Psihodiagnoza copilului IF 2018-2019

1.Ce este psihodiagnoza? (Definiție, 1pct)

Psihodiagnoza reprezintă un mod de cunoaștere a omului, folosind instrumente pentru analiza sau explorarea personalității sau a simptomelor
psihice pentru a stabili un diagnostic. Psihodiagnoza analizează atât patologia cât și starea de normalitate. În psihodiagnoză se folosesc metode
ca observația, metoda biografică, ancheta, interviul, chestionarele și testele proiective . În cazul copiilor se folosesc mai ales teste de aptitudini,
de inteligență și teste de evaluare a dezvoltării.

2.Modele de psihodiagnostic. (Definiții, 2pct)

Există două tipuri de modele de psihodiagnostic: modelele categoriale și cele dimensionale.
Modelele de psihodiagnostic categoriale folosesc interviul clinic și anamneza pentru a observa diferențele comportamentale calitative. În aceste
modele există două variante a rezultatului diagnosticului: persoana evaluată fie are, fie nu are o anumită tulburare. Un astfel de model este oferit
de Manualul de diagnostic și statistică a tulburărilor mentale (DSM-IV, 2000; DSM-V, 2013).
Modelele de diagnostic dimensionale sunt empirice, cantitative și au ca principiu faptul că există o gamă de trăsături pe care le are orice individ
într-un anumit grad, aceste trăsături fiind măsurate prin diferite proceduri statistice (Campbell, Kamphaus, 2008).

3.Ce include evaluarea psihologică a copilului? (enumerare, 2pct)

Psihodiagnoza copilului presupune evaluarea copilului, integrând informații din diferite medii în care copilul trăiește (familie, școală) trecând
prin diferite etape ale procesului de diagnostic: interviul, stabilirea unor ipoteze, selectarea instrumentelor necesare pentru verificarea ipotezei
(teste, chestionare), evaluarea propriu-zisă și interpretarea datelor obținute.
În diagnoza copilului se pot urmări două direcții: evaluarea diferitelor trăsături pe un continuum al trăsăturii, identificând gradul său de
manifestare; o a doua direcție este identificarea posibilelor tulburări psihopatologice.

4.De ce utilizăm un model teoretic folosit în psihodiagnoza copilului? (2pct)

Modelul teoretic folosit în psihodiagnoză este ca o hartă pe care o utilizăm pentru a cunoaște direcția în care explorăm caracteristicile copilului:
- furnizează criteriile de diagnostic, standarde asupra a ce este norma din perspectivă socială, emoțională, cognitivă, fizică și comportamentală;
- diferențiază comportamentul normal de cel anormal;
- determină modul de conceptualizare al diagnosticului;
- oferă un ghid pentru tratament și consiliere (Wilmshurst, 2015).

5.Teoriile stilurilor de parentare. (Tipuri, definire, 3pct)

Teoriile stilurilor de parentare. Baumrind (apud Wilmshurst, 2015) a studiat stilurile de creștere a copilului și impactul lor asupra
comportamentului și dezvoltării sale:
- stil de parentare autocratic(dictatorial) – nivel ridicat de structură, scăzut de căldură: copii sunt agresivi, necooperanți, se tem de pedeapsă, nu
au inițiativă, stimă de sine scăzută.
 stil de parentare permisiv– nivel scăzut de structură, ridicat de căldură: copii nu au autocontrol și nu sunt responsabili.
stil de parentare autoritar– nivel ridicat și de structură și de căldură oferă condiții optime pentru dezvoltare, copii crescuți altfel au o stimă de
sine ridicată, autocontrol și încredere în sine.

