Unde drac vor să margă bețâcii,

tu Persâdă, întreabă nana Zemia,

și să râde

În șantierul romancierului se află romanul lui baci Todor Andrica , jurnalist

american din pretura Radna, comitatul Aradului, în vremea de dinaintea primului
război. Atunci a fost Plecarea cea mare a ardelenilor la America. Printre ei baci
Todor Andrica viitorul ziarist la Cleveland Press, a cărui poveste o deapănă
romancierul în lucrarea pe nume Umbra castanilor pe Clark Avenue . În rîndurile
care urmează - Plecarea arădenilor la anul 1914 din satele Podgoriei Aradului:

”Nimeni nu mai știe din negura timpului cum anume s-a ajuns la Plecare. Mai precis la ideea
asta, pe vremea aceea Plecarea se petrecea cel mult la oraca – nume local pentru iarmarocul de
vaci, tauri cărora li se spunea bici, cu singularul bică, apoi cai de pădure dar și din aceia mari la
chișiță, adică la glezne, cu capul și grumazul pe măsură, cai pentru ștraf-cocii. Oraca era la Pâncota
pe vremea de Rusalii. Plecări se mai întâmplau la Arad, tot la piaț, cu cotărițele cu cireșe de iunie
și pere de Sân Petru, cu struguri cu boaba mare la Ziua Crucii și la Sfântă Măria Mică. Mai erau
plecări și în cazul în care cutare fecior mergea cătană sau ajungea șăgârț plecat din porunca breslei
de care aparținea, fie ea a cojocarilor, a pintărilor (făcătorii de butoaie de vin așa cum era aceia din
comuna Ghioroc), apoi breasla vințălerilor podgoreni, a celor care țineau mezernițe (măcelării,
adică) și trebuiau să ajungă henteși (citește măcelar n.n.). Alte plecări nu se prea știau să fie pînă
prin acele timpuri de la începutul veacului, pe când nana Savita lu’ Scherliță era în etate de trei
ani. Să socotim că s-a născut, conform boțitului certificat de naștere în care șolgăbirăul a scris pe
maghiară – în loc de Elisabeta, Erszebet, iară numele de Jivănescu l-a schimbat în Zsivanesk,
așadar Zsivanesk Erszebet s-a născut la anul 1899, iar când a împlinit trei ani s-a scris prin calendar
anul de la Isus: 1902. În anul respectiv nana Savita a’ lu’ Scherliță, care se scria în acte Zsivanesk
Erszebet, a rămas orfană, întrucât a răposat în domnul nana Floriță Scherliță, mama fetei.
Vremurile erau grele, și oamenii mureau mai ușor, nu se codeau așa ca astăzi, una-două erau aduși
la mormințile din Rădnuța, li se punea la cap cruce din lemn gros, bătut cu piron de fier, și crucea
rămânea acolo iarna acoperită de zăpadă și vara de buruieni și coștreavă. La anul acela avem de-a
face cu birtul lui baci Păvăloc Trăilă, clădovan venit din Cladova care în urmă cu ani s-a însurat
cu fata lui Benedek din Ghioroc care se scrie pe ungurește Gyorok. Mult s-a minunat lumea
rădnanilor cum că acest român s-a luat cu familie ungurească și șvăbească. Miratul s-a făcut mai
apoi mirăzături și ochi beliți când a ridicat birt pe care l-a botezat Vulturul Negru și la care au
poftit mulțime de bețici la răchie de prună, de dudă și la vin negru de Mâșca-Măderat. Acolo a
ajuns vestea cu Plecarea care mai apoi s-a scris cu literă mare pentru că a început să bântuie mințile
ălora din birt. Să mai spunem și că de aceea nana Persida de peste drum de birt a și spus duminică
la biserică, pe când se întorceau acasă după slujbă, că la cârciuma clădovanului numai mirozănii
vorbesc bețâcii și că, mai nou, nu au alta la gură numa’ plecarea!

- Unde drac vor să margă bețâcii, tu Persâdă, întreabă nana Floriță, și să râde.

