Sunteți pe pagina 1din 10

Centrul Școlar de Educație Incluzivă, Orașul Vălenii de Munte, jud.

Prahova
Str. Berceni, nr.42 A
Tel./Fax: 0244 281949
e- mail: scspec.valeni@gmail.com

PLANUL DE INTEGRITATE
Pentru anul școlar 2021-2022

I. PREVENIREA CORUPȚIEI
II. . EDUCAȚIA ANTICORUPȚIE
III. COMBATEREA FENOMENULUI DE CORUPȚIE

EDUCATIA ANTICORUPȚIE - MĂSURI

1. Membrii grupului de lucru care au realizat planul de integritate la nivelul unității de învățământ au obligația de a organiza la începutul fiecărui an școlar
seminarii/dezbateri pe teme de anticorupție. În cadrul seminarului, personalul didactic și auxiliar este informat cu privire la prevederile codului de etică al
profesorului, au loc dezbateri privind riscurile și consecințele faptelor de corupție sau ale incidentelor de integritate. Profesorii responsabili vor coordona
seminariile și vor întocmi un proces-verbal în care se vor detalia toate aspectele aduse în discuție.

2. Profesorii diriginți au obligația de a informa atât părinții, cât și elevii cu privire la educația anticorupție:
a. informarea părinților se poate face în cadrul primei ședinței de la începutul anului școlar sau, după caz, în cadrul unor întâlniri ce au ca scop diseminarea
prevederilor codului etic al profesorului/al elevului.
b. introducerea tematicii anticorupție în planificarea orelor de consiliere și orientare (1oră pe semestru) prin care elevii sunt informați și responsabilizați cu
privire la riscurile și consecințele negative ale corupției.
c. în urma acestor activități se vor întocmi procese verbale urmate de tabele cu numele și semnăturile părinților/elevilor informați.

3. Realizarea de parteneriate cu instituții ce au competente în domeniul prevenirii și combaterii corupției (Poliția locală, organizații nonguvernamentale etc.)
4. Publicarea anuală a unui raport privind sancțiunile disciplinare aplicate la nivelul unităților de învățământ legate de fapte de corupție (dacă este cazul).
5. Diseminarea prevederilor codului de etică, a strategiei anticorupție în educație 2016-2020 în cadrul consiliilor profesorale și/sau în cadrul seminariilor
propuse de membrii comisiei anticorupție.
Centrul Școlar de Educație Incluzivă, Orașul Vălenii de Munte, jud. Prahova
Str. Berceni, nr.42 A
Tel./Fax: 0244 281949
e- mail: scspec.valeni@gmail.com

6. Verificarea gradului de cunoaștere de către angajații/elevii/părinții unității de învățământ a prevederilor codului etic prin chestionare semestriale.
7. Organizarea la nivel local a dezbaterilor publice pe tema anticorupției cu participarea factorilor cointeresați (școală, familie, primărie, poliție).
8. Organizarea la nivel local a unor campanii pentru promovarea unui comportament de recunoaștere și respingere a corupției (prin parteneriate școală-
comunitate-familie, broșuri, articole în revista școlii).

Planul de integritate al Centrului Școlar de Educație Incluzivă1, Orașul Vălenii de Munte, jud. Prahova

Conform OMEN 5144/26 septembrie 2013

Obiective specifice vizate

Obiectiv specific 1.2


 Creşterea transparenţei instituţionale prin sporirea gradului de disponibilitate a datelor publice deschise puse la
dispoziţie de către instituţiile din sectorul educaţional.

Obiectiv specific 1.4


 Creşterea eficienţei mecanismelor de prevenire a corupţiei în materia achiziţiilor publice şi a utilizării fondurilor
publice în general, la nivelul sectorului educaţional.

