Sfânta Fecioară Maria este ocrotitoarea celor ce se luptă,

lucrează şi călătoresc pe mare

15 august - sărbătorirea Sfintei Maria, drept patroana spirituala a minerilor și a întregii localități Baia
Sprie.

Sărbătoarea Adormirii Maicii Domnului este considerată a fi un moment de o covârșitoare însemnătate

creștină, prăznuindu-se trecerea la Viață a maicii Domnului Isus, la iubirea infinită a Fiului ei, pentru ca
inima ei de mamă să se unească cu inima Fiului, simţind dumnezeieşte durerile lumii şi alinându-le cu
milostivirea ei. Altfel spus, această sărbătoare este una plină de bucurie (după cum reiese şi din troparul
sărbătorii Adormirii Maicii Domnului), dar și de revenire la simțămintele teologice autentice, a iubirii,
iertării și smereniei.

Conform tradiției din Apus și mai apoi din Răsărit, la trei zile după adormirea ei, Sfânta Fecioară ar fi fost
ridicată cu trupul la cer, ca și dumnezeiescul ei Fiu. Sfânta Maria Mare este cunoscută ca Paștele din
timpul verii, tocmai pentru că vorbește despre Învierea cu trupul a Maicii Domnului. Adormirea Maicii
Domnului este cea mai veche sărbătoare închinată Sfintei Fecioare Maria.

Adormirea Maicii Domnului este sărbătoarea în amintirea zilei în care Fecioara Maria şi-a dat obştescul
sfârşit iar informaţii despre această sărbătoare nu se găsesc în Sfintele Evanghelii, decât în tradiţia
Bisericii.

Sarbatoarea poarta denumirea de “adormire” pe de o parte pentru ca in cadrul bisericii nu se poate vorbi
despre “moartea” unui sfant, iar pe de alta parte pentru ca traditia bisericeasca spune ca obstescul
sfarsit al Fecioarei Maria a fost asemenea unei adormiri.

În scrierile părinţilor orientali se spune că Maica Domnului a fost înştiinţată printr-un înger de mutarea
ei din această viaţă. De asemenea, se spune că apostolii aflaţi în acel moment în zone diferite ale lumii
au fost aduşi pe nori pentru a fi prezenţi la acest eveniment. Deoarece Apostolul Toma nu a putut fi
prezent la înmormântare, când a ajuns după 3 zile acesta a cerut să fie deschis mormântul pentru a
putea săruta mâinile Născătoarei, dar intrând el a găsit mormântul gol. De-a lungul timpului în
cuvântările Părinţilor Bisericii s-a afirmat faptul că Fecioara Maria a fost înviată de Fiul Său şi luată cu
trupul în Împărăţa Cerurilor.

Pe de altă parte, tradiţia mai spune că după ce şi-a săvârşit misiunea apostolică ce i-a fost încredinţată,
de a duce credinţa pe Muntele Athos, Maica Domnului dorea să se mute la Fiul Său. Această cerere i-a
fost îndeplinită şi astfel a fost săvârşită şi dorinţa creştinilor ca trupul Maicii Domnului să nu fie supus
puteziciunii şi să fie luat la cer.

Chiar dacă Sfânta Fecioară Maria nu s-a remarcat prin nimic în fața mai marilor vremii de atunci, aceasta
a reușit în schimb să rămână mereu la înălțimea sfintei chemări a lui Dumnezeu. Astfel că, tainica
nevoință a dragostei și a smereniei, ascunsă de ochii oamenilor și neînțeleasă de către ei, se află acum
înaintea lui Dumnezeu, având un merit cu mult mai mare decât faptele ce pot srâtni lauda și aprobarea
omenească.

Tot tradiţia spune că înainte de Marea Judecată, Maica Domnului va da cu năvodul de trei ori prin iad,
sufletele de acolo putând să se prindă de el şi astfel să se mântuiască de păcate. Se mai spune că dracii,
rămaşi fără sufletele oamenilor, se vor mânca între ei până când nu va mai rămâne niciunul.

Sărbătoarea Adormirii Maicii Domnului este prăznuită de ortodocşi şi catolici în fiecare an, pe data de 15
august. Ea este cunoscută în Apus sub numele de Înălţarea cu trupul la cer a Maicii Domnului. Este
sărbătoarea în amintirea zilei în care Fecioara Maria şi-a dat obştescul sfârşit. Nu se ştie cu exactitate
nici anul, nici ziua când „a adormit Sfânta Fecioară”.
Ferenc, Hitter, „150 de ani de la sfințirea bisericii romano-catolice <<Adormirea Maicii Domnului>> din
Baia Sprie”, traducere din limba maghiară de Suzana Holand, Editura Anima, București, 2008.

