şi
comunicare interculturală, cooperare, bună convieţuire interetnică şi interculturală, discriminare, persecuţie,
excludere, marginalizare, stereotipie, etichetare etc.;
- Formarea şi dezvoltarea unor cunoştinţe, convingeri, atitudini şi comportamente privind capacitatea, în
fapt, de “a trăi împreună cu ceilalţi” în bună convieţuire interetnică ţi interculturală, în solidaritate interumană şi
cooperare;
- Dezvoltarea capacităţii de cunoaştere a semenilor, aparţinând diferitelor comunităţi etnice, la nivelul
comunităţilor locale, la nivelul ţării, zonal, în plan regional, european şi la nivelul global;
- Formarea şi dezvoltarea capacităţii de cunoaştere şi recunoaştere a diversităţii, de valorizare adecvată
nediscriminatorie a celorlalţi, de reprezentare a specificului cultural, etnic, naţional şi de cooperare pentru
păstrarea diversităţii în unitate şi a unităţii în diversitate;
- Dezvoltarea capacităţii de comunicare, interacţionare şi relaţionare optimă, pozitivă, constructivă cu
semenii pentru a dezvolta capacitatea de formare la elevi a unei conştiinţe şi atitudini în comportamentul
intercultural optim cultivat pe toate treptele şcolarităţii;
- Conştientizarea necesităţii şi posibilităţii bunei convieţuiri, a solidarităţii interumane pentru “a înainta
împreună spre un mai bine comun” dar şi evidenţierea limitelor aspectelor negative tensiunilor, conflictelor
interetnice şi a mijloacelor educaţionale de prevenire şi soluţionare.
Finalităţile educaţiei interculturale vizează formarea în plan individual a competenţelor individuale dar
şi manifestarea acestora în plan comportamental.
În esenţă, competenţele interculturale ale celor educaţi sunt:
- de natură socială;
- caracteristici şi abilităţi individuale, capabile să producă diferite comportamente dezirabile sub aspectul
convieţuirii armonioase într-o lume a pluralismului cultural;
- capacităţile şi aptitudinile specifice vizează dimensiuni precum: comunicarea, cooperarea, empatia,
solicitudinea, sprijinul acordat celorlalţi, atitudinea pozitivă faţă de sine şi faţă de ceilalţi, recunoaşterea valorii
individuale, imagine pozitivă de sine etc.;
- dependente de gradul de dezvoltare al inteligenţei sociale;
- rezultatul unei învăţări continui;
- acţiuni de comunicare eficientă în orice situaţie care implică interacţiuni cu membrii altei culturi;
 Furnizor: Casa Corpului Didactic a Municipiului București
Program de formare continuă: EDUCAȚIE INTERCULTURALA PENTRU O ȘCOALĂ NOUĂ
Categoria de program: 3
Tipul programului: program mediu – 60 ore
Forma de invatamant: blended learning:zi + la distanţă

- comportamente de schimb, reciprocitate, interdependenţă, identificarea soluţiilor şi formelor de dialog.