1
Realizat în baza prevederilor art. 6din HG nr. 583/2016 privind aprobarea Strategiei Naţionale Anticorupție pentru perioada 2016-2020, a seturilor de
indicatori de performanță, a riscurilor asociate obiectivelor și măsurilor din strategie și a resurselor de verificare, a inventarului măsurilor de
transparențăinstituționalășideprevenireacorupției,aindicatorilordeevaluare,precum șiastandardelordepublicareainformațiilor deinterespublic
Centrul Școlar de Educație Incluzivă, Orașul Vălenii de Munte, jud. Prahova
Str. Berceni, nr.42 A
Tel./Fax: 0244 281949
e- mail: scspec.valeni@gmail.com

Obiectiv specific 2.2


 Creşterea gradului de educaţie anticorupţie la nivelul beneficiarilor educaţiei.

Obiectiv specific 2.3


 Creşterea gradului de informare a publicului cu privire la impactul fenomenului de corupţie şi a gradului de implicare a
factorilor cointeresaţi şi societăţii civile în demersurile de prevenire şi combatere a corupţiei.

Obiectiv specific 3. 2
 Intensificarea cooperării în domeniul combaterii corupţiei cu instituţiile competente. Obiectiv specific 4.1 - Aprobarea,
promovarea şi implementarea planului sectorial şi autoevaluarea periodică a gradului de implementare a măsurilor
preventive.
Centrul Școlar de Educație Incluzivă, Orașul Vălenii de Munte, jud. Prahova
Str. Berceni, nr.42 A
Tel./Fax: 0244 281949
e- mail: scspec.valeni@gmail.com

PLAN DE INTEGRITATE
AN SCOLAR 2021-2022

Obiectiv specific 1.2. Remedierea vulnerabilităților specifice instituțiilor publice prin implementarea sistematică a măsurilor preventive.
Nr. Masura impusa Indicatori Riscuri Responsabili Resurse Termen de Surse de
crt. realizare verificare
1 Masura 1.2.3 Identificarea - numarul de nealocarea Dir. Lixandru Ioana in limita bugetului permanent raportari
de resurse financiare prin proiecte depuse; resurselor umane Iuliana prevazut si din
accesarea fondurilor - numarul de necesare fonduri structurale
structurale pentru imple- proiecte finantate;
mentarea de proiecte in - numarul de
domeniul integritatii si proiecte finalizate.
bunei guvernari la nivelul
sectorului educational, in
parteneriat cu societatea
civila.
2 Masura 1.2.5 - numarul de nealocarea Dir. Lixandru Ioana in limita bugetului Semestrial - site-ul școlii
Imbunatatirea strategiilor lectorate în CP resurselor Iuliana prevazut - alete publicații
de comunicare pe teme - numarul de postări necesare Prof. Voinescu Angelica - PV de la CP
anticoruptie la nivelul pe site ul școlii și în
scolii, care sa ia in calcul ziarul local
potentialele riscuri si - numarul de
vulnerabilitati la coruptie. raspunsuri la
solicitarile media
3 Masura 1.2.6 - numarul de nealocarea Dir. Lixandru in limita bugetului semestrial site-ul web ale
Crearea unei structuri proceduri elaborate; resurselor Ioana Iuliana prevazut unitatilor de
minime pentru site-ul web - numarul de postări necesare Prof. Ene Monica invatamant
ale unitatii de invatamant si pe site-uri web cu Prof. Diță Iris
asigurarea actualizarii structura minima Ionelia
permanente a acestora. functionale.
Centrul Școlar de Educație Incluzivă, Orașul Vălenii de Munte, jud. Prahova
Str. Berceni, nr.42 A
Tel./Fax: 0244 281949
e- mail: scspec.valeni@gmail.com

4 Masura 1.3.1 - gradul de cunoas- resurse Dir. Lixandru Ioana bugetul MEN, in permanent - diseminarea
Aprobarea, implementarea tere de catre angajati financiare Iuliana limita fondurilor Codului de etica in
si monitorizarea aplicarii a codului; insuficiente existente cadrul consiliilor
Codului etic pentru invatam - nr. de informari pentru profesorale;
preuniversitar periodice asupra componenta de - includerea in
aspectelor de formare planul managerial
incalcare a codului; a formatorilor/di necesitatea
- nr de diseminari de seminare diseminarii
bune practici. Codului de etica;

