Sunteți pe pagina 1din 101

Comunicarea si abilitatile sociale

Ce este comunicarea?
Sa luam urmatorul exemplu: O tanara intra in bucatarie, o vede pe mama sa si ii spune :Vreau suc!. Mama sa se ridica , se indreapat catre frigider, deschide usa ia o cana cu suc, si ii da cana in mana. Fata bea repede cana cu suc. Prima data , trebuie sa observam ca fata obtine ceea ce baiatul avea : suc de baut. Acest episod include comunicarea pentru ca fata a actionat prin prisma mamei mai degraba decat sa se indrepte catre un obiect fizic , ca frigiderul. Deci, comunicare implica cel putin doua persoane si o

persoana care se raporteaza direct prin comportament la cealalta persoana

In cazul de mai sus, comunicarea a fost recompensata, insa nu exista un singur tip de recompensa ce se poate obtine in urma actului de comunicare- fetita din exemplul nostru a primit suc- o recompensa fizica. Exemplu: un copil care sta in patutul lui in sufragerie. Uitandu-se pe fereastra deodata ii spune mamei sale:camionul,camionul,camionul!

Ce vrea el? cat de posibil este ca el sa vrea ca mama lui sa se duca afara si sa-i aduca camionul. Nu prea este probabil. Mama ii raspunde: da, draga acela este un alt camion. In mod definitoriu, el vrea sa atraga atentia mamei, pentru a-i aduca la cunostiinta ceea ce el vede. El este rasplatit social prin raspunsul pe care il da mama lui:atentia ei, si aparenta multumire pentru ca realizeaza conversatie cu el.

Asadar, comunicarea poate implica atat o

recompensa concreta, materiala, cat si o recompensa sociala.

Definim comunicarea functionala ca fiind o

comunicare ce implica comportamentul (definit de comunitate), adresat unei alte persoane, si care in schimb presupune racompense sociale sau materiale.

Ce comunicam?
Cand lectia noastra se bazeaza in principal pe insusirea abilitatilor de comunicare, prima datorie a noastra este sa stabilim care va fi scopul

principal in comunicare, raportat la nevoile copilului.

Inainte de a incepe, trebuie sa stim foarte multe lucruri despre copil pentru ca aceasta ar putea sa influenteze scopurile si metodele lectiei noastre Comunicarea consta intr-un set complicat de abilitati.

Inainte de a ne referi strict la acele abilitati de comunicare bazale, cu care ar trebui sa inceapa lectiile axate pe comunicare, iata cateva aspecte generale cu privire la actul comunicarii, si la comunicare in sine.

Elemente caracteristice ale comunicarii

Orice act comunicational are o functie


Asistam la urmatorul scenariu: Ana sta in clasa asteptand ca elevii ei sa se intoarca din recreatie. Ea manaca popcorn. Claudia intra in camera , o vede pe Ana si observa popcornul, si imediat spune :Popcorn! Ana ii da Claudiei popcorn.
Imediat Ionut intra in clasa. Se indreapta catre punga cu popcorn si incepe sa ia din punga. Ana tine punga astfel incat colegii ei sa nu mai poata sa ia din punga., asteptand ca Ionut sa-i ceara. El ramane tacut pana cand ea il intreaba, Ce vrei? El imediat ii raspunde: Popcorn ea ii da lui popcorn. Apoi Sebi intra in clasa si se duce si el la punga cu popcorn. Incet ia si el niste popcorn. Ana in cele din urma spune:spune popcornatunci el imediat spune popcorn si ea ii da atunci si lui popcorn

Exista niste similaritati in felul in care s-au comportat copiii. Fiecare a spus popcorn si a luat si a manacat. Cu toate astea fiecare copil a facut ceva diferit fata de altii. Claudia a vazut ceva interesant si a vazut pe cineva caruia sa-i conunice si in mod spontan a spus ceva. Ionut a spus popcorn numai dupa ce Ana l-a indemnat sau l-a obligat.
Sebi a rostit cuvantul numai dupa ce Ana l-a fortat sa-l spuna, ea a exemplificat rostind cuvantul popcorn, pe care el l-a imitat.

Fiecare dintre cei trei copilasi a dorit pocorn, insa si-au exprimat diferit aceasta dorinta. Ei au fost, pana la urma, invatati ca pentru a obtine ce vor, trebuie sa comunice acest lucru. In cazul nostru, functia actului de comunicare a fost aceea de a-si satisface o nevoie, o dorinta.

Comunicarea este bidirectionala


Este foarte important sa ii facem pe copii sa inteleaga ceea ce incercam sa le comunicam.
Profesorii se exprima deseori fata de copii in felul urmator: Care e numele tau? Unde este creionul? Du-te la sala de sport Stai in rand sau Scoteti-va creioanele pe masa. Se asteapta ca elevii lor vor invata sa se exprime si sa inteleaga ceea ce altii incearca sa le transmita.

Aceste doua abilitati nu se dezvolta simultan.

Copiii pot intelege semnificatia unui cuvant, insa nu il pot pronunta.


Astfel, Ionut poate raspunde corect in momentul in care I se cere sa se duca sa ia o lingura, insa atunci cand are nevoie de una pentru a-si manca inghetata este posibil sa nu fie capabil sa pronunte cuvantul si, implicit, sa ceara. Este vorba despre diferenta dintre limbajul

receptiv si cel expresiv.

De asemenea, oamenii de stiinta care studiaza aparitia limbajului au observat ca uneori copiii pot pronunta corect un cuvant, insa nu nu pot raspunde corect la o intrebare ce se refera la acel cuvant atunci cand el este folosit intr-o constructie frazeologica. Asadar, invatarea sensului cuvantului si a modului in care el se pronunta si intelegerea lui atunci cand altcineva il foloseste sunt aspecte care se insusesc separat. Pe parcurs: - ce limbajul se dezvolta? - copiii reusesc sa generalizeze sensul unui cuvant?

