1.

ANALIZA POZIŢIEI FINANCIARE

1.1. Analiza structurii financiar - patrimoniale

1.1.1. ANALIZA STRUCTURII PATRIMONAILE

Tabel nr. 1 Structura patrimonială

Ratele de structură ale activului
Rea = (ea/At)x100
Nr.rd. Specificare\ an 1 2
1 Rata activelor imobilizate(RAi) 53,33% 70,80%
2 Rata imobilizărilor necorp.(Rinc) 0,15% 0,00%
3 Rata imob.corporale(Ric) 53,17% 70,80%
4 Rata imob.financiare(RIf) 0,00% 0,00%
5 Rata activelor circulante(RAc) 46,67% 29,20%
6 Rata stocurilor(RSt) 17,10% 3,97%
7 Rata creanţelor(RCr) 21,88% 24,47%
8 Rata disponibilităţilor(RDb) 7,69% 0,75%
9 Formule de calcul R = (ea/AT)x100
10 e - element de activ
11 At - activ total
Alte simboluri
12 Ai - active imobilizate
13 Ac - active circulante

La nivelul anului 1 activul bilanţului financiar este împărţit relativ echilibrat între activele
imobilizate şi cele circulante. Astfel, 53,33% din sursele de finanţare disponibile sunt investite în
imobilizări, restul de 46,67% finanţând stocuri, creanţe sau fiind păstrate sub formă de disponibilităţi.
În absenţa imobilizărilor financiare, activele imobilizate au fost constituite exclusiv pe seama
imobilizărilor necorporale şi corporale. Acestea au o durată de viaţă economică lungă, participând la mai
multe cicluri de exploatare şi (cu excepţia terenurilor) consumându-se treptat.
În aceste condiţii, sursele de finanţare investite în activele imobilizate (346.556 RON) sunt
„blocate” pentru o perioadă lungă de timp. Ele vor fi eliberate pe măsură ce activele imobilizate se vor
transforma în disponibilităţi. În momentul eliberării, sursele urmează a fi rambursate sau reinvestite.
Eliberarea acestor surse se realizează însă treptat, fiind în acelaşi timp nesigură.
Astfel, prin consum (reflectat valoric prin cheltuielile cu amortizarea), imobilizările necorporale
şi mijloacele fixe urmează a fi încorporate în valoarea produselor finite realizate (cu condiţia existenţei
unei finalităţi a consumului). În măsura în care consumul imobilizărilor nu va fi de natură productivă, ele
nu se vor transforma în disponibilităţi, neeliberând astfel sursele de finanţare.
Implicit, se apreciază că riscurile de lichidare asociate activelor imobilizate sunt superioare
riscurilor de lichidare a activelor circulante.
În ceea ce priveşte activele circulante, ponderea majoritară în cadrul acestora este deţinută de
creanţe. Activele circulante au asociate riscuri de nelichidare mult mai reduse, respectiv o viteză de rotaţie
mult mai ridicată.
Cei 303.333 RON (activele circulante aferente anului 1) reprezintă o sursă de flexibilitate la
nivelul întreprinderii, ele urmând în dinamică cu o relativă uşurinţă trendul volumului de activitate.
Dimpotrivă, activele imobilizate induc rigiditate activităţii de exploatare. Durata lor de viaţă
economică fiind ridicată, este mult mai probabil ca în timpul acesteia să survină modificări importante în
strategia întreprinderii.
Astfel, natura activelor imobilizate, dar şi a stocurilor, este în mod inevitabil marcată de
caracteristicile activităţii desfăşurate. O decizie de modificare a obiectului de activitate al întreprinderii ar
impune lichidarea activelor şi reinvestirea surselor de finanţare conform noilor nevoi.
Stocurile, în valoare de 111.111 RON, vor putea fi transformate în disponibilităţi în aprox. o lună,
în logica procesului de exploatare. Activele imobilizate implică un termen de transformare în lichidităţi
mult mai îndelungat, astfel încât modificarea obiectului de activitate ar putea impune lichidarea lor prin
vânzare (care ar fi dificilă în cazul unor active foarte specializate şi probabil nu ar permite recuperarea
integrală a valorii).

1
 Flexibilitatea activului este pusă însă la încercare mult mai des prin fluctuaţiile volumului de
activitate. În timp ce mărimea activelor circulante poate fi uşor ajustată volumului de activitate, rigiditatea
activelor imobilizate stă la baza materializării unor potenţiale riscuri de exploatare.

Rata activelor
Evoluţia structurii activului imobilizate(RAi)
Rata imobilizărilor
80,00% necorp.(Rinc)
Rata imob.corporale(Ric)

60,00% Rata imob.financiare(RIf)

valori

40,00% Rata activelor

circulante(RAc)
20,00% Rata stocurilor(RSt)

0,00% Rata creanţelor(RCr)

1 2
Rata disponibilităţilor(RDb)
perioada de analiză

fig. nr. 1 Dinamica structurii activului

În dinamică, are loc o modificare a structurii patrimoniale în favoarea activelor imobilizate. Rata activelor
imobilizate sporeşte în contextul în care indicele de creştere al activelor imobilizate devansează indicele
de creştere al activelor circulante şi implicit al activului total. În consecinţă, scade lichiditatea activului,
respectiv creşte gradul de rigiditate al întreprinderii.
Creşterea activelor imobilizate s-a realizat exclusiv pe seama imobilizărilor corporale,
întreprinderea direcţionând un volum important de surse de finanţare (din pasiv) în vederea creşterii
capacităţii de producţie.
Indicele de creştere al cifrei de afaceri (97,83%) este devansat însă de indicele de creştere al activelor
imobilizate (135,68%), ceea ce reflectă o scădere a eficienţei utilizării acestora. Astfel, deşi la nivelul
anului 2 capacităţile de producţie sporesc considerabil, volumul de activitate se diminuează. În mod
inevitabil, gradul de utilizare a capacităţilor de producţie se reduce. În condiţiile în care capacităţile de
producţie generează cheltuieli cu comportament fix raportat la volumul de activitate, un volum important
de cheltuieli neproductive de acest tip este suportat de către întreprindere. Pe aceste considerente, la
nivelul anului 2 surplusul de active imobilizate nu asigură un surplus de venituri, generează însă în
schimb un surplus de cheltuieli (ceea ce duce la reducerea profitului).
La nivelul întregii perioade, imobilizările financiare au fost inexistente. Imobilizările necorporale
în valoare de 1.000 RON existente la sfârşitul anului 1 erau constituite exclusiv din programe informatice.
Ele s-au amortizat complet pe parcursul anului 2.
Activele circulante s-au diminuat semnificativ, înregistrând o abatere absolută de -109.444 RON
(de la 303.333 la 193.889 RON), respectiv un indice de creştere de numai 63,92%.
În contextul în care scăderea activelor circulante (care reflectă o eliberare de surse de finanţare)
nu este însoţită de o scădere în aceeaşi măsură a cifrei de afaceri, se prefigurează o sporire a eficienţei
gestiunii lor.
Diminuarea activelor circulante se realizează pe fondul scăderii accentuate a stocurilor şi a
disponibilităţilor, care nu este compensată de creşterea creanţelor.
Nivelul stocurilor este însă prea scăzut, inferior nevoilor întreprinderii, care are dificultăţi la
sfârşitul anului 2 în a-şi asigura continuitatea ciclului de exploatare. De asemenea, se impune sporirea
nivelului disponibilităţilor băneşti, care nu asigură o lichiditate imediată corespunzătoare.
Se recomandă în consecinţă reducerea ratei activelor imobilizate, respectiv creşterea ratei
activelor circulante (pe seama unei creşteri a ratei stocurilor şi a ratei dispobibilităţilor). O astfel de
măsură ar permite asigurarea continuităţii activităţii de exploatare, dar şi sporirea flexibilităţii activului şi
reducerea riscurilor asociate eliberării surselor de finanţare.

2
1.1.2. ANALIZA STRUCTURII FINANCIARE

A. Analiza structurii financiare pe termene

Tabel nr. 2 Structura financiară pe termene

Nr.rd. Specificare\ an 1 2
1 Capital permanent(Cpm) 347.876 370.160
2 Indicele de creştere al Cpm - 106,41%
3 Pasiv total(Pt) 649.889 664.097
4 Indicele de creştere al Pt - 102,19%
5 Rata stabilităţii financiare(Rsf) 53,53% 55,74%
6 Indicele de creştere al Rsf - 104,13%
7 Datorii pe termen scurt(Dts) 302.013 293.938
8 Indicele de creştere al Dts - 97,33%
9 Rata surselor curente(Rsc) 46,47% 44,26%
10 Indicele de creştere al Rsc - 95,24%

La nivelul anului 1, rata stabilitatăţii financiare a întreprinderii este de 53,53%. Sursele de

finanţare permanente reprezintă peste jumătate din totalul pasivului, ceea ce asigură o stabilitate
superioară minimului considerat a fi acceptabil (50%). În corespondenţă, se înregistrează o rată a surselor
curente de 46,47% (cele 2 rate sunt complementare).
Capitalul permanent a fost format în proporţie de 83,12% din capital propriu, respectiv 16,88%
din datorii pe termen mediu şi lung (exclusiv datorii financiare).

