Sunteți pe pagina 1din 2

 

Trăim într-o lume a vitezei, într-o lume în care dacă ceea ce spui nu este scurt, la obiect și
de impact, atenția zboară instant, într-o lume în care timpul e prea scurt, sarcinile prea
multe, zâmbetele prea puține și pierdem de fapt ceea ce este cel mai important: să fim
oameni. Prima condiție pentru a fi un OM este să vrei să-ți pui papucii celuilalt și să umbli
puțin cu ei, pentru că numai așa vei putea să-l înțelegi pe cel de lângă tine, dacă vei privi
lucrurile din punctul lui de vedere. Astfel la ora de DP, într-o zi de toamnă, luni, cu elevii
clasei a VI-a, mi-am propus să discutăm despre o trăsătură de care avem cu toții
nevoie: empatia. Obiectivul meu a fost să dezvolt la copii această abilitate, să le explic de
fapt ce este empatia și ce presupune ea pentru ca aceștia să conștientizeze importanța ei.

Competența generală: Relaționarea armonioasă cu ceilalți în contexte școlare și extrașcolare


diferite

Competența specifică: 2.1. Exprimarea emoțiilor în acord cu nevoile personale și cu specificul


situațiilor

Activitatea are în vedere următoarele conținuturi din programa școlară de Consiliere și


dezvoltare personală pentru clasa a VI-a: relați dintre evenimente, gânduri, emoții și
comportamente.

Forme de organizare: activitatea individuală/în perechi și frontală

Strategii didactice: fișe de lucru, post-it, învățarea prin descoperire, conversația, dezbaterea,
jocul de rol, problematizarea.

Activitatea didactică presupune:

1.     Evocare

                       Se împarte elevilor o fișă de lucru cu sarcina de a realiza niște corespondențe


între diferite sentimente și obiectele care le trezesc acele sentimente. ( de ex: cadouri--------
bucurie) Se strâng fișele și se analizează împreună, concluzionând că, tuturor imaginile le-au
trezit aceleași sentimente, deci trăim aceleași emoții, suntem la fel din acest punct de
vedere, suntem emoție înainte de toate. Se împarte elevilor un post-it, ei având sarcina să
noteze pe bilet două calități personale și două calități ale colegului de bancă; această
activitate are scopul de a sesiza dacă copiii se cunosc între ei și pe ei înșiși, deoarece apoi
printr-o conversație dirijată vor descoperi dacă ceea ce au scris ei  despre sine și despre alții
coincide, pentru că empatia presupune în primul rând să te cunoști pe tine și pe celălalt.

2.     Realizarea sensului

                         Pornind de la întrebarea Când l-ai ajutat ultima oară pe un coleg de-al tău


cu un sfat bun sau când i-ai ascultat problemele și l-ai încurajat? elevii își vor exprima
propriile puncte de vedere, analizându-se reciproc. Prin intermediul unui material ppt elevii
vor dobândi unele cunoștințe despre empatie: ce înseamnă empatie, beneficiile și
importanța ei, caracteristicile empatiei, ce înseamnă să empatizezi cu cineva, relația
empatie#simpatie, părțile mai puțin bune ale empatiei, la ce vârstă devii empatic, cum îți
dezvolți empatia, etc. Prin intermediul jocului de rol, doi dintre elevi vor dialoga pe o temă
aleasă de profesor: Alina și Cristi sunt colegi de bancă la școală. Se înțeleg bine, sunt
prieteni. De câteva zile Alina este supărată, fără chef, nu răspunde la ore, nu iese în
pauză. Dezvoltați oral povestea, improvizați un dialog astfel încât să subliniați că principala
calitate a lui Cristi este empatia.

3.      Reflecție

                          Elevii vor urmări un scurt video. 

https://youtu.be/RcFRdgeC3ho

Play Video

Play Video

                          Împreună cu elevii se discută pe marginea filmulețului iar profesorul


lansează o întrebare Poate oricine să fie empatic? iar elevii împărțiți pe două grupe,
fete/băieți vor răspunde după ce s-au consultat unii cu alții și își vor motiva răspunsul. Se fac
aprecieri verbale individuale și colective.

S-ar putea să vă placă și