Tax Pocket Book 2016 PDF

www.pwc.
ro
Fiscalitatea
în România
Ediţie de buzunar
Ediţia 2016
Cuprins
Capitolul I: Impozitarea persoanelor fizice
1 Impozitarea persoanelor fizice 8
»» Principii generale 8
»» Impozitul pe venitul rezidenţilor 9
»» Impozitul pe venitul nerezidenţilor 18
2 Contribuţii sociale 20
»» Contribuţii 20
3 Drepturile de muncă şi de şedere în România ale cetăţenilor Spaţiului Economic
European (SEE) şi ai Confederaţiei Elveţiene, precum şi ale cetăţenilor statelor terţe
(străini)` 24
Capitolul II: Impozitarea persoanelor juridice
1 Prevederi speciale pentru aplicarea Codului fiscal 29
2 Impozitul pe profit 30
»» Impozitul pe venitul persoanelor juridice rezidente 31
»» Impozitul pe venitul persoanelor juridice nerezidente 47
3 Preţurile de transfer 51
4 Obligaţii declarative şi de plată pentru persoanele juridice 54
»» Certificarea declarațiilor fiscale depuse la organele fiscale din cadrul Agenţiei
Naţionale de Administrare Fiscală 56
»» Reguli aplicabile persoanelor juridice nerezidente 56
5 Facilităţi pentru investiţii 57
»» Facilităţi fiscale 57
»» Ajutoare de stat 65
»» Fonduri europene 69
Capitolul III: Impozitele indirecte
1 Taxa pe valoarea adăugată (TVA) 72
2 Operaţiuni vamale şi comerţ internaţional 88
3 Accize 91
»» Produse accizabile armonizate 91
»» Alte produse accizabile (Cafea) 94
4 Contribuţiile de mediu 95
Capitolul IV: Codul de procedură fiscală
1 Principii generale 96
2 Proceduri fiscale specifice 97
Anexe
Lista Convenţiilor pentru evitarea dublei impuneri 102
Cotele de impozit reţinut la sursă, aplicabile companiilor, conform unor Convenţii
reprezentative privind evitarea dublei impuneri 103
Această publicaţie îşi propune să ofere o descriere generală a sistemului fiscal românesc.
Informațiile fiscale incluse se bazează pe legislaţia şi practica fiscală în vigoare în august
2016.
2 Fiscalitatea în România 2016 Ediţie de buzunar

Sistemul fiscal – aspecte generale
Impozitarea persoanelor fizice
• Majoritatea tipurilor de venituri realizate de persoanele fizice sunt supuse cotei unice de
impozitare de 16%.
• Românii cu domiciliul în România datorează impozit pentru veniturile realizate în alte
ţări (cu excepţia salariilor primite pentru activitatea prestată în străinătate, în anumite
condiţii); excepţii pot fi aplicate în baza convenţiilor de evitare a dublei impuneri.
• Persoanele fizice străine (inclusiv românii care nu au domiciliul în România) trebuie să
plătească impozit în România numai pentru veniturile realizate în România. Totuşi,
persoanele fizice străine pot fi impozitate în România şi pentru veniturile realizate în
alte ţări, dacă sunt îndeplinite anumite criterii legate de rezidenţa fiscală.
• Persoanele fizice angajate în străinătate, care desfăşoară activităţi dependente în
România, au obligaţia să calculeze, să declare şi să plătească în fiecare lună impozitul pe
venit şi contribuţiile sociale, după caz, pentru veniturile salariale obţinute de la
angajatorii străini, la nivelul cotelor de impozit pe venit şi contribuţii sociale stabilite de
legislaţia românească în vigoare .
• Pentru angajaţii care desfăşoară activităţi de creare de programe pentru calculator se
pot aplica, dacă sunt îndeplinite anumite condiţii, scutiri de la plata impozitului pe
salariu.
• Veniturile din premii şi veniturile din alte surse sunt supuse unui impozit final cu
reţinere la sursă, în cotă de 16 %, iar veniturile din dividende distribuite începând cu 1
ianuarie 2016 sunt supuse unui impozit final, cu reţinere la sursă, în cotă de 5%.
• Câştigurile de capital rezultate din transferul de titluri de valoare sunt impozitate cu
16%, indiferent de perioada de deţinere a acestor titluri.
• Veniturile din transferul proprietăţilor imobiliare se impozitează în funcţie de perioada
pentru care au fost deţinute şi de valoarea acestora, iar cota impozitului variază între 1%
şi 3%.
• Veniturile din dobânzile primite din România (inclusiv depozite la vedere / conturi
curente) se impun prin reţinere la sursă, în cotă de 16%.
Fiscalitatea în România 2016 Ediţie de buzunar 3

2
Impozitarea persoanelor juridice
• Cota standard a impozitului pe profitul companiilor este 16%.

• Microîntreprinderile sunt obligate la plata impozitului pe veniturile realizate, în cotă
de 3%.
• Impozitul pe dividende este de 5% pentru dividendele plătite persoanelor juridice
rezidente în România, şi 16% pentru dividendele distribuite companiilor nerezidente,
dar, pentru cea din urmă situaţie, această cotă se poate reduce prin convenţii de evitare
a dublei impuneri. Impozitul pe dividende se reduce la zero dacă beneficiarul este o
companie rezidentă într-un stat membru UE (inclusiv România) şi deţine, pentru o
perioadă de cel puţin un an, minimum 10% din acţiunile companiei care distribuie
dividendele. Beneficiarul trebuie să prezinte persoanei juridice române, la momentul
plăţii dividendelor, atât certificatul de rezidenţă fiscală eliberat de către autoritatea
competentă din statul său de rezidenţă, cât şi o declaraţie pe propria răspundere în care
se indică îndeplinirea condiţiei de beneficiar, pentru aplicarea Directivei privind
regimul fiscal comun care se aplică companiilor-mamă şi filialelor acestora din diferite
State Membre.
• Impozitul standard cu reţinere la sursă aplicat dobânzilor şi redevenţelor plătite
nerezidenţilor este de 16%, dar această cotă se poate reduce prin aplicarea prevederilor
mai favorabile din convenţiile pentru evitarea dublei impuneri. Începând cu 1 ianuarie
2011, aceste plăţi sunt scutite de impozitul cu reţinere la sursă, dacă beneficiarul
venitului este o companie rezidentă în UE, care deţine cel puţin 25% din acţiunile
persoanei juridice române pentru o perioadă neîntreruptă de minimum doi ani.
Beneficiarul trebuie să prezinte persoanei juridice române, la momentul plăţii
dobânzilor şi redevenţelor, atât certificatul de rezidenţă fiscală eliberat de către
autoritatea competentă din statul său de rezidenţă, cât şi o declaraţie pe propria
răspundere în care se indică îndeplinirea condiţiei, de către beneficiar, pentru aplicarea
Directivei privind sistemul comun de impozitare aplicabil plăţilor de dobânzi şi
redevenţe efectuate între companii afiliate din State Membre.
• Începând cu 1 ianuarie 2012, instituţiile de credit si companiile cotate la Bursa de Valori
Bucureşti aplică reglementările contabile conforme cu Standardele Internaţionale de
Raportare Financiară (IFRS). De asemenea, începând cu exerciţiul financiar 2012,
companiile comerciale ale căror valori mobiliare sunt admise la tranzacţionare pe o
piaţă reglementată au obligaţia de a aplica IFRS la întocmirea situaţiilor financiare
anuale individuale.

Impozitele locale
• În această categorie se cuprind: impozitul pe clădiri, impozitul pe teren, impozitul pe

mijloacele de transport, taxele de înmatriculare/ înregistrare a autovehiculelor, taxele
pentru eliberarea certificatelor/avizelor şi autorizaţiilor, taxa pentru folosirea
mijloacelor de promovare şi publicitate, impozitul pe spectacole, precum şi alte taxe
speciale.
• Acestea se datorează de către orice persoană fizică sau juridică către bugetele locale ale
comunelor, oraşelor, municipiilor, sectoarelor municipiului Bucureşti sau judeţelor, după
caz.
• În plus, începând cu 1 ianuarie 2014, persoanele juridice sunt obligate la plata unui
impozit pe construcţii aplicabil construcțiilor prevăzute în grupa 1 din Catalogul privind
clasificarea şi duratele normale de funcţionare a mijloacelor fixe, altele decât cele pentru
care se datorează impozit pe clădiri. Acest impozit se calculează prin aplicarea unei cote
de 1% asupra valorii construcţiilor existente în patrimoniul contribuabililor la data de 31
decembrie a anului anterior.
Taxa pe valoarea adăugată
• Cota standard a TVA este de 20%, iar cotele reduse de TVA sunt de 9% şi 5%.
• Regulile de stabilire a locului livrării bunurilor şi prestării serviciilor (şi implicit a locului
de taxare cu TVA) sunt armonizate integral cu prevederile Directivei 112/2006 şi ale
Directivei 8/2008 UE privind TVA.
• Termenul-limită de facturare este data de 15 a lunii următoare celei în care s-a efectuat
livrarea/prestarea.
• Rambursarea TVA este disponibilă pentru companiile stabilite şi nestabilite în UE.

4
Operaţiuni vamale şi comerţ internaţional
• Începând cu 1 mai 2016, se aplica noul Cod Vamal al Uniunii şi Regulemantele sale de
implementare (Regulamentul Delegat şi Regulamentul de aplicare).
• În calitate de stat membru al Uniunii Europene, România aplică Tariful vamal comun al
UE şi reglementările vamale ale Uniunii.
• România aplică toate acordurile de liber schimb ale UE încheiate cu terţe state.
• Sunt necesare licenţe de import pentru mărfuri cum ar fi: uleiurile minerale, anumite
produse chimice şi arme.
• Nu există formalităţi vamale pentru bunurile cu statut vamal unional (bunuri produse
în întregime în UE şi care nu conţin mărfuri importate din ţări sau teritorii situate în
afara UE, şi bunuri care au fost deja puse în liberă circulaţie în cadrul UE).
• Pentru majoritatea regimurilor vamale speciale este necesară garantarea taxelor la
import.
Accize
• România respectă reglementările comunitare cu privire la produsele accizabile

„armonizate”, şi include în categoria produselor accizabile „nearmonizate”: produsele
din tutun încălzit care, prin încălzire, emit un aerosol ce poate fi inhalat, fără a avea loc
combustia amestecului de tutun, precum şi lichidele cu conținut de nicotină destinate
inhalării cu ajutorul unui dispozitiv electronic de tip “Țigaretă electronică”.
• Accizele devin exigibile la momentul eliberării pentru consum a produselor accizabile.
• Produsele accizabile pot fi produse, transformate, recepţionate şi deţinute în regim
suspensiv de la plata accizelor într-un antrepozit fiscal, pentru care trebuie obţinută
aprobarea prealabilă a autorităţilor fiscale competente. Produsele accizabile expediate
din alte state membre UE pot fi primite în regim suspensiv de la plata accizelor şi de
către destinatari înregistraţi.
• Începând cu anul 2015, nivelul accizelor se exprimă în moneda naţională.

Contribuţiile de mediu
• România respectă reglementările comunitare cu privire la obligațiile de mediu şi aplică

principiile „poluatorul plătește” şi „responsabilitatea extinsă a producătorului”.
• Contribuțiile datorate la Fondul pentru mediu se aplică în funcție de activitățile
„poluante” desfășurate de operatorii economici.
• Principalele contribuții de mediu depind de respectarea obligaţiilor de gestionare a
deşeurilor de ambalaje, anvelope, uleiuri, precum şi emisiilor poluante din surse fixe,
vânzării deşeurilor feroase şi neferoase etc.
• Producătorii / importatorii / exportatorii de echipamente electrice şi electronice
(„EEE”), baterii şi acumulatori („B/A”) au obligația de a se înregistra la Agenţia
Naţională pentru Protecţia Mediului.
Codul de procedură fiscală
• Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală privind Codul de procedură
fiscală („Codul de procedură fiscală”) reglementează principalele instituţii procedural
fiscale care guvernează procedura de stabilire, colectare şi restituire a impozitelor,
taxelor şi a oricăror altor contribuţii datorate de către contribuabili la bugetul de stat sau
local sau datorate contribuabililor.
• Codul de procedură fiscală instituie principiile generale, precum şi procedurile speciale,
aplicabile procedurii de aministrare a impozitelor şi taxelor.
• Codul de procedură fiscală reglementează procedura contestării actelor administrativ
fiscale tipice sau asimilate, precum şi reguli specifice cu privire la suspendarea
executării silite a creanţelor fiscale şi la suspendarea executării actelor administrativ
fiscale.

6
Capitolul I: Impozitarea persoanelor fizice
1. Impozitarea persoanelor fizice
1.1 Principii generale
În general, cota de impunere pentru veniturile persoanelor fizice este de 16%.
Anul fiscal este anul calendaristic.
Persoanele fizice sunt considerate rezidente fiscal în România dacă îndeplinesc cel
puţin una dintre următoarele condiţii:
a. au domiciliul în România, sau
b. au centrul intereselor vitale în România, sau
c. sunt prezente în România pentru o perioadă sau mai multe perioade ce depăşesc
în total 183 de zile, pe parcursul oricărui interval de 12 luni consecutive, care se
încheie în anul calendaristic vizat.
Cetăţenii români domiciliaţi în România se supun impozitării, pe lângă veniturile

obţinute din România, şi asupra veniturilor realizate în alte ţări (cu excepţia
salariilor pentru munca desfăşurată în străinătate, în anumite condiţii).
Rezidenţii români – persoane fizice cu domiciliul în România care devin rezidenţi ai

unui stat cu care România are încheiată o Convenţie de evitare a dublei impuneri
sunt în continuare supuşi impozitării în România pentru veniturile obţinute din orice
sursă (atât din România, cât şi din străinătate), până la data schimbării rezidenţei.
Rezidenţii români – persoane fizice cu domiciliul în România care devin rezidenţi ai

unui stat cu care România nu are încheiată o Convenţie de evitare a dublei impuneri
sunt în continuare supuşi impozitării în România pentru veniturile obţinute din orice
sursă (atât din România, cât şi din străinătate) pentru anul calendaristic în care are
loc schimbarea rezidenţei, precum şi pentru următorii trei ani calendaristici.
Persoanele fizice române cu domiciliul în afara României şi persoanele fizice străine,

indiferent de locul în care îşi au domiciliul, sunt supuse impozitării în România pe
veniturile obţinute din orice sursă, atât din România cât şi din afara României,
începând cu data la care acestea devin rezidente în România. Cu toate acestea,
trebuie avute în vedere prevederile Convenţiilor pentru evitarea dublei impuneri,
acolo unde este cazul.
Persoanele fizice care sosesc în / pleacă din România pentru o perioadă sau mai
multe perioade care depăşesc în total 183 zile, pe parcursul oricărui interval de 12
luni consecutive, au obligaţia de a completa şi depune la autorităţile fiscale un
chestionar ce are scopul de a stabili rezidenţa fiscală a acestora.
1. 2 Impozitul pe venitul rezidenţilor
Tipuri de venit şi cotele de impozit corespunzătoare
Venituri din salarii
Sunt considerate venituri din salarii toate veniturile în bani şi / sau în natură
obţinute de o persoană fizică ce desfăşoară o activitate în baza unui contract
individual de muncă, a unui raport de serviciu, a unui act de detaşare sau a unui
statut special prevăzut de lege. Veniturile din salarii sunt supuse unei cote de
impozit de 16%.
Veniturile asimilate salariilor cuprind, printre altele, indemnizaţiile lunare plătite

conform clauzelor de neconcurenţă stabilite conform contractului individual de
muncă, remuneraţia obţinută de directori în baza unui contract de mandat conform
prevederilor legii companiilor comerciale, şi drepturile cuvenite managerilor în baza
contractului de management. Totodată, indemnizaţiile de administrator, sumele
primite de membrii Adunării Generale a Acţionarilor / Asociaţilor şi ai Consiliului de
Administraţie al unei companii de membrii directoratului de la companiile
administrate în sistem dualist şi de cei ai Consiliului de Supraveghere al unei
companii sunt asimilate salariilor.
Avantajele impozabile, în bani sau în natură, includ, neexhaustiv, următoarele:

tichetele de masă, tichetele de creşă, voucherele de vacanţă, utilizarea în scop
personal a maşinii şi a telefonului de serviciu etc.
Sunt considerate contribuabili următoarele persoane:

• angajaţii companiilor româneşti (şi administratorii remuneraţi în baza contractelor
de mandat), ai sucursalelor şi reprezentanţelor companiilor străine; angajatorul /
plătitorul venitului are obligaţia să calculeze, să reţină şi să vireze impozitele pe
salarii, lunar;
• persoanele fizice care desfăşoară activităţi în România în baza unui contract de
muncă încheiat cu un angajator străin; acestea sunt obligate, în anumite condiţii,
să depună o declaraţie de venit lunară şi să plătească lunar impozitul pe venit
pentru salariul obţinut de la angajatorul din străinătate.

8
Venituri din activităţi independente
Veniturile din activităţi independente sunt supuse unei cote de impozitare de 16%
(contribuţiile sociale obligatorii sunt deductibile) şi cuprind, printre altele, venituri
din activităţi de producţie, comerţ, prestări de servicii, venituri din profesii liberale
şi venituri din drepturi de proprietate intelectuală, realizate individual
şi / sau într-o formă de asociere.
Veniturile din activităţi independente sunt impozitate în sistem real, pe baza datelor
din contabilitate. Pentru a calcula venitul net, din venitul brut se scad cheltuielile
deductibile efectuate în scopul realizării venitului. Sunt considerate cheltuieli
nedeductibile, printre altele: amenzile, dobânzile / majorările de întârziere,
penalităţile de întârziere (altele decât cele contractuale), donaţiile, ratele aferente
creditelor angajate, 50% din cheltuielile aferente vehiculelor care nu sunt utilizate
exclusiv în scopul desfăşurării activităţii (în anumite condiţii), şi alte cheltuieli care
depăşesc limitele prevăzute de legea actuală.
În vederea stabilirii venitului net anual există obligaţia contribuabililor de a

completa Registrul de evidenţă fiscală.
Anumite venituri din activităţi independente, altele decât veniturile din profesii
liberale şi din drepturi de proprietate intelectuală, sunt impozitate pe baza normelor
de venit anuale de la locul desfăşurării activităţii, comunicate în fiecare an de către
direcţiile regionale ale finanţelor publice. Pentru aceste venituri nu sunt aplicabile
obligaţiile privind evidenţa contabilă, ci doar obligaţia de a completa partea
referitoare la venituri din Registrul de evidenţă fiscală.
Persoanele care realizează venituri din activităţi independente trebuie să efectueze

în cursul anului fiscal plăţi trimestriale anticipate în contul impozitului anual datorat
la bugetul de stat (până la data de 25, inclusiv, a ultimei luni din fiecare trimestru).
Fac excepţie persoanele care obţin venituri din drepturi de proprietate intelectuală.
Plătitorii de redevenţe / venituri din cesiunea de drepturi de proprietate intelectuală

au obligaţia să calculeze, să reţină şi să plătească impozitul în cotă de 10% aplicabil
asupra venitului brut (termenul de plată a impozitului este data de 25, inclusiv, a
lunii următoare celei în care a fost plătit venitul). Aceste venituri sunt incluse în
declaraţia anuală privind venitul realizat pe baza căreia autoritatea fiscală stabileşte
impozitul final datorat (cota finală de impozitare este de 16% aplicabilă asupra bazei
de calcul determinate prin scăderea din venitul brut a cheltuielilor stabilite prin
aplicarea cotei de 40% asupra venitului brut).
Beneficiarii veniturilor din drepturi de proprietate intelectuală pot opta (la

momentul încheierii contractului) pentru reţinerea la sursă a unui impozit final de
16% aplicabil asupra venitului brut din care se deduc cota forfetară de cheltuieli de
40% şi contribuţiile sociale obligatorii.
Persoanele care obţin venituri din activităţi independente cu impunere pe bază de
norme de venit, precum şi cele care obţin venituri din drepturi de proprietate
intelectuală, pot opta pentru determinarea venitului net în sistem real. Opţiunea
astfel exercitată este obligatorie pentru o perioada de doi ani fiscali consecutivi.
Venituri din cedarea folosinţei bunurilor
Venitul brut anual reprezintă venitul obţinut de proprietari, uzufructuari sau alţi
deţinători legali în cursul anului (din cedarea folosinţei bunurilor mobile şi
imobile), în funcţie de prevederile contractului de închiriere înregistrat la
autorităţile fiscale române.
Venitul net impozabil se determină prin deducerea cotei de cheltuieli de 40% din
venitul brut, şi este impozitat în cotă de 16%. Prin excepţie de la această regulă,
contribuabilii pot opta pentru determinarea venitului net din cedarea folosinţei
bunurilor în sistem real, pe baza datelor din contabilitate.
Persoanele care realizează acest tip de venit trebuie să efectueze plăţi anticipate în
cursul anului fiscal până la data de 25 a ultimei luni din fiecare trimestru. Fac
excepţie de la această prevedere persoanele care obţin venituri din închirierea în
scop turistic a camerelor situate în locuinţe proprietate personală, cu o capacitate
de cazare cuprinsă între una şi cinci camere, inclusiv. Venitul obţinut de
contribuabili din mai mult de cinci contracte de închiriere, respectiv din închirierea
în scop turistic a mai mult de cinci camere din locuinţa proprietate personală, este
considerat venit din activităţi independente şi va fi impozitat corespunzător.
Persoanele care realizează venituri din închirierea în scop turistic a camerelor

situate în locuinţe proprietate personală cu o capacitate de cazare cuprinsă între
una şi cinci camere, inclusiv, datorează impozit pe venitul stabilit ca normă anuală
de venit, iar plata acestuia se face în două rate egale (până la data de 25 iulie,
inclusiv, respectiv 25 noiembrie, inclusiv), impozitul fiind final. Pentru aceste
persoane există posibilitatea de a determina impozitul pe venit şi în sistem real. În
această situaţie, impozitul plătit în cursul anului va constitui plată anticipată în
contul impozitului anual datorat.
Veniturile obţinute din închirierea în scop turistic a camerelor situate în locuinţe

proprietate personală, având o capacitate de cazare mai mare de cinci camere de
închiriat, sunt considerate venituri din activităţi independente pentru care venitul
net anual se determină pe bază de normă de venit sau în sistem real. Ulterior, aceste
persoane vor depune declaraţia privind venitul realizat, în baza căreia se va efectua
regularizarea privind impozitul anual datorat.

