CUPRINS

Pagina
Cuprins 1
INTRODUCERE 4
CAPITOLUL I. CANCERUL 5
1.1.Principalele caracteristici ale cancerului 5
1.2.Fazele cancerului 6
1.2.1.Faza primelor simptome 6
1.2.1.Faza primelor simptome 6
1.2.2.Faza de diagnostic 6
1.2.3.Faza de tratament 6
1.2.4.Faza chimioterapiei 6
1.2.5.Faza radioterapiei 7
1.2.6.Chirurgia 7
1.2.7.Tratamente alternative 7
1.2.8.Faza de remisie și vindecare 7
1.2.9.Faza de recădere 7
1.2.10.Faza preterminală și terminală 7
CAPITOLUL II. INCIDENȚA 8
2.1.Incidența la nivel mondial 8
2.2.Incidenţa în România 8
CAPITOLUL III.RELAŢIA CADRU MEDICAL-PACIENT 11
3.1.Comunicarea cu pacientul 11
3.2.Compilanţa terapeutică 12
3.3. Atitudinea pacientului față de cancer 13
CAPITOLUL IV IMPORTANŢA SUPORTULUI PSIHIC 14
4.1.Aspecte deontologice 14
4.2.Impactul diagnosticului 15
4.2.1.Protocolul SPIKES 16
4.2.2. Tulburări psihologice Scara Kubler-Ross 16
4.3.Impactul emoțiilor și a stării de spirit în evoluția bolii. 17
4.4.Intervenţiile chirurgicale mutilante. 19

1
 4.5.Schimbările comportamentale familiale, sociale și cele produse 20
de tratament
4.6.Tulburări psihiatrice 23
4.6.1.Depresia 23
4.6.2.Delirul 24
4.6.3Anxietatea 26
4.6.4.Insomnia 27
4.7.Starea terminală 28
CAPITOLUL V METODOLOGIA CERCETĂRII 30
5.1. Obiectivul cercetării 30
5.2. Ipotezele cercetării 30
5.3.Design-ul cercetarii 30
5.3.1.Lotul experimental 30
5.3.2.Instrumentul utilizat in cadrul cercetării 31
5.4.Rezultatele obţinute şi interpretarea lor 34
CONCLUZII 49
PROPUNERI 51
BIBLIOGRAFIE 52

2
"O inimă veselă este un bun leac, dar un duh
mâhnit usucă oasele. –"
Proverbe 17:22

3
 INTRODUCERE
MOTIVAȚIA ALEGERII TEMEI:

În elaborarea proiectului de certificare cu tema: " Importanța sănătății mintale și

emoționale a persoanelor diagnosticate cu boli neoplazice ", am avut ca punct de pornire
efectuarea unui stagiu de practică în Secția de Oncologie din cadrul Spitalului Județean de
Urgență Zalău, perioadă în care am conștiențizat faptul că acest impas existențial, cancerul,
îi afectează pe pacienți nu doar din punct de vedere fizic, ci și psihic, social și emoțional.
Aşadar, prin această lucrare doresc să subliniez faptul că nouă ca și viitori asistenți
medicali nu ne intră în atribuție doar administrarea medicației prescrisă de medic, nu doar
tratarea bolii prin mijloace farmacologice, ci trebuie să realizăm, că noi tratăm mai cu
seamă oameni și ca trebuie să recurgem la o abordare multidisciplinară și multidirecțională
care va crește considerabil puterea de oponență în fața acestei maladii maligne, potrivindu-
i-se acestui concept sintagma de ,, tratament total ”.
Cred cu tărie că în această sferă a neoplaziilor trebuie să învățăm sa înțelegem și să
împlinim nevoia indispensabilă de suport psihic a pacienților mai mult decât oriunde.
Am ales să abordez această temă care creează un pod între psihologie și oncologie,
deoarece cred că o abordare din punct de vedere psihologic este de-o deosebită nevoie,
vindecând în primul rând sufletul și mintea, vom putea vindeca și trupul, având la bază
conceptul de sinergie între minte, trup și suflet pe care l-am dezvoltat în lucrare.
Suportul psihic al pacientului care este cerut cu atâta nevoie de aceștia sunt de
părere că este esențial în oncologie, iar, asistentul medical este cel care prin activitatea sa
are ocazia de a stabili o relație strânsă cu pacientul, aflându-se într-o postură unică pentru
monitorizarea pacienților și explorarea nevoilor acestora.
Obiectivul acestui proiect este acela de a cunoaște mai bine drumul parcurs de
pacientul neoplazic și de a explora nevoile și modul în care acestea ar putea fi implinite și
totodată de a contura modul în care nursa poate fi un adevărat tovaraș de drum pentru
pacientul aflat în această călătorie primejdioasă a bolii care este de atâtea ori direcţionat
spre o moarte iminentă.
Pe langă aceste aspecte mi-am propus să prezint un ideal de îngrijire care se cere a
fi practicat și prin aplicarea unui chestionar, să explorez modul în care nevoile pacientului
sunt suplinite de către cadrele medicale.

4
 CAPITOLUL I.CANCERUL

1.1.Principalele caracteristici ale cancerului

Cancerul este o boală straveche despre care se vorbea oarecum “în șoaptă”, care în
decursul timpului s-a transformat într-o entitate letală schimbătoare, înzestrată cu forță
metaforică, medicală, științifică și politică atât de patrunzătoare, încât cancerul este adesea
descris drept ciuma generației noastre. Cancerul nu reprezintă doar o singură boală ci mai
multe boli, le înglobăm pe toate în acest termen de cancer fiindcă împartășesc o trasătură
fundamentală: creșterea (diviziunea) anormală a celulelor. Termenul ,,cancer“ include mai
mult de 100 boli care afectează aproape orice parte a corpului, toate punând în pericol
viața. Cele patru tipuri majore sunt carcinomul, sarcomul, limfomul și leucemia.
Cancerul reprezintă arhetipul bolii fizice şi al suferinţei umane fiind echivalat cu
durerea extremă, mutilarea corpului, agonie prelungită şi moarte inexorabilă. Există
numeroase situaţii în care sunt ignorate progresele chirurgiei, radioterapiei, chimioterapiei,
imunoterapiei, a terapiei multimodale care au modificat prognosticul multor forme ale bolii
maligne. Costul acestei ignoranţe se traduce prin atitudini dominate de convingerea că nu
este nimic de făcut pentru a preveni această fatalitate, prin întîrzierea prezentării la medic
la primele suspiciuni, prin complianţa redusă la tratament care este interpretat ca o
suferinţă suplimentară şi inutilă, prin depresie şi disperare la aşa zisa neputinţă a medicinei
şi a medicului. Privirea maladiei ca o experienţă fatală duce de multe ori bolnavul în
punctul în care adoptă o atitudine pasivă şi resemnată care în cele mai multe cazuri nu va
face nimic altceva decât să direcționeze situația spre o evoluție nefavorabilă.
Grupul de suport care se axează pe acordarea suportului psihic, focalizat pe munca
plină de dăruire a personalului medical din spitalele oncologice, este o modalitate eficientă
de intervenţie, având impact pozitiv asupra calităţii vieţii bolnavilor de neoplasm şi a
serviciului medical acordat. Asistenta medicală joacă un rol esențial în stabilirea unei
strânse relații cu pacientul și familia acestuia, în identificarea nevoilor sale în special cele
de natură emoţională care odată soluționate îi vor da putere acestuia să lupte împotriva
bolii cu o atitudine potrivită. Deoarece cancerul (diagnosticul,investigațiile,tratamentul)
implică o criză existențială există anumiţi factori de care depinde adaptarea la acest
diagnostic, printre care: experiențele anterioare, amenințările viitoare percepute şi resursele
disponibile:

5
 - Biologice
- Psihologice
- Sociale(suport social)

1.2.Fazele cancerului:
Boala canceroasă este împărţită de Weisman în mai multe faze:

1.2.1.Faza primelor simptome

În această etapă își vor face apariția anumite semne precum: oboseală, pierderea
apetitului, a libidoului, dureri, formațiuni tumorale, scăderea în greutate, alterarea
funcțiilor intelectuale

1.2.2.Faza de diagnostic
Este reprezentată de un moment de criză în viața bolnavului, bulversându-i complet
existența. În această fază se produc schimbări esențiale precum redefinirea statutului și a
rolurilor deținute anterior îmbolnăvirii, revizuirea locului și sensului său în lume,
relativizarea a tot ce i se păruse important și stringent înainte. În această fază apare
anxietatea odată cu gândurile legate de moarte și de separarea de cei dragi, este cuprins de
disperare și pesimism în ceea ce privește viitorul făcând din boală adeseori un refugiu.
Negarea și evitarea reprezintă în această fază mecanisme dominante. Persoana suferindă se
va lupta să găsească sens și explicație bolii sale.

1.2.3.Faza de tratament
Aceasta este numită și “sindromul” Atlas datorită eforturilor sporite prin care
bolnavul se adaptează la o multitudine de aspecte cum ar fi cele legate de boală, de
tratament, de viața familială și cea socio-profesională. Această fază implică atât
tratamentul medical cât și cel psihologic.

1.2.4.Faza chimioterapiei
În faza chimioterapiei pacientul va fi supus unui tratament îndelungat cu povara
reacțiilor fizice secundare ce constau în: greață și vărsături, diaree sau constipație,
modificări în greutate, în comportamentul sexual, oboseală și complicații neurologice.
Efectele secundare pot constitui cauza anxietății și a depresiei sau a necompilanței la
tratament.

6
 1.2.5.Faza radioterapiei
Este asociată cu reacții psihologice importante cum ar fi: anxietatea, teama, senzația
de abandon și vulnerabilitatea crescută pe parcursul tratamentului. De asemenea, grețurile,
vărsăturile, alopeciile, leziunile dermatologice, tulburările sexuale și intelectuale sunt
prezente.

1.2.6.Chirurgia
Include modificări corporale pe care bolnavul le suportă greu deoarece îi lezează
imaginea corporală și stima de sine.

1.2.7.Tratamente alternative
Se face referire la bolile metabolice, imunitare, nutriționale, psihologice și
spirituale ce oferă alternative de tratament unor bolnavi dezamăgiți de rezultatele
tratamentului clasic.

1.2.8.Faza de remisie și vindecare

Denumită și “Sindromul sabiei lui Damocles” datorită incertitudinii constante, este
însoţită de anxietate și uneori de depresie cu privire la o eventuală recădere. Diverși autori
au numit această fază și “sindromul lui Lazar” datorită unei reveniri din ghearele morții.

1.2.9.Faza de recădere
Aceasta implică un nou moment de criză în care are loc reactivarea anxietății și
accentuarea depresiei, fapt ce periclitează mecanismul de negare, adaptativ în fazele
anterioare.

1.2.10.Faza preterminală și terminală

Ea presupune acceptarea sfârșitului și obținerea permisiunii de la cei dragi de a
muri precum și o progresivă renunțare la investiția în cele lumești, în cei dragi. Când
individul a avut o viață împlinită și suportul social necesar, renunțarea se face mai ușor, dar
pentru cei tineri, totul este resimțit ca o mare nedreptate, precum o privare de la o viată
care le este refuzată fară motiv.

7
 CAPITOLUL II. INCIDENŢA

2.1. Incidența la nivel mondial.

Cancerul continuă să rămână o problemă de sănătate şi în secolul XXI. În anul 2000
au fost înregistrate `10,4 milioane de cazuri de cancer anual în întreaga lume şi 6,5
milioane de decese prin cancer şi peste 25 milioane de persoane erau înregistrate în viaţă
cu cancer. Luând în considerare o creştere anuală a incidenţei şi mortalităţii de 1%, se
apreciază că în anul 2030 vor fi 25,4 milioane ca incidenţă, 16,4 milioane de decese anual
şi 75 milioane persoane cu cancer în viaţă. La momentul actual, cancerul este a doua cauză
de deces după bolile cardio-vasculare ( circa 25%) dar o dată cu creşterea duratei medii de
viaţă se estimează că peste jumătate din populaţie ar putea fi diagnosticată cu o formă de
cancer într-un anumit moment al vieţii.
Se preconizează că decesele datorită neoplaziilor vor începe să crească cu circa 9
milioane de cazuri în următorii 5 ani iar cancerul va deveni prima cauză de deces.
Mortalitatea crescută este asociată cu morbiditate importantă iar impactul economic pe
care îl are cancerul este unul enorm. Se apreciază că circa 40% din cazurile de cancer ar
putea fi prevenite prin modificarea factorilor de risc.
Există diferenţe importante în incidenţa şi mortalitatea generală şi specifică de
organ a cancerelor în Europa. În 2002 au fost estimate 10,9 milioane de cazuri noi ( 53%
bărbaţi şi 47% femei), din care 5,1 milioane în ţările dezvoltate şi 5,8 milioane în ţările mai
puţin dezvoltate. Din cele 6,7 milioane de decese prin cancer ( 57% la bărbaţi şi 43% la
femei), 2,7 milioane au avut loc în regiunile mai dezvoltate şi 4,0 milioane în ţările mai
puţin dezvoltate. S-au estimat 24,5 milioane de persoane în viaţă ( în primii 5 ani de la
diagnostic) cu toate formele de cancer cu excepţia neoplasmelor pielii non-melanoame
maligne.
2.2. Incidenţa în România
Vasile Astărăstoae declarată la Colegiului Medicilor din România, că incidenţa
cazurilor de cancer în România este cea mai mică din Europa, însă mortalitatea este cea
mai mare, din cauza sistemului care s-a concentrat pe tratamentul bolilor acute şi
urgenţelor şi mai puţin pe bolile cronice. În fiecare an sunt depistate aproximativ 55.000 de
cazuri noi de cancer din care aproximativ 165 apar la vârste sub 14 ani. Incidenţa şi
prevalenţa cancerului în general în România se află sub media europeană cu excepţia

8
cancerului de col uterin, la care România se află pe primele locuri ( incidenţa 30 de cazuri
la 100.000 de femei).
Impactul puternic al bolii canceroase în România este indicat nu numai de numărul
mare de decese (38.000 anual, adică 13-14% din totalul deceselor) dar şi de numărul
cazurilor noi (aproape 60.000/an în 2007). La aceasta se adaugă numărul persoanelor
bolnave de cancer aflate în viaţă, adică aproximativ 200.000 cazuri. România se situează
pe primul loc în Europa la incidența privind cancerul de col uterin. Anual, mai mult de
4.000 de românce sunt diagnosticate cu acest tip de cancer, numarul de decese fiind de
peste 1900 iar din această cauză mortalitatea în această privinţă este de patru ori peste
media europeană (Carmen Ungurean, de la Institutul Național de Sănătate Publică INSP).
În tabelul de mai jos sunt enumerate tipurile de cancer cu incidenţa, mortalitatea şi
prevalenţa odată la 5 ani, în România (tab. Nr.1).
Tabel nr.1. Tipuri de cancer cu incidență, mortalitatea prevalenţă odată la 5 ani (%)
(Carmen Ungurean, de la Institutul Național de Sănătate Publică INSP).

