ANXIETATEA GENERALIZATĂ

CARACTERISTICI

 Griji neîntemeiate
 Apariţie graduala (de regulă 40 de ani primul consult)
 Caracteristică centrală – stări de nelinişte excesivă şi incontrolabilă
Neliniştea gravitează în jurul preocupărilor familiare (accidente), financiare (ruinare), profesionale
(şomajul), sănătatea (boala).

Conceptul de nelinişte = o înlănţuire de gânduri verbale sau imaginare (sub formă de imagine)
încărcate de emoţii negative şi dificil de controlat.

Nelinişte = un fenomen cognitiv însoţit de o stare de disperare emoţională (anxietatea) în legătură cu

un eveniment ale cărui consecinţe sunt incerte.

Neliniştea = concept cognitiv distinct de emoţie, este diferită de anxietate (deşi sunt prezente
simultan), este declanşată de consecinţele incerte care declanşează teamă/anxietate/alte reacţii –
emoţionale, fiziologice, cognitive şi comportamentale !!!

Atenţie este acordată stărilor de nelinişte şi nu doar simptomelor anxioase - fiziologice şi emoţionale
- declanşate de neliniştea în sine.

Neliniştea ia forma:
 unui discurs verbal = evocare în cuvinte a consecinţelor incerte.
 imagini mentale = imaginarea unei consecinţe negative, pacientul vizualizează fragmente
scurte şi nestructurate în mintea sa.

Sunt mentionae doua feluri de nelinisti:

- nelinişti de tip 1 si nelinişti de tip 2
Cele de tip 1 = decurg din problemele prezente, actuale.
Cele de tip 2 = provin din probleme inexistente în prezent dar care ar putea să apară, ca de exemplu
un accident grav, o boală gravă - fără motive pentru moment.
Abordam în primul rând neliniştea de tip 1, pentru a se diminua rapid interferenţa cu calitatea vieţii şi
a suferinţei provocate.

Credinţele eronate asociate neliniştii

1. Utilitatea neliniştilor pentru că le permit S să:
- Să controleze în maniera superstiţioasă evenimente viitoare, diminuând şansele că ceva neplăcut să
se întâmple;
- Să evite să fie dezamăgit sau să fie blamat;
- Să găsească cele mai bune mijloace de a face faţa unor probleme;
- Să fie motivat pentru a fi activ;
- Să fie prezenta o caracteristică pozitivă a personalităţii sale (responsabilă, demnă de încredere) - se
întreţine astfel tendinţa de a se îngrijora;
- S sunt blocaţi între falsele avantaje ale îngrijorării în legătură cu orice (să prevină pericolele)
- dorinţa de a nu se mai gândi la consecinţele negative pentru a se simţi mai bine
Ultima este inacceptabilă deorece S cred că nu fac nimic astfel pentru a împiedica producerea
nenorocirii.

1
2. Consecinţele nefaste ale neliniştii
Credinţa S că dacă se neliniştesc
 îşi pierd minţile
 este anormal să-şi facă griji

Credinţele sunt activate când S devin conştienţi de consecinţele şi de interferenţă negativă a calităţii
vieţii, provocate de îngrijorările sale.
Apar metaneliniştile = S ajunge să se neliniştească din simplul motiv că se nelinişteşte, ceea ce
agravează situaţia.
Credinţele eronate sunt obstacole în diminuarea neliniştilor.

Comportamentele de evitare şi comport securizante

A. Comportament de evitare
 Evitări de prim nivel - evitarea imaginilor mentale
 Evitări de nivel doi
a. evitarea comportamentală/situaţională = evitarea stimulilor/situaţiilor care declanşează
neliniştea şi anxietatea –> evita riscul -> duce la comport rigide, care îl ajuta să controleze
viaţa sa şi a altora
b. Evitarea cognitiva = găsesc o distracţie, practică o act fizică sau se uită la filme multe
Comport de evitarea vizează:
 Diminuarea proastei dispoziţii cauzate de nelinişte
 Elimină/atenuează pe moment anxietatea şi sunt întreţinute prin întărire negativă
S crede că evită mai multe consecinţe negative astfel, amplificand paradoxal credinţele eronate
privitoare la utilitatea neliniştilor.
Strategiile de evitare sunt eficiente pe termen scurt, însă pe termen lung, amplifica frecventa
gândurilor incomode, crestcand disconfortul.