Comportamentele individuale trebuie să fie bazate pe:
- conştientizarea diferenţelor culturale;
- empatie;
- îmbogăţirea experienţei individuale;
- respect al diversităţii;
- deprinderea modalităţilor de a trăi într-un spaţiu al diversităţii;
- conştientizarea propriilor rădăcini culturale, stima de sine;
- capacitatea de a-ţi înţelege propria cultură precum şi alte culturi;
- interacţiunea cu diferite culturi de pe poziţii de egalitate, acceptând pe deplin diferenţele culturale;
- participarea la viaţa socială şi culturală;
- acceptarea diversităţii culturale;
- abilitatea de a colecta noi informaţii şi de a face faţă unor situaţii necunoscute;
- conştientizarea condiţiilor sociale şi politice precum şi a problemelor care dau naştere conflictelor.
În ultimă instanţă, educaţia interculturală presupune abordarea sa interdisciplinară, în toate disciplinele
şcolare, în toate activităţile educative ale şcolii, precum şi în relaţiile dintre elevi, dintre profesori, respectiv
dintre profesori şi elevi, în relaţiile cu părinţii, cu alţi reprezentanţi comunitari. Educaţia interculturală nu se
limitează doar la vârsta şcolara ci este un proces de învăţare ce trebuie să se regăsească pe tot parcursul vieţii.
Nu ne naştem cu competenţa interculturală şi cu siguranţă nu o dobândim doar din cărţi. La fel ca orice
altă competenţă trebuie învăţată, exersată şi îmbunătăţită încontinuu.
De exemplu dacă avem în clasă copii care provin din alte culturi decât cea majoritară este important să
înțelegem că există diferenţe între cadrul nostru de referinţă şi cadrul lor de referinţă. Unii profesori afirmă că se
comportă la fel cu toţi elevii, considerând că acest lucru este benefic. Studiile interculturale arată însă că e nevoie
ca profesorii să încerce să înţeleagă cadrul de referinţă al elevilor minoritari şi să li se adreseze într-un mod pe
care aceştia să îl înţeleagă. Această abordare presupune efort suplimentar din partea profesorilor pentru a se
asigura că mesajul lor este înţeles de toată lumea şi că oferă oportunităţi egale tuturor elevilor.
Temă de reflecţie
Oportunităţi egale nu înseamnă tratament egal, ci tratament diferenţiat pentru a ajunge la o situaţie
de egalitate:
Dacă o persoană cu dizabilitate locomotorie nu ajunge la biroul de informații al primăriei pentru că
biroul este la etajul trei, unde nu există nici lift, nici rampe, primarul invocă degeaba faptul că toate
persoanele sunt tratate în mod identic, întrucât chiar acest tratament produce diferențiere: persoanele aflate
în situație diferită (cele cu dizabilitate și cele fără dizabilitate locomotorie) au fost tratate în mod similar.
Descrieţi o situaţie similară pentru a exemplifica o disimulare a tratamentului discriminatoriu aplicat
unui minoritar rom.

3.1.2. Metode interactive pentru educaţia interculturală

nu se fac pentru a “umple timpul” deoarece, folosite în exces, ele devin obositoare.
la îndemână. Nu vă forţaţi cu lucruri pe care nu le stăpâniţi sau care nu
corespund firii dvs.

de a folosi metodele adecvate.

exibilitate în alegerea metodelor.
-vă mai ales să le transmiteţi dorinţa de a pune
în practică/studia în continuare tema iniţiată de dvs.
O posibilă soluţie pentru educaţia interculturală o reprezintă abordarea din punct de vedere al pedagogiei
constructiviste care este o abordare pedagogică ce promovează ideea că învăţarea nu are loc doar confruntând
elevii cu punctul de vedere al profesorului sau al manualului ci, mai bine, confruntând diferite puncte de vedere
şi experienţe diferite. Constructivismul este bazat pe interacţiune şi îi face pe elevi să-şi construiască propriul
punct de vedere în calitate de subiecţi activi în procesul de învăţare.
Pentru cei care învaţă, formele de învăţare sunt:
inductive – se prezintă elevilor/profesorilor probleme concrete de rezolvat sau asupra cărora trebuie să
ia o decizie, încurajându-i să generalizeze pentru alte situaţii pornind de la acestea – în loc de a porni de la
concepte abstracte;
active – elevii/profesorii sunt încurajaţi să înveţe în timp ce desfăşoară o anumită acţiune, în loc de a
asculta pur şi simplu ce li se spune;
 Furnizor: Casa Corpului Didactic a Municipiului București
Program de formare continuă: EDUCAȚIE INTERCULTURALA PENTRU O ȘCOALĂ NOUĂ
Categoria de program: 3
Tipul programului: program mediu – 60 ore
Forma de invatamant: blended learning:zi + la distanţă

