SACRUL ŞI PROFANUL

Mircea Eliade

Sinteză realizată de Ingrid Tomonicska

Sacrul şi
SACRUL/ Homo religiosus PROFANUL/ Homo profanul în La
modernus ţigănci

INTRODU „Definiţii ale  Sentimentul de spaimă în faţa  Sentimentul

CERE sacrului” sacrului=mysterium fascinans încercat de
 Descoperă teama religioasă de un mysterium personajul
fascinans= ganz andere principal în
 Nu are nimic omenesc sau cosmic şi îi dă casa ţigăncilor,
omului sentimentul nimicniciei sale la ieşirea de la
 Sacrul=realitate diferită de realităţile naturale, ţigănci
dar nu îl putem numi altfel decât cu noţiuni
naturale, vezi mai sus
 Limbajul doar sugerează aceste stări
 Def. Opusă profanului
Manifestarea  Omul îşi dă seama de prezenţa sacrului , pt. că  Occidentalul modern se  Manifestarea
sacrului se manifestă altfel decât profanul simte oarecum stânjenit sacrului în
 Hierofanie=revelarea, manifestarea sacrului în în faţa anumitor forme casa ţigăncilor
„natural”, „profan” de manifestare  Oamenii se
=manifestarea a ceva ce este „altfel”, sacrului, neputând simt stânjeniţi
a unei realităţi care nu aparţine lumii noastre, în crede că acesta s-ar în timp ce
lucruri care fac parte integrantă din lumea noastră putea afla, pentru unele vorbesc despre
 Istoria religiilor= o acumlare de hierofanii fiinţe omeneşti , în casa ţigăncilor
 Ex. de hierofanii: manifestarea sacrului într-o pietre ori în arbori
piatră, într-o plantă, pt. creştini întruparea lui
Dumnezeu în Isus Cristos. Nu este adorată
piatra sau arborele în sine, ci este adorată pentru
că este o hierofanie., pentru că arată ceva care  Cosmosul desacralizat
nu mai este arbore sau piatră, ci este ceva sacru, este o descoperire
„ganz andere” recentă a minţii
 Omul primitiv tinde să trăiască în sacru, în jurul omeneşti
acestor obiecte, pentru că, în viziunea lui,
sacrul=putere=realitate
Două moduri  Sacrul=un mod de existenţă al omului societăţii  Profanul=un mod de
de a fi în tradiţionale existenţă al omului
Lume societăţii moderne
În secolul al XIX-lea se credea că omul reacţionează la fel în faţa acestor manifestări, dar
Eliade spune că(pe baza informaţiilor recente din etnologie culturală şi istoria religiilor)
„reacţiile omului în faţa Naturii” sunt îndeosebeşte condiţionate, de cultură, deci de
Istorie
Sacrul şi  Diferenţele de economie, de cultură şi de  În aceeaşi ordine de idei,
Istoria organizare socială, adică de Istorie=duc la omul erei industrializate
perceperea diferită a experienţei sacrului trăieşte într-un Cosmos
 Ex. omul vânător nu a perceput importanţa desacralizat
pământului cu aceeaşi intensitate ca omul
societăţii agricole, care a experimentat
sacralitatea Pământului-mamă, dar ambii
trăiesc într-un Cosmos sacralizat
I. Omogenitate  Pentru omul religios spaţiul nu este  Pentru omul profan spaţiul  Grădina şi
SPAŢIUL spaţială şi omogen, ci prezintă rupturi şi spărturi: este omogen şi neutru, nu casa ţigăncilor
SACRU ŞI hierofanie există aşadar unele spaţii care sunt sacre există nici o ruptură care să prezintă o
SACRALI  Hierofania dezvăluie un punct fix, un determine deosebiri ruptură faţă de
ZAREA Centru în lumea profană, un Centru de care calitative între diferitele spaţiul
LUMII omul religios are nevoie. Descoperirea spaţii Bucureştiului
acestui punct fix= Facerea Lumii: „Ca să  Nu există Centru, Lume, ci industrializat
trăieşti în Lume, trebuie mai întâi s-o un număr infinit de  Casa=centru
întemeiezi.” „locuri” în care omul se
mişcă, mânat de obligaţiile
unei existenţe integrate
într-o societate industrială
 Această experienţă profană
nu se întâlneşte niciodată
în stare pură: oricare ar fi
gradul de desacralizare a
lumii, omul care a adoptat
o viaţă profană nu reuşeşte
să abolească total
comportamentul religios.
