Capitalul uman convertit in capital economic

martie 9, 2005 00:00 de Rodica Nicolae

Revista "Cariere" este de doi ani pe piata. Calendaristic, a pasit

deja in al treilea. Macar aceasta experienta, daca nu si valoarea
mesajului nostru, ma indreptateste sa pot lansa o opinie de bun simt
despre subiect. Capitalul uman, in numele caruia scriem numar de
numar, este inca, un concept neinteles, din pacate. Sau, si mai bine
zis, e genul de expresie careia ii da fiecare ce sens vrea. Fara
patima si fara pretentii de expert, incerc sa asez lucrurile in matca
lor fireasca.
Cand spun „business”, in toate urechile se aude zornait de bani. Cand spun „piata”,
ne gandim la competitie. Cand spun „produs”, in fata ochilor apar un pret, un raft, o
linie de productie. Care e reactia la termenul de „capital uman”? Cel mai adesea:
„Aaa, resurse umane!”. O perceptie doar partial corecta. E adevarat ca specialistii
in resurse umane din companii au, printre altele, aceasta generoasa misiune, de a
pastra si creste bogatia umana a organizatiei. Dar nu numai ei. Capitalul uman nu
sta in preocuparea exclusiva a unui departament. Capitalul uman nu este valoarea
de marfa a angajatului. Nu este apanajul unei oranduiri (capitaliste, evident) si nici
trasatura specifica unei categorii profesionale. Capitalul uman este in noi, in fiecare
dintre noi, fie ca ne zicem redactor-sef, CEO sau capsunar. Este ceea ce am adunat
in anii de scoala, in anii de munca sau chiar in „cei sapte ani de-acasa”! Este zestrea
noastra de cunostinte, abilitati si sanatate. Suntem asadar primii si principalii
responsabili de starea si nivelul ei. Cu cat investim mai mult (timp, bani si nu
numai) in propriul capital, cu atat ne asezam mai sus pe treptele evolutiei
profesionale. Indiferent cat capital uman am acumulat, intram la un moment pe
piata muncii. Gasim angajatorul ideal sau ne gaseste el pe noi. In oricare dintre
cazuri, aducem in acea firma nu doar prezenta noastra fizica, ci si tot ceea ce stim,
am invatat, inteles, deprins, starea noastra de sanatate. Pe cale de consecinta,
contribuim cu propriul bagaj la capitalul uman al firmei. Iar managerul, cel imediat
superior, dar si cel din varful piramidei isi masoara forta afacerii si evaluand
capitalul uman al firmei. Iata, asadar, ca nu-i este indiferent pe cine angajeaza, cati
ani de scoala are angajatul, cate cursuri de specializare a parcurs, cata imaginatie,
talent sau energie are de pus in joc. Am identificat al treilea responsabil cu/de
capitalul uman. Nici la nivel national lucrurile nu stau altfel. Bogatia unei tari se
masoara nu doar in zacaminte, tehnologie si infrastructura, ci si in valoarea
capitalului uman. Iata motivul pentru care n-ar trebui sa ne mire ca diplomele, orele
de balet sau teambuilding-urile ne sunt numarate si puse in statistici. Si nu stam
prea grozav in comparatie cu alte state!

Cu aceasta ultima perspectiva, cea nationala, am inventariat mai sus patru dintre
actorii cu cele mai semnificative roluri in piesa „capitalul uman”. Eu n-am facut
decat sa-i arat cu degetul, drept targetul nostru principal. Bogdan Voicu – cercetator
principal la Institutul de Cercetare a Calitatii Vietii, de pe langa Academia Romana,
va arata cum se vad lucrurile cu ochiul lucid si nepartinitor al stiintei.

Capitalul uman include doua mari dimensiuni: educatie si stare de sanatate. In

general, despre starea de sanatate se discuta mai putin, pentru ca nu ne diferentiem
prea mult, din aceasta perspectiva, de celelalte tari europene. In schimb, ne
diferentiaza educatia. La randul ei, aceasta are si ea doua componente: acoperirea
cu diplome universitare si abilitatile, calificarile (cunostinte de calculator, limbi
straine etc.) care ne ajuta in munca de zi cu zi. Acestea din urma se pot dobandi
prin eforturi proprii sau prin contacte cu experti in diverse domenii, finalizate cu
castiguri de cunoastere.

In principiu, cel mai productiv s-a dovedit a fi capitalul educational. Prin anii '50-
'60, lumea a descoperit ca, dincolo de resursele naturale si de bani, mai e ceva care
genereaza dezvoltarea fie a tarilor, fie a firmelor: cat de bine stiu oamenii sa se
descurce cu resursele pe care le au la dispozitie. Cu alte cuvinte, cat de educati sunt.