Evoluţia stabilităţii financiare

60,00% 53,53% 55,74%

50,00%
Rata stabilităţii
40,00%
financiare(Rsf)
valori

30,00%
20,00% Rata surselor
curente(Rsc)
10,00%
0,00%
1 2
perioada de analiză

fig. nr. 2 Evoluţia stabilităţii financiare

În dinamică, are loc o sporire a ratei stabilităţii financiare (şi implicit o reducere a ratei surselor
curente), în contextul în care indicele de creştere al capitalului permanent de la un an la altul este superior
indicelui de creştere al pasivului total (creşterea mai lentă a pasivului fiind determinată de diminuarea
celeilalte componente – sursele curente).
Aprecierea situaţiei întreprinderii din punctul de vedere al stabilităţii financiare vizează evaluarea
siguranţei disponibilităţii surselor de finanţare. Cum sursele de finanţare permanente rămân la dispoziţia
întreprinderii o perioadă mai mare de 1 an, siguranţa existenţei în viitor a surselor de finanţare necesare
este cu atât mai mare cu cât rata stabilităţii financiare este mai apropiată de 100%. Finanţarea din surse
curente generează în crespondenţă riscuri (instabilitate), în contextul în care aceste surse sunt disponibile
pentru o perioadă scurtă de timp (mai puţin de 1 an).
Deţinerea de surse de finanţare nu reprezintă un scop în sine pentru întreprindere. Ea reprezintă
însă o condiţie obligatorie pentru asigurarea activelor necesare desfăşurării activităţii. Imposibilitatea
mobilizării surselor de finanţare în volumul necesar duce inevitabil la incapacitatea asigurării activelor, cu
consecinţe directe asupra activităţii întreprinderii, respectiv asupra nivelului de realizare a obiectivelor
asumate de aceasta.
Cele 46,47% din pasive, scadente în cursul anului 2 (sursele curente existente în bilanţul aferent
sfârşitului anului 1) reprezintă pentru întreprindere o sursă de risc: odată cu materializarea termenului lor

3
de scadenţă, ele devin indisponibile – ceea ce se traduce printr-o diminuare a posibilităţilor de finanţare
ale întreprinderii. Riscul nu este legat de materializarea termenului de scadenţă (care în esenţă reprezintă
o certitudine), ci de flexibilitatea întreprinderii în raport cu această diminuare inevitabilă a surselor de
finanţare.
La scadenţa surselor curente, întreprinderea va fi supusă unui test. Ea va trebui să-şi arate
capabilitatea fie de a-şi continua activitatea cu un volum mai scăzut de pasive (şi implicit de active), fie
de a-şi asigura noi surse de finanţare.
În contextul în care în permanenţă ar exista surse care devin scadente, testul se permanentizează
în mod implicit.
Analiza structurii financiare pe termene vizează evaluarea măsurii în care întreprinderea este
dependentă de surse de finanţare ce antrenează pe termen scurt astfel de riscuri. În plus, o analiză în
amănunt permite aprecierea riscurilor ca o anumită sursă să nu poată fi înlocuită.
Pasivele curente în valoare de 302.013 RON înregistrate în bilanţul financiar aferent anului 1 sunt
constituite cu preponderenţă din datorii de exploatare.
Dintre acestea, 103.368 RON repezintă datorii faţă de furnizori, care au asociat în general un
nivel superior de risc. Astfel, datoriile faţă de furnizori pot fi reconstituite (în vederea asigurării
continuităţii finanţării) de comun acord, pe seama relaţiilor contractuale cu aceştia. Riscurile asociate
reconstituirii datoriilor faţă de furnizori includ:
- diminuarea unilaterală a duratei creditului comercial acordat de furnizori;
- necesitatea înlocuirii furnizorilor (cu furnizori noi, care acordă credite comerciale de durate inferioare);
- imposibilitatea firmei de a suporta un cost sporit al creditului – furnizor, etc.
Sursele curente din categoria „altor datorii de exploatare” (datorii faţă de stat, personal, ş.a.) se
apreciază a avea asociat un nivel mai scăzut de risc, pe considerentul că acestea prezintă o corelaţie
strânsă cu nevoile de finanţare (similar cu datoriile faţă de furnizori), în acelaşi timp formându-se însă pe
seama unor condiţii de termen şi cost stabile în timp.
Datoriile financiare pe termen scurt (26.706 RON) aferente anului 1 reprezintă exclusiv rate
scadente la creditele şi leasing-urile financiare pe termen lung. Ele se refac implicit la nivelul perioadei de
rambursare (cu condiţia respectării de către întreprindere a clauzelor contractelor de creditare), prin
transformarea datoriilor pe termen lung în datorii pe termen scurt (odată cu apropierea scadenţei).
Din totalul surselor de finanţare disponibile la sfârşitul anului 1, 347.876 RON nu au asociate pe
termen scurt riscuri din categoria celor menţionate (ele devin scadente începând cu anul 3). În aceste
condiţii, întreprinderea are asigurată finanţarea pentru active în valoare de 347.876 RON pentru anul 2.
Majoritatea acestor surse (83,12%) sunt de natura capitalurilor proprii. Capitalurile proprii prezintă o
stabilitate ridicată (mai ridicată decât cea a datoriilor pe termen mediu şi lung), în condiţiile în care fie
sunt lăsate de către proprietari pe termen nedefinit la dispoziţia întreprinderii (capital social, rezerve,
rezerve din reevaluare, prime de capital), fie au asociată o presiune mai redusă de rambursare (profitul
care va fi în viitor repartizat sub formă de dividende).
Capitalul permanent conţine datorii sub formă de credite bancare şi leasing-uri financiare în
valoare de 58.706 RON. Acestea urnează a fi rambursate în decursul perioadelor 3 şi 4. Se observă că
scadenţa datoriilor financiare care intră în componenţa capitalului permanent nu este una foarte
îndepărtată (creditele pe termen lung acordate de către bănci persoanelor juridice pot avea durate de
rambursare de până la 15 - 25 de ani), ceea ce se repercutează negativ asupra stabilităţii financiare.

În dinamică, are loc o reducere a ponderii surselor de finanţare cu un nivel ridicat de instabilitate,
respectiv creşterea ponderii surselor stabile. Acest fenomen are la bază acţiunea următorilor factori:
1) Diminuarea capitalului propriu la 278.160 RON, cu impact de reducere a capitalului permanent şi
implicit a stabilităţii financiare;
2) Sporirea datoriilor financiare pe termen mediu şi lung, cu impact de majorare a capitalului permanent
şi implicit a stabilităţii financiare;
3) Sporirea datoriilor financiare pe termen scurt (cu impact de reducere a stabilităţii financiare);
4) Diminuarea datoriilor faţă de furnizori (cu impact de sporire a stabilităţii financiare);
5) Creşterea surselor curente din categoria „alte datorii de exploatare” (cu impact de reducere a
stabilităţii financiare).
În concluzie, în dinamică are loc o modificare a structurii pasivului cu implicaţii pozitive asupra
nivelului de risc asociat asigurării surselor de finanţare: scade ponderea surselor de finanţare care implică
pe termen scurt riscuri.

4
 Se subliniază că această concluzie se referă exclusiv la modul de structurare a surselor de finanţare pe
termene, fără a ţine cont de modul în care aceste surse au fost alocate (materializate în activ). Fără a
recurge la realizarea unei comparaţii cu nevoile de finanţare, nu se poate stabili în ce măsură valoarea
absolută a surselor a fost asigurătorie. În plus, analiza structurii pe termene se impune a fi corelată cu
analiza rentabilităţii, în condiţiile în care modificarea sa este de aşteptat să genereze o modificare a
costurilor finanţării.

Cauze ale manifestării factorilor

1) Diminuarea capitalului propriu are loc pe seama înregistrării de pierderi.
2) Sporirea datoriilor financiare pe termen mediu şi lung
- apropierea scadenţei unor noi componente de principal din cadrul datoriilor financiare pe termen
lung, cu efect de reducere a datoriilor financiare pe termen lung;
- Contractarea de noi credite bancare pe termen lung: componenta scadentă ulterior sfărşitului
anului 3 se constituie în bilanţul aferent anului 2 ca sursă pe termen lung (susţinând sporirea
Dftml).
3) Sporirea datoriilor financiare pe termen scurt este generată de:
- rambursarea datoriilor financiare pe termen scurt (constituite din rate scadente la Dftml) în conformitate
cu graficul de rambursare(cu efect de reducere a Dfts);
- apropierea scadenţei unor noi componente de principal din cadrul datoriilor financiare pe termen lung,
care impune încadrarea acestora în categoria surselor curente (cu efect de creştere a Dfts);
- contractarea de noi credite bancare pe termen lung: componenta scadentă în cursul anului 3 se constituie
în bilanţul de la sfârşitul anului 2 ca sursă pe termen scurt (cu efect de creştere a Dfts).
4) Diminuarea datoriilor faţă de furnizori: datoriile faţă de furnizori se rambursează şi se refac în
permanenţă; totuşi, volumul acestui tip de surse de finanţare se diminuează considerabil de la o perioadă
la alta, în condiţiile materializării unuia dintre factorii de risc amintiţi anterior: reducerea de către
furnizori a duratei creditului comercial acordat.
5) Creşterea surselor curente din categoria „alte datorii de exploatare”: creşterea fondului de salarii (ceea
ce duce la creşterea datoriilor faţă de salariaţi).