11
Venituri din pensii
Veniturile din pensii cuprind veniturile sub forma pensiilor de la fondurile înfiinţate
din contribuţiile sociale obligatorii efectuate către un sistem de asigurări sociale,
inclusiv cele din fonduri de pensii facultative şi cele finanţate de la bugetul de stat,
diferenţe de venituri din pensii, precum şi sume reprezentând actualizarea acestora
cu indicele de inflaţie.
Venitul impozabil lunar din pensii se stabileşte prin deducerea din venitul din pensie,
în ordine, a contribuţiei individuale de asigurare sociale de sănătate şi a sumei
neimpozabile lunare de 1.050 lei. Suma neimpozabilă se majorează cu 50 lei în
fiecare an fiscal, până ce plafonul de venit neimpozabil ajunge la valoarea de 1.200
lei lunar.
Impozitul pe veniturile din pensii (16%) este calculat lunar şi reţinut la sursă de
fiecare plătitor de venituri din pensii, fiind declarat lunar până la data de 25 a lunii
următoare celei pentru care se face plata pensiei.
Venituri din activităţi agricole, silvicultură şi piscicultură
Veniturile din activităţi agricole cuprind veniturile din:

• Cultivarea produselor agricole vegetale;
• Exploatarea plantațiilor viticole, pomicole, arbuștilor fructiferi şi altele asemenea;
• Creşterea şi exploatarea animalelor, inclusiv din valorificarea produselor de
origine animală, în stare naturală.
Veniturile din silvicultură şi piscicultură sunt veniturile obţinute din recoltarea şi

valorificarea produselor specifice fondului forestier naţional, precum şi cele obţinute
din exploatarea amenajărilor piscicole.
Veniturile din activităţi agricole obţinute din valorificarea produselor în stare

naturală se stabilesc pe baza normei de venit. Impozitul pe venitul din activităţi
agricole se calculează prin aplicarea unei cote de 16% asupra venitului anual din
activităţi agricole stabilit pe baza normei anuale de venit, impozitul fiind final. Plata
impozitului anual se efectuează în două rate egale până la 25 octombrie, respectiv
15 decembrie, inclusiv.
Veniturile obţinute din valorificarea produselor în orice altă stare decât cea naturală,
precum şi veniturile din silvicultură şi piscicultură, sunt considerate venituri din
activităţi independente şi se supun regulilor de impunere aplicabile acestei categorii
de venituri.
În anumite limite stabilite de lege, veniturile din activităţile agricole sunt

neimpozabile.
Venituri din premii
Impozitul pe veniturile din premii este reţinut la sursă, fiind stabilit prin aplicarea
unei cote de 16% asupra sumelor de peste 600 lei achitate pentru fiecare premiu. Nu
sunt impozabile veniturile din premii sub valoarea sumei neimpozabile de 600 lei,
inclusiv.
Venituri din investiţii
Veniturile din investiţii cuprind:

• venituri din dividende;
• venituri din dobânzi;
• câştiguri din transferul titlurilor de valoare;
• câştiguri din operaţiuni cu instrumente financiare, inclusiv instrumente
financiare derivate;
• câştiguri din transferul aurului financiar;
• venituri din lichidarea unei persoane juridice;
Veniturile din investiţii se impozitează în cotă de 16%, cu excepţia veniturilor din
dividende distribuite începând cu 1 ianuarie 2016, care sunt impozitate în cotă de
5%.
Câştigul / pierderea din transferul titlurilor de valoare, altele decât instrumentele
finaciare derivate, reprezintă diferenţa pozitivă / negativă realizată dintre valoarea
de înstrăinare / preţul de vânzare şi valoarea lor fiscală, care include costurile
aferente tranzacţiei şi costurile legate de transferul de proprietate aferente
împrumutului de valori imobiliare.
În cazul operaţiunilor cu aur financiar, câştigul / pierderea este reprezentată de
diferenţă pozitivă / negativă dintre preţul de vânzare şi valoarea fiscală, care include
şi costurile aferente tranzacţiei.
Câştigul / pierderea din operaţiuni cu instrumente financiare derivate este
reprezentată de diferenţa pozitivă / negativă dintre veniturile realizate din poziţiile
închise începând din prima zi de tranzacţionare a anului şi până în ultima zi de
tranzacţionare şi cheltuielile aferente acestor poziţii, evidenţiate în contul
contribuabilului din aceste operațiuni, pentru fiecare tip de contract, indiferent dacă
a ajuns sau nu la scadenţă.
Venitul impozabil realizat din lichidarea unei persoane juridice reprezintă
excedentul distribuţiilor în bani sau în natură peste aportul la capitalul social al
persoanei fizice beneficiare.

13
În cazul veniturilor din dobânzi şi dividende, plătitorii veniturilor au obligaţia
calculării şi reţinerii impozitului pe venit şi plăţii acestuia, până la data de 25,
inclusiv, a lunii următoare celei înregistrării în cont, respectiv a lunii în care se face
plata venitului din dividende.
Obligaţia calculării, reţinerii şi plăţii impozitului datorat asupra venitului impozabil

obţinut din lichidarea unei persoane juridice revine persoanei juridice, iar impozitul
se plăteşte până la data depunerii situaţiei financiare finale la oficiul local al
Registrului Comerţului, respectiv până la data de 25 a lunii următoare celei în care a
fost distribuit venitul reprezentând reducerea capitalului social.
Câştigul net anual impozabil din transferul titlurilor de valoare, din orice
instrumente financiare derivate şi din transferul aurului financiar se determină de
organul fiscal ca diferenţă dintre câştigul net anual şi pierderile reportate din anii
fiscali anteriori rezultate din aceste operaţiuni. Impozitul anual datorat se stabileşte
de organul fiscal pe baza declaraţiei privind venitul realizat şi se plăeşte în termen de
maximum 60 de zile de la data comunicării deciziei de impunere.
Venituri din tranzacţii imobiliare
Veniturile din transferul proprietăţilor imobiliare din patrimoniul personal

(construcţii de orice fel şi terenurile aferente acestora, terenuri de orice fel fără
construcţii) dobândite într-un termen de până la trei ani, inclusiv, se impozitează
astfel:
• pentru valori de până la 200.000 lei, inclusiv, impozitul pe venit este de 3%;
• pentru valori mai mari de 200.000 lei, impozitul pe venit este de 6.000 lei + 2%
calculat la valoarea ce depăşeşte 200.000 lei, inclusiv.
Veniturile din transferul de proprietăţi imobiliare dobândite într-un termen de peste

trei ani se impozitează astfel:
• pentru valori de până la 200.000 lei inclusiv, impozitul pe venit este de 2%;
• pentru valori mai mari de 200.000 lei, impozitul pe venit este de 4.000 lei + 1%
calculat la valoarea ce depăşeşte 200.000 lei, inclusiv.
Nu se datorează impozit pe venit pentru proprietăţile dobândite prin reconstituirea

deptului de proprietate în baza unor legi speciale, pentru actele de donaţie între
rude şi afini de până la gradul trei, inclusiv, între soţi, şi în cazul moştenirilor, cu
condiţia ca succesiunea să fie dezbătută şi finalizată în maximum doi ani de la data
decesului autorului succesiunii (se percepe un impozit pe venit de 1% calculat la
valoarea masei succesorale dacă procedura nu este finalizată în acest termen).

Impozitul pe venit datorat pentru transferul de proprietate se va calcula la valoarea
declarată de părţi în actul prin care se transferă dreptul de proprietate sau
dezmembrămintele acestuia; impozitul se va calcula şi încasa de către notarii
publici. Dacă valoarea declarată de părţi este mai mică decât valoarea minimă
stabilită prin studiul de piaţă realizat de către camerele notarilor publici, notarul
public va notifica organelor fiscale respectiva tranzacţie.
Impozitul calculat şi încasat se plăteşte până la data de 25, inclusiv, a lunii următoare
celei în care a fost încasat.
Venituri din jocuri de noroc
Veniturile din jocuri de noroc cuprind toate sumele încasate şi bunurile şi serviciile
obţinute ca urmare a participării la jocuri de noroc (indiferent de denumire sau de
forma sub care acestea se acordă), inclusiv din cele de tipul jack-pot.
Veniturile din jocuri de noroc se impun prin reţinere la sursă. Impozitul datorat se
determină la fiecare plată, asupra fiecărui venit brut primit de un participant, de la
un organizator sau plătitor de venituri din jocuri de noroc, după cum urmează:
• pentru valori de până la 66.750 lei, inclusiv, impozitul pe venit este de 1%;
• pentru valori cuprinse între 66.750 lei – 445.000 lei, inclusiv, impozitul pe venit
este de 667,5 lei + 16%; pentru ceea ce depăşeşte suma de 66.750 lei;
• pentru valori de peste 445.000 lei, impozitul pe venit este de 61.187,5 lei + 25%
pentru ceea ce depăşeşte suma de 445.000.
Impozitul calculat şi reţinut în momentul plăţii este final, iar obligaţia calculării,
reţinerii şi plăţii impozitului revine organizatorilor / plătitorilor de astfel de venituri.
Impozitul trebuie virat la bugetul de stat până la data de 25, inclusiv, a lunii
următoare celei în care a fost reţinut.
Nu sunt impozabile veniturile obţinute ca urmare a participării la jocurile de noroc

caracteristice cazinourilor, cluburilor de poker, slot-machine şi lozuri sub valoarea
sumei neimpozabile de 66.750 lei, inclusiv, realizate de un contribuabil pentru
fiecare venit brut primit.
Persoanele fizice care obţin venituri ca urmare a participării la jocuri de noroc la

distanţă şi festivaluri de poker, venituri care nu sunt impozabile prin reţinere la
sursă, au obligaţia de a depune declaraţia privind venitul realizat la organul fiscal
competent, pentru fiecare an fiscal, până la data de 25 mai a anului următor celui în
care s-a realizat venitul. Cotele de impozitare aplicabile veniturilor din jocuri de
noroc care se impun prin reţinere la sursă sunt aplicabile şi în acest caz.

14
Venituri din alte surse
În această categorie sunt incluse următoarele tipuri de venituri impozabile (lista

nefiind exhaustivă):
• primele de asigurări suportate de o persoană fizică independentă / de orice altă
entitate în cadrul unei activităţi pentru o persoană fizică care nu are o relaţie de
muncă cu suportatorul primei de asigurări;
• câştigurile de la companiile de asigurări în urma încheierii unui contract de
asigurări între părţi, cu ocazia tragerilor de amortizare;
• veniturile acordate persoanelor fizice pensionari, foşti salariaţi, sub forma
diferenţelor de preţ pentru anumite bunuri, servicii şi alte drepturi, conform
clauzelor din contractul de muncă sau în baza unor legi speciale;
• venitul realizat de persoane fizice sub formă de onorarii pentru servicii de arbitraj
comercial;
• bunurile şi / sau serviciile primite de un participant la o persoană juridică,
acordate / furnizate de către persoana juridică în folosul personal al acestuia;
• venituri din activităţi, altele decât cele de producţie, comerţ, prestări de servicii,
profesii liberale şi din drepturi de proprietate intelectuală, precum şi din activităţi
agricole, silvicultură şi piscicultură, pentru care sunt aplicabile regulile de
impozitare pentru veniturile din activităţi independente sau pentru veniturile din
activităţi agricole, silvicultură şi piscicultură;
• tichete cadou acordate persoanelor fizice în afara unei relaţii generatoare de
venituri din salarii;
• veniturile obţinute de un cedent ca urmare a cesiunii de creanţă, respectiv
realizate de un cesionar din creanţa respectivă.
Pentru cele mai multe dintre veniturile încadrate în această categorie, obligaţia
calculului, reţinerii şi virării impozitului (16%) aparţine plătitorului de venit,
impozitul fiind final. Cu toate acestea, pentru anumite venituri, precum veniturile
obţinute de un cedent ca urmare a cesiunii de creanţă, respectiv realizate de cesionar
din creanţa respectivă, persoanele fizice au obligaţia de a depune declaraţia privind
venitul realizat până la data de 25 mai , inclusiv, a anului următor celui de realizare
a venitului. Impozitul datorat se plăteşte în termen de maximum 60 de zile de la data
comunicării deciziei de impunere.
Contribuabilii care obţin venituri din alte surse nu au obligaţii de completare a

Registrului de evidenţă fiscală şi de conducere a evidenţei contabile.

Venituri neimpozabile
În categoria veniturilor neimpozabile sunt incluse, printre altele:

• indemnizaţia pentru maternitate, risc maternal, creşterea copilului şi îngrijirea
copilului bolnav;
• indemnizaţiile pentru incapacitate de muncă acordate persoanelor fizice, altele
decât cele care obţin venituri din salarii şi asimilate salariilor;
• sumele sau bunurile primite sub formă de sponsorizare sau mecenat, conform
legii;
• sumele sau bunurile (cu excepţia propretăţilor imobiliare), inclusiv titlurile de
valoare şi aur financiar, primite cu titlu de moştenire sau donaţie;
• veniturile din vânzarea bunurilor mobile din patrimoniul personal (cu excepţia
celor considerate venituri din investiţii);
• veniturile de orice fel, în bani sau în natură, primite la predarea deşeurilor din
patrimoniul personal;
• despăgubirile în bani sau în natură primite de o persoană fizică ca urmare a unui
prejudiciu material suferit de aceasta, inclusiv despăgubirile reprezentând daune
morale.
Persoane scutite de la plata impozitului pe venit
Sunt scutite de la plata impozitului pe venit:

• persoanele fizice cu handicap grav sau accentuat, pentru veniturile din activităţi
independente, salarii şi asimilate salariilor, pensii, activităţi agricole, silvicultură şi
piscicultură;
• persoanele fizice, pentru veniturile din salarii şi asimilate salariilor, ca urmare a
desfăşurării activităţii de creare de programe pentru calculator definite potrivit legii;
• persoanele fizice, pentru veniturile realizate din salarii şi asimilate salariilor, ca
urmare a desfăşurării activităţii de cercetare-dezvoltare aplicativă şi/sau de
dezvoltare tehnologică, în condiţiile legii.
Deduceri la calculul impozitului pe venitul din salarii
Pentru funcţia de bază, în vederea calculării venitului impozabil din salarii, din
venitul brut se vor deduce următoarele:
• contribuţiile sociale obligatorii aferente unei luni, datorate potrivit legii în
România sau în conformitate cu instrumentele juridice internaţionale la care
România este parte;
• deducerea personală acordată pentru luna respectivă;

17
• cotizaţia sindicală lunară;
• contribuţiile la fondurile de pensii facultative, în conformitate cu legislația în
materie, la schemele de pensii facultative clasificate astfel - în conformitate cu
legislaţia privind pensiile facultative - de către Autoritatea de Supraveghere
Financiară, efectuate către entităţi autorizate, stabilite în state membre ale Uniunii
Europene sau aparținând Spațiului Economic European, în limita echivalentului în
lei al sumei de 400 de euro anual;
• primele de asigurare voluntară de sănătate, în conformitate cu legislaţia în
materie, suportate de către angajaţi, până la echivalentul în lei al sumei de 400
euro anual.
Pentru fiecare dintre funcţiile secundare, venitul impozabil este calculat ca diferenţa
dintre venitul brut şi contribuţiile sociale obligatorii, datorate potrivit legii, cu
respectarea prevederilor Uniunii Europene sau ale convențiilor / acordurilor privind
coordonarea sistemelor de asigurări sociale la care România este parte, deducerea
personală nefiind aplicabilă.
Contribuabilii pot dispune asupra destinaţiei unei sume reprezentând până la 2% din
impozit pentru susţinerea entităţilor nonprofit, a unităţilor de cult, precum şi pentru
acordarea de burse private.
1.3 Impozitul pe venitul nerezidenţilor

Veniturile realizate de persoanele nerezidente din activităţi desfăşurate în România
sunt impozabile în România în general cu o cotă de 16%, cu anumite excepții.
Excepții apar şi în cazurile în care impozitul este eliminat sau redus conform
prevederilor unei Convenţii pentru evitarea dublei impuneri.
Veniturile realizate din România cuprind, printre altele, următoarele:

• venituri obţinute din activităţi independente desfăşurate în România;
• venituri obţinute din activităţi dependente desfăşurate în România;
• alte tipuri specifice de venituri realizate din România de către persoanele fizice
nerezidente.
Următoarele reprezintă venituri impozabile obţinute din România de nerezidenţi:

• dividendele, dobânzile, redevenţele sau comisioanele de la un rezident;
• dobânzile, redevenţele sau comisioanele de la un nerezident care are un sediu
permanent în România, dacă dobânda / redevenţa / comisionul este o cheltuială a
sediului permanent;
• veniturile din activităţi sportive şi de divertisment desfăşurate în România;

• veniturile din prestarea de servicii de management sau de consultanţă din orice
domeniu, dacă acestea sunt obţinute de la un rezident, sau dacă reprezintă
veniturile unui sediu permanent din România;
• veniturile reprezentând remuneraţii primite de nerezidenţii ce au calitatea de
administrator, fondator sau membru al Consiliului de Administraţie al unei
persoane juridice române;
• veniturile din servicii prestate în România, mai puţin transportul internaţional şi
prestările de servicii accesorii acestui transport;
• veniturile din profesii independente desfăşurate în România;
• veniturile din pensii ce depăşesc plafonul lunar neimpozabil (în prezent 1.050 lei);
• veniturile din premii acordate la concursuri organizate în România;
• veniturile obţinute la jocurile de noroc practicate în România;
• veniturile realizate de nerezidenţi din lichidarea unei persoane juridice române;
• veniturile unui nerezident care sunt atribuibile unui sediu permanent în România;
• veniturile unei persoane fizice străine, obţinute din proprietăţi imobiliare situate
în România, sau din transferul titlurilor de participare deţinute la o persoană
juridică română;
• veniturile unei persoane fizice nerezidente, obţinute dintr-o activitate dependentă
desfăşurată în România;
• veniturile unei persoane fizice nerezidente, obţinute din transferul titlurilor de
valoare deţinute la o persoană juridică română;
• veniturile realizate din transferul masei patrimoniale de la fiduciar la beneficiarul
nerezident în cadrul operaţiunii de fiducie.
Persoanele fizice nerezidente care realizează câştiguri de capital în România se

supun aceluiaşi tratament fiscal aplicabil pentru veniturile realizate de rezidenţii
români. În funcţie de detaliile tranzacţiei, obligaţia calculării, reţinerii şi virării
impozitului pe venit pentru câştigurile realizate din vânzarea de acţiuni poate reveni
fie dobânditorului, fie beneficiarului venitului. Persoanele nerezidente pot numi un
reprezentant sau un agent fiscal român pentru îndeplinirea acestor cerinţe.
Veniturile din tranzacţii cu proprietăţi imobiliare se impozitează în cotele aplicabile

şi rezidenţilor. În cazul existenţei unei Convenţii de evitare a dublei impuneri între
România şi statul de rezidenţă al persoanei fizice, beneficiarul nerezident poate să
aplice prevederile mai favorabile din respectiva convenţie, dacă prezintă plătitorului
de venit certificatul de rezidenţă fiscală.