Ce este capitalul uman

Pe vremea lui Leonardo da Vinci, nu aveai nevoie sa mergi la universitate, pentru

ca era usor sa stii ce se intampla pe lume. Cunostintele erau foarte putine. Progresul
civilizatiei a facut ca oamenii sa nu mai poata sti tot. S-au specializat puternic.
Atunci s-a descoperit ca specializarea educatiei, deci capitalul uman, constituie o
resursa suplimentara. In zilele noastre, cu cat un angajat stie mai mult, e mai sigur
pe el si acopera o plaja mai mare de activitati, fiind in acelasi timp si bine
specializat intr-o speta, cu atat firma sau tara e mai in castig. Esentiala este
componenta „educatie”. Aceasta poate fi privita din numeroase unghiuri: cat de
acoperit e un individ, un grup de indivizi sau o tara cu diplome universitare si cat
de mult stiu oamenii sa faca, deci cat sunt de valoroase aceste diplome. Daca ne
uitam la Romania in context european, constatam ca nu sta prea bine nici in ceea ce
priveste ponderea populatiei cu studii superioare in totalul numarului de locuitori
nici in ceea ce priveste ponderea studentilor in grupa lor de varsta. Altfel spus,
suntem putin educati si investim putin in educatie.

Invatamantul nostru furnizeaza informatie, nu si abilitati

Invatamantul universitar in lume a inceput sa se generalizeze. Tarile mai bogate

sunt si mai bine educate. In Finlanda, 75% din populatia intre 20 si 29 de ani
urmeaza studii superioare. Coreea de Sud si-a bazat dezvoltarea tocmai pe investitii
in capitalul uman. Cand a inceput sa investeasca in oameni, era o tara mult mai
saraca decat Romania, dar a dovedit ca relatia poate functiona si invers: te poti
educa inainte sa devii bogat sau ca sa devii bogat! Prin anii '60, Coreea de Sud a
avut o strategie de trimitere masiva la studii in strainatate a oamenilor, dar si de
asigurare a facultatii pentru marea majoritate a populatiei. Este ceea ce face
Uniunea Europeana in clipa de fata. Noile proiecte de legi de reglementare a
spatiului comun european al invatamantului superior spun ca o sa avem trei ani de
facultate, apoi doi ani de master, urmati de doctorat. A aparut deja si ideea de studii
post doctorale. Practic, acestea din urma devin ceea ce a fost doctoratul candva,
masteratul se generalizeaza, iar facultatea ramane un soi de colegiu, ceva in plus
peste liceu. Facultatea iti da o formare generalista, asa cum iti dadea liceul candva,
cu o usoara tenta de specializare in management. Dupa absolvirea ei, poti sa fii
asistent sau secretar. Abia daca mergi la master incepi sa stii ceva. E adevarat insa
ca nimeni nu-ti garanteaza un post de manager direct de pe bancile facultatii. Am
fost uimit sa aflu ca gunoierii din Suedia cunosc limba engleza. Banuiesc ca au si
liceul facut.

Daca noile reglementari din invatamantul romanesc ne vor apropia de celelalte state
europene din punct de vedere formal, ramane de discutat problema calitatii, care
sufera chiar incepand de la baza. Invatamantul nostru general furnizeaza informatie,
dar nu furnizeaza abilitati, adica masura in care elevii sunt capabili sa foloseasca
informatia. Aceasta stare de lucruri se transmite si la nivelul studentilor. Daca la
asta se adauga faptul ca prea putini fac studii superioare, rezulta un capital uman
redus, in general, in Romania. Astfel se demoleaza mitul fortei de munca romanesti
ieftina si bine calificata.

Investitia in capitalul uman

nu este un lux inaccesibil

Firmele ar trebui sa fie preocupate de training, de formarea continua a angajatilor.

Oferta de training trebuie sa focuseze pe deprinderea de abilitati, pe skills-uri de
comunicare, de negociere. De regula, in Romania, multinationalele fac acest lucru.
Conceptul de „formare continua”, lansat prin anii '70, a prins foarte mult cheag in
lume. El vizeaza educarea permanenta, de-a lungul intregii vieti, pentru adulti.
Ganditi-va la un muncitor tipograf. La inceputul anilor '90, el culegea niste litere.
Calculatorul l-a inlocuit, l-a eliminat de pe piata. Acel muncitor avea nevoie de
formare continua. Asa se intampla cu orice meserie. Nu stim ce va aduce
tehnologia peste 20 de ani. Daca ramanem cu ceea ce stim acum, peste 20 de ani
putem merge la matura.

Sansa unei firme de a deveni puternica este investitia in capitalul uman. Trebuie
insa sa-si aleaga angajatul potrivit, tipul de curs potrivit lui si util firmei.