A vorbi inseamna a comunica?


Oare uneori vorbim fara a comunica? Trebuie sa retinem ca actul comunicarii presupune o veriga comunicanta catre o anumita persoana. De obicei facem distinctie intre cel care comunica si cel caruia I se comunica. In lucrarea Comportamentul Verbal, Skinner folosea termenii de vorbitor si ascultator desi a explicat clar ca aceasta analogie poate fi atribuita oricarui tip de comunicare. De asemenea, a dat cateva exemple de situatii in care o persoana poate indeplini ambele roluri. Astfel, in anumite situatii, pot vorbi cu mine insumi asa cum o fac cu oricare alta persoana.

Putem asculta un cantec foarte frumos si il putem fredona in acelasi timp. Cantectul poate fi cantat chiar intr-o limba straina, fara sa stim sensul exact al cuvintelor. Uneori il cantam la dus, doar pentru placerea de a auzi cum rezoneaza vocea. Acest cantat nu intruneste calitatile unui act de comunicare, asa cum il intelegem noi.

Nu este neobisnuit ca anumiti copii cu autism sa repete cuvinte, fraze sau spoturi publicitare si chiar dialoguri intregi, si fara sa le cunoasca cu adevarat sensul. Cuvintele lor nu par sa fie directionate catre cineva anume.

Repetand aceste cuvinte atat in momentele in care sunt singuri cat si atunci cand sunt impreuna cu alte persoane, pentru acesti copii sensul comunicarii este un altul decat cel clasic.
Asadar, in momentul in care ajutam un copil sa comunice, trebuie sa mergem dincolo de sensul cuvintelor si sa intelegem functia pe care o au acestea pentru copil.

Generalizarea trebuie facilitata


Asa cum ne-au demonstrat studiile in dezvoltarea si invatarea copilului, nu trebuie sa ne asteptam ca aceasta generalizare sa se realizeze spontan. Asta inseamna ca faptul de a putea rosti un cuvant sau de a raspunde corect la o promptare, dupa imitatie, nu ne garanteaza ca elevul va folosi acel cuvant in mod spontan intr-o interactiune. In perioada de inceput a dezvoltarii, copiii tind sa isi insuseasca fiecare dintre aceste trei tipuri de abilitati de comunicare in mod separat.

Eventual, la un anumit moment al devoltarii, copiii reusesc sa generalizeze continutul

vocabularului lor in cadrul altor abilitati insusite.

Totusi, in primele stadii de dezvoltare, atunci cand avem de a face cu copii care prezinta dificultati in comunicare, va

trebui sa elaboram programe care sa se adreseze in mod separat acestor segmente de comunicare, pentru a putea facilita aparitia generalizarii.

Predarea abilitatilor de comunicare

Predarea abilitatilor de comunicare in cazul copiilor cu anumite probleme este dificila deoarece intr-o prima instanta nu stim de unde sa incepem. In primul rand, asa cum am mai spus, trebuie sa ne gandim care va fi scopul comunicarii, si in functie de aceasta alegem acele abilitati de comunicare ce pot ajuta copilul sa atinga scopul respectiv (comunicarea nevoilor, dorintelor, impresiilor, comunicarea de dragul comunicarii).

De asemenea, exista un set de abilitati de comunicare bazale, a caror insusire este indispensabila.

Exista o serie de factori care influenteaza capacitatea de insusire a unei anumite abilitati de comunicare, dar fiecare trebuie invatat de catre elevi la timpul potrivit. Printre acesti factori se numara: functia actului comunicativ; invatarea generalizarii; modalitatile potentiale efecticve; a vorbi despre emotii; a interactiona cu ceilalti intr-un mod sociabil acceptat; abordarea celor mai importante functii de comunicare primare si receptive.

Etape generale in predarea abilitatilor de comunicare


Pasul 1: alegerea modalitatii de comunicare
Imaginati-va ca ati avea lipita pe gura o bandaa adeziva. Ati mai fi capabil sa comunicati? Desi nu puteti comunica verbal, aveti la dispozitie alte variante. De exemplu, v-ati putea folosi de gesturi pentru a comunica celorlalti ce doriti. Daca ati cunoaste limbajul prin semne ati putea comunica cu o persoana care cunoaste si ea aceasta forma de comunicare.

Daca ati avea la dispozitie hartie si creion, ati putea scrie ceea ce doriti sa exprimati. Daca ati fi talentat la desen, ati putea desena obiectele pe care le doriti sau la care vreti sa va referiti. Daca nu ati putea sau sti sa desenati, dar ati avea la indemana niste poze, le-ati putea folosi pe acelea pentru a transmite ce doriti. Bineinteles, chiar si cu aceste alternative disponibile, tot ati vrea sa va dati jos banda adeziva de la gura.

Fiecare dintre aceste variante ilustreaza un tip diferit de comunicare. Fiecare dintre aceste tipuri pot functiona singural sau in tandem unele cu altele. In momentul alegerii unuia dintre tipurile de

comunicare, trebuie sa avem in vedere si sa cercetam abilitatile de comunicare deja existente pe care copilul le are.

Evaluarea noastra ne poate demonstra ca, desi copilul poate imita anumite sunete, el nu le poate exprima la cerere.

Pasul 2: Stabilirea obiectivelor.


Obiectivul nostru principal este acela de a

invata copilul sa comunice in mod functional, iar obiectivul secundar este acela de a invata copilul sa vorbeasca.

Consideram ca a-l invata pe copil sa comunice functional este un obiectiv mai important decat acela de a-l invata sa vorbeasca. Bineinteles, daca le putem atinge pe amandoua comutand de pe unul pe altul atunci este cu atat mai bine.