5 Masura 1.3.2 - nr de chestionare resurse Dir. Lixandru Ioana - finantare MEN, in permanent - diseminarea
Aprobarea si implemen- privind gradul de financiare Iulioana limita bugetului prevederilor
tarea codului etic pentru cunoastere de catre insuficiente Consilier etică: prof. aprobat Codului pentru
personalul din educatie care angajati a codului; pentru Voinescu Angelica - finantare evitarea situatiilor
lucreaza in proiecte cu - nr de informari componenta de fonduri de incompatibili-
finantare externa. periodice asupra formare a structurale. tate si conflict de
aspectelor de personalului interese de catre
incalcare a implicat in personalul implicat
prevederilor codului; gestionarea in gestionarea
- nr de informari programelor programelor
periodice asupra finantate din finantate din
prevederilor codului fonduri fonduri comunitare
de etica; comunitare nerambursabile in
- nr de diseminari de nerambursabile cadrul consiliilor
bune practici. postaderare profesorale;

6 Masura 1.3.3 - nr de actiuni de nealocarea Dir. Lixandru Ioana in limita bugetului anual - rapoarte de
Desfasurarea de actiuni de promovare si resurselor Iuliana prevazut activitate publicate
promovare a prevederilor dezbatere a codurilor; necesare anual;
Codului de etica pentru - rapoartele de - raport de evaluare
invatamantul activitate a institutiei.
preuniversitar destinate publicate anual;
personalului vizat din
cadrul invatamantului
preuniversitar
7 Masura 1.3.4 - numarul de nealocarea Dir. Lixandru Ioana in limita bugetului anual - rapoarte de
Consolidarea unor sisteme proceduri; resurselor Iuliana prevazut activitate publicate
interne de management si - rapoartele de necesare anual;
asigurare a calitatii la activitate - raport de evaluare
nivelul unitatilor scolare publicate anual; a institutiei.
care sa asigure - numarul de sisteme
transparenta si interne de manage-
Centrul Școlar de Educație Incluzivă, Orașul Vălenii de Munte, jud. Prahova
Str. Berceni, nr.42 A
Tel./Fax: 0244 281949
e- mail: scspec.valeni@gmail.com

responsabilitatea ment si asigurare a


institutionala cu privire la calitatii implementate
aspectele legate de etica la nivelul unitatilor si
profesionala si de de invatamant;
performantele profesionale

Obiectiv specific 1.4. Creșterea eficienței mecanismelor de prevenire a corupției în materia achizițiilor publice și a utilizării fondurilor
publice în general, la nivelul sectorului educațional
Nr. Masura impusa Indicatori Riscuri Responsabili Resurse Termen de Surse de
Crt realizare verificare
Masura 1.4.1 - numarul de elaborarea si/sau Dir. Lixandru Ioana in limita bugetului anual - rapoarte de
8 Prevenirea conflictelor de proceduri specifice implementarea Iuliana prevazut activitate publicate
interese in gestionarea elaborate; superficiala de anual;
fondurilor publice la - rapoartele de proceduri - raport de evaluare
nivelul sectorului activitate specifice a institutiei
educational prin elaborarea publicate anual.
si implementarea unor
proceduri specifice
9 Masura 1.4.2 numarul de materiale nealocarea resurselor Dir. Lixandru Ioana in limita bugetului anual - rapoarte de
necesare privind Iuliana
Elaborarea si diseminarea cu caracter de prevazut activitate publicate
actiunile de dezbatere
de materiale cu caracter de indrumare privind a materialelor cu anual;
indrumare privind achizitiile publice caracter de indrumare - raport de evaluare
achizitiile publice si elaborate si privind achizi-tiile a institutiei
publice
diseminarea acestora la diseminate elaborarea si/sau
nivelul personalului cu implementarea
functii de conducere din superficiala de
cadrul unitatilor de proceduri specifice.
invatamant si al altor
institutii din sectorul
educational
Centrul Școlar de Educație Incluzivă, Orașul Vălenii de Munte, jud. Prahova
Str. Berceni, nr.42 A
Tel./Fax: 0244 281949
e- mail: scspec.valeni@gmail.com

