Universitatea “Valahia” din Târgoviște

Facultatea de Drept și Științe Administrative

Specializarea: Administrație Publică Europeană

RELAȚII ȘI ORGANIZAȚII

EUROPENE ȘI EUROATLANTICE

Relațiile diplomatice dintre România și Republica

Moldova în ultimul deceniu
Cuprins
I. Scurt istoric

II. Recunoașterea independenței Republicii Moldova de către România

III. Relațiile diplomatice în 2009

IV. Relații politice bilaterale

V. Mișcarea de unificare

VI. Comunitatea de limbă, cultură şi istorie

I. Scurt istoric

Republica Moldova și România au avut o relație extrem de complicată de la declararea

independenței Moldovei în 1991. Pan-românismul a fost o parte coerentă a politicii din
Moldova, și a fost adoptată de Frontul Popular al Moldovei în platforma sa din 1992.

Relațiile României cu Republica Moldova au fost încordate începând cu 1994.

Majoritatea teritoriului care astăzi formează Republica Moldova a fost parte din România
în perioada interbelică și lingviștii, în general, sunt de acord că limba moldovenească este
identică cu româna.

Semnalele inițiale cum că România și Republica Moldova ar putea să se unească după

trecerea ambelor state de la regimul totalitar comunist la democrație s-au stins rapid
datorita intervenției rusești care a dus la apariția regiunii autonome Găgăuzia și a
republicii nerecunoscute Transnistria, ambele create de Rusia în scopul împiedicării
reunificării teritoriului românesc.

România rămâne interesată de afacerile politico-economice din Moldova și sprijină

limitat Republica Moldova în timpul conflictului civil cu republica separatistă
Transnistria. Cu toate acestea cele două țări nu au reușit să ajungă la un acord privind un
tratat de bază bilateral; România insistă (împotriva rezistenței determinate din Moldova)
că un astfel de tratat ar trebui să se refere la relațiile speciale dintre România și Republica
Moldova.

II. Recunoașterea independenței Republicii Moldova de către România

România a fost primul stat care a recunoscut independența Republicii Moldova - doar
după câteva ore, de fapt după declarația de independență care a fost emisă de Parlamentul
Republicii Moldova. Din declarația guvernului român făcută cu această ocazie a rezultat
în mod clar că, în opinia autorităților de la București, independența Republicii Moldova a
fost considerată ca o formă de emancipare de sub tutela Moscovei și un prim pas spre
reunificarea cu România:

"Proclamarea unui stat românesc independent pe teritoriile anexate cu forța în urma

înțelegerilor secrete stabilite prin Pactul Molotov-Ribbentrop reprezintă un pas decisiv
spre înlăturarea pe cale pașnică a consecințelor nefaste ale acestuia, îndreptate împotriva
drepturilor și intereselor poporului român."

În numai câteva zile au fost semnate acorduri pentru stabilirea de legături diplomatice. În
termen de câteva săptămâni, regimuri libere de vize pentru trecerea frontierei au fost
stabilite, care să permită cetățenilor români și moldoveni să călătorească peste frontieră
doar cu cărțile de identitate. Deja din 1991, România a început donarea de cărți pentru
bibliotecile din Moldova și de manuale pentru școli și a început să ofere burse pentru
studenții din Moldova pentru a studia în limba română la licee și universități din
România.
 III. Relațiile diplomatice în 2009

Tulburările civile din Republica Moldova din aprilie 2009 au condus la un conflict
diplomatic între cele două țări, după ce președintele în exercițiu la acea dată Voronin a
acuzat România că este forța din spatele revoltelor stradale de la Chișinău. România a
negat toate acuzele de implicare în proteste.

În cursul zilei de 8 aprilie 2009, președintele Vladimir Voronin, președinte în exercițiu

după expirarea mandatului de șef al statului pe 7 aprilie, a reiterat acuzațiile că România
s-ar fi aflat în spatele protestelor violente de la Chișinău, anunțând expulzarea
ambasadorului român la Chișinău, Filip Teodorescu și reintroducerea sistemului de vize
pentru cetățenii români.Vladimir Voronin sau serviciile secrete moldovenești și rusești nu
au adus niciodată dovezi în sprijinul acestor acuzații grave, dar false. Într-un comunicat
de presă, Ministerul Afacerilor Externe al României a respins categoric acuzațiile
președintelui Vladimir Voronin privind presupusa implicare a României în acțiunile de
protest, calificând declarațiile drept provocări. În același comunicat se menționa
caracterul aberant al măsurilor unilaterale de introducere a sistemului de vize pentru
cetățenii români dornici să intre în Republica Moldova. Pe de altă parte, Mihnea
Constantinescu a primit avizul comisiilor de politică externă ale Senatului și Camerei
Deputaților ale României pentru postul de ambasador al României în Republica Moldova
dar a fost respins de autoritățile de la Chișinău.
Pe 9 aprilie 2009, Uniunea Europeană a cerut Republicii Moldova normalizarea relațiilor
cu România.