relevante – conceperea unor activităţi de învăţare în jurul unor situaţii reale din viaţa şcolii sau a
facultăţii unde învaţă/îşi desfăşoară activitatea, a comunităţii sau a lumii largi;
bazate pe colaborare – se folosesc activităţile pe grupuri şi învăţarea prin cooperare;
interactive – se organizează activitatea de predare pe baza unor discuţii şi dezbateri;
critice – elevii/profesorii sunt încurajaţi să gândească ei înşişi, cerându-le opiniile şi punctele de vedere
şi ajutându-i să-şi dezvolte capacităţile de argumentare;
bazate pe participare – elevii/profesorii au posibilitatea să contribuie la propria învăţare, sugerând, de
exemplu, subiecte de discuţie, de cercetare sau evaluându-şi propria activitate de învăţare sau pe cea a colegilor.
Pedagogia constructivistă presupune, în general, un proces derulat pe mai multe etape:
1. evidenţierea cunoştinţelor iniţiale ale elevilor (indiferent dacă sunt sau nu corecte sau complete, fără a fi
judecate în această fază, este important ca elevii să conştientizeze punctul de plecare);
2. activităţi de învăţare bazate pe interacţiune şi pe implicarea activă a elevilor cu împărtăşirea autorităţii în
învăţare (profesorul poate accepta că alte persoane/ surse de informaţie consultate, şi implicit elevii, pot să ştie
mai multe despre subiectul studiat);
3. rezolvarea problemelor, a divergenţelor, nepotrivirilor, prin colaborare;
4. prezentarea de informaţii sintetice de către profesor, şi discutarea acestora, însă fără a trage concluzii
imperative ci precizând argumentele, sursele, eventualele cauze sau justificări ale divergenţelor dacă acestea se
manifestă;
5. reflectarea asupra experienţei de învăţare (elevii vor identifica şi vor conştientiza aspectele învăţate,
confruntând la nivel individual cunoştinţele şi reprezentările iniţiale cu cele din finalul procesului);
6. evaluarea de către profesor (are rol formativ, se face şi la diferite momente ale procesului, nu doar la final).
Astfel, prin plasarea elevului în centrul procesului de învăţare şi prin schimbarea perspectivei de la predare la
învăţare prin metode active bazate pe interacţiune, elevii vor fi stimulaţi nu doar la nivel cognitiv ci şi afectiv.
Activităţile de educaţie interculturală bine structurate se bazează pe un conţinut relevant pentru interesele şi viaţa
de zi cu zi a elevilor şi promovează o atmosferă de înţelegere şi sprijin în care elevii sunt motivaţi să înveţe şi se
simt în siguranţă să îşi exprime punctele de vedere şi să îşi pună în aplicare noile abilităţi.
În acest context sarcinile profesorului sunt:
• Să devină una dintre numeroasele resurse pe care elevii le pot utiliza pentru învăţare şi nu singura sursă de
informaţii;
• Să angajeze elevii în experienţe care să le provoace concepţiile şi cunoştinţele anterioare;
• Să permită ca răspunsurile elevilor să orienteze lecţia şi să caute dezvoltarea acestor răspunsuri. Să ofere timp
de gândire elevilor după ce a pus întrebări;
• Să încurajeze interogaţiile elevilor şi comunicarea dintre aceştia. Să pună întrebări cu răspuns deschis;
• Să folosească verbe de tipul „clasificaţi”, „analizaţi”, „concepeţi” (verbe referitoare la operaţii cognitive) atunci
când formulează sarcinile;
• Să încurajeze şi să accepte autonomia şi iniţiativa elevilor;
• Să utilizeze atât date primare cât şi surse manipulatoare, stimulând elevii să le verifice validitatea;
• Să nu separe cunoaşterea de procesul de atingere a ei;
• Să insiste în a obţine exprimarea clară din partea elevilor. Elevii au învăţat cu adevărat atunci când pot să-şi
comunice înţelegerea.
Profesorii trebuie, în activitatea de predare, să ştie foarte bine să folosească metodele interactive, să ştie, de
exemplu, cum să conducă discuţiile şi dezbaterile, cum organizeze activităţile pe grupuri şi să utilizeze diferite
tipuri de întrebări, etc. Metodele de predare vizează dezvoltarea competenţelor sociale şi de management al
grupurilor diverse, eventual multiculturale.
Descrierea metodelor
Jocul de rol
Metoda jocului de rol:
- formează repede şi corect anumite convingeri, atitudini, comportamente;
- pune în evidenţă modul corect / incorect de comportare într-o situaţie dată;
- asigură un autocontrol eficient al conduitelor şi achiziţiilor (partenerii te sancţionează rapid dacă
greşeşti);
- dinamizează pe şcolar (cognitiv, afectiv, acţional) punându-l în situaţia de interacţiune.
Etapele pregătirii şi folosirii jocului de rol sunt:
1. identificarea situaţiei interumane ce urmează a fi simulată (să fie relevantă);
2. modelarea situaţiei şi proiectarea scenariului – din realitate sunt luate numai aspectele esenţiale care
devin modele şi sunt transferate asupra elevilor (devin roluri de „jucat”);
3. alegerea partenerilor şi instruirea lor: se distribuie rolurile elevii, aceştia sunt familiarizaţi cu rolul;
 Furnizor: Casa Corpului Didactic a Municipiului București
Program de formare continuă: EDUCAȚIE INTERCULTURALA PENTRU O ȘCOALĂ NOUĂ
Categoria de program: 3
Tipul programului: program mediu – 60 ore
Forma de invatamant: blended learning:zi + la distanţă