ROMÂNIA Prevalență la 5
Incidență Mortalitate % Mortalitate / Incidență
Tip de cancer ani
Sân 8.981 3.244 33.388 36%
Colorectal 4.496 2.446 10.516 54%
Cervical 4.343 1.909 14.834 44%
Plămâni 2.327 2.047 2.319 88%
Ovar 1.850 1.020 4.176 55%
Uter 1.539 359 5.819 23%
Pancreas 1.390 1.236 657 89%
Stomac 1.364 1.149 1.593 84%
Creier și sistem nervos 800 732 906 92%
Limfom Non-Hodgkin 769 337 1.840 44%
Leucemie 741 501 1.517 68%
Ficat 729 595 1.012 82%
Rinichi 690 295 1.866 43%
Vezică 674 291 1.940 43%
Tiroidă 662 109 2.602 16%
Piele 593 175 2.034 30%
Alte forme de cancer 1.562 910 2.744 58%

9
 Privind aceste statistici îngrijorătoare, un tratament multidisciplinar, un bun suport
psihic ar contribui la modificarea în bine a acestor statistici privind mortalitatea. Studii de
specialitate, spre exemplu cazul unui experiment realizat în Germania, pot fi semnificative
(,,Impact of psychoterapeutic support for patients with gastrointestinal cancer undergoing
surgery : 10 years survival results of a randomized trial ”-Kuchler T.et al., în ,,Jurnal
Clinical Oncol.”nr25,2007). Prin folosirea ca ,,end point” a supravieţuirii (ceea ce
minimalizează potenţiale erori de măsurare), la 10 ani de la intervenţia chirurgicală pentru
cancer gastrointestinal ,21% din pacienţii ce au beneficiat şi de sprijin psihologic pe durata
spitalizării (7-8 h în total /pacient) erau în viaţă faţă de 9% din cei ce au efectuat doar
intervenţia chirurgicală.

10
 CAPITOLUL III. RELAŢIA CADRU MEDICAL-PACIENT

3.1. Comunicarea cu pacientul

Comunicarea în practica oncologică prezintă numeroase provocări. Numeroase
probleme ale pacientului se nasc din lipsa de cunoştinţe sau înţelegerea neclară a anumitor
informaţii, la care se adaugă şi anxietatea provocată de boală cu multele ei necunoscute.
Asistentul medical trebuie să ofere informaţii cât mai clare, adaptate la nivelul de
cunoştinţe al bolnavului. Chiar dacă aceasta nu poate sa ofere prea multe date în legatură
cu patologia, trebuie să se aducă pacientului anumite informaţii privind efectele adverse ale
tratamentului, investigaţiile şi tehnicile care urmează să ii fie efectuate şi altele.
A asigura suport psihic implică şi a deţine, ca asistent medical, bune abilităţi de
comunicare, atât verbale cât şi non-verbale. Comunicarea în contextul neoplaziilor include
modalităţi generale de interacţiune care să sublinieze înţelegerea şi susţinerea pe care o
manifestăm faţă de pacient şi să conţină informaţii medicale adaptate la nivelul
cunoştinţelor receptorului care să fie cât mai bine înţeleasă şi reţinută. O relaţie de calitate
asistent medical-pacient se bazează pe încredere, deschidere, sinceritate, întelegere,
respect, propunerea unor obiective şi acordarea suportului. O astfel de relaţie constituie un
bun suport şi un punct de spijin al pacienţilor în confruntarea lor cu anxietatea.
Comunicarea verbală este crucială în construirea şi menţinerea acestei relaţii,
pentru transmiterea informaţiei, pentru a asigura şi a negocia deciziile cu privire la
tratament. Această relaţie pe care asistenta o construieşte cu pacienţii poate varia de la un
bolnav la altul; vârsta şi sexul pacientului poate avea un impact în construirea acesteia. Pot
exista diferenţe privind tacticile în acelaşi tip de discuţie cu pacienţi de diferite vârste. Este
esenţial să se asigure un suport de informaţii care să conţină date în conformitate cu vârsta
şi genul pacientului; vorbim de pacienţii care se află în diferite categorii de vârstă aşa că
probleme precum fertilitatea, partea financiară şi studiile pot afecta diferite persoane în
diferite moduri. Aşadar un rol important al asistentului medical în ingrijirea psihică este
acela de a fi capabil să asigure resurse şi educaţie particulară la nevoile particulare ale
fiecărui pacient.
Beneficiile unei comunicări eficiente în sfera oncologiei sunt multiple acestea
includ: o bunăstare generală atât a pacientului cât şi a cadrelor medicale, compilanţă
terapeutică, îmbunătăţirea funcţiilor psihologice şi o îmbunătăţire considerabilă a calităţii
vieţii. Cu toate acestea există bariere importante şi provocări de comunicare cu care

11
asistentul medical se confruntă (tensiunile dialectice, greutatea de a furniza veşti proaste,
lipsa de abilităţi sau experienţe în a arăta înţelegere şi situaţiile limită). Aşadar asistenta
medicală deţine un rol de o importanţă majoră în susţinerea pacienţilor şi a familiei
acestora pe parcursul acestei patologii.

3.2.Compilanța terapeutică:
Importanţa compilanţei terapeutice este remarcabilă deoarece între 40-80% dintre
pacienţi nu doresc să urmeze recomandările primite dacă acestea nu sunt relaţionate cu
priorităţile, nevoile şi aşteptările pacientului.
Această cooperare pare definitorie pentru ca ,,procesul vindecării” să fie cât mai
rapid şi cel mai important, să fie definitiv. Cooperarea se referă la o anumită
compatibilitate între subiect şi terapeut, trebuie să existe, de asemenea, o strânsă cooperare,
deoarece anamneza şi investigarea trebuie făcute cu o maximă acurateţe, în aşa fel încât
cura propusă de terapeut să-şi atingă scopul în timp cât mai scurt. Dacă pacientul nu
coopereaza, este normal ca rezultatul optim să întârzie.
Doamna profesor universitar doctor Iolanda Mitrofan conturează relaţia terapeutică
ca un proces de devenire şi de evoluţie pe ambele părţi, care are la baza respectul libertăţii
valorilor şi opţiunilor, fiind şi o relaţie de tip creativ-empatic. Pentru ca demersul
terapeutic să îşi atingă scopul, acela de vindecare, este important să existe un program bine
stabilit, organizat, astfel încât perturbările emoţionale ale pacienţilor aflaţi în stare de criză
să nu se amplifice.
Un alt element important în evoluţia pozitivă este cunoaşterea stării pacientului la
începutul tratamentului şi care sunt reacţiile la propunerile făcute, pentru că aşa se poate
observa şi în ce mod va fi influenţată starea psihica a acestuia. O deschidere către metodele
de tratament propuse de terapeut poate însemna şi o creştere a nivelului de încredere
acordat de pacient.
Evoluţia pozitivă a relaţiei terapeut-pacient este şi ea un factor cu o mare influenţă,
este importantă ajutarea pacientului sa-şi înteleagă problemele şi să-şi conştientizeze
resursele pentru a putea depăşi această situaţie de criză.
Poate că cel mai important aspect al relaţiei terapeut-pacient este legat de
cunoaştere .Este esenţial, mai întâi, ca terapeutul să se cunoască pe sine ca persoană, pentru
ca mai apoi să înteleagă, la randul său, în ce fel poate să fie de ajutor pentru pacientul din
faţa lui.
Medicul poate contribui substanţial la îmbunătăţirea complianţei pacientilor prin:

12
-simplificarea la maxim a schemei terapeutice
-alegerea unei căi comode, de administrare a medicamentului
-prescrierea unui medicament cu cea mai redusă frecvenţă de administrare (daca este posibil
în priză mică zilnică)
-explicarea schemei terapeutice într-un limbaj concis, clar, cât mai accesibil pacientului (date
referioare la importanţa medicaţiei recomandate asupra îmbunătăţirii prognosticului bolii,
eventualele efecte adverse ale medicamentului, ce pot apărea chiar înaintea instalării efectului
farmacologic aşteptat etc.)

3.3. Atitudinea pacientului față de cancer.

Pacienţii care suferă de cancer se pot grupa în două categorii: cei care se
autoblamează, care se consideră vinovaţi de agravarea bolii, cei care proiecteză blamul pe
cei din jur sau către agenţi ori mecanisme supranaturale. De aceea este foarte important ca
pacienţii să fie încurajaţi în a-şi exprima sentimentele şi atitudinile, pentru a oferi cadrelor
medicale criteriile pentru alegerea conduitei de urmat. Anumiţi bolnavi doresc să ştie că au
cancer, au nevoie să li se vorbească şi să vorbească despre asta; alţii preferă să rămână în
incertitudine, într-un soi de semiluciditate în care se acomodează foarte bine; şi mai sunt
aceia care nu doresc să vorbeasca despre aceasta. Acest lucru nu denotă ignoranţă sau lipsă
de interes ci doar ei nu vor sa audă ,,cuvantul” care le va pecetlui destinul.
Nu doar în neoplazii relaţia cadru medical-pacient presupune existenţa unui acord
între cele două parţi, chiar dacă nu este totdeauna direct şi clar exprimat. Pacientul care se
adresează medicului pentru problema lui de sănătate este interesat de boala în sine şi de
posibilităţile sale de tratament în grade variabile, în funcţie de nivelul său educaţional şi de
diagnosticul primit. Înainte de a lua o decizie, se impune ca fiind necesară o explorare
psihologică. Opiniile părţilor medicale implicate diferă în această privinţă, de la cei ce
consideră că adevarul distruge ceea ce a mai rămas din personalitatea integră a bolnavului
până la cei care văd în această informaţie o posibilitate ca bolnavul să-şi înteleagă boala şi
să coopereze mai bine cu medicul.

13
 CAPITOLUL IV. IMPORTANŢA SUPORTULUI PSIHIC

Numeroase cazuri de neoplazii se înregistrează anual la nivel global, şi ca şi

consecinţă aceştia vor experimenta o varietate de răspunsuri psiho-sociale şi emoţionale.
Suportul psihic este esenţial, are un impact imens asupra calităţii vieţii şi este deosebit de
important în gama largă de dificultăţi întâlnite în cancer incluzând “lupte” fizice, psihice,
sociale, informaţionale şi spirituale.
Nu există pacienţi care să nu suporte consecinţe ale tratamentului farmacologic, atât
din punct de vedere psihic cât şi fizic(printre cele mai frecvente efecte adverse se regăsesc
următoarele: durere, cefalee, tulburari gastro-intestinale, tulburări de somn). Aşa cum
pacientul este unic tot aşa este şi traiectoria bolii sale pe care acesta călătoreşte, astfel
îngrijirile acordate fiecărui pacient trebuie să fie particularizate.
Asistentul medical are un rol foarte important în a contribui la îngrijirea pe latura
emoţională a pacientului în diferite situaţii.Indiferent de care este diagnosticul,
prognosticul, această patologie neomplazică,cancerul este mereu atât pentru pacienţi cât şi
pentru familia acestuia, un şoc puternic. Acest test se referă la toate aspectele de viaţă:
raportul cu propriul corp, sensul dat de suferinţă, sensul dat bolii, morţii, precum şi la
relaţiile familiale, sociale, profesionale. Suportul psihic reprezintă, prin urmare, un element
constitutiv al tratamentului pacientului oncologic şi este responsabilitatea fiecărei figuri
terapeutice: al medicului de medicină generală, medicului oncolog, asistentei medicale,
psihologului sau psihiatrului, nutriţionistului, al echipei curante în ansamblul ei.
Consilierea psihologică a pacienţilor oncologici este parte integrantă din conceptul
de echipă de îngrijire multidisciplinară. În cadrul acestei relații, respectul reciproc,
încrederea oglindită în ambii poli ai relaţiei şi empatia psihologului reprezintă puntea spre
definirea unei colaborări de succes.

4.1. Aspecte deontologice

Asistentul medical trebuie să arate un respect deosebit faţă de viaţa omenească de la
concepţie până la sfârşitul ei, să aibă capacitatea de a face faţă unui volum de muncă
crescut şi un grad sporit de concentrare a atenţiei, puterea de a-şi stăpâni emoţiile şi de a-şi
învinge teama de situaţiile critice, capacitatea de a acţiona cu promptitudine şi eficienţa în
momentul în care viaţa depinde de decizia luată.

14
 Echipa medicală, terapeuţii au datoria morală şi responsabilitatea să acţioneze în
fiecare împrejurare în interesul pacientului. Pacienţii sunt unici, fiecare cu propriile lui
nevoi, puteri, valori şi credinţe. Personalul medical care se ocupă de îngrijiri de sănătate
trebuie să facă tot posibilul pentru a câştiga încrederea şi comunicarea liberă cu pacienţii şi
pentru a întelege şi a apăra valorile culturale, psiho-sociale şi spirituale ale fiecărui pacient.
Relaţia dintre cadru medical şi pacient oncologic trebuie să aibă la bază
confidenţialitate şi respect şi să conţină următoarele drepturi ale pacientului: timp adecvat
pentru consultaţie şi comunicare, dreptul la servicii medicale de cea mai bună calitate,
dreptul de a alege singur; dreptul de a avea informaţii complete despre diagnostic,
tratament, pronoză, inclusive dreptul de a alege să nu fii informat, dreptul la intimitate,
dreptul de a implica familie dacă doreşte pacientul.
În confruntarea cu diagnosticul de cancer comportamentul pacienţilor poate
înregistra fenomene de la instabilitate, tendinţă spre abandon sau resemnare, la compilanţă
terapeutică scăzută sau aderenţă formală la anumite rigori şi proceduri terapeutice. Acesta
include abilităţi bune de comunicare marcate de empatie, transmiterea informaţiilor
importante în funcţie de nivelul de întelegere al pacientului, dacă este cazul notarea
acestora pe o hârtie, o buna informare va înlătura stresul şi îngrijorarea în faţa cărora
pacientul neoplazic este atât de vulnerabil.