19
2. Contribuţii sociale
În România, toţi angajatorii şi angajaţii, precum şi alte categorii de persoane, sunt
cuprinşi în categoria contribuabililor la sistemul de securitate socială.
2.2 Contribuţii
Contribuţii sociale datorate pentru venitul din salarii
Persoanele care realizează venituri din salarii sau asimilate salariilor sunt
contribuabili ai sistemului de securitate socială din România, cu respectarea
prevederilor regulamentelor europene de coordonare a sistemelor de securitate
socială sau a convenţiilor de securitate socială pe care România le-a încheiat cu
state din afara Spaţiului Economic European.
Contribuţiile sociale datorate de angajatori şi angajaţi se aplică asupra unor baze de

calcul, care pot fi plafonate conform prevederilor Codului fiscal. Cotele de
contribuţii pot fi modificate prin legea bugetului asigurărilor sociale de stat sau prin
legea bugetului de stat. Pentru anul 2016, contribuţiile sociale au fost stabilite după
cum urmează:
Contribuţiile angajaţilor
• Contribuţia la bugetul asigurărilor sociale de stat (CAS): 10,5%;
• Contribuţia la bugetul asigurărilor pentru şomaj: 0,5%;
• Contribuţia la bugetul asigurărilor sociale de sănătate (CASS): 5,5%.
Baza lunară de calcul a contribuţiilor sociale individuale o reprezintă câştigul brut

realizat din activităţi dependente, în ţară şi în străinătate, cu respectarea
prevederilor legislaţiei europene aplicabile în domeniul securităţii sociale, şi a
acordurilor de securitate socială la care România este parte.
Plafon: baza de calcul pentru contribuţia individuală lunară de asigurări sociale

(CAS) este plafonată la nivelul a de cinci ori câştigul salarial mediu brut pe fiecare
loc de realizare a venitului; pentru anul 2016, câştigul salarial mediu brut este
2.681 lei / lună.
Contribuţiile angajatorilor
• Contribuţia de asigurări sociale: 15,8%; 20,8%; 25,8% în funcţie de condiţiile de

muncă (plafonată);
• Contribuţia de asigurări sociale de sănătate: 5,2%;

• Contribuţia pentru concedii şi indemnizaţii de asigurări sociale de sănătate:
0,85% (plafonată);
• Contribuţia la bugetul asigurărilor de şomaj: 0,5%;
• Contribuţia la fondul de garantare pentru plata creanţelor salariale: 0,25%;
• Contribuţia de asigurare împotriva accidentelor de muncă şi bolilor profesionale:

0,15% - 0,85%, diferenţiată în funcţie de clasa de risc.
Baza lunară de calcul o reprezintă suma câştigurilor brute realizate de persoanele fizice
rezidente şi nerezidente, din salarii şi din venituri asimilate salariilor, precum şi orice
alte venituri din desfăşurarea unei activităţi dependente, corectată cu excepțiile
prevăzute de lege.
Plafon: baza lunară de calcul pentru contribuţia de asigurări sociale este plafonată la
nivelul produsului dintre numărul asiguraţilor şi valoarea a de cinci ori câştigul salarial
mediu brut lunar.
Contribuţiile individuale de asigurări sociale de sănătate şi de şomaj, precum şi cele

datorate de angajator, rămân neplafonate, aplicându-se la bazele de calcul
corespunzătoare, reglementate de Codul fiscal.
Baza lunară pentru calculul contribuţiei pentru concedii şi indemnizaţii de asigurări

sociale de sănătate datorată de angajatori este plafonată la nivelul a 12 salarii minime
brute pe ţară, garantate în plată, înmulţite cu numărul lunar de asiguraţi (salariul
minim brut pe ţară garantat în plată începând cu luna mai 2016 este de 1.250 lei / lună.
Contribuţia de asigurare pentru accidente de muncă şi boli profesionale variază între

0,15% şi 0,85%, în funcţie de categoria de risc. Criteriile de stabilire a categoriilor de
risc sunt stabilite prin Hotărâre de Guvern.
Persoanele fizice şi juridice care au calitatea de angajator sau de entitate asimilată

angajatorului, aşa cum sunt acestea definite de Codul fiscal, au obligaţia depunerii unei
declaraţii unice (Declaraţia 112).
Angajatorii calculează şi reţin contribuţiile sociale la momentul plăţii salariilor.

Contribuţiile sociale se plătesc până la data de 25 a lunii următoare celei pentru care se
datorează drepturile salariale.
Pentru a asigura declararea contribuţiilor sociale aferente veniturilor din salarii

obţinute din străinătate, începând cu 2012 declaraţia unică (Declaraţia 112) trebuie
depusă şi de persoanele fizice care obţin astfel de venituri şi care sunt supuse legislaţiei
naţionale de securitate socială.
Depunerea declaraţiei 112 nu este necesară în cazul în care pentru veniturile salariale

21
obţinute din străinătate nu sunt datorate contribuţii sociale în România potrivit
regulamentelor europene de coordonare a sistemelor de securitate socială sau
convenţiilor pe care România le-a încheiat în domeniul securităţii sociale cu state din
afara Spaţiului Economic European şi se poate face dovada acestui aspect în România.
Contribuţii sociale datorate pentru venitul din activităţi independente
Persoanele care realizează venituri din activităţi independente datorează contribuţii

individuale de asigurări sociale în cotă de 10,5%, precum şi contribuţii individuale de
asigurări sociale de sănătate în cotă de 5,5%. În cazul veniturilor din drepturi de
proprietate intelectuală pentru care impozitul pe venit se reţine la sursă, obligaţia
reținerii şi virării contribuţiilor revine plătitorului de venit.
În cazul persoanelor fizice care obţin venituri din activităţi independente şi care
determină venitul net anual pe baza normelor anuale de venit, baza de calcul a
contribuţiilor de asigurări sociale este valoarea anuală a normei de venit raportată la
numărul de luni în care se desfăşoară activitatea, şi nu poate fi mai mică decât
echivalentul a 35% din câştigul salarial mediu brut (în prezent 2.681 lei ), nici mai
mare decât echivalentul a de cinci ori acest câştig.
În cazul persoanelor fizice care obţin venituri din activităţi independente şi care
determină venitul net anual în sistem real, pentru plăţi anticipate, baza de calcul a
contribuţiilor de asigurări sociale este echivalentul a 35% din câştigul salarial mediu
brut în vigoare în anul pentru care se stabilesc plăţile anticipate. Baza lunară de calcul
se recalculează în anul următor celui de realizare a venitului şi se stabileşte ca diferenţă
dintre venitul brut realizat şi cheltuielile efectuate în scopul desfăşurării activităţii
independente. Baza lunară nu poate fi mai mică decât echivalentul a 35% din câştigul
salarial mediu brut (în prezent 2.681 lei), nici mai mare decât echivalentul a de cinci ori
acest câştig.
Contribuţiile pentru asigurări sociale nu se datorează pentru veniturile din activităţi

independente dacă persoana în cauză este asigurată în sistem propriu de asigurări
sociale şi nu are obligaţia asigurării în sistemul public de pensii, sau dacă are calitatea
de pensionar.
Baza lunară de calcul a contribuţiilor de asigurări de sănătate este venitul brut obţinut
din activităţi independente din care se scad cheltuielile suportate în scopul realizării
acestor venituri; în cazul în care venitul din activităţi independente este singurul venit
realizat, această bază de calcul nu poate fi mai mică decât salariul minim brut pe ţară.
Exceptând veniturile din drepturi de proprietate intelectuală, pentru veniturile din

activităţi independente, contribuţiile individuale de asigurări sociale şi contribuţiile
individuale de asigurări sociale de sănătate se plătesc trimestrial, în patru rate egale,
până la data de 25 din ultima lună a fiecărui trimestru.

Contribuţiile sociale datorate pentru venitul din drepturi de proprietate
intelectuală
Pentru aceste venituri în regim de reținere la sursă a impozitului plătitorii veniturilor

au obligaţia calculării, reţinerii şi virării contribuţiei individuale de asigurări sociale
şi a contribuţiei individuale de asigurări sociale de sănătate, până la data de 25,
inclusiv, a lunii următoare celei în care s-a plătit venitul.
Baza lunară de calcul a contribuţiei individuale de asigurări sociale şi a contribuţiei

de asigurări sociale de sănătate o reprezintă diferenţa dintre venitul brut şi
cheltuiala deductibilă. În cazul contribuţiei de asigurări sociale, baza lunară de
calcul nu poate fi mai mare decât echivalentul a de cinci ori câştigul salarial mediu
brut prevăzut în legea bugetului asigurărilor sociale de stat.
În anul 2016, persoanele care contribuie deja la sistemul de asigurări sociale de

sănătate (de exemplu, persoanele care obţin alte venituri din activităţi independente
– PFA/PFI, salarii, pensii, indemnizaţii de şomaj, indemnizaţii pentru creşterea
copilului) sunt exceptate de la plata acestor contribuţii pentru veniturile din drepturi
de proprietate intelectuală.
Contribuţiile sociale datorate pentru venitul din cedarea folosinței bunurilor
Pentru aceste venituri se datorează contribuţia individuală de asigurări sociale de

sănătate.
Baza lunară de calcul a contribuției de asigurări sociale de sănătate o reprezintă

diferenţa dintre venitul brut şi cheltuiala deductibilă, şi nu poate fi mai mare decât
valoarea a de cinci ori câştigul salarial mediu brut. Dacă venitul din cedarea folosinţei
bunurilor este singurul venit pentru care se calculează contribuţia, baza lunară de
calcul nu poate fi mai mică decât un salariu de bază minim brut pe ţară.
Pentru veniturile din cedarea folosinței bunurilor nu se datorează contribuția de

asigurări sociale.
Contribuţia de asigurări sociale de sănătate datorată pentru veniturile din

investiţii şi pentru alte venituri
Persoanele care realizează alte venituri impozabile (de exemplu, dividende, dobânzi,
câştiguri de capital, venituri din alte surse) ale căror baze lunare de calcul se situează
peste valoarea salariului minim brut pe ţară au obligaţia de a plăti contribuţii
individuale de asigurări de sănătate în cotă de 5,5% pentru întregul venit obţinut din
aceste surse, cu excepţia cazului în care obţin alte venituri pentru care se percep
contribuţii de asigurări sociale de sănătate (de exemplu, venituri din salarii, venituri
din activităţi independente, pensii, indemnizaţii de şomaj).

22
Contribuţia de asigurări sociale de sănătate se stabileşte de organul fiscal pe baza
venitului declarat de persoana care realizează venitul sau pe baza declarației privind
calcularea şi reținerea impozitului pentru fiecare beneficiar de venit, şi trebuie achitată
anual, în termen de 60 de zile de la data la care este comunicată decizia de impunere.
Contribuţia de asigurări sociale de sănătate datorată de persoanele care nu

realizează venituri
Persoanele care nu realizează venituri precum venituri din salarii, venituri din
activităţi independente, venituri din cedarea folosinţei bunurilor, indemnizaţii de
şomaj, pensii şi alte categorii de venituri astfel cum sunt prevăzute de legislaţia fiscală
sau care realizează venituri lunare exclusiv din investiţii şi / sau din alte surse ale căror
baze de calcul se situează sub nivelul valorii salariului minim brut pe ţară, şi care nu se
încadrează în categoriile de persoane care beneficiează de asigurarea de sănătate fără
plata contribuţiei sau în categoria de persoane pentru care plata contribuţiei se suportă
din alte surse, datorează contribuţia de asigurări sociale de sănătate:
• lunar, prin aplicarea cotei individuale de contribuţie asupra asupra bazei de calcul
reprezentând valoarea salariului minim brut pe ţară; sau
• la data la care accesează serviciile acordate de sistemul public de asigurări sociale

de sănătate, aplicând cota individuală de contribuţie asupra bazei de calcul
reprezentând valoarea a de şapte ori salariul minim brut pe ţară.
3. Drepturile de muncă şi de şedere în România ale

cetăţenilor Spaţiului Economic European ( SEE) şi ai
Cofederaţiei Elveţiene, precum şi ale ceţăţenilor
statelor terţe (străini)
Dreptul de muncă al cetăţenilor din SEE şi Confederaţia Elveţiană
Cetăţenii din SEE şi Confederaţia Elveţiană care lucrează în România în baza unui
contract de muncă încheiat cu un angajator din România sau în regim de detaşare
nu au obligaţia de a obţine documente imigraţioniste care să le confere dreptul de
muncă, aceștia având acces liber pe piaţa de muncă locală.
În cazul lucrătorilor detaşaţi, în vederea prestării de servicii transnationale există o

procedură de notificare a inspectoratului teritorial de muncă competent asupra
detaliilor detaşării, procedură aflată în sarcina angajatorului străin.

Dreptul de muncă al cetățenilor străini
Prin „străin” se înţelege o persoană care nu are cetăţenie română, cetăţenia unui alt
stat membru al SEE ori a Confederaţiei Elveţiene.
Ca regulă generală, străinii care lucrează în România trebuie să obţină un aviz de

angajare sau aviz de detaşare anterior începerii activităţii.
Atât avizul de angajare cât şi avizul de detaşare sunt documente eliberate de

autorităţile imigraţioniste române competente, la solicitarea angajatorului român,
respectiv a beneficiarului prestării de servicii din România, după caz.
Avizul de angajare atestă dreptul angajatorului român de a încadra în muncă un

străin, iar avizul de detaşare dă dreptul străinului de a solicita viză de lungă şedere
în scop de detaşare, precum şi un permis de şedere corespunzător.
Unele categorii de străini îşi pot desfăşura activitatea în România fără a obţine în
prealabil aviz de angajare sau aviz de detaşare, de exemplu, străinii care sunt titulari
ai unui drept de şedere în România în calitate de membri de familie ai unui cetăţean
român, străinii angajaţi ai unor companii din state SEE sau din Confederaţia
Elveţiană, detaşaţi în România, în anumite circumstanţe.
În privinţa străinilor detaşaţi în România există o procedură de notificare a

inspectoratului teritorial de muncă competent asupra detaliilor detaşării. Această
procedură este în sarcina companiei din România.
Tipurile de avize de angajare care pot fi acordate străinilor sunt următoarele: aviz de
angajare pentru lucrători permanenţi, pentru lucrători sezonieri, pentru lucrători
stagiari, pentru lucrători transfrontalieri şi pentru lucrători înalt calificaţi.
Avizul de angajare pentru lucrători permanenţi
În vederea încadrarii în muncă a unui străin cu contract individual de muncă cu normă

întreagă pe o perioadă determinată sau nedeterminată, angajatorul român trebuie sa
obţină în prealabil un aviz de angajare pentru lucrători permanenţi.
Avizul de angajare pentru lucrători înalt calificaţi
Acest tip de aviz de angajare se acordă de autorităţile imigraţioniste angajatorului

român în vederea încadrării în muncă a unui străin cu contract individual de muncă, pe
un loc de muncă înalt calificat, cu respectarea unor cerinţe speciale cu privire la
salariu, durata contractului, calificarea profesională superioară a străinului etc.

25
Avizul de detaşare pentru lucrători detaşaţi
Străinii pot fi detaşaţi în România de către angajatorii lor cu sediul în străinatate, în

baza unui contract încheiat între întreprinderea care face detaşarea şi compania din
România sau la o reprezentanţă, sucursală sau filială din România a angajatorului
străin sau la o companie care aparţine aceluiaşi grup de companii.
Avizul de detaşare dă dreptul străinului să solicite o viză de lungă şedere şi un permis

de şedere corespunzător pentru cel mult un an într-un interval de minimum cinci ani, şi
implică existenţa unui contract de muncă încheiat între detaşat şi compania care
dispune detaşarea.
Avizul de detaşare pentru lucrători transferaţi în cadrul aceleiași companii sau al

aceluiași grup de companii ( „lucrător ICT”)
Acest tip de aviz este recent introdus în legislaţia din România şi se eliberează străinilor
transferaţi pentru o perioadă de până la trei ani fie în calitate de cadre de conducere sau
specialişti, respectiv pentru o perioadă de până la un an în calitate de stagiari, de către
un angajator stabilit într-un stat terț, la una sau mai multe entități care aparțin acelei
companii sau aceluiași grup de companii, dintre care cel puțin una este situată pe
teritoriul României.
Avizul de detaşare poate fi eliberat şi unui lucrător ICT într-un alt stat membru al
Uniunii Europene, care este detașat pe teritoriul României, fie pentru o perioadă de
până la 90 de zile în orice perioadă de 180 de zile, denumită „ mobilitate pe termen
scurt”, fie pentru o perioadă ce depășește 90 de zile, denumită „mobilitate pe termen
lung”.
Avizul pentru lucrători ICT se eliberează cu condiţia respectării anumitor condiţii

generale şi speciale prevăzute de lege, printre care şi existenţa unui contingent aprobat.
Dreptul de şedere
Documentele care confirmă dreptul de şedere pe teritoriul României sunt: certificatul
de înregistrare, cartea de rezidenţă, permisul de şedere şi Cartea albastră a UE, permisul
ICT şi permisul mobile ICT.
Şederea în România a cetăţenilor SEE, ai Confederaţiei Elveţiene şi a
membrilor de familie ai acestora care sunt străini
Cetăţenii din SEE şi Confederaţia Elveţiană pot intra şi rămâne în România pentru o
perioadă de până la trei luni fără îndeplinirea unei condiţii suplimentare. Pentru o
rezidenţă mai mare de trei luni, aceștia trebuie sa obţină un „certificat de înregistrare”
de la autoritățile cu atribuţii în domeniul imigrării. Acesta se poate obţine în 24 de ore
de la data solicitării şi are o valabilitate de până la cinci ani. Certificatele de înregistrare
se obţin în funcţie de scopul şederii în România a cetăţeanului SEE sau al Confederaţiei
Elveţiene (de exemplu, lucrător, mijloace de întreţinere etc.).
Membrii de familie ai cetăţenilor SEE şi ai Confederaţiei Elveţiane, care nu deţin la
rândul lor cetăţenia unui stat membru SEE sau a Confederaţiei Elveţiene, pot fi supuşi
altor formalităţi privind intrarea şi şederea în România, precum:
• obţinerea unei vize de intrare în România, dacă este cazul; şi/sau
• obţinerea unei cărţi de rezidenţă, în cazul în care şederea în România depăşeşte trei
luni.
Şederea în România pentru străini

În general, străinii a căror şedere în România depăşeşte 90 de zile într-o perioadă de şase
luni trebuie să obţină un permis de şedere temporară. Permisul de şedere temporară
se solicită după ce anterior a fost obţinută o viză de lungă şedere corespunzătoare (de
exemplu, viză de lungă ședere pentru angajare în muncă, viză de lungă ședere pentru
detașare etc.) de la misiunea diplomatică a României din străinătate (de regulă, din ţara
de reşedinţă sau ţara de domiciliu).
Cetăţenii SUA, ai Canadei și ai Japoniei sunt exceptați de la obţinerea vizei de lungă
şedere, prin urmare aceştia pot solicita un permis de şedere fără a obţine în prealabil
viza de lungă şedere.
Permisele de şedere eliberate de către autorităţile din România sunt:
• „Cartea albastră a UE” (Blue Card) pentru lucrători înalt calificaţi;
Printre avantajele conferite de Cartea albastră a UE posesorului său este posibilitatea
cumulării perioadelor de şedere în diferite State Membre în vederea îndeplinirii
condiţiilor pentru obţinerea dreptului de şedere pe termen lung.
• „Permisul unic” pentru lucrători permanenţi;
• „Permis ICT” pentru lucrătorii transferaţi de la compania angajatoare stabilită într-un
stat terț la o companie din România, care aparține fie primei companii, fie aceluiași
grup de companii;
• „Permis mobile ICT” pentru străinii, lucrători ICT într-un alt stat membru al Uniunii
Europene, detașaţi pe teritoriul României pentru o perioadă ce depășește 90 de zile.
Obţinerea dreptului de şedere pe termen lung de către un străin, şi implicit a permisului
de şedere pe termen lung, depinde de îndeplinirea unor condiţii precum durata şederii
străinului în România, valoarea investiţiei sale etc.

27
Codul numeric personal (CNP)
Codul numeric personal este atribuit de Inspectoratul pentru Imigrări competent odată
cu permisul de şedere al străinilor, respectiv cu certificatul de înregistrare pentru
cetăţenii din SEE şi Confederaţia Elveţiană care trebuie să obţină documente de şedere în
România. Codul numeric personal este folosit ca număr de identificare fiscală după ce
este înregistrat la autorităţile fiscale române.
Numărul de înregistrare fiscală (NIF)

Străinii şi cetăţenii SEE şi ai Confederaţiei Elveţiene care nu sunt obligaţi să obţină un
permis de şedere sau respectiv un certificat de înregistrare, dar care au obligaţii fiscale
în România, trebuie să solicite înregistrarea fiscală în România prin intermediul unui
împuternicit sau reprezentant fiscal, în vederea obţinerii unui număr de înregistrare
fiscală.