6.Un stadiu de dezvoltare ale copilului în modelul lui Pamela Levin. (Caracteristici, Nevoie, Teme de dezvoltare, 4pct) -am pus 6 din 7
stadii...la alegere unul
Stadiul A fi – 0-6 luni.
Caracteristici: - bebelușul experimentează lumea: are nevoie să mănânce, să bea, să doarmă și să primească afecțiune. ;
- acceptare și grijă ; - sunt valoros/valoroasă? ; - îmi sunt satisfăcute nevoile? ;
- aparțin? ; Nevoia fundamentală este de contact.
Teme de dezvoltare:
- cere să fie îngrijit ; - plânge pentru a arată că are nevoie de ceva ; - a conecta emoțional, a învăța să aibă încredere în sine și adulți ; - a
accepta atingere, îngrijire
- să decidă să trăiască, să fie

Stadiul A face – 6-18 luni.

Caracteristici: - copilul vrea să fie activ ; - explorează lumea prin simțurile sale, experimentează, verifică dacă este în siguranță
- se distanțează de părinți pentru a testa granițele ; - ce pot să știu? Nevoia fundamentală este de stimulare.
Teme de dezvoltare:
- a învăța că există opțiuni și nu toate problemele se rezolvă ușor ; - a arăta inițiativă ; - a explora mediul ; - a arăta ce nevoi are și a avea
încredere în sine și ceilalți ; - a cere ajutor atunci când se află în dificultate, stres
a continua să dezvolte un atașament sigur cu părinții

Stadiul A gândi – 18 luni-3 ani.

Caracteristici: - copilul își dezvoltă capacitatea de a gândi ; - gândește pentru sine și ia decizii (ce haine poartă, când vrea să se culce, ce
poveste vrea) ; - începe separarea de părinte ; - învață să spună „Nu” ;
Un copil cu un mediu foarte controlat care nu este lăsat să ia decizii și singur poate deveni un adult căruia îi este greu să ia decizii
Nevoia fundamentală este de structură.
Teme de dezvoltare:
- a testa realitatea și limitele ; - a dezvolta abilitatea de a gândi pentru sine ; - a învăța să gândească, să rezolve probleme în sistemul cauză-
efect ; - a exprima furia și alte emoții ; - separarea de părinți fără a pierde siguranța dată de ei ; - începe renunțarea la credința că este centrul
universului ;

Psihodiagnoza copilului 1
Stadiul Identității – 3-6 ani.
Caracteristici:
- copilul decide ce fel de om va fi, bazându-se pe modelele oferite de mediu (părinți, educatori, alți adulți). Stabilește scenariul de viață. ; -
descoperă cine este ; - verifică ce consecințe au comportamentele sale ;
- învață din mediu cum să gestioneze emoțiile ; ; - „E în regulă să fiu cine sunt eu, cu abilitățile mele unice?”
Nevoia fundamentală este de recunoaștere.
Teme de dezvoltare:
- a învăța să aibă putere fără să influențeze relațiile ; - învață limitele puterii personale ;
- își afirmă identitatea și diferențele în raport cu ceilalți ; - acumulează informații despre sine, lume, propriul corp și gen ; - învață să
diferențieze realitatea de fantezie ; exersează comportamente acceptate social
Stadiul Aptitudinilor – 6-12 ani.
Caracteristici:
- copii dezvoltă aptitudinile de care cred că vor avea nevoie și care se potrivesc cu identitatea lor
- iau decizii bazate pe deciziile luate în stadiul anterior, astfel încât dezvoltă aptitudinile și structura potrivite cu identitatea lor
- cum îmi voi crea structura internă care să mă susțină pe mine și pe ceilalți?
- își testează identitatea raportat la familia în care trăiesc pentru a demonstra că deciziile lor sunt valide
- înțelegerea lumii în termeni de reguli și corectitudine
Nevoia fundamentală este de incitare, stimulare, emoție.
Stadiul Integrării – 12-18 ani denumit și Identitate, sexualitate și separare (Clarke, Dawson 1998).
Caracteristici:
- adolescentul trece din nou prin stadiile anterioare cu o viteză de două ori mai mare decât înainte, revizuind experiențele și deciziile anterioare
- are loc o pregătire pentru separarea de părinți
Nevoia fundamentală este de sex.
Teme de dezvoltare:
- a integra sexualitatea în temele de dezvoltare anterioare ; - a se evidenția ca o persoană separată, independentă cu prop Teme de dezvoltare: ;
- a raționa despre ceea ce vrea și ce are nevoie - a testa idei, valori ; - a-ți compara abilitățile cu ale altora ; - a fi în dezacord și a fi dorit în
continuare ; - a învăța care este responsabilitatea sa și care a celorlalți ; - a învăța din greșeli și a decide că e suficient de bun ; - dezvoltarea
capacității de control intern ;
- a se identifica cu propriul sex ; - a ști când să evite, când să meargă cu valul și când să ia poziție ; - exersează a gândi, a face ; - învață să
asculte pentru a dobândi informații, cunoștințe ; - învață importanța regulilor, verifică regulile familiei, școlii, experimentează consecințele
încălcării regulilor ;
- dezvoltă capacitatea de a coopera ;

