Stația Spațială Internațională

Astronautii traiesc si muncesc pe orbita, iar centrul de control al misiunii din Houston
practic nu doarme niciodata. Statia Spatiala Internationala este o colonie spatiala
permanenta, inaugurata cu un an inainte de filmul iconic 2001: Odiseea spatiala.
Ramanem fascinati de posibilitatile, descoperirile si calatoriile in spatiu. Mai ales de cele
Sci-Fi. Filmul Gravity din 2013 cu Sandra Bullock si George Clooney a adus sute de
milioane de dolari la box office si a castigat sapte premii la Oscar. Si filmul Life (2017)
este unul reusit. Dar suntem indiferenti la ceea ce se intampla in realitate. Fara fanfara,
am intrat in epoca capitanului Kirk si a lui Spock. Stim personajele fictive mai bine decat
cele reale. Poate ca nu e surprinzator, viata de zi cu zi de pe statie nu are drama unui
scenariu de film, insa vom incerca in acest articol sa descoperim cum este sa traiesti in
spatiu timp de 6 luni.
Statia Spatiala Internationala este un avanpost urias. De la marginea unui panou solar
pana la marginea celui opus, statia masoara cat un teren de fotbal si cantareste
aproximativ 450 de tone. Este atat de mare, incat se poate vedea cu ochiul liber noaptea.
Asta si datorita orbitei joase, la o altitudine ce variaza intre 319,6 km si 346,9 km. Viteza
orbitala este de 7,67 km/s, adica 27.600 km/h. O orbita (rotatie in jurul Pamantului)
dureaza 92,65 minute si intr-o zi, statia da ocol Pamantului de 15,54 ori.
La acest proiect participa cinci mari agentii spatiale: NASA (SUA), RKA (Rusia), JAXA
(Japonia), CSA (Canada) si ESA (Agentia Spatiala Europeana). Responsabilitatile de
navigatie si functionarea statiei sunt impartite, iar rolul comandantului de statie se
substituie pe rand, intre americani si rusi. Astronautii americani si rusi lucreaza in
propriile lor module, dar echipajele se aduna adesea pentru mese si dupa orele de lucru.

S
tatia Spatiala este atat o nava spatiala cat si o locuinta. Are propria personalitate, cu
lucruri bune si rele. Membrii echipajului vin si pleaca, aducandu-si propriul stil, dar statia
in sine impune un anumit ritm si ton. Are un sistem mult mai sofisticat de reciclare a apei
decat pe Pamant. Un astronaut care amesteca o bautura portocalie pentru micul dejun in
dimineata zilei de luni si urineaza dupa-amiaza, poate folosi aceeasi apa, purificata,
pentru a prepara o bautura proaspata pentru joi. Cu toate acestea, statia nu dispune de
un frigider sau congelator pentru mancare (exista un congelator pentru experimente
stiintifice). Chiar daca mancarea este mult mai buna decat acum 20 de ani, cea mai mare
parte este inca ambalata in vid sau in conserve. Sosirea pe nava a catorva portocale la
fiecare doua luni este un motiv de petrecere.
In 2009, o data cu expansiunea Statiei Spatiale Internationale, SUA a instalat cateva
cabinete private. Aici astronautii pot dormi si se pot bucura pentru cateva ore de
intimitate si liniste, departe de camerele video. Fiecare cabina este tapitata in material
alb si echipat cu un sac de dormit legat de un perete interior.
Mike Hopkins, care a „locuit” pe Statia Spatiala Internationala timp de 6 luni, spune ca
„pe Pamant, cand am avut o zi lunga, cand sunt obosit din punct de vedere mental si fizic
si ma intind pe pat, exista un sentiment de usurare. Ti se ia o incarcatura de pe picioare
si simti imediat o relaxare. In spatiu, niciodata nu simti asta. Nu ai niciodata sentimentul
de a-ti lua greutatea de pe picioare.”
Unii astronauti se leaga cu niste corzi pentru a da oarecum senzatia ca sunt intinsi intr-
un pat. „Astronautii care isi lasa bratele afara din sacul de dormit, plutesc libere si arata
ca niste dansatori haiosi de balet”, spune Hopkins.
Hopkins spune ca nu are vise neobisnuite in spatiu, desi acum, intors inapoi pe Pamant,
el viseaza uneori ca pluteste prin statie.