4. învăţarea individuală a rolului prin studierea fişei dată de profesor (15 – 20 minute pentru a se
acomoda);
5. interpretarea rolurilor – simularea propriu-zisă;
6. dezbaterea finală – se face cu toţi elevii; a interpretării rolului; se pot relua acele secvenţe în care nu s-
au obţinut comportamentele aşteptate.
Şi în cazul formării profesorilor şi în cazul formării elevilor, jocul de rol poate fi o metodă adecvată care poate
conduce atât la cunoaşterea problemelor specifice cât şi la schimbarea atitudinilor faţă de situaţii problemă în
educaţie interculturală.
Sunt formate şi dezvoltate, de asemenea, competenţe de exprimare şi argumentare, capacitatea de a lucra cu
situaţii ambigue şi deschise în procesul de decizie.
Brainstormingul (Metoda asaltului de idei)
Este o variantă a discuţiei în grup, având ca obiectiv producerea de idei noi sau găsirea celei mai bune soluţii
pentru o problemă de rezolvat, prin participarea membrilor grupului.
Principala caracteristică a metodei o reprezintă faptul că ideile sunt avansate (produse) în cadrul discuţiilor sau
dezbaterilor, valorizarea (evaluarea) lor având loc la sfârşitul lecţiei.
Metoda oferă elevilor posibilitatea să se exprime în mod liber, contribuind la formarea şi dezvoltarea calităţilor
imaginativ-creative, a unor trăsături de personalitate cum ar fi spontaneitatea, curajul de a exprima un punct de
vedere, voinţa etc.
În timpul activităţii trebuie respectate câteva reguli:
- se interzic aprecierile critice, ironizările, cenzurările, contrazicerile, obstrucţionările;
- se exprimă liber orice idee care le trec elevilor/participanţilor prin minte (pentru a stimula imaginaţia);
- se cere producerea unei cantităţi cât mai mari de idei;
- se încurajează asociaţiile originale de idei (pentru a afla răspunsul / soluţia).
Metoda este valoroasă din punctul de vedere al educaţiei interculturale pentru că le oferă profesorilor,
elevilor, cursanţilor posibilitatea de a aborda aspecte controversate, pune accentul pe valorizarea indivizilor care
participă la activitate, este stimulată producerea unor păreri/idei diferite, stimulează cooperarea etc.
Jigsaw (mozaic)
Jigsaw (în engleză jigsaw puzzle înseamnă mozaic) sau “metoda grupurilor interdependente” este o strategie
bazată pe învăţarea în echipă (team-learning). Fiecare elev are o sarcină de studiu în care trebuie să devină
expert. El are în acelaşi timp şi responsabilitatea transmiterii informaţiilor asimilate, celorlalţi colegi. Metoda
presupune o pregătire temeinică a materialului dat spre studiu elevilor. Educatorul propune o temă de studiu pe
care o împarte în patru sub-teme. Pentru fiecare temă în parte educatorul trebuie să dea un titlul, sau pentru
fiecare să pună o întrebare. Fiecare membru al grupei va primi ca obiect de studiu materiale necesare fiecărei
sub-teme, pentru care va alcătui şi o schemă. La sfârşit elevii îşi comunică ce au învăţat depre sub-tema
respectivă. Aranjarea în clasă a grupurilor trebuie însă să fie cât mai aerisită, astfel încât grupurile să nu se
deranjeze între ele. Obiectul de studiu poate constitui şi o temă pentru acasă, urmând ca în momentul constituirii
mozaicului fiecare “expert” să-şi aducă propria contribuţie.
Metoda stimulează implicarea şi colaborarea, valorizarea aspectelor diferite. Folosind această metodă,
educatorii pot aborda cu uşurinţă aspecte de educaţie interculturală, oferă participanţilor posibilitatea de a aborda
mai multe aspecte ale unei probleme. Participanţii sunt încurajaţi să fie atenţi la ceea ce spun ceilalţi membri ai
grupului dar să-şi susţină şi opiniile proprii, atât în grupul de “experţi” din care fac parte cât şi în faţa altor
grupuri.
Studiul de caz
Metoda studiului de caz este o metodă de explorare directă dar şi o metodă acţională care constă în etalarea unor
situaţii tipice, reprezentative pentru o clasă de fenomene, ale căror trăsături sunt cercetate în profunzime, din mai
multe puncte de vedere;
Studiul de caz urmăreşte:
a) identificarea cauzelor care au determinat declanşarea fenomenului respectiv;
b) evoluţia fenomenului comparativ cu fapte/evenimente similare;
Etapele prezentării studiului de caz:
a) descoperirea cazului şi înţelegerea profundă a acestuia;
b) examinarea cazului din mai multe perspective: teoretică, documentară, practică.
c) selectarea metodelor de analiză;
d) prelucrarea cazului respectiv:
• sistematizarea informaţiilor;
• analiza situaţiilor prezentate;
• stabilirea variantelor de rezolvare.
 Furnizor: Casa Corpului Didactic a Municipiului București
Program de formare continuă: EDUCAȚIE INTERCULTURALA PENTRU O ȘCOALĂ NOUĂ
Categoria de program: 3
Tipul programului: program mediu – 60 ore
Forma de invatamant: blended learning:zi + la distanţă