B. Comport securizante
Precauţiile pe care le iau S pt a reduce şansele producerii consecinţelor neplăcute:
- Întrebări frecvente despre riscuri
- Cumpărarea unui telefon mobil
- Păstrarea anxioliticelor asupra sa
- Unele comport superstiţioase (talismane, iconiţe)

C. Atitudinea negative faţă de problemele de viaţă

- Un deficit la nivelul capacităţii de a rezolva problemele = studiile mai vechi
- Studiile recente vorbesc despre:
- Atitudinea pesimistă a S în leg cu problemele lor
- Se îndoiesc că posedă abilităţile necesare rezolvării cu succes a problemelor - lasă problemele
nerezolvate - agravează neliniştile.

D. Intoleranţa la incertitudine
Reprezinta cauza care determină S să se teamă constant de consecinţele viitoare şi nesigure; să aibă
viziune negativă asupra problemelor şi asupra propriilor capacităţi de a le rezolva în loc să fie
încrezător şi proactiv.
Intoleranţa la incertitudine reprezinta mecanismul psihic central în explicarea TAG
Definiţie intoleranţei la incertitudine - tendinţa excesivă a pacientului de a considera drept
inacceptabilă posibilitatea ca un eveniment negativ oarecare să se producă.
Viaţa cotidiană fiind plină de incertitudini, aceşti pacienţi sunt confruntaţi cu surse continue de

2
disconfort
Intoleranţa la incertitudine este asociată în special cu atitudinea negativă faţă de probleme - S le
percep drept ameninţătoare - creşte pesimismul cu privire la capacitatea lor de a-şi rezolva
problemele - se menţin problemele - alte nelinişti - suferinţa emoţională.

TERAPIA
Ocazia de a învăţa lucruri noi.
Obiectivul terapiei = iniţierea unui proces de schimbare prin care să-şi diminueze interferenţa
neliniştilor (nu rezolvarea tuturor problemelor dificile)

 Şedinţele 1 şi 2 – informare/formare
- T prezintă unele principii ale terapiei TCC (de scurtă durată, centrată pe prezent, importanta
colaborării, a exerciţiilor practice frecvente etc)
- T face diferenţa între neliniştile de tip 1 şi 2 prin tehnica săgeţii descendente
Strategia vizualizării = ajuta la identificarea şi descrierea situaţiilor stresante şi la stabilirea
înlănţuirii consecinţelor neplăcute, a emoţiilor şi a comport sale asociate
- Pacientul închide ochii, îşi imaginează situaţia în detaliu şi o povesteşte la timpul prezent -> îşi
aminteşte astfel unele informaţii -> îşi descrie gândurile, emoţiile şi comportamentele

Sarcini de efectuat
Pentru conştientizarea elementelor ce caracterizează neliniştile şi reacţiile sale, T propune 2 exemple:
1. Notarea în fiecare zi a neliniştilor = grila de autoobservaţie

Consecinţele nesigure, Emoţiile resimţite Comportamentele

Tipul neliniştii
neplăcute = gândurile (intensitatea lor) asociate
Sănătate, finanţe, Sunt indiciul pentru a începe
lipsa de timp, observarea conţinutului
pericol accidente neliniştilor

2. T îi sugerează S să stabilească anticipat un moment din zi când să devină conştient de gândurile

sale, pentru a identifica neliniştile (aproximativ 20 de min)
- Dacă neliniştile apar într-un alt moment, S le notează pe grila sau pe o foaie pentru a le aprofunda
în perioada rezervată acestui scop (amânarea pentru a perioada prestabilită) -> limitează progresiv
neliniştile la o perioadă determinată şi permite identificarea unor momente în care aceste nelinişti
devin mai puţin necesare -> amplifica gradual sentimentul de control asupra neliniştilor, pentru că
pacientul este acela care alege perioada pentru a se îngrijora.

Şedinţele 3, 4 şi 5 = expunerea la imaginile neliniştii

- Această strategie permite diminuarea rapidă şi eficientă a interferenţei emoţionale asociată tendinţei
de a se nelinişti, îi permite pacientului să rămână în prezenţa imaginilor asociate neliniştilor sale
eventuale (imagini deranjante, evitate în mod inconştient cu scopul de a favoriza diminuarea stărilor
emoţionale)
- S învăţa să-şi tolereze temerile -> se gândeşte mai rar la ele şi cu o intensitate scăzută
- T se asigura că S nu se gândeşte la soluţiile unei probleme actuale/eventuale, ci se confruntă cu
imaginile situaţiei care îl nelinişteşte.
Exemplu: biroul cu aer condiţionat - afară e canicula  întorcându-vă rapid după ce ieşiţi afară, nu
vă obişnuiţi rapid cu temp interioară; cu ajutorul expunerii repetate neliniştea se diminuează până la
dispariţie (analogie nelinişte interioară).