- Că bine zâci, Floriță, la domnu’ dracu’! Da’pu’ la ‘Merica vor să margă, unde crezi
altundeva?

După ce au isprăvit de spus astea toate, au pornit nanele spre zupă și sos roșu cu țâmp de
pui. În tot cazu nu se știe nici până astăzi de unde a pornit zarva Plecării și cum a ajuns la
birtul Vulturul Negru din Radna, nu departe de Valea Mare unde se afla de cel puțin două
veacuri mănăstirea fraților minoriți cu sediul la Arad. Nu pe aceștia îi interesa Plecarea,
adică nu mai ales pe aceștia, chit că ar fi purces și ei dacă nevoile misionare ar fi impus
plecarea. Destul de bine că nu de azi, adică din anul 1914, mai precis din vara acelui an, ar fi
fost să se întâmple aceasta, ci cu multă vreme înainte, să tot fie cu vreo treizeci și patru de ani
mai devreme când printre cei plecați, după 1880 în America s-a aflat și Iosif Uiegar din
Rădnuța, ceva neam după mamă cu Gabriil Zágoni, notar public din Arad. Acest Iosif s-a dus
la America împreună cu Irimie Proca din Făget. De bună seamă că Iosif-bacsi a aflat de la
numitul Gabriil despre plecare și că se poate dobândi avere la America. Asta se vorbea
printre cei de prin Radna și din Lipova, nu prea mai știm sigur ce anume sporovăiau babele la
uliță și bețivanii la birt prin trecerea anilor care alungă totul în uitarea de pe aleile țintirimului
din dosul școlii-fostă-pretură. Acolo au mai rămas ceva arbori cu un fel de păstăi lungi de
culoare maro pe nume roșcove, aduse și ele din America într-un drum invers, poate chiar
Iosif bacsi le-o fi adus când s-a întors și le-a plantat la marginea morminților, nu departe de
mormântul lui nana Persâda, mumă-sa repausată cât el a fost plecat, muiere văduvă, cu
bărbatul răpus de oftică. Poate el a sămănat acolo semințele de roșcov sălbatic care se mai
zice și glădiță, chit că rădnanii nu le știu zice cumva anume, poate roșcovar, zic, poate
plătică, după cum ne spun dicționarele. Destul de bine că Iosif-bacsi a fost cel dintâi, din ce-
și aduc aminte ăi mai bătrâni, care a plecat și s-a întors cu bani, așa că și-a putut cumpăra o
pereche de boi și vie pe dealurile din Barațca, prima localitate cum ieși din Rădnuța, în
drumul spre Păuliș și Ghioroc. ”Mă, oameni buni,” eu mă duc, le-a spus la birt feciorul ăla
mic a lui baci Pătru Cocolic, și mintonaș au aflat babele la uliță, că aștea tot știu, stau acolo
pe lavițele de la stradă și mai rău ca șolgăbirăii, tot bagă de seamă și află mintonaș care-i
treaba și ce vorbesc bețâcii la birt sau te miri pe unde și pe urmă să minunează, dau din mâini
și își pun pe șulțul dinainte palmele cu degetele toate răsucite de reumă, și să râd babele, auzi
tu, Savito, zic, sau nană Mario, că pleacă la America a lu’ Cocolic. Că pleacă nu ar fi mare
lucru, să duce el că este la etatea potrivită și poate merge, da’ să vezi tu ce le-a spus la ăia din
birt: că-l ia și pe Golomoz.

- Care din ei, întreabă mirată baba Leana Piștiric.

- Ăla bătrânu.
- ‘ai, tu Persâdo, da’ doară nu io luat Ăl de Sus mințile să să ia și să să ducă la etatea lui la
America. Nu cred!
- Ba să crezi, că așa le-o spus Cocolic la bețâci la birt, că-l ia și pă el.
- Da’ ce truda lui să facă acolo, se minună baba Floriță, și dă din mână mirată. Unde mai
socoți și că el îi un picuț cam bolomoc la minte, unde draci să meargă. Și râd babele la
uliță de nu mai pot, bat din palme și din degetele lor toate cârciore de la reumă și să râd
încontinuu!”
Daniel Vighi