Măsuri de ameliorare a structurii pe termene de exigibilitate a pasivului

Privit strict din punctul de vedere al stabilităţii financiare, riscurile asociate procesului de finanţare ar fi
minimizate prin eliminarea din pasiv a surselor de finanţare curente. Pe termen lung, aceasta ar însemna
formarea pasivului bilanţier exclusiv pe seama capitalului social şi a rezervelor. Pe de altă parte, în mod
logic, această formulă de finanţare va fi probabil cea mai costisitoare (sursele permanente sunt în
principiu mai costisitoare comparativ cu sursele curente, iar în cadrul surselor permanente, capitalul
propriu are de obicei costul cel mai ridicat).
În aceste condiţii, la acelaşi volum de active necesare desfăşurării activităţii, sporirea ratei
stabilităţii financiare (şi implicit reducerea ratei surselor curente) duce la o reducere a riscurilor asociate
procesului de finanţare, dar şi la o creştere a costurilor de finanţare. Dimpotrivă, scăderea ratei stabilităţii
financiare şi creşterea ratei surselor curente duce la o sporire a riscurilor asociate procesului de finanţare,
respectiv la o scădere a costurilor finanţării.
În funcţie de nivelul riscurilor, dar şi de nivelul costului diferitelor categorii de surse de finanţare,
structura optimă a pasivului pe termene de exigibilitate poate fi diferită de la o întreprindere la alta şi de la
o perioadă la alta.
Considerând că o rată a stabilităţii financiare de 66% reprezintă nivelul optim pentru
întreprinderea analizată, măsurile de corecţie pentru anul 3 vor viza sporirea ponderii capitalului
permanent în totalul pasivului:

1) creşterea volumului surselor permanente, prin:

a) sporirea capitalului propriu:
- sporirea captalului social prin noi aporturi în numerar sau în natură;
- realizarea de profit şi păstrarea acestuia în întreprindere sub formă de rezerve sau de rezultat reportat;
b) sporirea datoriilor pe termen mediu şi lung:
- sporirea datoriilor financiare pe termen mediu şi lung prin contractarea de credite bancare sau leasing-
uri financiare sau obţinerea de credite pe durate mai mari de 1 an din partea asociaţilor sau acţionarilor;
- obţinerea de surse de finanţare pe termen lung de natura exploatării.
2) diminuarea volumului de surse curente, prin:

5
- reducerea datoriilor financiare pe termen scurt, ceea ce va permite şi o reducere a cheltuielilor cu
dobânzile şi comisioanele;
- reducerea datoriilor de exploatare pe termen scurt prin plata mai rapidă, în măsura în care plata mai
rapidă duce la evitarea costurilor acestora.

6
B. Analiza structurii financiare după provenienţă

Tabel nr. 3 Structura financiară după provenienţă

Nr.rd. Specificare\ an 1 2
1 Capitaluri proprii(Cpr) 289.170 278.160
2 Indicele de creştere al Cpr - 96,19%
3 Pasiv total(Pt) 649.889 664.097
4 Indicele de creştere al Pt - 102,19%
5 Rata autonomiei financiare globale(Rafg) 44,50% 41,89%
6 Indicele de creştere al Rafg - 94,13%
7 Datorii totale(Dt) 360.718 385.938
8 Indicele de creştere al Dt - 106,99%
9 rata autonomiei financiare globale(rafg) 80,17% 72,07%
10 Indicele de creştere al rafg - 89,91%

Aferent anului 1, din totalul surselor de finanţare disponibile, 44,50% reprezintă capitaluri
proprii. Astfel, 44,50% din activul întreprinderii este finanţat din surse proprii, restul de 55,50% fiind
asigurat pe seama datoriilor (surse împrumutate sau atrase).

Evoluţia ratelor de autonomie financiară

100,00%
Rata autonomiei
80,00%
financiare
60,00% globale(Rafg)
valori

40,00% Rata aut. fin. la

20,00% termen(Raft)

0,00%
1 2
perioada de analiză

fig. nr. 3 Evoluţia autonomiei financiare

Considerând optim un nivel al ratei autonomiei financiare de 66%, contribuţia acţionarilor la

finanţarea activului este apreciată ca fiind insuficientă. Întreprinderea dispune la nivelul anului 1 de un
levier financiar pozitiv (ceea ce face oportună îndatorarea din punctul de vedere al rentabilităţii aşteptate),
însă se apreciază că nivelul de risc reflectat de un grad de îndatorare de 55,50% este prea ridicat.
Din punctul de vedere al acţionarilor, datoriile utilizate de către întreprindere la nivelul anului 1
ca surse de finanţare (în valoare de 360.718 RON) asigură o bază pentru obţinerea unei rentabilităţii
ridicate, însă antrenează în acelaşi timp un spor al riscurilor.
Astfel, în contextul în care costul surselor împrumutate şi atrase s-a menţinut la un nivel inferior
randamentului generat de activele finanţate prin aceste surse, îndatorarea s-a constituit ca o pârghie pentru
creşterea profitului net. Se apreciază însă că riscurile la care întreprinderea s-a expus prin îndatorare au
fost prea ridicate.
În consecinţă, dependenţa prea ridicată de sursele de finanţare împrumutate şi atrase duce în anul
2 (ca efect al materializării riscurilor) la diminuarea rentabilităţii financiare, obţinerea de pierderi şi
intrarea într-un blocaj financiar.

7
 Tabel nr. 4 Rata îndatorării
Nr.rd. Specificare\ an 1 2
1 Datorii totale(Dt) 360.718 385.938
2 Indicele de creştere al Dt - 106,99%
3 Pasiv total(Pt) 649.889 664.097
4 Indicele de creştere al Pt - 102,19%
5 Rata îndatorării globale(Rîg) 55,50% 58,11%
6 Indicele de creştere al Rîg - 104,70%
7 Capitaluri proprii(Cpr) 289.170 278.160
8 Indicele de creştere al Cpr - 96,19%
9 Rata îndatorării la termen(Rît) 16,88% 24,85%

Din punctul de vedere al băncilor creditoare, ponderea redusă a surselor proprii în pasivul
bilanţier atrage atenţia asupra unui risc ridicat ca întreprinderea să devină incapabilă de a suporta serviciul
datoriei.
Astfel, deşi plata datoriilor nu este garantată de obţinerea de profit net, o rată de rentabilitate
financiară ridicată poate reduce riscurile de incapacitate de plată. Totuşi, chiar dacă întreprinderea nu ar
dispune de levier financiar pozitiv (adică rentabilitatea economică ar fi depăşită de costul îndatorării), ea
ar putea obţine profit pe seama capitalurilor proprii (deficitul format ca diferenţă între costul datoriilor şi
randamentul activelor finanţate de acestea ar putea fi compensat de randamentul activelor finanţate prin
capitalurile proprii).
În condiţiile în care costurile capitalurilor proprii nu afectează profitul, respectiv stabilitatea
acestor surse de finanţare este una foarte ridicată, un nivel ridicat al ratei autonomiei financiare globale
permite reducerea riscului de incapacitate de plată.
În dinamică, are loc o diminuare a ratei autonomiei financiare globale de la 44,50% la 41,89%,
respectiv o creştere a ratei îndatorării de la 55,50% la 58,11%. Se manifestă prin urmare o amplificare a
riscurilor:
- pentru acţionari – riscul de diminuare a rentabilităţii financiare, sau chiar de pierdere a
capitalului investit;
- pentru creditori: riscul apariţiei de dificultăţi în recuperarea creanţelor faţă de întreprindere.
Modificarea structurii financiare în sensul menţionat s-a produs pe fondul creşterii datoriilor în
paralel că diminuarea capitalurilor proprii.
La nivelul perioadei analizate, pasivul total a sporit de la 649.889 RON la 664.097 RON,
înregistrând un indice de creştere de 102,19%. Majorarea pasivului s-a realizat exclusiv pe seama creşterii
datoriilor (cu un indice de creştere de 106, 99%), creştere care a compensat în valori absolute diminuarea
capitalului propriu.
Cauza principală a diminuării capitalului propriu a fost reprezentată de înregistrarea de pierderi la
nivelul anului 2. În ceea ce priveşte datoriile, dinamica acestora de la un an la altul a fost marcată de:
a) creşterea datoriilor pe termen mediu şi lung – cu efect de sporire a datoriilor totale;
b) diminuarea datoriilor pe termen scurt, cu efect de reducere a datoriilor totale.
Datoriile pe termen mediu şi lung au sporit pe seama datoriilor financiare, datoriile de exploatare
pe termen mediu şi lung fiind inexistente la nivelul perioadei de analiză.
Dinamica datoriilor financiare pe termen mediu şi lung a fost marcată de 2 fenomene:
- contractarea la începutul anului 2 a unui nou credit bancar pe termen lung, cu impact de creştere a
datoriilor financiare pe termen mediu şi lung;
- apropierea scadenţei datoriilor financiare pe termen mediu şi lung, care a impus reflectarea lor ca
datorii pe termen scurt.
În cadrul datoriilor pe termen scurt, are loc o creştere a datoriilor financiare, compensată însă de
diminuarea datoriilor de exploatare. Creşterea datoriilor financiare pe termen scurt îşi are originea în
contractarea creditului bancar pe termen lung de la începutul anului 2 (ratele scadente în cursul anului 3
ale acestui credit se adaugă la 31 decembrie anul 2 datoriilor financiare pe termen scurt).
Se precizează că la nivelul întregii perioade analizate, datoriile financiare pe termen scurt au fost
constituite exclusiv din rate scadente în termen de maxim un an ale creditelor bancare pentru investiţii şi
ale leasingului financiar existent.
Datoriile de exploatare pe termen scurt s-au diminuat de la un an la altul pe seama unei reduceri
semnificative a creditului – furnizor de care întreprinderea beneficiază. Această reducere are drept cauze

8
atât diminuarea duratei creditului comercial primit de întreprindere, cât şi diminuarea în ultima parte a
anului 2 a volumului de activitate (şi implicit a volumului aprovizionărilor).
După cum s-a precizat, dinamica ratei autonomiei financiare globale (şi implicit dinamica ratei
îndatorării globale) este apreciată ca fiind negativă din punct de vedere economic, ea generând o sporire a
riscurilor peste limitele acceptabile (chiar pe fondul creării unui potenţial de mărire a rentabilităţii, prin
exploatarea efectului de levier financiar). De fapt, la nivelul anului 2, riscurile se materializează, ceea ce
duce la înregistrarea de pierderi semnificative şi blocarea activităţii de exploatare din motive legate de
asigurarea finanţării.
În mod evident, atât nivelul de risc, cât şi rentabilitatea potenţială diferă de la o întreprindere la
alta (şi de la o perioadă la alta, în cadrul aceleiaşi întreprinderi). În aceste condiţii, nivelul optim al
ponderii finanţării din surse proprii va fi şi el diferit – fiind implicit imposibilă identificarea unui nivel
optim valabil pentru orice întreprindere, în orice moment.
Considerând că pentru întreprinderea analizată optimizarea structurii pasivului se realizează la o rată a
autonomiei financiare de 66%, se impune adoptarea în viitor (adică la nivelul anului 3) a unor măsuri de
corecţie:
- sporirea capitalului social;
- realizarea de profit şi păstrarea acestuia în întreprindere pentru autofinanţare;
- rambursarea de datorii.
În măsura în care diminuarea activului nu este considerată oportună, rambursarea de datorii va putea fi
realizată exclusiv prin înlocuirea lor cu surse proprii. Având în vedere situaţia întreprinderii de la sfârşitul
anului 2 (de blocaj al activităţii de exploatare), sporirea capitalului social reprezintă o alternativă
recomandabilă.