4.2. Impactul diagnosticului

Pronunţarea verdictelor nefavorabile medicale zguduie din temelie psihicul
pacienţilor. Veştile rele determină în cele mai multe cazuri schimbări de comportament şi
atitudine. Procesul investigării presupune că el vine la control ca un om normal, dar pleacă
cu eticheta de pacient. Orice diagnostic de boală neoplazică nu boala în sine, ci pur şi
simplu stigmatul prezenţei sale devine pentru pacienţi o sentinţă la moarte şi atrage după
sine întrebări care aşteaptă răspunsuri, un amalgam de incertitudini şi frici. Boala le şterge
identitatea, îi îmbracă în veşminte de pacient şi preia controlul absolut asupra acţiunilor
acestora. Anxietatea provocată de un astfel de diagnostic este atît de intensă încît deseori
cuvîntul nu este pronunţat în faţa pacientului nici de către personalul medical şi nici de
către familie.
Datele statistice s-au schimbat de-a lungul timpului: dacă in anii 1960-1970
atitudinea majoritară era de abţinere la 80-90% din medicii şi aproape 90% dintre
persoanele bolnave doreau să cunoască adevarul, astăzi procentele majoritare aparţin celor
ce informează pacientul. Totuşi trebuie avut în vedere modalitatea în care bolnavul îşi vede

15
boala, cu alte cuvinte, semnificaţia acestuia pentru bolnav şi aici ar fi necesară încercarea
conturării unei idei generale despre boală care să creeze o perspectivă optimistă dar
totodată şi realistă, bolnavul să ajungă să adopte o atitudine de acceptare, având la bază
informaţiile necesare care să ii confere un oarecare confort.
4.2.1. Protocolul SPIKES
În ce priveşte modul în care diagnosticul trebuie comunicat pacientului şi familiei
acestuia ,există un protocol care prezintă acest proces în 6 etape.
Protocolul SPIKES reprezintă o strategie. El este acronimul unui proces în 6 etape;
acestea accentuează cele mai importante momente ale discuţiei cu pacientul şi sugerează
moduri de apreciere a situaţiei pe măsură ce ea evoluează pentru a răspunde constructiv la
modificările care apar ulterior. Scopurile procesului de comunicare a veştilor proaste
trebuie atinse treptat şi suntacestea: aflarea unor informaţii despre pacient care privesc
gradul său de cunoaştere în domeniul bolii sale şi aşteptările pe care le are, furnizarea unor
informaţii inteligibile pentru pacient şi în conformitate cu aşteptările acestuia, reducerea
impactului emoţional al veştilor proaste şi, în final, dar nu pe ultimul loc, dezvoltarea unor
strategii terapeutice împreună cu pacientul.
Setting (S) – Cadrul de comunicare
Perception (P) – Percepţia
Invitation (I) – Invitaţia
Knowledge (K) – Cunoaşterea
Empathy (E) – Empatia
Strategy and summary (S) – Strategie pentru viitor şi sumar.
“Nu exista nicio forma de cancer care sa nu fie potential vindecabila”, spunea cu
multă siguranţă un chimioterapeut care se ocupa cu tratarea cayurilor de cancere de ovar, la
o conferinţă în 1979.Pacienţii vor sa audă si să ştie că în unele cazuri, şansele de vindecare
sunt foarte mici, însă tot există un potenţial, şi aici intervine rolul nostru de a încuraja, însă
nu în ideea de a creea speranţe false şi nerealiste ci o informare încurajatoare cu privire la
cazurile de cancer care nu au fost soldate cu decesul pacienţilor, exemple de cazuri similare
cu ale acestuia în care pacientul a învins.’’
4.2.2.Tulburări psihologice- Scara Kubler-Ross
Comportamentul fiecărui pacient este diferit în momentul în care se confruntă cu
diagnosticul. Această reacţie psihologică la pronunţarea verdictului nefavorabil este
descrisă ca un proces stadial, cu următoarele faze:
Refuzul (negarea) – este faza în care pacientul neagă orice evidenţă privind boala,

16
punând în discuţie validitatea părerii sau diagnosticului exprimat de specialişti. Dacă
această fază persistă, poate conduce la refuzul diagnosticului, tratamentului şi la orientarea
pacientului către alţi medici.
•Revolta – unii pacienţi acceptă cu curaj şi încredere diagnosticul clinic. Această
atitudine se asociază cu speranţa în vindecare şi căutarea de a afla noi informaţii. Alţi
pacienţi menţin faza de negare, pe fondul căreia instalează furia şi revolta, boala fiind
percepută ca o pedeapsă nemeritată.
•Furia poate fi îndreptată asupra celor din jur (familie, personal medical).
•Resemnarea – când pacientul observă că prin furie şi revoltă nu-şi poate redobândi
sănătatea, intervine adaptarea la boală şi dorinţa de a urma tratamentul.
•Sindromul anxios depresiv – un alt tip de reacţie într-o situaţie similară cu cea de
mai sus poate fi aceea caracterizată de o reacţie anxios depresivă. Depresia se manifestă ca
un dezinteres crescând pentru viaţă, strict determinat de prognostic; pacientul refuză
tratamentul şi în general prezintă o atitudine negativă.

4.3. Impactul emoțiilor și a stării de spirit în evoluția bolii.

Dacă stresul, emoţiile negative, şocurile emoţionale sunt printre factorii
declanşatori ai patologiilor neoplazice atunci aceste cu siguranţă joacă un rol semnificant şi
în evoluţia nefavorabila a bolii.
Există un avantaj major de supravieţuire asociat cu obţinerea unei bune stări de
spirit prin utilizarea strategiilor pozitive şi învăţând cum se utilizează abordările minte-trup
eficiente care pot reactiva sistemul imunitar şi capacitatea organismului de a lupta
împotriva cancerului. Există patru factori cruciali care determină modul în care
reacţioneaza un pacient în contextul acestei boli maigne: covingerile pacientului şi a
grupului de cunoştinţe a acestuia, imaginea pe care acesta o are despre viaţa lui, cât de mult
este speriat de ideea de moarte şi convingerea că are puterea de a-şi influenţa sănătatea.
Este deosebit de importantă includerea în relaţia asistent-medical-pacient a valorilor
spirituale precum: dragoste, respect, compasiune, empatie, încredere, sprijin, integritate,
linişte, pasiune, creativitate, transformare, iertare, recunoştinţă şi armonie, care pot
influenţa considerabil starea de bine a pacientului.
Vorbind de impactul negativ al stărilor emoţionale asupra sănătăţii este importantă
precizarea faptului că atunci când oamenii sunt stresaţi, deprimaţi, debusolaţi şi când
emoţiile lor sunt reprimate pentru o perioadă mai lungă de timp, reacţia cea mai comună
este afectarea funcţiei imunitare. Acest lucru afectează atât numarul cât şi activitatea

17
celulelor imunitare individuale. Cu toate acestea nu este afectat numai sistemul imunitar.
Studiile au arătat că celulele roşii transportă mai puţin oxigen când oamenii sunt deprimaţi
sau stresaţi şi că o mare varietate de funcţii ale diferitelor ţesuturi sunt afectate de starea de
spirit predominantă.
În ceea ce priveşte stresul şi atitudinea individului faţă de un agent stresor
solicitant, pot apărea o serie de reacţii precum:
Reacţii fiziologice
- schimbări hormonale, metabolice, respiraţie accelerată, tulburări digestive, insomnii
oboseală, reacţii psihosomatice
Reacţii psihice
- pierderea memoriei şi a capacităţii de raţionalizare, nelinişte, iritabilitate, depresie
Reacţii comportamentale anormale
- randament scăzut, relaţii personale conflictuale, nehotărâre, agresivitate verbală şi fizică,
folosirea alcoolului.
Dacă problemele şi conflictele interioare devin insuportabile, orice înfruntare poate
arunca pacientul cu uşurinţă într-o stare de nelinişte şi depresie, din care este foarte greu de
ieşit; oricât ne dorim, nu putem evita stresul, însă putem învăţa să îl controlăm.
Unele din studiile care au încercat să determine dacă există o legatură între stres şi
evenimentele dureroase din viaţa nu au ajuns la o conlcuzie clară, unele având
legătură ,altele nu. Cu toate acestea oamenii de ştiinţă spun că nu stresul şi supărarea în
sine constituie o problemă ci felul în care se reacţionează la ele. Termenul de “tărie de
caracter” se referă la cei care consideră stresul şi situaţiile dificile ca fiind o provocare, o
posibilitate de a deveni mai puternici, şi nu la cei care se lasă copleşiţi şi care se cufundă
într-o stare dominantă de angoasă şi neputinţă.
Pe de altă parte cei care se complac în starea de “neajutoraţi”se prăbuşesc
emoţional şi provoacă şi prăbuşirea sistemului lor imunitar. Sistemul imunitar oglindeşte
starea emoţională şi răspunde la aceasta prin leucocitopenie. Totuşi acest efect poate fi
contracarat prin suport psihic-cosiliere, psihoterapie; fiecare poate prelua controlul asupra
conexiunii dintre minte şi trup pentru a o utiliza în propriul avantaj. Dimensiunea
psihologică şi relaţională reprezintă elemente de importanţă deosebită în oncologie.
Medicii şi terapeuţii curanţi, de fapt, trebuie din când în când să ştie să tolereze şi să
integreze în mod cotidian reacţiile emoţionale şi afective ale pacienţilor şi familiilor
acestora, dezvoltând o înţelegere deosebită faţă de semnele de disconfort şi limítele
inerente incluse în posibilitaţile de adaptare al pacientului la boală.

18
 Asistentul împreună cu echipa medicală trebuie să creeze un mediu în care
pacientul să se simtă confortabil şi în siguranţă şi în care el să fie liber să comunice şi să
coopereze. Relaţia aceasta terapeutică joacă un rol vital pentru pacienţi şi pentru familiile
lor. Cercetătorii au demonstrat că resentimentele şi tulburările psihologice pot influenţa
procesul de recuperare; numeroşi pacienţi care au suferit tulburări psihologice precum
depresia şi anxietatea au experimentat o manifestare mai accentuată a efectelor adverse, şi
în acest context pot apărea dificultăţi în propria îngrijire, în mare, o scădere a calităţii
vieţii.
Susţinerea psihică se axează în primul rând pe ajutarea pacientului în această etapă
tranzitorie care este suferinţa, suţinându-l în demersul regăsirii de sine, învatandu-l şi
pregatindu-l pentru momentul care urmează. Oamenii îşi transforma visurile în ocupaţii şi
proiecte de viitor activând şi deblocând resursele din ei. Deconectarea de boală,
certitudinea vindecării, programarea pozitivă pentru activitate şi viaţă reprezintă resurse
proprii pacientului pentru vindecarea sa. Suportul psihic poate contribui la învingerea
cancerului deoarece diagnosticul şi tratamentul cancerului reprezintă momente stresante,
pacienţii manifestând anxietate şi depresie. Aceasta agravează starea de sănătate a
pacienţilor, de aceea, se impune necesitatea unor intervenţii psihologice. Cancerul are în
manifestarea sa o dimensiune dramatică, rolul suportului psihic este foarte important şi,
prin urmare, trebuie luat în seamă. Suportul psihic trebuie apreciat ca fiind complementar
terapiei medicamentoase şi nu o concurenţă a acesteia.
Printr-un efect sinergic al activităţilor medicale şi psihologice, se creionează un nou
tip de viaţă pentru pacienţii oncologici reconstruindu-li-se viata printr-o adaptare realistică.

4.4. Intervenţiile chirurgicale mutilante.

Chirurgia este una din modalităţile esenţiale de tratament loco-regional a
cancerelor. Tratamentului multidisciplinar cuprinde rezecţia chirurgicală ca parte integrantă
a acestuia,o opţiune a majorităţii pacienţilor cu tumori solide. Abordul chirurgical poate fi
utilizat cu trei scopuri în managementul pacienţilor cu cancer: diagnostic şi stadializare,
intenţie curativă şi paliaţie.
Există un rol profilactic al chirurgei în anumite tumori: de exemplu la pacienţii cu
poliposis coli pentru riscul de cancer de colon sau la purtători de mutaţii ale genei BRCA 1
( cancer mamar) şi unele sindroame de neoplazie endocrină multiplă ( MEN) ( cancerul
tiroidian). În general, scopul chirurgiei cu intenţie curativă include rezecţia completă a
tumorii primare cu margini negative), stadializarea intraoperatorie adecvată a tumorii, în

19
funcţie de tipul tumoral.
Cancerul de sân este o patologie care are impact fizic și emoțional puternic și
reciproc. Studiile arată că intervenția chirurgicală la sân, indiferent de tipul său,
mastectomie sau sectorectomie, are un impact major, atât asupra stării de sănătate cât și
asupra vieții psiho-sociale, reflectându-se asupra feminității pacientei, a proiecției imaginii
corporale și indirect asupra comportamentului și integrării în societate.
Impactul mastectomiei se reflectă puternic asupra imaginii corporale a pacientelor
în primele 3-12 luni după intervenție. Un procent de 30% dintre femeile cu cancer de sân
au nevoie de rezecţie a sânului, dintre care 8-10% beneficiază de reconstrucție de sân
imediată sau tardivă. Multe studii au confirmat beneficiile psiho-sociale, cu toate acestea
însă, concluziile cercetărilor nu sunt general valabile.S-a arătat că majoritatea consecințelor
de ordin psihologic după chirurgia conservatoare a neoplasmului de sân depind în special
de personalitatea individuală și nu de tipul sau tehnica procedurii chirurgicale. Ecoul
psihologic al mastectomiei este generat de stres și sentimentul de desfigurare, cauzate de
pierderea sânului, iar acestora li se poate adăuga și anxietatea generată de patologia care
amenință prognosticul vital.
Reconstrucția de sân este un răspuns la problemele menționate mai sus. Multiplele
tehnici și tehnologia avansată, permit croirea tratamentului final pentru o persoană care
dorește să simtă din nou aceeași greutate și formă la nivelul toracelui anterior, ca și înaintea
intervenției chirurgicale pentru îndepărtarea tumorii şi aceste lucruri trebuie aduse la
cunostinţa pacientelor.

