Psihologie judiciară- referat

Interogatoriul judiciar (ancheta) din perspectiva psihologica

1. Definirea si caracteristicile interogatoriului

Caracterul complex al activitatilor de urmarire penala, din perspectiva psihologica,
este subliniat in primul rand de densitatea relatiilor pe care reprezentantul organului de
urmarire penala este pus in situatia de a le gestiona, dar si de capacitatea de a filtra si
interpreta corect paleta larga a comportamentelor umane, identificand amprentele
psihocomportamentale ale persoanelor aflate sub urmarire penala, precum si capacitatea de a
anticipa comportamentul urmator pretabil al acestora, intuind vresiunea optima de
contracarare si diminuare a acestora.

Conform art. 252 din Codul de procedura penala „urmarirea penala are ca obiect
colectarea probelor necesare cu privire la existenta infractiunilor, la identificarea faptuitorului,
pentru a se constata daca este sau nu cazul sa se transmita cauza penala in judecata in
conditiile legii si pentru a stabili raspunderea acestuia”. Strangerea probelor reprezinta
adunarea probelor, examinarea si evaluarea lor, apreciind daca sunt suficiente in vederea
luarii hotararii cu privire la trimiterea sau anu a cauzei in judecata. Identificarea faptuitorilor
presupune ca evaluarea probelor sa duca la depistarea celor care au facut fapta(autori,
instigatori, complici) si aflarea datelor de identitate ale acestora.

In cazul celor mai multe infractiuni descoperirea si administrarea probelor presupune

munca de o inalta calificare, maiestrie profesionala, abilitatea de a obtine informatii complete
si corecte despre fapta comisa si o experienta mare in identificarea si interpretarea corecta a
transformarilor si impresiilor in plan psihic si la nivelul constiintei celor care au participat la
savarsirea unei infractiuni. Ascultarea(audierea) persoanelor care au participat in mod direct
sau indirect la comiterea unei infractiuni este modalitatea de abordare cea mai uzuala in
desfasurarea unui proces penal si reprezinta actul procedural prin care anumite persoane-
invinuitul sau inculpatul, faptuitorul, alte parti, martorii- sunt chemate sa furnizeze informatii
cu privire la infractiunea in cauza sau faptuitorul acesteia. O alta denumire a audierii este
ancheta judiciara si in cazul in care persoana ascultata este invinuitul, inculpatul poarta
denumirea de interogatoriu.

Interogatoriul reprezinta reproducerea orala dirijata a faptelor percepute, realizata prin

raspunsul al intrebarile adresate de organul judiaciar persoanelor care sunt ascultate cu privire
la faptele ce formeaza obiectul procesului. Termenul de interogatoriu este retinut in parctica
de specialitate ca definind cel mai corect si este definit ca activitatea de adresare a
intrebarilor, ascultare a raspunsurilor, dar si de interpretare, prelucare si informare
suplimentara asupra imprejurarilor in care s-a comis fapta, de identificare a faptuitorilor si
stabilire a raspunderii acestora. Este deci un termen care acopera mai mult decat cel de
ascultare sau audiere, ce are un caracter static si unidirectional de transmitere a informatiilor,
sau decat cel de ancheta incarcat de conotatiile de abuz, sau rele tratamente din trecut.
Aspectele in cadrul carora interogatoriul aduce un important aport sunt: strangerea probelor
suficiente pentru solutionarea cauzei, examinarea acestora, definirea infractiunilor ca fiind
consumate sau in stare de tentativa, indentificarea autorilor, martorilor, complicilor, stabilirea
raspunderii penale in conditiile existentei sau inexistentei starilor de imputabilitate sau
culpabilitate a faptuitorilor.

Un aspect important din punct de vedere al interpretarii psihologice a actului judiciar,

al interogatoriului si a pozitiei reprezentantului autoritatii in cadrul procesului penal il
constituie riscurile si amenintarile carora uneori acesta trebuie sa le faca fata, precum si natura
relatiei de opozabilitate interpresonala si tensiune specifica pe care trebuie sa o gestioneze
permanent. Tensiunea urmaririi penale este tensiunea psihologica a unei confruntari, cea
dintre anchetator si infractorul speculativ.