Contractele bune te apara de riscul de a pierde oamenii valorosi

Pericolul ca un om prea bine pregatit sa plece din firma poate fi inlaturat prin
contracte bine facute. Exact ca la fotbalisti. O echipa de fotbal investeste in
capitalul sau uman. Nu in educatie de tip adult, ci in deprinderea de abilitati: un
antrenor bun, un vestiar bine dotat, un gazon adevarat, cantonamente, jocuri
pregatitoare etc. Jucatorii cresc, ajung sa joace tot mai bine. Pot sa semneze un
contract bun cu echipa la care au crescut sau pot fi vanduti. Orice firma poate
incheia un astfel de contract cu angajatii sai. Lucrezi pentru mine, te sprijin sa te
formezi, dar daca pleci, o faci in urmatoarele conditii: fie imi dai niste bani, fie
pleci dupa ce-ti faci datoria fata de firma. De exemplu, Guvernul Romaniei incheie
contracte cu cei care beneficiaza de burse Titulescu de studii in strainatate. Sunt
obligati sa se intoarca in tara, sa lucreze pentru Administratia publica timp de 4 sau
5 ani. Daca nu, sunt obligati sa plateasca contravaloarea studiilor.

Capitalul uman se converteste

in capital economic

In primul rand, fiecare angajat e responsabil de propriul capital, indiferent de

compania la care lucreaza. Trebuie sa-si intretina capitalul uman. Altfel, n-are loc
sau nu are un loc bine platit. Pe de alta parte, managerul trebuie sa fie preocupat de
nivelul calificarii, deprinderilor, capacitatilor comunicationale ale angajatilor sai.
Toate constituie capitalul uman al firmei. Cand sunt ridicate, firma poate sa mearga
mult mai bine, chiar in conditii grele de piata sau chiar daca n-au bani in clipa
aceea, pentru ca vor gasi cu siguranta solutii. Capitalul uman se converteste foarte
usor in capital economic. Acesta este marele lui avantaj. Treaba departamentului de
Resurse Umane este sa atraga oamenii, sa-i tina acolo si sa propuna solutii de
training. In principiu, fiecare componenta a firmei trebuie sa fie preocupata de
cresterea capitalului uman al firmei.

Un bun manager „miroase” valoarea oamenilor sai

Capitalul uman al unei companii este suma capitalurilor umane individuale, plus
modul in care ele se imbina. Acestea sunt lucruri foarte greu de masurat, se
schimba repede. Este extrem de greu sa dai o masura a capacitatilor individului. Ai
acoperirea cu diplome, ai cursuri de formare, atestatele profesionale, dar abilitatile
practice nu sunt usor de masurat. Sunt lucruri pe care le simti. Un manager bun
trebuie sa le simta. Un capital uman care-si depaseste ca nivel managerul reprezinta
o sursa de conflict. Ori vor pleca angajatii din companie, ori aceasta va esua in
piata. Daca nu-ti folosesti capitalul uman la valoarea lui sau peste, pierzi.

Integrarea in UE nu va schimba dramatic lucrurile

Cei care pleaca, chiar si pentru a aduna capsuni, sunt cei care au ceva resurse. Fie
educationale, fie materiale. Doar drumul pana in Spania, daca nu ai un contract, e o
investitie. Chiar daca obtii un contract legal, pana ajungi sa castigi, iti trebuie bani.
Vii la Bucuresti, stai la coada cateva zile, trebuie sa dormi si sa mananci undeva,
treci de cateva selectii, care tot la capitalul uman se contabilizeaza. Investesti.
Astfel incat cei care pleaca, pe categoria lor profesionala, sunt cei mai buni. Ma
indoiesc ca se va inversa curand acest flux. Asa a patit si Italia, un „brain drain” – o
fuga a creierelor, o migratie foarte puternica a celor bine educati. Acest fenomen nu
s-a incheiat nici acum. Guvernul Berlusconi a dat o lege a parcurilor tehnologice
prin care a incercat sa-l stopeze. Se pare ca n-a dat mari rezultate. Daca ne uitam la
nivelul de educatie al italienilor, nu e departe de al nostru. Au cam acelasi procent
de populatie cu studii superioare. Coruptia este marea lor problema, ca si la noi.
Pleci daca nu te simti bine in tara, daca vrei sa te realizezi in alta parte. Pe masura
ce esti mai bogat, te preocupa mai putin banii, cat felul cum esti tratat: cum te
lovesc ceilalti cu carutul la supermarket, cat de tare miroase a transpiratie in
autobuz, daca iti poti cultiva un hobby sau daca poti fi altfel fara sa te injure cei din
jur ca nu le semeni, in ce masura poti face mai multe lucruri in domeniul tau
profesional decat le faci aici… sunt multe lucruri care conteaza. Revenind la
integrare, ma indoiesc ca vor veni foarte multi experti straini aici. Oricum, salariile
vor fi mai mici in Romania, iar satisfactia pe care ar putea-o obtine din profesie e
mai mica.

Nu cred ca lucrurile se vor schimba dramatic dupa integrare, asa cum nu s-a
schimbat nici in Polonia, nici in Ungaria, nici in Slovacia.

Concluzie

Cred cu tarie ca trebuie sa investim in capitalul uman, iar din acest punct de vedere,
„Cariere” face un lucru foarte bun. Este evident ca o societate nu poate sa o apuce
pe o cale anume fara sa discute despre calea aceea, intr-un spatiu public. E nevoie
de vectori care sa stranga opinii si care sa aduca tema in discutia publicului.