7. Abuzul copilului. (Definire, tipuri, descriere, 4pct)

Abuzul copilului reprezintă maltratarea fizică sau psihică a copilului într-un mod intenționat, de către părinți sau îngrijitori.
Abuzul poate fi fizic, emoțional/psihologic, sau sexual.
Abuzul fizicînseamnă rănirea copilului, de exemplu prin lovire, bătaie, arsuri, fracturi.
Abuzul sexualpresupune implicarea copilului în activități sexuale pe care copilul nu le poate înțelege și pentru care nu își poate da
consimțământul, fiind minor. Exemplu: atingeri nepotrivite ale sânilor sau organelor genitale, expunerea organelor sexuale în fața copilului, sex
oral, genital sau anal cu copilul, exhibiționism, voyeurism, prezentarea unor materiale pornografice, prostituție, pornografie.
Abuzul emoțional sau psihologic este cea mai comună formă de abuz asupra copilului; înseamnă umilire, intimidare, desconsiderare, trădarea
încrederii, neglijare, stare de nesiguranță. Abuzul psihologic se referă la amenințări, jocuri psihologice, șantaj emoțional, izolare, manipulare.
Părinții nu asigură copilului iubire, grijă, un mediu sigur și stabil care să favorizeze dezvoltarea sănătoasă a copilului. De asemenea orice formă
de violența în familie reprezintă un abuz asupra copilului.
8.Care sunt efectele abuzului asupra copilului? (2pct)
Toate formele de abuz duc la traumatizarea copilului. Alte surse de traumă sunt dependența de substanțe a părinților (ex. alcoolismul), separarea
sau divorțul părinților, rude bolnave mintal sau cu tentative de suicid, violențe asupra mamei, rude aflate în închisoare.
Efectele abuzului asupra copilului pe termen lung:
- Depresie ; - Anxietate - Stimă de sine scăzută ; - Comportamente violente ; - Tulburări alimentare ;
- Suicid ; - Adicții ; - Stres post-traumatic ; - Disociere ; - Automutilare ; - Tulburări de personalitate ;
- Dificultăți sexuale
9. Ce este trauma și ce este evenimentul traumatizant? (definiții, ipostaze, enumerare, 3pct)
Conceptul de traumă se folosește pentru a denumi:
- aspectele obiective ale factorilor de stres,
- percepția individuală subiectivă asupra factorului stresor,
- reacția individuală de stres acut sau cronic la factorul de stres.
Faptul că termenul definește aceste trei ipostazeduce la creșterea lipsei de precizie a termenului.
În medicinătrauma fizicăreprezintă un șoc sau o rană permanentă sau temporară provocată de o boală severă sau de un accident.
La nivel psihologic trauma reprezintă trăirea unor evenimente catastrofale – război, agresiune sexuală, dezastre naturale. Stresorii traumatici pot
fi de natură fizică, psihică sau pot coexista (Reyes, Elhai, Ford, 2008).
Evenimentele traumatizantesunt abuzul (fizic, psihologic sau sexual), neglijența, agresiunea colegilor, expunerea la violență în familie sau în
societate, accidente, dezastre, boli sau răniri grave.

