UN SECRET DE SPUS

E sâmbătă azi! Ce bucurie!

Alex așteaptă cu nerăbdare sfârșitul săptămânii, fiindcă părinții săi îl duc în cel
mai frumos parc din oraș. Acolo sunt cele mai înalte tobogane, labirinturi
aventuroase, locuri de cățărat și leagăne care te ridică până la nori.
Ziua a început perfect. Mama i-a pregătit un sandviș delicios și cacao cu lapte,
preferatele sale. Tata a pus în mașina bicicleta și mingea. Daca Alex se va
plictisi în parc, sigur își va găsi o ocupație amuzantă!
Au pornit plini de veselie spre locul minunat. Pe tot drumul, mama și tata i-au
explicat lui Alex că trebuie să fie atent și grijuliu la ce face, să nu sară de la
înaltime prea mare, să nu se rănească. El își amintea cum, data trecută când au
fost în parc, s-a dat cu viteză pe leagăn, a căzut și s-a lovit foarte tare. A stat o
săptămână în casă, fără să își vadă prietenii, și nu a fost deloc plăcut.
La intrare în parc, ce surpriză! Era Damian, prietenul său, însoțit de părinți.
Damian era cu doi ani mai mare și era cel mai amuzant băiat pe care l-a
cunoscut. Știa o mulțime de lucruri și îi spunea niște povești fabuloase la care
visa nopți întregi după ce se jucau împreună.
Părinții s-au așezat pe o bancă, iar cei doi copii au luat-o la fugă încântați.
Mama i-a strigat să nu se îndepărteze de ei, fără să-i anunțe, dar Alex auzea în
clipa aceea doar țipetele de fericire ale celorlalți copii din jur.
- Damian, hai pe toboganul acesta! E cel mai înalt din parc!
- Chiar ai curaj să te urci pe așa ceva? Data trecută ți-a fost teamă.
Alex și Damian au luat la rând toate atracțiile parcului, s-au cățărat și s-au
întrecut în alergare. Au explorat labirinturile cu istețime și au jucat baschet, iar
Alex a reușit, pentru prima dată, să câștige partida.
Obosiți, s-au întors la banca unde părinții povesteau și au cerut apă și gustări.
Damian a început, ca de obicei, să-i povestească tot felul de lucruri interesante:
- Vreau să iți spun un secret, Alex! îi spuse în șoaptă Damian. Ai văzut ca în
capătul parcului este o pădure?
- Sigur că da! Cu o grămadă de copaci numai buni de cățărat.
- Mi-a spus un prieten că este un culșus de căprioare, nu foarte departe. Ce zici
dacă mergem să îl căutăm? Poate au pui, ne jucăm cu ei, zise Damian.
- Îmi plac căprioarele, am vazut la Zoo câteva și erau foarte drăgălașe. Hai să-i
rugăm pe tăticii noștri să ne ducă acolo.
- Hei, ți-am spus că e secret! îl opri Damian. Mi-ar plăcea să fie aventura
noastră. Ce le mai spunem prietenilor noștri? Că suntem fricoși?
- Ai dreptate, răspunse Alex. Nu are ce să se întample, doar suntem aproape.
 Le-au spus parinților că merg să se plimbe puțin cu bicicletele, înainte să plece
spre casă.
- Vă rog să rămâneți în zonă, copii! spuse tatăl lui Alex. Nu mai stăm mult!
Băieții au pedalat nerăbdători până la ieșirea din parc, apoi au urmat o cărare
în padure, spre locul căutat. Ce misterioasă e pădurea, câți copaci interesanți,
ciupercuțe colorate și zgomote liniștitoare. Cei doi prieteni conduceau
bibicletele, vrăjiți de frumusețea naturii. Alex se simțea obosit:
- Damian, hai să ne oprim puțin!
- Încă nu am ajuns, Alex!
- Dar mai avem mult? Știi încotro mergem? întrebă îngrijorat acesta.
- Ăăă, cred că da. Trebuie să urmăm poteca asta, așa mi-a spus prietenul meu,
arătă în jur Damian.
Poteca dispăruse de mult, dar copiii au fost atât de captivați de aventură și de
ce era în jurul lor, încat nici nu au observat când s-au abătut de la ea. Alex a
început să plângă.
- Vreau acasă! Se înserează, în pădure sunt tot felul de animale și mi-e
teamă…
- Ești un fricos! îi spuse Damian. În gândul său îi dădea dreptate, dar voia sa
pară curajos. Hai să ne întoarcem, găsim noi, cumva, drumul înapoi.
S-au urcat pe biciclete și au pornit în căutarea unei ieșiri din pădure. De data
aceasta, zgomotele naturii nu mai erau atât de plăcute. Baieții, speriați, aveau
impresia că toți monștrii din poveștile lui Damian îi pândeau de după copaci, iar
umbrele serii creau imagini înfricoșătoare.
- Unde e cărarea aia, Damian? întrebă Alex plângând.
- Aici, copii! se auzi o voce cunoscută. Era tatăl lui, împreună cu ceilalți
părinți. V-am căutat îngrijorați, văzând că întârziați din plimbarea voastră.
- Tată, iartă-mă, te rog! spuse Alex. Am vrut doar să vedem căprioarele, să
avem o aventură de povestit prietenilor.
- Nu am fost atenți la drum și ne-am cam rătăcit, recunoscu Damian.
- Mă bucur că v-am găsit până la urma! De ce nu mi-ai spus unde mergi? Vă
puteați răni serios și nu v-am fi auzit.
- I-am promis lui Damian că țin secret! Dar îmi dau seama că nu a fost o idee
prea bună.
- Așa e, strigă și Damian! De acum vom ține secretă doar o petrecere-surpriză!

Monica Pui