Viata pe statie
Pe statie, chiar si obisnuitul devine ciudat. Bicicleta de exercitii pentru astronautii
americani nu are ghidon. De asemenea, nu are nici sa. Neavand gravitatie, puteti viziona
un film in timp de pedalati, lasand laptopul sa pluteasca oriunde doriti.
Astronautii trebuiau sa fie atenti sa nu ramana intr-un singur loc pentru prea mult timp.
Fara gravitatie pentru a ajuta la circulatia aerului, dioxidul de carbon expirat are tendinta
de a forma un nor in jurul capului si poate duce la dureri de cap. Statia este astazi
echipata cu ventilatoare pentru a intampina aceasta problema.

De cand au fost lansate primele componente, 216 barbati si femei au trait pe statie, iar
NASA a invatat multe despre cum poti trai in spatiu – despre diferenta la trecerea din
gravitatie la zero G si cum sa supravietuiesti luni de zile fara gravitatie.
Viata pe statie nu seamana cu nimic de pe Pamant. Este mult mai palpitanta. Iar atunci
cand astronautii ies in spatiu, poate fi palpitanta si periculoasa in acelasi timp. Spatiul
este un loc rece si neiertator – o manevra gresita poate declansa un dezastru. NASA a
readus riscul prin scrierea unor proceduri pentru aproape orice lucru. De la inlocuirea
unui filtru de apa pana la verificarile de siguranta ale unui costum spatial.
In 60 de ani de zboruri spatiale, NASA a suferit 3 accidente fatale in care si-au pierdut
viata 17 oameni: capsula Apollo 1 a luat foc in 1967, Challanger s-a distrus in 1986 si
ultimul, nava Columbia a explodat in 2003. Insa nici unul din aceste accidente nu s-au
petrecut datorita astronautilor.
Chiar dupa cele mai mici estimari, Statia Spatiala Internationala costa aproximativ
350.000$ pe ora, ceea ce face ca timpul astronautilor sa fie o resursa extrem de
costisitoare. Din acest motiv, astronautii incep lucrul la 7:30 dimineata si incheie la
19:00. Nici in weekend nu sunt liberi, sambata este dedicata curatarii statiei, iar
duminica, in mod inevitabil, apare cate ceva de lucru.
Din 2003 pana in 2010, 10 astronauti americani care au trait pe statie au tinut un jurnal
in cadrul unui studiu de cercetare realizat de Jack Stuster, un anstropolog care studiaza
persoanele care traiesc in medii extreme. Jurnalele anonime dezvaluie oameni care sunt
incantati de viata in spatiu si ocazional plictisiti, iar cateodata iritati serios.
„Am ras singur astazi citind procedurile“, a scris un astronaut. „Pentru a inlocui un bec,
trebuia sa am ochelari de siguranta si un aspirator la indemana. Asta se intampla in cazul
in care becul se sparge. Cu toate acestea, becul propriu-zis este incapsulat intr-o carcasa
din plastic, astfel incat, chiar daca sticla s-ar sparge, cioburile nu s-ar imprastia. De
asemenea, a trebuit sa fac o fotografie a becului instalat, inainte de a-l porni. De ce? N-
am nicio idee! Este doar modul in care NASA procedeaza.“

„Astronautii nu se obosesc niciodata sa priveasca Pamantul“ – a scris un astronaut. A fost

