Sunteți pe pagina 1din 13

CĂLĂTORIE

ÎN LUMEA EMOȚIILOR
Ghid de activități pentru dezvoltarea competențelor socio-emoționale

pentru elevi din clasele I-II

(MOSTRĂ EXEMPLAR PILOTARE – septembrie 2019)

Recomandat pentru învățători

Implementare: Dezvoltarea abilităților pentru viață, Opțional (Curriculum la Decizia Școlii)


Cuvânt înainte

Primul program Aspire Teachers începe cu o călătorie pentru cei mici în lumea emoțiilor. Deși
mult timp emoțiile au fost un fel de cenușărese pentru oamenii raționali, cele mai recente
studii în neuroștiințe le alocă un rol esențial în deciziile, comportamentele și relațiile cu ceilalți
în general.

“Inteligența socio-emoțională”, umbrela populară sub care intră cele mai prețioase
competențe pentru oameni care construiesc o societate sănătoasă, precum empatia,
autocunoașterea, autocontrolul și abilitățile de relaționare și luare a deciziilor este o mare
nevoie educațională pentru elevii și dascălii de pretutindeni, nu doar din România. Un copil
care devine conștient de propriile emoții și învețe să le gestioneze are toate șansele să se
dezvolte într-un adult responsabil în lume și empatic față de semeni. Dar într-o societate unde
cel mai de preț capital, încrederea noastră unii în alții, este la cote foarte joase, încercarea
timpurie de a ajuta copiii să își cunoască și se se împrietenească cu propriile emoții devine o
necesitate.

Acest program a fost creat ca urmare a colaborării dintre dascălii Aspire Teachers și specialiști
educaționali, atât din România, cât și din SUA. Este primul produs al unei comunități solide,
formate din dascăli motivați, aflați în propria călătorie de creștere personală și profesională.

Contributori

Ramona Buzgar (coordonator principal)

Ana-Nela Popoveniuc, Anca Borzu, Anca Tăut, Carmina Vakulovski, Claudia Badiu, Crina Iancu,
Dorina Lobonț, Liliana-Daniela Chivulescu, Mirela Spiță, Raluca Voina

Coordonatori Aspire Teachers: Ana-Maria Toniță, Victor Dumitrache, Măriuca Morariu

Referenți: Ramona Buzgar, Ina Curic, Oana Moșoiu

Ilustrații: Mihaela Burlacu

Despre Aspire Teachers

Un profesor excelent în fața fiecărui copil din România.


Din 2016, susținem formarea de calitate a învățătorilor și profesorilor
din România prin programe aplicate de pregătire cu o curriculă
multidisciplinară, cu practici pedagogice inovatoare adaptate la
realitățile secolului 21.
Împreună cu ei, dezvoltăm comunități de bune practici și validăm
conținut educațional inovator, concentrat pe competențele viitorului
din anul 2030, pentru o generație de copii și tineri adaptați
economiei globale.
aspireteachers.ro
facebook.com/AspireTeachers

2
Introducere

Dragă învățătorule,

Vă propunem o călătorie împreună cu elevii în lumea lui Dani, un băiețel curios care vrea să
adune în rucsacul lui cele mai utile instrumente prin care să înțeleagă ce sunt emoțiile, de
unde vin ele, cum le putem recunoaște, ce rol au ele în comportamentele și relațiile cu cei din
jur.

Puteți începe chiar cu prezentarea lui Dani:

“Salut! Eu sunt Dani. Sunt un copil ca voi, căruia îi place să se joace, să călătorească, să
danseze, să deseneze și să pună întrebări! Am un rucsăcel mai special în care adun toate
lucrurile noi despre care învăț în călătoriile mele. Azi am ajuns în clasa voastră și doresc
să vă invit într-o expediție. Este o călătorie în lumea emoțiilor, a gândurilor și relațiilor
cu ceilalți. La sfârșitul ei, mi-ar plăcea să aveți și voi un ghiozdan ca al meu - plin cu
învățăminte și amintiri utile, care vă vor ajuta să creșteți mari. Haideți să pornim
împreună la drum!”

Veți descoperi că activitățile sunt structurate în trei mari unități de învățare, gândite progresiv
pentru ca elevii să descopere, pas cu pas, prin învățarea experiențială, ce sunt emoțiile și cum
să se împrietenească cu ele.