e) stabilirea concluziilor (alegerea variantei optime).

Elevii vor fi obişnuiţi:
- să adune informaţii;
- să le selecteze;
- să le valorifice;
- să anticipeze evoluţia evenimentelor;
- să elaboreze decizii eficiente, în mod argumentat;
- să examineze critic situaţia (cazul).
Profesorul:
- prezintă cazul;
- organizează şi conduce procesul de analiză a acestui caz;
- dirijează dezbaterile;
- sugerează variante de soluţionare (dar fără a impune);
- se foloseşte interviul, ancheta, cercetare documente etc.
Studiul de caz, prin natura lui, obligă pe elevi să caute şi să găsească mai multe variante de soluţionare a
problemei în faţa căreia se află. În această ipostază, studiul de caz nu urmăreşte dobândirea de noi cunoştinţe, ci,
mai degrabă, aplicarea practică a unor cunoştinţe însuşite deja, în condiţii şi sub forme noi, impuse de situaţia-
problemă ce urmează a fi soluţionată prin gândire şi imaginaţie.
Metoda cubului
Contribuie la explorarea unui subiect (teme) a unei situaţii. Scopul metodei este acela de a oferi posibilitatea
dezvoltării competenţelor necesare unei abordări complexe şi integratoare (analiza, sinteza, generalizarea....).
Metoda se aplică parcurgând mai mute etape, poate fi folosit ca material didactic un cub, pe laturile căruia să fie
precizate sarcini diferite.
1. Pe cele şase feţe ale cubului se menţionează sarcinile:
- descrie;
- compară;
- analizează;
- asociază;
- aplică;
- argumentează.
2. A doua etapă este aceea în care se anunţă tema/situaţia puse în discuţie.
3. Clasa/grupul pot fi împărţite în şase grupuri, care examinează tema conform cerinţei înscrise pe faţa cubului
alocată fiecărui grup. Sarcina poate fi distribuită şi individual pentru 6 membri ai grupului:
a) Descrie: culorile, formele, mărimile/dimensiunile;
b) Compară: asemănările şi diferenţele specifice faţă de alte realităţi;
c) Asociază: tema la ce te îndeamnă să te gândeşti?
d) Analizează: spune din ce se compune, din ce este făcut etc.?
e) Aplică: cum poate fi folosită? Ce poţi face cu ea?
f) Argumentează pro sau contra ei, enumerând suficiente motive care să susţină afirmaţiile tale.
4. Fiecare grup/individ prezintă oral în faţa celorlalte grupuri concluziile la care a ajuns (materialul elaborat).
Pot fi notate concluziile şi comentate.
Metoda poate fi combinată cu metoda comunicării rotative (se schimbă sarcinile).
Metoda poate fi folosită cu succes în educaţia interculturală, pot fi abordate aspecte specifice din mai multe
puncte de vedere, elevii sunt încurajaţi să se implice, să-şi găsească şi să-şi expună argumentele, devin conştienţi
de faptul că o problemă poate fi abordată dintr-o multitudine de aspecte.
Metoda „ Ştiu / vreau să ştiu / am învăţat”
Cercetările în domeniu au arătat că învăţarea este optimizată atunci când se bazează pe cunoaştere şi experienţe
anterioare ale elevilor, care le permit acestora să lege ceea ce ştiu deja de noile informaţii care trebuie învăţate.
(Roth 1990)
Prin metoda „Ştiu / vreau să ştiu / am învăţat” se trece în revistă ceea ce elevii ştiu deja despre o anume temă şi,
apoi, se formulează întrebări la care se aşteaptă găsirea răspunsurilor în lecţie.
Etapele metodei:
1) Cereţi, la început, cursanţilor/elevilor să formeze perechi şi să facă o listă cu tot ceea ce ştiu despre tema
abordată.
2) În timp ce elevii realizează lista, profesorul construieşte pe tablă un tabel cu următoarele coloane: Ştiu/Vreau
să ştiu/Am învăţat:
 Furnizor: Casa Corpului Didactic a Municipiului București
Program de formare continuă: EDUCAȚIE INTERCULTURALA PENTRU O ȘCOALĂ NOUĂ
Categoria de program: 3
Tipul programului: program mediu – 60 ore
Forma de invatamant: blended learning:zi + la distanţă

