DRUMUL

Acest text se adresează numai "celor ce cred", e de citit de către toţi, dar eu,... am zis!
Mă tot duceam să mă-ntâlnesc cu Dumnezeu la Mânăstirea din munte, tânăr fiind, mă
duceam în locul, în care OMUL, în urma minunii lumii pe pământ, IISUS, noi am decis şi l-am
răstignit pe cruce, şi aici, şi în ceruri, ....mă duceam SUS la Biserica lui Dumnezeu, unde
"sfinţii în viaţă" se roagă neîcetat!
Cea mai mare iubire a lumii, OMUL, a pus-o pe CRUCE, omul mic din fiecare, care a trăit
atunci, s-a unit în puterea dată tot de "El" şi la pus pe CRUCE pe fiul lui
DUMNEZEU..."Dumnezeul OM", aşa de mult l-a iubit omul pe IISUS, că l-a dus în genunchi pe
Golgota,... pe dealul crucii şi la bătut în piroaie ruginite,... OMUL i-a arătat DUMNEZEULUI
suprem cum îl iubeşte "el omul", pe fiul SĂU!
Şi se uita DUMNEZEU din ceruri.. la COPIII lui "făr de minte", cum îl răstigneau pe singurul
"Fiu iubit" pe cruce, şi a plâns El în ceruri, ca un tată iubitor ce-şi duce copilul la groapă,... ce
TATĂ nu plânge când îşi duce copilul la groapă.... ce MAMĂ nu moare şi-învie cu oţet şi iar
moare, când îşi vede "Fiul Îndumnezeit-bătut în Cuie", cuie făcute de fierar cu barosul pe
nicovala de făurit potcoave la cai, "cuie de prinzi grinda la casă"?
Atât de mult a iubit OMUL pe fiul lui DUMNEZEU că l-a pedepsit pentru tot binele făcut în
lume, l-a pedepsit "omul mic" pe IISUS că a înviat morţii şi a făcut minuni, şi pentru că a
făcut "NUMAI" bine şi l-au pus OAMENII pe Fiul Lui, între cei doi tâlhari pe CRUCE!...
Dacă noi,.. am fi precum "tâlharul din dreapta Sa", am fi nişte fericiţi, pentru că, el tâlharul
pe bună dreptate i-a zis cu credinţă - Lui "Iisus" - "Pomeneşte-mă, Doamne, când vei veni în
împărăţia Ta" şi i-au fost ieratate toate nelegiuirile vieţii de către "Fiul Lui", dar noi cei
mulţi, armate întregi de "oameni mici şi mari" , vom fi precum tâlharul din stânga Lui Iisus
pe cruce care a zis aşa "cum zicem noi zilnic"..."Nu eşti Tu Hristosul? Mântuieşte-Te pe Tine
Însuţi şi pe noi"!
Căci ne-a lăsat Dumnezeu mintea să ne gândim mult şi bine aici cât suntem în misiune pe
pământ ce să facem oare, să ne mântuim...şi noi trăim nemuritori fără să ştim dacă azi mai
apucăm "ziua de mâine!?
Tu OM, ce-l pui pe CRUCE pe Fiul "Lui" pe fiecare zi, de două mii de ani încoace...nu te
dezici,...ce-i vei spune "LUI"...când în ultima zi a suflării tale de viaţă te vei afla în faţa
lui...când Duhul Sfânt al Lui te va părăsi, când îngerul tău pe aripi te va purta către el, ...ai să-
i spui că la-i iubit şi că-l iubeşti, dar ce-ai făcut tu, ca să-i arăţi că-l iubeşti aicea pe pământ,
ai sădit un pom, ai udat o floare, ai dat un bob de mei la o pasăre a văzduhului, ai făcut oare
tu omule cu femeia ta zece copii, să-ţi înmulţească Dumnezeu bucuria la masa mică rotundă
şi norocul, sau te-ai plâns că nu ai ce să dai... la unul de mâncare, ...când noi stăteam zece la
masă, şi numai Dumnezeu ştia ce vom mânca "mâine", ca şi păsările cerului....ce-ai făcut tu
OMULE în această viaţă, te întreb retoric, eu OM, care sunt la fel ca şi tine "mic", mă şi văd
de pe-acum în coloanele imense... cum ne îndreptăm să dăm de seamă, să dăm socoteală, în
faţa lui DUMNEZEU...atunci!
Dar OMULE să nu uiţi că la El ajungi doar prin "CRISTOS"...aşa cum a zis Tatăl,...si o să fii
omule într-o zi în faţa "Fiului Lui" şi el te va întreba, "ce faci fiul meu iubit, ce faci fiica mea
iubită, te-ai întors la mine, bine-ai venit, eu te iert, căci eu am iertat lumea "...păi o fi aşa, sau
nu o fi, ce ştiu eu "ţărână de OM, atât de mic", eu mă "spăimânt" când ridic privirea la cer şi
ştiu că mă vede Dumnezeu ce "nelegiuiri" fac aici zilnic!
Şi-am urcat muntele la mânăstire să-l văd pe DUMNEZEU...şi drumul era lung ca drumul
ultimei zile... nu mai ajungeam, "să stau de taină cu Iisus", să-mi cer iertarea în faţa Fiului,
să-l înduplece pe Tatăl, "că mai am doar o zi din viaţa mea" şi mă pot schimba, pot schimba
lumea toată dacă vreau...şi am urcat drumul şerpuit prin munţi, parcă mă duceam în abis, şi
îngerii mă purtau pe aripi albe!
M-am întrebat în drum, cum va fi calea, ultima cale către cer, ca scara lui "Ioan Scărarul"?,
....cam strâmtă scara pentru noi toţi, trebuie să ne strâmtorăm şi noi un pic..."să nu mai fim
aşa plângăcioşi mereu, şi avizi de toate cele, fără de valoare...să fim avizi şi răbdători în
nevoi, în lacrimi, în suferinţă ....şi de iubire, aşa vom fi mai uşori şi vom putea "urca scara
către cer"!
Şi-am ajuns la "Biserica din munte" şi l-am găsit pe Fiul lui Dumnezeu tot pe cruce, tot în
cuie,...IISUS ca un simbol al durerii, cu lacrimi pe mâinile şi picioarele pline de sânge...şi s-a
uitat "Iisus ca un Tată iubitor" ....la copilul din mine şi mi-a zis.. "Coboară în Lume.. şi Dă-mă
jos grabnic de pe cruce"...şi am plecat plângând în lume, să-l dau jos pe IISUS de pe
cruce...eu coborând un munte,... iar El urcând în inima mea!
De acea, v-am scris aceste rânduri, să ştiţi!
Vă mulţumesc, că sunteţi alături de mine şi aţi ajuns până aici "în lumea mică", unde trăiesc,
EU!