In concordanta cu obiectivul anuntat, in continuare ne vom axa pe sistemul

de comunicare vizuala, Picture Eschange Communication System PECS

PECS
Picture Eschange Communication System

Sistemul de comunicare vizuala prin intermediul pictogramelor - (PECS) este

un sistem care promoveaza insusirea abilitatilor de comunicare, independent de utilizarea limbajului verbal.

Obiectivul acestui sistem este acela de a

invata copiii (si adultii) care sufera de dificultati in comunicare sa isi insuseasca rapid abilitatile sociale de comunicare.

PECS incepe prin a invata elevul sa faca schimb cu o singura pictograma pentru a obtine un anumit lucru dorit, ajungand pana la insusirea unor structuri de comunicare mai complexe. El atinge si functii aditionale ale comunicarii. Desi PECS a fost elaborat special pentru copiii cu autism, el poate fi utilizat si in cazul altor persoane cu o plaja larga de deficiente in comunicare.

Desi ne bazam pe comunicarea verbala si pe intelegerea mesajelor verbale, uneori suntem nevoiti sa ne ghidam dupa limbajul si comunicarea vizuala.
Indiferent daca vorbesc, folosesc limbajul semnelor sau cel imagsitic (adica, indiferent de modalitatea preferentiala de comunicare a copilului), trebuie sa ii invatam pe copii sa raspunda adaptativ atat la mesaje ce le survin in forma verbala, cat si la mesaje ce le survin in forma vizuala- gestuala sau imagistica.

Etapele insusirii sistemului PECS sunt urmatoarele:


1. Initierea cerintelor. 2. Incurajarea si extinderea folosirii spontane a cerintelor; 3. Discriminarea simbolurilor; 4. Folosirea structurii frazeologice pentru cerinte; 5. Folosirea atributelor in cadrul cerintelor; 6. Stimularea raspunsului la intrebarea Ce vrei? 7. Comentarea la raspunsul intrebarile adresate si comentarea spontana.

Etapa 1: Initierea cerintelor


In prima etapa de implementare a sistemului ne folosim de nevoile si dorintele individului. Regulilele protocolului cer prezenta a doua persoane: una care sa initieze interactiunea si cealalta care sa prompteze. Aceasta strategie reduce riscul ca individul sa dezvolte depedenta fata de promptare. Pentru a incuraja folosirea spontana a metodei, in aceasta faza critica nu se folosesc instructiuni verbale. Astfel, persoanele care folosesc PECS invata prima data sa initieze intentia de a comunica liber cu cineva, in loc sa astepte promptarea din partea partenerului de interactiune.

Etapa 2. Incurajarea si extinderea folosirii spontane a cerintelor

Din momentul in care se observa un schimb interactional, persoana este introdusa in etapa a doua a metodei, pentru a putea generaliza comportamentul deja insusit.
Astfel, se schimba echipa terapeutica, si elevul este pus in situatii diferite pentru a incuraja folosirea spontana a pictogramelor ca modalitate de comunicare.

Etapa 3: Discriminarea simbolurilor


A treia etapa a programului se centreaza pe selectarea anumitor simboluri asociate unor nevoi si dorinte specifice. In timp ce anumiti copii isi insusesc repede abilitatea de a discrimina intre sensurile pictogramelor, altii trebuie invatati sa faca acest lucru. Indicatiile terapeutice incluse in protocolul de aplicare include o varietate mare de strategii dezvolte in cadrul sistemului ABA si include tehnici specifice asociate cu metoda corectarii

erorilor.

Etapa 4: Folosirea structurii frazeologice pentru cerinte


Etapa a patra presupune ca elevii sa invete sa formeze propozitii simple cu ajutorul pictogramelor, utilizand pictograma Eu vreau.
Din acest moment, sistemul PECS ne poate conduce pe doua cai.

Una dintre ele conduce elevii catre:

Etapa 5: Folosirea atributelor in cadrul cerintelor, care presupune

imbogatirea vocabularului prin incurajarea lor sa utilizeze o serie de atribute in structura lor comunicationala- de exemplu: Eu vreau o prajitura mare sau Eu vreau creionul verde. Lectiile care implica invatarea folosirii atributelor in baza dorintelor si nevoilor sunt mult mai motivante decat cele care au drept scop inavatarea acelorasi concepte, insa intr-un mod receptiv- de exemplu: Atinge creionul rosu sau arata cercul rosu.

Cealalta cale ne conduce catre: Etapa 6: Stimularea raspunsului la intrebarea Ce vrei?, in care elevii sunt invatati sa raspunda la intrebarea directa Ce vrei?. In acest moment, trebuie sa ne asiguram ca elevul poate, in acelasi timp, sa raspunda la aceasta intrebare dar si sa ceara in mod spontan atunci cand doreste un anumit lucru.

Etapa 7: Comentarea la raspunsul intrebarile adresate si comentarea spontana.


Etapa finala a programului implica invatarea elevilor sa comenteze, mai intai prin raspunderea la intrebari ca: Ce vezi?, Ce auzi?, Ce e asta?, si apoi in mod spontan. Astfel, persoana se apropie de o comunicare mai complexa si, de ce nu, mai completa. El depaseste stadiul comunicarii nevoilor, si ajunge la a fi capabil sa descrie experienta pe care o traieste, lucrurile din jurul lui.

Folosirea sistemului PECS a condus la o imbunatire rapida a comunicarii functionale in cazul copiilor. O mare parte dintre copiii ce sufera de autism, sub varsta de cinci ani, care au folosit timp de cel putin un an sistemul de comunicare prin imagini, au reusit sa isi insuseasca limbajul. Alte beneficii ale folosirii PECS sunt: reducerea

problemelor in controlarea comportamentului, cresterea interactiunii sociale in general, si a interactiunii cu semenii.