10 Masura 1.4.3 numarul de consultari nealocarea Dir.Lixandru Ioana in limita bugetului anual rapoarte de
Asigurarea implicarii resurselor Iuliana prevazut activitate publicate
tuturor factorilor necesare privind anual
cointeresati in procesul de actiunile de
elaborare a planului de consultare
achizitii al unitatii de
invatamant
11 Masura 1.4.5 numarul de rapoarte nealocarea Dir. Lixandru in limita bugetului anual rapoarte publicate
Asigurarea transparentei publicate resurselor umane Ioana Iuliana prevazut anual
resurselor bugetare si necesare Prof. Ene Sanda
extrabugetare prin Monica
publicarea anuala a
informatiilor la avizierul
scolii/pe site-ul web al
unitatii de invatamant

Obiectiv specific 2.2. Creşterea gradului de educaţie anticorupţie la nivelul beneficiarilor educaţiei
Nr. Masura impusa Indicatori Riscuri Responsabili Resurse Termen de Surse de
crt. realizare verificare
12 Masura 2.2.1 - nr de proiecte reducerea Dir. Lixandru Ioana in limita bugetului permanent - planul de
Introducerea tematicii - nr de elevi numarului de ore Iuliana aprobat invatamant
anticoruptie in cadrul beneficiari ai noii de Prof. Voinescu - programa scolara
activitatilor extracurriculare tematici scoala/saptamana Angelica – consilier
- evolutia perceptiei educativ
privind coruptia.
13 Masura 2.2.2 - numarul de reducerea Dir. Lixandru Ioana in limita bugetului permanent - acorduri de
Stimularea organizarii proiecte/programe; numarului de ore Iuliana aprobat parteneriat/protocol
periodice si sistematice, la - numarul de elevi de Prof. Voinescu /colaborare;
nivelul invatamantului, a beneficiari; scoala/saptamana Angelica – consilier - planul de
unor programe extra- - evolutia perceptiei educativ invatamant
curriculare si extrascolare privind coruptia - programa scolara.
destinate cresterii nivelului
educatiei anticoruptie a
tinerei generatii, prin
parteneriate cu institutii
avand competente in
domeniul prevenirii si
combaterii coruptiei
Centrul Școlar de Educație Incluzivă, Orașul Vălenii de Munte, jud. Prahova
Str. Berceni, nr.42 A
Tel./Fax: 0244 281949
e- mail: scspec.valeni@gmail.com