atat de captivat incat s-a uitat pe fereastra o orbita intreaga a Pamantului. „M-am uitat la
Pamant din punctul de vedere al unui vizitator extraterestru“ a scris un alt astronaut.
„Unde as ateriza si cum as face primul contact cu oamenii?“
Scrierile din jurnal arata foarte clar ca sase luni este o perioada lunga de timp – fara
familii si fara prieteni, fara mancare proaspata, fara a simti adierea vantului, ploaia sau
placerile gravitatiei. O lunga perioada de timp in care esti legat de sarcinile de mentinere
a statiei. Inregistrarile arata, de asemenea, ca mentinerea unui jurnal imbunatateste
semnificativ moralul unui astronaut.
In timpul misiunilor scurte, entuziasmul de a fi in spatiu nu scade. Pe statie insa, NASA a
trebuit sa fie mai atenta la moralul astronautilor, deoarece este multa munca si de cele
mai multe ori neinteresanta. Statia Spatiala Internationala are un telefon de unde
astronautii pot suna pe cine doresc. Familiile astronautilor primesc tablete pentru
videoconferinte private. Iar astronautii au conversatii private cu psihologii NASA o data la
doua saptamani.
In spatiu, spune Mike Hopkins, „totul este nou. De la igiena, cina pana la odihna, totul e
complet diferit“. Asta e parerea cuiva care a fost antrenat in fiecare zi cu doi ani inainte
de lansare.
„Cum ar fi sa traim in conditii de gravitatie zero?“ intreaba Sandra Magnus, care a luat
parte la 3 zboruri spatiale, incluzand 130 de zile pe statie. „Este foarte distractiv“, spune
ea, apoi izbucneste in ras. „Am invatat sa-mi transport lucrurile cu genunchii. In felul
acesta aveam mainile libere pentru a ma misca. Gravitatia e un instrument indispensabil,
si n-o apreciezi pana cand trebuie sa traiesti fara ea. Uita-te in jurul camerei in care te
afli… sunt chestii asezate pe mese, pe rafturi, in sertare, pe podea. In spatiu, toate
acestea ar fi peste tot. Fiecare obiect pe care il folositi trebuie sa fie prins sau acesta va
pluti.“. Astronautii petrec destul timp pentru a cauta echipamentul ratacit. „Urmarirea
lucrurilor iti poate manca toata ziua“, spune astronautul Mike Fincke.
Sandrei Magnus ii placea sa gateasca pentru colegii sai de pe statie, gasind noi feluri de
mancare din ingredientele trimise de NASA. „Pentru a gati e nevoie de ore bune, asa ca
puteam sa gatesc doar in weekend“, spune Sandra. „De ce? Ganditi-va la un singur
lucru: cand gatiti, veti arunca resturile la gunoi. Pe statie nu se poate. Foloseam o bucata
de banda adeziva, dar chiar si asa, gatitul lua mult mai mult timp.“
Mike Fincke a petrecut mai mult timp in spatiu decat oricare alt american – 381 de zile, in
3 misiuni. El a facut 9 iesiri in spatiu, cumuland in total 48 de ore. Mike a studiat la MIT si
Standford si a absolvit U.S. Air Force Test Pilot School inainte sa devina astronaut.
„O mica impingere cu degetul cel mare de la picior si vei parcurge jumate din statie. E ca
si cum ai fi Superman“, spune Mike Fincke.
Cum afecteaza sanatatea?
In conditii de gravitatie zero, toate lichidele din corp sunt de asemenea in gravitatie zero,
astfel incat astronautii au adesea un sentiment de infundat.
Lipsa gravitatiei provoaca greata. Leroy Chiao, in varsta de 54 de ani, s-a retras dupa
patru zboruri si a descris ce se intampla chiar inainte de a iesi din scaun. „Urechea
voastra interioara crede ca va rasturnati. Sentimentul de echilibu este peste tot… Intre
timp ochii vostrii va spun ca nu va rostogoliti, ca stati in pozitie verticala. Cele doua
sisteme trimit toate aceste informatii contradictorii creierului tau. Acest lucru poate fi
tulburator, din acest motiv unii astronauti simt greata.“ Dupa primele zile – zile cu
adevarat dificile pentru astronauti – invata sa ignore semnalele de panica din urechea
interna si „boala spatiala“ dispare.

Astronautii pierd masa osoasa, dar se regenereaza partial ca raspuns la exercitiile pe care
le fac in fiecare zi. Fara gravitatie, rata la care celulele se refac incetineste, iar oasele
subtiri slabesc.
Mark Guilliams este principalul antrenor de forta pentru astronautii NASA. El lucreaza la
centrul Johnson din Houston unde se afla peste 40 de astronauti americani activi.
„Conditiile de viata in gravitatie zero este echivalentul a unei sederi prelungite intr-un
spital“, spune Guilliams. „Pierzi masa musculara, pierzi volumul sangelui.“
„Fara gravitatie, transpiratia nu este placuta. Pe Pamant, cand mergi cu bicicleta,
transpiratia se scurge de pe tine. Sus pe statie, se lipeste de tine, in jurul bratelor,
capului, in jurul ochilor.“
Atentia asupra fitness-ului este la fel de importanta in ceea ce priveste stiinta si viitorul,
deoarece este vorba de mentinerea unui astronaut intr-o stare sanatoasa. NASA este
ingrijorata de doua lucruri: timpul de recuperare cand astronautii se intorc acasa si cum
sa mentina starea de fitness pentru doi ani jumate sau mai mult, cat le-ar lua pentru a
face o calatorie dus-intors pe Marte. Daca astronautii pierd 10% din capacitatea cardio,
cat de mult le afecteaza viata pe statie? „Nu prea mult“, spune Guilliams, „dar daca
mergem pe Marte, acea pierdere ar putea fi critica.“
Inca nu intelegem toate implicatiile unui zbor de lunga durata. „Acum 5 ani,“ spune John
Charles, cercetator la NASA in cadrul proiectului Human Research Program, „am avut un
astronaut pe statie spunand dintr-o data: „hei, vederea mea s-a schimbat. Sunt de 3 luni
si nu mai pot citi listele de verificare.“ Se pare ca Charles spune ca tot fluidul care se
deplaseaza in sus creste presiunea intracraniana. Fluidul impinge globul ocular din spate
si il aplatizeaza“, mai spune Charles.

