Titular curs/ seminar: Prof. univ. dr.

Otilia Hedeșan

Comunități românești din afara granițelor

Comunitatea românească din Timoc

Anton Golopenția, Constantin Constante, Românii din Timoc.

Timocul este o regiune situată în nordul Peninsulei Balcanice (în estul Serbiei și în nord –
vestul Bulgariei).
Principalele texte despre românii din Timoc au fost publicate la începutul războaielor
balcanice și în timpul Primului Război Mondial, fie în anii premergători celui de-al Doilea
Război.
Principalele studii apar în perioade în care statul român are o politică expansionistă. În aceste
resurse bibliografice e regăsesc câteva teme: descrierea geografică, câți locuitori sunt în aceste
teritorii și de când se află pe aceste teritorii.
Aspecte geografice
După anul 1945 asupra populațiilor se instalează totala tăcere. După anul 1998 în recensăminte
apar rubricile vlahi respectiv români. La ultimul recensământ din Iugoslavia, la Timoc s-au
înregistrat 45. 000 de mii de români care s-au declarat vlahi.
În Timoc pot fi identificate două categorii de locuitori: în partea de nord a Dunării, unde se
vorbește subdialectul oltean, numiți țărani și la sud de Dunăre, unde se vorbește subdialectul
bănățean, numiți ungureni.

Aspecte istorice
Istoria românilor din Timoc este foarte puțin cunoscută. Între temele discutate, principala
întrebare este: Cum și de când se găsesc acești locuitori pe aceste meleaguri? Primele documente
nu coboară mai mult de veacurile al XVII – XVIII (este vorba despre informații referitoare la
sate, care au trecut Dunărea fugind de fiscalitatea Țărilor Române).
Conform lui Grigore Giuglea existența românilor în Timoc este cam de când sunt și cei din
regiunile apropiate. Astfel că lipsa de documente nu înseamnă lipsa de populație, ci a unui
transfer de populație. Totuși, teoria cea mai cunoscută în istoriografia română este aceea că în
Timoc se găsește o populație străveche. După cum opinează Nicolae Iorga este foarte probabil o
populație care reprezintă ultimele rămășițe al grupurilor care asigurau canalul de legătură între
românii de la nord de Dunăre și cele românizate de la sud de Dunăre.
Peste această populație străveche s-au suprapus numeroase grupuri venite din țările române. În
ceea ce privește etnografia, există o permanentă tendință de a prezenta aspectele legate de
practicile tradiționale precum: textul epic (al lăutarilor) și ceremoniile funerare.

1
 Comunitatea românească de pe Valea Moravei

Reprezintă unul dintre cele trei grupuri de populație românească de pe teritoriul Serbiei. Este
cel mai puțin compact, este cel mai restrâns numeric, este recent atestat.
Populația de locuitori de pe Valea Moravei face parte dintr-un grup de populație ce reprezintă
și este regăsibil pe tot teritoriul Balcanilor în comunități mici. Vorbitorii de aici se autodefinesc
ca fiind români. Fac parte dintr-un grup de populație care sunt cunoscuți sub diverse nume.
În Ungaria: Băieși;
În Bulgaria: Rudari;
În Bosnia și Croația: Karavlahi.
Pentru toți locuitorii Văii Moravei limba maternă este româna. Locuiesc în grupuri mici care
se situează sistematic la marginea localităților (lângă pădure, ape curgătoare). Această preferință
pentru habitatul în spații marginale poate conduce la marginalizarea socială.
Practică meserii complementare în raport cu îndeletnicirile principale ale comunităților în care
trăiesc: prelucrarea lemnului, mineriatul (de aur), comercianți.
Mai sunt numiți rromi. Fiind taxați fie ca români, fie ca rromi, mentorii populației de pe Valea
Moravei sunt priviți negativ și cu tendința de excludere din fiecare din grupurile majoritare.
Despre această populație s-a scris puțin. Locuitorii comunității de pe Valea Moravei doresc să fie
percepuți ca români. Au o amintire difuză a sosirii lor din Muntenia. O problemă esențială este
legată de istoria acestei populații, când a venit și de unde.