Bilanţ financiar - an 2 Bilanţ financiar - an 3

Capital
Măsuri:
propriu
Capital
(41,89%)
ACTIV (100%)

ACTIV (100%)
- creşterea capitalului propriu propriu
(2/3)
- rambursarea de datorii pe termen lung
Datorii
- reducerea utilizării datoriilor curente
(58,11%)
Datorii
(1/3)

fig. nr. 4 Măsuri de sporire a autonomiei financiare

Rambursarea datoriilor poate fi realizată pe seama autofinanţării, prin infuzia de capital social,
sau prin reducerea nevoii de finanţare (vânzări de active imobilizate, eficientizarea gestiunii stocurilor şi
creanţelor şi chiar reducerea temporară a volumului de activitate).

9
1.2. Analiza echilibrului financiar al întreprinderii
1.2.1. ANALIZA ECHILIBRULUI FINANCIAR PE TERMEN LUNG

Tabel nr. 5 Echilibrul financiar pe termen lung

Nr.rd. Specificare\ an 1 2
1 Capital permanent(Cpm) 347.876 370.160
2 Variaţia absolută a Cpm - 22.284
3 Indicele de creştere al Cpm - 106,41%
4 Active imobilizate nete(Ai) 346.556 470.208
5 Variaţia absolută a Ai - 123.653
6 Indice de crestere al Ai - 135,68%
7 Fond de rulment(FR) 1.320 -100.049
8 Variaţia absolută a FR - -101.369
9 Indicele de creştere al FR - -7577,44%
10 Capitaluri proprii(Cpr) 289.170 278.160
11 Variaţia absolută a Cpr - -11.011
12 Indicele de creştere al Cpr - 96,19%
13 Fond de rulment propriu(FRp) -57.385 -192.049
14 Variaţia absolută a FRp - -134.664
15 Indicele de creştere al FRp - -
16 Fond de rulment străin(FRs) 58.706 92.000
17 Variaţia absolută a FRs - 33.294
18 Indicele de creştere al FRs - 156,71%

La nivelul anului 1, sursele de finanţare permanente (capitalul permanent = 347.876 RON)

acoperă integral nevoile permanente de finanţare (activele imobilizate = 346.556 RON), rămânând chiar
un excedent de surse de finanţare pe termen mediu şi lung în valoare de 1.320 RON, sub formă de fond de
rulment.
Acest fond de rulment, deşi de mărime relativ redusă, apare ca un excedent de surse permanente
(peste nevoile permanente de finanţare) care poate fi folosit pentru finanţarea stocurilor sau creanţelor sau
poate fi păstrat sub formă de disponibilităţi băneşti, ca o marjă de siguranţă.
Raportându-ne la situaţia în care fondul de rulment ar fi nul (situaţia în care întreprinderea s-ar
afla în echilibru financiar pe termen lung, adică situaţia în care activele imobilizate ar fi finanţate integral
din capital permanent, respectiv activele circulante ar fi finanţate integral din datorii pe termen scurt), se
observă că surse curente în valoare de 1.320 RON au fost substituite în procesul de finanţare cu surse
permanente. Această substituţie atrage după sine un spor de siguranţă în finanţarea activelor circulante, pe
seama stabilităţii mai ridicate a surselor permanente. Sporul de siguranţă menţionat nu este generat de
natura diferită a surselor de finanţare permanente, ci de exigibilitatea lor mai redusă. Atâta timp cât
sursele de finanţare permanente ce constituie fondul de rulment rămân la dispoziţia întreprinderii,
finanţarea celor 1.320 RON active circulante este asigurată. În contrapartidă, cele 1.320 RON surse
permanente care constituie fondul de rulment generează costuri de finanţare superioare surselor de
finanţare pe termen scurt pe care le substituie, ceea ce reduce potenţialul întreprinderii în materie de
rentabilitate.
Cu toate că fondul de rulment este diferit de zero, în contextul în care valoarea sa este pozitivă şi
apropiată de zero, se apreciază că întreprinderea se află în echilibru financiar pe termen lung.
La nivelul anului 2, sursele permanente de finanţare (capitalul permanent = 370.160 RON) nu
acoperă integral nevoile permanente de finanţare (activele imobilizate = 470.208 RON). Se crează în
consecinţă un deficit la nivelul surselor de finanţare permanente, exprimat printr-un fond de rulment
negativ (FR2 = -100.049 RON).
Cu alte cuvinte, 100.049 RON din activele imobilizate nu sunt finanţate din surse permanente, ci
din datorii pe termen scurt. Situaţia este una de dezechilibru financiar, caracterizată prin riscuri ridicate
asociate procesului de finanţare, dar şi printr-un potenţial ridicat în termeni de rentabilitate.
Riscurile provin din gradul redus de stabilitate al celor 100.049 RON surse pe termen scurt care
finanţează active imobilizate. Practic, cele 100.049 RON active imobilizate reflectă nevoi de finanţare

10
care se vor menţine pentru un termen îndelungat (mai mare de un an). Ele sunt finanţate din surse de care
întreprinderea va dispune pentru o perioadă relativ scurtă (mai mică de un an).
Diferenţele dintre gradul de lichiditate al activelor imobilizate (mai mic) şi gradul de exigibilitate
al datoriilor pe termen scurt (mai mare) fac ca păstrarea activelor imobilizate să fie posibilă numai în
condiţiile reînnoirii (înlocuirii) surselor de finanţare, la scadenţa acestora.
Substituirea surselor de finanţare pe termen mediu sau lung cu surse pe termen scurt implică
astfel instabilitate în finanţarea activelor imobilizate, în condiţiile în care în decursul perioadei pentru care
acestea se vor constitui ca o nevoie de finanţare, sursele lor de finanţare urmează a fi reînnoite de mai
multe ori. Fiecare înlocuire antrenează riscuri, care odată materializate ar putea duce la eşecuri ale
procesului de finanţare, cu consecinţe importante asupra stării de sănătate a întreprinderii.
După cum s-a subliniat, fondul de rulment negativ reflectă în acelaşi timp un potenţial ridicat în
termeni de rentabilitate. Sporul de potenţial în materie de rentabilitate (evaluat prin raportarea la situaţia
de echilibru financiar pe termen lung) este bazat pe costurile de finanţare mai reduse asociate surselor de
finanţare pe termen scurt. Acest spor va putea fi valorificat numai în măsura în care riscurile asociate
instabilităţii finanţării din surse pe termen scurt nu se materializează.
În dinamică, are loc o reducere a fondului de rulment cu 101.369 RON.
ΔFR = FR2 − FR1 = −100.049 − 1.320 = 101.369 RON
Această reducere a fondului de rulment reflectă o creştere de la un an la altul a riscurilor asociate
procesului de fnanţare, dar şi o reducere a costurilor finanţării (respectiv o creştere a potenţialului în
materie de rentabilitate).

Evoluţia fondului de rulment

150.000
100.000
Fond de rulment(FR)
50.000
0
valori

Fond de rulment
-50.000 1 2
propriu(FRp)
-100.000
Fond de rulment
-150.000
străin(FRs)
-200.000
-250.000
perioada de analiză

fig. nr. 5 Dinamica fondului de rulment

Dinamica fondului de rulment a fost marcată de dinamica surselor de finanţare permanente,

respectiv de dinamica activelor imobilizate.
În ceea ce priveşte capitalul permanent, acesta a sporit de la un an la altul cu 22.284 RON (de la 347.876
RON la 370.160 RON). Creşterea capitalului permanent susţine o creştere a fondului de rulment.
La nivelul capitalului permanent are loc o diminuare a capitalurilor proprii, concomitent cu o
creştere a datoriilor pe termen mediu şi lung. Diminuarea capitalului propriu are la bază înregistrarea de
pierderi. Aceasta susţine o reducere a fondului de rulment propriu. Creşterea datoriilor pe termen mediu şi
lung se realizează exclusiv pe seama datoriilor financiare pe termen mediu şi lung (datoriile de exploatare
pe termen mediu şi lung sunt inexistente la nivelul întregii perioade). Ea susţine o creştere a fondului de
rulment străin. Se precizează că datoriile financiare pe termen mediu şi lung au sporit pe seama
contractării unui nou credit bancar pentru investiţii (în acelaşi timp, a avut loc o diminuare a datoriilor
financiare pe termen mediu şi lung pe seama apropierii scadenţei).
În final, diminuarea capitalului propriu este compensată în cadrul capitalului permanent de
sporirea datoriilor pe termen mediu şi lung, ceea ce duce la sporirea surselor permanente.
Cât despre activele imobilizate, acestea sporesc cu 123.653 RON. La începutul anului 2, au loc
investiţii noi în active imobilizate, care compensează diminuarea generată în mod inevitabil de
înregistrarea periodică a amortizării (ca măsură a uzurii imobilizărilor). Creşterea activelor imobilizate
susţine diminuarea fondului de rulment.
În consecinţă, efectele pozitive induse asupra mărimii fondului de rulment de creşterea capitalului
permanent sunt contracarate de efectele negative generate de creşterea activelor imobilizate. Astfel,

