Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
CUPRINS – MODULUL VI
INTRODUCERE...........................................................................................................................
COMPETENŢE ALE MODULULUI - OBIECTIVE.........................................................................
124
INTRODUCERE MODULUL VI
Comportarea unei structuri este total cunoscută dacă pe baza curbei încărcare –
deformaţie sunt studiate trei secvențe principale: comportare precritică, comportare critică şi
comportare postcritică (fig. 16.1).
Unităţile de învăţare din acest modul se ocupă în special cu determinarea încărcării ce
conduce la pierderea stabilităţii. Încărcarea corespunzătoare „comportării critice”, a schimbării
naturii echilibrului este numită încărcare critică.
Concret, se va studia stabilitatea statică a barelor zvelte – flambaj. Pentru calcul se
menține ”ipoteza micilor deformații”, numai că ecuațiile de echilibru se scriu pe forma deformată a
barei; se zice că se fac calcule de ordinul 2. Teoria de ordinul 2 poate fi liniarizată (ea ține cont de
neliniaritatea statică a problemei), prin utilizarea expresiei aproximative a fibrei medii deformate.
Constantele de integrare se determină din condiţii de legătură. Valoarea forţei critice de flambaj Fcr
(relaţia lui Euler) şi valoarea coeficientului de zvelteță, indică graniţa stabilităţii barelor drepte şi
modul de rezolvare a problemelor (flambaj elastic, flambaj elasto – plastic, relaţia lui Euler sau
relaţiile Tetmayer – Iaşinski, etc.). Se face un studiu al încărcării critice pentru diferite încărcări de
compresiune, compresiune cu încovoiere, flambaj excentric, influenţa unei încovoieri inițiale a
grinzii comprimate şi flambajul lateral al grinzilor.
Se face un studiu al solicitărilor datorate forţelor de inerţie. Acestea fac parte din solicitările
dinamice, ele datorându-se mişcării cu acceleraţie constantă (sau cu variaţii mici ale acceleraţiei).
Forţele de inerţie sunt de sens contrar acceleraţiei şi sunt date de produsul masă – acceleraţie.
Rezolvarea acestor probleme se bazează pe principiul lui d’Alembert; în ecuaţiile de echilibru static
ce pot fi scrise la un moment dat unei structuri în mişcare, pe lângă încărcarea exterioară şi
reacţiunile din legături se ţine cont şi de forţele de inerţie. Se fac studii pe exemple concrete,
exemple care arată cum se calculează forţa de inerţie în diferite situaţii – exemple ale practicii
inginereşti.
Tot din categoria solicitărilor dinamice cu șoc – aplicarea sarcinii la valoarea ei maximă (de
lucru), într-un interval de timp foarte scurt. Cele mai întâlnite cazuri de şoc: căderea unui corp pe o
structură sau creşterea rapidă a presiunii exercitate de un corp asupra altui corp. Şocul este însoţit
de două stări distinct:
- stare locală de solicitare, caracterizată de tensiuni foarte mari şi de deformaţii locale mari
(de cele mai multe ori ”remanente”;
- starea generală de solicitare, datorată propagării şocului în toată masa corpului lovit. Sunt
tratate probleme de şoc cu referire la toate solicitările simple, dar şi la solicitări compuse.
Calculele se fac atât pe baza legii conservării energiei dar şi cu metoda aproximativă
(practică inginerească), denumită şi metoda multiplicatorului de impact Ψ. Se rezolvă atât
probleme static determinate dar şi static nedeterminate.
125
COMPETENŢELE MODULULUI – OBIECTIVE
126