Moromeții este un roman social scris de Marin Preda și apărut în două volume la Editura de Stat

pentru Literatură și Artă, în 1955și în 1967, consacrându-l pe autor printre numele literaturii
postbelice și considerat ca fiind magnum opus-ul scriitorului. [2]
Un roman de tip frescă socială, opera ilustrează viața rurală în perioada interbelică și postbelică.
Pe parcursul a o mie de pagini și aproximativ douăzeci de ani, autorul ilustrează dezagregarea
lentă a nucleului social rural, familia patriarhală, și distrugerea spiritului țărănesc.
Povestirea care dă titlul volumului transpune mitul erotic în varianta rurală. Naratorul povestește
cu ironie binevoitoare turnirul țărănesc în urma căruia flăcăul trebuie să-și câștige dreptul la fata
îndrăgită: el își invită rivalul, pe Achim Achim, „în Pământuri”, pe câmp, unde bătaia cu bâtele și
pumnii, în prezența martorilor, decide învigătorul.
Nuvelele volumului de debut interesează și prin deschiderea caracteriologică în raport cu opera
capitală. Astfel, Ilie Resteu (În ceață) prefigurează tipul umilitului care acumulează ofense, după
care va izbucni în manifestări necontrolate. Pot fi decelate în atitudinea lui semnele personalității
lui Țugurlan.
Marin Preda a avut intuiția de a nu cuprinde în volumul de debut schița Salcâmul, apărută în
ziarul „Timpul”. De acest lucru își dă seama mai târziu. În Viața ca o pradă mărturisește că
salcâmul reprezintă pentru el o „legătură adâncă cu familia sa, care ar fi putut fi ucisă într-o carte
de nuvele”, „un cod care nu trebuia divulgat”, „o poartă spre o lume miraculoasă”. Salcâmul lui
Moromete este un simbol multivalent al aceste lumi, este un axis mundi, un simbol al
independenței lui Moromete, personajul identificându-se cu acest arbore. Pământul și orice obiect
de pe el sunt, pentru Moromete, simboluri sacre, neputând fi înstrăinate, și de aceea rezistența
de a-i vinde lui Bălosu salcâmul nu surprinde pe nimeni. Dar salcâmul lui Moromete mai poate
avea un înțeles: este un semn de hotar și, o dată ce va fi tăiat, se poate ajunge la pierderea
întregului pământ. Scena tăierii salcâmului este precedată de un bocet funerar, prevestind
decăderea viitoare a protagonistului. Tăierea salcâmului constituie prima fisură a spațiului rural.
Și coincide cu venirea acelui timp ce nu mai are răbdare și cu deruta ce îl cuprinde și îl
înstrăinează treptat pe Moromete. Mitul care începe este unul al destrămării, semnificat prin
tăierea salcâmilor și prin uciderea cailor, mitul lui Moromete.