Ceea ce ştim/credem că ştim Ceea ce vrem să ştim Ceea ce am învăţat/ ce este nou

3) Cereţi perechilor să spună ce au scris şi notaţi în coloana din stânga informaţiile cu care clasa este de acord.
4) Folosind aceeaşi metodă elevii vor elabora o listă de întrebări.
5) Elevii citesc textul propus de profesor
6) Elevii vor face comparaţie între ceea ce ei cunoşteau deja despre tema abordată, tipul şi conţinutul întrebărilor
pe care le-au formulat şi ceea ce ei au învăţat prin lecturarea textelor.
7) Informaţiile cuprinse în coloana a treia, „Am învăţat”, pot fi organizate în diferite moduri (în unitate logică:
cursiv, inteligibil, unitar).
Folosind această metodă, profesorul îi face conştienţi pe cei care învaţă de natura cunoştinţelor pe care le deţin,
le permite să aprecieze progresul, precum şi obiectivele personal.
Din această perspectivă pot fi abordate aspecte de educaţie interdisciplinară, metoda poate fi aplicată şi
individual.
Metoda pălăriilor gânditoare
Acest nou tip de metodă de predare – învăţare este un joc în sine. Copiii/participanţii se împart în şase grupe –
pentru şase pălării. Ei pot juca şi câte şase într-o singură grupă. Împărţirea elevilor depinde de materialul studiat.
Pentru succesul acestei metode este important însă ca materialul didactic să fie bogat, iar cele şase pălării să fie
frumos colorate, să-i atragă pe elevi/cursanţi.
Ca material vor fi folosite 6 pălării, fiecare având câte o culoare: alb, roşu, galben, verde, albastru şi negru.
Fiecare culoare reprezintă un rol, participanţii fiind liberi să spună ce gândesc, dar să fie în acord cu rolul pe care
îl joacă (dacă doresc sunt liberi să schimbe rolul)
Pălăria albă:
- este obiectivă asupra informaţiilor;
- este neutră;
Pălăria roşie:
- lasă liber imaginaţiei şi sentimentelor;
- este impulsivă;
- poate însemna şi supărare sau furie;
- reprezintă o bogată paletă a stările afective;
Pălăria neagră
- exprimă prudenţa, grija, avertismentul, judecata;
- oferă o perspectivă întunecoasă, tristă, sumbră asupra situaţiei în discuţie;
- reprezintă perspectiva gândirii negative, pesimiste;
Pălăria galbenă
- oferă o perspectivă pozitivă şi constructivă asupra situaţiei;
- culoarea galbenă simbolizează lumina soarelui, strălucirea, optimismul;
- este gândirea optimistă, constructivă pe un fundament logic;
Pălăria verde
- exprimă ideile noi, stimulând gândirea creativă;
- este simbolul fertilităţii, al producţiei de idei noi, inovatoare;
Pălăria albastră
- exprimă controlul procesului de gândire;
- albastru a rece; este culoarea cerului care este deasupra tuturor, atotvăzător şi
- atotcunoscător;
- supraveghează şi dirijează bunul mers al activităţii;
- este preocuparea de a controla şi de a organiza.
Participanţii trebuie să cunoască foarte bine semnificaţia fiecărei culori şi să-şi reprezinte fiecare pălărie, gândind
din perspectiva ei. Nu pălăria în sine contează, ci ceea ce semnifică ea, ceea ce induce culoarea fiecăreia.
Marele avantaj al acestei metode este acela că dezvoltă competenţele inteligenţei lingvistice, inteligenţei logice şi
inteligenţei interpersonale, competenţe necesare într-o bună educaţie interculturală.
Metoda piramidei (metoda bulgărelui de zăpadă)
Metoda piramidei sau metoda bulgărelui de zăpadă are la bază împletirea activităţii individuale cu cea
desfăşurată în mod cooperativ, în cadrul grupurilor. Ea constă în încorporarea activităţii fiecărui membru al
colectivului într-un demers colectiv mai amplu, menit să ducă la soluţionarea unei sarcini sau a unei probleme
date. Această metodă are mai multe faze: faza introductivă – educatorul enunţă problema, faza lucrului
 Furnizor: Casa Corpului Didactic a Municipiului București
Program de formare continuă: EDUCAȚIE INTERCULTURALA PENTRU O ȘCOALĂ NOUĂ
Categoria de program: 3
Tipul programului: program mediu – 60 ore
Forma de invatamant: blended learning:zi + la distanţă