A
stazi statia este dotata cu ochelari reglabili, astfel incat astronautii care nu poarta in mod
normal ochelari, sa-i foloseasca daca au nevoie. Pentru cei care poarta deja ochelari, sunt
adusi ochelari suplimentari cu retete mai puternice.
Astronautii au nevoie de o vedere buna, iar deteriorarea vederii in timpul zborurilor
spatiale nu este o problema minora. NASA a stiut despre aceasta problema de acum
cateva zeci de ani. „Am vazut acest lucru si pe Skylab“ – prima statie spatiala a SUA,
care a gazduit intermitent mai multi astronauti timp de 1-3 luni intre 1973-1974. Masa
osoasa, masa musculara, volumul sangelui etc, toate se reintorc la normal in cea mai
mare parte. Dar ochii astronautilor nu se recupereaza complet. Nici medicii nu stiu exact
ce s-ar intampla cu vederea pe parcursul unei misiuni de patru sau cinci ori mai lungi
decat cele de azi.
O zi de munca pe statie
Statia este un avanpost permanent, dar nu este independenta. Cei de la Centrul de
Control nu trezesc astronautii din somn iar controlul statiei se face de la sol.
Fiecare zi incepe si se termina cu o conferinta de planificare, in timpul careia astronautii
verifica cu toate cele cinci centre de control din lume grilele de program, intretinere, sau
ce va fi de facut pe ziua urmatoare. NASA are o a doua unitate, in Huntsville, Alabama,
care se ocupa de cercetarea stiintifica. Moscova are un centru de control al misiunii
pentru jumatatea statiei rusesti, iar Agentia Spatiala Europeana si Agentia Spatiala din
Japonia au propriile lor centre de control.
Desi statia zboara cu 27.600 km/h. (de 10 ori mai rapid decat un glont), tot nu pot sa
scape de sedintele zilnice.
Chiar daca astronautii traiesc si lucreaza pe statie, ei nu controleaza zborul. Centrele din
Houstin si Moscova se ocupa de „pilotarea“ statiei, unde centrul de control al misiunii
monitorizeaza pozitia si o ajusteaza, dupa cum este necesar, folosind giroscoape si
propulsoare. Centrul de control al misiunii monitorizeaza, de asemenea, toate sistemele
la bord – electrice, cele de suport pentru viata, IT, comunicatii. Este nevoie de
aproximativ 1000 de persoane pe Pamant pentru fiecare astronaut de pe orbita. Chiar
dupa ce astronautii isi termina ziua de lucru, cei de pe Pamant continua sa lucreze in
schimburi, 24 din 24 ore.
Viata pe statie este gestionata la minut. Cand un astronaut da un click pe o celula de
timp, acesta se extinde si i se arata pasii necesari pentru a efectua sarcina specifica.

