Chisholm, Hugh, ed. (1911). Encyclopædia Britannica (ediția a 11-a) .

Cambridge
University Pres-actualizată în 2010

11..Stone, R.J., Stone, J.A., 2003. Atlas of skeletal muscles. McGraw-Hill, p. 50-96.

Clinical Imaging (ediția a treia) , 2014

Sistemul musculo-scheletic, care asigură sprijin mecanic și permite mișcarea, este compus din
mușchii scheletici, tendoanele, oasele, articulațiile și ligamentele.

Una din afecțiunile coloanei vertebrale o reprezintă cifoza,cunoscută ca fiind o curbură sub forma
literei “C”, cu deschiderea îndreptată posterior, întâlnită cel mai frecvent in zona toracală a coloanei. Deși
coloana vertebrală toracală prezintă o curbură fiziologică, dacă aceasta este mai mare de 40 până la 45 de
grade, este considerată anormală sau deformare a coloanei vertebrale.

Toracica toracica ramane destul de constanta la barbati si femei adulte

pana cand undeva la varsta de 40 de ani.

Evoluția cronică, rezultatele parțial satisfăcătoare ale tratamentului, imposibilitatea

pacientului de a-și susține activitățile zilnice și necesitatea îngrijirii permanente a acestuia
reprezintă câteva din aspectele

Arcul vertebrei se uneşte de corp prin doi pedunculi, care au pe marginile superioară şi

inferioară câte o incizură. Incizurile a două vertebre formează un orificiu intervertebral, prin

care trec nervii spinali şi vasele sangvine. De la arcul vertebrei pornesc şapte apofize. Una,

impară, orientată posterior, numită apofiză spinoasă, şi două orientate lateral, numite apofize

transversale, care servesc pentru inserţia ligamentelor şi a muşchilor. Pe părţile laterale ale

arcului se află. Câte două apofize articulare superioare şi două apofize articulare inferioare.

Apofizele articulare sunt înzestrate cu câte o suprafaţă articulară de formă plană, pentru

articularea cu apofizele vertebrelor adiacente. Vertebrele fiecărui segment al coloanei

vertebrale diferă că dimensiuni, formă şi lungime a apofizelor. Acest fapt este determinat de

particularităţile mişcărilor şi de solicitările pe care le suportă.

Vertebrele cervicale. Începând cu a două vertebră, ele au un corp mic, orificiul vertebral este
relativ mare, iar apofiza spinoasă este bifidă şi relativ scurtă, cu excepţia apofizei vertebrei
VII. Apofizele lor VI şi transversale au la baza câte un orificiu mic. Aceste orificii prin
suprapunere formează un canal prin care trec vasele spre encefal. Vârfurile apofizelor
transversale posedă doi tuberculi: anterior şi posterior. Tuberculul anterior al vertebrei VI
poartă denumirea de tubercul carotid, anterior de care trece arteră carotidă comună. Vertebrele
cervicale I şi ÎI se deosebesc de celelalte vertebre.

cuprinde şapte vertebre, primele două atipice numite atlas şi axis şi următoarele cinci vertebre
cervicale tipice. Atlasul are formă de inel şi este este lipsit de corp vertebral. Axisul are
caracteristică apofiza odontoidă care se găseşte la partea superioară a corpului vertebral, ea
reprezentând corpul atlasului sudat la acest nivel. Vertebrele cervicale tipice au corpul
vertebral puţin mai şi alungit în sens transversal, faţa lui superioară având un aspect de şa
datorită unor apofize semilunare, ceea ce conferă acestei regiuni vertebrale o mare mobilitate.

Articulaţiile corpurilor vertebrale sunt legate între ele prin discuri articulare şi ligamente. Un
disc intervertebral are la perifierie un inel fibros, format din fibrocartilaj şi ţesut fibros, iar
către centru o substanţă elastică, moale, gelatinoasă, nucleul pulpos, care fiind hidrofil conţine
88% de apă.

Datorită poziţiei verticale a corpului CV formează curburi în plan sagital şi frontal. Ele
conferă coloanei o mare elasticitate, favorizează menţinerea echilibrului şi atenuează şocurile
pe verticală.