Până şi existenţa cea mai
desacralizată păstrează încă
urmele unei valorizări
religioase a Lumii.
 Intervin totuşi valori care
amintesc de experienţele
religioase ale spaţiului.
Mai există locuri
privilegiate, care se
diferenţiază de celelalte:
ţinutul natal, locul primei
iubiri, o stradă ori un colţ
din primul oraş străin văzut
în tinereţe. Toate aceste
locuri păstrează, chiar şi
pentru omul cel mai
nereligios, o calitate
excepţională, „unică”,
pentru că reprezintă „locuri
sfinte”ale Universului său
Teofanie şi  Ex. o biserică într-un oraş modern=un spaţiu  Pentru omul profan este o  Trecerea pe
semne diferit pentru un credincios clădire ca oricare alta teritoriul casei
 Uşa=ruptură
 Pragul=separă cele două spaţii, distanţa
dintre cele două moduri de existenţă
 Pragul casei=funcţie asemănătoare; diferite
ritualuri legate de pragurile caselor
 Uşa & pragul= simboluri şi vehicule ale
trecerii
 Templul=o deschidere către lumea zeilor, o
„poartă”
=aici este posibilă comunicarea cu
divinităţile
 Un semn oarecare ajunge, în unele situaţii,
pentru a arăta sacralitatea unui loc: ex. un
băţ
 Atunci când nu există nici semn, este
provocată apariţia lui, de obicei prin
evocatio, cu ajutorul animalelor. Acestea
ajută la fixarea punctului(ex. în cazul
construirii unui nou sat)
Haos şi  Cosmos=lumea pe care o cunoaşte, un  Lui Gavrilescu
cosmos teritoriu locuit, lucrare a zeilor i se pare că
 Haos=altă lume”, un spaţiu străin, haotic, casa=Haos, iar
plin de larve, demoni Bucureştiul=C
 Ocupând o parte din lumea necunoscuă, osmos, dar îşi
aceasta trebuie să fie sacralizată. Omul imită va da seama că
Facerea Lumii, recreând la scară miă lumea. este invers
Ex. colonizarea noilor teritorii când va părăsi
casa pt. prima
oară
Consacrarea  Aşezarea într-un loc, organizarea  Plecarea cu
unui loc: lui=consacrarea lui birja poate
repetarea  Orice construcţie este inaugurată,=un nou însemna o
cosmogoniei început(incipit vita nova) nouă viaţă
pentru
Gavrilescu şi
Hildegard
„Centrul  Omul profan
lumii” nu are un centru

Simbolismului Centrului:
a) Oraşele sfinte şi sanctuarele se află în
Centrul Lumii(pentru toate religiile)
b) Centrul face legătura cu Cerul, dar ,
prin Axis Mundi, şi cu Infernul
„Lumea  Aici se produce ruptura de nivel,
noastră” se comunicarea dintre cele trei zone Cosmice
află  Omul societăţilor premoderne doreşte să se
întotdeauna afle cât mai aproape de Centrul lumii
în Centru
Cetate -  Dacă Lumea noastră= Cosmos, atunci orice  Labirintul din
Cosmos atac extern ar putea-o preface în Haos casă,
 Haosul este reprezentat prin dragon, iar ghicitorile
Dragonul poate lua diferite forme: monstru fetelor pot
marin, şarpe etc. Zeul a trebuit să învingă reprezenta
Dragonul pentru a putea Crea Lumea . probe, dar
Această creaţie este repetată an după an. totodată
 Sistemele de apărare ale aşezărilor şi ale sisteme de
cetăţilor au fost la început magice. apărare a
Şanţurile, valurile de apărare, labirinturile spaţiului sacru
au fost concepute pentru a împiedica mai
degrabă demonii să intre, nu oamenii. În
Occidentul medieval zidurile cetăţilor erau
consacrate prin ritualuri
Asumarea  Locuinţa omului religios reproduce la scară Le Corbusier spunea: casa, în  îşi pierde casa
Facerii Lumii mică Lumea, este şi el un Centru, pe care, viziunea omului modern, este „o din lumea
prin aranjarea lui, omul îl creează, repetând maşină de locuit” profană, lucru