Capitolul II: Impozitarea persoanelor
juridice
1. Prevederi speciale pentru aplicarea Codului

fiscal
Principiul prevalenţei economicului asupra juridicului
Conform principiului prevalenţei economicului asupra juridicului, autoritățile fiscale
pot să nu ia în considerare o tranzacție care nu are scop economic, sau să reclasifice o
tranzacție pentru a reflecta conținutul economic al acesteia.
Principiul predictibilităţii impunerii
Odată cu intrarea în vigoare a Legii 227/2015 privind Codul Fiscal la 1 ianuarie 2016,
a fost introdus un nou principiu al fiscalităţii, şi anume predictibilitatea impunerii, prin
care se asigură stabilitatea impozitelor, a taxelor și contribuțiilor obligatorii, pentru o
perioadă de timp de cel puțin un an.
Tranzacții artificiale
Începând cu 1 februarie 2013, s-a introdus noțiunea de tranzacție artificială. Tranzacţiile
artificiale sunt cele care nu au un conţinut economic şi care nu pot fi utilizate în mod
normal în cadrul unor practici economice obişnuite, scopul esenţial al acestora fiind
acela de a evita impozitarea ori de a obţine avantaje fiscale care altfel nu ar putea fi
acordate.
Tranzacțiile artificiale nu vor fi considerate ca făcând parte din domeniul de aplicare al
convenţiilor de evitare a dublei impuneri.

29
2. Impozitul pe profit
Teritorialitatea
O companie este considerată rezidentă fiscal în România dacă are în această ţară sediul
social înregistrat sau locul de exercitare a conducerii efective.
Entităţile supuse impozitului pe profit
• Persoanele juridice române;
• Persoanele juridice străine care îşi desfăşoară activitatea în România prin intermediul
unui sediu permanent;
• Persoanele juridice străine care au locul de exercitare al conducerii efective în

România;
• Persoanele juridice străine care obţin venituri din transferul de proprietăţi imobiliare
situate în România sau al oricăror drepturi legate de aceste proprietăţi, inclusiv
închirierea sau cedarea folosinţei bunurilor proprietăţii imobiliare situate în Romania,
venituri din exploatarea resurselor naturale situate în Romania, precum şi venituri din
vânzarea-cesionarea titlurilor de participare deţinute la o persoană juridică română;
• Persoanele juridice cu sediul social în România, înfiinţate potrivit legislaţiei europene.
Cota de impozit
Cota standard a impozitului pe profit este de 16%.
Impozitul pe profit datorat de către contribuabilii care desfăşoară activităţi de natura
cluburilor de noapte, a discotecilor, cazinourilor sau pariurilor sportive nu poate fi mai
mic de 5% din veniturile obţinute din aceste activităţi.
Cota de impozit aplicată asupra veniturilor microîntreprinderiloreste una progresiva
şi variază de la 1 % până la 3% şi se aplică în funcţie de numarul de angajati. Pentru
mai multe detalii vă rugăm să consultaţi secţiunea intituată „Impozitul pe venitul
microîntreprinderilor”.

2.2 Impozitul pe venitul persoanelor juridice rezidente
Perioada fiscală şi perioada contabilă
Anul fiscal este anul calendaristic sau durata de existenţă a entităţii, dacă aceasta a
fost înfiinţată sau desfiinţată în timpul anului respectiv.
Anul contabil este de regulă anul calendaristic, însă companiile pot să opteze
pentru un an financiar care să nu coincidă cu anul calendaristic. Fac excepţie
instituţiile de credit, instituţiile financiare nebancare, entităţile autorizate,
reglementate şi supravegheate de Comisia Naţională a Valorilor Mobiliare,
companiile de asigurare-reasigurare şi de reasigurare, precum şi companiile de
pensii private, care nu au posibilitatea de a-şi stabili un an financiar care să nu
coincidă cu anul calendaristic.
Începând cu anul 2014, companiile pot opta pentru un an fiscal diferit de anul
calendaristic. Primul an fiscal modificat include şi perioada anterioară din anul
calendaristic cuprinsă între 1 ianuarie şi ziua anterioară primei zi a anului fiscal
modificat, acesta reprezentând un singur an fiscal. Contribuabilii au obligaţia de a
comunica organelor fiscale teritoriale modificarea anului fiscal, în termen de 15 zile
de la data începerii anului fiscal modificat sau de la data înregistrării acestora, după
caz.
Odată cu intrarea în vigoare a Legii 227/2015 privind Codul Fiscal la 1 ianuarie

2016, perioada de prescripţie pentru impozitul pe profit datorat de contribuabili cu
an fiscal diferit de cel calendaristic este de cinci ani, începând cu data de întâi a
lunii următoare celei în care se împlinesc şase luni de la încheierea anului fiscal
pentru care se datorează obligaţia fiscală.
Baza de impozitare
Rezultatul fiscal al unei companii se calculează ca diferenţa dintre veniturile şi
cheltuielile înregistrate conform reglementărilor contabile aplicabile, ajustate din
perspectivă fiscală prin scăderea veniturilor neimpozabile şi a deducerilor fiscale, şi
adăugarea cheltuielilor nedeductibile. La calculul rezultatului fiscal se iau în considerare
şi alte elemente similare veniturilor şi cheltuielilor, precum şi pierderile fiscale care se
recuperează in conformitate cu prevederile fiscale. Rezultatul fiscal pozitiv este profit
impozabil, rezultatul fiscal negativ este pierdere fiscală.
Pentru contribuabilii care aplică IFRS există reguli fiscale specifice pentru determinarea
valorii fiscale, ajustările pentru depreciere, amortizarea, tratamentul fiscal al impozitului
pe profit amânat şi plăţile anticipate.

Codul Fiscal intrat in vigoare la 1 ianuarie 2016 prevede fie posibilitatea de corectare
a bazei fiscale în anul fiscal în care se corectează eroarea contabilă, dacă aceasta este
efectuată pe seama contului de profit şi pierdere, fie corectarea potrivit reglementărilor
contabile pe seama rezultatului reportat, prin ajustarea rezultatului fiscal al anului la
care se referă acestea şi depunerea unei declaraţii rectificative în condiţiile prevăzute de
Codul de procedură fiscală.
Veniturile neimpozabile
Cele mai relevante tipuri de venituri neimpozabile prevăzute de Codul fiscal al României
sunt:
• dividendele primite de la o persoană juridică română;
• dividendele primite de la o persoană juridică străină care plăteşte impozit pe profit
sau un impozit similar impozitului pe profit, situată într-un stat terţ, cu care România
are încheiată o convenţie de evitare a dublei impuneri, dacă persoana juridică română
care primeşte dividendele deţine, la persoana juridică română sau la persoana juridică
străină din statul terţ, la data înregistrării acestora, pe o perioadă neîntreruptă de un
an, minimum 10% din capitalul social al persoanei juridice care distribuie dividende;
• valoarea titlurilor de participare noi sau sumele reprezentând majorarea valorii
nominale a titlurilor de participare existente, înregistrate ca urmare a încorporării
rezervelor, beneficiilor sau primelor de emisiune la persoanele juridice la care se deţin
titluri de participare;
• veniturile din anularea, recuperarea, inclusiv refacturarea cheltuielilor pentru care
nu s-a acordat deducere, veniturile din reducerea sau anularea provizioanelor pentru
care nu s-a acordat deducere, precum şi veniturile din restituirea sau anularea unor
dobânzi şi / sau penalităţi pentru care nu s-a acordat deducere;
• veniturile reprezentând anularea rezervei înregistrate ca urmare a participării în
natură la capitalul altor persoane juridice, sau ca urmare a majorării capitalului social
la persoana juridică la care se deţin titlurile de participare;
• veniturile provenind din impozitul pe profit amânat determinat şi înregistrat de
contribuabilii care aplică reglementările contabile conforme cu IFRS;
• veniturile din modificarea valorii juste a investiţiilor imobiliare / activelor biologice
deţinute de contribuabilii care aplică IFRS; aceste sume sunt impozabile concomitent
cu deducerea amortizării fiscale, sau la momentul scăderii din gestiune a acestor
investiţii imobiliare / active biologice, după caz;
• veniturile reprezentând creşteri de valoare rezultate din reevaluarea mijloacelor fixe,
a terenurilor, imobilizărilor necorporale, după caz, care compensează cheltuielile cu
descreşterile anterioare aferente aceleiaşi imobilizări;
• veniturile neimpozabile prevăzute explicit în acorduri şi memorandumuri, aprobate
prin acte normative;
31
• veniturile din lichidarea unei alte persoane juridice române sau a unei persoane
juridice străine situate într-un stat cu care România are încheiată o convenţie de
evitare a dublei impuneri, dacă la data începerii operaţiunii de lichidare contribuabilul
a deţinut pe o perioadă neîntreruptă de un an minimum 10% din capitalul social al
persoanei juridice supuse operaţiunii de lichidare;
• veniturile din evaluarea / reevaluarea / vânzarea / cesionarea titlurilor de participare
deţinute la o persoană juridică română sau la o persoană juridică străină situată într-
un stat cu care România are încheiată o convenţie de evitare a dublei impuneri, dacă
la data evaluarii / reevaluarii / vânzării / cesionării, inclusiv, contribuabilul a deţinut
pe o perioadă neîntreruptă de un an minimum 10% din capitalul social al persoanei
juridice la care are titlurile de participare;
• sumele colectate, potrivit legii, pentru îndeplinirea responsabilităţilor de finanţare a
gestionării deşeurilor;
• veniturile aferente titlurilor de plată obţinute de persoanele îndreptăţite, potrivit legii,
titulari iniţiali în evidenţa Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor sau
moştenitori legali ai acestora;
• despăgubirile primite în baza hotărârilor Curţii Europene a Drepturilor Omului;
• veniturile înregistrate printr-un sediu permanent dintr-un stat străin, dacă se aplică
convenţiile de evitare a dublei impuneri încheiate între România şi statul respectiv, iar
metoda prevăzută în convenţie este metoda scutirii;
• sumele primite ca urmare a restituirii cotei-părţi din aporturile acţionarilor /
asociaţilor, cu ocazia reducerii capitalului social, potrivit legii.
Deductibilitatea cheltuielilor
Cheltuielile se împart în trei categorii: cheltuieli deductibile, cheltuieli cu deductibilitate
limitată şi cheltuieli nedeductibile.
Cheltuielile deductibile
De regulă, sunt considerate cheltuieli deductibile cheltuielile efectuate în scopul
desfăşurării activităţii economice, inclusiv cele reglementate prin acte normative în
vigoare, precum şi taxele de înscriere, cotizaţiile şi contribuţiile datorate către camerele
de comerţ şi industrie, organizaţiile patronale şi organizaţiile sindicale. Cheltuielile
cu salariile şi cele asimilate salariilor sunt cheltuieli deductibile pentru determinarea
rezultatului fiscal, în afara de cele prevăzute ca nedeductibile, indiferent de regimul
fiscal aplicabil acestora la nivelul persoanei fizice.
Cheltuielile menţionate explicit de Codul fiscal ca fiind efectuate în scopul desfăşurării
activităţii economice includ, neexhaustiv:

• cheltuielile pentru reclamă şi publicitate;
• cheltuielile de cercetare şi dezvoltare care nu îndeplinesc condiţiile pentru a fi
recunoscute ca active necorporale din punct de vedere contabil;
• cheltuielile cu protecţia mediului şi conservarea resurselor;
• cheltuielile pentru perfecţionarea managementului, a sistemelor informatice,
introducerea, întreţinerea şi perfecţionarea sistemelor de management al calităţii,
obţinerea atestării conforme cu standardele de calitate;
• cheltuielile de transport şi cazare aferente călătoriilor de afaceri efectuate în România
sau în străinătate de angajaţi şi administratori, precum şi de persoanele fizice asimilate
acestora (administratori pe bază de mandat şi persoane detaşate ale căror costuri sunt
suportate de companie);
• cheltuielile efectuate cu editarea publicaţiilor care sunt înregistrate ca retururi în
perioada de determinare a profitului impozabil pe baza documentelor justificative şi
în limita cotelor prevăzute în contractele de distribuţie;cheltuielile pentru marketing,
studiul pieţei, promovarea pe pieţele existente sau noi, participarea la târguri şi
expoziţii, la misiuni de afaceri, editarea de materiale informative proprii;
• cheltuielile generate de taxa pe valoarea adăugată, în situaţia în care taxa respectivă
este aferentă unor bunuri sau servicii achiziţionate în scopul desfăşurării activităţii
economice;
• cheltuielile reprezentând valoarea creanţelor înstrăinate, potrivit legii;
• cheltuielile reprezentând dobânzi penalizatoare, penalităţi şi daune-interese, stabilite
în cadrul contractelor încheiate, în derularea activităţii economice, cu persoane
rezidente / nerezidente, pe măsura înregistrării acestora;
• cheltuielile privind serviciile care vizează eficientizarea, optimizarea, restructurarea
operaţională şi / sau financiară a activităţii contribuabilului;cheltuielile rezultate din
deprecierea titlurilor de participare şi a obligaţiunilor;
• cheltuielile generate de evaluarea ulterioară şi executarea instrumentelor financiare
derivate, înregistrate potrivit reglementărilor contabile.
Cheltuielile cu deductibilitate limitată
Deductibilitatea anumitor cheltuieli este limitată astfel:
• cheltuielile cu dobânzi şi pierderile nete din diferenţele de curs valutar (vezi detalii
mai jos);
• cheltuielile cu provizioane / ajustări pentru depreciere şi rezerve în limitele prevăzute

mai jos;

33
• amortizarea şi pierderea de valoare a mijloacelor fixe conform regulilor prezentate mai
jos;
• scăzămintele, perisabilităţile, pierderile rezultate din manipulare / depozitare, potrivit

legii;
• cheltuielile de protocol sunt deductibile în limita a 2% aplicată asupra asupra

profitului contabil la care se adaugă cheltuielile cu impozitul pe profit şi cheltuielile de
protocol; începând cu luna aprilie 2013, se includ în categoria cheltuielilor de protocol
şi cheltuielile înregistrate cu TVA colectată pentru cadourile oferite de contribuabili,
cu o valoare de minimum 100 de lei;
• cheltuielile sociale sunt deductibile în limita a 5% din cheltuielile cu salariile.

Cheltuielile sociale includ, printre altele, ajutoarele pentru naştere, cheltuielile cu
tichetele de creşă, ajutoarele pentru înmormântare şi cele pentru boli grave sau
incurabile şi pentru proteze, precum şi cheltuielile pentru desfăşurarea
corespunzătoare a anumitor activităţi sau funcţionarea corespunzătoare a unor unităţi
aflate în administrarea contribuabililor (grădiniţele, creşele, serviciile medicale pentru
boli profesionale şi accidente de muncă până la internarea în unităţi medicale,
cantinele, cluburile sportive, cluburile etc.), cadouri în bani sau în natură, inclusiv
tichete cadou oferite salariaţilor şi copiilor minori ai acestora, servicii de sănătate
acordate în cazul bolilor profesionale şi al accidentelor de muncă până la internarea
într-o unitate sanitară. Sunt deductibile în această limită şi alte cheltuieli efectuate în
baza contractului colectiv de muncă;
• cheltuielile reprezentând tichetele de masă şi voucherele de vacanţă acordate de

angajatori, potrivit legii;
• pierderile tehnologice care sunt cuprinse în norma de consum proprie necesară pentru
fabricarea unui produs sau prestarea unui serviciu;
• cheltuielile de funcţionare, întreţinere şi reparaţii aferente unui sediu aflat în locuinţa

proprietate personală a unei persoane fizice, folosită şi în scop personal, deductibile în
limita corespunzătoare suprafeţelor puse la dispozitia companiei în baza contractelor
încheiate între părţi în acest scop;
• cheltuielile reprezentând cantităţile de energie electrică consumate la nivelul normei

proprii de consum tehnologic sau, în lipsa acesteia, la nivelul normei aprobate de către
Autoritatea Naţională de Reglementare în Domeniul Energiei, care include şi
consumul propriu comercial, pentru contribuabilii din domeniul distribuţiei energiei
electrice;
• taxele şi cotizaţiile plătite organizaţiilor neguvernamentale sau asociaţiilor

profesionale care au legătură cu activitatea contribuabilului sunt deductibile în limita

sumei de 4.000 euro pe an;
• cheltuielile aferente vehiculelor care nu sunt folosite exclusiv în scopul activităţii

economice, cu o masă totală maximă autorizată care să nu depăşească 3.500kg şi care
să nu aibă mai mult de nouă scaune de pasageri, sunt deductibile în proporţie de 50%.
Fac excepţie cheltuielile aferente anumitor tipuri de vehicule pentru care legea
prezumă că sunt folosite exclusiv în scop comercial, de exemplu, cele folosite pentru
servicii de urgenţă, pază, cele folosite de agenţii de vânzări, curierat sau pentru
transportul de călători / mărfuri.
Cheltuielile nedeductibile
O serie de cheltuieli sunt considerate nedeductibile, de exemplu:
• cheltuiala cu impozitul pe profit datorat, inclusiv cele reprezentând diferenţe din anii
precedenţi sau din anul curent, precum şi impozitele pe profit sau pe venit plătite în
străinătate, cheltuielile cu impozitul pe profit amânat înregistrat în conformitate cu
reglementările contabile aplicabile;
• cheltuielile cu impozitele nereţinute la sursă în numele persoanelor fizice şi juridice
nerezidente;
• cheltuielile aferente veniturilor neimpozabile;
• dobânzile, amenzile şi penalităţile datorate autorităţilor române sau străine potrivit
prevederilor legale, cu excepţia celor aferente contractelor încheiate cu aceste
autorităţi;
• cheltuielile cu serviciile de management, consultanţă, asistenţă sau alte servicii,
prestate de o persoană situată într-un stat cu care România nu are încheiat un
instrument juridic în baza căruia să se realizeze schimbul de informaţii fiscale. Aceste
prevederi se aplică numai în situaţia în care cheltuielile sunt efectuate ca urmare a
unor tranzacţii considerate ca fiind artificiale;
• cheltuielile de sponsorizare şi mecenat şi cheltuielile privind burse private. Totuşi,
contribuabililor li se acordă un credit fiscal în limita celei mai mici sume dintre 0,5%
din cifra de afaceri şi 20% din impozitul pe profit datorat; începând cu 1 ianuarie
2014, contribuabilii care nu beneficiază de credit fiscal în anul în care efectuează
sponsorizări potrivit legii pot reporta cheltuielile cu sponsorizarea în următorii şapte
ani consecutivi;
• pierderile înregistrate la scoaterea din gestiune a creanţelor neîncasate, pentru
partea neacoperită de provizion, precum şi cele înregistrate în alte cazuri decât
următoarele: dacă are loc punerea în aplicare a unui plan de reorganizare confirmat
printr-o sentinţă judecătorească, în conformitate cu prevederile Legii nr. 85/2014,

35
dacă procedura de faliment împotriva debitorului a fost închisă pe baza hotărârii
judecătoreşti; dacă debitorul a decedat, iar creanţele nu pot fi recuperate de la
succesori; dacă debitorul este dizolvat sau lichidat; dacă debitorul are dificultăţi
financiare majore, care îi afectează întregul patrimoniu; dacă au fost încheiate
contracte de asigurare;
• cheltuielile cu beneficiile acordate salariaţilor în instrumente de capitaluri cu
decontare în acţiuni / numerar. Acestea reprezintă elemente similare cheltuielilor la
momentul acordării efective a beneficiilor, dacă acestea sunt supuse impozitului pe
venit;
• cheltuielile în favoarea acţionarilor, altele decât cele aferente bunurilor sau serviciilor
primite de la acţionari la valoarea de piaţă;
• cheltuielile aferente veniturilor neimpozabile;
• cheltuielile cu primele de asigurare care nu privesc activele şi riscurile asociate
activităţii contribuabilului, cu excepţia celor care privesc bunurile reprezentând
garanţie bancară pentru creditele utilizate în desfăşurarea activităţii;
• cheltuielile reprezentând valoarea deprecierilor mijloacelor fixe, în cazul în care, ca
urmare a efectuării unei reevaluări, se înregistrează o descreştere a valorii acestora;
• cheltuielile cu modificarea valorii juste a activelor biologice deţinute de contribuabilii
care aplică IFRS;
• cheltuielile cu dobânzile, stabilite în conformitate cu IFRS, aferente achiziţionării
mijloacelor fixe / imobilizărilor necorporale / stocurilor în baza unor contracte cu
plata amânată;
• cheltuielile înregistrate în evidenţa contabilă, care au la bază un document emis de un
contribuabil inactiv conform prevederilor Codului de procedură fiscală, cu excepţia
celor reprezentând achiziţii de bunuri efectuate în cadrul procedurii de executare silită
şi / sau a achiziţiilor de bunuri / servicii de la persoane impozabile aflate în procedura
falimentului potrivit Legii nr. 85/2014;
• cheltuielile privind bunurile de natura stocurilor sau a mijloacelor fixe amortizabile
constatate lipsă din gestiune ori degradate, neimputabile, precum şi taxa pe valoarea
adăugată aferentă, dacă aceasta este datorată. Aceste cheltuieli sunt deductibile
pentru cazul în care stocurile / mijloacele fixe amortizabile se înscriu în oricare dintre
următoarele situaţii / condiţii:
1. au fost distruse ca urmare a unor calamităţi naturale sau altor situaţii de forţă
majoră, în condiţiile stabilite prin normele metodologice de aplicare a Codului
fiscal;
2. au fost încheiate contracte de asigurare;