4.5. Schimbările comportamentale familiale, sociale și cele produse de

tratament
Un bolnav de cancer are frica de a fi exclus din lumea viilor,din lumea celor care
sunt sănătoşi, frica de a fi considerat ,,un altul ”,frica de respingere care se poate exprima
prin evitare sau, ceea ce este mai frecvent printr-un exces de grijă, totul destul de jenant
deoarece prea multa gentileţe poate fi resimţită la fel de rău ca şi evitarea. Bolnavii doresc
să rămână ca şi ceilalţi. Ei nu vor să devină persoane de plâns sau de care să se fugă, adică
cineva sortit morţii. Aici asistenta medicală trebuie să acorde o mare atenţiei atitudinii pe
care o adoptă în faţa bolnavului, prea multa milă şi o atitudine exagerată de compasiune îl
va face pe bolnav să se simtă mult prea diferit de restul.
La bolnav apar noi mecanisme de aparare. Primul este acela de a crede că voinţa sa
are putere asupra bolii. Este o credinţă întâlnită majoritatea bolnavilor, o credinţă care le dă

20
curaj. Apoi este important ca bolnavii să creadă, pentru că, în locul pasivităţii în faţa bolii,
ei se simt actori capabili să-şi influenţeze soarta. Ca si cadru medical trebuie să se încerce
cultivarea unei astfel de atitudini a pacientului.
Toate studiile arată că încrederea în echipa medicală joacă un rol fundamental în
comportamentul bolnavului. Când are încredere, între pacient şi cadrele medicale se ţes
legături importante.
Ca şi obiectiv principal aici ar trebui să fie cultivarea unui sentiment de utilitate şi
înconjurarea suferinzilor cu căldură, interes. Un rol important al asistentei medicale despre
care se tot vorbeste şi care ar trebui aplicat aici cu precădere este acela de reorientare
profesională ,pentru a nu face din acesta un marginalizat. Pentru a facilita reintegrearea
bolnavului, trebuie ameliorată atitudinea bolnavului în timpul fazelor terapeutice şi acesta
trebuie ajutat să accepte tratamentul pentru a creşte eficacitatea acestuia. Deşi primesc
opinii şi îndrumări venite din cadrul familial, unii dintre ei manifestă reticienţă faţă de
persoane care nu au experimentat aceeaşi situatie de viaţă ca a lor. Este important să
întelegem nivelul de diferenţiere a comportamentelor unui om sănătos de cel devenit
recent, pacient. Trecerea nu este liniară şi de cele mai multe ori pot apărea în sânul
familiilor lor diverse probleme şi atitudini care lezează şi mai mult psihicul pacientului. De
la discuţii legate de tratament, complianţa cu durerile fizice şi stările psihice şi emoţionale,
costuri, nevoi diverse, etc., pacientul care şi aşa traversează un drum abrupt, poate să nu
aibă parte de înţelegere şi linişte.
Aici intervine rolul suportului pshic care ar trebui acordat de un psiholog daca este
posibil, care este înzestrat cu numeroase calităţi ce suplinesc în funcţie de caz: lipsa
părinţilor, a intregii familii, a neînţelegerii bolii, a nevoii de a comunica cu altcineva aflat
în aceeaşi situaţie, a prietenilor, verbalizarea suferinţelor ce conduce la restructurarea
personalităţii găsind liniştea de care pacienţii au nevoie pentru a putea învinge boala,
descărcarea durerilor şi sentimentele negative ce pot face loc exprimării tăcerilor, lucrurilor
nespuse care ii devitalizaseră.
Contactul cu boala oncologică este pentru majoritatea persoanelor un șoc emoțional
puternic. Toate aspectele vieții sunt afectate pe o perioadă mai lungă de timp. Așa cum este
necesar îngrijirea sănătăţii fizice, tot astfel trebuie să existe o preocupare faţă de emoțiile
resimțite, respectiv de sănătatea psihică.
De la depresie, neputință, vinovăție, rușine, izolare, anxietate și gânduri
obsesionale, înghețare emoțională, tristețe, teamă, durere, până la furie, labilitate și
izbucniri explozive, toate acestea pot fi trăiri și comportamente ale bolnavilor oncologici.

21
 Boala oncologică nu afectează doar sănătatea fizica, ci influențează și modul de a
simți, de a gândi și de a face lucrurile. Astfel poate fi normală apariția unor gânduri și
sentimente specifice, chiar și după trecerea mai multor ani de la tratament. Sprijinul,
comunicarea cât și mediul familial au o influență decisivă în controlarea simptomelor și
îmbunătățirea procesului de vindecare.
Apariția unei boli, precum cancerul, implică multe schimbări pentru toți membrii
familiei, nu doar pentru persoana diagnosticată. Cancerul generează noi nevoi familiale-
nevoi care sunt greu de îndeplinit și care pot influența negativ starea pacientului, a
copilului, și a partenerului de viață.
Rose Kushner afirmă urmatoarele: “Se pare că prea puţini medici sunt preocupaţi
de efectele neletale ale cancerului. În Statele Unite ale Americii căderea părului, greaţa,
vărsăturile, diareea, venele varicoase, problemele financiare, căsătoriile distruse,copiii
afectaţi, pierderea libidoului, a stimei de sine şi deteriorarea aspectului sunt probleme care
intra în atribuţiile cadrelor medicale.”
Această boală necruţătoare începe şi se termină cu oamenii, acesta este un element
care se cere a nu fi uitat. Cadrele medicale se ocupă de tratarea bolii însă este bine a nu se
scăpa din vedere ca este vorba de a trata oameni în cel mai complex mod posibil.
Se ignoră deseori progresele care s-au remarcat în privinţa chirurgiei, radioterapiei,
chimioterapiei, imunoterapiei, a terapiei multimodale care au modificat prognosticul
multor forme ale boliimaligne. Costul acestei ignoranţe se traduce prin atitudini dominate
de convingerea că nueste nimic de făcut pentru a preveni această fatalitate, prin întîrzierea
prezentării la medic la primele suspiciuni, prin complianţa redusă la tratament interpretat
ca o suferinţă suplimentară şi inutilă .
Puternicul impact psihologic negativ al acestei patologii maligne este generat de
ideea de boală incurabilă, care continuă să reprezinte una din cauzele majore de deces în
întreaga lume. Un al doilea element generator este legat de agresivitatea tratamentului
antineoplazic, care produce de cele mai multe ori numeroase limitări ale calităţii vieţii.
Momentele majore de stres pentru pacientul cu cancer sunt cel în care i se comunică
diagnosticul, începutul tratamentului şi momentul recidivei sau al diagnosticului de boală
metastazică. Stresul se referă la orice eveniment în cursul căruia cerinţele interne sau
externe sunt percepute ca solicitante sau depăşind resursele adaptative ale unui individ.
Severitatea bolii şi agresivitatea terapiei specifice intră în rezonanţă cu personalitatea
subiectului, determinând stări sufleteşti, sentimente şi modificări ale stilului de viaţă.
Posibilităţile de intervenţie specifice asistentei în domeniul oncologiei sunt

22
abordate cu reţinere, ignoranţă sau prejudecăţi, deşi este recunoscută importanţa
perspectivei psihosomatice în munca cu pacienţii bolnavi de cancer.

4.6. Tulburări psihiatrice

Mai mult de 47% dintre pacienţii cu cancer dezvoltă tulburări psihiatrice,
aproximativ 90% dintre acestea fiind reacţii la diagnosticul şi tratamentul cancerului.
Tulburările emoţionale, care sunt evidenţiate frecvent, pot fi de asemenea considerate
răspunsuri la agresiunea psihologică. Un studiu cu peste 10,000 de pacienți, toți
diagnosticați cu cancer, a evidențiat faptul că 19% dintre ei prezentau niveluri clinice de
anxietate, cu un alt segment de 22.6% cu simptome subclinice. Mai departe, 12.9% aveau
simptome depresive, iar 16.5% prezentau simptome subclinice.
Sindroamele psihiatrice manifeste clinic survin frecvent (de obicei după iniţierea
terapiei) la pacienţii cu cancer datorită evoluţiei bolii şi a tratamentelor oncologice. Cele
mai frecvente tulburări sunt: delirul, depresia şi anxietatea; un pacient poate prezenta unul
sau mai multe dintre aceste sindroame. Apariţia acestor tulburări este adesea în relaţie cu
stadiul bolii sau tratamentul administrat şi sunt foarte variabile inter-individual. Numeroşi
pacienţi se adaptează bine la boală, dar cei care prezintă tulburări neuro-psihiatrice pot
avea serioase afectări ale calităţii vieţii şi complianţei la tratament.

4.6.1. Depresia
Incidenţa reacţiilor depresive la pacientul spitalizat este de 20-25%, asemănătoare
cu aceea a depresiei care însoţeşte alte boli. Criteriile uzuale de diagnostic al depresiei la
persoanele aparent sănătoase (anorexia, insomnia, pierderea ponderală) prezintă mai puţină
importanţă pentru depresia din cancer, oricare dintre aceste simptome putând surveni ca o
consecinţă a bolii sau a tratamentului.
Depresia se poate manifesta ca un complex de probleme, de la reacţii emoţionale
frecvente în viaţa cotidiană (tristeţe temporară şi descurajare) până la un sindrom sever
depresiv, care semnifică o tulburare psihiatrică majoră. Gradele uşoare de depresie şi
disforie nu necesită intervenţie terapeutică specifică.
Pacienţii prezintă răspunsuri emoţionale diferite la aflarea diagnosticului. Pentru
unii dintre aceştia, perioada de reacţie negativă este scurtă şi nu interferă cu abilităţile lor
de integrare socială şi de participare la decizia terapeutică. În această perioadă este foarte
important sprijinul acordat de ceilalţi membri ai familiei, de prieteni, acceptarea propriilor
sentimente şi acordarea unui interval de timp pentru înţelegerea situaţiei şi luarea

23
deciziilor. Aproximativ un sfert din pacienţii cu cancer pot dezvolta o depresie severă pe
termen lung, momentul de risc maxim fiind apariţia primei recidive a bolii. În paralel cu
boala, pot acţiona o serie de circumstanţe agravante, cum ar fi conflictele emoţionale cu cei
din familie, sentimentul de vină, pierderile anterioare neacceptate, bolile debilitante
asociate, sprijinul insuficient din partea sistemului sau familiei, istoricul familial de
depresie.
Psihoterapia poate fi utilă în condiţiile în care tipul personalităţii preexistente a
pacientului interferă cu aplicarea tratamentului. Răspunsul emoţional la traume anterioare
sau existenţa spitalizărilor în antecedente poate avea un mare impact asupra manifestării
clinice a depresiei. Dacă pacientul se simte deprimat sau iritat, dacă acuză pierderea
interesului pentru contactele sociale sau din alte activităţi, se va încerca o anamneză asupra
următoarelor simptome: insomnie sau hipersomnie, scăderea apetitului cu scădere
ponderală secundară, reducerea interesului pentru familie, sexualitate, muncă sau activităţi
efectuate în timpul liber, apariţia sentimentului de vinovăţie, nivelul scăzut de energie,
scăderea capacităţii de concentrare, apariţia de gânduri cu privire la moarte sau la suicid,
episoadele de plâns frecvente, hipo- sau hiperactivitatea psihomotorie. Diagnosticul de
depresie va fi urmat de analiza atentă a trăsăturilor psihologice particulare ale cazului:
gânduri cu încărcătură negativă frecvente sau permanente, sentimentul lipsei de speranţă
sau de ajutor, izolarea de familie şi prieteni, lipsa plăcerii. Aceste simptome sunt
caracteristice unei tulburări depresive majore, ce necesită asocierea psihoterapiei cu
administrarea de medicamente antidepresive. În unele studii, terapia de grup la pacientele
cu cancer de sân a îmbunătăţit calitatea vieţii şi a prelungit supravieţuirea.
4.6.2. Delirul
Delirul este o perturbare a stării de conştienţă şi cogniţie care se dezvoltă ca o
consecinţă a disfuncţiei cerebrale globale. Tulburările pot îmbrăca forma unui delir tipic
care se dezvoltă într-o perioadă scurtă de timp (ore-zile), până la perturbări profunde cu
afectări psihice, toxice sau metabolice ale funcţiilor cerebrale şi metabolismului. Delirul
este frecvent la pacienţii cu boală severă şi prevalenţa sa este mai mare la pacienţii cu
boală acută sau avansată.
Delirul este caracterizat prin fluctuaţii ale conştienţei de sine, nivele scăzute de
atenţie şi concentrare, tulburări ale ciclului somn-veghe, hipervigilenţă, modificarea rapidă
a stărilor mentale şi a dispoziţiei pacientului, incoerenţă verbală şi comportament iraţional.
Pacientul cu delir poate avea iluzii, halucinaţii (vizuale, auditive, tactile şi uneori olfactive)
sau, dimpotrivă, poate prezenta o depresie marcată. Varietatea mare a tulburărilor

24
senzoriale indică gradul sindromului confuzional acut.
Administrarea medicamentelor psihotrope la un pacient „agitat” este contraindicată
şi poate avea efecte secundare severe, în condiţiile necunoaşterii cauzelor ce declanşează
tulburările comportamentale.
Medicamentele rămân principala cauză a sindromului confuzional acut; substanţele
care determină cel mai frecvent apariţia delirului sunt: sedativele, narcoticele analgezice,
anxioliticele, anticolinergicele şi corticosteroizii. Tulburările metabolice sunt frecvente la
pacienţii cu cancer şi includ: diabetul zaharat dificil controlat, hiper- sau hipotiroidismul,
deficitul vitaminic (B12, folat, tiamină), hiponatremia şi hipercalcemia.
• Infecţiile respiratorii, urinare, ale SNC etc. sunt cauze importante, în special la pacienţii
imunodeprimaţi.
• Sevrajul medicamentos (benzodiazepine, opioizi etc.) sau alcoolic poate induce delirul.
• Afecţiunile medicale (tumori, tulburări ale ritmului cardiac, insuficienţă cardiacă
congestivă, insuficienţă hepatică sau renală, traumatisme, accidente cerebrale etc.) pot crea
condiţii de apariţie a unei modificări acute a statusului mintal.
Scopurile tratamentului delirului la pacientul cu cancer includ: asigurarea
confortului pacientului, minimalizarea stresului familial, rezoluţia simptomelor legate de
delir (când este posibil) şi optimizarea funcţiei cognitive.
Stabilirea diagnosticului de sindrom confuzional acut trebuie urmată de o anamneză
riguroasă pentru a identifica data apariţiei primelor simptome şi în consecinţă cauza
producerii lor (modificări ale tratamentului medicamentos, examene clinice şi paraclinice
modificate).
Înaintea începerii tratamentului terapeutul trebuie să includă în anamneză şi
episoadele depresive personale sau istoricul familial de depresie, condiţiile de stres
concomitent şi disponibilitatea suportului social.
Orientarea repetată a pacientului asupra datei curente, a locului în care se găseşte şi
a procedurilor medicale efectuate asupra sa este utilă în unele situaţii. Datorită tulburărilor
de concentrare, atenţie şi memorie recentă pacienţii nu reţin instrucţiunile şi explicaţiile
primite.
O altă modalitate de lucru este folosirea unei agende sau a unor bilete aşezate în
camera pacientului pe care se notează numele lui, data, locaţia spitalului, etc. Stresul dat de
camera de spital poate fi ameliorat prin decorarea încăperii cu calendare, ceasuri de perete,
portrete ale membrilor familiei, lămpi de veghe (ce împiedică apariţia halucinaţiilor
nocturne).