3
Etapele expunerii la nelinişte
1. Pornind de la grila de autoobservaţie, S identifica neliniştile care l-au invadat cel mai mult în
ultima vreme şi trebuie să le ierarhizeze (în funcţie de nivelul angoasei).
2. Prin tehnica „săgeţii descendente” T îl ajută pe S să descrie consecinţele de care se teme pornind
de la neliniştea de bază, mergând cât mai departe posibil în înlănţuirea de temeri. Exemplu: „ce s-ar
putea întâmpla dacă...?” , „ce s-ar putea întâmpla mai rău decât atât?”.
Se începe fie cu cea mai rea dintre nelinişti fie cu una mai puţin deranjanta dar care provoacă destulă
suferinţă, pentru a permite o diminuare observabila.
3. Terapeutul dezvolta împreună cu pacientul un „scenariu de expunere cognitiva” care să favorizeze
formarea de imagini mentale.

Obiectivul – S să se expună suferinţei resimţite atunci când se îngrijorează – diminuare

S este invitat să dea detalii pentru a vizualiza cea mai rea situaţie, dar totuşi realistă

T şi S revăd împreună scenariul pt a identifica elementele ce prezintă riscul de a-i neutraliza emoţia
în timpul expunerii, îndepărtându-i astfel atenţia de la imaginile supărătoare.
S citeşte scenariul cu voce tare, de mai multe ori (aprox. 30 de min) apoi îşi evaluează nivelul de
anxietate de la 0 la 10 pentru a conştientiza emoţia resimţită.

T verifică la nivelul de anxietate dacă este suficient de ridicat şi dacă strategiile de evitare
cognitiv/comportamentale (distragerea atenţiei, substituire de gânduri, oprire în timpul lecturării,
metode de gestionare a stresului, etc.) nu il impedică să perceapă diminuarea în aceeaşi şedinţă sau
de la o şedinţă la alta.

Expunerea la nelinişte
Pentru perfecţionarea abilitaţilor imagistice, T îi propune lui S să-şi imagineze o scenă plăcută:
- În fiecare zi se aşează într-un colţ liniştit, fără zgomot, ia măsuri pentru a nu fi întrerupt, caută o
poziţie confortabilă, închide ochii şi îşi imaginează o scenă plăcută
La prima experienţa S îi descrie T ceea ce vede, aude, simte, resimte. S reface acest exerciţiu acasă,
ceea ce îi oferă posibilitatea să-şi organizeze spaţiul care îi va permite să se expună neliniştilor şi o
învăţa să-şi amplifice atenţia. După antrenarea pe imaginile plăcute, S reface în fiecare zi exerciţiul
privitor la neliniştea asupra căreia s-a convenit şi s-a alcătuit scenariul  până cand nelinistea scade
considerabil, până la dispariţie.
Se generalizează noile abilităţi şi la alte nelinişti

Şedinţele 6, 7 şi 8 – intoleranţa la incertitudine

Se defineşte constructul, se prezintă impactul său asupra neliniştii şi rolul său asupra
comportamentelor. T împreună cu S încearcă să identifice elemente pe care S le considera dificil de
tolerat atunci când se confruntă cu o situaţie nesigură. T îi sugerează S să vizualizeze diferite situaţii
nesigure, incerte, care l-au deranjat în ultimele săptămâni.
Exemple de situaţii pe care S anxioşi le acceptă cu greu:
- Să nu ştie din timp ce vor face persoanele apropriate;
- Să aştepte, mai ales atunci când are impresia că se poate întâmpla ceva (să nu-şi poată suna soţul
etc.);
- Schimbările, mai ales când sunt neprevăzute, de ultimul moment;
- Noutatea (noul loc de muncă, să ia masa într-un loc necunoscut);
- Să-şi asume riscuri (ei sau cei apropiaţi);
- Să se gândească la riscurile şi pericolele vieţii (urmărirea ştirilor la tv);
- O situaţie care nu este analizată în prealabil (vizite, weekenduri);

4
Precizarea comportamentelor care menţin intoleranţa
T şi S stabilesc împreună o listă de comport pe care S le manifesta pt a evita elementele nesigure ->
acţiunile care îi neutralizează anxietatea în situaţiile nesigure
- Să-l sune frecvent pe soţ
- Să întrebe mereu pe ceilalţi unde merg atunci când pleacă de acasă
- Să le ceară celorlalţi să-l sune de pe mobil când îşi schimbă programul
- Să aplice reguli stricte celorlalţi
- Să-şi spună adesea opţiunile în locul celor dragi (ex. Alegerea carierei)
- Să refuze propunerile făcute în ultimele momente (ieşiri în oraş, vizite etc.)
- Să întârzie să aleagă, să decidă
- Să urmărească ştirile la tv
- Să păstreze la ei anumite medicamente