3. au fost degradate calitativ şi se face dovada distrugerii;
4. au termen de valabilitate / expirare depăşit, potrivit legii;
• cheltuielile înregistrate în evidenţa contabilă, indiferent de natura lor, dovedite
ulterior ca fiind legate de fapte de corupţie, potrivit legii.
Provizioanele şi rezervele
În general, provizioanele şi rezervele sunt nedeductibile la calculul impozitului pe profit.
Totuşi, există provizioane şi rezerve a căror constituire este deductibilă după cum
urmează:
• constituirea sau majorarea rezervei legale în limita unei cote de 5% aplicată
asupra profitului contabil, la care se adaugă cheltuielile cu impozitul pe profit
până la atingerea a 20% din capitalul social subscris şi vărsat sau din patrimoniu,
după caz;
• provizioanele pentru garanţii de bună execuţie acordate clienţilor;
• provizioanele pentru deprecierea creanţelor sunt deductibile în limita a 30% din
valoarea acestora, dacă creanţele îndeplinesc simultan următoarele condiţii:
• s ă nu fie încasate într-o perioadă mai mare de 270 de zile de la data

scadenţei;
• să nu fie garantate de altă persoană;
• să fie datorate de o persoană care nu este afiliată contribuabilului;provizioanele

pentru creanţe neîncasate sunt integral deductibile, dacă sunt îndeplinite
următoarele condiţii:
• debitorul este fie o companie pentru care este declarată procedura de

deschidere a falimentului printr-o hotărâre judecătorească, fie o persoană
fizică asupra căreia este deschisă procedura de insolvenţă pe bază de:
• plan de rambursare a datoriilor;
• lichidare de active;
• procedură simplificată;
• creanţele să nu fie garantate de altă persoană;
• debitorul să nu fie o persoană afiliată;

37
• provizioanele specifice constituite de instituţiile financiare nebancare şi alte
persoane juridice, potrivit legilor de organizare şi funcţionare;
• ajustările pentru depreciere constituite de instituţiile de credit care aplică IFRS şi

filtrele prudenţiale constituite potrivit reglementărilor emise de Banca Naţională
a României;
• rezervele tehnice constituite de companiile de asigurări şi reasigurări, conform

cadrului legal de reglementare al acestora, cu excepţia rezervei de egalizare;
• provizioanele de risc pentru tranzacţii efectuate pe pieţele financiare, constituite

conform reglementărilor Comisiei Naţionale a Valorilor Mobiliare;
• provizioanele şi ajustările pentru deprecierea creanţelor preluate de persoane

juridice de la instituţiile de credit în vederea recuperării acestora, în limita
diferenţei dintre valoarea creanţei preluate şi suma de achitat cedentului, în
anumite condiţii;
• rezervele din reevaluări ale mijloacelor fixe şi terenurilor, efectuate după 1

ianuarie 2004 şi care sunt deduse prin intermediul amortizării fiscale sau al
cheltuielilor privind activele cedate şi / sau casate, se impozitează concomitent cu
deducerea amortizării fiscale, respectiv la momentul scoaterii din gestiune a
acestor mijloace fixe;
• reducerea sau anularea oricărui provizion ori a rezervei care a fost anterior
dedusă din profitul impozabil se include în veniturile impozabile şi se
impozitează ca atare, indiferent dacă reducerea sau anularea este datorată
modificării destinaţiei provizionului sau rezervei, distribuirii provizionului sau
rezervei către acţionari sub orice formă, lichidării, divizării, fuziunii, sau din
orice alt motiv; în cazul în care nivelul capitalului social subscris şi vărsat sau al
patrimoniului a fost diminuat, partea din rezerva legală corespunzătoare
diminuării, care a fost anterior dedusă, reprezintă elemente similare veniturilor.
Amortizarea contabilă şi amortizarea fiscală

Codul fiscal face o distincţie explicită între amortizarea contabilă şi amortizarea fiscală.
Pentru mijloacele fixe, amortizarea fiscală trebuie calculată pe baza regulilor prevăzute
de Codul fiscal. Amortizarea fiscală va fi o cheltuială deductibilă la calculul profitului
impozabil, în timp ce amortizarea contabilă va fi tratată ca o cheltuială nedeductibilă.
Se pot amortiza cheltuielile aferente oricăror mijloace fixe şi imobilizări necorporale
recunoscute din punct de vedere contabil, cu anumite excepţii. Potrivit Codului fiscal,
în categoria activelor care nu se amortizează din punct de vedere fiscal sunt incluse
următoarele:

a. terenurile, inclusiv cele împădurite;
b. tablourile şi operele de artă;
c. fondul comercial;
d. lacurile, bălţile şi iazurile care nu sunt rezultatul unei investiţii;
e. bunurile din domeniul public finanţate din surse bugetare;
f. orice mijloc fix care nu îşi pierde valoarea în timp datorită folosirii, potrivit normelor;
g. imobilizările necorporale cu durată de viaţă utilă nedeterminată, încadrate astfel
potrivit reglementărilor contabile.
La calculul amortizării mijloacelor fixe se va utiliza valoarea fiscală, care include
reevaluările contabile.
Dacă valoarea de piaţă stabilită la reevaluarea mijloacelor fixe scade sub valoarea
de intrare (egală cu costul de achiziţie, costurile de producţie, valoarea de piaţă a
mijloacelor fixe achiziţionate gratuit sau care reprezintă contribuţie la capitalul social,
ajustată cu reevaluările contabile), valoarea fiscală rămasă neamortizată a mijloacelor
fixe se recalculează pe baza valorii de intrare în patrimoniu.
Aceeaşi regulă se aplică reevaluării terenurilor, dacă se înregistrează o scădere a valorii
acestora sub valoarea de intrare. Astfel, noua valoare recunoscută din perspectivă fiscală
este valoarea fiscală la data intrării în patrimoniu.
În cazul mijloacelor fixe amortizabile / imobilizărilor necorporale la care se înlocuiesc
părţi componente, valoarea fiscală rămasă neamortizată se recalculează prin diminuarea
cu valoarea fiscală rămasă neamortizată aferentă părţilor înlocuite şi majorarea cu
valoarea fiscală aferentă părţilor noi. Această nouă valoare fiscală se va amortiza pe
durata normală de utilizare rămasă. Cheltuielile reprezentând valoarea fiscală rămasă
neamortizată aferentă părţilor înlocuite sunt cheltuieli deductibile.
Amortizarea fiscală trebuie calculată pe baza valorii fiscale a activului şi a duratei de
viaţă utile din punct de vedere fiscal, prin aplicarea uneia dintre metodele de amortizare
permise:
i. metoda liniară,
ii. metoda accelerată, şi
iii. metoda degresivă.
Echipamentele tehnice, calculatoarele şi perifericele pot fi amortizate prin oricare dintre
metodele disponibile, adică liniară, accelerată sau degresivă. Pentru orice alt mijloc
fix (cu excepţia imobilelor, pentru care se poate aplica numai metoda liniară), se poate

39
folosi metoda liniară sau cea degresivă. Începând cu anul 2009, metoda de amortizare
accelerată devine aplicabilă şi în cazul aparaturii şi echipamentelor destinate activităţilor
de cercetare-dezvoltare, ca parte a stimulentelor fiscale acordate pentru aceste activităţi.
Mai multe detalii, în Capitolul 5 / Secţiunea 5.1.
În cazul autoturismelor cu mai puţin de nouă scaune, amortizarea fiscală este limitată la
1.500 lei / lună pentru fiecare mijloc de transport.
Cheltuielile aferente achiziţionării de brevete, de drepturi de autor, licenţe, mărci de
comerţ sau fabrică şi alte imobilizări necorporale recunoscute din punct de vedere
contabil se recuperează prin intermediul deducerilor de amortizare liniară pe perioada
contractului sau pe durata de utilizare, după caz.
Reglementările privind gradul de îndatorare

Deductibilitatea cheltuielilor cu dobânzile şi cu pierderea netă din diferenţele de curs
valutar, în legătură cu împrumuturile, se supune celor două reguli de mai jos. Excepţie
fac dobânzile şi diferenţele de curs valutar aferente creditelor contractate de la instituţii
de credit, instituţii financiare nebancare sau alte entităţi ce acordă credite potrivit legii,
precum şi cele aferente obligaţiunilor tranzacţionate pe o piaţă reglementată:
Regula privind rata maximă a dobânzii
Regula privind rata maximă a dobânzii limitează deductibilitatea dobânzii la maximum
4% pentru împrumuturile în valută*, respectiv la nivelul ratei dobânzii comunicate
de Banca Naţională a României pentru împrumuturile în lei. Cheltuielile cu dobânda
înregistrată peste această limită sunt nedeductibile şi nu pot fi reportate în perioadele
următoare.
* Limita superioară pentru rata dobânzii se stabileşte prin Hotărâre de Guvern. Rata
prevăzută mai sus este valabilă începând cu anul fiscal 2010.
Regula privind gradul de îndatorare

Deductibilitatea cheltuielilor cu dobânzile şi cu pierderile nete din diferenţele de curs
valutar, în legătură cu împrumuturi pe termen lung (cu scadenţa de peste un an), se
supune testului referitor la gradul de îndatorare. Gradul de îndatorare a capitalului se
determină ca raport între capitalul împrumutat cu termen de rambursare de peste un
an şi capitalul propriu, ca medie a valorilor existente la începutul anului şi la sfârşitul
perioadei pentru care se determină impozitul pe profit.
Capitalul împrumutat inclus la calculul gradului de îndatorare este reprezentat de toate
creditele / împrumuturile cu o perioadă de maturitate de peste un an, inclusiv creditele
/ împrumuturile cu termen de rambursare de peste un an pentru care, în convenţiile
încheiate, nu s-a stabilit obligaţia de a plăti dobânzi. De asemenea, în capitalul
împrumutat se includ şi creditele / împrumuturile care au un termen de rambursare

de sub un an, în situaţia în care există prelungiri ale acestui termen, iar perioada de
rambursare curentă însumată cu perioadele de rambursare anterioare ale creditelor /
împrumuturilor pe care le prelungesc depăşeşte un an.
Capitalul propriu cuprinde capitalul social, primele de emisiune / fuziune, rezervele,
profitul nerepartizat, profitul pe anul curent şi alte elemente de capital propriu. Atât
capitalul împrumutat cât şi capitalul propriu sunt calculate ca medie a valorilor existente
la începutul şi la sfârşitul perioadei pentru care se calculează impozitul pe profit.
Dacă gradul de îndatorare al unei companii este mai mare decât trei, sau în cazul în care
capitalul propriu al companiei este negativ, cheltuielile cu dobânzile şi cu pierderea
netă din diferenţele de curs valutar aferente împrumuturilor pe termen lung sunt
nedeductibile. Totuşi, aceste cheltuieli se pot reporta în anii fiscali următori şi devin
deductibile integral în primul an în care gradul de îndatorare este mai mic sau egal cu
trei.
În cazul contribuabililor care își încetează existenţa ca urmare a unei operațiuni de
fuziune sau divizare, dreptul de reportare a cheltuielilor cu dobânzile și cu pierderea
netă din diferențele de curs valutar se transferă contribuabililor nou-înființați, respectiv
celor care preiau patrimoniul companii absorbite sau divizate, după caz, proporțional cu
activele și pasivele transferate persoanelor juridice beneficiare, potrivit proiectului de
fuziune/divizare.
În cazul contribuabililor care nu își încetează existența ca efect al unei operațiuni
de divizare parțială, dreptul de reportare a cheltuielilor cu dobânzile și cu pierderea
netă din diferențele de curs valutar se împarte între acești contribuabili și beneficiarii
care preiau parțial patrimoniul companiii cedente, proporțional cu activele și pasivele
transferate, potrivit proiectului de divizare.
Creditul fiscal extern
Dacă un contribuabil rezident in România obţine venituri supuse impozitului unui stat
străin, acesta poate beneficia de credit fiscal în România. Astfel, impozitul plătit în statul
străin se poate deduce din impozitul pe profit datorat în România, dar această deducere
nu poate depăşi impozitul pe profit care ar fi fost datorat în Romania pentru acele
profituri realizate în străinătate.
Creditul fiscal se poate obţine atât în ceea ce priveşte impozitele cu reţinere la sursă
plătite în străinătate, cât şi în ceea ce priveşte impozitul pe profit plătit în străinătate de
sediile permanente aparţinând unor rezidenţi români.
Creditul fiscal se acordă doar din impozitul pe profit calculat pentru anul în care
impozitul a fost plătit statului străin.
Creditul fiscal pentru impozitul plătit într-un stat străin se poate obţine dacă sunt
îndeplinite condiţiile pentru aplicarea convenţiei de evitare a dublei impuneri

41
încheiate între România şi respectivul stat, şi dacă persoana juridică română prezintă
documentaţia din care să rezulte că impozitul a fost plătit respectivului stat.
Un sediu permanent din România al unei persoane juridice străine rezidente într-un stat
membru al Uniunii Europene („UE”) sau într-un stat din Spaţiul Economic European
(„SEE”) şi care obţine venituri dintr-un alt stat membru UE sau SEE, impozitate atât în
România cât şi în statul respectiv, poate beneficia de credit fiscal în România în condiţiile
prevăzute de lege.
Pierderile fiscale
Companiile româneşti pot reporta pierderile fiscale generate după 1 ianuarie 2009, pe o
perioadă de şapte ani, pe baza metodei FIFO.
Începând cu 1 octombrie 2012, pierderile fiscale reportate ale unei companii se pot
transfera în cadrul unei operaţiuni de fuziune / divizare şi se pot recupera de către
companiile care preiau integral sau parţial patrimoniul companiei iniţiale, proporţional
cu activele şi pasivele transferate, în ordinea în care au fost înregistrate acestea de către
contribuabilul cedent. Pierderile fiscale ale companiei cedente, înregistrate în anul
operațiunilor de fuziune / divizare până la data efectivă a operațiunii, se recuperează cu
prioritate, înaintea recuperării pierderilor fiscale din anii precedenţi.
Pierderile înregistrate de un sediu permanent situat într-un stat membru al Uniunii

Europene, al Asociaţiei Europene a Liberului Schimb sau într-un stat cu care România
are încheiată o convenţie de evitare a dublei impuneri sunt deductibile din veniturile
persoanei juridice.
Pentru persoanele juridice străine, regula reportării pierderilor se aplică numai în ceea
ce priveşte veniturile şi cheltuielile aferente sediului permanent din România al acestora.
Începând cu data de 1 iulie 2013, persoanele juridice străine care desfăşoară activitate în
România prin mai multe sedii permanente au obligația de a desemna unul dintre acestea
pentru îndeplinirea obligațiilor tuturor sediilor permanente. Astfel, pierderile fiscale
înregistrate şi nerecuperate până la data de 30 iunie 2013 de către sediile permanente
care aparţin aceleiaşi persoane juridice străine se vor transmite către sediul permanent
desemnat.
Pierderile fiscale înregistrate de persoanele juridice române plătitoare de impozit pe

profit care începând cu data de 1 februarie 2013 au trecut la aplicarea sistemului de
impozit pe veniturile microîntreprinderilor se recuperează de la data la care
contribuabilul revine la sistemul de plată a impozitului pe profit. În acest sens, anul 2014
va fi primul an de recuperare a pierderii, în sensul perioadei de şapte ani consecutivi.
Începand cu 1 ianuarie 2016, în cazul contribuabililor care se dizolvă cu lichidare,

perioada cuprinsă între prima zi a anului următor celui în care a început operaţiunea de

lichidare şi data închiderii procedurii de lichidare se consideră un an în ceea ce priveşte
recuperarea pierderii fiscale.
Dividendele, dobânzile şi redevenţele plătite companiilor rezidente

Dividendele plătite de o companie românească către altă companie românească sunt
supuse unui impozit de 5% pe dividende.
Prevederile Directivei privind regimul fiscal comun aplicabil companiilor-mamă şi
filialelor acestora au devenit aplicabile în România de la data de 1 ianuarie 2007.
Astfel, dividendele primite de o companie românească de la altă companie comercială
rezidentă într-un stat membru al Uniunii Europene nu vor fi impozitate dacă beneficiarul
deţine cel puţin 10% din acţiunile companiei nerezidente respective pentru o perioadă
neîntreruptă de cel puţin un an, care se încheie la data plăţii dividendelor.
Începând cu anul 2014, dividendele primite de la o companie românească sau de la o
companie rezidentă într-un stat cu care România are încheiată o convenţie de evitare
a dublei impuneri sunt neimpozabile, dacă beneficiarul deține, la data plăţii acestora,
minimum 10% din titlurile de participare ale celeilalte persoane juridice, pe o perioadă
de un an, împlinită până la data plăţii acestora, inclusiv.
Dobânzile şi redevenţele plătite companiilor rezidente sunt impozabile la nivelul
beneficiarului.
Consolidarea fiscală
În România nu există consolidare fiscală sau impozitare la nivelul unui grup de
companii. Membrii unui grup trebuie să depună declaraţii de impunere distincte.
Pierderile înregistrate de membrii unui grup nu pot fi compensate cu profiturile realizate
de ceilalţi membri ai grupului.
Câştigurile de capital
Ca regulă generală, câştigurile de capital realizate de companiile româneşti sunt
incluse în profitul acestora şi se supun impozitului în cotă de 16%. O excepție de la
aceasta regulă a fost introdusă începând cu anul 2014 – veniturile obținute de companii
care dețin minim 10% din capitalul social al companiilor vândute, pentru o perioadă
neîntreruptă de minimum un an, sunt neimpozabile, iar valoarea fiscală a acțiunilor
vândute reprezintă cheltuială nedeductibilă.
De regulă, fuziunile, divizările, transferul de active şi schimbul de acţiuni între două
companii româneşti, respectiv între o companie românească şi una din alt Stat Membru,
nu atrag impozit pe câştigul de capital.

43
Relocarea sediului social al unei Societăţi Europene (SE) sau al unei Societăţi
Cooperative Europene (SCE) din România într-un alt stat membru UE nu reprezintă,
în anumite condiţii, un transfer impozabil pentru diferenţa dintre preţul de piaţă al
elementelor de activ şi pasiv transferate şi valoarea lor fiscală. Nici la nivelul acţionarilor
unei SE sau SCE nu se impozitează venitul, profitul sau diferenţa dintre preţul de piaţă
al elementelor de activ şi pasiv transferate şi valoarea lor fiscală, rezultată ca urmare a
transferului de sediu social din România.
Contractele de fiducie
Începând cu data de 1 octombrie 2011 sunt în vigoare prevederi ce reglementează
tratamentul fiscal aplicabil venitului realizat din contractele de fiducie. Astfel, în situaţia
în care constituitorul are şi calitatea de beneficiar:
• transferul masei patrimoniale de la constituitor la fiduciar nu este considerat transfer
impozabil;
• fiduciarul va ţine o evidenţă contabilă separată pentru masa patrimonială fiduciară şi
va transmite trimestrial constituitorului, pe bază de decont, veniturile şi cheltuielile
rezultate din administrarea patrimoniului.
• valoarea fiscală a activelor cuprinse în masa patrimonială fiduciară, preluată de
fiduciar, este egală cu valoarea fiscală pe care acestea au avut-o la constituitor;
• amortizarea fiscală pentru orice activ amortizabil prevăzut în masa patrimonială
fiduciară se determină în continuare în conformitate cu regulile care s-ar fi aplicat la
persoana care a transferat activul dacă transferul nu ar fi avut loc.
În cazul în care beneficiar este fiduciarul sau un terţ, cheltuielile înregistrate

din transferul masei patrimoniale de la constituitor la fiduciar sunt
nedeductibile.
Impozitul pe venitul microîntreprinderilor

Începând cu 1 februarie 2013, este aplicabil sistemul obligatoriu de impunere a
veniturilor realizate de microîntreprinderile care, la finalul anului precedent, îndeplinesc
simultan următoarele criterii:
• realizează venituri, altele decât cele din activităţi bancare, activități în domeniile
asigurărilor și reasigurărilor, al pieței de capital, activităţi în domeniul jocurilor de
noroc, activităţi de explorare, dezvoltare, exploatare a zăcămintelor petroliere şi
gazelor naturale;
• au realizat venituri altele decât cele din consultanţă şi management, în proporţie de
peste 80% din veniturile totale;
• au realizat venituri ce nu depăşesc echivalentul în lei a 100.000 euro*;

• capitalul social este deţinut de persoane, altele decât statul şi autorităţile locale;
• nu se află în dizolvare, urmată de lichidare, înregistrată la Registrul Comerţului sau la
instanţele judecătoreşti, potrivit legii.
*Conform prevederilor în vigoare, cursul de schimb pentru determinarea echivalentului
în lei al limitei de 100.000 euro este cel de la închiderea exerciţiului financiar în care s-au
înregistrat veniturile.
Companiile nou-înfiinţate sunt obligate să plătească impozit pe veniturile
microîntreprinderilor începând cu primul an fiscal, cu anumite excepţii.
Cota de impozit aplicată asupra veniturilor microîntreprinderilor este de:
• 1% pentru microîntreprinderile care au cel puţin doi salariați;
• 2% pentru microîntreprinderile cu un singur salariat;
• 3% pentru microîntreprinderile care nu au nici măcar un salariat.
Plata impozitului şi depunerea declaraţiei de impozit pe veniturile microîntreprinderilor
se efectuează trimestrial, până la data de 25 , inclusiv, a lunii următoare trimestrului
pentru care se calculează impozitul.
Pentru persoanele juridice române nou-înfiinţate care au cel puţin un salariat şi sunt
constituite pe o durată mai mare de 48 de luni, ale căror acţionari / asociaţi nu au
deţinut titluri de participare la alte persoane juridice, cota de impozitare este 1% pentru
primele 24 de luni de la data înregistrării persoanei juridice române, potrivit legii. Cota
de impozitare se aplică până la sfârşitul trimestrului în care se încheie perioada de 24 de
luni.
Condiţia referitoare la angajat se consideră îndeplinită dacă angajarea se efectuează în
termen de 60 de zile, inclusiv, de la data înregistrării persoanei juridice respective.
Baza impozabilă a impozitului pe veniturile microîntreprinderilor o constituie veniturile
din orice sursă, cu anumite excepţii (de exemplu, veniturile aferente costurilor stocurilor
de produse, veniturile aferente costurilor serviciilor în curs de execuţie, veniturile din
producţia de imobilizări corporale şi necorporale, veniturile din subvenţii de exploatare,
veniturile din provizioane, veniturile din despăgubiri primite în baza contractelor de
asigurare, veniturile din diferenţe de curs valutar, valoarea reducerilor comerciale
acordate ulterior facturării, veniturile financiare înregistrate ca urmare a decontării
creanţelor şi datoriilor în lei prin raportare la un curs valutar diferit de cel la care au fost
înregistrate iniţial etc.).
Persoanele juridice române plătitoare de impozit pe profit au obligaţia de a comunica
autorităţilor aplicarea sistemului de impunere pe veniturile microîntreprinderilor, până
la data de 31 martie, inclusiv, a anului pentru care se plăteşte impozitul pe veniturile
microintreprinderilor.