25
 4.6.3. Anxietatea
Dintr-un anumit punct de vedere, prezenţa anxietăţii la momentul diagnosticului de
cancer este universală. Ca simptom, anxietatea tinde să apară la momentele critice de
tranziţie în diagnosticul şi tratamentul cancerului precum: diagnosticul iniţial, începutul şi
completarea terapiei sau depistarea bolii avansate sau recidivei. Anxietatea este descrisă de
pacient ca teamă, agitaţie, hipevigilenţă, insomnie, dispnee, tahicardie, teamă, amorţeală,
toropeală sau tensiune musculară. Anxietatea pacientului cu cancer variază în funcţie de
cauză, severitate şi tratamentul aplicat. Punerea unui diagnostic corect necesită o anamneză
detaliată asupra debutului, caracteristicilor şi perioadei de stres. Se menţionează
simptomele în ordinea apariţiei, antecedentele personale şi familiale, bolile asociate,
medicamentele/drogurile utilizate. Diagnosticul diferenţial al diverselor tipuri de anxietate
se face în funcţie de durata simptomelor: Tulburările de adaptare, caracterizate prin
prezenţa anxietăţii pe o durată mai mică de 6 luni, sunt determinate de încercarea
pacientului de a-şi diagnostica şi adapta reacţiile la tratamentul aplicat. Tratamentul constă
în psihoterapie, terapii de relaxare, asociate sau nu cu tratament medicamentos
(benzodiazepine). Anxietatea generalizată este diagnosticul cel mai probabil în cazul
persistenţei simptomatologiei pe o durată mai mare de 6 luni, indiferent de circumstanţe.
Anxietatea generalizată se însoţeşte de semne de tensiune psihică, focalizare slabă a
atenţiei în timpul conversaţiei sau a activităţilor zilnice. Tratamentul constă în psihoterapie,
terapii de relaxare, bio-feedback, asociind uneori administrarea de benzodiazepine,
buspironă, gabapentin.
Episoadele scurte şi izolate de anxietate pot fi cauzate de: − Atacuri de panică
Determină episoade de anxietate repetate, cu debut rapid, cu durata între 20 de minute şi
câteva ore, acompaniate de tahicardie, palpitaţii, respiraţii scurte, sacadate, hiperventilaţie,
stare de şoc, transpiraţii, ameţeală, dorinţa de a fugii (apărute fără o cauză aparentă fizică
sau chimică). Tratamentul se bazează în principal pe benzodiazepine (de preferat cele cu
perioadă lungă de înjumătăţire [clonazepam] – cele cu acţiune scurtă [alprazolam] pot duce
la declanşarea unor atacuri de panică de tip breakthrough, prin apariţia toleranţei la
medicament), dar un anumit grad de eficienţă se poate obţine şi cu AT, IMAO şi
mirtazapin. Tratamentul cu antidepresive trebuie început cu o doză foarte mică (12.5 mg
sertralin, 5 mg paroxetin, 10 mg imipramin) care va fi crescută lent la 1-2 zile pentru a
evita creşterea anxietăţii. În cazul tulburărilor neuro-vegetative (anxietate prezentă în
activităţile zilnice) se pot utiliza beta-blocante, cu eficienţă dovedită mai scăzută însă decât
buspirona.

26
 Cauze organice. Hipoxia este sugerată de episoadele repetate de anxietate însoţite
de alterarea funcţiilor intelectuale, dezorientare spaţio-temporală, atenţie redusă, scăderea
capacităţii discriminative, comportament fluctuant cu modificări rapide de dispoziţie şi
tulburări de memorie. Se recomandă întreruperea administrării medicamentelor cu efect
deprimant asupra SNC şi administrarea unor doze mici de antipsihotice (dacă anxietatea se
însoţeşte de delir), alternate cu doze mici de benzodiazepine cu timp de înjumătăţire redus.
De reţinut că antipsihoticele mai vechi şi metoclopramid pot induce o agitaţie de tip
extrapiramidal (akatisia) care poate mima anxietatea; antipsihoticele recente prezintă un
risc scăzut de inducţie a acestor efecte secundare, dar necesită totuşi o monitorizare
oximetrică sangvină. Bolile ficatului şi alte afecţiuni (tumori cerebrale, feocromocitom,
tumori carcinoide, hipertiroidism, hiperparatiroidism, aritmii cardiace, sevraj etanolic sau
medicamentos) pot determina anxietate, care necesită reducerea sau stoparea medicaţiei cu
efecte deprimante asupra SNC. La nevoie, se pot utiliza doze mici de benzodiazepine cu
durată de acţiune scurtă (metabolizate la nivel hepatic prin conjugare şi nu prin oxidare),
administrate cât mai rar (lorazepam, oxazepam, temazepam).
Gabapentin (eliminare renală) poate ameliora anxietatea, tulburările de somn şi
durerea, şi poate de asemenea potenţa acţiunea altor medicamente cu efect stabilizant
asupra sistemului nervos. − Medicamente Teofilina, corticosteroizii, antidepresivele,
antipsihoticele, sevrajul după benzodiazepine sau narcotice analgezice pot determina
anxietate. − Evenimente precipitante Pot genera tulburări de adaptare a pacientului la
tratament (ex. stresul posttraumatic, deşi mai rar observat la pacienţii cu cancer, se poate
instala după un eveniment deosebit).
O anamneză riguroasă poate pune în evidenţă fobii ale pacienţilor, cum ar fi frica
faţă de ace, bunkerele de cobaltoterapie sau spaţiul îngust din scanner-ele CT. Unii pacienţi
pot prezenta anxietate anticipativă înaintea efectuării procedurilor de diagnostic şi
tratament. În acest caz se pot aplica tehnici de relaxare/desensibilizare, imagerie,
medicamente anxiolitice şi asistenţă permanentă. Creşterea anxietăţii anticipative poate
necesita creşterea dozelor de medicaţie, administrate pe cât posibil după un orar fix. În
timp, pacientul poate să înceapă să se simtă stresat de proceduri, tratamente sau situaţii
interpersonale.
4.6.4. Insomnia
Încercările nereuşite de a adormi pot fi asociate cu anxietatea, în timp ce trezirea în
cursul nopţii este mai frecvent întâlnită în depresii. Tulburările de somn pot fi determinate
de diferite cauze fizice. Ciclul somn-veghe este întotdeauna perturbat la un pacient cu delir,

27
indiferent de cauză. Durerea din cancer trezeşte adesea pacientul în somn. Unele
medicamente trezesc bolnavul prin acţiune directă (fluoxetin) sau în mod indirect
(diuretice). Mediul, temperatura,zgomotele din jur pot avea un rol important. Corectarea
unor astfel de perturbări ambientale ameliorează sau rezolvă definitiv problema fără să
apeleze la tratamentul medicamentos, de care unii pacienţi au totuşi nevoie.

4.7. Starea terminală

La un anumit moment, boala malignă ajunge la o etapă în care se atinge stadiul
terminal atunci scopul tratamentului nu va mai consta în tratarea bolii sau prelungirea. În
această perioadă încărcată de stres, intervenţiile se direcţioonează către tratarea suferinţei şi
ameliorarea sau anihilarea simptomelor principale. Principalul obiectiv este tratamentul
simptomatic, combaterea suferinţei. Aceasta presupune acţiuni în 4 direcţii: fizic,
emoţional, spiritual şi social.
Starea terminală poate fi definită după urmatoarele criterii:
-nivelul LDH>700UI/l.
-valorile proteinelor totale<35g/l;
-pierdere ponderala >8 kg în ultimele 3 luni;
Simptome prezente la marea majoritate a bolnavilor aflaţi în stare terminală, sunt:
oboseală, durere, nelinişte/agitaţie/delir,incontinenţă sau retenţie urinară, greţuri şi
vărsaturi, dispnee, respiraţie zgomotoasă sau umedă.
Apropierea decesului se asociază cu astenie marcantă, fatigabilitate extremă,
somnolenţă sau reducerea funcţiilor cognitive, scăderea ingestiei de alimente şi lichide,
înghiţirea dificilă a medicaţiei (pierderea refluxului de deglutiţie).
Îngrijirile stării terminale sau multilaterale, se concentrează pe controlul medical al
simptomelor şi semnelor fizice, elementele principale fiind:
-Necesitatea combaterii optime a durerii
-Necesitatea combaterii altor simptome cauzatoare de discomfort şi suferinţă
-Aplicarea îngrijirilor de către medici şi personal medical antrenat care manifestă o
atitudine pozitivă pentru îngrijirea paliativă,
-Respectul pentru dorinţele pacientului.
-Relaţia de încredere şi comunicare deschisă între cadre medicale-pacient-familie, ce
permite depăşirea anxietăţii şi pregăteşte familia şi pacientul pentru deces.

28
Tabelul nr. 2 cu simptome frecvente în ultimile 48 de ore de viață
Nr. Crt. Simptom Procent (%)
1. Durere 51%
2. Dispnee 22%
3. Respirația zgomotoasă 56%
4. Greață și vărsături 14%
5. Confuzie 9%
6. Agitație 42%
7. Mișcări necontrolate 12%
8. Incontinență 32%
9. Retenție urinară 21%
10. Transpirație 14%
11. Anorexie 80%

Această etapă în care ajunge bolnavul, pur şi simplu ideea de a se ştii la capătul
drumului, neputinţa de a mai schimba ceva, cu siguranţă constituie pentru muribund şi
pentru familia acestuia, un şoc puternic, un moment marcant pe care nu va ştii cum să il
gestioneze. Este esenţial să se încerce iniţierea unei discuţii, dacă permite contextul, cu
privire la acest moment care ar trebui privit ca o etapă prin care toţi suntem datori să
trecem la un moment dat, ar fi important să i se sugereze acestuia împăcarea cu cei care a
avut conflicte, si cel mai important, împăcarea cu Dumnezeu. Aceste elemente ar putea
atenua din durerea generată de acest moment şi s-ar obţine într-o oarecare măsura liniştea
sufletului.
Aparţinătorii sunt cei care suferă foarte mult în această etapă pentru că în unele
cazuri ei sunt singurii conştienţi de ceea ce se întâmplă şi ei sunt cei care vor rămâne acolo
dupa ce un tată, fiu,frate, bunic sau mamă, fiică, soră….vor pleca. După aceste evenimente
tragice este absolut necesar ca acestora să le fie recomandată consultarea unui psiholog.

29
 CAPITOLUL V. METODOLOGIA CERCETĂRII
5.1. Obiectivele cercetării
Această cercetare urmărește identificarea și evaluarea modului în care este suportul
psihic privit de către asistenții medicali dar și acordat de aceștia. Se urmărește modul de
acordarea a acestui tip de îngrijire comparativ între asistenții medicali de pe secția de
oncologie dar și asistenții medicali care își desfășoară activitatea în alte secții. Însă în prim
plan rămân evaluarea îngrijirilor acordate pacienţilor oncologici şi a gradului de cunoaştere
a acestora.

5.2. Ipotezele cercetării

În momenul iniţierii acestei cercetări am emis câteva ipoteze pe baza cunostinţelor
pe care le-am avut despre acest subiect îmbinate cu cele dobândite în urma realizării părţii
teoretice a acestui proiect.
Ipoteza.1.Suportul psihic acordat pacienților oncologici este unul deficitar.
Ipoteza 2. Există numeroase piedici în acordarea suportului psihic.
Ipoteza.3..Cadrele medicale de pe alte secții decât oncologia medicală, sau
hematologie sunt mai puțin informate în ce privește îngrijirea pacientului suferind de
afecțiuni maligne.
Ipoteza 4. Timpul insuficient este un factor care împiedică acordarea unei îngrijiri
complexe a pacientului.
Ipoteza 5. Se subestimează importanța stabilirii unei relații cu familia pacientului.

5.3. Design-ul cercetarii

5.3.1. Lotul experimental
În cadrul acestei cercetări am realizat un chestionar care a fost aplicat unui eșantion
alcătuit din 25 de asistenți medicali din care 17 au fost de acord cu completarea acestuia.
Persoanele chestionate își desfășoară activitatea de asistenți medicali în secții diferite, au
fost aleși astfel încât să reunească o gamă cât mai variată, astfel au fost chestionați asistenți
medicali din următoarele secții: oncologie, obstetrică-ginecologie, chirurgie generală,
chirurgie și ortopedie pediatrică, psihiatrie pediatrică, coronare și dermatologie și îngrijiri
la domiciliu.
Din totalul de subiecți un mare procent, mai exact 47 % sunt cadre medicale care își

30
desfășoară activitatea în cadrul secției de oncologie medicală, intenționat au fost aleși așa
deoarece aceștia sunt mai bine pregătiți, au o mai bună experiența și tot ei sunt cei mai
responsabili participanți în lupta pacienților cu cancerul astfel răspunsurile lor sunt cele
mai concludente.
Din cei chestionați am urmărit să efectuez un triaj și să analizez răspunsurile și din
prisma anilor de experiență astfel situația se prezintă în felul următor: 59 % sunt cu o
vechime de peste 10 ani iar 35 % între 5 și 10 ani iar 6% cu experienţă<5 ani, astfel atenția
se va canaliza pe cadrele medicale care au în spate o considerabila experienţă.
5.3.2. Instrumentul utilizat în cadrul cercetării
În vederea realizării cercetării de faţă s-a utilizat un intrument construcţie
proprie: ,,Chestionarul privind relația asistent medical-pacient oncologic.” Chestionarul
aplicat asistenților medicali este alcătuit din 16 itemi distribuiți în așa fel încât să ofere date
cu privire la interesul, cunoștințele și măsurile cadrelor medicale faţă de această nevoie de
suport psihic a pacientului oncologic.
În acest sens s-au formulat 12 întrebări închise – cu variante prestabilite de răspuns
și restul de 4 întrebări sunt deschise, oferind repondenţilor posibilitatea de a-şi exprima
liber părerea si perspectiva în ce privesc măsurile care ar trebui luate în vederea
îmbunătățirii suportului psihic.
Chestionar în forma aplicată l-am ataşat mai jos

,,Chestionar privind relația asistent medical-pacient oncologic.