Acum, ne intoarcem la pasii pe care

trebuie sa ii parcurgem in predarea abilitatilor de comunicare

Pasul 3: Selectarea abilitatilor de


comunicare indispensabile
Scenariu: Sebi se duce catre profesorul lui si il trage de brat. Atunci cand profesorul nu are nici o reactie pentru ca nu stie ce vrea copilul de la el, acesta incepe sa il muste. Profesorul Mariei ii spune sa faca o anumita sarcina. Maria se arunca la pamant si incepe sa isi loveasca capul. George isi pune haina pe el pentru a iesi afara sa se joace. In acel moment profesorul ii spune Afara ploua. Nu putem iesi decat atunci cand ploaia se opreste. George isi priveste profesorul pentru un moment dupa care incepe sa se loveasca in cap.

Este clar ca toti acesti copii sunt suparati pe situatia in care se afla. Sebi vrea ceva, Maria vrea sa faca ceva, iar George pare sa nu stie daca va astepta va reusi pana la urma sa faca ce isi doreste. Este esential ca acesti copii sa invete sa isi

comunice calm dorintele si nevoile, folosindu-se de niste abilitati de comunicare de baza. Care sunt aceste abilitati?

Clasificarea abilitatilor bazale de comunicare


In functie de complexitate si de gradul de

generalitate:

In functie de modalitatea de comunicare (a

Comunicarea emotiilor; Comunicarea eficienta in situatii sociale Aceste abilitati implica alte subabilitati, asadar sunt mai complexe.

limbajului folosit):

Abilitati expresive de comunicare Abilitati receptive de comunicare

A. Abilitati expresive bazale de

comunicare

Acest set include abilitati importante ca:

A cere intaritori puternici (inclusiv materiale, activitati, evenimente); A cere ajutorul; A cere o pauza; A raspunde cu da sau nu la intrebarea Vrei sa? Aceste abilitati de comunicare sunt foarte importante, pentru ca daca individul nu stie sa le exprime in mod calm si clar, el va dezvolta alte modalitati de a obtine ce doreste. Cand Sebi a dorit o prajitura si profesorul nu a stiut sa ii ofere pentru ca nu i-a inteles dorinta, el s-a suparat.

1. A cere ajutorul
Fiecare dintre noi s-a confruntat cu situatii in care a trebuit sa depinda de altcineva pentru a le rezolva, cum ar fi repararea unei masini E posibil ca un copil sa nu poata lua jucaria dorita de pe un raft prea inalt, sa deschida cutia cu cereale sau o usa foarte grea. Daca el nu stie sa ceara ajutorul in aceste situatii, se poate infuria. In acel moment, un observator poate intelege natura acelei reactii agresive si ii poate spune copilului Trebuie sa ceri ajutorul!.

Chiar daca copilul se tempereaza si cere ajutorul, raspunzand pozitiv la promptare, ce se poate intampla data viitoare cand este pus intr-o situatie problematica?
Sunt sanse mari sa inceapa din nou sa planga, obligand pe cineva sa il ajute, continuand, astfel, ciclul repetitiv. Solutia este sa il invatam pe copil sa ceara ajutorul inainte de izbucnirea crizei.

2. A cere o pauza
Toti am fost prinsi in activitati care s-au dovedit a fi atat de lungi sau dificile incat am obosit realizandu-le. In astfel de momente, putem cere o pauza pentru a ne odihni si reorganiza, pentru ca mai apoi sa reluam lucrul. Bineinteles, noi, adultii, negociem vacantele stiind ca periodic avem nevoie sa iesim din rutina muncii.

Similar, copiii trebuie sa invete modul calm de a cere o pauza, si noi trebuie sa ii indrumam in sensul asta. Ca si in cazul cererii ajutorului, a cere o pauza previne aparitia unor reactii violente ca urmare a frustrarii generate de oboseala sau rutina.

3. A fi in stare sa accepte sau sa

respinga oferte
Exemplu: Ionut uraste castravetii- chiar si mirosul lor il face sa-I vina rau. Gabi se duce catre Ionut si ii ofera un castravete. Cum va reactiona Ionut?

In mare parte, reactia lui Ionut depinde de abilitatile lui de comunicare. Ar putea sa spuna Nu, multumesc, insa daca are probleme de comunicare isi poate manifesta dezgustul intr-un mod evident, chiar neplacut. Daca, pe de alta parte, Gabi ii arata lui Ionut ceva ce ii place, iar copilul nu poate accepta in mod calm -Da ar putea pur si simplu sa insface obiectul respectiv.

Faptul de a raspunde cu da sau nu la o cerere este diferite de a raspunde cu da sau nu la o intrebare de genul Este acesta un X? Cand raspundem cu da la intrebarea Vrei o prajitura? vom primi o prajitura. Utilitatea acestui raspuns este similara cu cea a unei cerinte.

Cand un copil raspunde cu da la intrebarea Este aceasta o prajitura? nu primeste prajitura. In schimb, profesorul ii va spune Bravo! Aceasta este o prajitura!.

In cazul asta, functia este similara celei unui comentariu.

Astfel, ambele lectii sunt necesare, insa prima este cea vitala.

B. Abilitati generale receptive de

comunicare

Acestea sunt:
A urma anumite instructiuni sau directive; Trecerea de la o activitate la alta; Asteptarea; Urmarirea unui program.

Aceste abilitati particulare sunt considerate de baza, vitale deoarece incapacitatea de a intelege sensul unui mesaj poate fi frustrant sau chiar periculos.
Faceti diferenta intre un profesor care striga Atentie! Vine masina! si unul care spune Ce e asta?, tinand in mana un mar rosu. In primul caz, daca elevul nu intelege mesajul profesorului viata ii este pusa in pericol, in timp ce in al doilea caz integritatea nu ii este amenintata cu nimic.