45
Dacă, în cursul unui an, o microîntreprindere realizează venituri mai mari de 65.000
euro sau realizează venituri din consultanţă sau management mai mari de 20% din
veniturile totale, aceasta datorează impozit pe profit, începând cu trimestrul în care
s-a depăşit oricare dintre aceste limite. Impozitul se va calcula luând în considerare
veniturile şi cheltuielile realizate începând cu trimestrul respectiv. Dacă, în cursul
unui an fiscal, una din celelalte condiţii care definesc o microîntreprindere nu mai este
îndeplinită, persona juridică va deveni plătitor de impozit pe profit începând cu anul
următor.
2.3 Impozitul pe veniturile persoanelor juridice nerezidente

Ca regulă generală, companiile străine sunt supuse impozitării pentru veniturile obţinute
din România.
Regimul de impunere a companiilor străine în România depinde de activităţile
desfăşurate pe teritoriul României şi / sau cu rezidenţi români.
Companiile străine se supun impozitării dacă înfiinţează o sucursală, un sediu
permanent ori o reprezentanţă, sau dacă intră în sfera de aplicare a impozitului cu
reţinere la sursă perceput anumitor venituri obţinute din România.
Sucursala unei entităţi străine
Sucursalele trebuie înregistrate la autorităţile fiscale române. Înregistrarea, impozitarea
(profiturile impozabile sunt taxate cu 16%), depunerea declaraţiilor şi efectuarea plăţilor
urmează cerinţele aplicabile companiilor româneşti.
Se consideră că o sucursală are personalitatea juridică a companiei-mamă, deci nu
constituie o entitate juridică separată (nu are capital social propriu, nume distinct etc.).
Obiectul de activitate al sucursalei nu poate fi mai extins decât cel al companiei-mamă.
Repartizarea de fonduri către statul în care este localizat sediul principal nu este
considerată repartizare de dividende, deci nu există obligaţii de impozitare prin reţinere
la sursă. Totuşi, ca şi în cazul companiilor cu răspundere limitată, profiturile se transferă
la finele anului, după aprobarea de către sediul principal a situaţiilor financiare ale
sucursalei.
Sediul permanent
Sediul permanent nu are personalitate juridică de sine stătătoare, dar este supus
impozitării (profiturile impozabile sunt taxate cu 16%) în România. Înregistrarea,
depunerea declaraţiilor şi efectuarea plăţilor urmează cerinţele aplicabile companiilor
româneşti.
Astfel, sediul permanent se defineşte ca locul de desfăşurare a întregii activităţi a
unei companii nerezidente sau a unei părţi a acesteia, în mod direct sau printr-un
agent dependent. Odată cu înfiinţarea unui sediu permanent, România are dreptul să

impoziteze profitul companiei străine obţinut din activitatea desfăşurată în România.
Legislaţia românească prevede în mod explicit doi factori generatori ai unui sediu
permanent:
• baza fixă – trebuie să existe un loc de desfăşurare a activităţii (sediu, utilaje sau
echipamente), cu un anumit grad de permanenţă;
• agenţi cu statut dependent, care să desfăşoare activităţi economice în România în
numele entităţii străine.
Începând cu data de 1 iulie 2013, persoanele juridice străine care desfăşoară activitate în
România prin mai multe sedii permanente au obligaţia de a desemna unul dintre acestea
pentru îndeplinirea obligaţiilor ce revin tuturor sediilor permanente.
Veniturile şi cheltuielile sediilor permanente aparţinând aceleiaşi persoane juridice
străine se cumulează la nivelul sediului permanent desemnat.
În situaţia în care sediul fix care îndeplineşte obligaţiile fiscale din perspectiva TVA
constituie şi sediu permanent din perspectiva impozitului pe profit, sediul fix este şi
sediul permanent desemnat.
Reprezentanţele
Reprezentanţele pot desfăşura exclusiv activităţi auxiliare sau pregătitoare.
Reprezentanţele nu pot efectua tranzacţii în nume propriu şi nu se pot angaja în activităţi
comerciale.
Pentru reprezentanţe există un impozit fix anual de 4.000 euro, care se plăteşte în lei
la cursul de schimb valabil la data plăţii. Impozitul se plăteşte în două tranşe egale
până la datele de 25 iunie, respectiv 25 decembrie. Orice persoană juridică străină care
datorează impozitul pe reprezentanţă are obligaţia de a depune o declaraţie anuală la
autoritatea fiscală competentă, până la data de 28, respectiv 29 februarie a anului de
impunere.
În cazul în care o reprezentanţă este înfiinţată sau închisă în timpul anului, impozitul
datorat pentru anul respectiv este calculat proporţional pentru lunile din respectivul an
fiscal în care reprezentanţa este operaţională.
Impozitul cu reţinere la sursă

Companiile nerezidente sunt obligate la plata impozitului cu reţinere la sursă în cotă de
16% pentru următoarele venituri obţinute din România:
• dobânzi;
• redevenţe;
• dividende;

47
• venituri din servicii de management sau de consultanţă din orice domeniu;
• comisioane;
• venituri realizate din lichidarea unei persoane juridice române.
Există însă anumite prevederi specifice şi excepţii, de exemplu:
• impunerea prin reţinere la sursă, în cotă de 50%, a plăţilor efectuate de către rezidenţi
români pentru venituri obţinute din România (dividende, dobânzi, redevenţe, servicii)
de nerezidenţi din ţări cu care România nu are încheiat un instrument juridic de
schimb de informaţii, în condițiile în care aceste plăţi sunt efectuate ca urmare a unor
tranzacţii considerate artificiale; de la data aderării României la UE (1 ianuarie 2007),
se aplică prevederile Directivei privind regimul fiscal comun aplicabil companiilor-
mamă şi filialelor. Astfel, dividendele plătite de o companie românească unei companii
rezidente în unul dintre statele membre UE sau SEE sunt scutite de la plata impozitului
cu reţinere la sursă dacă beneficiarul dividendelor deţine minimum 10% din acţiunile
companiei româneşti pe o perioadă neîntreruptă de cel puţin un an, care se încheie la
data plăţii dividendelor;
• de la 1 ianuarie 2010, regimul impunerii veniturilor de natura dividendelor şi
dobânzilor obţinute din România de către fondurile de pensii din SEE a fost aliniat cu
cel aplicabil fondurilor de pensii din România. Astfel, dobânzile şi dividendele plătite
către fonduri de pensii din SEE sunt scutite de impozitul cu reţinere la sursă;
• România a pus în aplicare prevederile Directivei privind dobânzile şi redevenţele.
Astfel, începând cu 1 ianuarie 2011, pentru dobânzile şi redevenţele plătite de o
companie românească unei companii rezidente într-un stat membru UE sau SEE se va
acorda scutire de plată a impozitului cu reţinere la sursă, dacă companiea nerezidentă-
beneficiar efectiv deţine minimum 25% din capitalul social al companiei româneşti pe
o perioadă neîntreruptă de cel puţin doi ani, care se încheie la data plăţii dobânzilor /
redevenţelor.
Pentru a putea aplica legislaţia europeană, nerezidenţii au obligaţia de a prezenta
plătitorului de venit certificatul de rezidenţă fiscală şi o declaraţie pe propria răspundere
privind îndeplinirea condiţiilor de deţinere prevăzute de directivele europene.
Veniturile care nu intră în sfera impozitului cu reţinere la sursă

Sunt scutite de la plata impozitului cu reţinere la sursă:
• veniturile obţinute de organismele nerezidente de plasament colectiv fără
personalitate juridică sau de alte organisme asimilate acestora, recunoscute de
autoritatea competentă de reglementare care autorizează activitatea pe acea piaţă, din
transferul titlurilor de valoare, respectiv al titlurilor de participare, deţinute direct sau
indirect într-o persoană juridică română;

• veniturile obţinute de nerezidenţi pe pieţe de capital străine din transferul titlurilor de
participare, deţinute la o persoană juridică română, precum şi din transferul titlurilor
de valoare, emise de rezidenţi români;
• venitul obţinut de la un fiduciar rezident de către un beneficiar nerezident atunci când
acesta este constituitor nerezident, din transferul masei patrimoniale fiduciare în
cadrul operaţiunii de fiducie;
• dobânda aferentă instrumentelor de datorie publică în lei şi în valută, veniturile
obţinute din tranzacţiile cu instrumente financiare derivate;
• dobânda la instrumente / titluri de creanţă emise de companiile româneşti;
• dividendele plătite de o persoană juridică română sau persoană juridică cu sediul
social în România, dacă sunt îndeplinite anumite condiţii;
• premiile obţinute din România de persoane fizice nerezidente, ca urmare a participării
la festivalurile naţionale şi internaţionale artistice, culturale şi sportive finanţate din
fonduri publice;
• premiile acordate elevilor şi studenţilor nerezidenţi la concursurile finanţate din
fonduri publice;
• veniturile persoanelor juridice străine care desfăşoară în România activităţi de
consultanţă în cadrul unor acorduri de finanţare gratuită;
• dobânzile şi / sau dividendele plătite către fonduri de pensii, astfel cum sunt ele
definite în legislaţia statului membru al Uniunii Europene;
• veniturile obţinute de persoane fizice nerezidente ca urmare a participării în alt stat la
un joc de noroc, ale cărui fonduri de câştiguri provin şi din România.
Câştigurile de capital
Câştigurile de capital realizate de nerezidenţi din vânzarea de proprietăţi imobiliare
aflate în România sau din vânzarea de titluri de participare deţinute la companii
româneşti sunt impozitate în România în cotă de 16%. Totuşi, în anumite condiţii se
aplică prevederile mai favorabile ale convenţiilor de evitare a dublei impuneri.
Următoarele venituri nu sunt impozabile în România:
• veniturile obţinute de organismele nerezidente de plasament colectiv fără
personalitate juridică din transferul titlurilor de valoare, respectiv al titlurilor de
participare deţinute direct sau indirect într-o persoană juridică română;
• veniturile obţinute de nerezidenţi pe pieţe de capital străine din transferul titlurilor de
participare deţinute la o persoană juridică română, precum şi din transferul titlurilor
de valoare emise de rezidenţi români.

49
Ca regulă generală, fuziunile, divizările, transferurile de active şi schimburile de acţiuni
între o companie românească şi o companie rezidentă în alt stat membru UE sunt, în
anumite condiţii, neutre din punct de vedere fiscal şi nu atrag impozit pe câştigurile de
capital.
Convenţiile pentru eliminarea dublei impuneri

Pentru un tratament fiscal mai favorabil, se poate aplica impozitul cu reţinere la sursă, în
cotele stabilite prin convenţii de evitare a dublei impuneri încheiate de România cu statul
de rezidenţă al beneficiarului plăţii. Pentru aplicarea prevederilor convenţiei de evitare
a dublei impuneri nerezidentul are obligaţia de a prezenta plătitorului de venit un
certificat de rezidenţă fiscală eliberat de autoritatea competentă din statul de rezidenţă,
valabil în momentul realizării venitului. Vă prezentăm în Anexa 1 lista statelor cu care
România a încheiat convenţii de evitare a dublei impuneri. Vă prezentăm în Anexa 2
cotele de impozit cu reţinere la sursă pentru companiile din ţări semnatare ale anumitor
convenţii reprezentative de evitare a dublei impuneri.
Certificatul de rezidenţă fiscală trebuie să precizeze că titularul a fost rezident fiscal
în anul sau anii în care a realizat venituri în România. Certificatul de rezidenţă fiscală
valabil pentru anul aferent plăţilor este valabil şi pentru primele 60 de zile ale anului
următor, dacă respectivele condiţii de rezidenţă nu s-au modificat.
În cazul neprezentării unu certificat de rezidenţă fiscală se aplică impozitele cu reţinere
la sursă conform legislaţiei naţionale şi ulterior se poate solicita restituirea acestora,
dacă certificatul de rezidenţă fiscală se prezintă în perioada de prescripţie de cinci ani.
3. Preţurile de transfer
Principii generale
Tranzacţiile dintre persoane afiliate trebuie să respecte principiul preţului de piaţă.
Dacă preţurile de transfer nu sunt stabilite conform acestui principiu, autorităţile fiscale
române au dreptul să ajusteze veniturile sau cheltuielile contribuabilului, astfel încât
acestea să reflecte valoarea de piaţă corespunzătoare.
Atât tranzacţiile cu persoane afiliate române cât şi tranzacţiile cu persoane afiliate
nerezidente intră sub incidenţa investigaţiilor legate de respectarea legislaţiei privind
preţurile de transfer.
La stabilirea preţurilor de transfer pot fi folosite metodele tradiţionale de calcul
(tranzacţii comparabile necontrolate, cost plus şi preţul de re-vânzare), precum şi
alte metode ce respectă Ghidul OCDE referitor la preţurile de transfer (marja netă a
tranzacţiilor şi împărţirea profitului).

Legislaţia română prevede explicit că la aplicarea regulilor privind preţurile de transfer
autorităţile fiscale române vor avea în vedere şi Ghidul OCDE referitor la preţurile de
transfer.
Documentaţia referitoare la preţurile de transfer

Contribuabilii angajaţi în tranzacţii cu persoane afiliate sunt obligaţi să întocmească
şi să pună la dispoziţia autorităţilor fiscale române un dosar cu documentaţia privind
preţurile de transfer, în funcție de anumite praguri de semnificație.
Au obligația să întocmească anual dosarul prețurilor de transfer marii contribuabili care
au tranzacții cu persoane afiliate, a căror valoare totală anuală este de minimum:
• 200.000 euro, în cazul dobânzilor încasate/plătite pentru serviciile financiare;
• 250.000 euro, în cazul prestărilor de servicii;
• 350.000 euro, în cazul tranzacțiilor privind achiziții / vânzări de bunuri corporale sau
necorporale.
Termenul de întocmire a dosarului este termenul legal de depunere a declarației anuale
privind impozitul pe profit.
Au obligația să prezinte dosarul în cadrul inspecțiilor fiscale, la solicitarea scrisă a
inspectorilor fiscali, toţi ceilalţi mari contribuabili, precum şi contribuabilii mici si
mijlocii, care au tranzacții cu persoane afiliate a căror valoare totală anuală este de
minimum:
• 50.000 euro, în cazul dobânzilor încasate/ plătite pentru serviciile financiare;
• 50.000 euro, în cazul prestărilor de servicii;
• 100.000 euro, în cazul tranzacțiilor privind achiziții / vânzări de bunuri corporale sau
necorporale.
Termenul de prezentare a dosarului va fi cuprins între 30 și 60 de zile calendaristice, cu
posibilitatea prelungirii o singură dată, cu maximum 30 de zile calendaristice.
Pragurile de semnificație de mai sus reprezintă valoarea totală anuală calculată prin
însumarea valorii tranzacțiilor efectuate cu toate persoanele afiliate, exclusiv TVA.
Sumele în lei se calculează la cursul de schimb comunicat de BNR valabil pentru ultima
zi a fiecărui an fiscal.
Conţinutul dosarului preţurilor de transfer a fost aprobat prin ordin al Preşedintelui
Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală. Ordinul se completează cu Liniile directoare
privind preţurile de transfer elaborate de OCDE şi Codul de conduită cu privire la
dosarul preţurilor de transfer pentru persoanele afiliate din Uniunea Europeană.

51
Neprezentarea dosarului cu documentaţia preţurilor de transfer sau prezentarea unui
dosar incomplet poate duce la estimarea preţului de transfer de către autorităţile fiscale
folosind ca referință mediana intervalului de comparare, dacă aceasta din urmă se poate
stabili. Dacă numărul de comparabile identificate este de maximum trei, referința va fi
media aritmetică.
Activitatea de control a preţurilor de transfer a cunoscut o creştere semnificativă în
ultimii ani şi cererile de prezentare a dosarelor preţurilor de transfer au devenit o
practică răspândită. Cunoaştem cazuri recente în care autorităţile fiscale din România
au ajustat rezultatul impozabil al contribuabililor în concordanţă cu reglementările
aplicabile.
Acordul de preţ în avans

Contribuabilii care desfăşoară tranzacţii cu persoane afiliate pot solicita eliberarea unui
Acord de preţ în avans (APA) emis de Agenţia Naţională pentru Administrare Fiscală.
Termenul de emitere a unui Acord de preţ în avans prevăzut în Codul de procedură
fiscală este de 12 luni pentru cel unilateral, şi de 18 luni pentru cel bilateral şi
multilateral. Acordul de preţ în avans este emis pentru o perioadă de până la cinci ani. În
cazuri excepţionale poate fi emis pe o perioadă mai mare pentru contractele pe termen
lung. APA se emite pentru fiecare tranzacție derulată cu o persoană afiliată, producând
efecte numai pentru viitor, începând cu anul fiscal următor celui în care s-a încheiat
tranzacția. Prin excepție, APA se poate aplica şi în anul fiscal în care s-a depus cererea
sau s-a emis acordul, dacă sunt îndeplinite anumite condiții.
Dacă există indicii că situația fiscală de fapt care face obiectul cererii de emitere a
APA poate reprezenta o tranzacție artificială, organul fiscal competent poate solicita
contribuabilului / plătitorului transformarea acestuia în APA bilateral sau multilateral.
Acordul de preţ în avans este opozabil şi executoriu pentru autorităţile fiscale, atât
timp cât premisele pe baza cărora a fost emis nu suferă schimbări de substanţă. În acest
context, beneficiarii sunt obligaţi să depună un raport anual cu privire la respectarea
clauzelor acordului.
În cazul în care contribuabilul nu este de acord cu conţinutul Acordului de preţ în avans,
poate notifica în acest sens Agenţia Naţionala de Administrare Fiscală în termen de 30
zile. În acest caz, Acordul de preţ în avans nu produce efecte juridice.
Soluţia fiscală anticipată

Companiile pot solicita emiterea unei Soluţii fiscale individuale anticipate (SFIA) de
către Agenţia Naţională pentru Administrare Fiscală, contra unui tarif de 1.000 euro.
Tratamentul fiscal stabilit prin SFIA va fi aplicabil de la data operațiunii viitoare a
cărei reglementare s-a solicitat, iar cererea pentru emiterea SFIA trebuie să indice,
printre altele, informațiile şi datele conținute care fac obiectul, sau ar putea conduce la,

divulgarea secretului comercial, industrial şi / sau profesional.
Dacă există indicii că situația fiscală de fapt care face obiectul cererii de emitere a SFIA
poate reprezenta o tranzacție artificială, organul fiscal competent poate iniția procedura
de schimb de informații fiscale, în baza convențiilor de evitare a dublei impuneri
încheiate de România cu alte state, sau a Directivei privind cooperarea administrativă în
domeniul fiscal (Directiva 2011/16/UE).
În cazul în care contribuabilul nu este de acord cu conţinutul soluţiei fiscale anticipate,
poate notifica în acest sens Agenţia Naţionala de Administrare Fiscală în termen de 30
zile. În acest caz, soluţia fiscală anticipată nu produce efecte juridice.
Soluţia fiscală anticipată este opozabilă şi executorie pentru autorităţile fiscale, cu
condiţia respectării de către contribuabili a clauzelor acesteia.
Posibile ajustări ale bazei de impozitare a TVA