Acest chestionar este anonim, știu că timpul dv. este prețios dar aș aprecia dacă v-ați
rezerva câteva minute pentru a raspunde cu sinceritate la aceste întrebari .Vă mulțumesc!

1.În cadrul cărei secții vă desfășurați activitatea de asistent medical?

………………………………………………………………………..

2.Câți ani de experiență aveți ca și asistent medical?

 <5 ani
 >5 ani
 >10 ani

31
3.Ați observat cu precădere o nevoie de suport psihic în cazul pacienților neoplazici?
 Da
 Nu
 Foarte puțin

4.V-a preocupat nevoia pacientului oncologic de suport psihic?

 Da
 Nu
 Într-o mică masură

5.Ce atitudini predominante ați sesizat în cazul pacientului neoplazic?

 Furie
 Labilitate emoțională
 Depresie
 Tentative de suicid
 Acceptare
 Voința de luptă cu boala
 Optimism

6.Ce atitudine credeți că ar fi mai potrivită să adoptați față de acești pacienți ?

 De milă
 De înțelegere
 De indiferență

7.Considerați importantă stabilirea unei relații și cu familia pacientului ?

 Da,foarte importantă
 Puțin importantă
 Deloc importantă

8. Considerați că nivelul ridicat de cunoștințe despre cancer al pacientului constituie un

avantaj când vine vorba de îngrijirea acestuia?
 Da
 Nu

32
  Într-o mică masură

9. Ați remarcat prezența perturbărilor emoționale la pacientul neoplazic?

 Da
 Nu

10.Dacă da, în ce mod ați încercat să interveniți?

 Am ajutat pacientul să-și înțeleagă problemele și să-și conștientizeze resursele pentru a
putea depăși această situație de criză.
 M-am implicat în a-l cunoaște mai bine
 Altele……………………………………………………………

11.În ce privește comunicarea, simțiți că :

 Informați pacientul cu date clare,adaptate cunoștințelor lui .
 Există numeroase piedici din partea pacientului care duc la o comunicare ineficientă .
 Pacientul nu este receptiv și nu prezintă interes.

12.Care din următoarele le considerați piedici în relaționarea cu pacientul?

 Timpul insuficient
 Atitudinea respingătoare a pacientului
 Starea acestuia
 Cunoștințe insuficiente ale acestuia

13.Pacientelor care au suferit o intervenție chirurgicală mutilantă ,le-ați prezentat opțiunea

unor intervenții chirurgicale de reconstrucție:
 Da
 Nu
 Nu cred că îmi intră în atribuție

14.Care credeți că este momentul cel mai greu de depașit pentru pacient?

………………………………………………………………………………………………
…

33
  Nu știu

15.Care credeți că este cea mai necesară nevoie a pacienților suferinzi de boli
maligne dar care nu este acordată din varii motive ?

………………………………………………………………………………………………
 Nu știu

16.În ce direcție credeți că ar trebui să se facă schimbări pentru a se acorda suportul psihic
așa cum este nevoie?
…………………………………………………………………………………………..
 Nu știu

Vă mulțumesc mult pentru timpul acordat!’’

Premisa teoretică a cercetării a constat în analizarea îngrijirilor pe plan psihologic

pe care asistenții medicali le oferă pacienților cu neoplazii, precum şi posibilităţile de
îmbunătăţire a acestor îngrijiri.

5.4. Rezultatele obţinute şi interpretarea lor

La prima întrebare am urmărit cadrul în care asistenții medicali își desfășoară
activitatea pentru a putea evidenția diferențele dintre cadrele medicale aflate în secția de
oncologie şi cei aflați în alte secții a căror frecvență de cazuri de pacienți cu neoplasme
este semnificativ redusă. Astfel, din totalul chestionaților, asistenții de pe secția de
oncologie sunt în proporție de 47%, de pe secţia de obstetrică-ginecologie sunt 11%,
dermatologie 12% iar în procente egale sunt cadre medicale de pe secţiile de chirurgie
generală, chirurgie și ortopedie pediatrică, psihiatrie pediatrică, coronare, și îngrijiri la
domiciliu. Am analizat cu atenţie răspunsurile oferite de cadrele medicale care nu îşi
desfăşoară activitatea într-o secţie de oncologie, reprezentând 53% din totalul
chestionaţilor; spre surprdinerea mea informaţiile pe care majoritatea dintre aceştia le
deţin, sunt corecte şi dovedesc că ştiu să abodeze situaţiile dintr-un unghi corect. Excepţie
făcând unele cadre medicale de pe secţiile de dermatologie care nu s-au arătat prea
preocupate de acest subiect însă sunt şi asistenţi de pe secţia de oncologie medicală care au
avut o perspectivă greşită în ce privesc anumite aspecte legate de acordarea suportului
psihic, conform răspunsurilor date de aceştia. Aşadar cunoaşterea pacientului oncologic nu

34
cred că depinde 100% de frecvenţa cu care un cadru medical se întâlneşte cu acesta ci de
preocuparea de a-l cunoaşte si de a-i oferi îngrijiri cât mai complexe.

1.Secţiile in care îşi desfăşoară activitatea asistenţii

chestionaţi
6%
oncologie
obstetrică ginecologie
chirurgie generală
chirurgie si ortopedie pediatrică 12%

psihiatrie pediatrică 6%
coronare
6% 47%
dermatologie
îngrijiri la domiciliu
6% 6% 11%

FIG.5.1.Diagramă reprezentând secţiile din care aparţin subiecţii.

La întrebarea numărul 2, privind anii de experiență în domeniul medical, situația

este în felul următor: un procent de 59% sunt cadre medicale cu o experienţă de peste 10
ani iar 35% având experienţa cuprinsă între 5 și 10 ani şi 6% o experienţă mai mică de 5
ani. Pe de-o parte asistenţii chestionaţi care au în spate mai mult de 10 ani de experienţă au
putut răspunde cu mai multă facilitate întrebărilor având la bază experienţa lor în care
inevitabil au întâlnit un numar însemnat de cazuri din sfera oncologiei pe care au învăţat
într-o oarecare măsură cum să le gestioneze şi care să fie atitudinea potrivită faţă de
aceştia. Experienţa îşi spune cuvântul în orice domeniu, mai ales în domeniul medical unde
sunt atât de valoroase cunoştinţele dobândite de-a lungul timpului prin practica medicală.
Pe de altă parte acel procent de 35% reprezentat de cadrele medicale cu experienţă
cuprinsă între 5 si 10 ani, vor ştii să privească lucrurile poate cu mai multă răbdare şi având
la bază principii actuale si îmbunătăţite. Conform răspunsurilor acestora persoanele
chestionate care se încadrează la o experienţă mai mică de 5 ani sau între 5 şi 10 ani s-au
dovedit a fi mai puţin documente în ce priveşte îngrijirea unui pacient cu neoplasm, iar
cunoaşterea acestuia este incompletă, acest lucru s-a observat în urma analizei
răspunsurilor la întrebarea numarul 5 privind atitudinile predominante a acestor bolnavi.

35
 2.Ani de experienţă ca şi cadru medical

15

10

0
<5ani >5 ani >10 ani

FIG.5.2.Diagramă reprezentând anii de experienţă ai personalului medical.

La întrebarea nr. 3: ,,.Ați observat cu precădere o nevoie de suport psihic în cazul

pacienților neoplazici?”, un procent de 100% au răspuns pozitiv întrebării. Prin adresarea
acestei întrebări am dorit să observ cât de sensibile au fost si sunt cadrele medicale la
nevoia pacienţilor de a primi un oarecare suport psihic. Este evident că nu toţi pacienţii
oncologici îşi manifestă stările şi nevoia de a fi susţinuţi însă un bun asistent va explora
nevoile pacientului şi din acest punct de vedere şi îşi va direcţiona îngrijirile şi spre această
latură. Cred ca toţi, nu doar cadrele medicale care lucrează cu acest tip de pacienţi, suntem
constienţi că un pacient suferind de o afecţiune neoplazică suportă grave consecinţe în plan
psihologic, atât datorită gândurilor legate de boala cu care trebuie să lupte cât şi datorită
suferinţelor fizice pe care le implică atât boala în sine cât şi tratamentul acesteia.
De multe ori aceste nevoi sunt ignorate nu ştim dacă din lipsă de timp, de resurse
sau din lipsă de interes însă s-ar putea de multe ori ca o strângere de mână, o îmbrăţişare
sau o vorbă bună care să îi transmită pacientului că cineva e alături de el, să aibă o
influenţă pozitivă mult mai puternică decât un medicament. Subliniez din nou faptul că nu
se intenţionează subestimarea efectelor benefice şi puternice ale tratamentului
farmacologic însă acesta ar putea fi completat cu aceste elemente importante care în multe
cazuri, în urma unor studii amănunţite s-a demonstrat că au crescut eficienţa tratamentului
medicamentos. În ce priveşte observarea acestei nevoi a pacientului cred că nu este
îndeajuns doar să se observe că aceştia suferă ci să se şi intervină practic, să se organizeze
acţiunile în aşa fel încât să se caute ameliorarea acestor probleme căci identificarea unei
probleme ne face responsabili şi lipsa intervenţiilor pentru soluţionarea ei ne face vinovaţi.

36
 3.Observarea nevoii de suport psihic

17

0 0
da nu foarte puţin

FIG.5.3.Diagramă reprezentând numărul de chestionaţi care au observat nevoiade

suport psihic.

Întrebarea numărul 4 caută sa identifice gradul de preocupare al cadrelor medicale

faţă de nevoia aceasta a pacienţilor de a fii susţinuţi din punct de vedere psihic, în procent
de 71% au afirmat că sunt precupați de acest aspect iar cei care au răspuns că au fost
preocupați într-o mică măsură reprezintă un procent de 29% și sunt cadre medicale chiar de
pe secția de oncologie și psihiatrie pediatrică. În procent de 100% au răspuns pozitiv
întrebării anterioare privind sesizarea nevoii pacientului de a fii susţinut psihic din care, la
această întrebare avem un procent de 29% reprezentând cadre medicale care sunt
preocupate doar într-o mică măsură de acest aspect, un lucru îngrijorător.
De această înclinaţie spre a acorda suport psihic pacienţilor, va depinde mult şi
îngrijirea acestor asistenţi, deoarece interesul sau preocuparea este primul pas pentru
acordarea îngrijirilor de calitate în această direcţie. Faptul că 5 din 17 asistenţi se arată prea
puţin interesaţi de dificultăţile pe care le întâmpină pacientul în plan emoţional, psihologic
ar trebui să ne îngrijoreze deoarece aceştia îşi vor manifesta prea puţin grija faţă de aceste
aspecte în timpul demersurilor terapeutice. Ar trebui să se privească lucrurile cu mult mai
mult interes, deoarece avem de-a face cu persoane care stau faţă în faţă cu această
patologie care le schimbă cu totul mersul vieţii şi în faţa căreia se simt ameninţaţi , care îi
transformă din oameni normali în oameni îmbrăcaţi în veşminte de pacient expuşi
respingerii şi abandonului din partea societăţii sau chiar a propiei familii. Preocuparea de
suport psihic ar trebui sa fie prezentă în mintea cadrelor medicale, să existe sensibilitate
faţă de persoanele a căror viaţă este bulversată total de un diagnostic precum cancerul.

37
 4.Preocupare suport psihic

15
10
12
5
0 0 5
da
nu
într-o mică
măsură

FIG.5.4.Diagramă reprezentând numărul de chestionaţi preocupaţi de suport psihic.

În ce priveşte sesizarea atitudinilor predominante întâlnite la pacienţi, labilitatea

emoţională şi depresia se clasează în rândul stărilor cel mai des observate de către aceştia
fiind alese într-un procent de 31% respectiv 27%. Într-un procent considerabil a fost aleasă
si varianta cu ,,voinţa de luptă cu boala’’ care este de asemenea întâlnită adesea la aceşti
pacienţi, conform răspunsurilor a 23% din chestionaţi. Cu siguranţă această atitudine este
întâlnită doar la pacienţii care dupa o perioadă însemnată de timp de la primirea
diagnosticului au reuşit să treacă de avalanşa de stări şi să îşi găsească resursele necesare
pentru a lupta cu această boală.
Vorbim aici de câteva atitudini antagonice, de atitudinea unui pacient depresiv şi de
cea a unui pacient care alege să lupte cu boala. Pacienţii care aleg să adopte atitudinea de
luptători sunt relativ puţini şi atitudinea acestora cu siguranţă nu este constantă. Este cert
că fiecare pacient va experimenta o serie de stări şi schimbări comportamentale pe
parcursul bolii sale, important este ca acestea să fie notificate pentru a putea întelege de ce
apar şi care este atitudinea potrivită care se cere a fi adoptată în faţa acestora. Iar
optimismul, acceptarea, furia si tentativele de suicid sunt atitudini foarte rar întâlnite sau
mai corect cel mai rar observate de către asistenţii medicali.
Stările pe care pacientul le experimentează sunt de multe ori răspunsul la
demersurile terapeutice atât de dificile uneori, pe care pacientul trebuie să le suporte. Acest
cumul de stări mai este întâlnit cu precădere şi la persoanele care se află a-2-a sau a-3-a
experienţă neoplazică a căror resurse de putere, energie, de optimism şi credinţă în mai
bine, sunt pe cale să se epuizeze. Aceştia având nevoie şi mai mare de suport psihic, de
susţinere şi încurajare.

38
 5.Atitudini predominante ale pacienţilor

depresia
4%4%
4%
27% voinţa de luptă cu boala
furie
labilitate emoţională
31%
tentative de suicid

23% acceptare
7% optimism

FIG.5.5.Diagramă reprezentând valoarea procentuală a atitudinilor predominante a

pacienţilor.