1. A urma instructiuni

Binele general al copilului depinde de capacitatea acestuia de a urma anumite instructiuni. Cel mai rezonabil mod de a realiza acest lucru este de a invata copilul sa urmeze anumite instructiuni in cadrul unor activitati practice. Profesorul ar trebui sa proiecteze lectii in care consecinta faptului de a fi urmat instructiunea reprezinta un intaritor pentru copil.

Du-te la usa ar trebui sa aiba drept raspuns copilul care se duce la usa, dar instructiunea Dute la frigider are drept urmare nu numai faptul ca copilul se duce la frigider, dar ca poate lua ceva bun de mancare care ii place mult.

Diferite atribute precum culoarea pot fi inserate in sarcini functionale, de genul Jucaria ta preferata este in cutia rosie.

Uneori dam instructiuni pentru ca ne ajuta pe noi in anumite feluri. Tatal poate fi insetat si atunci isi roaga fiica sa ii aduca un suc. El realizeaza ca isi poate obtine sucul doar daca fiica lui intelege ceea ce i-a spus.
Asadar, se gandeste sa isi invete fiica sa deprinda aceasta abilitate, insa o intrebare ramane: ce beneficiu are fiica de pe urma insusirii acestei abilitati? Sa presupunem ca tatal ar recompensa-o printr-o lauda sau un zambet. Cu toate astea, sa nu uitam ca nu toti copiii cu dizabilitati considera zambetul sau lauda (zambetul si lauda sunt considerati intaritori sociali. Unul dintre obiectivele terapiei este acela de a reduce frecventa intaritorilor fizici si inlocuirea lor cu cei sociali) niste factori motivanti.

In cazul asta, este bine sa incepem invatarea acestei abilitati prin folosirea unor instructiuni dupa a caror indeplinire copilul sa obtina niste beneficii personale.

2.Trecerea de la o activitate la alta


Exemplu: Un elev are o reactie violenta in momentul in care ajunge la scoala. In mod ferm il conduceti catre sala de curs. Dupa 20 de minute se calmeaza si incepe sa se joace cu o jucarie. Va indreptati catre el si ii spuneti ca este timpul pentru ora de gimnastica. In acel moment, incepe sa planga si sa tipe. Il conduceti cu hotarare catre sala de sport, unde dupa 15 minute de calmeaza si incepe sa se joace cu o minge. Dupa asta, va duceti catre el si ii spuneti ca e timpul sa se intoarca in clasa. Criza lui de opozitie se manifesta din nou. La fiecare schimbare de activitate, copilul isi manifesta opozitia in mod violent.

Ce se afla in spatele unui astfel de

comportament si care este motivul pentru care am inclus acest tip de comportament dezirat pe lista abilitatilor de comunicare receptiva?

Probabil copilul nu a stiut ca urmeaza o alta activitate imediat dupa cea pe care o desfasura deja. Astfel de situatii nu sunt atat de rare pe cat am crede.
Trecerea de la o activitate la alta tinde sa fie problematica deoarece indica nu numai faptul ca urmeaza o alta activitate, ci si faptul ca cea curenta, care produce anumite satisfactii s-a sfarsit. De asemenea, in aceasta perioada de tranzitie exista un moment de respiro, in care sunt multe sanse ca elevii sa devina mai haotici- strica sau devin violenti. Oricum, aparitia acestor comportamente dezadaptative este potentata de pierderea intaritorilor pe care copilul i-a obtinut in cadrul activitatii ce tocmai s-a incheiat. Ce putem face in aceasta privinta?

Tipul programului vizual- PECS prezentat anterior ne poate fi de folos insa de multe ori este insuficient.

In timp ce simbolul vizual ii informeaza pe copii despre urmatoarea activitate, nu le spune mai nimic despre modul in care vor fi recompensati. Acest element este crucial, intrucat trecerea de la o activitate la alta semnalizeaza si pierderea recompensei pe care copilul o primea in cadrul activitatii trecute.

Exista vreo cale prin care am putea mai direct

cu copilul? De a-I spune lucrurile mai clar?

Una dintre tactici este momirea; adica, in timp ce copilul se afla intr-o activitate, profesorul in loc sa ii spuna verbal ca ora s-a sfarsit si ca este timpul sa se duca la sala de sport, poate veni catre copil cu o minge. Astfel, in loc sa descrie urmatoarea activitate, profesorul prezinta recompensa-intaritorul urmator.

In timp ce copilul se afla la sala de sport iar profesorul trebuie sa il informeze despre necesitatea de a incepe o alta activitate- ora de masa-, acesta poate sa mentioneze cuvantul mancare sau un aliment favorit copilului.
In ambele situatii, pentru a obtine urmatorul intaritor copilul trebuie sa treaca la urmatoarea activitate. Aceasta strategie comuta atentia de pe ce va pierde copilul cand va sfarsi activitatea curenta pe ce va castiga daca o va incepe pe urmatoarea. Astfel, cand vine vorba despre tranzitii de la o activitate la alta, concentrati-va pe a-i comunica copilului despre ceea ce il intereseaza: intaritorii.

Va mai amintiti ca George s-a lovit singur in cap cand nu a inteles instructiunea Asteapta!. Asteptarea este neplacuta pentru oricine pentru ca ea presupune faptul ca primirea recomensei dorite este amanata. Probabil noi adultii ne descurcam putin mai bine la capitolul asta. Ce incercam noi sa ii comunicam cuiva atunci cand ii spunem Asteapta? Un mesaj complex: Stiu ce vrei, si vei primi, insa mai tarziu putin!. Care sunt elementele pe care trebuie sa ne centram in momentul in care dorim sa predam aceasta abilitate fundamentala?

3. A astepta rabdator

Pasul 1 in predarea rabdarii presupune sa ne dam seama ce vrea copilul. In Pasul 2 trebuie sa ne gandim daca putem

detine sub control momentul in care ii vom da copilului ce isi doreste (recompensa-intaritorul).