Începând cu 1 februarie 2013, legislaţia locală cuprinde noi prevederi privind posibile
ajustări ale bazei de impozitare a TVA în funcţie de valoarea de piaţă a unei livrări de
bunuri / prestări de servicii.
Aceste prevederi pot avea impact asupra contribuabililor ce operează în principal în
următoarele sectoare: bancar, leasing şi alte servicii financiare, imobiliar, etc.
4. Obligaţiile declarative şi de plată pentru

persoanele juridice
Contribuabilii (cu excepţia companiilor comerciale bancare, a organizaţiilor non-profit
şi a contribuabililor care obţin venituri majoritar din cultura cerealelor) au obligaţia de a
declara şi plăti trimestrial impozitul pe profit, până la data de 25 a primei luni următoare
încheierii fiecăruia dintre trimestrele I-III, în situaţia în care nu optează pentru sistemul
de declarare şi plată cu plăţi anticipate. Definitivarea şi plata impozitului se vor realiza
până la data de 25 martie a anului următor.
Contribuabilii companii comerciale bancare–persoane juridice române şi sucursalele din
România ale băncilor–persoane juridice străine au obligaţia de a declara şi plăti impozit
pe profit anual, cu plăţi anticipate efectuate trimestrial. Definitivarea şi plata impozitului
se vor realiza până la data de 25 martie a anului următor.
Plăţile anticipate trimestriale reprezintă o pătrime din impozitul pe profit datorat pentru
anul precedent, actualizat cu indicele preţurilor de consum, şi se calculează până la
data de 25, inclusiv, a lunii următoare trimestrului pentru care se efectuează plata, cu

53
excepţia plăţii anticipate aferente trimestrului IV, care se declară şi plăteşte până la data
de 25 decembrie, respectiv până la data de 25 a ultimei luni din anul fiscal modificat.
Indicele preţurilor de consum va fi publicat prin ordin al ministrului finanţelor publice
până la data de 15 aprilie a anului pentru care se efectuează plăţile anticipate. Pentru
anul fiscal 2016, indicele preţurilor de consum utilizat pentru actualizarea plăţilor
anticipate în contul impozitului pe profit este 100,5%.
Contribuabilii companii comerciale bancare–persoane juridice române şi sucursalele
din România ale băncilor–persoane juridice străine, fie cei nou-înfiinţaţi fie cei care
au înregistrat o pierdere fiscală în anul precedent, efectuează plăţi anticipate în contul
impozitului pe profit la nivelul sumei rezultate din aplicarea cotei de impozit asupra
profitului contabil al perioadei pentru care se efectuează plata anticipată.
Începând cu 1 ianuarie 2013, contribuabilii, cu excepţiile prevăzute de lege, pot opta
pentru declararea şi plata impozitului pe profit anual, cu plăţi anticipate trimestriale.
Opţiunea privind sistemul anual de declarare şi plată trebuie comunicată până la data de
31 ianuarie, inclusiv, a anului fiscal pentru care se doreşte aplicarea, şi este obligatorie
pentru cel puţin doi ani fiscali consecutivi. Dacă în primul an al perioadei obligatorii
de aplicare a acestui sistem contribuabilii care intră sub incidenţa acestei prevederi
înregistrează pierdere fiscală, plăţile anticipate în contul impozitului pe profit se
calculează prin aplicarea cotei de impozit asupra profitului contabil al perioadei pentru
care se efectuează plăţile anticipate.
Pentru contribuabilii care au optat pentru un an fiscal diferit de anul calendaristic şi
pentru care anul fiscal modificat începe în a doua, respectiv în a treia lună a trimestrului
calendaristic, prima lună, respectiv primele două luni ale acelui trimestru calendaristic,
vor constitui un trimestru, pentru care contribuabilul are obligaţia declarării şi plăţii
impozitului pe profit, până la data de 25, inclusiv, a primei luni următoare încheierii
trimestrului calendaristic respectiv. Aceste prevederi se aplică şi în cazul în care anul
fiscal modificat începe în a doua, respectiv în a treia lună a trimestrului IV al anului
calendaristic.
Mai mult, contribuabilii care declară şi plătesc impozitul pe profit anual, cu plăţi
anticipate efectuate trimestrial, pentru anul fiscal modificat continuă efectuarea
plăţilor anticipate la nivelul celor stabilite înainte de modificare. În cazul în care anul
fiscal modificat începe în a doua, respectiv în a treia lună a trimestrului calendaristic,
prima lună, respectiv primele două luni ale acelui trimestru calendaristic, vor constitui
un trimestru pentru care contribuabilul are obligaţia declarării şi efectuării plăţilor
anticipate. Acestea se vor efectua în sumă de 1/12 din impozitul pe profit datorat pentru
anul precedent, pentru fiecare lună a trimestrului, până la data de 25, inclusiv, a primei
luni următoare încheierii trimestrului calendaristic respectiv. Aceste prevederi se
aplică şi în cazul în care anul fiscal modificat începe în a doua, respectiv în a treia lună
a trimestrului IV al anului calendaristic. Definitivarea şi plata impozitului se vor realiza

până la data de 25 a celei de-a treia luni, inclusiv, de la închiderea anului fiscal modificat.
Contribuabilii mari şi mijlocii au obligaţia de a depune declaraţiile fiscale în format
electronic, accesând site-ul www.e-guvernare.ro. Semnarea electronică a declaraţiilor
fiscale se realizează prin utilizarea unui certificat digital emis de un furnizor de servicii
de certificare acreditat prin lege. Pentru celelalte categorii de contribuabili, depunerea
online a declaraţiilor fiscale este opţională.
Organizaţiile non-profit şi contribuabilii care obţin majoritar venituri din cultura
plantelor pot plăti şi depune declaraţia anuală până pe data de 25 februarie, inclusiv, a
anului următor celui pentru care se calculează impozitul.
Pentru neachitarea la termen a creanţelor fiscale datorate bugetului de stat se aplică
dobânzi de 0,02% pentru fiecare zi de întârziere. Pe lângă dobânzile de întârziere, se
aplică penalităţi de întârziere de 0,01% pe fiecare zi de întârziere, potrivit noului Cod de
procedură fiscală (pentru detalii vezi Capitolul IV: Codul de procedură fiscală).
Tot potrivit noului Cod de procedură fiscală, s-a introdus o obligație fiscală accesorie
reprezentând sancțiunea pentru nedeclararea sau subdeclararea, în declarații de
impunere, a impozitelor, taxelor și contribuțiilor sociale, în valoare de 0,08% pe fiecare
zi, începând cu ziua imediat următoare scadenței și până la data stingerii sumei datorate,
inclusiv.
În cazul în care contribuabilii nu îşi depun declaraţiile fiscale, se vor stabili din oficiu
impozitele, taxele şi contribuţiile cu regim de stabilire prin autoimpunere sau reţinere
la sursă, pentru fiecare obligaţie fiscală cuprinsă în vectorul fiscal al contribuabilului,
pentru fiecare perioadă fiscală pentru care nu au fost depuse declaraţii, conform unei
proceduri stabilite prin Ordin al Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală (ANAF).
4.2 Certificarea declarațiilor fiscale depuse la organele

fiscale din cadrul Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală
Contribuabilii pot opta pentru certificarea declaraţiilor fiscale, inclusiv a declaraţiilor
fiscale rectificative, anterior depunerii acestora la organul fiscal, de către un consultant
fiscal care a dobândit această calitate potrivit reglementărilor legale.
Certificarea declaraţiilor fiscale de către un consultant fiscal reprezintă un criteriu de
evaluare în analiza de risc efectuată de organul fiscal în scopul selectării contribuabililor
pentru inspecţia fiscală.

55
4.3 Reguli aplicabile persoanelor juridice nerezidente
Persoanele juridice nerezidente care realizează venituri din proprietăţi imobiliare aflate
în România sau din vânzarea de titluri de participare deţinute la companii româneşti
sunt obligate să declare şi să plătească impozitul pe profit corespunzător, în următoarele
cazuri:
1. nu se face dovada rezidenţei într-un stat cu care România are încheiată o convenţie de
evitare a dublei impuneri;
2. între România şi statul unde este rezidentă persoana juridică străină care înstrăinează
titlurile de participare nu este încheiată o convenţie de evitare a dublei impuneri;
3. dreptul de impozitare revine României, în condiţiile aplicării prevederilor convenţiilor
de evitare a dublei impuneri.
În vederea declarării şi plăţii impozitelor pe câştigul de capital, legislaţia românească
prevede depunerea următoarelor declaraţii fiscale:
• declaraţii trimestriale, cu începere de la data de 25 a lunii următoare trimestrului
în care nerezidentul a realizat pentru prima dată câştiguri de capital impozabile în
România;
• declaraţie fiscală anuală privind impozitul pe profit.
Declaraţiile trimestriale şi cea anuală se vor depune pe parcursul întregii perioade în
care nerezidentul este înregistrat la autorităţile fiscale române, chiar şi atunci când
acesta nu mai desfăşoară tranzacţii care generează venituri impozabile în România.
5. Facilităţi pentru investiţii

5.1 Facilităţi fiscale
Amortizarea accelerată
Conform Codului fiscal, echipamentele tehnologice, şi anume maşinile, uneltele şi
instalaţiile de lucru, precum şi computerele şi echipamentele periferice ale acestora pot
fi amortizate prin metoda amortizării accelerate, care permite deducerea a 50% din
valoarea fiscală a activelor în decursul primului an de folosire, restul valorii putând fi
amortizat liniar de-a lungul duratei de viaţă utile rămase.
Facilităţi speciale pentru cheltuieli aferente activităţilor de cercetare-
dezvoltare
Companiile pot beneficia de o deducere suplimentară de 50% pentru cheltuielile
eligibile pentru activităţi de cercetare-dezvoltare. Mai mult, amortizarea accelerată
poate fi aplicată pentru aparatura şi echipamentele destinate activităţilor de cercetare-
dezvoltare.
În vederea acordării deducerii suplimentare la determinarea profitului impozabil,
activităţile de cercetare-dezvoltare eligibile trebuie să fie cuprinse într-un proiect care
va conţine cel puţin următoarele elemente: obiectivul stabilit, perioada de desfăşurare,
domeniul de cercetare, sursele de finanţare, categoria rezultatului (de exemplu, studii,
scheme, tehnologii, produse informatice, reţete şi altele asemenea), caracterul inovativ
(de exemplu, produs nou / modernizat, tehnologie nouă / modernizată, serviciu nou
/ modernizat), şi să facă parte din categoria cercetării industriale sau a dezvoltării
experimentale.
Stimulentele fiscale se acordă separat pentru fiecare proiect de cercetare-dezvoltare
desfăşurat.
Scutirea de la impozit a profitului reinvestit

Începând cu 1 iulie 2014 se introduce facilitatea fiscală privind scutirea de la impozit a
profitului investit în echipamente tehnologice, calculatoare electronice și echipamente
periferice, mașini și aparate de casă, de control și de facturare, precum și în programe
informatice, cu condiţia utilizării acestora în scopul desfăşurării de activităţi economice.
Facilitatea fiscală se aplică pentru profitul reinvestit în echipamente tehnologice produse
şi / sau achiziţionate după 1 iulie 2014 şi puse în funcţiune până la data de 31 decembrie
2016, inclusiv.
Partea de profit pentru care se beneficiază de scutire de impozit se repartizează la
sfârşitul exerciţiului financiar cu prioritate pentru constituirea rezervelor, dar nu înainte
de constituirea rezervei legale. Rezervele astfel constituite vor fi impozabile la momentul
utilizării acestora, dar şi în cazul operaţiunilor de reorganizare dacă aceste rezerve nu
sunt preluate de companiea beneficiară.
Este obligatorie păstrarea echipamentelor în patrimoniul contribuabilului pe o perioadă
cel puţin egală cu jumătate din durata de utilizare economică, dar nu mai mult de
cinci ani. În caz contrar, se recalculează impozitul pe profit şi se percep obligaţii fiscale
accesorii, contribuabilul având obligaţia depunerii unei declaraţii fiscale rectificative. Nu
intră sub incidenţa acestor prevederi următoarele echipamente:
• transferate în cadrul unor operaţiuni de reorganizare;
• înstrăinate în procedura de faliment / lichidare;
• distruse, pierdute sau furate, în condiţiile demonstrării în mod corespunzător a acestei
situaţii de către contribuabil.
Pentru echipamentele tehnologice ce fac subiectul acestei facilităţi nu se poate aplica
metoda amortizării accelerate.

57
Cota redusă a TVA de 5% la vânzarea de clădiri
Companiile care vând clădiri pot aplica o rată redusă a TVA, de 5%, în următoarele
cazuri:
• clădirile fac obiectul unei politici sociale, de exemplu, cămine de bătrâni şi pensionari,
orfelinate, centre de reabilitare pentru copii cu handicap;
• clădirile sunt folosite ca locuinţă de către o persoană fizică / familie şi au o suprafaţă
utilă maximă de 120 de metri pătraţi şi o valoare mai mică de 380.000 lei (fără TVA)
fiecare.
Scutiri de taxe locale pentru activităţi situate în parcuri industriale şi în

parcuri ştiinţifice şi tehnologice
Nu se datorează impozit pe clădiri pentru construcţiile şi clădirile aflate într-un parc
industrial. De asemenea, terenul din interiorul parcurilor industriale este scutit de
impozitul pe teren.
Facilităţile acordate pentru înfiinţarea şi dezvoltarea parcurilor industriale includ:
• scutiri / reduceri de taxe locale pentru bunurile imobile şi terenurile aferente unui
parc industrial;
• alte facilităţi ce pot fi acordate de administraţia publică locală;
• programe de dezvoltare pentru infrastructură, investiţii şi dotări cu echipamente
provenite de la administraţia locală şi publică centrală, companii, şi prin asistenţă
financiară din străinătate;
• concesiuni şi fonduri structurale pentru dezvoltare.
Companiile care îşi desfăşoară activitatea în cadrul acestor parcuri industriale
beneficiază de:
• anumite servicii furnizate de către administratorul parcului, în mod gratuit sau la
tarife reduse;
• condiţii avantajoase legate de locaţie, utilizarea infrastructurii şi a căilor de
comunicaţie ale parcului, cu plata în rate.
Facilităţi fiscale pentru angajarea unor categorii speciale de lucrători

În vederea stimulării încadrării în muncă a şomerilor, angajatorii pot solicita pentru
absolvenţii de instituţii de învăţamânt o subvenţie lunară a cărei valoare diferă în funcţie
de forma de învăţământ absolvită. Această subvenţie se calculează, pentru o perioadă de
12 luni, prin înmulţirea unui coeficient (stabilit între 1 şi 1,5) cu valoarea indicatorului
social de referinţă (în prezent stabilit la 500 lei) pentru fiecare nou absolvent al unei

instituţii acreditate. Angajatorii care beneficiază de acest stimulent au obligaţia de a
păstra acest raport de muncă pe o perioadă de cel puţin trei ani. În plus, angajatorul
poate de asemenea să fie scutit pe perioada acestor 12 luni de la plata contribuţiei
pentru şomaj datorate pentru aceşti absolvenţi. Mai mult, angajatorii pot beneficia de
subvenţii egale cu valoarea contribuţiilor la asigurările sociale pentru doi ani, datorate
pentru absolvenţii angajaţi, dacă aceştia sunt în continuare angajaţi ai companiei timp
de încă doi ani de la încheierea perioadei în care există obligația menținerii angajatului
absolvent.
Aceleaşi facilităţi se aplică pentru angajarea de nou absolvenţi cu handicap, singura
diferenţă fiind faptul că perioada pentru care se acordă scutirea de plată a contribuţiilor
la fondul de şomaj şi subvenţiile lunare este extinsă la 18 luni.
Începând cu data de 22 octombrie 2013, pentru absolvenții angajați - cu excepţia celor
cu handicap - nu se mai acordă scutirea de la plata contribuției la fondul de şomaj. Mai
mult, obligația de a păstra raportul de muncă cu absolvenții este redusă de la trei ani la
18 luni.
Angajatorii pot solicita de asemenea scutire de plata contribuţiilor pentru fondul de
şomaj şi o subvenţie lunară egală cu indicatorul social de referinţă pentru angajarea
fiecărui şomer cu vârsta de peste 45 de ani, sau pentru fiecare astfel de persoană care
este singurul susţinător al familiei. Această subvenţie lunară se acordă pentru o perioadă
de 12 luni. Angajatorii care beneficiază de acest stimulent au obligaţia de a păstra acest
raport de muncă cel puţin doi ani. Începând cu data de 22 octombrie 2013, perioada de
doi ani a fost redusă la 18 luni.
Angajatorii care desfăşoară programe de formare profesională pentru angajaţii lor pot
solicita rambursarea a 50% din cheltuielile efectuate pentru un număr de până la 20%
din angajaţi, în anumite condiţii şi cu anumite limite.
Alte facilităţi acordate contribuabililor
La cererea temeinic justificată a contribuabililor, autorităţile fiscale pot acorda înlesniri
la plată, precum eşalonarea la plată a obligaţiilor fiscale.
Eşalonarea la plată se acordă persoanelor fizice şi juridice în baza unei cereri. Perioada
de eşalonare la plată se stabileşte de organul fiscal competent în funcţie de cuantumul
obligaţiilor fiscale şi de capacitatea financiară de plată a contribuabililor, dar nu poate
depăşi cinci ani (şapte ani pentru contribuabilii care înregistrează obligaţii fiscale în
sumă totală mai mare de 300 milioane lei).
Pentru a putea beneficia de eşalonarea la plată a obligaţiilor fiscale, contribuabilii
trebuie să îndeplinească anumite condiţii şi să constituie o garanţie care să acopere
sumele eşalonate la plată, dobânzile datorate pe perioada eşalonării plus un procentaj
din sumele eşalonate, în funcţie de perioada de eşalonare.