la scară mică Prima Creaţie, îşi creează o  în lumea modernă casa care îl
imago mundi proprie trebuie să fie în primul dezorientează,
 Casa=universul pe care omul şi-l clădeşte rând funcţională: muncă, dar care nu îl
imitând creaţia exemplară a zeilor, odihnă, muncă distruge
cosmogonia  poate fi înlocuită la fel de
des ca bicicleta
 de asemenea, omul poate
pleca din oraşul sau din
ţinutul în care s-a născut ,
fără alt inconvenient decât
cel impus de adaptarea la
altă climă
 această desacralizare se
datorează acţionării
gândirii ştiinţifice şi mai
ales a descoperirilor fizicii
şi chimiei
Cosmogonie  în numeroase culturi, jertfa primordială dă  întoarcerea a
şi sacrificiu naştere lumii: o imitaţie continuă a acestei lui
de construcţie jertfe Gavrilescu(pri
 ca să dureze o construcţie (casă, templu, ma intrare
lucrare tehnică) trebuie să fie însufleţită, să fiind un eşec,
capete în acelaşi timp o viaţă şi un suflet. pentru că nu
„Transferul” nu se poate face decât printr-o ştie ce să facă)
jertfă de sânge. la casa
 ex. vezi baladele balcanice ţigăncilor=o
jertfă=viaţa lui
Templu,  =reproducere pământească a unui model
bazilică, transcendent
catedrală  =copia unui arhetip ceresc
 Loc sfânt, casă a zeilor, Templul resanctifică
în permanenţă Lumea, pentru că o
reprezintă şi în acelaşi timp o conţine
Ea reproduce Paradisul
II. TIMUL Durata  La fel ca şi Spaţiul, Timpul nu este omogen  Durata obişnuită în care se  Durata
SACRU ŞI profană şi şi nici continuu înscriu faptele lipsite de profană=12
MITURILE timpul sacru  Există intervale de timp sacru: ex. perioada importanţă religioasă ani
sărbătorilor  Omul nereligios poate şi el  Durata
 Omul religios poate trece foarte uşor de la cunoaşte o anumită sacră=câteva
timpul profan la cel sacru discontinuitate a Timpului. ore
 Timpul sacru=reversibil,  Şi pentru el există , în afară
=Timp Mitic primordial readus de timpul mai curând
în prezent monoton al muncii, un
 Orice sărbătoare=reactualizarea unui timp al petrecerilor şi al
eveniment care a avut loc într-un timp mitic. spectacolelor, un timp
 participarea religioasă la o sărbătoare „festiv”.
implică ieşirea din durata temporală  Ritmuri temporale variate:
„obişnuită” şi reintegrarea n Timpul mitic când ascultă muzica
actualizat de acea sărbătoare. preferată sau când,
 TS=mereu recuperabil periodic cu ajutorul îndrăgostit, aşteaptă sau se
riturilor şi repetabil la nesfârşit întâlneşte cu persoana
 Acest timp nu curge iubită
 Fiecare sărbătoare periodică= regăsirea  Timp linear
aceluiaşi Timp sacru care s-a manifestat  Pt. el timpul nu poate
 Timp circular reprezenta nici ruptură, nici
 Durata temporală profană poate fi periodic „mister”, are un început şi
oprită prin introducerea, cu ajutorul riturilor, un sfârşit=moartea,
a unui Timp sacru, non-istoric dispariţia existenţei
 Ex. slujba religioasă=timp liturgic, iar
pentru primitivi=timp mitic, primordial
 Omul religios trece cu uşurinţă dintr-un tim
în cellalt
Templum-  Timpul se înnoieşte în fiecare
tempus an=renaştere=naştere
 Pt. că Templul =imago mundi→conţine şi
un simbolism temporal
 Ridicarea unui templu, a unui altar=se
clădeşte anul→timpul este re-creat
 Templum se referă la aspectul spaţial, iar
tempus la aspectul temporal al mişcării
orizontului în spaţiu şi în timp
 Anul=cerc închis, având posibilitatea de a
renaşte. Fiecare An Nou aduce un Timp
„nou”, „curat”, „sfânt”, adică un timp care
nu fusese încă folosit şi uzat.
