Capitolul IV. Modernitate sau consevatorism în sfera drepturilor de autor?

Având în vedere că societatea actuală a devenit o societate bazată pe cunoaștere, marcată de o

evoluție acerbă și fără precedent a componentelor informaționale și informatice și pentru că
operele de creație intelectuală au devenit componente de bază ale activității umane, fiind utilizate
practic în aproape toate acțiunile desfășurate în viața de zi cu zi, se impune ca necesar adaptarea
legislație în vigoare la noile cerințe.
Importanța deosebită pe care o prezintă acestă ramură de drept o face să fie supusă permanent
unor schimbări dictate de nevoile societății. În actualul sistem economic, s-a lărgit foarte mult
spectrul beneficiarilor drepturilor de proprietate intelectuală de la oameni de ştiinţă, artişti sau
ingineri la orice tip de afacere, deoarece pot intra sub protecţia juridică orice tip de afaceri,
inclusiv planurile de marketing ale companiilor, modalităţile de planificare a producţiei,
produsele inginereşti sau design, modalităţile de reclamă şi promovare.
Proprietatea intelectuală în sensul general, în statele cu economie dezvoltată, de tip capitalist
occidental, reprezintă practic motorul afacerilor. Dreptul de proprietate intelectuală are toate
trăsăturile unor alte forme de proprietate, lipsindu-i desigur substanţa materială, însă în rest este
un drept care poate fi vândut-cumpărat-închiriatcedat, pierdut, asigurat. Chiar şi în contextul unei
actuale crize economice, domeniul proprietăţii intelectuale rămâne unul care continuă să aducă
venituri enorme, deoarece este singurul care gestionează şi permite folosirea anumitor tipuri de
servicii, mecanisme, produse, programe etc. în toate domeniile economiei. Tocmai aceste
necesități impun o serie de schimbări în regelementările legale ale drepturilor morale și
drepturilor patrimoniale de autor.
Având în vedere că orice persoană poate să participe la viața culturală,activitatea de creație
intelectuală se impune a fi protejată, iar implicit, atributele de morale și patrimoniale ale
creatorului sunt reglementate în acord cu interesele generale ale societății.1
Atât în România cât și în cazul țărilor din centrul și estul Europei, domeniul dreptului de autor
este caracterizat de un inexplicabil imobilism.2 Totalitatea transformărilor suferite în ultimii ani

1
Ioan Macovei, Tratat de drept al proprietății intelectuale, Editura C.H.Beck, București, 2010, p.424
Yolanda Eminescu, Dreptul de autor. Armonizare Europeană. Directivele europene, Editura Lumina
2

Lex, București, 1995, p.3

au decurs în principal din aderarea Statelor Unite, după mai bine de un secol, la Convenția de la
Berna, dar și de evoluția Spectaculoasă a mijloacelor de informare și comunicare.
Modernitate sau conservatorism în sfera drepturilor de autor? Având în vedere totalitatea
Directivelor care au fost adoptate odată cu timpul, am putea spune că problema dreptului de
autor tinde spre o oarecare modernitate. Și chiar înainte de adoptarea acestor directive, țările
Europei Occidentale au procedat treptat la o revizuire a legislație în materie de drept de autor.
Este de la sine înțeles că dreptul european de autor nu poate subzista în mod durabil nealterat,
în fața inovațiilor tehnologice și în special cele legate de copia mecanică, fiind necesară o
anumită armonizare. De asemenea, realizările dreptului european trebuie valorificate, dezvoltate,
deoarece ele reprezintă „baza juridică indispensabilă creației culturale”.3
În acest sens, Convenția de la Berna, încheiată la 9 septembrie 1886 și intrată în vigoare la 5
decembrie 1887 a făcut până în prezent obiectul mai multor revizuiri succesive:

- prin Actul de la Berlin, din 13 noiembrie 1908, intrat în vigoare la 9 septembrie 1910 și
completat la Berna, la 30 martie 1914. A fost extinsă protecția asupra operelor
cinematografice și a fost consacrat dreptul statelor de a formula unele rezerve.
- prin Actul de la Roma, din 2 iunie 1928, intrat în vigoare la 1 august 1931 a fost limitat
dreptul de a formula rezerve la traducerile în sau din limbile vorbite pe teritoriul statului
respectiv. Un aspect important introdus în convenție are legătură cu drepturile
patrimoniale, repesctiv recunoașterea dreptului autorului de a autoriza radiodifuzarea
operei sale.
- prin Actul de la Bruxelles, din 26 iunie 948, intrat in vigoare la 1 august 1951, a fost
stabilit dreptul autorului de a autoriza reproducerea fonografică a operei și a fost stabilită
durata minimă de protecția a drepturilor autorului la 50 de ani de la moartea acestuia sau,
în unele cazuri de la publicarea operei.
- prin Actul de la Stockholm, dn 14 iunie 1967, intrat în vigoare exclusiv pentru articolele
22-30, la 1 ianuarie 1970
- Actul de la Paris, din 24 iulie 1971, intrat în vigoare la 10 octombrie 1974, care a avut ca
obiect revizuirea dispozițiilor privitoare la țările în curs de dezvoltare, din Actul de la
Stockhol.

3
Ibidem, p.38