Mihai Ghimpu, președintele interimar al Republicii Moldova, validat în această funcție

de către Curtea Constituțională de la Chișinău, a anulat regimul de vize pentru România
la 2Oficial.

IV. Relații politice bilaterale

Relațiile diplomatice la nivel de ambasadă au fost stabilite la 29 August 1991.

Ambasada României a fost prima reprezentanţă diplomatică deschisă de un stat în

capitala Republicii Moldova, la Chişinău (şi-a început activitatea la 20 ianuarie 1992).
Până în luna iunie 1993 a fost condusă la nivel de însărcinat cu afaceri a.i.

Primul ambasador român a fost acreditat la Chişinău în luna iunie 1993.

Primul ambasador al Republicii Moldova la Bucureşti a fost acreditat în luna ianuarie

1992.

Din martie 2010, domnul Marius Lazurca este ambasadorul României la Chişinău.

România concepe relaţia sa cu Republica Moldova pe două coordonate majore:

• afirmarea caracterului special al acestei relaţii, conferit de comunitatea de limbă, istorie,

cultură, tradiţii - realităţi ce nu pot fi eludate sau negate;

• dimensiunea europeană a cooperării bilaterale, având la bază obiectivul strategic al

integrării Republicii Moldova în Uniunea Europeană.
România abordează pragmatic relaţia cu Republica Moldova, circumscrisă interesului său
legitim de a vedea Republica Moldova intrând pe un făgaş al integrării europene şi de a
asigura o zonă de stabilitate şi securitate la frontiera estică a României, care a devenit
graniţa răsăriteană a NATO şi UE.

La 3 Martie 2012, la Iași, a avut loc prima ședință comună a Guvernelor României și
Republicii Moldova , delegațiile celor două țări fiind conduse de premierii Mihai –
Răzvan Ungureanu, respectiv Vlad Filat.

România a devenit în 2014, primul partener comercial al Republicii Moldova (pe

fondulunei creșteri cu 16% a volumului schimburilor bilaterale).

Cooperarea în domeniul educaţiei

Baza cooperării cu Republica Moldova o constituie Acordul privind colaborarea în

domeniile ştiinţei, învăţământului şi culturii între Guvernul României şi Guvernul
Republicii Moldova, semnat la Chişinău, la 19 mai 1992, în vigoare din 27 decembrie
1993.

În momentul de faţă, oferta educaţională a României este stabilită prin:

Protocolul de colaborare între Ministerul Educaţiei Naționale și Cercetării Științifice din

România şi Ministerul Educaţiei din Republica Moldova pentru anii de învăţământ 2016-
2017, 2017-2018, 2018-2019, semnat la Chişinău, la 22 decembrie 2016;

Programul de cooperare şi asistenţă între Ministerul Educaţiei Naţionale şi Ministerul

Educaţiei din R. Moldova, semnat la Chişinău, la 21 februarie 2014.

Burse de studiu

România alocă anual Republicii Moldova 5.000 de burse de studiu în învăţământul pre-
universitar, universitar şi post-universitar.

Colaborarea în domeniul cultural

În anul 2010, Institutul Cultural Român a deschis o filială la Chişinău - Institutul Cultural
Român „Mihai Eminescu”
Ministerul Culturii este implicat în acţiuni culturale comune cu partenerii din Republica
Moldova (turnee de teatru, organizarea de expoziţii de artă plastică, participarea la
festivaluri de folclor etc.).

V. Mișcarea de unificare

În aprilie 2011, o coaliție de ONG-uri din România și Republica Moldova a creat

platforma civică "Acțiunea 2012" al carei scop este de a "sensibiliza opinia publică cu
privire la necesitatea unificării României cu Republica Moldova". Anul 2012 a fost ales
cu referire la comemorarea divizării din 1812 a Moldovei istorice, când Imperiul Rus a
anexat ceea ce mai târziu se va numi Basarabia. În data de 16 mai 2015, Acțiunea 2012,
alături de alte câteva zeci de asociații s-au coalizat în Blocul Unității Naționale(BUN).
Actualmente lider al BUN este unionistul originar din Chișinău, Ion Leașcenco.
Susținătorii acțiunii ințeleg unificarea ca o reparație a acestei divizări istorice, inspirați de
Unirea Basarabiei cu România (1918-1940) care a fost perturbată de ocupația sovietică.
Potrivit diferitelor propuneri ale mișcărilor unioniste, există cinci variante ale unei
eventuale uniri:

- unirea politică a Republicii Moldova și României prin contopirea într-un singur stat, în
frontierele „de jure” (de drept) actuale (ceea ce implică preluarea de către noul stat a
problemei transnistrene și a legăturilor acesteia cu Federația Rusă) și indiferent de situația
politico-administrativă a unităților teritoriale actuale, care pot fi păstrate sau reformate în
cadrul noului stat;

În august 2016 peste 100 de asociații civice și grupuri de inițiativă au semnat “Alianța
pentru Centenar”, fiecare dintre entitățile semnatare asumându-și acțiuni ce vor apropia
cele două maluri românești. La Chișinău, Mișcarea Unionistă este reprezentată printr-o
coaliție de asociații civice “Blocul Unității Naționale” , președinte Ion Leașcenco, o
coaliție ce înglobează peste 20 de asociații obștești cele mai active fiind mișcarea civică
“Tinerii Moldovei”, în frunte cu tinerii Vitalie Prisăcaru, Anatol Ursu, Artemis Bălan și
Igor Budeanu și asociația Unirea - ODIP, președinte Vlad Bilețchi. Asociațiile civice
colaborează cu deputatul unionist Constantin Codreanu, președintele Comisiei pentru
Românii din Afara Granițelor Țării din Parlamentul României.

- unirea politică a Republicii Moldova și României prin contopirea într-un singur stat, în
frontierele „de facto” (de fapt) actuale (ceea ce implică renunțarea noului stat la teritoriul
controlat de statul auto-procamat al Transnistriei, acesta avînd atunci de ales între
independență, alipirea la Ucraina sau alipirea la Rusia: această variantă a fost denumită
de presă „planul Belkovski”);

- unirea politică a Republicii Moldova și României prin contopirea într-un singur stat, în
frontiere stabilite printr-un tratat internațional după un schimb teritorial cu Ucraina, bazat
pe menținerea suprafeței actuale a Ucrainei (adică a echivalenței între suprefețele
schimbate) în care teritorii de pe malul stîng al Nistrului ar fi cedate acesteia în schimbul
raionului Reni, fîșiilor de teritoriu din Bugeac situate la sud sau est de calea ferată Reni-
Tighina și insulelor dunărene Maican și Limba de pe brațul Chilia: această variantă a fost
denumită de presă „planul Andronic-Dungaciu-Filat”);

- unirea politică a Republicii Moldova și României prin federarea celor două state (care
și-ar păstra fiecare suveranitatea) într-o comunitate economică, monetară, vamală și
militară (această variantă este inspirată din ideea „un popor, două state” a lui Mircea
Snegur);

- unirea exclusiv culturală (nici politică si nici teritorială), prin care cele două state ar fi
menținute în hotarele și alianțele lor actuale, dar prin care populația romanică din
Republica Moldova ar fi constituțional recunoscută ca fiind română, astfel ca și
moldovenii, aidoma rușilor, ucrainenilor sau bulgarilor, să aibă dreptul de a se socoti
membrii unui popor, vorbitorii unei limbi și vectorii unei culturi depășind hotarele
Republicii, fără a fi siliți, pentru a avea acest drept, să fie socotiți „minoritate” în propria
lor țară, cum este cazul celor care se declară „români” în sistemul actual.

VI. Comunitatea de limbă, cultură şi istorie

Între Republica Moldova şi România există o profundă comunitate etnică, de limbă,

istorie şi cultură. Simbolurile comuniunii sunt răspândite pe întreg cuprinsul Republicii
Moldova, de la siturile arheologice ale culturii Cucuteni, vestigiile geto-dace şi Valurile
lui Traian, până la bisericile şi mânăstirile ctitorite de voievozi sau busturile scriitorilor
români de pe Aleea Clasicilor din Grădina Publică Ştefan Cel Mare din Chişinău.
Comuniunea este şi spirituală. În Republica Moldova funcţionează Mitropolia Basarabiei,
parte a Bisericii Ortodoxe Române. Totodată, funcţionează şi Mitropolia Chişinăului şi a
Întregii Moldove, ai cărei enoriaşi sunt în majoritate români/moldoveni, slujbele fiind
ţinute în limba română în cele mai multe dintre parohii.