Caracteristicile interogatoriului judiciar sunt: opozabilitatea intereselor, ceea ce

reflecta pozitiile opuse pe care se situeaza anchetatorul ce este motivat de dorinta elucidarii
cauzei si de atingerea standardelor profesionale impuse de pozitia pe care o ocupa si
infractorul motivat de ascunderea faptelor comise si de diminuarea responsabilitatii sale;
inegalitatea statutului ce face referire la pozitile diferite in care se situeaza reprezentantul
organului judiciar si inculpatul: primul este investit de autoritatea de stat si are ca sarcina
tragerea la raspundere a infractorului, cu posibilitatea de a tine sub control infractorul de a il
observa si de a fructifica folosirea diferitelor procedee tactice de ascultare, iar cel de-al doile
este in pozitia celui care incalcat legea, savarsind infractiunea si urmeaza sa raspunda penal
pentru faptele sale; tensiunea comportamentului expresiv reprezinta modalitatea in care
infractorul isi dirijeaza constient comportamentul in timpul interogatoriului determinand
existenta unor puternice focare de excitatie pe scoarta cerebrala. Exista patru categorii de
manifestari observabile psihologic in timpul interogatoriului: trasaturile de
comporatment(motricitatea, disconfort psihic, etc.), expresiile emotionale(paloare, spasm
glotic, transpiratie, etc.), gandirea ce poate evidentia contradictii mai mari sau mai mici in
expunerea faptelor si atitudinea sociala reflectata in interactiunea cu anchetatorul sau alte
persoane cu care vine in contact; demersul neuniform sau mersul in zig-zag, osciland intre
a recunoaste si a nega anumite aspecte aduse in discutie de catre anchetator, folosindu-se de o
pozitie tactica pe care o considera avantajoasa, evitand sa faca marturisiri pana cand nu afla
masura in care anchetatorul detine porbe zdrobitoare, sau incercand sa ajusteze aspecte ale
faptei daca considera pozitia pe care o are ca inferioara; intimitatea, stresul si riscul care
subliniaza latura psihologica a relatiei interpersonale stabilite in cadrul interogatoriului, astfel
cabinetul este izolat, are luminozitate mare si confort minim, inculpatul experiemnteaza
sentimentului de rusine, de teama, dar si de incredere in anchetator situatie in care se poate
obtine marturisirea faptelor. In conditiile confruntarii cu o persoana tereroagresiva sau
autoagresiva, cu un mental disfunctional, comportament stimulant, razbunator anchetatorul se
expune unui risc pe care a consimtit liber sa si-l asume.
2. Planurile situationale
In cadrul procesuli de urmarire penala rolul activitatea desfasurata de organele de
cercetare consta intr-o stare permanenta de confruntare intre achetator si persoanele urmarite
penal, generatoare de tensiune ce se resimte pe mai multe planuri. Se disting patru planuri
situatilonale care pot fi intalnite in procesul de cercetare penala.

Planul situational deschis reprezinta situatia in care datele despre comiterea

infractiunii sunt cunoscute atat de anchetator cat si de infractor, ca de exemplu in cazul
infractiunilor flagrante. Capcana psihologica ce apare in acest context este accea ca infractorul
cunoste informatiile pe care le detine anchetatorul si poate incerca sa nege faptele considerand
ca nu exista probe suficiente care sa demonstreze vinovatia sa. O alta situatie care trebuie
investigata cu atentie este aceea in care infractorul recunoaste cu mare usurinta fapta sa,
deoarece este posibil ca aceasta atitudine sa ascunda faptul ca el a comis infractiuni mai grave
decat cea descoperita sau raportate organului de urmarire penala.