Chestionaţii au fost întrebaţi care cred ei că este atitudinea corectă pe care trebuie
să o adopte în faţa unui pacient cu afecţiune neoplazică, fiind trei variante de răspuns şi
anume: ,,de milă“, ,,de indiferenţă” şi ,,de înţelegere”. La această întrebare, toţi repondenţii
sunt de părere că atitudinea corectă pe care trebuie să o adopte este cea de înţelegere și nu
de indiferență sau milă. Practic, aceasta este şi nevoia pacienţilor, să fie înţeleşi, ei nu vor
să fie priviţi ca victime în dreptul cărora nu mai este nimic de făcut dar nici să se treacă cu
nepăsare peste problema lor. Atitudinea aceasta de înţelegere ar consta într-o privire
realistică a problemei care să fie subliniată şi prin modul de comunicare cu pacientul şi în
expunerea perspectivei, inclusiv şi în modul în care îl privim pe pacient. Ar fi de dorit ca şi
familia să fie informată cu privire la atitudinea pe care ar fi potrivit să o adopte faţă de
persoana suferindă, să nu exagereze cu scoaterea în evidenţă a statutului de bolnav al
acestuia dar nici să nu manifeste interes faţă de el şi boala sa, ideal ar fi să se găsească un
echilibru între cele două atitudini care să confere un oarecare confort pacientului. Legat de
faptul că asistenţii ştiu care este atitudinea potrivită pe care trebuie să o aibă faţă de aceşti
pacienţi se poate spune ca acest lucru creşte şansa ca aceştia să o şi adopte, astfel prin
aceasta să fie făcut un prim pas pentru acordarea suportului psihic constând într-o abordare
corectă a pacientului.

39
 6.Atitudinea corectă în faţa pacientului

17

0 0
De înţelegere De indiferenţă De milă

FIG.5.6.Diagramă reprezentând numărul de răspunsuri date pentru fiecare variantă privind

atitudinea corectă faţă de pacient

Privind stabilirea unei relaţii cu familia pacientului, aceasta este considerată foarte
importantă de 81% din subiecţi, 12% o consideră puțin importantă iar 7% deloc
importantă. Este esenţial ca şi familia să simtă un oarecare sprijin din partea cadrelor
medicale deoarece şi aceştia suferă la fel de mult poate uneori chiar mai mult decât
pacientul. Stabilirea unei relaţii cu familia include şi o comunicare eficientă cu aceasta,
comunicarea fiind un element de bază în transmiterea informaţiilor cât mai clare si realiste
dar nelipsită de o oarecare doză de compasiune.
Trebuie luat în considerare faptul că pacienţii resimt în numeroase cazuri o
multitudine de stări negative care le vor influenţa atenţia şi interesul pentru informaţiile pe
care le vor primii de la cadrele medicale astfel este important ca şi familiei să ii fie
transmise informaţiile pentru a nu exista riscul ca aceastea să fie alterate. Astfel, o legatură
bună cu aparţinătorii pacientului va îmbunătăţii procesul de îngrijire al acestuia.
Un alt motiv care ar sta la baza susţinerii importanţei unei bune legături cu familia
pacientului ar fi educaţia pentru sănătate a acesteia, informarea cu privire la riscurile la
care ei sunt expuşi datorită faptului ca această boală necruţătoare se transmite genetic, ar
trebui să li se explice importanţa screening-ului pentru identificarea din timp, daca este
cazul, a patologiilor neoplazice. Nu ar trebui să se ignore rolul asistentului de informare a
populaţiei, de educare pentru prevenţia primară.

40
 7.Stabilirea unei relaţii cu familia pacientului
Da,foarte importantă Puţin importantă Deloc importantă

6%
18%

76%

FIG.5.7.Diagramă reprezentând valoarea procentuală a răspunsurilor privind importanţa

stabilirii unei relaţii cu familia pacientului.

La întrebarea numărul 8, am urmărit influenţa pe care o au cunoştinţele pacientului

în îngrijiriile medicale. Un mare număr dintre chestionaţi au răspuns afirmativ privind
influenţa pozitivă si doar 3 persoane au afirmat că nivelul de cunostinţe al pacientului
influenţează îngrijirile pozitiv doar într-o mică măsură. Modul în care pacientul percepe
boala şi toate etapele îngrijirilor pe care trebuie să le parcurgă va depinde foarte mult de
cunoştinţele pe care acesta le deţine însă acestea pot influenţa atât pozitiv cât şi negativ,
acesta depinde în mare parte şi de veridicitatea acelor informaţii pe care le deţine.
Explicaţia faptului că un procent mare de cadre medicale susţin influenţa pozitivă a
cunoştinţelor pacientului s-ar putea să fie datorită capacităţii acestora de a întelege mai
bine lucrurile, inhibarea fricii de necunoscut şi a anxietaţii generate de ce va urma în
privinţa tratamentului, prezente în atât de multe cazuri. Aşadar dacă o bază solidă de
cunoştinţe influenţeză pozitiv, s-ar putea insista mai mult pe educaţia pacientului prin
informarea acestuia pentru a aduce o îmbunatăţire în îngrijire. Informarea aceasta ar putea
să se facă atât verbal cât şi prin oferirea de cărţi, broşuri, pliante sau diferite CD-uri care să
conţină informaţii care să îi ajute să trecă mai uşor şi cu ajutorul cărora să înţeleagă mai
bine demersul terapeutic şi toate investigaţiile aferente tratamentului.

41
 8.Influenţa pozitivă a cunostinţelor pacientului

14

3
0
da nu într-o mică măsură

FIG.5.8.Diagramă reprezentând influenţa pozitivă a cunoştinţelor pacientului.

Prezența perturbărilor emoționale este remarcată de 76% din totalul subiecţilor.

Faptul că aceste perturbări nu sunt observate de toate cadrele medicale chestionate poate fi
generat de doi factori: primul ar putea fi acordarea unei îngrijiri mai puţin complexe şi al
doilea ar putea consta în diferite piedici în cunoaşterea pacientului îngrijit. Ar trebui luat în
considerare şi faptul că nu toţi pacienţii îşi exprimă stările şi trăirile astfel încât să poată fi
observaţi de cei din jurul lor mai ales în contextul unui salon de spital în care probabil nu
va sta mai mult de câteva zile. Din analiza răspunsurilor se conturează fie faptul că marea
majoritate a cadrelor medicale se implică destul de mult în îngrijirea pacienţilor dat fiind
faptul că au observat aceste perturbări emoţionale manifestate de marea majoritate a
pacienţilor, fie că aceste perturbări sunt foarte evidente.
Aceste emoţii şi stări tranzitorii care sunt prezente în viaţa pacientului sunt printre
cele mai puternice argumente care subliniază faptul că este nevoie de mai multă implicare,
de mai mute intervenţii, deoarece aşa cum am explicat în lucrare, aceste stări printre care
se numară si depresiaca fiind cea mai frecventă, influenţeaza puternic şi într-un mod
negativ evoluţia bolii şi eficienţa tratametului.

42
 9.Sesizarea perturbărilor emoţionale

nu
24%

da
76%

FIG.5.9.Diagramă procentuală privind sesizarea perturbărilor emoţionale.

Din totalul subiecţilor care au remarcat aceste perturbari, 76% au afirmat că au

ajutat pacientul să-și înteleagă problemele și să-și conștientizeze resursele pentru a putea
depăși această situatie de criză şi 18 % s-au implicat în a-l cunoaște mai bine pe pacient.
Dupa cum am menţionat şi în lucrare, printre cele mai frecvente perturbări
emoţionale se regăseşte depresia apărută în urma aflării diagnosticului şi aceasta poate
persista pe tot parcursul tratamentului însoţită de numeroase alte stări si resentimente.
Aceste intervenţii menţionate ar ajuta considerabil pentru că prin motivarea, încurajarea şi
susţinerea pacientului , prin comunicare şi implicare acesta va simţi că are un sprijin, şi că
mai există o şansă. A rămas acel procent de 24% reprezentând subiecţii care nu au observat
aceste perturbări şi care nu au intervenit în niciun fel lucru care denotă faptul ca aceştia nu
au fost preocupaţi în mod special de o explorare complexă a tuturor nevoilor pacientului şi
a schimbărilor care s-au produs datorită bolii
Pentru a se remarca orice schimbare legată de pacient, este esenţial ca asistenţii
medicali să îl cunoască destul de bine pe pacient, să se implice şi să comunice atât cu
pacientul cât si cu familia acestuia, să înteleagă nivelul de diferenţiere a comportamentelor
unui om sănătos de cel devenit recent, pacient. Trebuie susţinut pacientul chiar dacă aceste
perturbări sunt imposibil de înţeles deoarece amprentele pe care patologia malignă le lasă
sunt puternice asupra diferitelor aspecte ale vietii bolnavului.

43
 10.Intervenţii în urma identificării perturbărilor
emoţionale

Am ajutat pacientul să-și

6% înțeleagă problemele și să-și
conștientizeze resursele pentru
18% a putea depăși această situație
de criză.
M-am implicat în a-l cunoaște
mai bine

76%

Altele

FIG.5.10.Diagramă privind procentul răspunsurilor la întrebarea legată de intervenţiile în

perturbările emoţionale.

Comunicarea ca element fundamental în acordarea suportului psihic suferă şi ea

felurite modificări cu consecinţe mai mult sau mai puţin grave. Apar bariere în calea
comunicării atât din partea asistenţilor medicali cât şi din partea bolnavului. În procent de
19%, cadrele medicale au afirmat că întâmpină anumite piedici din partea pacientului care
duc la o comunicare ineficientă iar 6% susţin că pacientul nu este receptiv şi nu prezintă
interes. Conform răspunsurilor majoritare privind eficienţa comunicării se ajunge la ideea
că asistenţii medicali transmit informaţii clare, adaptate cunoştinţelor pacienţilor, idee
susţinută de 59% din chestionaţi. În restul cazurilor, situaţii în care datorită diferitelor
motive comunicarea este una ineficientă ar trebui să se intervină pentru identificarea clară
a cauzelor care fac ca aceasta să fie ineficientă şi să se intervină deoarece nu este normal să
ne oprim la ideea că datorită anumitor piedici nu se poate comunica eficient şi să nu facem
nimic cu privire la aceasta. Cadrele medicale care au identificat probleme în ce priveşte
transmiterea informaţiilor nu sunt doar cadre medicale de pe alte secţii decât oncologie ci
sunt chiar şi asistenţi medicali care de ani de zile tratează pacienţi aflaţi sub povara
patologiilor neoplazice.
La întrebarea numarul 15 în care chestionaţii au fost întrebaţi cu privire la nevoile
neîmplite ale pacienţilor, cele mai numeroase răspunsuri au fost despre comunicare.
Cadrele medicale au identificat această nevoie ca fiind cea mai necesară şi totodată o
nevoie în dreptul căreia există cele mai multe deficienţe. Ar trebui făcut cercetări în ce

44
priveşte acest subiect deoarece o mare parte din asistenţi, aşa cum am spus mai sus, declară
ca ei transmit informaţii clare, adaptate cunoştinţelor pacienţilor.
Comunicarea nu se limitează doar la un schimb rece de informaţii ci comunicarea,
mai ales în practica oncologică ar trebui să reprezinte un timp în care să se creeze o
anumită legatură între cadru medical si pacient, să se creeze un context în care acesta să îşi
poată exprima toate grijile, motivele de stres, nelămuririle şi curiozităţile cu privire la
patologie.

11.Comunicarea

6% Informați pacientul cu date

clare, adaptate cunoștințelor lui
35%
Există numeroase piedici din
59% partea pacientului care duc la o
comunicare ineficientă
Pacientul nu este receptiv și nu
prezintă interes.

FIG.5.11.Diagramă reprezentând valoarea procentuală a răspunsurilor privind

comunicarea.

Impedimentele existente în relaţionarea cu pacientul sunt varii 60% din asistenţi

incriminează timpul insuficient, 25% starea bolnavului, 10% cunoştinţele insuficiente ale
acestuia şi doar 5% atitudinea respingatoare a pacientului. Relaţionarea cu pacientul
reprezintă practic contextul în care pacientul poate fii susţinut , încurajat, informat iar dacă
acesta este deficitară, îngrijirea medicală va avea multe lacune. Lipsa timpului se situează
în capul listei motivelor din cauza cărora relaţionarea cu pacientul este dificilă, în această
direcţie ar trebui să se facă eforturi în ce priveşte organizarea activităţilor astfel încât
pacientul să nu se simtă neglijat din acest punct de vedere.
Doar printr-o bună relaţionare se poate cunoaşte un pacient, cunoaştere a cărei
importanţă este incontestabilă. Doar prin cunoaşterea pacientului se vor putea acorda
îngrijiri particularizate, în funcţie de problemele şi necesităţile pacientului. Este important
să se observe orice schimbare apărută, orice efect secundar pentru a se observa eficienţa

45
tratamentului şi felul în care pacientul şi boala reacţionează la acesta.

Cunoștințe
insuficiente ale
12.Piedici în relaţionarea cu pacientul
acestuia
10%
Starea
acestuia Timpul insuficient
25% 60%

Atitudinea
respingătoare a
pacientului
5%

FIG.5.12.Diagramă reprezentând valoarea procentuală a răspunsurilor privind piedicile în

relaţionare.

Anumite rezecţii chirurgicale generează un puternic ecou atât în plan fizic cât şi în
plan emoţional. De exemplu impactul mastectomiei este unul puternic care va creea în
mintea pacientei un sentiment de desfigurare cu diferite consecinţe asupra
comportamentului, a integrării în societate şi nu numai. Importanţa informării pacientei în
legatura cu posibilitatea efectuării unei intervenţii chirurgicale de reconstrucţie , este
indiscutabilă. Din analiza rezultatelor chestionarului situaţia nu este una tocmai bună
deoarece doar 29% din repondenţi prezintă această posibilitate de efectuare intervenţiilor
chirurgicale de reconstrucţie, 47% consideră că oferirea acestei informaţii nu le intră în
atribuiţie iar 24% discută deloc despre această variantă.
Mi-am îndreptat privirea la răspunsurile cadrelor medicale de pe secţia de
oncologie care în procent de 100% au răspuns negativ întrebării, unele au răspuns ca nu
oferă această informaţie iar altele că nu le intră în atribuţie această sarcină de a oferi date
cu privire la această intervenţie. În România, se estimează că, anual, aproximativ 3.000 de
femei trec printr-o operație de mastectomie, ca urmare a diagnosticării cu cancer de sân în
stadiu avansat. Dintre aceastea, doar 2,5% apelează la reconstrucție mamară, conform
Asociației Chirurgilor Plasticieni din România. Acest procent atât de mic se datorează în
mare parte faptului că nu le sunt puse la dipoziţie pacientelor informaţiile necesare cu
privire la posibilitatea efectuării acestei intervenţii. De câțiva ani există Programul
Național de Reconstrucție Mamară prin care casa de asigurări decontează dispozitivele

46
necesare acestei reconstrucții, pacienta care dorește să beneficieze de reconstrucție nu
trebuie decât să își facă rost de actele necesare pentru internarea într-o secție de chirurgie
plastică şi acesta este un lucru pe care pacientele trebuie să îl cunoască. O simplă informare
ar face o mare diferenţă mai ales când este vorba de paciente tinere a căror stimă de sine
poate fi dărâmată complet în urma unei mastectomii.