Nu ne putem propune sa ii predam copilului o astfel de lectie intr-un cadru ca restaurantul pentru ca nu putem fi siguri de momentul in care vom primi mancarea- deci nu putem controla venirea intaritorului si nici a timpului pe care copilul ar trebui sa il rabde. O cale mai buna este aceea de a realiza lectia atunci cand avem deja facuta mancarea si este gata de servit. Astfel, accesul si distribuirea intaritorului se afla sub control.

Pasul 3, presupune controlul asupra

timpului pe care copilul trebuie sa il astepte. interval de timp atat de scurt, incat succesul copilului este garantat. Apoi
marim gradual perioada de asteptare.

Strategia generala este de a incepe cu un

Daca la cresterea intervalului de timp copilul nu reuseste sa astept calm, atunci la urmatoarele reprize scadem iarasi timpul.

Dupa aceea, asa cum, in cazul in care am fi in trafic, lumina galbena de la semafor ne atentioneaza ca urmeaza rosu si trebuie sa oprim, asa si noi trebuie sa ii punem la dispozitie copilului niste semnale vizuale care sa il ajute pe copil in aceasta sarcina. O pictograma pe care scrie Asteapta! sau este desenata o clepsidra, alaturi de desenul obiectului dorit ne poate fi de mare folos.

Nu in ultimul rand, trebuie sa pregatim

activitati placute pentru copil in perioada in care asteapta.

Parintii isteti, profesorii si instructorii de tabara isi invata copiii sa cante, sa se joace, pentru a face ceva in timpul asteptarii.

Astfel, pe parcurs ce intervalele de asteptare se maresc, copiii trebuie invatati sa stea departe de probleme si sa isi ocupe timpul.

4.Urmarea unui program


Si copiii au nevoie sa stie cand se vor intampla activitiatile planificate si ce se asteapta de la ei. Astfel, ar trebui sa ii invatam sa tina cont de un program vizual (PECS) care sa le indice urmatoarele activitati. Copiii care citesc bine se pot folosi de cuvintele de scrise asa cum fac si adultii. Copiii care nu stiu sa citeasca se pot folosi de imagini, simboluri sau obiecte specifice, mai ales in cazul in care acestea au fost deja incluse in programul terapeutic.

C. Comunicarea emotiilor
Pentru a intelege mai bine cum putem sa predam copiilor exprimarea emotiilor, trebuie sa avem in vedere felul in care un copil normal se dezvolta emotional. Mama lui Ionut sta pe o banca in parc si observa felul in care copilul ei incearca sa se dea pe tobogan. Baietelul cade si se raneste la genunchi. Genunchiul lui Ionut sangereaza si el incepe sa planga. Mama lui fuge catre el si incearca sa-l linisteasca : O, bietul baiat! Stiu ca doare!.

Pentru a intelege starea afectiva a baiatului, mama lui Ionut a folosit informatii despre:
Context (l-a vazut cazand si lovindu-se la genunchi); Emotia exprimata (l-a vazut plangand).

Mai tarziu, daca Ionut ar fi cazut si s-ar fi lovit la cot, ar fi putut sa se gandeasca : Of. Cotul meu

se simte ca si genunchiul meu atunci cand mama mi-a zis ca ma doare.

Acum el se duce la mama lui si-i spune: Doare cotul!. Similar, cand gusta o bomboana delicioasa sau cand rade atunci cand mama il gadila ii spune acesteia ca este fericit. Cand este vorba despre emotiile negative este

preferabil ca copilul sa-si exprime verbal trairea si nu fizic. Faptul de a spune Ma simt rau cand faci asta este preferabil tipatului sau lovirii sau chiar fugii.

Faptul ca Ionut isi exprima sentimentele (le verbalizeaza) este o forma de a comenta. Astfel, el descrie ceea ce se intampla inauntrul lui. Copiii invata sa observe si sa comenteza lucruri ce se intampla in exteriorul lor inainte de a invata sa comenteze despre lucruri ce se intampla in interiorul lor. In momentul in care vrem sa ii invatam pe copii

sa ne comunice stari interioare, trebuie sa ne asiguram ca ei reusesc sa comenteze despre lucruri ce se intampla in mediul lor: despre
familie, evenimente curente, cotidiene, jucarii, mobila, tot ce il inconjoara.

A-i invata pe copiii autisti sa isi identifice emotiile poate reprezenta o reala provocare, mai ales daca acestia nu rand, plang asa cum fac semnenii lor.
De exemplu, Paul isi arde mana pe plita de la aragaz. Desi isi retrage mana imediat si evita sa se mai atinga de plita, el nu plange. Catalina mananca cu nesat o inghetata, insa nu rade si nici nu zambeste, asa cum fac alti copii.

Exista putini indicatori care-i pot ghida pe parinti si educatori in intelegerea lucururilor ce se intampla in interiorul copiilor lor.
Au acesti copii emotii? Bineinteles ca da. Paul va evita plita iar Catalina va cere mareu ingetata. A comunica efectiv emotiile este diferit de

a le avea.

Cum ii putem invata pe Paul si Catalina sa

isi comunice emotiile si sentimentele pe care ei le au?

In primul rand, profesorul trebuie sa fie foarte sigur de starea copilului inainte de a o numi. Identificarea emotiilor negative, cum ar fi tristetea, furia, durerea sunt mai greu de predat pentru ca a aranja intentionat situatii problematice este dificila si delicata.

In general profesorii nu vor sa provoace reactii negative si fac tot posibilul sa le evite aparitia.

Astfel incat trebuie sa fie pregatiti pentru a face fata situatiilor provocatoare de emotii negative care apar spontan.