Psihodiagnoza copilului 2
 1 0 Ce este reziliența? (2pct)
Reziliența este un concept nou în psihologie care se referă la capacitatea de recuperare internă. Oamenii au capacitatea de a funcționa normal,
sănătos din punct de vedere psihologic și fiziologic, de a avea emoții pozitive chiar și după expunerea la o situație cu potențial traumatizant. Până
recent se credea că acest lucru nu este posibil. În general oamenii reacționează la o situație traumatică prin disfuncții, recuperare, reziliență sau
reacții întârziate.
Reziliența nu este un mod de negare, evitare sau o manifestare a unei patologii ascunse, de asemenea nu reprezintă o capacitate excepțională de
rezistență, ci este un mod de reacție comun, răspândit. Însă chiar și persoanele reziliente pot avea anumite simptome și dificultăți (insomnii,
ruminare, amintirea situației traumatice), însă acestea sunt de intensitate scăzută. Reziliența se bazează fie pe o abordare pragmatică a situației fie
pe o adaptare flexibilă la cerințele situației (Reyes, Elhai, Ford, 2008).

11.Întrebările directe în evaluarea traumei și abuzului la copii. (2pct)

Întrebările directe aduc o contribuție importantă la obținerea unui istoric al abuzului sau traumei. Ele pot fi adresate verbal în cadrul interviului
sau adresate în scris. Un aspect important este adaptarea lor în funcție de stadiile de dezvoltare.
Exemple de întrebări directe despre situații traumatice:
- În familia ta a avut loc un eveniment mai dificil? De exemplu a murit cineva apropiat, sau o rudă a fost grav bolnavă, spitalizată, sau cineva din
familie a avut probleme legate.
- Ai fost tratat mai dur de către cineva?
- Crezi că cineva s-a purtat nepotrivit?
- Părinții tăi se ceartă sau sunt violenți?

 12 Reglarea emoțională la copil. (definiție, descriere, tipuri, 4pct)

Reglarea emoțională a fost definită ca „procesul folosit pentru a gestiona și schimba dacă, când și cum, experiențele emoționale și stările
psihologice, precum și modul în care emoțiile sunt exprimate în comportament” (Eisenber, Hofer, Vaughan apud Eiseberg, Sulik, 2012, p. 77).
Există discuții privind folosirea termenului ca referindu-se atât la reglarea emoțională internă cât și a celei externe, caz în care părinții ajută copii
în gestionarea emoțiilor. Ambele aspecte sunt necesare și importante pentru modul în care copiii explorează și experimentează emoțiile și
comportamentele care decurg din aceste emoții. Procesul de reglare emoțională este inerent emoției înseși, de aceea este dificilă separarea lor. Ca
urmare atenția cercetătorilor este centrată pe procesul de reglare în sine și nu pe intensitatea emoției exprimate sau resimțite.
În psihologia dezvoltării s-a considerat inițial că copii nu au capacitatea de auto-reglare emoțională. Însă acum există cercetări care dovedesc
existența unor abilități incipiente de auto-reglare emoționale și control voluntar, precum și existența unui proces de evoluție a acestor abilități
chiar și pe parcursul adolescenței. Părinții ajută nou născuții sa-și regleze emoțiile prin încercările de alinare stresului, frustrărilor sau fricii prin
metode ca distragerea sau liniștirea copilului. Capacitatea de auto-reglare emoțională și control voluntar se dezvoltă foarte mult la școlari și
preșcolari (Eiseberg, Sulik, 2012).
Reglarea emoțională are la bază modul de centrare a atenției (concentrarea asupra unui aspect), strategii cognitive (distragerea atenției), controlul
voluntar, controlul inhibitor (capacitatea de a vorbi mai încet atunci când i se cere), modularea răspunsului comportamental.
Capacitatea de reglare emoțională este asociată cu o bună adaptare la adolescenți, cu competențele sociale, conștiința, simpatia și
comportamentele prosociale (Eiseberg, Sulik, 2012).
Capacitatea de auto-reglare emoțională se măsoară folosind metode comportamentale, măsurători fiziologice sau chestionare psihologice.