14 Masura 2.2.4 - numarul de nealocarea Dir. Lixandru Ioana in limita bugetului permanent rapoarte privind
Derularea de programe si campanii resurselor Iuliana aprobat derularea
campanii de informare si derulate; necesare Prof. Voinescu campaniilor
responsabilizare a elevilor - numarul de Angelica – consilier
cu privire la riscurile si programe educativ
consecintele negative ale implementate
coruptiei
15 Masura 2.2.5 - nr de informari resurse Dir. Lixandru Ioana bugetul MEN, in noiembrie rapoarte referitoare
Revizuirea Codului etic al periodice asupra financiare Iuliana limita fondurilor la diseminarea
elevilor, raportat la Codul incalcarii prevede- insuficiente existente prevederilor
etic pentru invatamantul rilor codului; Codului de etica la
preuniversitar - nr de diseminari de nivelul unitati de
bune practici invatamant
16 Masura 2.3.1 - nr de dezbateri nivel scazut de Dir. Lixandru Ioana veniturile proprii, in semestrial raportari anuale
Organizarea la nivel local a organizate si nr participare si a Iuliana limita bugetului
dezbaterilor publice participanti; reprezentantilor - grupul de lucru pentru
anticoruptie, cu participarea - nr de propuneri institutiilor prevenirea actelor de
factorilor cointeresati de la pentru imbunatatirea publice la dez- coruptie in educatie
nivelul sectorului activitatii; baterile organi-
educational - materialele zate.
promotionale
utilizate
17 Masura 2.3.2 - numarul de nivelul scazut de Dir. Lixandru Ioana finantare MEN permanent - organizarea de
Desfasurarea de campanii parteneriate; participare si Iuliana campanii de
nationale si locale pentru - nr de actiuni cu implicare a - grupul de lucru pentru constientizare prin
promovarea unui caracter informativ; reprezentantilor prevenirea actelor de dezbateri (cu per-
comportament de - numarul de factori celor 3 coruptie in educatie sonal MAI, MJ,
recunoastere si respingere a implicati segmente vizate: MFP in fata prof si
coruptiei, inclusiv prin scoala - elevilor)
dezvoltarea de parteneriate comunitate - - postarea pe site a
scoala - comunitate - familie proiectelor comune
familie serbarea scolii,
„Ziua Portilor
Deschise“.

Postarea pe site-urile școlilor a proiectelor comune, sugestiilor, iniţiativelor, apelurilor pentru proiecte comune.
Centrul Școlar de Educație Incluzivă, Orașul Vălenii de Munte, jud. Prahova
Str. Berceni, nr.42 A
Tel./Fax: 0244 281949
e- mail: scspec.valeni@gmail.com

Obiectiv specific 3.2. Intensificarea cooperării în domenul combaterii corupţiei cu instituţiile competente.
Nr. Masura impusa Indicatori Riscuri Responsabili Resurse Termen de Surse de
crt. realizare verificare
18 Masura 3.2.1 - numarul de expertiza Dir. Lixandru Ioana in limita bugetului permanent numar de
Incheierea de protocoale de protocoale de insuficienta Iuliana aprobat protocoale de
colaborare si comunicare in colaborare si colaborare si
vederea operationalizarii comunicare incheiate; comunicare
bazei de date cu proceduri - intalniri de lucru incheiate
si instrumente de monitori- organizate (focus-
zare a factorilor vulnerabili grupuri, ateliere de
din domeniul educatiei, lucru, seminare,
susceptibili de a genera dezbateri);
fapte de coruptie in randul
personalului din scoli
19 Masura 3.2.2 - numarul de proto- expertiza Dir. Lixandru Ioana in limita bugetului permanent numar de
Intensificarea cooperarii cu coale de colaborare si insuficienta Iuliana aprobat protocoale de
organele judiciare prin comunicare incheiate; colaborare si
valorificarea rezultatelor - numarul de cazuri comunicare
activitatilor de audit si semnalate incheiate
control organelor judiciare;
- intalniri de lucru
organizate (focus
grupuri, ateliere de
lucru, dezbateri).
Centrul Școlar de Educație Incluzivă, Orașul Vălenii de Munte, jud. Prahova
Str. Berceni, nr.42 A
Tel./Fax: 0244 281949
e- mail: scspec.valeni@gmail.com

20 Masura 4.1.1 - elaborarea unui insuficienta Dir. Lixandru Ioana in limita bugetului Semestrial - PV de instruire
Informarea personalului din planului activitatilor de Iuliana aprobat
sectorul educational si a promovare a
reprezentantilor adminis- planului sectorial
tratiei publice cu roluri in
educatie cu privire la
procesul de elaborare a
planului sectorial

Director Întocmit,
Prof. Lixandru Ioana Iuliana
Prof .Rusu Adriana Claudia

S-ar putea să vă placă și