11
fondul de rulment se reduce considerabil, fiind consumat complet în realizarea noilor investiţii. Mai mult,
realizarea investiţiilor utilizează inclusiv surse de finanţare pe termen scurt (care ajung astfel să fie
imobilizate în activ sub formă de active imobilizate).
Pentru a restaura în viitor echilibrul financiar pe termen lung, se propun următoarele măsuri (se
subliniază că restaurarea echilibrului va viza obţinerea unui fond de rulment nul sau cu o valoare pozitivă
şi apropiată de zero):
a) creşterea capitalului permanent
a1) creşterea capitalului propriu
- realizarea de profit şi păstrarea acestuia în întreprindere, ca sursă de autofinanţare.
- aducerea de noi aporturi la capitalul social.
a2) creşterea datoriilor pe termen mediu şi lung
- obţinerea de credite pe termen lung din partea asociaţilor / acţionarilor.
- contractarea de credite bancare pe termen mediu sau lung. Această măsură are aplicabilitate
limitată, în condiţiile în care accesul la un credit bancar pe termen mediu sau lung este în mod
clasic legat de realizarea unei investiţii. Măsura poate susţine sporirea fondului de rulment atunci
când o parte din valoarea creditului poate fi folosită pentru finanţarea de active circulante, sau
atunci când vorbim despre o refinanţare din credit pe termen lung a unor credite pe termen scurt.
- mobilizarea de surse de finanţare pe termen mediu sau lung de natura exploatării (cu toate că
utilizarea unor astfel de surse este în esenţă atipică).
b) diminuarea nevoilor de finanţare pe termen lung
- vânzarea de mijloace fixe şi terenuri inactive, care ar permite eliberarea surselor de finanţare
corespondente sub formă de disponibilităţi, fără a induce distorsiuni la nivelul ciclului de exploatare;
- vânzarea de mijloace fixe şi terenuri active, care ar permite eliberarea surselor de finanţare
corespondente sub formă de disponibilităţi, dar ar genera discontinuităţi la nivelul ciclului de exploatare.
Pentru evitarea acestor discontinuităţi, poate fi avută în vedere externalizarea operaţiilor corespondente
(operaţiile anterior executate cu contribuţia activelor imobilizate vândute ar urma a fi executate de terţi).
Ca variante alternative, pot fi avute în vedere vânzarea activelor imobilizate şi închirierea acestora, sau
reintroducerea în ciclul de exploatare în regim de leasing operaţional sau financiar.

12
1.2.2. ANALIZA ECHILIBRULUI FINANCIAR CURENT / PE TERMEN SCURT

Tabel nr. 6 Echilibrul financiar curent

Nr.rd. Specificare\ an 1 2
1 Active circulante(Ac) 303.333 193.889
2 Variaţia absolută a Ac - -109.444
3 Indice de crestere al Ac - 63,92%
4 Disponibilităţi băneşti(Db) 50.000 5.000
5 Variaţia absolută a Db - -45.000
6 Indice de crestere al Db - 10,00%
7 Datorii pe termen scurt(Dts) 302.013 293.938
8 Variaţia absolută a Dts - -8.075
9 Indicele de creştere al Dts - 97,33%
10 Credite de trezorerie(Ctr) 26.706 36.000
11 Nec. de fond de rulment(NFR) -21.974 -69.049
12 Variaţia absolută a NFR - -47.075
13 Indicele de creştere al NFR - -
14 Cifra de afaceri(CA) 1.150.000 1.125.000

La nivelul anului 1, datoriile de exploatare pe termen scurt acoperă integral nevoile de finanţare
curente generate de activitatea de exploatare, rămânând chiar un surplus de surse de finanţare în valoare
de 21.974 RON, sub forma unui necesar de fond de rulment negativ. Acest surplus poate fi folosit pentru
a finanţa active imobilizate sau poate fi păstrat ca o marjă de siguranţă sub formă de disponibilităţi.
Excedentul de surse curente de natura exploatării se formează pe seama unei rotaţii mai rapide a
activelor circulante non-financiare comparativ cu rotaţia datoriilor non-financiare pe termen scurt.
La nivelul anului 2 se observă un excedent de surse de finanţare ciclice (peste nevoile ciclice)
superior celui existent în anul 1, în valoare de 69.049 RON.
Se apreciază că întreprinderea se află în situaţii de dezechilibru financiar curent la nivelul ambelor
perioade analizate. Raportându-ne la situaţia clasică de echilibru financiar curent (în care NFR = 0), se
poate remarca formarea excedentului menţionat anterior de surse ciclice de finanţare peste nevoile ciclice.
Indiferent de destinaţia care va fi atribuită acestui excedent la nivel de activ, el generează costuri. În
ipoteza folosirii sale ca substitut al unor surse permanente în finanţarea de active imobilizate,
întreprinderea va realiza o economie de costuri (sursele ciclice au costuri inferioare surselor permanente),
însă se va expune unor riscuri importante (generate de instabilitatea asociată surselor ciclice). Dimpotrivă,
în situaţia păstrării excedentului de surse ciclice sub formă de disponibilităţi, acesta va permite atenuarea
riscurilor asociate ciclului de plăţi, însă nu va contribui în mod direct la performanţele întreprinderii în
materie de rentabilitate (costurile surselor vor fi suportate, fără însă ca sursele să fie valorificate în mod
activ).
Valorile negative ale necesarului de fond de rulment înregistrate ar putea fi datorate şi unui deficit
de active ciclice (stocuri şi creanţe). Acest deficit s-ar fi putut forma pe seama eforturilor întreprinderii de
a menţine o viteză de rotaţie ridicată a stocurilor şi creanţelor.
Scopurile unei astfel de politici ar putea fi:
- reducerea nevoilor ciclice de exploatare, în contextul lipsei surselor de finanţare, sau al unor
costuri de finanţare ridicate;
- diminuarea riscurilor asociate perisabilităţii stocurilor;
- diminuarea costurilor de stocare;
- diminuarea riscurilor de neîncasare a creanţelor;
- eliberarea rapidă a surselor în vederea finanţării de active imobilizate.
Funcţionarea cu un nivel redus de stocuri (materii prime, semifabricate, produse finite) face întreprinderea
rigidă, implicând riscuri. Pe termen scurt, orice nevoie suplimentară de stocuri în diferite faze nu ar putea
fi satisfăcută.
Un nivel redus al creanţelor, pe seama unei rotaţii rapide, poate atrage atenţia asupra unei rezerve de
potenţial în materie de vânzări. O creştere a duratei creditului client acordat ar putea susţine un spor al
vânzărilor.
În dinamică, necesarul de fond de rulment se diminuează cu 47.075 RON. Excedentul de surse
ciclice se măreşte. Investirea sa sub formă de active imobilizate duce la o creştere a potenţialului

13
întreprinderii în termeni de rentabilitate, dar şi la o creştere a riscurilor. Păstrarea sa sub formă de
disponibilităţi băneşti ar permite îmbunătăţirea lichidităţii întreprinderii. Scăderea excedentului prin
diminuarea surselor ciclice mobilizate ar permite reducerea costurilor finanţării.

Evoluţia necesarului de fond de

rulment

0
1 2
-20.000
-21.974
valori

Nec. de fond de
-40.000
rulment(NFR)
-60.000

-80.000 -69.049

perioada de analiză

fig.nr. 6 Dinamica necesarului de fond de rulment

Dinamica necesarului de fond de rulment este marcată de dinamica stocurilor, a creanţelor şi a

datoriilor de exploatare pe termen scurt. Plecând de la premisa că valorile acestor posturi bilanţiere
caracterizează fidel întreprinderea pentru întregul exerciţiu financiar căruia îi sunt aferente, dinamica lor
ar putea fi explicată pe seama modificării volumului de activitate, sau a modificării eficienţei gestiunii
resurselor.
În ceea ce priveşte stocurile, se observă o diminuare acestora de la un an la altul cu 84.722 RON
(de la 111.111 RON la 26.389 RON). Volumul de stocuri existent la un moment dat depinde de viteza de
rotaţie a acestora şi de volumul de activitate. Pentru a determina care dintre cei doi factori a fost
responsabil pentru diminuarea volumului stocurilor, se impune compararea dinamicii stocurilor cu
dinamica volumului de activitate.
Astfel, se poate constata că indicele de creştere al stocurilor a fost de numai 23,75% (stocurile au
scăzut de aprox. 4 ori). Dacă s-ar concluziona că volumul de activitate a scăzut de o manieră similară, ar
rezulta că nivelul de eficienţă a gestiunii stocurilor s-a păstrat, iar acestea au scăzut exclusiv pe seama
scăderii volumului de activitate (care a dus la scăderea nevoii de stocuri).
Indicatorul care reflectă cel mai fidel volumul de activitate este cifra de afaceri. O evaluare a
dinamicii acesteia duce la concluzia că volumul de activitate a înregistrat o scădere sensibilă (indicele
cifrei de afaceri este de 97,83%).
Cum indicele de creştere al stocurilor este mult mai redus decât indicele cifrei de afaceri, se
prefigurează concluzia că stocurile au scăzut doar în mică măsură datorită scăderii volumului de
activitate, cauza principală fiind reprezentată de sporirea vitezei de rotaţie a acestora.
Creanţele au sporit de la o perioadă la alta cu un indice de 114,26%. După cum se observă pe
seama comparaţiei cu dinamica volumului de activitate, creşterea lor s-a datorat diminuării vitezei de
rotaţie. Fenomenul a fost determinat de acordarea de către firmă a unor credite comerciale de durate mai
lungi clienţilor ei.
Datoriile de exploatare pe termen scurt s-au diminuat pe seama scăderii datoriilor faţă de
furnizori. Această scădere a fost generată de reducerea de către furnizori a creditului comercial acordat
întreprinderii.
Reducerea nivelului stocurilor a susţinut o scădere a necesarului de fond de rulment. În
contrapartidă, sporirea creanţelor şi diminuarea surselor ciclice au susţinut o creştere a necesarului de
fond de rulment. Impactul diminuării stocurilor a compensat impactul sporirii creanţelor şi impactul
scăderii nivelului surselor ciclice.
Excedentul de surse ciclice peste nevoile ciclice format la nivelul anului 2 (reflectat prin valoarea
negativă a necesarului de fond de rulment) induce un dezechilibru în finanţarea ciclului de exploatare.
Dacă existenţa sa este datorată unui volum prea ridicat de surse ciclice, pentru evitarea costurilor acestui
excedent de surse de finanţare, dar şi pentru evitarea riscurilor asociate lor (cum ar fi riscuri generate de
variaţia cursului valutar, pentru finanţările în devize), se impune reducerea lor.