Grupul de populație românească din Banatul sârbesc

Populația din Banatul sârbesc a făcut parte alături de comunități din Iugoslavia și Bucovina
din Imperiul Habsburgic (Austro – Ungar).
În calitate de membri ai acestor comunități au fost implicați și beneficiari ai politicii de luptă
națională românească. Populația are o istorie comună cu o parte din comunitățile românești aflate
pe teritoriul României.
După 1919 au o istorie convergentă cu alte comunități românești, cele de pe teritoriul
Iugoslaviei, Serbiei (Timoc, Valea Moravei). După 1919 autoritățile iugoslave și apoi cele
sârbești au practicat politici de diferențiere în raport cu minoritățile românești din Serbia:
populației din Banatul sârbesc nu i-a fost niciodată pusă la îndoială identitatea.
Comunitatea din Timoc – politica de stat a fost aceea de a întări diferențele dintre acest grup și
grupul românilor bănățeni în măsura să conducă la consacrarea unor identități separate. Practic,
urmarea acestei politici în perioada (post)comunistă cu două regiuni au fost tratate în mod diferit:
școlile, statutul oficial al limbii (limba română e limbă oficială în Voivodina).
În contrapondere, populația din Timoc neregăsindu-și în structurile de reprezentare fie și-a
ascuns identitatea, fie a optat pentru o identitate teoretică: DE IUGOSLAV.
În anul 1918 încep demersurile pentru ca o parte din teritoriile locuite de română să adere la
România;
2
 Regatul sârb încearcă ocuparea de teritorii, intră în Banat;
Timișoara intră în cadrul Regatului Sârb.
În anul 1919 prin Pacea de la Paris se stabilesc granițele țărilor care se formează în urma
Primului Război Mondial. Acolo se negociază ce va fi Iugoslavia, rămânând una dintre țările cele
mai mari de pe teritoriul fostului teritoriu Austro – Ungar. Pe teritoriul Iugoslaviei intră sârbii,
Voivodina, Croația, Slovenia, Muntenegru, Macedonia și Bosnia – Herțegovina. Limită fermă în
sud până la Dunăre. În continuitate se află o populație din Banatul românesc și bulgar. La vest se
întinde până la Tisa.
Pe teritoriul Banatului sârbesc populația se răspândește și a fost obținută ca efect al
dislocărilor de populație și al colonizărilor de secol XVIII. Populația de pe teritoriul Banatului au
exercițiul coabitării și bunelor relații. Banatul, în ansamblul său, a fost un spațiu de sosire.
După 1919 pentru patria românească au avut loc migrații interne din Bihor, Sălaj și Bistrița
Năsăud.
În mod similar, în Banarul sârbesc a fost o migrație internă.
Din timpul secolelor XVII – XVIII au fost trei categorii de migrații: un grup de populație
românească; un grup de populație bănățeancă; un grup de populație ardelenească.
În prezent, toate aceste grupuri sunt intens bănățenizate. Banatul sârbesc este din punct de
vedere al vieții tradiționale convergent cu ceea ce se petrece în Banatul românesc. Practicile
tradiționale sunt respectate.
Comunitatea este cunoscută datorită unor practici punctuale precum: fenomenul picturii naive,
fanfara tradițională.

Comunitățile românești din Ungaria

În Ungaria există două nuclee de populație românească: populația veche românească, care se
întinde pe o fâșie extrem de îngustă de pământ, pe lângă granița cu România (cam din dreptul
localității Cenad) și comunitate obținută prin migrație în ultimii treizeci de ani.
Comunitatea istorică a fost întărită în ultimii douăzeci și cinci de ani, datorită migrației și în
primul rând migrației pentru muncă. Imediat după ’90 a existat un nou val de migrație. Cei mai
mulți s-au oprit imediat după graniță. Foarte adesea, datorită faptului că-n recensămintele oficiale
maghiare se consemnează caracterul etnic, dar și cetățenia, numărul de maghiari din România
emigrați a fost contabilizat ca număr de români.
O mare parte din persoanele migrate din România locuiesc în Budapesta, care-i o comunitate
de diasporă. Pe zona de populație istorică se regăsesc două subdialecte ale limbii române: în sud
– subdialectul bănățean și în cea mai mare parte, subdialectul crișean.
Câteva localități importante: Gyla (Jula); Bekescsaba, Szeged (Seghedin); Budapesta.
Sate: Micherechi; Chitighaz; Bătania.
Bătania a fost un vechi sat românesc legat de Turnu, de Pecica din județul Arad.