13. The Children's Behavior Questionnaire (CBQ) (Chestionarul comportamentului la copii) - (autori, descriere, câteva exemple de scale,
4pct)
The Children's Behavior Questionnaire (CBQ) (Chestionarul comportamentului la copii) este un instrument de evaluare a temperamentului
la copii între 3 și 7 ani care a fost dezvoltat de către Rothbart M.K. și S. Putnam. La chestionar răspund părinții referindu-se la copilul lor.
Instrumentul a fost cercetat pe loturi atât de copii cât și de adulți, fiind construite mai multe versiuni de lungimi diferite. De asemenea există mai
multe versiuni în limbi diferite deoarece chestionarul se folosește pe scară largă în cercetare în psihologia dezvoltării.
Varianta inițială a chestionarului are 195 de itemi, însă există și două variante mai scurte cu 94 respectiv 36 de itemi. Se răspunde pe o scală
Likert de la 1 la 7, unde 1 este „extrem de neadevărat pentru copilul tău” și 7 reprezintă „extrem de adevărat pentru copilul tău”.
Testul evaluează 15 dimensiuni ale temperamentului; Exemple:
Nivelul de activitate – nivelul global de activitate motorie, incluzând și gradul de locomoție.
Concentrarea atenției – capacitatea de a menține atenția concentrată asupra aspectelor legate de temă.
Impulsivitate – rapiditatea răspunsului
Timiditate – abordarea lentă sau inhibată în situații care presupun noutate sau neclaritate.
Sensibilitatea percepției – capacitatea de a detecta stimuli exteriori cu o intensitate scăzută.

 14 Simptomele pentru tulburarea depresivă majoră conform DSM 5 (enumerare, cum apar la copii, 5pct)
Simptomele pentru tulburarea depresivă majoră conform DSM 5 sunt:
- Dispoziție depresivă în cea mai mare parte a zilei aproape zilnic. Aceasta este observată de alții sau este relatată ca tristețe, sentiment de gol,
lipsă de speranță. La copii și adolescenți poate apare o stare iritabilă mai degrabă decât depresivă.
- Interes scăzut pentru orice fel de activități aproape zilnic.
- Scăderea în greutate fără a ține o dietă, creșterea sau lipsa apetitului.
- Insomnie sau hipersomnie aproape zilnic.
- Agitație psihomotorie.
- Oboseală sau stare de lipsă de energie.
- Sentiment de inutilitate, lipsă de valoare, vinovăție neadecvată aproape zilnic.
Psihodiagnoza copilului 3
- Capacitatea scăzută de concentrare, nehotărâre.
- Idei suicidare sau tendințe suicidare.
Aceste simptome sunt stresante și au efect asupra vieții sociale, profesionale și ale funcționării generale a persoanei, nu sunt datorate unei condiții
medicale sau consumului anumitor substanțe (APA, 2013).
Tristețea este o emoție naturală ca reacție la o pierdere; vorbim despre depresie în condițiile în care aceste simptome menționate mai sus apar
zilnic, în cea mai mare parte a zilei, pe o perioadă de mai mult de două săptămâni.
La copii aceste simptome pot apare astfel:
- Copilul este iritabil
- Tolerează greu orice fel de frustrare,
- Nu se mai joacă cu jucăriile preferate,
- Scade în greutate sau nu mai ia în greutate,
- Îi este greu să doarmă mai mult de 6 ore sau doarme mai mult decât de obicei,
- Nu reacționează emoțional, este apatic,
- Se simte obosit,
- Se simte vinovat.