individual – fiecare elev lucrează individual timp de 5 minute la soluţionarea problemei, faza lucrului în perechi
– elevii se consultă cu colegul de bancă, sunt notate toate soluţiile apărute, faza reuniunii în grupuri mai mari –
elevii de consultă asupra soluţiilor în grupuri alcătuite dintr-un număr egal de perechi, faza raportării soluţiilor în
colectiv şi faza decizională. Ca şi celelalte metode care se bazează pe lucrul în perechi şi în colectiv, metoda
piramidei are avantajele stimulării învăţării prin cooperare, al sporirii încrederii în forţele proprii prin testarea
ideilor emise individual, mai întâi în grupuri mici şi apoi în colectiv.
Comunicarea rotativa
Este o metodă destinată lucrului în grup.
Grupul se organizează astfel: se formează mai multe subgrupuri dintre participanţii la activitate, între care se
urmăreşte stabilirea unei comunicări regulate, pe baza unei teme prestabilite. Exerciţiul presupune mai multe
etape, de durate egale, la sfârşitul fiecăreia o persoană din fiecare subgrup se îndreaptă spre alt subgrup - fiecare
îşi va schimba grupul o singura dată. Pentru a păstra o oarecare stabilitate a subgrupului, un "secretar - pivot" nu-
şi schimbă grupul.
Utilizarea acestei metode oferă şansa unei bune comunicări şi iniţiază o formă dinamica de subgrupare, asigură
coeziunea grupului şi coerenţa unui studiu.
În cadrul activităţii pot fi abordate cu succes aspecte de educaţie interculturală, participanţii au posibilitatea de a
lua contact cu puncte de vedere diferite, de asemenea sunt încurajaţi să-şi spună propriile opinii.
Prin utilizarea metodelor adecvate:
- Pot fi abordate aspectele controversate sau sensibile. În activităţile de educaţie interculturală pot fi
abordate aspecte controversate, din viaţa de zi cu zi, situaţii care îi afectează pe participanţi sau comunităţile în
care trăiesc (ex. Rromii care au foarte mulţi copii şi primesc ajutor social de la Primărie);
- Poate fi abordată autoevaluarea şcolii în domeniul educaţiei interculturale. Acest aspect poate lua forma
unui exerciţiu consultativ cu toţi cei implicaţi în activitatea educativă. Poate fi analizat situaţia din perspectiva
obiectivelor educaţiei interculturale şi a practicilor instituţionale ale acesteia, examinarea situaţiei, a punctelor
slabe şi forte ale şcolii şi adoptarea acelor măsuri care încurajează interculturalitatea;
- Educaţia interculturală este bazată pe învăţarea activă, prin experimentarea anumitor situaţii şi prin
rezolvarea de probleme, în loc de a primi răspunsuri de la altcineva. Cadrele didactice pot învăţa cum să creeze
astfel de experienţe pentru elevi, prin exersarea învăţării active de către ei înşişi în procesul de formare;
- Învăţarea trebuie să se bazeze pe sarcini concrete. Cadrele didactice trebuie să conceapă aceste sarcini
adaptându-se la realitatea şcolii şi a comunităţii în care acesta funcţionează. Aceştia trebuie să fie activi în
dezvoltarea interesului personal, în înţelegerea temelor şi dezbaterilor de actualitate. Profesorii trebuie să fie
capabili să angajeze pe cei pe care-i formează în activităţi care le permit să acţioneze/ să se comporte
responsabil.
Învăţarea bazată pe sarcini concrete (tasked-based learning) este importantă din mai multe motive:
• este o formă excelentă de învăţare activă – adică de învăţare prin acţiune (learning by doing);
• sporeşte timpul disponibil pentru formare, profesorii rezolvând nişte sarcini pe care oricum trebuie să le
abordeze;
• oferă posibilitatea de a rezolva probleme din viaţa reală şi de a analiza materiale autentice;
• dă semnificaţie programului de formare şi îl face mai stimulator;
• oferă profesorilor sentimentul proprietăţii (contribuţiei personale) şi al dezvoltării.
- Este încurajat lucrul în grup – de exemplu, în perechi, în grupuri mici, în grupuri mai mari sau în
grupuri de sprijin, cu o componenţă multiculturală eventual.
Lucrul în echipă este important pentru că:
• oferă profesorilor modele de colaborare în grup pe care le pot utiliza în clasa de elevi;
• încurajează schimbul de experienţă şi de opinii, iar prin împărtăşirea aceloraşi probleme cresc şansele de a găsi
soluţii pentru rezolvarea acestora;
• contrabalansează experienţa de a lucra singur într-o clasă.
- Este încurajată gândirea critică, atât pentru profesori cât şi pentru elevi, încurajează profesorii să
reflecteze asupra acestei problematicii educaţiei interculturale, elevii sunt încurajaţi să gândească mai degrabă
decât să primească răspunsuri / soluţii “de-a gata” de la formatori. Elevi sunt încurajaţi să gândească pentru ei
înşişi, le creează sentimentul proprietăţii / contribuţiei personale şi al capacităţii / puterii. Profesorii se simt
capabili să îşi asume responsabilităţi privind predarea educaţiei interculturale şi privind dezvoltarea lor
profesională;
- Metodologia organizării educaţiei interculturale presupune stabilirea unui mediu de învăţare, un climat
lipsit de orice ameninţare şi vor da posibilitatea tuturor de a vorbi liber, fără riscul de a fi ridiculizaţi.
 Furnizor: Casa Corpului Didactic a Municipiului București
Program de formare continuă: EDUCAȚIE INTERCULTURALA PENTRU O ȘCOALĂ NOUĂ
Categoria de program: 3
Tipul programului: program mediu – 60 ore
Forma de invatamant: blended learning:zi + la distanţă