Imnul minerilor

În fund de munți, noi des intrăm,

Cu „bun noroc” ne salutăm.

Și când ieșim din sânul lor,

Noi tot „noroc” strigăm în cor.

În mină-i Dumnezeu cu noi,

Afară-i schimb nori și nevoi.

Deasupra noastră n-avem cer,

C-așa e viața de miner.

Când plini de praf, cu pași trudiți,

Ieșim din mină obosiți,

Ne doare că-n lumina sa,

Pământul ține-o lume rea.

Cu atâta jale și nevoi,

Ne-ntoarcem iarăși înapoi,

În lumea noastră fără cer,

C-așa e viața de miner.

Și moartea vine tot mai des,

Să vadă ce-are de cules

Din lumea noastră fără cer,

C-așa e viața de miner.

(versiunea religioasă maghiară a acestui imn a fost compusă în anul 1938, de către preotul paroh din
Baia Sprie, dr. Czumbel Lajos)

Sfântă Fecioară Maria cu minerii – pictură de Carl Schellein,

1865
p31 Steagul minerilor – măteasa steaguluieste ornată cu două medalioane colorate,
care reprezintă stemele minerilor. Textul de pe cele două panglici: „Proprietatea
muncitorilor din Baia Sprie 1886” și „Reînnoit în 1964. Binecuvântare și noroc bun
minelor noastre”

LEGENDA MINERILOR
INCEPUTUL LUCRĂRII despre minerit

Deși nu s-au descoperit până la ora actuală materiale documentare și arheologice referitoare la
preistoria orașului de la poalele Gutâiului (primul document scris datând din 1329), este recunoscut
faptul că mineritul local se practica încă de pe vremea romanilor. După retragerea romană, Baia Sprie s-a
aflat sub administrarea comitatului ...

Urme ale unor vetre de așezări omenești sunt datate din secolele I și II d.Ch. orașul a fost atestat
documentar relativ târziu, într-o diplomă din 1329, în timpul regelui maghair Carol robert, care acordă
locuitorilor primele privilegii. Majoritatea izvoarelor istorice despre Baia Sprie sunt regăsite în diplomele
privilegiale acordate de Ludovic I din 1376, Sigismund din 1383, Matei Corvin din 1464, Rudolf al II-lea și
Leopold I din 1601. De-asemenea trebuie menționate și documentele din timpul lui Carol al VI-lea
(1713), a Mariei Tereza (1741), respectiv a lui Francisc I (1791).

Bogățiile din adâncurile Dealului Minei au asigurat prosperitatea locuitorilor, ocupația de bază fiind
mineritul, înconjurat de o serie întreagă de alte meșteșuguri necesare traiului, au determinat ca în timp
orașul să dobândească statutul de oraș liber regal.

Orașul Baia Sprie este localizat în județul Maramureș, la est de municipiul Baia Mare,pe valea râului
Săsar, la poalele munților Gutâi. Ca și unitate adminitrativ-teritorială are în componență următoarele
localități: Chiuzbaia, Tăuții de Sus și Satul Nou de Sus, cu o suprafață totală de 9.602 ha.

Baia Sprie este general recunoscută drept una dintre cele mai importante comunități ce definesc
centura minieră a zonei Maramureș.

Denumirea latinească era Mons Medius semnificând „Muntele Mijlociu”. Dacă în anul 1348 numele
orașului a fost Civitas Medio Montis, în 1360 numele orașului a fost schimbat în Montana Nostra, iar
peste alți 30 de ani să apară cu denumirea de Felsöbánya și Baia Sprie. Referitor la semnificația ultimei
sale denumiri dobândite, aceasta se explică prin faptul că Baia semnifică „mină”, respectiv Sprie derivat
din latinescul „asper” ce înseamă aspru ( altfel spus, în Baia Sprie existau mine care se exploatau în
condiții dure, adesea inumane). Mai mult, una dintre legendele faimoase ale orașului este și cea legată
de propriul nume. În acest sens, bătrânii urbei povestesc faptul că, numele de Spria provine de la o zeiță
care a purtat exact același nume. O dovadă ar fi chiar statuia acestei zeițe situate în centrul vechi al
orașului.