 Pentru omul religios al culturilor arhaice ,
orice creaţie, orice existenţă începe în Timp:
înainte ca un lucru să existe nu poate exista
nici timpul acelui lucru.
 →orice creaţie este imaginată ca având loc
la începutul timpului, in principio.
 Timpul ţâşneşte o dată cu prima apariţia a
unei noi categorii de realităţi existente.
Repetarea  La culturile arhaice se „repeta” creaţia la
anuală a începutul fiecărui an, astfel Creaţia avea loc
cosmogoniei chiar în această clipă, hic et nunc=o
tendinţă a omului religios de a ajunge in
statu nascendi, şi astfel in illo tempore
Regenerarea  Recitarea rituală a mitului cosmogonic are  Reîntoarcerea
prin un rol important în vindecări, care au drept la ţigănci
întoarcerea la scop regenerarea fiinţei omeneşti.
Timpul  Chiar şi atunci când se vorbeşte despre leac,
originar trebuie arătat de unde vine el, momentul
apariţiei lui, pentru ca acesta să aibă efect
Timpul  Comportamentul uman este diferit în timpul
festiv” şi sărbătorilor
structurarea  Omul religios este sigur că trăieşte în alt
sărbătorilor timp, în illud tempus mitic
 Aceste timpuri festive sunt însoţite de
anumite tabuuri
 Oricât de complexă ar fi o sărbătoare, ea
reproduce întotdeauna un eveniment sacru
care a avut loc ab origine şi care este readus
în prezent în chip ritual
 Participanţii devin contemporani cu acest
timp
Omul –  Omul doreşte să regăsească prezenţa activă
contemporan a zeilor, doreşte să trăiască în lumea
periodic cu proaspătă , curată şi „puternică”, aşa cum a
zeii ieşit ea din mâinile Creatorului
 Există o nostalgie a perfecţiunii
începuturilor, a stării paradisiace
 Pe plan existenţial, experienţa constă în
certitudinea de a putea reîncepe viaţa,
periodic, cu maximum de „şanse”
Mit= model  Mitul relatează o întâmplare sacră, adică un  În casa
exemplar eveniment primordial care s+a petrecut la ţigăncilor
începuturile Timpului, ab initio. trebuie să-şi
 Relatarea uei întâmplări acre =dezvăluirea amintească
unui mister, pentru că personajele mitului activităţile
nu sunt fiinţe umane, ci zei sau Eroi semnificative
civilizatori ale vieţii, pe
 Mitul spune cum anume s-a făcut un lucru, care le-a uitat
cum a început să fie. în lumea
 Mitul înfăţişează izbucnirile sacrului în profană
lume
 Lumea este întemeiată, de fapt, prin
izbucnirea sacrului în lume.
 Cea mai importantă funcţie a mitului este de
a fixa” modelele exemplare ale tuturor
riturilor şi ale tuturor activităţilor omeneşti
semnificative: hrană, sexualitate, muncă,
educaţie etc.