Expuneri în vivo – experimente comportamentale + expuneri

T îi propune S expuneri în vivo la situaţiile nesigure.
- Se începe cu situaţiile mai puţin stresante
- S trebuie să-şi limiteze (fără a elimina neapărat) comport de prevenire, evitare şi calmare în
situaţiile de incertitudine
- S identifica şi ierarhizează unele situaţii nesigure care prezintă cel puţin un elem deranjant
identificat:
- Să iasă la un nou restaurant
- Să aleagă primul fel de mâncare care îl tentează
- Să iasă la cinema fără să vadă orele de difuzare
- Să ceară să fie sunat de cei dragi doar o dată pe seara
- Să nu-şi sune partenerul peste zi şi să aştepte să-l vadă seara
- Să sune în ultimul moment nişte prieteni pentru a le propune o vizită asumându-şi râsul de a-i
deranja
- Să le ceară celor dragi să lase telefonul mobil acasă şi să nu-l sune
- Să meargă să se culce înainte de întoarcerea acasă a celor dragi

T îi cere S să realizeze un ex de expunere pe zi, repetând acelaşi exemplu mai multe zile la rând până
când anxietatea scade satisfăcător. S notează nivelul de anxietate asociat riscurilor înainte şi după
manifestarea comportamentală. T întăreşte eforturile investite.

S notează ceea ce crede că s-ar putea întâmpla înainte de a face un exercitiu de expunere, apoi ceea
ce se petrece în realitate  S constată astfel că neliniştea sa în leg cu o situaţie nesigură nu depinde
de probabilitatea apariţiei consecinţelor luate în considerare.
Scopul  restructurarea cognitiva = înlocuirea graduala a gândurilor eronate cu gânduri mai realiste
(există poate un risc ca ceva negativ să se întâmple, dar riscul este mic  prin urmare este de
preferat să învăţăm să tolerăm aceste lucruri)

Şedinţele 9, 10 şi 11 – rezolvarea problemelor şi gestionarea timpului

Obiectivele rezolvării de probleme

1. Conştientizarea de către S a problemelor pe care le are şi care îi menţin neliniştea
2. Să înveţe o modalitate structurată de a-şi rezolva probleme
3. Să-şi dezvolte un sentiment de competenţă în rezolvarea problemelor şi modificarea atitudinii sale
negative

5
S realizează o listă cu problemele reală asociate neliniştilor din ultimele sapt şi le ordonează
crescător de mai puţin dificile la cele mai angoasante pornind de la grilele de monitorizare pe care le-
a completat.

Prima etapă – definirea unei probleme, adică obţinerea cât mai multor informaţii posibile în legătură
cu situaţia care generează problema înainte de rezolvarea ei:
A. contextul în care a apărut (cine e implicat, ce s-a întâmplat, când, cum)
B. Ce este deranjant, inacceptabil pentru S
C. Cum ar trebui să se prezintă situaţia
D. obstacolele care împiedică rezolvarea problemelor

S văd problemele într-o manieră aproximativă şi generală -> este necesară divizarea acestora în
probleme mai mici, mai clare, mai puţin ameninţătoare.
Exemplu:
Lipsa de timp – împărţită în „nu reuşesc să fac ordine în casă”, „nu reuşesc să-mi fac timp pentru
citit”, „să mă relaxez”, etc.

A doua etapă – identificarea cât mai multor soluţii posibile – cea mai bună metodă de determinare a
cât de bună e o soluţie este compararea cu altele
- Cantitatea (cât mai multe soluţii)
- Diversitatea (soluţii variate)
- Amânarea evaluării soluţiilor

A treia etapă – evaluarea fiecărei soluţii şi alegerea uneia din ele

- Identificarea avantajelor/inconvenientelor soluţiilor:
- Ce aspecte ale problemei vor fi rezolvate
- Consecinţele soluţiilor asupra S sau altora
- Efortul şi timpul investite
Nu există soluţie perfectă -> este o modalitate suplimentară de expunere la incertitudine

A patra etapa – aplicare soluţiei alese

A cincea etapa – verificare rezultatelor

Următoarele şedinţe - consolidarea rezultatelor şi prevenirea recăderilor

Gestionarea timpului
- Delegarea sarcinilor, responsabilităţilor
- Trainingul asertiv
- Construirea agendei de lucru