Unitatea de învățare 1: Cine sunt eu?

• Lecția 1: Despre mine


• Lecția 2: Emoțiile mele
• Lecția 3: Stadionul emoțiilor
• Lecția 4: Emoțiile se prezintă
• Lecția 5: Exersăm emoțiile

Unitatea de învățare 2: Cum ne împrietenim cu emoțiile?

• Lecția 6: Detectivii
• Lecția 7: Coarda
• Lecția 8: Emoții și comportamente
• Lecțiile 9-10: Gândurile magice
• Lecția 11: Prieteni cu propriile emoții
• Lecția 12: Vânătoarea de comori

Unitatea de învățare 3: Eu în relație cu ceilalți - de la conflict la înțelegere prin empatie

• Lecția 13: Conflictul


• Lecția 14: Portocala
• Lecția 15: Triunghiul conflictului
• Lecția 16: Empatia

3
• Lecția 17: Curcubeul emoțiilor
• Lecțiile 18-20: Situații și rezolvări
• Lecția 21: Rucsacul meu

Unitățile au în spate filosofia învățării experiențiale, consacrată de psihologul american David


Kolb care a inovat pedagogia școlară, activând principalul actor în procesul educațional: elevul.
Spre deosebire de învățarea “pe de rost”, cunoașterea este creată prin experiență directă, iar
învățarea are loc prin reflecția asupra celor experimentate, generalizare și apoi transfer -
testarea noilor concepte în diferite contexte. Astfel, elevul devine un actor activ care
experimentează conștient, reflectează și trage singur concluzii asupra celor trăite, având
învățătorul ca ghid.

Fiecare lecție începe cu rezultatele așteptate (cunoștințe, abilități, atitudini), listarea


conceptelor cheie și planul lecției.

După introducere, urmează structura ciclului învățării experiențiale:

1. Experiența directă
2. Reflecție
3. Generalizare
4. Transfer

Pentru fiecare etapă din acest proces sunt detaliate activitățile și ghidul de facilitare, precum și
resursele auxiliare necesare (referințe la clipuri video, anexe, fișe de lucru, cartonașe, postere,
puzzle-uri). Pentru unele activități veți găsi și recomandări de flexibilizare.

La finalul ghidului vei găsi, în ordine:

• anexele pentru fiecare lecție


• glosarul de termeni
• definiții și explicații despre conceptele folosite.

Și pentru că o școală adevărată e cea în care dascălul învață și el, cum spunea filosoful
Constantin Noica, vă dorim să aveți parte de o experiență minunată alături de Dani și elevi!

Legenda

1. Activitate în grupe

2. Activitate frontală

3. Activitate individuală

4
Exemple de lecții din Unitatea de învățare 1: Cine sunt eu?
Dani dorește tare mult să ne cunoască! Pentru că el deja ne-a spus că îi plac aventurile, că îi
place să deseneze, să coloreze, să danseze, ne invită în lecțiile următoare să vorbim despre noi
- să îi spunem ce ne place și ce știm noi să facem. Dar ne lansează și o provocare: vrea să vadă
dacă putem să explorăm lumea emoțiilor, ca să îi spunem și lui ce am aflat. Vrea să afle ce
emoții cunoaștem, cum ne exprimăm emoțiile, când apar ele și chiar vrea să afle cât de bine
putem să identificăm emoțiile celorlalți. Haideți să facem primii pași în lumea emoțiilor!

Lecții:

L1: Despre mine

L2: Emoțiile mele

Lecția 1: Despre mine

Scopul lecției: Dezvoltarea la elevi a abilităților de prezentare a propriei persoane prin


intermediul pasiunilor, calităților, aptitudinilor personale

Rezultatele învățării

Cunoștințe

● Elevii enumeră pasiunile, calitățile, aptitudinile personale.

Abilități

● Elevii identifică asemănări și deosebiri între pasiunile, calitățile, aptitudinile


lor.
● Elevii stabilesc relații cu membrii grupului pe baza asemănărilor și
deosebirilor dintre pasiunile, calitățile, aptitudinile personale.

Atitudini

● Elevii manifestă o atitudine pozitivă față de sine și față de ceilalți.