3
 Demografie
În ultimii zece ani, numărul de români ghidează în jur de 8 000 de persoane. Din perioada
interbelică până în prezent, de fapt numărul s-a redus până în prezent, prin asimilare, prin scădere
și din cauza natalității reduse.
Fluctuațiile numărului de români din vecinătatea României din ultimele decenii, țin și de
percepția pe care o au românii din străinătate precum și despre imaginea de sine pe care o are
români.
Instituții cu caracter de reprezentivitate în Ungaria. România este prezentă în cadrul
comunității istorice cu trei instituții: două consulate, un episcop. Un consulat în Gyla și Szeged și
un episcop în Gyla.
Există învățământ în limba română, un liceu românesc la Gyla, liceul Nicolae Bălcescu.
Bălcescu a fost unul dintre primii mediatori ai dușmăniei românilor cu ungurii. Există o catedră
de limbă română la Szeged, o catedră pentru minoritate. Există presă în limba română și anume
presa scrisă, cea mai importantă publicație se numește Foaie românească. De asemenea, tot la
Gyla apare și Cronica.
Există o redacție a televiziunii maghiare în limba română la Szeged. O emisiune difuzată în
Ungaria este Ecranul nostru. După 1919 când se trasează granițele în urma Tratatului de la
Trianon, din anul 1920, comunitatea românilor din Ungaria rămâne practic fără intelectualitate.
După anul 1950 din rândul comunității române din Ungaria apar primele generații de
intelectuali: Gheorghe Petrușan, Alexandru Hoțopan cu studii la Budapesta, au venit întemeiând
catedra de română de la Szeged,
După anul 1990, a apărut o nouă generație de intelectuali, persoane cu studii în România, care
au adus o nouă imagine în România. Comunitatea română din Ungaria nu are o istorie literară,
culturală bogată. În lipsa acestei literaturi, comunitatea a transformat un fenomen folcloric într-o
problemă de identitate etnică și regională. Acest fenomen este fenomenul povestitului tradițional.
Școala etnografistă maghiară: Dègh, Linda și Ortutay Gyla. E o școală care studiază povestitul și
este centrată pe un povestitor.
Întâi Domacks Samuel și Alexandru Hoțopan au făcut culegeri la povestirile românilor din
Ungaria după metodă ungurească și au adus de la trei povestitori repertoriul lor: Vasile Gurzău,
Teodor Șimonca și Mihai Curti.
În jurul acestui fenomen se dezvoltă sistemul de învățare al literaturii române în școli. Fiecare
dintre ei are un concurs de povestit, fiecare dintre ei are plăcuțe memoriale. Mai mult de atât,
casa lui Teodor Șimonca este un muzeu.

Comunitățile românești din Ucraina

Toate sunt populații istorice.

1. Bucovina de Nord – teritoriu care în Evul Mediu a făcut parte din principatul Moldovei
până la 1785. Imperiul habsburgic câștigă o parte a nordului Moldovei prin celebra pace de la
Kuciuk – Kainargi. În anul 1919, Bucovina de nord exprimă în februarie prin declarație populară
dorința de a se integra în România. În anul 1940 Uniunea Sovietică ocupă Basarabia și cu titlu de

4
despăgubire pentru faptul că statul român a avut Basarabia din 1918 – 1940 ocupă partea de nord
a Bucovinei de Nord.
În iunie 1941, România reintră în Bucovina de nord și o reocupă. Bucovina de nord va face
parte din România până în anul 1944, apoi este preluată de U. R. S. S. care pune granițele acolo
până în anul 1990.
În anul 1990 odată cu reînfințarea statului ucrainean trece cu tot în teritoriul său.
2. Transcarpatia are o istorie, până la 1919, o istorie similară cu a Maramureșului. Din punct
de vedere istoric, zona este cunoscută ca Maramureșul istoric. Până în 1877 este în Imperiul
habsburgic. Din anul 1877 până în anul 1918 în Imperiul Austro – Ungar. În anul 1918 își trimit
deputați la Alba – Iulia și sunt reintegrați un an în statul român. În anul 1919 până în anul 1940
fac parte din Ceho – Slovacia, iar capitala se mută la Praga.
- 1940 – 1944 fac parte din Ungaria;
- 1944 în U. R. S. S.
- 1990 în Ucraina.
3. Zona de lângă Odessa
În Bucovina avem școală în limba română, deoarece sunt sate cu o populație mare. Se învață
română la Cernăuți foarte bine.
În epoca comunistă, în Uniunea Sovietică existau minorități, cele care alcătuiau republici. În
anii ’50 au încercat să-i transforme pe românii din Bucovina de Nord și din Transcarpatia în
moldoveni.
A rămas un corp profesoral foarte bun, în perioada interbelică. În prezent, presa în limba
română, consulat românesc la Cernăuți. În Transcarptia există învățământ în limba română, există
o catedră de limba română.
Comunitatea din Maramureș are o viață culturaltă minoră ce ține de folclor, în vreme ce
educația din Bucovina de nord, ține de cultura majoră.