Strategii de lucrul cu copiii şi cu adolescenţii pentru eliminarea prejudecăţilor

1. Faceţi distincţia între fapte (ceea ce se aude sau se vede) şi păreri, adică interpretarea acestor fapte (cum se
interpretează ceea ce se aude şi se vede).
2. Categorisiţi sau puneţi etichete doar ca ipoteze pentru explicarea comportamentul cuiva, care să poată fi
schimbate şi corectate, şi nu ca adevăruri absolute.
3. Abţineţi-vă să trageţi concluzii “finale” şi să etichetaţi orice comportament sau motivaţie şi bazaţi-vă o astfel
de judecare pe fapte observabile.
4. Răspundeţi la întrebările copiilor.
• nu evitaţi răspunsurile,
• nu ignoraţi întrebările,
• nu schimbaţi subiectul,
• răspundeţi direct.
5. Promovaţi atitudini pozitive faţă de diferenţe:
• insistaţi asupra faptului că diferenţele sunt pozitive şi interesante.
• echilibraţi afirmaţiile care spun că toţi oamenii sunt la fel, dar diferă în multe privinţe.
• nu amestecaţi mesajele “Toţi oamenii ar trebui să aibă posibilităţi şi condiţii egale” şi “Toţi oamenii
sunt la fel”.
• amintiţi-vă de acele activităţi care le solicită copiilor să grupeze obiecte, întâmplări, oameni şi să
identifice “ce anume” îi face să fie diferiţi (în loc să le cereţi “stabiliţi care nu face parte din...”, spuneţi
“Stabiliţi care este diferit”).
• încurajaţi copiii să utilizeze limbajul observaţiilor măsurabile obiectiv decât valorile şi interpretările,
atunci când descriu asemănările şi diferenţele.
• ajutaţi-i pe copii să-şi exprime gândurile, sentimentele şi nevoile.
6. Acceptaţi-vă:
• dacă nu spunem ceva ce gândim, simţim sau ni se întâmplă, acel “ceva” nu va dispărea!
• dacă ne e teamă sau suntem îngrijoraţi, înseamnă că trecem printr-un moment greu –
• găsiţi un prieten sau un coleg cu care să puteţi vorbi despre asta.
• nu-i obligaţi pe copii să accepte arbitrar tot ceea ce le predaţi, ascultaţi-i pe ei şi abia apoi spuneţi-vă
punctul de vedere.
• oferiţi ocazia elevilor dvs. şi dvs. înşivă să vă spuneţi părerile fără a valoriza sau a critica – comportaţi-
vă conform valorilor pe care le promovaţi.