Reactualizare  Imitându-i pe zei, omul se menţine în  

a miturilor sacru=imitatio dei
 Omul religios nu este dat, el se făureşte pe
sine, apropiindu-se de modelele divine
 Istorie sacră,  Nici o întâmplare nu este unică şi nu se  Istoricismul= produs al  Iubirea lui
Istorie, produce o singură dată(timp ciclic) descompunerii Hildegard,
istoricism  În iudaism timpul are sfârşit şi început. creştinismului, prin întâlnirea lor
(Timp istoric=ireversibil) acordarea unei importanţe
 Creştinism: pt. că Dumnezeu s-a întrupat şi hotărâtoare evenimentului
şi-a asumat o existenţă umană istoriceşte istoric ca atare
condiţionată, Istoria poate fi sanctificată.  În filozofiile moderne,
Ex. Timpul lui Pilat din Pont=Timp istoric, chiar dacă timpul nu mai
dar care a fost sfinţi prin prezenţa lui Cristos este conceput ca un cerc,
îşi redobândeşte latura
înspăimântătoare pe care o
avea în concepţia greacă şi
în cea indiană despre
Eterna Reîntoarcere
 Timpul, desacralizat pt.
totdeauna, se araă a fi o
durată precară şi
evanescentă, la capătul
căreia se află moartea.
III.  Cosmosul=un organism real, viu şi sacru în
SACRALIT- acelaşi timp
ATEA Sacrul ceresc  Cerul=infinit, transcendent, ganz andere
NATURII ŞI şi zeii  Dimensiune inaccesibilă omului ca atare
RELIGIA uranieni
COSMICĂ
Zeul de  Fiinţele supreme de structură crească tind să  Apariţia lui
departe dispară din cult, „îdepărtându-se” de oameni Hildegard,
şi retrăgându-se în Cer, unde devin dei care apare
otiosi. Ca şi cum zeii, după ce au creat datorită
cosmosul, viaţa şi omul. S-ar simţi cuprinşi numeroaselor
de un soi de „oboseală”, ca şi cum uriaşa chemări, ea
lucrare a creaţiei i-ar fi obosit. Lasă în urma fiind ultima
lor aţi zei care să le desăvârşească lucrarea. şansă
 Poate fi chemat doar în cazuri extreme
EXISTEN- Experienţa  Îndepărtarea se datoreşte omului care începe  Îndepărtarea ei
ŢA UMANĂ religioasă să aibă propriile sale descoperiri religioase, se datorează
ŞI VIAŢA Vieţii culturale sau economice. Omul se simte cunoaşterii
SANCTIFI- atras de experienţe religioase mai concrete: lumii, a Elzei,
CATĂ fecunditatea, mitologia femeii şi a a profanului.
Pământului etc., experienţa religioasă Uită lumea
devine astfel mai concretă, mai strâns legată sacră
de viaţă.
Perenitatea  Chiar dacă viaţa religioasă nu mai este
simbolurilor dominată de zeii cereşti, miturile înălţării,
cereşti simbolismul uranian etc. păstrează un loc
important în economia sacrului.
Structura  Precedă orice formă şi susţin orice creaţie
simbolismulu  Implică atţt moarte(Potopul, imersiunea
i acvatic continentelor, moartea iniţiatică prin botez),
cât şi renaşterea
 Contactul cu apa=regenerare: disoluţia este
urmată de o nouă naştere
Istoria  Părinţii Bisericii au folosit unele motive
exemplară a precreştine, pe care le+au incorporat şi le+u
botezului dat noi semnificaţii
 Valorile botezului:
 „omul vechi” moare prin imersiune în apă
dând naştere unei fiinţe noi, regenerate(Ioan
Gură-de-Aur). Tot el spunea: „El este
moartea şi mormântul, viaţa şi învierea…”
 Repetare a Potopului
Universalitat  Istoria nu izbuteşte să schimbe radical
ea structura unui simbolism arhaic, ci doar îi
simbolurilor asigură mereu semnificaţii noi, care nu
distrug însă structura simbolului
Terra Mater  Solidaritate mistică cu Pământul
natal=experienţa religioasă a autohtoniei,
care ne face să ne simţim localnici, iar acest
