Sunteți pe pagina 1din 2

Louise Hay - reflecții

1.Oamenii, care ți-au pricinuit durere, au fost la fel de speriați ca


și tine acum.

2.Ne formăm convingerile în copilărie și apoi trecem prin viață, recreând


situații, care sunt compatibile cu convingerile noastre.

3.A opta pentru gânduri și cuvinte negative este ca și cum ți-ai alege la
restaurant un fel de mâncare, de pe urma căruia știi că ți se face rău
întotdeauna.

4.Trebuie să facem o alegere pentru noi înșine: să eliberăm și să iertăm


pe toți fără excepții, mai ales pe noi. Deși nu știm cum să iertăm, dar
trebuie să ne dorim asta din tot sufletul.

5.Orice boală se naște din incapacitatea de a ierta pe cineva (pe


alții sau pe tine).

6.Gândurile pe care le emitem și cuvintele pe care le rostim dau naștere


experiențelor cu care ne confruntăm.

7.Nu renunța atunci când pornești pe drumul schimbării; în cazul în care


copiii ar renunța să mai încerce atunci când se ridică pentru prima dată în
picioare și cad, ei nu ar învăța niciodată să meargă.

8.Nu aștepta să ajungi în spital, pe mâina unui chirurg sau chiar pe


patul de moarte pentru a ierta, când pe lângă aceste resentimente
va trebui să faci față și panicii care te va cuprinde.

9.Tot ceea ce dăruiți, primiți înapoi.

10.Mintea este arma ta, singur decizi cum trebuie să o folosești.


11.Corpul nostru tot timpul vorbește cu noi. Dacă am găsi timp să îl
ascultăm! Fiecare celulă a corpului reacționează la fiecare gând și cuvânt
al nostru.

12.Suntem responsabili pentru tot ceea ce se petrece în viața


noastră, indiferent că e bun sau rău.

13.Pentru a schimba pe cineva, trebuie mai întâi să ne schimbăm pe noi


înșine. Trebuie să ne schimbăm gândirea.

14.Dacă ceva în viață devine foarte ușor, atunci, aceasta nu este o lecție,
este ceea ce cunoaștem deja.

15.Pentru a deveni posesorii tuturor lucrurilor incredibile, trebuie mai întâi


să credem că ele sunt posibile.

16.Să te iubești – înseamnă să sărbătorești însăși existența


personalității tale și să fii recunoscător lui Dumnezeu pentru darul
vieții.

S-ar putea să vă placă și

  • Bibliotecarul Pedagog
    Bibliotecarul Pedagog
    Document4 pagini
    Bibliotecarul Pedagog
    Isabela Beda Savioli
    Încă nu există evaluări
  • Test Cub 2
    Test Cub 2
    Document4 pagini
    Test Cub 2
    Isabela Beda Savioli
    Încă nu există evaluări
  • Blaga
    Blaga
    Document1 pagină
    Blaga
    Isabela Beda Savioli
    Încă nu există evaluări
  • Blaga
    Blaga
    Document1 pagină
    Blaga
    Isabela Beda Savioli
    Încă nu există evaluări
  • Testul Cubului
    Testul Cubului
    Document2 pagini
    Testul Cubului
    Isabela Beda Savioli
    Încă nu există evaluări
  • Blaga
    Blaga
    Document1 pagină
    Blaga
    Isabela Beda Savioli
    Încă nu există evaluări
  • Alt Timp Nu Am - Seneca PDF
    Alt Timp Nu Am - Seneca PDF
    Document11 pagini
    Alt Timp Nu Am - Seneca PDF
    ciora_eduard
    100% (1)
  • Test Cub 2
    Test Cub 2
    Document4 pagini
    Test Cub 2
    Isabela Beda Savioli
    Încă nu există evaluări
  • Owl
    Owl
    Document4 pagini
    Owl
    Isabela Beda Savioli
    Încă nu există evaluări
  • Lucian Blaga Andante
    Lucian Blaga Andante
    Document1 pagină
    Lucian Blaga Andante
    Isabela Beda Savioli
    Încă nu există evaluări
  • Blaga
    Blaga
    Document1 pagină
    Blaga
    Isabela Beda Savioli
    Încă nu există evaluări
  • Lucian Blaga - A Fost Cândva Pământul Străveziu
    Lucian Blaga - A Fost Cândva Pământul Străveziu
    Document1 pagină
    Lucian Blaga - A Fost Cândva Pământul Străveziu
    Savu Laura
    Încă nu există evaluări
  • Ce Aude Unicornul Blaga
    Ce Aude Unicornul Blaga
    Document1 pagină
    Ce Aude Unicornul Blaga
    Isabela Beda Savioli
    Încă nu există evaluări
  • Blaga
    Blaga
    Document1 pagină
    Blaga
    Isabela Beda Savioli
    Încă nu există evaluări
  • Nichita Stanescu
    Nichita Stanescu
    Document1 pagină
    Nichita Stanescu
    Isabela Beda Savioli
    Încă nu există evaluări
  • Nichita Stanescu
    Nichita Stanescu
    Document1 pagină
    Nichita Stanescu
    Isabela Beda Savioli
    Încă nu există evaluări
  • Nichita Stanescu
    Nichita Stanescu
    Document1 pagină
    Nichita Stanescu
    Isabela Beda Savioli
    Încă nu există evaluări
  • Nichita Stanescu
    Nichita Stanescu
    Document1 pagină
    Nichita Stanescu
    Isabela Beda Savioli
    Încă nu există evaluări
  • Metale Proprietati
    Metale Proprietati
    Document20 pagini
    Metale Proprietati
    Isabela Beda Savioli
    Încă nu există evaluări
  • Biofizica
    Biofizica
    Document345 pagini
    Biofizica
    micul_adi
    Încă nu există evaluări
  • Artefacte de Susceptibilitate Magnetica in RMN Cranio-Cerebral
    Artefacte de Susceptibilitate Magnetica in RMN Cranio-Cerebral
    Document15 pagini
    Artefacte de Susceptibilitate Magnetica in RMN Cranio-Cerebral
    Isabela Beda Savioli
    100% (1)
  • Atat de Frageda
    Atat de Frageda
    Document1 pagină
    Atat de Frageda
    Isabela Beda Savioli
    Încă nu există evaluări
  • Morfologie Dentara 2
    Morfologie Dentara 2
    Document160 pagini
    Morfologie Dentara 2
    elena
    Încă nu există evaluări
  • La Steaua
    La Steaua
    Document1 pagină
    La Steaua
    Isabela Beda Savioli
    Încă nu există evaluări