Planul situational orb reprezinta situatia in care probele si informatiile despre

comiterea infractiunii, probele materiale sunt cunoscute doar de achetator, ca in situatia
denunturilor. Strategia pe care o abordeaza in aceasta situatie anchetatorul nu este de a
dezvalui frontal taote probele pe care le detine, deoarece poate oferi infractorului ocazia de a
ascunde alte informatii sau probe pe care anchetatorul nu le detine. In aceasta situatie ancheta
decurge lent, conform unui plan ce urmareste acoperirea tututror detaliilor, iar probele se
administreaza pe rand, de la cele mai simple la cele mai complexe, inregistrand de fiecare data
reactia pe care infractorul o are la aflarea lor. In cea mai mare parte infractorii care sunt
anchetati de pe pozitia planilui situational orb, desi intial au optat pentru formularea unei
aparari nagand faptele, au ajuns prin aceasta metoda sa isi recunoasca in final vinovatia.

Planul situational ascuns este situatia in care datele despre coniterea infractiunii sunt
cunoscute doar de catre persoana anchetata, ca de exemplu in cauzele cu autori necunoscuti,
sau cauze vechi care in momentul anchetarii nu au strans suficiente probe si informatii pentru
solutionare, sau in cazul unor infractiuni grave, comise cu premeditare, probele fiind sterse,
coprurile delicte distruse, denaturand si dezinformand, creand alibiuri sau fortand tacerea
anumitor martori. In aceste situatii utilizarea in cadrul investigatiilor a tehnicii poligraf are un
aport mare la descoperirea unor informatii importante pentru cursul anchetei, la rasturnarea
planului situational ascuns si la demascarea infractorului sau retelei infractionale.

Planul situational necunoscut este situati acea mai problematica care se poate derula
in cadrul unei anchete judiciare deoarece reprezinta situatia in care ancetatorul nu stie daca
pensoana anchetata este cea care a comis infractiunea si nici infractorul nu stie daca
anchetatorul are cunostinta de fapta sau faptele pe care le-a comis, nici daca are probe sau
informatii despre acestea, situatie tipica pentru suspectii cercetati cu ocazia unor razii, sau
filtre de circulatie. In aceata situatie ancheta, dialogul dintre anchetator si anchetat este lipsita
de suportul unor inofrmatii sau probe, iar respectarea prezimtiei de nevinovatie poate bloca
orice dialog ce are ca scop aflarea adevarului si a autorului sau autorilor faptei penale in
cauza. In aceasta situatie un instrument important este acela de investigare a
comportamentului simulat pentru a afla gradul de implicare a persoanei suspectate in cauza
care face obiectuș interogatoriului. Atat in aceasta situatie, cat si in cazul planului situational
ascuns pot aparea sityuatii in cadrul anchetei in care prin cercetarea cu atentie, calm,
minutioasa a tuturor informatiilor se poate ajunge la descoperirea unor probe importante, a
faptelor sau chiar a autorului infractiunii. Folosirea intuitiei in astfel de planuri situationale
este foarte importanta iar dezvoltarea acesteia o data cu formarea experientei, precum si
folosirea calitatilor si aptitudinilor personale dezvoltate poate conduce catre identificarea
corecta a unor informatii ascunse, sau a unor probe in cadrul cercetarii si anchetelor
desfasurate.

Pentru ca in cadrul interogatoriului accentul se pune pe relatia ce se stabileste intre

anchetator si anchetat si pe modul de comunicare dintre ei este important de precizat ca o
mare importanta o au calitatile, aptitudinile, abilitatile si bineinteles experienta anchetatorului.
Astfel creativitatea in gandire, capacitate de prelucrare si interpretare corecta a informatiilor
detinute, antrenatrea intuitiei si utilizarea cunostintelor de investigarea a comportamentului
simulat pot fluentiza cursul interogatoriului, eliminand blocaje si dificultati de comunicare si
aducand un aport important in solutionarea cauzelor in care se desfasoare interogatoriul.