sentiment de sorginte cosmică depăşeşte cu
mult solidaritatea familială
Simbolismul  Cosmosul a fost închipuit sub forma unui
arborelui arbore uriaş: capacitatea de regenerare
cosmic şi  Regenerare, tinereţe veşnică, sănătate,
cutele nemurire, înţelepciune, cunoaştere
vegetaiei
Desacralizare  Datorită oamenilor de
a naturii ştiinţă
 Natura mai are un anumit
„farmec”, un „mister”, o
„măreţie” în care se pot
regăsi urmele vechilor
valori religioase
Alte  Cultul lunar=ritmurile lunii: naştere,
hierofanii moartea, învierea, ţesutul, destinul,
cosmice temporalitatea, ciclul, dualitatea, opoziţia,
conflictul, reconcilierea contrariilor
 Soarele=neschimbător, autonomia,
suveranitatea, inteligenţa, puterea
Rituri de  Iniţierea de pubertate, ceremoniile de intrare  Secularizare a morţii, a  Apar toate
trecere într-o societate secretă căsătoriei şi a naşterii
 Naştere, căsătorie, moarte
Fenomenolog  Triplă revelaţie: a sacrului, a morţii şi a  Iniţierea
ia iniţierii sexualităţii personajului
 Iniţierea=maturizarea spirituală principal în
 Iniţiatul=cel ce ştie casa ţigăncilor
 Moarte simbolică în corturi, gropi=
simbolul pântecelui
 Operaţii specifice: circumcizia, subincizia,
tatuaje, sacrificări
 Alte nume
 Începerea unei noi vieţi
Confrerii ale  Selecţie
bărbaţilor şi  Există un element comun: o experienţă
sociezăţi religioasă profundă pe care se întemeiază
secrete ale toate aceste rituri şi mistere
femeilor  Intrarea=accesul la sacralitate
 Ex. grupul Menadelor din Antichitate
Sacrul şi Omul areligios:
profanul în  Respinge transcendenţa
lumea  Sacrul=o piedică în calea
modernă existenţei sale
 Nu va deveni el însuşi
decât atunci când va fi în
întregime demistificat, şi
nu va fi cu adevărat liber
decât după ce-l va fi ucis
pe ultimul zeu.
 S-a constituit străduindu-se
să se „golească” de orice
urmă de religiozitate
 El se recunoaşte pe sine în
măsura în care „se
eliberează” şi „se purifică”
de superstiţiile” strămoşilor
săi
 Este produsului lui homo
religiosus, poartă o
moştenire
 Omul areligios în stare
pură= fenomen rar
 Majoritatea celor”fără
religie” au un
comportament religios fără
să-şi dea seama: dispune
încă de o mitologie ascunsă
şi de numeroase ritualisme
degradate. Ex. mutarea
într-o casă nouă, un nou loc
de muncă etc.
 Mitologie în spectacolele
care-i plac, în cărţile pe
care le citeşte
 Cinematograful foloseşte
nenumărate motive mitice.
 Lectura: înlocuieşte
rostirea miturilor=o ieşire
din Timp, omoară timpul
Dicţionar:
A CONSACRÁ consácru tranz. 1) (opere proprii) A destina printr-o dedicaţie; a închina; a dedica. 2) (viaţă, tinereţe etc.) A oferi în întregime; a dedica; a
destina. 3) (acte, hotărâri etc.) A recunoaşte ca fiind valabil; a valida; a consfinţi. 4) A face să se consacre; a statornici; a consfinţi; a încetăţeni; a înrădăcina; a
împământeni. /<fr. consacrer, lat. consecrare
COSMOGONÍE s.f. Ramură a astronomiei care se ocupă cu studiul originii şi evoluţiei corpurilor cereşti şi al sistemelor de corpuri cereşti. – Din fr.
cosmogonie.
HIEROFANÍE s.f. Act prin care se manifestă sacrul; relevare a unei entităţi sacre în tradiţia spirituală a unui popor. (< fr. hiérophanie)
ONTOLOGÍE s.f., Ramură a filosofiei care studiază trăsăturile generale ale existenţei. – Din fr. ontologie. (FILOZ.) teoria existenţei
TEOFANÍE s.f. (Livr.) Apariţie sau manifestare a divinităţii. [Pr.: te-o-] – Din fr. théophanie.