13.Informare intervenţii chirurgicale de

reconstrucţie
Da
Nu cred ca imi 29%
intră în
atribuţie
47% Nu
24%

FIG.5.13.Diagramă reprezentând valoarea în procente a răspunsurilor privind informarea

despre interventiile chirurgicale de reconstrucţie.

Întrebarea numărul 14 este o întrebare deschisă în care subiecţii au fost chestionaţi

cu privire la cel mai greu moment pe care pacienţii îl au de depăşit. Toate răspunsurile au
fost formulate în mod asemănător, acestea se învârt în jurul a doua momente principale:
momentul comunicării diagnosticului şi perioada de acceptare a statutului de pacient
oncologic. Acestea două momente se suprapun oarecum însă este mulţumitor faptul că s-au
identificat de către chestionaţi aceste momente de criză cu care pacientul se confruntă
important este să se şi intervină pentru ca pacientul să treacă mai uşor peste aceste
momente cu un atât de mare impact. Pentru ca pacientul să fie ajutat să treacă peste acest
moment de criză în care i se comunică diagnosticul este nevoie de abilităţi foarte bune de
comunicare, de calm, răbdare si de sprijinul unui psihilog. Vestea nu ar trebui să i se dea
spontan, acesta ar trebui să fie oarecum pregătit în prealabil, iar dupa enunţarea
diagnosticului să nu fie lăsat să creadă că nu mai există şanse de care să se agaţe, ci să i se
expună toate variantele de tratament şi să îi fie aduse la cunoştinţă cazurile similare soldate
cu vindecarea pacientului.
Luând în considerare importantul rol pe care asistentul medical îl are în ce privesc

47
satisfacerea nevoilor pacientului, am dorit să aflu care este una din cele mai importante şi
totodata neglijate nevoi ale pacienţilor suferinzi de afecţiuni oncologice din perspectiva
cadrelor medicale. În acestă idee am formulat întrebarea numarul 15 iar în urma
răspunsurilor s-au identificat următoarele nevoi:
-nevoia de a comunica
-nevoia de a-şi exprima emoţiile
-nevoia de a fi ascultat
-nevoia de recâştigare a stimei de sine şi a imaginii de sine
-nevoia de susţinere pe plan emoţional
-nevoia de a se simţii o persoană normală şi de reintegrare
-nevoia de a primi suportul psihologic şi cel al familiei.
La această întrebare s-au remarcat foarte bine şi clar lipsurile din ceea ce reprezintă
îngrijirea complexă a pacientului oncologic, aceste răspunsuri reprezentând acele piese de
puzzle care lipsesc pentru ca tramentul acordat în secţiile oncologice să fie unul complet.
Nevoia care se repetă cele mai multe din răspunsuri este aceea de a comunica, s-au
remarcat numeroase probleme care au ca punct de pornire o comunicare deficitară deşi
răspunsurile întrebării numarul 11 care afirmau că, comunicarea dintre cadre medicale şi
pacient este una ineficientă, erau relativ puţine.
La ultima întrebare am căutat să obţin câteva sugestii şi propuneri din partea
cadrelor medicale, în vederea îmbunătaţirii suportului psihic astfel am formulat o întrebare
deschisă oferind chestionaţilor ocazia de a se exprima liber. Răspunsurile au constat în
următoarele sugestii:
- angajarea în secţiile de oncologie, hematologie si paleaţie a unor psihologi
-evaluare psihologică corectă
-psihoterapie atât individuală cât şi împreuna cu familia/aparţinătorii
-prezenţa unor psihologi în secţiile de oncologie
-iniţierea unor terapii cu un psihoterapeut de la aflarea diagnosticului, sau din momentul în
care a suferit o intervenţie chirurgicală mutilantă
-angajarea unor psihologi care să fie prezenţi inclusiv la domiciliul bolnavului.
-luarea în evidenţă a acestor bolnavi şi iniţierea unor terapii de grup în care să participe
pacienţi cu diagnostic, vârstă şi interese comune şi terapie ocupaţională.
Sugestiile expuse de către asistenţi reprezintă soluţiile multor probleme cu care se
confruntă sistemul medical actual, acestea ar acoperi multe din nevoile pacientului şi ar
creşte considerabil calitatea vieţii acestuia.

48
 CONCLUZII

În proiectul de faţă s-a atins ţinta propusă, aceea de a explora modul în care este
suportul psihic acordat de către cadrele medicale pacienţilor suferinzi de patologii
neoplazice.
Privind incidenţa se remarcă o alarmantă creştere a cazurilor de boli canceroase atât
la nivel mondial cât şi la nivel naţional.
Se concluzionează că timpul insuficient este o mare piedică în acordarea unei
îngrijiri complexe.
Conform aşteptărilor, în urma studiului se remarcă foarte multe lipsuri privind
relaţionarea şi comunicarea cu pacientul, lipsuri de care sunt conştienţi marea parte din
cadrele medicale.
Momentul în care îi este comunicat pacientului diagnosticul reprezintă o situaţie de
criză în care acesta are cea mai mare nevoie de susţinere şi încurajare.
Suportul psihic este esenţial, are un impact imens asupra calităţii vieţii şi este
deosebit de important în gama largă de dificultăţi întâlnite în cancer incluzând “lupte”
fizice, psihice, sociale, informaţionale şi spirituale.
Diferite experimente au dovedit faptul că suportul psihic a prelungit viaţa
pacienţilor.
Este nevoie ca persoanele care au suferit o intervenţie chirurgicală mutilantă să fie
în primul rând susţinute iar mai apoi informate cu privire la intervenţiile chirurgicale de
reconstrucţie disponibile, pentru ca stima de sine prabuşită odată cu rezecţia chirurgicală să
fie din nou edificată.
Compilanţa terapeutică are un impact major asupra demersului terapeutic şi a
eficienţei tratamentului.
Tulburările psihiatrice sunt prezente la marea majoritate a persoanelor suferinde,
mai exact la 47% dintre persoanele cu cancer.
Fiecare pacient este unic tot aşa şi patologia cu care acesta are de luptat, astfel
îngrijirile acordate acestuia trebuie să fie particularizate.
Se simte puternic lipsa unui psiholog în sectiile de oncologie care ar suplini mult
din munca asistenţilor medicali privind comunicarea şi susţinera pacienţilor.
În urma analizării datelor obţinute din răspunsurile chestionarului, ipotezele au fost

49
într-o foarte mică măsură infirmate. Datele obţinute în urma analizării răspunsurilor
întrebării numărul 12 permit susţinerea ipotezei 4 conform căreia timpul insuficient este un
factor care împiedică acordarea unei îngrijiri complexe a pacientului.
Piedicile în calea acordarii sportului psihic sunt numeroase si diverse, existenţa
acestora nu se pune la îndoilă astfel ipoteza numărul 2 este puternic susţinută.
Se observă diferenţe între perspectiva şi cunoştinţele asistenţilor de pe secţia de
obstetrică-ginecologie şi dermatologie şi asistenţii de pe secţia de oncologie medicală, în
special în ce priveşte remarcarea perturbărilor emoţionale şi identificarea unei nevoi a
pacientului. Astfel ipoteza numărul 3 conform căreia cadrele medicale de pe alte secții
decât oncologia medicală, sunt mai puțin informate în ce privește îngrijirea pacientului
suferind de afecțiuni maligne,.poate fi susţinută.
În procent de 81%, subiecţii consideră foarte importană stabilirea unei relaţii cu
familia pacientului, cei care o consideră mai puţin importantă sunt majoritatea cadre
medicale de pe altă secţie decat cea de oncologie. Conform acestor date, ipoteza numărul 5
poate fi susţinută.
Informarea pacientului joacă un rol însemnat dar totuşi neglijat în cele mai multe
cazuri.
Ca şi concluzie generală, în urma analizării datelor chestionarului nu se poate
susţine în totalitate ipoteza numarul 1 conform căreia suportul psihic acordat pacientului
este unul deficitar însă acordarea suportului psihic are anumite lacune atât în ce ii priveşte
pe asistenţii de pe alte secţii decât oncologia medicală cât şi pe cei care au de-a face zilnic
cu pacienţii neoplazici. Sunt măsuri care s-ar putea lua fără consumarea multor resurse şi
cu efort minim dar a căror rezonanţă ar fi mare în viaţa pacientului oncologic.

50
 PROPUNERI

1. Organizarea unui curs de comunicare pentru asistenţii medicali direcţionat către

sfera oncologică.
2. Angajarea unui psiholog care să se ocupe doar de această nevoie a pacientului,
care să il susțină în special în momentul diagnosticului, să discute cu acesta și să fie
implicat și în susținera familiei pacientului.
3. Inițierea unor terapii cu un psihoterapeut pentru pacienții oncologici.
4. Oferirea gratuită a unor materiale de informarea a pacientului de exemplu broşuri
şi/sau utilizarea de înregistrări video care ar putea avea o contribuţie considerabilă la
reducerea stresului emoţional.
5. În scopul reducerii anxietăţii şi a stresului să i se adreseze pacientului diverse
întrebări deschise si să i se ofere un timp necesar în care sa işi exprime şi el nelămuririle şi
fricile.
6. Întotdeauna să se furnizeze informaţii practice pacientului cu privire la
procedurile care vor urma şi să fie informat cu privire la toate opţiunile pe care acesta le
poate alege.
7. Să se pună mai multă bază pe suportul psihologic înaintea intervenţiilor
chirurgicale deoarece ar reduce mult stresul pacientului.
8. Decorarea salonului spitalului într’un mod cât mai vesel şi mai familiar
pacientului în care sa se simtă confortabil, în special persoanele care sunt internate pe o
perioadă mai lungă.
9. Iniţierea unor activităţi de relaxare si divertisment pe durata internării acestora în
spital şi nu numai.

51
 BIBLIOGRAFIE

1. Dumitru Cornilescu (traducerea), Biblia sau Sfânta Scriptură a Vechiului și Noului

Testament, cu trimiteri; ediție revizuită ortografic, Asociația Biblică Română "
Casa Bibliei ", 2012.
2. Maurice Tubiana, Cancerul, Editura Corint, 2002.
3. O. Carl Simonton, Stephanie Matthews Simonton, James.L.Creighton, Cum să lupți
cu cancerul, Metoda Simonton :un ghid pentru pacienţi şi familiile lor, Editura
Trei, 2012, Bucureşti
4. Siddhartha Mukherjee, Împăratul tuturor bolilor-o biografie a cancerului, editura
ALL, 27 sept. 2011,
5. Teodor Vasile, Cancerul Boala tristeţii, editura Pro Editura,2011
6. Mimi Niţu, Cristina Călăraşu, Mihai Olteanu, Andreea Golli, Mădălina Olteanu,
Raluca Marinaş, Cristian Didilescu,.,, REVISTA MEDICALĂ ROMÂNĂ –
VOLUMUL LIX,” NR. 3, An 2012, 1 Spitalul Clinic de Boli Infecţioase şi
Pneumoftiziologie „Victor Babeş“, Craiova 2 Universitatea de Medicină și
Farmacie, Craiova.
7. Melanie Jane Legg ,.What is psychosocial care and how can nurses better provide
it to adult oncology patients”Australian Journal Of Advanced Nursing Volume 28
Number 3 ” http://www.ajan.com.au/vol28/28-3_legg.pdf
8. https://www.cristinazamfir.ro/grupuri/psiho-oncologie/.
9. Recuperare Oncologica-Psiho-Oncologie,Psiholog Ramona Schenker, Despre
Psiho-oncologie,http://www.psiho-oncologie.ro/.
10. www.psihooncologie.ro, 22 mai 2016, Psiholog Moraru Adina,,Psiho-Oncologia –
sinergia dintre minte, corp si suflet’’http://www.psihooncologie.ro/psiho-
oncologia-sincergia-dintre-minte-corp-si-suflet/.
11. .US National Library of Medicine, 30 iulie. Smita C. Banerjee, Ruth Manna, Nessa
Coyle, Megan Johnson Shen, Cassandra Pehrson, Talia Zaider, Stacey Hammonds,
Carol A. Krueger,Patricia A. Parker,Carma L. Bylund Oncology nurses’
communication challenges with patients and families: A qualitative study
https://www.ncbi.nlm.nih.gov/pmc/articles/PMC4961044/.
12.

52
13. http://www.puterea.ro/sanatate/statistica-dramatica-despre-incidenta-cancerului-de-
col-uterin-in-romania-156265.html.
14. http://invingemcancerul.ro/statistica-cancer-in-romania/.
15. file:///C:/Users/INTEL/Downloads/DocGo.Net-
Nursing%20Ingrijirea%20Oncologica.pdf.
http://www.umfiasi.ro/Rezidenti/suporturidecurs/Facultatea%20de%20Medicina/Oncol
ogie/oncologie%.
17. 20medicala%20tematica%20curs%20rezidenti/3.%20Epidemiologia%20cancerelor
.pdf.
18. http://www.umfiasi.ro/Rezidenti/suporturidecurs/Facultatea%20de%20Medicina/O
ncologie/oncologie%20medicala-
%20tematica%20curs%20rezidenti/31.%20Aspecte%20de%20psiho%20oncologie.
pdf.
19. http://www.umfiasi.ro/Rezidenti/suporturidecurs/Facultatea%20de%20Medicina/O
ncologie/oncologie%20medicala-
%20tematica%20curs%20rezidenti/13.%20Chirurgia.pdf..
20. http://www.creeaza.com/familie/medicina/Complianta-terapeutica385.php.

53