 15 KID-SCID tradus Interviul Clinic Structurat pentru DSM-IV (autor, validare, scale, cotare, 5pct
versiunea pentru Copii este un instrument semistructurat a cărui autor este de D. Hien din S.U.A. Varianta inițială a fost construită pentru adulți și
se numește SCID.
Instrumentul a fost adaptat de către Daniel David în 2007 şi comercializat în România de RTS Cluj-Napoca.
Scopul testului este de a ajuta în realizarea unui diagnostic psihiatric la copii conform Manualului de Diagnostic şi Statistică a Tulburărilor
Mentale.
Scalele testului sunt:
- Tulburările de Comportament Disruptiv,
- Episoadele Afective şi Psihotice,
- Tulburările Afective şi Psihotice,
- Tulburările Anxioase,
- Tulburările în Legătură cu Alcoolul şi Substanţele,
- Tulburările de Adaptare.
Se realizează un interviu general, urmat de modulele de diagnostic propriu-zise. Nu se cotează răspunsurile la întrebări, ci se cotează itemii
corespunzători criteriilor de diagnostic. Atunci când copilul oferă răspunsuri simple „da” sau „nu” se cer explicații suplimentare sau exemple
concrete. Psihologul care realizează evaluarea are un rol crucial în diagnoză, bazându-se pe judecata sa poate considera un criteriu satisfăcut sau
nu, indiferent de ceea ce afirmă copilul.
Există patru variante de cotare:
„?” – „informaţie insuficientă”, informaţia nu este potrivită pentru a cota criteriul 1, 2 sau 3 (cum ar fi situația în care se neagă prezenţa unui
simptom, care este însă sugerat de biletul de trimitere sau de internările anterioare);
- „1” – „absent sau fals”, simptomul descris de criteriu este foarte clar absent;
- „2” – „sub nivelul prag”, pragul pentru un criteriu nu este atins, un simptom chiar dacă este prezent nu este sever;
- „3” – „nivel prag sau adevărat”, pragul pentru criteriu este atins sau depășit ceea ce este demonstrat de o descriere, exemple concrete, dovezi,
comportamente din timpul interviului.
Ca în toate evaluările copilului se folosesc informații obținute în timpul interviului cu copilul, în timpul interviului cu părinții precum și
informații obținute din alte surse. (http://rtscluj.ro/, Veleanovici, 2015)

16.Ce aspecte urmărește evaluarea dezvoltării?(2pct)

Evaluarea dezvoltării folosește observația și testele standardizate și urmărește mai multe aspecte:
- Dezvoltarea motorie, - Dezvoltarea cognitivă, - Dezvoltarea limbajului,
- Dezvoltarea emoțională și socială, - Dezvoltarea capacității de a fi autonom (copilul se îmbracă singur, merge
la toaletă ș.a.).
Instrumentele de evaluare a dezvoltării la copil sunt scurte și bazate pe joc.

17. Caracteristicile dezvoltării(3pct)

Dezvoltarea se caracterizează prin:
- Schimbări direcționate: evoluția are loc permanent într-un sens ascendent, de la simplu la complex;
- Schimbări ordonate, sistematice, consistente: dezvoltarea este treptată și logică, are loc în etape, fiecare etapă se bazează pe transformările din
etapa anterioară;
- Schimbări cumulative: caracteristicile și achizițiile etapei anterioare se regăsesc în etapa actuală, la acestea adăugându-se noi aspecte specifice
etapei;
- Schimbări cantitative: există modificări concrete, evidente, care pot fi măsurate (înălțime, greutate, vocabular, creșterea abilităților, dezvoltarea
trăsăturilor de personalitate);
- Schimbări calitative: modificări interioare ale abilităților și trăsăturilor de personalitate, mai complexe dar mai puțin vizibile, mai greu de
evaluat;
- Schimbări durabile: există trăsături care durează în timp, ceea ce face posibilă realizarea unei predicții asupra comportamentului (Dincă,
Margareta).

Psihodiagnoza copilului 4