In cazul dezvoltarii unui copil normal, in momentul in care apar emotiile negative, profesorul opreste intreaga activitate, identifica emotia si il incurajeaza pe copil sa faca acelasi lucru. Gradual, profesorul ar trebui sa scada din intenstitatea promptarii verbale a identificarii emotiei.

In momentul in care situatii disconfortante nu apar destul de des astfel incat sa declanseze procesul de invatare a constientizarii si exprimarii emotiilor se naste o dilema. In acest caz este oare intemeiat sa

provocam situatii dificile cum ar fi sa-i luam copilului jucaria din mana pe neasteptate, sa-i provocam un stres emotional? Aceasta intrebare ridica

probleme de etica ce trebuie discutate cu parintii, profesorii, asistentii.

D. Comunicarea eficienta in circumstante sociale


Anumite abilitati de comunicare sunt cruciale pentru initierea si sustinerea interactiunilor sociale. Printre acestea, se numara:
stabilirea contactului vizual; salutarile, desfasurarea; terminarea interactiunilor .

1. Contactul vizual
Copiii autisti intampina dificultati pe plan social in mediile culturale in care stabilirea contactului vizual este un semn de politete si interactiune umana adecvata. Profesorii deseori prompteaza copilul sa se uite la ei, indiferent daca acest lucru face parte din planul terapeutic sau nu. Cu toate astea, ar putea trece cu vederea functia importanta a contactului vizual reciproc: mama unei tinere fetite ridica receptorul telefonului. Avand nevoie de ajutor, ea striga dupa mama ei, dar aceasta o ignora.

Fetita incepe sa isi traga mama de mana, de umeri si in final o apuca de fata si o indreapta catre ea, tipand Mama!. In aceasta situatie, fetita a inteles ca daca mama ei nu se uita la ea, nu ar fi avut nici o sansa sa-i comunice acesteia ce isi dorea. De aceea, la varstele timpurii, in dezvoltarea tipica copiii invata importanta a doua actiuni

fundamentale: a-i privi pe ceilalti si a fi priviti de ceilalti.

In consecinta, cand vrem sa-i invatam pe copii sa deprinda aceste abilitati de contact vizual, trebuie sa fim atenti in ce circumstante initiem si cerem contact vizual de la ceilalti.

2. Salutul
A saluta pe cineva in mod adecvat este de asemenea important in societate. Daca copilul esueaza in a raspunde la salutul nostru sau in a ne face cu mana in semn de salut, concluzionam ca este nepoliticos. Oricum, sarcina de a invata un copil aceasta deprindere este extrem de complexa. Este foarte important sa inveti sa imiti salutul altcuiva. A invata sa initiezi un salut este mult mai dificil, mai ales pentru ca exista subtilitati legate de cand, unde si cum sa saluti in circumstante particulare.

Mai mult, copiii trebuie sa initieze un salut cand intra intr-o camera ocupata de una sau mai multe persoane, la fel si cand altcineva intra in camera lor.
Copiii trebuie sa invete sa salute o singura data in cadrul unei interactiuni deoarece a spune in mod repetat Salut ! este considerat nepoliticos.

3. Comunicarea efectiva in timpul unei interactiuni sociale


Odata ce un copil a initiat sau a raspuns unei initieri, alte deprinderi sunt necesare pentru a mentine interactiunea prin a se intoarce (sau a intoarce gestul).
Cand Paul arunca mingea la Ioana, ea ar trebui s-o prinda si s-o arunce inapoi.

Fiecare trebuie sa invete sa dea inapoi. Cand Paul ii spune Ioanei despre emisiunea Power Ranger din seara de dinainte, ea trebuie sa continue sa discute pe aceasta tema.

Exista un schimb natural de informatiicomentarii, in cadrul unei interactiuni sociale. In cadrul unei comunicari indeplinim ambele roluri: de initiator si de receptor. Punem intrebari, lansam propuneri si in acelasi timp raspundem la cele pe care interlocutorul ni le ofera.

4. Terminarea interactiunilor
Componenta interactiva finala, una deseori neglijata, include deprinderi esentiale de

incheiere politicoasa a unei interactiuni.

Paul se poate plictisi repede sa se joace cu mingea, dar partenera sa poate sa nu mai doreasca sa se joace cu el daca el pleaca brusc in mijlocul activitatii.

Amabilitaea sociala include comentarii precum Hei, iti multumesc pentru ca te-ai jucat cu mine. Acum ma duc sa beau un suc! sau Uau, mi-au obosit bratele. Hai sa facem o pauza ! .

Estimarea nevoilor bazale in mod individualizat, pentru fiecare elev in parte

Checklisturile abilitatilor functionale de comunicare sunt considerate, atat de parinti, cat si de catre profesori ca fiind de un real ajutor in selectarea abilitatilor care vor fi predate mai intai, cum, in ce ordine etc.
In tabelul urmator sunt prezenate o serie de abilitati fundamentale. In primul rand, instrumentul te ajuta sa determini specificul actualului tip de comportament al copilului, raportandu-te la principalele functii ale comunicarii.

De exemplu, cand un copil vrea ceva de mancare, se duce si ia pur si simplu alimentul dorit, il indica in vreun fel, te ia de mana si te duce la el sau, pur si simplu, il cere ?
Apoi este lasat la latitudinea ta sa evaluezi care dintre aceste forme de comunicare este mai adecvata pentru varsta mica. Dupa ce ati trecut in revista toti itemii din checklist, puteti organiza aceste aptitudini in functie de prioritati.

Jocul
Cadru de dezvoltare al abilitatilor de comunicare si facilitator al acestora

Situatiile de joc le pun la dispozitie copiilor numeroase oportunitati de a comunica.