In felul sau, programul poate fi o sursa de libertate, dar este poate fi si frustrant.
Experimentele stiintifice, task-urile de mententanta, sosirea si plecarea vehiculului ce
aduce alimente, totul este fixat de la sol. Programul fiecarui astronaut are o linie rosie
care se deplaseaza incet pe ecranul laptopului, de la stanga la dreapta, aratand ora
curenta si ceea ce ar trebui sa faca in momentul respectiv.
Viata in spatiu este atat de complicata incat 50 de angajati sunt necesari doar pentru
construirea programului pentru astronautii americani aflati pe orbita. De la sarcini
distractive si provocatoare din punct de vedere intelectual (facand cercetari cu oamenii
de stiinta de la sol), pana la cele plictisitoare (inregistrand numerele de serie ale
articolelor din cosul de gunoi inainte de a le trimite sa fie arse in atmosfera), toate fac
parte din munca zilnica a unui astronaut in spatiu.
Iesirea in spatiu
Costumul are nu mai putin de 50kg si pe Pamant, in timpul simularilor, sunt necesari 3-4
oameni. Pe statie este doar unul. Procedura de echipare pentru a iesi in spatiu are nu mai
putin de 400 de pasi.
O activitate extravehiculara este pentru aproape toti astronautii, cea mai mare
provocare. In afara statiei, esti un corp astronomic independent ce orbiteaza cu 27.600
km/h.
Activitatea extravehiculara este periculoasa si ne arata cat de periculos poate fi spatiul.
Un singur conector ar putea duce la dezastru. De aceea, iesirile in spatiu sunt simulate pe
Pamant intr-o piscina si sunt planificate minutios.
NASA a promis initial ca navetele spatiale vor zbura de cel putin 25 de ori pe an. In
realitate, programul de transfer a avut o durata de cinci zboruri pe an. In anul de varf, in
1985, au fost 5 zboruri. Presedintele Ronald Reagan, in discursul sau din 1984 privind
statutul Uniunii, a comandat NASA sa creeze si sa angajeze permanent o statie spatiala,
pe care a prezis-o ca ar permite saltudi in cercetarea stiintifica, comunicatiilor si a
medicamentelor care ar putea fabricate doar in spatiu. Viziunea originala a NASA pentru
statie era la fel de ambitioasa ca si pentru Apollo. Statia trebuia sa aiba sapte functii
principale: sa fie un laborator de cercetare, o unitate de productie, un observator, un
centru de transport spatial, o instalatie de reparatii de sateliti, o statie de asamblare a
navelor spatiale si o baza de stationare pentru misiuni in Sistemul Solar.
30 de ani mai tarziu, doar una din aceste functii a ramas: laboratorul de cercetare. Si in
ciuda aspiratiilor lui Reagan, nimeni astazi nu foloseste materiale sau medicamente
inventate pe statie. In prezent, aproximativ 40% din capacitatea de cercetare comerciala
a statiei nu este folosita – in mare parte, probabil, pentru ca unele companii nu stiu ca
este disponibila.

NASA a spus intotdeauna ca intelegerea modului de a trai si de a lucra in spatiu pentru

perioade lungi de timp a fost un scop cheie al Statiei Spatiale Internationale. Dar, de la
Casa Alba, poate parea costisitoare aceasta cursa in jurul Pamantului, avand in vedere ca
misiunea costa in jur de 8 milioane $ pe zi.
Spatiul ne face nerabdatori. Suntem nerabdatori ca lucrurile sa mearga fara probleme, ca
si cum zborul in spatiu ar trebui sa fie infailibil precum un zbor spre Londra. Si suntem
nerabdatori pentru o rentabilitate a investitiilor.
Zburam in spatiu datorita ambitiei umane, pentru ca nimic nu ne provoaca rezistenta mai
mult decat incercand sa facem ce n-am mai facut pana acum. Si zburam in spatiu pentru
ca spatiul este cel de-al optulea continent.
S-ar putea ca in cele din urma sa avem nevoie de resurse din asteroizi sau de pe Luna, in
functie de modul cum gestionam resursele pe care le avem aici pe Pamant. In cele din
urma, ar trebui sa devenim o specie care va cuceri alte planete, fie ca nu mai incapem,
fie ca efectiv il distrugem sau va fi distrus.

Bibliografie
TheAtlantic.com – 5200 days in space
Nasa.gov – Interview Fincke
Nasa.gov – Magnus interview – Mission pages
Nasa.gov – What is the IIS
Wikipedia.org – International Space Station