14
 În esenţă, măsurile de corecţie ar trebui să vizeze restrângerea apelării la astfel de surse la
finanţare, prin creşterea vitezei lor de rotaţie (onorarea într-un interval mai scurt).
Aplicarea unei astfel de măsuri nu poate fi realizată fără a ţine cont de condiţiile specifice. Astfel,
sursele ciclice obţinute din relaţia cu furnizorii ar putea fi rambursate la finele ciclului de exploatare (în
momentul încasării contravalorii produselor finite). Păstrarea lor pentru o perioadă suplimentară ar genera
costuri suplimentare, dar şi riscuri. Prin investire însă, sursele ar putea deveni generatoare de profit (cu
observaţia că investirea lor atrage riscuri suplimentare).
Dacă necesarul de fond de rulment negativ ar fi datorat unui volum de active ciclice prea mic, se
impun măsuri care să ducă la sporirea acestora. Este cazul întreprinderii analizate, care funcţionează cu un
volum foarte redus de stocuri. Acesta limitează volumul de activitate. Dealtfel, nivelul stocurilor
înregistrat în bilanţul financiar corespunzător anului 2 nu caracterizează nivelul de activitate aferent
întregului an. Dimpotrivă, întreprinderea funcţionează la data bilanţului la un grad de utilizare a
capacităţilor de producţie foarte redus, tocmai din lipsa stocurilor.
În aceste condiţii, se impune o sporire consistentă a stocurilor de materii prime, reluarea
producţiei la un grad ridicat de utilizare a capacităţilor şi creşterea vânzărilor. O astfel de măsură va duce
la o creştere a nevoilor ciclice de finanţare (stocurilor şi creanţelor), ceea ce va restabili echilibrul curent.
Creşterea volumului de activitate nu va duce la o sporire similară a surselor ciclice. Volumul
ridicat de surse ciclice existent la sfârşitul anului 2 era bazat pe surse de natura datoriilor faţă de personal
şi faţă de stat, care au un comportament relativ rigid raportat la dinamica volumului de activitate (salariile
personalului sunt plătite cu preponderenţă în regie).
Datoriile faţă de furnizori vor spori odată cu creşterea volumului de activitate, dar nu în aceeaşi
măsură ca şi stocurile şi creanţele, întrucât ele au în realitate termene de exigibilitate ridicate.

15
1.4.3. ANALIZA ECHILIBRULUI FINANCIAR GLOBAL

Tabel nr. 7 Echilibrul financiar global

Nr.rd. Specificare\ an 1 2
1 Fond de rulment(FR) 1.320 -100.049
2 Variaţia absolută a FR - -101.369
3 Indicele de creştere al FR - -7577,44%
4 Nec. de fond de rulment(NFR) -21.974 -69.049
5 Variaţia absolută a NFR - -47.075
6 Indicele de creştere al NFR - -
7 Trezoreria netă(Tn) 23.294 -31.000
8 Variaţia absolută a Tn - -54.294
9 Indicele de creştere al Tn - -133,08%
10 Trezoreria de activ(Ta) 50.000 5.000
11 Variaţia absolută a Ta - -45.000
12 Indicele de creştere al Ta - 10,00%
13 Trezoreria de pasiv(Tp) 26.706 36.000
14 Variaţia absolută a Tp - 9.294
15 Indicele de creştere al Tp - 134,80%

Fondul de rulment pozitiv (în valoare de 1.320 RON) existent la nivelul anului 1 reprezintă un
excedent de surse permanente peste nevoile permanente de finanţare. Necesarul de fond de rulment
negativ (în valoare de – 21.974 RON) reflectă un excedent de surse ciclice peste nevoile ciclice. Cele 2
excedente sunt păstrate ca o marjă de siguranţă sub formă de disponibilităţi băneşti.
Nivelul disponibilităţilor (al trezoreriei de activ) este completat prin contribuţia trezoreriei de
pasiv (datoriilor financiare pe termen scurt).
Cele două excedente anterior menţionate permit constituirea unei trezorerii de activ superioare
trezoreriei de pasiv, respectiv obţinerea unei trezorerii nete pozitive.
Excedentul de surse de finanţare peste nevoile de finanţare ale firmei (adică peste posibilităţile
firmei de a le valorifica) crează imaginea unui dezechilibru global. Întreprinderea a mobilizat surse de
finanţare care au asociate costuri, dar nu este capabilă să le investească eficient. Realizarea unor investiţii
pe termen scurt (la nivelul trezoreriei de activ) atenuează parţial această deficienţă.
Situaţia poate fi caracterizată printr-un nivel relativ scăzut al riscurilor asociate procesului de
finanţare, dar şi printr-o rezervă în materie de rentabilitate (care ar putea fi exploatată mai bine).
Pornind de la acest context, întreprinderea îşi asumă riscuri suplimentare în anul 2 în încercarea
de a-şi spori rentabilitatea. Ea investeşte în active imobilizate fondul de rulment existent la sfârşitul anului
1, dar şi sporul de capital permanent asigurat la nivelul anului 2.

Evoluţia trezoreriei nete

40.000
20.000
Fond de
0
rulment(FR)
-20.000 1 2
valori

Nec. de fond de
-40.000
rulment(NFR)
-60.000
Trezoreria netă(Tn)
-80.000
-100.000
-120.000
perioada de analiză

fig. nr. 7 Dinamica trezoreriei nete

Pentru a exploata întreaga cerere provenită din partea pieţei, capacităţile de producţie necesare (de
natura activelor imobilizate) depăşesc însă posibilităţile de finanţare asigurate de capitalul permanent
mobilizat.

16
 Bazându-se pe o creştere a excedentului de surse ciclice existent în anul 1, întreprinderea acceptă
situaţia de dezechilibru pe termen lung, încercând să finanţeze fondul de rulment negativ pe seama unui
necesar de fond de rulment negativ.
În aceste condiţii, ea îşi asumă riscul de a investi surse ciclice în active imobilizate. În prima parte
a anului 2, activitatea se desfăşoară conform programării, continuitatea ciclului de exploatare fiind
susţinută pe seama unor scadenţe relativ relaxate a surselor ciclice. Excedentele de surse permanente
păstrate sub formă de disponibilităţi ca marjă de siguranţă nu mai există în acest caz. Excedentul de surse
de ciclice peste nevoile ciclice este imobilizat în finanţarea nevoilor permanente. În consecinţă,
investiţiile pe termen scurt sunt lichidate, iar nivelul lichidităţilor din casierie şi conturile bancare este
redus la un nivel minim, inferior trezoreriei de pasiv.
În ultima parte a anului, riscurile asociate instabilităţii surselor de finanţare pe termen scurt se
materializează. Astfel, furnizorii refuză reînnoirea creditelor comerciale în aceleaşi condiţii, ceea ce pune
întreprinderea în faţa unei insuficienţe a surselor de finanţare.
Pe fondul lipsei surselor de finanţare corespunzătoare, întreprinderea nu este capabilă să-şi
reconstituie stocurile şi creanţele, ceea ce duce la un blocaj al ciclului de exploatare.
Întreprinderea se regăseşte într-o situaţie de dezechilibru financiar global, constituit pe seama
unui dezechilibru pe termen lung şi a unui dezechilibru curent. Ieşirea din această situaţie va impune
infuzia de capital permanent sau vânzarea de active imobilizate (respectiv reconstituirea trezoreriei nete
pozitive pe seama fondului de rulment).

1.3. Analiza bonităţii financiare a întreprinderii

1.3.1. ANALIZA LICHIDITĂŢII

Tabel nr. 8 Lichiditatea

Nr.rd. Specificare\ an 1 2
1 Stocuri(St) 111.111 26.389
2 Creanţe(Cr) 142.222 162.500
3 Disponibilităţi(Db) 50.000 5.000
4 Active circulante(Ac) 303.333 193.889
5 Variaţia absolută a Ac - -109.444
6 Indicele de creştere al Ac - 63,92%
7 Datorii pe termen scurt(Dts) 302.013 293.938
8 Variaţia absolută a Dts - -8.075
9 Indicele de creştere al Dts - 97,33%
10 Rata lichidităţii curente(Rlc) 1,00 0,66
11 Active circulante-St 192.222 167.500
12 Rata lichidităţii rapide(Rlr) 0,64 0,57
13 Disponibilităţi 50.000 5.000
14 Rata lichidităţii imediate(Rli) 0,17 0,02

Nivelul lichidităţii curente din anul 1 arată că întreprinderea este capabilă să acopere datoriile
curente pe seama activelor circulante. Cu toate acestea, nu se poate vorbi despre certitudinea onorării
obligaţiilor scadente pe termen scurt.
În analiza lichidităţii curente, valoarea activelor circulante de 303.333 RON, respectiv valoarea
datoriilor curente de 302.013 RON sunt considerate reprezentative pentru volumul de activitate al
întreprinderii aferent anului 1, respectiv pentru politica întreprinderii cu privire la gestiunea resurselor. În
acest context, analiza lichidităţii curente vizează evaluarea capacităţii întreprinderii de a onora în
dinamică datorii curente păstrate la un nivel mediu de 302.013 RON, pe seama unui nivel mediu al
activelor circulante de 303.333 RON.
Datoriile curente se impun a fi rambursate într-un termen de maxim 1 an. Onorarea lor se
realizează în general prin plăţi (cu toate că nu întotdeauna), impunând existenţa unor disponibilităţi
băneşti corespunzătoare.
Activele circulante se transformă în disponibilităţi băneşti (deşi nu întotdeauna integral) într-un
termen de maxim un an. Disponibilităţile rezultate astfel ar urma să constituie baza onorării datoriilor
curente.
În logica continuităţii activităţii întreprinderii, zilnic o parte din datoriile curente devine scadentă;
pe măsură ce este onorată, ea este reconstituită (alte datorii curente se formează). Concomitent, activele