Concepte cheie

● Pasiune ● Aptitudine
● Calitate

Planul lecției

Activitate Metodă Durată Materiale

5
Joc de spargere a
1. Introducere 5 min -
gheții

2. Experiența directă - Și eu
Joc didactic 10 min -
sunt...

3. Reflecția asupra experienței Discuție colectivă 10 min -

4. Generalizare Conversație euristică 10 min -

Anexa 1- Avatarul
5. Transfer (Aplicare) - Avatarul
Activitate individuală 15 min meu - Eu și cu
meu
mine

Descrierea activităților

1. Introducere

Activitatea: Joc de spargere a gheții


Alegeți un joc sau un cântec pe care elevii deja îl știu și care le place mult. Este de
preferat să alegeți un cântec sau un joc scurt care le aduce elevilor energie și bună
dispoziție. Sugestie de melodie: Brain Breaks - Move and Freeze - Kids Songs by The Learning
Station

2. Experiența directă

Activitatea: Ce ne place?
Așezați elevii în cerc și spuneți-le să ridice mâinile cu degetele orientate în sus.
Fiecare elev va trebui să completeze propozițiile pe care le începe învățătorul, iar atunci când
un coleg oferă răspunsul pe care l-ar fi spus și el, trebuie să îndoaie câte un deget spre palmă.
Puteți folosi, de exemplu, enunțurile: „Eu sunt pasionat de….”; „Eu sunt priceput/ talentat la….”;
„Cel mai bine știu să....”,„Mie îmi place să….”, „Cel mai mult îmi place atunci când….”.

Înainte de începerea jocului, oferiți copiilor un exemplu pentru a vă asigura că au înțeles


sarcina de lucru.

Jocul va ajuta la cunoașterea elevilor prin intermediul pasiunilor, preferințelor, aptitudinilor


acestora, dar va fi și amuzant, dacă participanții își aleg exemple de experiențe cu umor.

Dacă elevii nu mai au degete ridicate, jocul se poate încheia sau se poate relua cu o nouă
rundă.

3. Reflecție

6
Activitatea: Discuții frontale
În grup cu toți elevii, adresați întrebări frontal și facilitați discuția. Răspund elevii care
doresc.
Adresați întrebările:
● Ce ați avut de făcut?
● Ce asemănări ți-ai găsit cu colegii?
● Ai reținut cu cine te-ai asemănat?
● Există și deosebiri între voi? Îmi puteți da câteva exemple?
● Ce înseamnă faptul că există și asemănări și deosebiri între voi?
● Cum te-ai simțit când ai văzut că unii dintre colegi au oferit aceleași răspunsuri ca și
tine?
● Cum te-ai simțit când nimeni nu a mai răspuns ca tine?

4. Generalizare

Activitatea: Ce ne place?
Explicați elevilor scopul jocului „Ce ne place?” și definiți noțiunile de pasiune, calitate,
abilitate.
Subliniați faptul că fiecare dintre noi are diferite pasiuni, calități, abilități, care ne ajută să ne
alegem prietenii, să discutăm mai ușor cu persoane pe care nu le cunoaștem așa bine, dar au
abilități sau pasiuni similare. De exemplu, copiii care sunt pasionați de fotbal comunică mai
bine/ se joacă mai mult cu colegii lor care sunt interesați de fotbal și fotbaliști.

Oferiți aceste exemple pornind de la răspunsurile menționate de elevi în activitatea anterioară.


Acest lucru va facilita înțelegerea noțiunilor teoretice.

Puteți folosi în facilitarea discuției următoarele întrebări:


● Ați observat că prietenilor voștri le plac aceleași lucruri ca și vouă? De ce este important
pentru noi acest lucru?
● Se întâmplă în viața noastră să ne alegem prietenii pe baza calităților lor? Dați-mi un
exemplu.
● Ce am învățat din jocul de azi?

5. Transfer

Activitatea: Avatarul meu ”Eu și cu mine” (Anexa 1)


Fiecare elev va primi o fișă pe care este reprezentat conturul unui omuleț. Elevii își
personalizează omulețul astfel:
● în zona capului desenează obiecte/ scriu cuvinte care reprezintă calitățile personale (ce
apreciază la ei înșiși);
● în zona inimii desenează obiecte/ scriu cuvinte care reprezintă pasiunile (ce le place să
facă);

7
● în dreptul membrelor desenează obiecte/ scriu cuvinte care reprezintă aptitudinile (ce
pot ei să facă foarte bine).

Desenele vor fi prezentate folosind metoda „Turul galeriei”.