Stația Spațială Internațională (abreviat SSI; în engleză The International Space Station,ISS,
în rusă Междунаро́дная косми́ческая ста́нция, МКС) este o stație spațialăexperimentală aflată
în spațiu. Ea poate servi ca spațiu locuibil pentru un echipaj, post de comandă pentru operații pe
orbită în jurul Pământului și ca port de întâlnire și acostare pentru mici nave spațiale. [2] Scopul
pentru care este construită este studiul efectelor microgravitației și a menținerii vieții în spațiu și ca
platformă de observație astronomică și a Pământului.[2]
Fiind plasată pe orbită la o altitudine ce variază între 319,6 km și 346,9 km,[3] este o structură
artificială din spațiu care poate fi văzută cu ochiul liber de pe Pământ.[4]
Stația Spațială Internațională este un proiect la care participă cinci mari agenții
spațiale: NASA (Statele Unite ale Americii), RKA (Rusia), JAXA (Japonia), CSA (Canada)
și ESA (o asociație de mai multe țări europene).[5]
Istoric
Între anii 1963 - 1966 s-a folosit experiența câștigată în cadrul programului Apollopentru a
concepe o stație spațială pe orbita terestră, care să fie locuită permanent de un echipaj și care să
permită activități de laborator, observații astronomice, operații de montaj, și să fie depozite de
piese, întreținere, nod de transport și legătură.
În anii 1970 au fost lansate șase modele de stații de tip Saliut și stația Skylab[6]Laboratorul Skylab,
lansat pe orbită în data de 14 mai 1973 cu ajutorul unei rachete Saturn V modificate, din care doar
primele două etaje serveau la propulsie, al treilea fiind înlocuit cu stația propriu-zisă[7] va fi prima
stație care va demonstra posibilitățile.
În aprilie 1983 președintele SUA Ronald Reagan cere NASA să conceapă proiectul unei stații
spațiale, iar în data de 25 ianuarie1984, în Discursul despre starea uniuniianunță intenția de a fi
construită, prin colaborare internațională.[8] Costurile sunt estimate la opt miliarde de USD.[9] În 27
iulieNASA înființează în acest scop un birou de studii.
În data de 31 ianuarie 1985 Agenția spațială europeană (ESA) aderă la proiect, urmată în 16
aprilie de Canada și în 9 mai de Japonia. Explozia navetei Challenger în 28 ianuarie1986 amână
planurile NASA și duce la o revizuire completă a programului spațial. În 20 august sunt terminate
noile planuri, costurile fiind evaluate la 12,2 miliarde USD. [9] În 1987, reevaluările succesive ale
NASA și ale Academiei Naționale de Științe (englezăNational Academy of Sciences) estimează
costurile la 25 - 30 miliarde USD.[9]
În 16 iulie 1988, președintele Ronald Reagan botează stația spațială cu numele
de Freedom (românăLibertatea),[10] însă în acestă variantă stația nu va fi construită niciodată.
În 1993 administrația Clinton invită Rusia să participe la un proiect revăzut, bazat pe planurile
stației Freedom și a stației rusești Mir 2, care trebuia să urmeze stației spațiale Mir,[6][11] proiect
redenumit Alpha.[12] În februarie președintele Bill Clinton cere NASA reducerea drastică a
costurilor, ceea ce duce la o nouă concepție. Americanii consideră că marea experiență a rușilor
în domeniul misiunilor lungi la bordul stațiilor spațiale îi va feri de repetarea costisitoare a erorilor
strategice sau tehnice. Raportul US General Accounting Office (GAO) estimează reducerea
costurilor prin colaborare de la 19,4 miliarde USD la 17,4 miliarde.[12] În 16 decembrie NASA și
Agenția Cosmică Rusă (rusă Rousskoye Kosmitcheskoye Agentsvo) (RKA), încheie un acord
privind 10 zboruri ale navetei spre stația spațială Mir, iar în data de 23 iunie 1994 NASA este de
acord cu plata unei sume de 400 de milioane USD.
În 13 iunie 1995 costurile sunt estimate la 93,9 miliarde USD, dintre care 50,5 miliarde pentru
zborul navetelor.[13] Între 1995 - 1998 sunt efectuate câteva zboruri în care 11 astronauți
americani acumulează 975 de zile la bordul stației Mir. [14] Navetele americane acostează de nouă
ori la Mir și aduc oameni, cele necesare vieții și materiale.[15][16]
În 14 octombrie 1997 Brazilia aderă la proiect, iar în 11 ianuarie 1998 15 națiuni semnează
la Washington, DC un acord pentru construirea stației.[11] Actual, 16 națiuni participă la
proiect: SUA, 11 state
din Europa (Belgia, Danemarca, Elveția, Franța, Germania, Italia, Norvegia, Olanda, Regatul
Unit, Spania, Suedia), Canada, Japonia, Brazilia și Rusia.[17] Deoarece rușii consideră denumirea
„Alpha” nepotrivită, considerând că ei sunt cei care au creat prima stație spațială, stația este
denumită simplu Stația Spațială Internațională (engleză International space station) (ISS).
În 20 noiembrie 1998 este lansat pe orbită de la cosmodromul Baikonur primul element al SSI,
modulul Zarea (română Zorile), cu ajutorul unei rachete Proton.[11]
În octombrie 2005 ca urmare a accidentelor navetelor, NASA a anunțat că până la sfârșitul
programului se vor efectua doar 18 zboruri. Acestea vor transporta modulul Columbus și modului
japonez JEM, însă platforma solară rusă[18] și centrifuga japoneză[15] nu vor fi trimise.
Expediții și misiuni

Expediția 1, Serghei Krikaliov, William Shepherd și Iuri Guizdenko în 2000.