17
circulante se transformă în disponibilităţi; ele se diminuează prin efectuarea de plăţi, în paralel
reconstituindu-se.
Într-o astfel de logică, întreprinderea ar putea fi capabilă să-şi onoreze datoriile curente chiar pe
fondul dispunerii de un volum mult mai redus de active circulante (înregistrând deci o rată a lichidităţii
curente subunitară). Condiţia ar fi aceea de asigura o rotaţie a activelor circulante mai ridicată decât cea a
datoriilor curente. În acest context, volumul de active circulante care se transformă zilnic în disponibilităţi
ar putea fi suficient de ridicat pentru a acoperi volumul de datorii care devin zilnic scadente (deşi ar fi mai
reduse în volum, activele circulante s-ar lichida mai repede, astfel încât volumul zilnic de disponibilităţi
eliberate ar putea fi suficient).
Pornind de la cele menţionate, nivelul lichidităţii curente din anul 1 nu poate reprezenta o garanţie
a capacităţii de plată pe termen scurt a întreprinderii. Sunt necesare informaţii cu privire la volumul mediu
de datorii care devine scadent zilnic, respectiv la volumul mediu de active circulante care va fi disponibil
zilnic sub formă de numerar sau echivalente de numerar.
Ceea ce se poate spune este că un nivel subunitar al lichidităţii curente are asociate riscuri mai
ridicate de incapacitate de plată a datoriilor curente. Cu cât nivelul indicatorului creşte, riscurile de
incapacitate de plată scad. Un nivel foarte ridicat al lichidităţii curente are asociate riscuri reduse în ceea
ce priveşte capacitatea de plată pe termen scurt, dar implică o utilizare mai puţin eficientă a activelor
circulante şi / sau a datoriilor pe termen scurt (şi, în consecinţă, o pierdere de rentabilitate).
Considerând că raportul optim risc / rentabilitate pentru firma analizată este atins din acest punct
de vedere la o rată a lichidităţii curente cuprinsă în intervalul [1;2], situaţia întreprinderii din punctul de
vedere al capacităţii de plată pe termen scurt este considerată a fi corespunzătoare la nivelul anului 1.
Nu acelaşi lucru poate fi afirmat cu privire la situaţia din anul 2, când rata lichidităţii curente
înregistrează o valoare de 0,66. Cu toate că activele circulante nu acoperă integral datoriile curente, nu
există certitudinea că întreprinderea nu va fi capabilă să susţină plata obligaţiilor pe termen scurt.
Riscurile de incapacitate de plată sunt însă ridicate. Continuitatea plăţilor va putea fi menţinută atâta timp
cât nu vor exista distorsiuni la nivelul ciclului de exploatare (în fazele de aprovizionare – stocare –
producţie – desfacere – încasare). Cu toate că potenţialul întreprinderii în materie de rentabilitate este mai
ridicat, raportul risc / rentabilitate este înclinat în favoarea riscului (apreciere făcută pe seama premisei că
raportul optim risc / rentabilitate este cel asociat unei rate a lichidităţii curente cuprinse în intervalul
[1;2]).
Dinamica lichidităţii curente este marcată de o scădere mult mai accentuată a activelor circulante,
comparativ cu scăderea datoriilor curente.
La nivelul întregii perioade, lichiditatea rapidă şi cea imediată înregistrează valori inferioare
nivelelor minime admise. În dinamică, aceste rate prezintă de asemenea trenduri descendente, ceea ce
poate fi tradus printr-o creştere a riscurilor, o creştere a potenţialului în materie de rentabilitate, dar o
deteriorare a raportului risc / rentabilitate potenţială.
Se impun astfel măsuri de corecţie capabile să restaureze valorile ratelor de lichiditate în limitele
acceptabile. Aceste măsuri vor viza asigurarea în dinamică a unor indici de creştere ai elementelor de
natura activelor circulante superiori indicelui de creştere al datoriilor curente (deziderat realizabil prin
sporirea capitalului permanent sau reducerea activelor imobilizate).

1.3.2. ANALIZA SOLVABILITĂŢII

Tabel nr. 9 Solvabilitatea

1 Capital social(Cs) 82.500 87.500
2 Datorii pe t.mediu şi lung(Dtml) 58.706 92.000
3 Activ total(At) 649.889 664.097
4 Datorii totale(Dt) 360.718 385.938
5 Autofinanţarea(AF) 60.581 49.871
6 Rata de rambursare a creditelor tml(Rrc) 25.984 46.706
7 Dobânzi tml(Dob) 6.799 15.377
8 Rata solvabilităţii generale(Rg) 180,2% 172,1%
9 Solvabilitatea patrimonială(Sp) 58,4% 48,7%
10 Gr.de acoperire a serv.datoriei(Gasd) 184,8% 80,3%

La nivelul întregii perioade, activul total al întreprinderii este superior datoriilor totale. Rata
solvabilităţii generale este în aceste condiţii supraunitară. Atât în anul 1, cât şi în anul 2, nivelul de 133%
considerat ca minim acceptabil este depăşit.

18
 Indicatorul vizează aprecierea capacităţii întreprinderii de a-şi onora datoriile totale nu în ipoteza
continuităţii activităţii, ci în ipoteza lichidării. În condiţiile în care valoarea de piaţă a activelor nu
coboară sub nivelul de 170% din datoriile totale, se apreciază că valoarea de lichidare (obţinută în
eventualitatea sistării activităţii) va fi suficientă pentru acoperirea cheltuielilor de lichidare şi onorarea
datoriilor.
Surplusul valorii de piaţă a activelor peste nivelul datoriilor este fundamentat pe finanţarea din
surse proprii. În dinamică, scăderea ratei solvabilităţii generale se realizează pe fondul unei scăderi a
capitalurilor proprii (şi implicit a activului net contabil), concomitente cu creşterea datoriilor totale.
Rata solvabilităţii generale(Rg)

182,0% 180,2%
180,0%
178,0%
valori

176,0% Rata solvabilităţii

174,0% 172,1% generale(Rg)
172,0%
170,0%
168,0%
1 2
perioada de analiză

fig. nr. 8 Dinamica ratei solvabilităţii generale

Indicele de creştere al activului total a fost devansat de indicele de creştere al datoriilor totale,
ceea ce a determinat scăderea nivelului ratei.
Nivelul ratei solvabilităţii generale înregistrat la sfârşitul anului 2 este considerat
asigurătoriu,astfel încât nu se impun măsuri deosebite de corecţie. Dealtfel, o creştere accentuată a ratei ar
implica o sporire a ratei autonomiei financiare globale, respectiv o scădere a ratei îndatorării globale.
Aceasta ar permite o reducere a riscurilor de insolvabilitate, dar ar avea un impact negativ asupra
potenţialului întreprinderii în materie de rentabilitate, prin reducerea braţului levierului financiar şi
limitarea pe această cale a exploatării levierului.
În perspectivă, ar putea fi avută în vedere păstrarea unei părţi a profiturilor viitoare în
întreprindere, ca sursă de autofinanţare, ceea ce ar susţine creşterea activului net contabil şi ar putea
asigura menţinerea nivelului ratei solvabilităţii generale, pe fondul unor eventuale sporuri ale datoriilor.
Solvabilitatea patrimonială se menţine la un nivel superior valorii minim admisibile de 40%, ceea
ce reflectă o contribuţie corespunzătoare a acţionarilor la riscurile afacerii. În dinamică, are loc o scădere
a ratei, în condiţiile în care ritmul de creştere a capitalului social este devansat de ritmul de creştere a
datoriilor financiare pe tremen mediu şi lung.

19
1.4. Analiza gestiunii resurselor financiare
Tabel nr. 10 Gestiunea resurselor financiare
Nr.rd. Specificare\ an 1 2
1 Cifra de afaceri(CA) 1.150.000 1.125.000
2 Activ total(At) 649.889 664.097
3 Active imobilizate(Ai) 346.556 470.208
4 Active circulante(Ac) 303.333 193.889
5 Stocuri(St) 111.111 26.389
6 Creanţe(Cr) 142.222 162.500
7 Datorii pe termen scurt(Dts) 302.013 293.938
8 Clienţi(Cl) 83.000 105.000
9 Furnizori(Fz) 103.368 34.000
10 Număr de rotaţii At(NrAt) 1,770 1,694
11 Durata în zile a unei rotaţii a At(DzAt) 203,4 212,5
12 Număr de rotaţii Ai(NrAi) 3,318 2,393
13 Durata în zile a unei rotaţii a Ai(DzAi) 108,5 150,5
14 Număr de rotaţii Ac(NrAc) 3,791 5,802
15 Durata în zile a unei rotaţii a Ac(DzAc) 95,0 62,0
16 Număr de rotaţii a St(NrSt) 10,350 42,632
17 Durata în zile a unei rot. a St(DzSt) 34,8 8,4
18 Număr de rotaţii a Cr(NrCr) 8,086 6,923
19 Durata în zile a unei rot. a Cr(DzCr) 44,5 52,0
20 Număr de rotaţii a Dts(NrDts) 3,808 3,827
21 Durata în zile a unei rot. a Dts(DzDts) 94,5 94,1
22 Durata în zile a creditului-client(DzCl) 26,0 33,6
23 Durata în zile a creditului-furnizor(DzFz) 32,4 10,9