Numeroşi scriitori sunt membri atât în Uniunea Scriitorilor din Republica Moldova, cât şi
în Uniunea Scriitorilor din România. Revistele din Republica Moldova sprijinite de
Institutul Cultural Român, cum ar fi „Contrafort” si „Semn”, contribuie la consolidarea
unui spaţiu literar unic, la fel ca „Literatura şi Arta”, revista Uniunii Scriitorilor din
Republica Moldova. Relaţiile dintre Academia Română şi Academia de Ştiinţă a
Moldovei sunt fraterne iar colaborarea dintre cele două instituţii contribuie la procesul de
integrare europeană a Republicii Moldova inclusiv in domeniul cercetării ştiinţifice.

VII. Concluzii
 Reîntregirea unei naţiuni este o datorie la care nicio generaţie nu are dreptul să
renunţe. Nu are dreptul şi nici nu ar avea interesul să o facă, în contextul în care
beneficiile economice, influenţa politică şi capacitatăţile militare vor fi potenţate.

Câteva date şi concluzii publicate la sfârşitul anului 2014 de Fundaţia Universitară a

Mării Negre, aflată sub egida Academiei Române, ilustrează tabloul economic al unei
Românii reîntregite:

„Se observă că, pur aritmetic, dacă reunificarea țării ar avea loc până în 2018 (intervalul
acoperit de prognoza FMI), PIB-ul noii Românii ar depăsi pe cel al Austriei, Ucrainei sau
Elveției.

Având în vedere coeficientul de accelerare a creșterii PIB ca urmare a investițiilor masive

în Republica Moldova, PIB/capita poate avea o creștere accelerată, dublându-și valoarea
globală (România+Republica Moldova) și ajungând ca, în valori absolute să devenim o
economie în primele 40 de țări de pe glob, concurând cu Belgia și Suedia. (...)

*Dacă se va realiza reîntregirea, PIB-ul cumulat va avea un coeficient de accelerare a

creșterii care ar duce creșterea medie de la 3 la 5 procente anual, ceea ce ar permite
dublarea PIB-ului în doar 14 ani, în aceleași ipoteze ca și în Austriei, Ucrainei sau
Elveției.

Având în vedere coeficientul de accelerare a creșterii PIB ca urmare a investițiilor masive

în Republica Moldova, PIB/capita poate avea o creștere accelerată, dublându-și valoarea
globală (România+Republica Moldova) și ajungând ca, în valori absolute să devenim o
economie în primele 40 de țări de pe glob, concurând cu Belgia și Suedia. (...)

*Dacă se va realiza reîntregirea, PIB-ul cumulat va avea un coeficient de accelerare a

creșterii care ar duce creșterea medie de la 3 la 5 procente anual, ceea ce ar permite
dublarea PIB-ului în doar 14 ani, în aceleași ipoteze ca și în cazul precedent;

*Adică, reunificându-ne, am câștiga, fiecare dintre noi câte 10 ani din „vârsta
economică”.
*Efectele ar fi și mai puternic vizibile în zona companiilor:

*Indicele bursier, respectiv capitalizarea bursieră își vor dubla rata de creștere,

cvadruplându-și valorile absolute în 20 de ani (conform răspunsului la modelul german);

1) *Cifra de afaceri a companiilor va crește cu minim 15 miliarde USD/an, ca efect al

creșterii pieței naționale (conform răspunsului la modelul german);

2) *Astăzi, România alocă investițiilor cam 6% din PIB, adică în jur de 11 miliarde USD,

în condițiile în care bugetul reprezintă 32% din PIB; investim, practic, o cincime din
bugetul național; 4 miliarde USD alocați reunificării ar reprezenta cam 36% din
investițiile noastre, adică ar trebui să redirecționăm 36% din investiții către reunificare.
Pare insuportabil? Drept comparație, în 2013 s-a restrâns bugetul de investiții cam cu
11% (bani care au dispărut din zona de investiții, nu s-au redirecționat, ca în cazul
reunificării).

În chestiunea unirii dintre România şi Republica Moldova nu va fi niciodată prea târziu

să tragem linia peste timpul pierdut şi să intrăm în logica eficientă pentru un asemenea
proiect.

Costurile reunificării se raportează întotdeauna la mărimea PIB-ului pentru că ele sunt

asociate reducerii diferențelor de performanță economică;

Modelul cel mai adecvat și mai apropriat probabilei reunificări a celor două state
românești este cel german (1990);

Costul reunificării pare mare dar privit în contextual economiei unei națiuni este
suportabil;

Beneficiile reîntregirii sunt net mai mari decât costurile: în cazul României și Republicii
Moldova, evoluția în următorii 25 de ani se comprimă în doar 15 (un plus de eficiență de
40%);

Există un plus de PIB, respectiv de PIB/locuitor, datorate creșterii dimensiunii pieței și a

creșterii importanței geostrategice a țării.

Bibliografie
București 14.11.2014

Fundația Universitară a Mării Negre