În limbajul NASA, prin expediție se înțelege rămânerea unui echipaj la bordul ISS o perioadă de
timp mai îndelungată, în timp ce prin misiune se înțelege un zbor al unei nave (navetă sau navă
Soiuz), fără ca echipajul să rămână pe ISS între două sau mai multe misiuni.[19]
Până în august 2008 au avut loc 17 expediții pe ISS, prima începând în 31 octombrie 2000 și
sosind pe stație la 2 noiembrie.[20] A 17-a a început în data de 8 aprilie 2008 și este planificată să
dureze până în octombrie 2008.[21] În tot acest interval ISS a fost locuită neîntrerupt de un echipaj
format din 2 - 3 persoane.
Articol principal: Lista expedițiilor pe ISS.
Componentele ISS
ISS este prevăzută să conțină 14 module presurizate cu un volum total de cca. 1000 m3. Modulele
sunt laboratoare, compartimente de acostare, sasuri, compartimente pentru echipaj, spații de
înmagazinare. Actual deja 9 module sunt pe orbită, iar celelalte 5 își așteaptă lansarea. Fiecare
modul este lansat pe orbită de o navetă spațială, o rachetă Proton sau o rachetă Soiuz.
În afară de module mai sunt o serie de componente care furnizează curent electric și participă la
montarea și întreținerea stației

Modulele ISS
Data lansării Lansator Data cuplării Masă Zbor Imagine
Modulul Zarea
20 noiembrie1998 Proton-K Nu e cazul 19 323 kg 1A/R

Zarea (română Zorile ) este un modul de comandă, presurizat, care dispune

[22]

de un sistem de propulsie și ghidare necesar în perioada inițială a

asamblării, furnizează energie electrică, iar actual este folosit și ca spațiu de
depozitare, atât în interior (partea presurizată), cât și în exterior (rezervoare
de combustibil). Acest modul este actual în întregime proprietatea SUA
deoarece a fost construit de Rusia la comanda și din fondurile americane. [23]

Modulul Unity (Node 1)

4 decembrie1998 Endeavour, STS-88 7 decembrie1998 11 612 kg 2A
Unity (română Unitatea) (Node 1) este primul modul american, care
conectează partea americană a stației de partea rusă prin
intermediul Adaptorului de cuplare presurizat (engleză Pressurized Mating
Adapter) (PMA-1). Conține locurile de cuplare ale modulului Z0 Truss,
[24]

sasului Quest, laboratorului Destiny și modulului Node 3. [25]

Modulul Zvezda
12 iulie 2000 Proton-K 26 iulie 2000 19 051 kg 1R

Zvezda (română Steaua ) este un modul de serviciu asigurând spațiul de

[22]

locuit pentru echipaj, sistemele de menținere a vieții și sistemele de

[22] [26]

corectare a orbitei și de orientare pe orbită, și este prevăzut cu locuri de

andocare ale navelor Soiuz, Progress și pentru Vehiculul de transfer
automat (engleză Automated Transfer Vehicle). Atașarea acestui modul a
făcut ca ISS să poată fi locuită permanent. [27]

Modulul Destiny (US Laboratory)

7 februarie2001 Atlantis, STS-98 10 februarie2001 14 515 kg 5A

Destiny (română Destinul) este modulul principal american, și este un

laborator destinat realizării sarcinilor americane pe ISS. El asigură și el
spațiu de locuit pentru echipaj și are sisteme de menținere a vieții. Dispune
de 24 de compartimente pentru experimente. [28]

Modulul Quest
12 iulie 2001 Atlantis, STS-104 14 iulie 2001 6064 kg 7A
Quest (română Cercetarea) este sasul principal al ISS prin care se poate ieși
în spațiu, folosind oricare dintre costumele spațiale: Unitatea de mobilitate
extravehiculară (engleză Extravehicular Mobility Unit) (EMU) americană
[29]

sau costumul spațial Orlan (română vulturul (de mare al) lui Steller) rusesc.
[29]

Modulul Pirs (Docking Compartment)

16
14 septembrie2001 Soiuz-U 3580 kg 4R
septembrie2001
Pirs (română Cheul) este un modul cu rol de sas, prevăzut cu locurile de
andocare pentru navele Soiuz și Progress și permite ieșirea în spațiu și
întoarcerea din spațiu a cosmonauților care folosesc costumul spațial Orlan.
De asemenea, dispune de spații în care aceste costume sunt stocate.
Harmony (Node 2)
23 octombrie2007 Discovery, STS-120 14 noiembrie2007 14 288 kg 10A
Harmony (română Armonia) este un modul european cu rol de "nod utilitar"
al ISS. Modulul este prevăzut cu patru compartimente pentru experimente,
care dispun de curent electric și magistrală de date. Modulul este un nod la
[30]