La nivelul anului 1, întreprinderea asigură 1,77 rotaţii ale activului prin cifra de afaceri, respectiv
o durată medie a unei rotaţii de 203,4 zile. Se apreciază că gestiunea activului este în aceste condiţii
relativ satisfăcătoare.
Practic, la fiecare leu active imobilizate s-au obţinut 3,318 lei cifră de afaceri. Durata de rotaţie a
activelor circulante prin cifra de afaceri a fost de 95 de zile.
În dinamică, are loc o deteriorare a eficienţei gestiunii activului. Astfel, durata în zile a unei
rotaţii a activului total sporeşte la 212,5 zile, în condiţiile în care numărul de rotaţii scade la 1,694.
Scăderea eficienţei gestiunii activului afectează în sens negativ lichiditatea acestuia. În
consecinţă, eliberarea surselor de finanţare se face mai lent.
Dinamica numărului de rotaţii ale activului este marcată de dinamica activului total şi dinamica
cifrei de afaceri. Astfel, activul total sporeşte de la un an la altul cu 14.208 RON, înregistrând un indice
de creştere de 102,19%.
Creşterea activului a fost susţinută de o creştere consistentă a activelor imobilizate, determinată la
rândul ei de investiţiile realizate de întreprindere în vederea sporirii capacităţii de producţie.
Cu toate că întreprinderea a dispus de cerere din partea pieţei, cifra de afaceri nu a urmat trendul
ascendent al activului. Indicele de creştere al acesteia a fost de numai 97,83%, reflectând o scădere a
volumului vânzărilor de la un an la altul.
În consecinţă, cu un volum mai mare de resurse (active), respectiv cu un volum mai mare de surse
de finanţare (pasive), întreprinderea obţine un volum mai mic de vânzări.
La nivelul anului 1, stocurile înregistrează un număr de 10,35 rotaţii prin cifra de afaceri, la o
durată a unei rotaţii de aprox. 35 de zile. Durata unei rotaţii a stocurilor aferente producţiei proprii
(perioada în care acestea se „consumă”, respectiv se reconstituie) a cuprins:
- perioada medie de stocare a materiei prime (lemn brut), înainte de a fi dată în consum;
- durata ciclului de producţie (la nivelul căreia stocurile se prezintă sub formă de cherestea în
diferite faze de prelucrare);
- durata medie de stocare a produsului finit (mobilier), de la terminarea producţiei până la vânzare.
Durata unei rotaţii a stocurilor de mărfuri (mobilier metalic achiziţionat de la terţi şi vândut în aceeaşi
formă) reprezintă perioada medie de păstrare pe stoc a mărfurilor până la vânzare.

20
 Se apreciază că gestiunea stocurilor este corespunzătoare, asigurându-se eliberarea suficient de
rapidă a surselor de finanţare, respectiv creându-se premisele obţinerii unui nivel acceptabil de
rentabilitate.
În dinamică, are loc o scădere a duratei unei rotaţii a stocurilor, de la 35 zile în anul 1 la 8 zile în
anul 2. Fenomenul se produce pe fondul unei diminuări mult mai accentuate a volumului stocurilor
comparativ cu scăderea volumului de activitate (reflectat prin cifra de afaceri). Practic, dacă în anul 1
pentru a obţine o cifră de afaceri medie zilnică de 3.195 RON era necesar un nivel mediu al stocurilor de
111.111 RON, în anul 2, pentru a obţine o cifră de afaceri medie zilnică relativ similară (3.125 RON) a
fost suficient un nivel mediu al stocurilor de 26.389 RON.
Pe aceste considerente, s-ar părea că întreprinderea îşi îmbunătăţeşte considerabil gestiunea
stocurilor. Se crează astfel o eliberare de surse de finanţare (este necesar un volum mult mai mic de surse
pentru a finanţa necesarul de stocuri).
În realitate însă, nivelul de 26.386 RON al stocurilor nu a caracterizat întreprinderea pe parcursul
întregului an 2. De asemenea, cifra de afaceri (respectiv volumul de activitate) nu a evoluat liniar. În
prima parte a anului, vânzările zilnice au avut un nivel mediu mai ridicat, iar necesarul de stocuri a fost
semnificativ superior.
În ultima parte a anului, are loc un blocaj al ciclului de exploatare. Valoarea stocurilor înregistrată
în bilanţul financiar caracterizează situaţia întreprinderii de la sfârşit de an, în care vânzările zilnice nu
erau de 3.125 RON (ci erau inexistente).
În aceste condiţii, concluziile cu privire la eficienţa gestiunii stocurilor la nivelul anului 2 sunt
denaturate. Valoarea stocurilor înregistrată în bilanţul financiar nu este caracteristică volumului de
activitate susţinut de-a lungul întregului exerciţiu financiar, ceea ce face nivelul ratelor de gestiune
calculate să devină irelevant.
Se poate menţiona însă că blocajul activităţii de exploatare s-a datorat tocmai incapacităţii
întreprinderii de a asigura finanţarea stocurilor la nivelul necesarului impus de nivelul de activitate vizat.
Pentru depăşirea blocajului, întreprinderea va fi pusă în postura de a finanţa formarea de stocuri la
nivelul necesarului. Găsirea de surse de finanţare a reprezentat o problemă analizată în cadrul secţiunii
destinate echilibrului financiar. Din punctul de vedere al eficienţei gestiunii financiare, se poate pune
problema sporirii vitezei de rotaţie a stocurilor, ceea ce ar permite reducerea necesarului de stocuri la
acelaşi volum de activitate (şi implicit necesarului de surse de finanţare).
Sporirea vitezei de rotaţie a stocurilor poate fi realizată prin:
- reducerea duratei de stocare a materiei prime;
- reducerea duratei ciclului de producţie;
- reducerea duratei de stocare a produselor finite;
- reducerea duratei de stocare a mărfurilor.
Deşi o cifră de afaceri ridicată asigură pentru întreprindere beneficii evidente, pe termen scurt ar putea fi
avută în vedere inclusiv o reducere a volumului de activitate, de natură să permită o reducerea a
necesarului de stocuri (şi implicit a nevoilor ciclice de finanţare). Pe măsura formării de surse proprii de
finanţare (pe seama autofinanţării nete), volumul de activitate ar putea fi sporit.
La un volum al vânzărilor medii zilnice de 3.195 RON, întreprinderea activa la nivelul anului 1
cu creanţe medii faţă de clienţi în valoare de 83.000 RON. Ipoteza conform căreia valoarea de 83.000
RON a creanţelor faţă de clienţi caracterizează întregul exerciţiu financiar implică acceptarea ideii unei
echivalenţe între durata de lichidare a creanţelor (prin încasare) şi durata medie de reconstituire (prin
vânzări de produse finite şi mărfuri). Cum în fiecare zi s-au constituit creanţe medii de 3.195 RON, durata
de reconstituire / încasare a unui volum de creanţe de 83.000 RON este de aprox. 26 de zile.
Această durată reflectă durata medie a creditelor comerciale acordate de întreprindere clienţilor ei
(durata creditului – client), respectiv perioada pentru care sursele de finanţare ale întreprinderii sunt
blocate sub formă de drepturi de încasare.
Se apreciază că gestiunea creditului – client este corespunzătoare, prin raportare la un nivel de
referinţă de 30 de zile.
În dinamică, are loc o înrăutăţire a eficienţei gestiunii creditului – client, durata medie de încasare
sporind la 33,6 zile. Această modificare în gestiunea relaţiei cu clienţii implică o creştere a duratei de
imobilizare a surselor de finanţare sub formă de creanţe, respectiv o creştere a volumului creanţelor (şi
implicit a nevoilor de finanţare ciclice) la acelaşi volum de activitate. Sporesc astfel costurile finanţării,
dar şi riscurile de neîncasare.
Creşterea duratei creditului – client s-a realizat cu precădere prin acordarea contractuală de către
întreprindere a unor termene mai relaxate de plată. Se impune însă precizarea că durata medie a fost uşor

21
ajustată de unele întârzieri ale clienţilor în efectuarea plăţilor. Apariţia acestor întârzieri a fost favorizată
de reducerea preocupării firmei pentru selecţia clienţilor eligibili pentru acordarea de credite comerciale
(pe fondul unei politici agresive de sporire a cotei de piaţă).
Pe viitor ar fi oportună reducerea duratei contractuale a creditului – client acordat, dar şi o selecţie
mai bună a clienţilor eligibili pentru acordarea de credite comerciale, respectiv o înăsprire a clauzelor
contractuale cu privire la decontare. În mod probabil, astfel de măsuri ar afecta negativ dinamica
vânzărilor.
Reducerea duratei creditului –client, dar şi efectele negative anticipate asupra volumului
vânzărilor ar putea induce o influenţă favorabilă asupra echilibrului financiar, prin reducerea nevoilor
ciclice de finanţare.
În plus, încasarea mai rapidă a creanţelor ar ajuta la îmbunătăţirea lichidităţii imediate (prin
creşterea nivelului mediu al disponibilităţilor).
În ceea ce priveşte durata creditului – furnizor, aceasta se diminuează de la 32,4 zile în anul 1 la
10,9 zile în anul 2. Se înrăutăţeşte în concluzie gestiunea relaţiei cu firnizorii.
Scăderea duratei medii de plată a datoriilor faţă de furnizori duce la scăderea volumului total de
surse de finanţare asigurate pe seama furnizorilor la acelaşi volum de activitate şi implicit susţine
creşterea necesarului de fond de rulment.
Se poate observa ca la nivelul ambilor ani durata creditului furnizor nu a permis acoperirea
duratei întregului ciclu de exploatare (egală cu suma dintre durata de rotaţie a stocurilor şi durata de
încasare a creanţelor). Mai mult, în anul 2 durata creditului – furnizor este chiar inferioară duratei
creditului – client. Se crează din acest punct de vedere un deficit de surse de finanţare la nivelul
întreprinderii.

22
23