Comunitatea românească din Moldova/ Republica Moldova/ Basarabia

Geografie
Este un stat cu câteva frontiere clare și frontiere variabile
Frontiere clare:
Răsărit – Nistrul;
Vest – Prutul;
Frontiere variabile: Nord – Sud
La nord, prin tradiție istorică, Moldova coboară până la Dunăre și Marea Neagră. În momentul
de față se află pe teritoriul Ucrainei și este disputată de Ucraina cu Rusia.
Teritoriul Moldovei reprezintă cea mai mică republică ex – sovietică. Numele sub care este
recunoscută această țară: Moldova răsăriteană, R. S. S. Moldovenească, Moldova ex – sovietică,
Republica Moldova.
Aceste denumiri corespund unor perioade istorice, clare, distincte, dar utilizarea unuia în
defavoarea altuia într-un context determinat este o alegere care nu este lipsită de consecințe.

5
 Moldova Răsăriteană – voievodatul feudal al Moldovei care începe aproximativ în secolul
XIV și care durează până în anul 1812 după domniile fanariote.
Basarabia este un nume care caracterizează această regiune între anii 1812 – 1918 când acest
ținut face parte din Imperiul țarist. Este o gubernie rusească și este percepută ca o parte de exil a
Rusiei. Pușkin a fost exilat la Chișinău.
În anul 1918, până în anul 1940 urmează o nouă etapă în istoria acestei regiuni. Aceasta trece
printr-un regim de auto – asumare, ca parte a României.
Basarabia este primul teritoriu care în anul 1918, printr-un act de autodeterminare decide a fi
în România, până în iunie 1940, când ca efect al Pactului Ribbentrop – Molotov, cunoscut și ca
pactul Stalin – Hitler, Basarabia este reluată de Uniunea Sovietică până în iulie 1941.
În iunie 1940 când autoritățile sovietice preiau Basarabia, ele preiau și o parte a Bucovinei de
Nord, ca ,,despăgubire” pentru faptul că România a administrat un teritoriu considerat sovietic.
Se caracterizează prin faptul că intelectualii și liderii partidelor românești au de suferit prin
arestări și prin deportări.
În anul 1941 până în anul 1944, Basarabia revine în România. După anul 1944 până în anul
1989 este R. S. S. Moldovenească. După anul 1990 devine Moldova ex- sovietică/ Republica
Moldova.
Este foarte dificil astăzi să se tranșeze opțiunea pentru un singur nume. În Republica Moldova
astăzi avem de-a face cu mai multe identități, uneori complementare, alteori în opoziție, rezultat
al unor istorii bogate, evenimente trăite de unii și de alții.
În Moldova regăsim astăzi treizeci și două de raioane și două regiuni cu caracter special:
Găgăuzia (Găgăuzii) și Transnistria.
Găgăuzii alcătuiesc o majoritate în regiunea respectivă, fiind o populație cu o istorie
complexă. În anul 1992 uriașul Imperiu Sovietic se destramă, iar Găgăuzii își doresc o republică
separată. Statul moldovean își pierde resursele militare în conflictul cu Găgăuzii. Revendicările
găgăuze au fost intens susținute de Moscova.
Transnistria
Teritoriul moldovean a fost statuat mereu până la Nistru. În această perioadă sovietică apare o
identitate incertă. Este un ținut. Soroca și Orhei sunt între orașele importante ale Moldovei.
Perioada 1912 – 1918 este o perioadă extrem de extremă agresivitate în impunerea autorității
țariste. Numele se rusifică.
Exemplu:
Vladimir Iakovlevici Propp → numele de familie
↓ ↓
primul nume numele tatălui
Theodorovici = Theodorovna
În sud avem administrație rusească și s-a preluat această formă de adresare.
Structura administrativă: Primăria, fiscalitatea, Organele de ordine, educația, învățământul.
Reprezentanții autorității române trimiși în această zonă erau slab pregătiți.
După anul 1945 propaganda sovietică a reinterpretat această autoritate românească construind
câteva mituri: Jandarmul român care bate; Învățătorul român care bea și bate.

6
 În perioada comunistă au avut loc mai multe deportări de populație în anul 1948. Este o
deportare care a durat doar o zi. Imediat după anul 1992 se adoptă ca limbă națională româna.
După anii 1990 aparțin Republicii Moldova idependente și este solidare cu construirea unor
mitologii locale și politice.
Două dintre aceste mituri sunt cele legate de origine. La Chișinău este Ștefan cel Mare cel
Sfânt. Al doilea mit este un mit al originilor, în legătură cu mitul lui Ștefan cel Mare. Al treilea
mit este cel al creatorului limbii moldovene. Este Mihai Eminescu → Mitul ,,poetului
moldovean”. Este un mit național.
Al patrulea mit este unul idilic, care vede în Moldova un spațiu luminos. Principala imagine o
reprezintă vinul moldovean. În ceea ce privește viața religioasă, astfel după 1919, România a
trecut la calendarul gregorian.