care se pot conecta alte componente prin intermediul celor șase Mecanisme
comune de cuplaj (engleză Common Berthing Mechanisms) (CBM).
La Harmony este cuplat laboratorul european Columbus și cel
japonez Kibō. Tot
[31]
la Harmony se cuplează Modulele logistice
multifuncționale (engleză Multi-Purpose Logistics Modules) în timpul
zborurilor navetelor.
Columbus (European Laboratory)
Space
7 februarie2008 [32]
Shuttle Atlantis, 11 februarie2008 12 800 kg 1E
STS-122
Columbus este modulul principal european, și este un laborator destinat
realizării sarcinilor europene pe ISS. Dispune de 10 Compartimente
[33]

internaționale standard pentru lucrări (engleză International Standard

Payload Racks) (ISPR) și locuri de montare pentru experimente externe. [34]

JEM-ELM
Endeavour, STS-
11 martie 2008 12 martie 2008 8386 kg [35]
1J/A
123
Japanese Experiment Module/Experiment Logistics Module (JEM-ELM)
(română Modulul experimental japonez/Modulul logistic experimental) este o
parte a laboratorului japonez Kibō (română Speranța ). ELM asigură[36]

transportul și înmagazinarea spre laborator și are o zonă presurizată pentru

lucrări interioare și o zonă nepresurizată pentru lucrări exterioare. [37]

JEM-PM
14
31 mai 2008 Discovery, STS-124 3 iunie 2008 1J
800 kg [38]

Japanese Experiment Module/Japanese Pressurized Module (JEM-PM)

(română Modulul experimental japonez/Modulul japonez presurizat) este
modulul central al Kibō, la care sunt cuplate modulele ELM, inclusiv partea
exterioară. laboratorul este cel mai mare modul al ISS și conține
10 Compartimente internaționale standard pentru lucrări. [37]

Modulul MRM 2
15 august 2009Soiuz-U (planificat)
(nu sunt
5R
(planificat) date)

Mini-Research Module 2 (MRM 2) (română Minimodulul de cercetare 2) esteÎncă nu există fotografie.

unul dintre noile componente rusești pentru ISS și va fi folosit și pentru
andocare și înmagazinare la bordul stației.
Modulul Node 3
18 martie 2010Discovery, STS-132 (planificat) 14 311 kg 20A
(planificat)

Node 3 este ultimul dintre nodurile americane. Modulul va dispune de un

sistem avansat de menținere a vieții, cu reciclarea apei uzate și generatoare
de oxigen pentru respirat. Nodul va fi echipat cu patru locuri de cuplare a
modulelor presurizate sau a vehiculelor de transport a echipajelor. Modulul
va dispune de un loc în care va fi cuplat permanent modulul Cupola.
Modulul Cupola
18 martie 2010Discovery, STS-132 (planificat) 1800 kg 20A
(planificat)

Cupola este un modul cu rol de observator. Modulul va dispune de

computere de dirijare și de șapte ferestre protejate cu capace împotriva
loviturilor micrometeoriților. Modulul va
[39]
permite coordonarea
roboților Sistemului de service mobil (engleză Mobile Servicing System)
(MSS). Echipajului ISS va putea urmări direct operațiunile robotizate și
andocarea navelor. De asemenea, modulul va putea fi folosit ca punct de
observare a Pământului. [40]

Modulul MRM 1
18 martie 2010Atlantis, STS-131 (planificat) 4700 kg ULF4
(planificat)
Încă nu există fotografie.
Mini-Research Module 1 (MRM 1) (română Minimodulul de cercetare 1) va fi
folosit de asemenea pentru andocare și înmagazinare la bordul stației.
Modulul MLM
Decembrie 2011 [41]
Proton-K (planificat) 21 300 kg 3R
(planificat)

Multipurpose Laboratory Module (MLM) (română Modulul Laborator

Multifuncțional) va fi modulul principal de cercetare al Rusiei ca parte a ISS,
și va fi folosit pentru experimente, andocări și logistică. Va servi de
asemenea ca spațiu de lucru și odihnă pentru echipaj. Va dispune de un
sistem de orientare a stației pe orbită și de refacere a înălțimii orbitei.

Alte componente ale ISS

În afară de modulele presurizate ISS cuprinde o structură lungă, obținută prin integrarea unor
segmente aduse separat. Structura cuprinde patru segmente de panouri solare, două la tribord
(engleză starboard) S3/4 și S5/6 și două la babord (engleză port) P3/4 și P5/6. Tot pe această
structură este un segment de montaj și întreținere care dispune în acest scop de brațul
Canadarm2.