Elevii care doresc, își pot duce desenele acasă pentru a le prezenta membrilor familiei. În urma
discuțiilor cu aceștia, elevii pot adăuga și alte calități, aptitudini, pasiuni.

Pentru a asigura transferul informațiilor din lecție, ca provocare, elevul poate propune unui
membru al familiei să realizeze un omuleț cu pasiunile, calitățile și aptitudinile personale și
discută între ei asemănările/deosebirile.

Rugați elevii să păstreze desenul în portofoliul personal.

Recomandări/ sugestii suplimentare pentru desfășurarea lecției:

● Deoarece unii elevi pot fi tentați să copieze/ repete răspunsurile colegilor, se


recomandă oferirea unor exemple suplimentare sau folosirea alternativă a întrebărilor
pe parcursul jocului „Și eu sunt…”.
● Lecția poate fi desfășurată și în două ore - mai ales la clasele mici sau cu număr mare
de elevi; în două secvențe, puteți include toți copii la toate întrebările.
● Pentru a menține atenția elevilor, la secvența de generalizare puteți să folosiți întrebări
suplimentare - Cui îi place fotbalul? Cine a zis că îi place să citească? etc.
● În cadrul jocului „Și eu sunt...”, în locul degetelor pot fi folosite diverse obiecte, cum ar
fi creioane colorate.

8
Lecția 2: Emoțiile mele

Scopul lecției: Dezvoltarea la elevi a abilității de recunoaștere a emoțiilor de bază în situații


simple

Rezultatele învățării

Cunoștințe

● Elevii descriu reacțiile (verbale, nonverbale, paraverbale) observate la colegii


lor.
● Elevii recunosc emoțiile de bază.

Abilități

● Elevii completează jurnalul personal.


● Elevii exersează exprimarea emoțiilor în diferite situații.

Atitudini

● Elevii încurajează manifestarea adecvată a emoțiilor în diferite situații.

Concepte cheie

● Emoție ● Frică
● Bucurie ● Furie
● Tristețe ● Surprindere
● Dezgust

Planul lecției

Activitate Metodă Durată Materiale

1. Introducere Discuție colectivă 5 min Fișele lucrate acasă (dacă


există)

2. Experiența Observare 4 min Pahare cu apă și zahăr, apă și


directă - Gustă, Experiment sare, apă și piper, apă și sare/
observă, spune! zeamă de lămâie

3. Reflecția Conversație 12 min -

4. Generalizare/ Conversație, Harta 15 min Tablă, coli de flipchart,


teoretizare conceptuală, markere, jetoane cu diferite

9
Explicație, denumiri și imagini ale
Demonstrația emoțiilor

Anexa 2 – harta emoțiilor

5. Transfer Conversație 14 min Jurnalul, instrumente de scris


Jocul „Statui”
Jurnalul personal

Descrierea activităților

1. Introducere

Activitate: Prezentarea Avatarului


Așezați elevii pe scaune, în semicerc, și discutați despre tema de săptămâna trecută:
dacă au prezentat acasă ce au lucrat (fișa „Avatarul meu”), ce au spus membrii
familiei cu care au povestit despre fișă, dacă vreunul dintre aceștia și-a realizat prorpia fișă. În
caz că au adus fișa vreunuia dintre membrii familiei, o pot prezenta, dacă doresc.

2. Experiența directă

Activitate: Gustă, observă, spune!


Comunicați elevilor că astăzi vor discuta despre emoții. Scrieți în centrul tablei/ foii
de flipchart cuvântul ”EMOȚII”. Așezați apoi pe masă/ catedră paharele în care se
află apa în care ați pus în prealabil diverse substanțe: zahăr, sare, zeamă/ sare de lămâie, piper,
tinctură de propolis, astfel încât să fie o gamă cât mai variată de gusturi. Paharele pot fi
colorate diferit sau pot avea un semn distinctiv pentru a fi ușor de identificat.

Elevii nu știu ce conțin paharele. Rugați câțiva elevi să vină pe rând pentru a gusta apa din
pahare.

Sarcina de lucru este ca elevul care vine în fața clasei să aleagă un pahar și să guste din el, iar
ceilalți să observe reacțiile acestuia: mimică, gesturi, interjecții/ expresii verbale.