Desi nu echivaleaza cu comunicarea verbala, abilitateta de a se juca prin interactiunea cu celalalt este esentiala in ceea ce priveste dezvoltarea limbajului la copil. Abilitatile mecanice de joc, cum ar fi, manipularea jucariilor si a materialelor de joaca sunt diferite fata de componentele sociale ale jocului. In timp ce abilitatile de manipulare pot fi insusite independent prin interactiunea sociala din cadrul jocului, in ceea ce priveste dezvoltarea jocului de grup, trebuie sa fim suficient de ingeniosi incat sa inseram aceste abilitati in contexte sociale.

Abilitatile mecanice de joc


Este oare mai bine sa predam aceste abilitati

copilului in cadrul orelor individuale sau in cadrul unui grup?

Daca insusirea abilitatilor mecanice sunt un scop in sine, atunci le putem preda individual.
In cazul in care obiectivul principal este acela de a introduce jocul social si de a dezvolta abilitatile sociale folosindu-ne de predarea unor jocuri ca lego, modelarea plastilinei, atunci putem realiza acest lucru prin alaturarea a doi copii- un grup mic.

De asemenea, sunt anumite materiale de joaca ce revendica interactiunea cu alta persoana inca de la inceput. De exemplu, trebuie sa mai existe o persoana care sa arunce mingea catre copil pentru ca acesta sa invete sa se joace pase. A invata jocul cu jucariile nu asigura, insa, generalizarea spontana a acestei abilitati dobandite si la nivelul planului social. Astfel, parintii si profesorii trebuie sa faca in asa fel incat sa aranjeze cadre sociale speciale pentru copil

Jocul social : paralel (solitar) interactiv si imaginativ


Pe parcurs ce copiii cresc, si jocul lor trece prin diferite stadii. Initial, multi copii mici se joaca singuri, chiar daca folosesc aceleasi jucarii ca si alt copil de acelasi varsta care se afla prin preajma.
Cand incep sa se maturizeze, veti observa aceiasi copii care mai devreme se jucau singuri, chiar daca impreuna, imprumutand unii de la altii jucarii, continuandu-si constructiile ajutandu-se, dand indicatii sau urmand un plan anume. Acum, copiii interactioneaza cu adevarat in timpul jocului.

Jocul interactiv poate vansa pana la stadiul jocului de rol, in care fiecare copil poate juca un anumit rol, ajutat de constume specifice (palarii, bluze, pantofi, rochite, etc.): politist, doctor, etc. Lopetile si nisipul devin instrumente de joc pentru a pretinde ca se serveste masa sau ca se coc prajiturile. Costumele le ofera copiilor ocazia de a fi supereroi, mame, tati, profesori, etc.

Puteti invata copiii carora le lipsesc anumite abilitati mai avansate prin a le preda sistematic pe componente. Daca il invatati pe copil sa se joace cu voi intr-un anumit mod, asta nu inseamna ca el va transfera aceasta abilitate si in cazul jocului cu copiii de varsta lui.
De asemenea, nici nu veti reusi sa incurajati copilul sa se joace cu alti copii de varsta lui doar daca il rasplatiti dumneavoastra.

De fapt, trebuie sa creati contexte sociale astfel incat copiii cu care se joaca sa ii ofere niste intaritori doriti de el- adica, copilul sa fie recompensat de insasi partenerii lui de joaca.
De exemplu, prescolarii care sufera de autism si care urmeaza o scoala speciala sunt implicati in programe educationale in care ei trebuie sa ajute alti copii care sufera de intarzieri in dezvoltare, in cadrul unor programe de joaca.

Empatie si simpatie: cunoasterea emotiilor celorlalti


Pe masura ce crestem, invatam ca starea afectiva a celor din jur conditioneaza masura in care noi putem obtine ceea ce dorim. Bineinteles, asta nu este singurul motiv pentru ca invatam sa cunoastem sa intuim starile emotionale ale celor din jur. Daca o fetita isi vede parintii si profesorii dand din palme, ranzand entuziasti, cel mai probabil se va alatura lor, cu bucurie. Daca un baiatel isi observa fratele cum se uita trist la o jucarie stricata si il va reconforta, punandu-i o mana pe umar, atunci el va fi laudat si apreciat de familie pentru compasiunea de care a dat dovada.

Cum ii putem invata pe copii sa fie sensibili la starile emotionale ale altor persoane?
Putem proiecta o lectie bazata pe identificarea receptiva a emotiilor: Arata fetita trista, Arata fetita vesela. Am putea chiar sa il invatam pe copil sa imite starea emotionala a altei persoane: un zambet, o incruntare, o expresie de mirare. Cu toate astea, faptul ca un copil poate imita o persoana sa mai insistam in invatarea copilului sa deceleze intre emotiile oamenilor?

care zambste demonstreaza faptul ca el stie ce se petrece in interiorul acelei persoane? Este oare de ajuns sau trebuie

Identificarea si imitarea starilor emotionale ale altor oameni reprezinta doar o parte din dezvoltarea empatiei. O abilitate atat de sofisticata si complexa implica diferite modalitati de a reactiona la starile emotionale a oferi ajutor cuiva care pare inspaimantat, a zambi si a rade cand dispozitia cuiva este vesela si vioaie, a oferi simpatie si compasiune cuiva care este trist, nefericit.

Profesorii pot pune la cale Scenariile sociale care il ajuta pe copil sa exerseze reactii si raspunsuri emotionale intrun mediu ipotetic securizat, inainte de a se intalni cu acestea in mediul real. In cadrul acestei strategii, profesorii si elevii identifica situatii dificile cum sa raspunda la tachinari, jigniri sau cum pot comunica cuiva sa ii lase in pace si apoi dezvolta solutii alternative de rezolvare a situatiilor. In acest caz, imaginile sunt create astfel incat sa il ajute pe copil sa identifice, pe de o parte, situatiile dificile, si pe de alta parte, potentiala solutie. Aceste optiuni sunt mai intai revizuite in cadrul scenariilor ipotetice, si apoi introduse gradual in eventuale situatii reale.