Aristotel (384-322 îen) 02

Aristotel a venit pe lume în Stagira (Macedonia) provenind dintr-o familie de oameni

învăţaţi, tatăl său a fost medicul lui Filip al II-lea, regele Macedoniei. Tânarul Aristotel a
cunoscut îndeaproape luptele pentru hegemonie din spaţiul grec şi a beneficiat de întâietatea
politică şi militară a Macedoniei. El va ajunge profesorul lui Alexandru Macedon, unul dintre
cei mai mari conducători ai Greciei Antice. De asemenea, Aristotel, pe parcursul vieţii lui
erudite a scris 17 cărţi, două sunt importante pentru istoria sociologiei, anume: Politica şi Etica
Nicomahica. În acestea, Aristotel ne spune ca societatea este o sumă de entelehii – adică o
structură purtatoare de funcţii care pot să se realizeze pe ele însele.
Pentru a studia societatea, spune Aristotel, trebuie să descoperim entelehiile acesteia:
 Philia – în orice grup uman există o cantitate de afectivitate, care este vehiculată între
indivizi şi care induce stabilitate grupului;
 Kimonia – în interiorul societăţii există grupuri omogene, între indivizii acestor grupuri
există mai multe elemente în comun şi o bună intercunoaştere. Ex. familia, comunitatea
sătească şi comunitatea de muncă;
 Politeea –cel mai mare grup uman caracterizat prin omogenitatea indivizilor ce-l compun,
aderă sau resimt aceeaşi politică. Ex. polisul grecesc sau statul.
 Nomos – totalitatea normelor utilizate de polis, care vizează producerea binelui general.
Conform ideiilor lui Aristotel, cu cât o societate înaintează în stagiu de la Philia către
Nomos, vom constata, în funcţionarea societăţii, o descreştere a factorului afectiv şi o creştere a
factorului raţional,
Aristotel este considerat cel mai influent filosof care a existat vreodată şi a prezentat
anumite premoniţii, care pot fi considerate adevăruri prezente, anume:
 Principiul separării puterilor în stat –în interiorul statului sunt 3 categorii de puteri:
puterea sacerdotală (religioasă), puterea militară şi puterea judecătorească. Aristotel ne
spune că ori de câte ori toate cele trei puteri vor fi cumulate de un singur conducător,
societatea va dobandi o conducere tiranică.
 Principiul reprezentativităţii proporţionale –instituţiile de conducere trebuie să accepte
persoane care au diverse apartenenţe politice, funcţie de numărul celor care alcătuiesc
grupările politice.
 Principiul constituirii clasei mijlocii –în scopul constituirii corpului social, unii indivizi
din clasa de jos vor reuşi să parcurgă trepte ascendente în ierarhia socială, iar alţi indivizi
din clasa superioară vor decadea. Astfel, aceştia vor constitui împreună clasa de mijloc.
Formarea clasei de mijloc va stabiliza societatea, care va fi cu atât mai stabilă cu cât clasa
de mijloc va fi mai numeroasă.
 Principiul negării egalitarismului –societatea egalitaristă sau colectivistă cum este cea
constituită de către paznici sau militari păcătuieşte prin:
o exagerarea relaţiilor sexuale dintre comunitari, inclusiv prin încălcarea interdicţiei
incestului;

© CGT; AO & ED 02
 o neglijarea relaţiilor interfamiliare deoarece, astfel oamenii nu mai beneficiază de cel
mai important suport al vieţii de familie, respectiv afectivitatea;
o urmează să apară o diminuare a importanţei proprietăţii în viaţa individului.
Astfel, se va produce urmatorul fenomen:
- muncile dificile şi riscante vor fi lăsate pe seama altor indivizi;
- cei ce au performanţe mai mici vor susţine ca li se cuvine o răsplată
similară, în cazul meritelor sensibile diferenţiate;
- fiecare individ apreciază că ar trebui să fie răsplătit în plus faţă de egalul sau
atunci când are merite egale.
Ppentru astfel de interpretări, Aristotel continuă să fie apreciat de către teoricieni,
sociologici şi politologii actuali.
Aristotel a realizat, de asemenea o analiza critică, asupra tipurilor de regimuri
politice. Astfel, el ne pune în vedere ca atunci când analizăm un regim politic trebuie să avem în
vedere urmatoarele criterii:
 Cine realizeaza conducerea – un individ, un grup de indivizi sau poporul;
 Ce tipuri de interese urmăreşte conducere – interese colective sau interese individuale.
 Gradul de implicare a individului în viaţa politică a societatii.
Aristotel defineşte individul ca fiind “zoon-politicon” (animal politic). Astfel, prin
componenta “zoon” el susţine că omul este o specie biologică care îşi satisface trebuinţele
producând ştiinţa, iar prin componenta “politicon” susţine faptul că omul este o fiinţă socială
care îşi rezolvă problemele convieţuirii cu ajutorul normelor.
În concluzie putem spune, plecând de la cele scrise de Aristotel, că o societate (un
corp social) funcţionează cel mai bine atunci când aplică un regim politic constituţional.
Aristotel a ajuns la această concluzie studiind aproximativ 170 de constituţii ce au aparut în
spaţiul grec în timpul vieţii sale. El ne spune, că orice constituţie este o sumă de principii ce au
rolul de a orienta funcţionarea legilor curente şi în ele se reflectă calitatea vieţii membrilor
cetaţii.
De asemenea, Aristotel recomandă ca legiuitorii să ţina cont pe lângă aspectele
constituţionale de forţa legilor naturale, anume: subordonarea femeii faţă de bărbat;
subordonarea copilului faţă de părinte; subordonarea tânărului faţă de bătrân şi subordonarea
sclavului faţă de stăpân.

© CGT; AO & ED 02