3. Reflecție:

Activitate: Discuție colectivă


După observarea fiecăruia dintre colegi, elevii răspund la următoarele întrebări:
● Ce credeți că a simțit colegul vostru când a văzut apa din pahar?
● Ce credeți că a simțit colegul vostru când a gustat din pahar?
● Ce reacții ați observat la colegul din fața voastră (ce a exprimat fața lui, corpul lui, ce
cuvinte a folosit)?
● Care dintre aceste reacții vă fac să credeți că a simțit ceea ce ați spus?

10
După ce colegii își exprimă părerea, cel care a gustat spune ce a simțit și descrie reacțiile pe
care el le-a observat la sine însuși.

De fiecare dată, scrieți pe tablă sau pe coala de flipchart, de jur împrejurul cuvântului central
(EMOȚII) răspunsul la prima întrebare: Ce credeți că a simțit colegul vostru când a gustat din
pahar?. Este recomandat ca răspunsul să fie exprimat într-un singur cuvânt (ex: bucurie,
dezgust, mirare, frică… ).

4. Generalizare

Activitate: Emoțiile de bază


Reveniți la cuvintele notate pe tablă/ flipchart și încercați să le asimilați celor 6 emoții
de bază: bucurie, tristețe, frică, mânie, surprindere și dezgust.

Reprezentați grafic, sub forma unei hărți (anexa 2) modul în care se exprimă cele 6
emoții. Puteți pregăti jetoane, pe baza Anexei 2, care să fie lipite în spațiile adecvate, pentru
completarea hărții conceptuale împreună cu elevii.

După ce emoțiile au fost numite și grupate, discutați despre fiecare emoție - cum se manifestă
pe chip și în comportament (prin demonstrare/ mimare) și cum se simte în corp (explicând și
descriind reacțiile corporale).

Cereți răspunsuri de la mai mulți elevi, pentru a sublinia faptul că oamenii pot simți emoții
diferite în aceeași situație și că emoțiile se pot manifesta diferit ca intensitate de la o persoană
la alta. Însă, ca expresii faciale, emoțiile de bază se exprimă la fel.

Puteți discuta și despre intensitatea cu care este trăită fiecare emoție. Rugați elevii să spună
cât de „tare” au simțit emoția pe o scală de la 1 la 4 unde 1= foarte puțin, 2=puțin, 3= destul
de tare, 4= foarte tare.

Rugați-i să dea exemple de situații pe care ei le-au trăit și în care au simțit emoțiile despre
care discutăm.

5. Transfer

Activitate: Jurnalul personal


Așezați elevii în cerc. Solicitațile să deruleze în minte „filmul” activităților din lecția de
astăzi, ținând ochii închiși dacă le este de ajutor.

După 30 de secunde, cereți-le să deschidă ochii, apoi să se gândească la o reprezentare sub


formă de statuie a modului în care s-au simțit pe parcursul activității.

Numărați: 3, 2, 1 ...și ! toți elevii vor rămâne nemișcați în imaginea statuară la care s-au gândit.

Se va face o tură de cerc, fiecare explicând în 2-3 cuvinte ce reprezintă „statuia” sa.

11
Elevii vor începe propriul jurnal al emoțiilor pe un caiet. Fiecare va deschide jurnalul
personal și va nota (prin cuvinte, desene - modalități de reprezentare la alegere)
emoțiile trăite la începutul/ pe parcursul/ la finalul activității.

Pe parcursul săptămânii, până la lecția următoare, rugați-i să noteze zilnic emoțiile trăite.

Recomandări/ sugestii suplimentare pentru desfășurarea lecției

● În funcție de nivelul clasei, pentru a facilita experiența directă pentru cât mai mulți
dintre elevi, puteți împărți clasa în grupe. Fiecare grupă poate avea un set de pahare cu
apă și discuția/ analiza reacțiilor se poartă la nivel de grup. În acest caz trebuie
monitorizat cu atenție timpul și stabilite reguli clare pentru activitatea de grup.
● Pentru a sprijini înțelegerea emoțiilor și realizarea legăturii dintre eticheta verbală și
exprimarea emoției, etapele experiență directă și reflecție se realizează pentru fiecare
emoție în parte consecutiv, iar de aceea, vă recomandăm să adresați întrebările de la
reflecție după fiecare experiență directă.

12
Exemplu de material de lucru cu elevii: Cartonașe cu emoții

13

S-ar putea să vă placă și