59
Guvernul a introdus în 2015 Ordonanta de Urgenţă 44/2015 prin care au fost anulate
penalităţile de întârziere datorate şi neachitate de contribuabili până la 30 septembrie
2015. Potrivit prevederilor, contribuabilii care îşi achită până la 31 martie 2016
obligaţiile de plată principale datorate bugetului general consolidat, restante la 30
septembrie 2015 şi administrate de ANAF, beneficiază de anularea penalităţilor de
întârziere aferente acestora. De asemenea, în anumite condiţii, contribuabilii pot
beneficia şi de anularea de la plată a unei părţi din dobânzi.
Impozite locale
Impozitele locale cuprind următoarele: impozitul pe clădiri şi taxa pe clădiri, impozitul
pe teren şi taxa pe teren, impozitul pe mijloacele de transport, taxele pentru eliberarea
certificatelor, avizelor şi autorizaţiilor, taxa pentru folosirea mijloacelor de reclamă şi
publicitate, impozitul pe spectacole, taxele speciale, alte taxe locale.
Impozitul pe clădiri
În cazul clădirilor deţinute de persoane fizice, calculul impozitului pe clădiri se
realizează prin diferenţierea în funcţie de destinaţia acestora, astfel:
• clădiri rezidenţiale - cotă între 0,08% şi 0,2% aplicabilă la valoarea impozabilă
determinată tabelar);
• clădiri nerezidenţiale– cotă între 0,2% şi 1,3% asupra valorii, care poate fi:
1. valoarea rezultată dintr-un raport de evaluare întocmit de un evaluator autorizat
în ultimii cinci ani anteriori anului de referinţă;
2. valoarea finală a lucrărilor de construcţii, în cazul clădirilor noi, construite în
ultimii cinci ani anteriori anului de referinţă;
3. valoarea clădirilor care rezultă din actul prin care se transferă dreptul de
proprietate, în cazul clădirilor dobândite în ultimii cinci ani anteriori anului de
referinţă.
În cazul clădirilor nerezidenţiale aflate în proprietatea persoanelor fizice şi utilizate
pentru activităţi din domeniul agricol, impozitul pe clădiri se calculează prin aplicarea
unei cote de 0,4% asupra valorii impozabile a clădirii.
În cazul clădirilor cu destinaţie mixtă aflate în proprietatea persoanelor juridice,
impozitul se determină prin însumarea impozitului calculat pentru suprafaţa folosită în
scop rezidenţial cu impozitul calculat pentru suprafaţa folosită în scop nerezidenţial.
Dacă suprafeţele folosite în scop rezidenţial si cele folosite în scop nerezidenţial nu pot fi
evidenţiate distinct, pentru calculul impozitului pe clădirile cu destinaţie mixtă, aflate
în proprietatea persoanelor fizice şi la care este înregistrat un domiciliu fiscal la care se

desfăşoară activitatea economică, impozitul se calculează conform impozitului datorat
pentru clădiri nerezidenţiale, dacă există cheltuieli cu utilităţile înregistrate în sarcina
persoanei care desfăşoară activitatea economică. Dacă nu există cheltuieli cu utilităţile
înregistrate în sarcina persoanei care desfăşoară activitatea economică, impozitul se
calculează conform impozitului datorat pentru clădiri rezidenţiale aflate în proprietatea
persoanelor fizice.
Cheltuieli cu utilităţile se referă la: cheltuieli comune aferente imobilului, cheltuieli cu
energia electrică, gazele naturale, cheltuieli de termoficare, apă şi canalizare.
În cazul clădirilor deţinute de persoane juridice, calculul impozitului pe clădiri se
realizează prin diferenţierea în funcţie de destinaţia acestora, astfel:
• clădiri rezidenţiale - cotă între 0,08% şi 0,2% aplicabilă la valoarea impozabilă a
clădirii;
• clădiri nerezidenţiale– cotă între 0,2% şi 1,3% asupra valorii impozabile a clădirii.
Pentru stabilirea impozitului / taxei pe clădiri, valoarea impozabilă a clădirilor aflate în
proprietatea persoanelor juridice este valoarea la 31 decembrie a anului anterior celui
pentru care se datorează impozitul / taxa, şi poate fi:
• cea mai recentă valoare impozabilă înregistrată în evidenţele organului fiscal;
• valoarea rezultată dintr-un raport de evaluare întocmit de un evaluator autorizat în
conformitate cu standardele de evaluare a bunurilor aflate în vigoare la data evaluării;
• valoarea finală a lucrărilor de construcţii, în cazul clădirilor noi, construite în cursul
anului fiscal anterior;
• valoarea clădirilor care rezultă din actul prin care se transferă dreptul de proprietate,
în cazul clădirilor dobândite în cursul anului fiscal anterior;
• în cazul clădirilor care sunt finanţate în baza unui contract de leasing financiar,
valoarea rezultată dintr-un raport de evaluare întocmit de un evaluator autorizat în
conformitate cu standardele de evaluare a bunurilor aflate în vigoare la data evaluării;
• în cazul clădirilor pentru care se datorează taxa pe clădiri, valoarea înscrisă în
contabilitatea proprietarului clădirii şi comunicată concesionarului, locatarului,
titularului dreptului de administrare sau de folosinţă, după caz.
Dacă proprietarul clădirii nu a actualizat valoarea impozabilă a clădirii în ultimii
trei ani anteriori anului de referinţă, cota de impozit pe clădiri este de 5%.
Consiliul local poate acorda scutire de la plata impozitului pe clădiri sau o reducere
a acestuia pentru proprietarii apartamentelor şi imobilelor care au realizat lucrări
de reabilitare energetică pe cheltuială proprie.

61
De asemenea, se pot acorda scutiri de la plata impozitului pe clădiri pe o perioadă
de cinci ani consecutivi pentru proprietarii care execută lucrări de creştere a
calităţii arhitectural-ambientale a clădirilor.
Valoarea impozabilă a clădirilor amortizate integral se reduce cu 15%.
Impozitul pe clădiri este datorat pentru întregul an fiscal de persoana care are în
proprietate clădirea la data de 31 decembrie a anului fiscal anterior. În cazul
dobândirii sau construirii unei clădiri în cursul anului, proprietarul acesteia are
obligaţia să depună o declaraţie la organul fiscal local în a cărui rază teritorială de
competenţă se află clădirea, în termen de 30 de zile de la data dobândirii, şi
datorează impozit pe clădiri începând cu data de 1 ianuarie a anului următor.
Impozitul pe clădiri se plăteşte anual, în două tranşe egale, până la data de 31

martie, respectiv 30 septembrie. Ca regulă generală, consiliul local poate hotărî să
acorde o reducere de până la 10% la impozitul pe clădiri, dacă acesta este plătit în
avans pentru întregul an, până la data de 31 martie a anului respectiv.
Impozitul pe construcţii
Începând cu 1 ianuarie 2014, a fost introdus impozitul pentru construcțiile prevăzute
în grupa 1 din Catalogul privind clasificarea şi duratele normale de funcţionare a
mijloacelor fixe, altele decât cele pentru care se datorează impozit pe clădiri. Începând
cu anul 2015, impozitul pe construcţii se calculează prin aplicarea unei cote de 1%
asupra valorii construcţiilor existente în patrimoniul contribuabililor la data de 31
decembrie a anului anterior. Anterior, cota de impozit pe construcţii era de 1,5%.
De asemenea, începând cu anul 2015, baza impozabilă pentru impozitul pe construcţii
a fost modificată, anumite construcţii fiind scutite de acest impozit, ca, de exemplu,
amenajările efectuate la clădiri închiriate, luate în administrare sau în folosinţă.
Contribuabilii obligați la plata impozitului pe construcţii sunt persoanele juridice
române (cu excepţia instituţiilor publice, institutelor naţionale de cercetare-dezvoltare,
asociaţiilor, fundaţiilor şi a celorlalte persoane juridice fără scop patrimonial, potrivit
legilor de organizare şi funcţionare), persoanele juridice străine care desfăşoară
activitate prin intermediul unui sediu permanent în România şi persoanele juridice cu
sediu social în România înfiinţate potrivit legislaţiei europene.
Contribuabilii sunt obligaţi să declare impozitul pe construcţii, până la data de 25 mai a
anului pentru care se datorează impozitul, şi să efectueze plata în două rate egale, până
la 25 mai, respectiv 25 septembrie, inclusiv.

Impozitul pe teren
Proprietarii de terenuri sunt obligaţi la plata impozitului pe teren, care este stabilit la o
sumă fixă pe metrul pătrat, în funcţie de rangul localităţii în care este situat terenul şi de
zona şi / sau categoria de folosinţă a acestuia, conform clasificării realizate de consiliul
local.
De la 1 ianuarie 2016 s-a eliminat prevederea conform căreia nu se datorează impozit pe
suprafaţa de teren acoperită de o clădire.
Impozitul pe teren este datorat pentru întregul an fiscal de persoana care are în
proprietate terenul la data de 31 decembrie a anului fiscal anterior.
În cazul dobândirii unui teren în cursul anului, proprietarul acestuia are obligaţia să
depună o nouă declaraţie de impunere la organul fiscal local în a cărui rază teritorială
de competenţă se află terenul, în termen de 30 de zile de la data dobândirii, şi datorează
impozit pe teren începând cu data de 1 ianuarie a anului următor.
În cazul în care dreptul de proprietate asupra unui teren este transmis în cursul unui
an fiscal, impozitul este datorat de persoana care deţine dreptul de proprietate asupra
terenului la data de 31 decembrie a anului fiscal anterior anului în care se înstrăinează.
Dacă încadrarea terenului în funcţie de rangul localităţii şi zonă se modifică în cursul
unui an, sau dacă în cursul anului intervine un eveniment care conduce la modificarea
impozitului pe teren, impozitul se calculează conform noii situaţii începând cu data de 1
ianuarie a anului următor.
În cazul modificării categoriei de folosinţă a terenului, proprietarul acestuia are
obligaţia să depună o nouă declaraţie de impunere la organul fiscal local în a cărui rază
teritorială de competenţă se află terenul, în termen de 30 de zile de la data modificării
folosinţei, şi datorează impozitul pe teren conform noii situaţii începând cu data de 1
ianuarie a anului următor.
Ca şi impozitul pe clădiri, impozitul pe teren se plăteşte anual, în două tranşe egale, până
la data de 31 martie, respectiv 30 septembrie, iar pentru plata în avans, până la data de
31 martie, a impozitului datorat de persoanele fizice pentru un an întreg se poate acorda
o reducere de până la 10%.
În cazul persoanelor fizice şi juridice care încheie contracte de fiducie, impozitele şi
taxele locale aferente masei patrimoniale fiduciare sunt plătite de către fiduciar.
Alte impozite
Alte impozite includ contribuţia pentru finanţarea unor cheltuieli de sănătate,
contribuţia persoanelor juridice pentru persoanele şomere cu dizabilități, taxa pentru
licenţa de exploatare a jocurilor de noroc etc.

63
Contribuţia pentru finanţarea unor cheltuieli de sănătate
Furnizorii de servicii publicitare care realizează încasări din activităţi publicitare la
produse din tutun şi băuturi alcoolice contribuie la finanţarea unor cheltuieli de sănătate
cu o cotă de 12% din valoarea acestor încasări.
Există de asemenea şi o cotă a acestei contribuţii datorată de producătorii şi importatorii
de produse din tutun, după cum urmează:
• ţigarete: 10 euro / 1.000 bucăţi;
• ţigări şi ţigări de foi: 10 euro / 1.000 bucăţi;
• tutun destinat fumatului: 13 euro / kg.
Producătorii şi importatorii de băuturi alcoolice, altele decât berea şi vinul, de alte
băuturi fermentate şi produse intermediare trebuie la rândul lor să contribuie cu suma
de 200 euro / hectolitrul de alcool sau de 2 euro / litrul de alcool pur.
5.2 Ajutoare de stat
Pentru perioada 2014-2020 sunt disponibile următoarele tipuri de ajutoare de stat
pentru companiile care realizează „o investiţie iniţială”:
• ajutor de stat pentru achiziţionarea de active corporale sau necorporale;
• ajutor de stat pentru costurile salariale aferente locurilor de muncă nou create,
pe o perioadă de doi ani;
Intensitatea ajutorului de stat depinde de regiunea de dezvoltare în care se va

realiza investiţia, acesta fiind cuprins între 15% în Bucureşti, 35% în judeţul Ilfov şi
Regiunea Vest şi 50% în toate celelalte regiuni ale României, din costurile eligibile
(active corporale şi necorporale sau costul salarial pe o perioadă de doi ani pentru
locurile de muncă nou create).
“Investiţia iniţială” se referă la una din următoarele:
• demararea unei unităţi noi,
• extinderea capacităţii unei unităţi existente,
• diversificarea producţiei unei unităţi prin produse care nu au fost fabricate

anterior în unitate,
• o schimbare fundamentală a procesului general de producţie al unei unităţi

existente,

SAU
• investiţie iniţială în favoarea unei noi activităţi economice, în cazul

întreprinderilor mari care realizează investiţii în regiunea Bucureşti - Ilfov.
Principalele sectoare de activitate pentru care nu se acordă ajutoare de stat includ:

agricultura, extracţia (petrolului, gazelor naturale, cărbunelui), industria
prelucrătoare (băuturi alcoolice, tutun, fibre artificiale, explozibil, armament,
metalurgie, construcţia de nave şi bărci); producţia şi furnizarea de energie
electrică şi termică, gaze, apă caldă şi aer condiţionat; construcţii; comerţ cu
ridicata sau cu amănuntul; transporturi; activităţi de difuzare şi transmitere de
programe, telecomunicaţii, intermedieri financiare şi asigurări; tranzacţii
imobiliare; administraţie publică; activităţi de jocuri de noroc şi pariuri (lista
completă a codurilor CAEN pentru care nu se acordă ajutor de stat este inclusă în
anexa 1 la HG332/2014 şi la HG807/2014).

65
I.Hotărârea de Guvern nr. 332/2014- Schema de ajutor de stat pentru
sprijinirea investiţiilor care promovează dezvoltarea regională prin crearea
de locuri de muncă
Principalele caracteristici ale schemei de ajutor de stat
Buget maxim 2.700 milioane lei (aprox. 600 milioane Euro)

2014-2020
Buget anual maxim 450 milioane lei (aprox. 100 million Euro)
Beneficiari eligibili Întreprinderi nou-înfiinţate sau întreprinderi în activitate -
întreprinderi mari şi IMM-uri
Sectoare de Cele menţionate în anexa 1 la HG332/2014
activitate pentru
care nu se acordă
ajutor de stat
Costuri eligibile Costurile salariale pentru locurile de muncă nou create pe o
perioadă de doi ani consecutivi, în limita salariului mediu brut
pe economie şi a contribuţiilor aferente
Locuri de muncă Minimum 10 din care cel puţin trei pentru lucrători defavorizaţi
nou create
Valoare maximă a • 15% din cheltuielile eligibile, în limita a 11,25 milioane EUR –
finanţării Bucureşti (2014- 2017)
• 10% din cheltuielile eligibile, în limita a 7,5 milioane EUR –
Bucureşti (2018-2020)
Regiunea de Vest şi judeţul Ilfov
toate celelalte regiuni
Modalitate În două etape cu sesiuni de depunere cu termene-limită
de depunere • Prima etapă – depunerea şi evaluarea cererii de finanţare ;
şi evaluare a calificare pe baza punctajului obţinut conform criteriilor de
proiectelor evaluare, în limita bugetului alocat
• A doua etapă – depunerea şi evaluarea planului de afaceri
(doar societăţile calificate în prima etapă)
Criterii de • Numarul de locuri de muncă create
calificare (prima • Perioada de creare a locurilor de muncă
etapă) • Locaţia investiţiei din punct de vedere al ratei şomajului din judeţ
• Indicatori financiari ai întreprinderii

II.Hotărârea de Guvern nr. 807/2014- Schema de ajutor de stat pentru
stimularea investiţiilor cu impact major în economie
Principalele caracteristici ale schemei de ajutor de stat
Buget maxim 2014-2020 3.828 milioane lei (aprox. 870 milioane Euro)
Buget anual maxim 638 milioane lei (aprox. 145 milioane Euro)
Beneficiari eligibili Întreprinderi nou-înfiinţate sau întreprinderi în activitate -
întreprinderi mari şi IMM-uri
Sectoare de activitate Cele menţionate în anexa 1 la HG 807/2014
pentru care nu se acordă
ajutor de stat
Investiţie Valoarea totală a investiţiei trebuie să fie de minimum 44
milioane lei (aprox. 10 milioane Euro)
Costuri eligibile Costuri cu active corporale şi necorporale aferente noii
investiţii (de exemplu, construcţii, echipamente, licenţe,
know-how, drepturi de proprietate intelectuală)
Valoare maximă a • 15% din cheltuielile eligibile, în limita a 11,25 milioane
finanţării EUR – Bucureşti (2014- 2017)
• 10% din cheltuielile eligibile, în limita a 7,5 milioane
EUR – Bucureşti (2018-2020)
EUR – Regiunea de Vest şi judeţul Ilfov
EUR – toate celelalte regiuni
Modalitate de depunere Sesiune de depunere cu termene-limită
şi evaluare a proiectelor Selectarea întreprinderilor pentru evaluare se face în
ordinea descrescătoare a punctajului obținut în limita
bugetului alocat sesiunii.
Întreprinderile selectate sunt ulterior evaluate din punct
de vedere al criteriilor de eligibilitate și cerințelor, așa cum
sunt menționate în HG 807/2014.
Criterii de calificare în • Valoarea investiției
vederea încadrării în • Tipul investiției
bugetul alocat* • Locaţia investiţiei din punct de vedere al PIB / locuitor în
județul în care se realizează investiția
• Indicatori financiari ai întreprinderii
Notă: * informații pe baza proiectului de hotărâre pentru modificarea HG 807/2014

publicat spre consultare publică în data de 7 martie 2016

67
5.3 Fonduri europene
Fondurile europene disponibile României în perioada 2014 – 2020
În august 2014, Comisia Europeană a aprobat Acordul de Parteneriat cu România,
acord în baza căruia, pentru cadrul financiar 2014 – 2020, România are alocate fonduri
europene în valoare de aproximativ 33 miliarde euro. Suma este repartizată pe programe
operaționale, după cum urmează:
• FEDR (fondul european agricol și de dezvoltare rurală) – 11,2 miliarde euro;
• FC (fondul de coeziune) – 8,1 miliarde euro;
• FSE (fondul social european) – 4,7 miliarde euro;
• PAC (politica agricolă comună) – 8,1 miliarde euro (pentru pilonul I), la care se
adaugă 12,5 miliarde euro aferente pilonului II (plăți directe);
• FEPAM (fondul european pentru pescuit și afaceri maritime) – 0,17 miliarde euro;
• FEAD (fondul european pentru ajutorarea persoanelor defavorizate) – 0,41,miliarde
euro;
Sistemul electronic 2014 – 2020

Ministerul Fondurilor Europene, responsabil cu coordonarea absorbției fondurilor
europene în România, și-a propus ca pentru noua perioadă de programare să
implementeze un sistem de management mai transparent și mai eficient. În acest scop,
în colaborare cu Serviciul de Telecomunicații Speciale, ministerul urmărește să dezvolte
și să implementeze două aplicații informatice menite să simplifice întregul proces, atât
pentru autorități, cât și pentru beneficiarii de fonduri europene. Cele două sisteme
informatice în curs de implementare sunt:
• SMIS 2014+: sistem informatic creat în scopul înregistrării și stocării în format
electronic a datelor referitoare la fiecare proiect, necesare evaluării, gestionării,
verificării și controlului acestora;
• MySMIS 2014: (depunerea electronică a cererilor de finanțare), sistem informatic
creat în scopul asigurării colectării rapide și eficiente a datelor de la beneficiari, aceștia
din urmă putând transmite mult mai ușor datele necesare sistemului de gestiune și
control al programelor operaționale;
Data estimată pentru finalizarea celor două sisteme informatice este 31 aprilie 2016.
Principalele programe operaţionale
Pentru companii, cele mai relevante programe operaţionale sunt:
• Programul Operaţional Sectorial „Creşterea Competitivităţii Economice” (POS CCE),

• Programul Operaţional Regional (POR),
• Programul Naţional pentru Dezvoltare Rurală (PNDR).
POS CCE
• sub coordonarea Ministerului Fondurilor Europene
• principalul obiectiv: creşterea productivităţii companiilor româneşti

Principalele tipuri de investiţii finanţate sunt:
• Capacitatea de producţie: beneficiarii-ţintă sunt întreprinderile mari, mici şi
mijlocii, în special din industria prelucrătoare şi din domeniul construcţiilor, care
trebuie să se modernizeze şi să îşi dezvolte produsele şi procesele tehnologice.
• Cercetare - dezvoltare: companiile ar putea obţine fonduri UE pentru cercetare

industrială şi activităţi de dezvoltare pre-competitivă care să genereze rezultate de
interes economic şi să sprijine transformarea rezultatelor cercetării în produse noi
sau îmbunătăţite, tehnologii şi servicii cu un grad ridicat de cerere pe piaţă. Sunt
încurajate diferite forme de colaborare între companii şi instituţii de cercetare-
dezvoltare, cu scopul de a intensifica activităţile acestora în acest domeniu şi de a
susţine transferul de tehnologie. Pentru a ridica nivelul de inovare şi
competitivitatea pe piaţă şi pentru a crea noi locuri de muncă în domeniul
cercetării - dezvoltării, se oferă sprijin pentru dezvoltarea capacităţilor de
cercetare în companii. Este finanţată achiziţionarea de instrumente, echipamente,
computere, software etc. necesare pentru activitatea de cercetare - dezvoltare.
• Tehnologia informaţiilor şi comunicaţiilor (TIC): sprijinul financiar este îndreptat

spre aplicaţii TIC şi interoperabilitatea acestora, adoptarea de soluţii integrate
pentru companii, ceea ce duce la costuri reduse pe termen lung, uşurând astfel
accesul pe piaţa internă şi internaţională şi susţinând o gestionare mai eficientă a
proceselor. În acelaşi timp, se ţine cont de securitate în creştere a reţelelor
electronice, precum şi de adoptarea de soluţii anti-fraudă, pentru a dezvolta un
sector eBusiness sigur şi dinamic.
• Energie: POS CCE finanţează proiecte care au ca scop sporirea eficienţei energiei
la nivelul utilizatorului final, şi promovează anumite tipuri de investiţii în instalaţii
/ echipamente ale operatorilor industriali pentru a realiza economii de energie
bazate pe echilibrul energetic. Sunt de asemenea eligibile pentru finanţare
investiţiile în instalaţii menite să scadă consumul de energie al utilizatorilor
industriali, şi investiţiile în modernizarea şi construirea de noi capacităţi de
producţie pentru energie şi încălzire prin valorificarea surselor regenerabile de
energie.

70
POR
• sub coordonarea Ministerului Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice
• principalul obiectiv: reducerea disparităţilor de dezvoltare economică şi socială dintre

regiunile mai dezvoltate şi cele mai puţin dezvoltate, prin îmbunătăţirea condiţiilor de
infrastructură şi a mediului de afaceri
Proiectele finanţate prin POR urmăresc, între altele, dezvoltarea durabilă a structurilor
de sprijinire a afacerilor de importanţă regională; crearea, dezvoltarea, modernizarea
infrastructurii de turism pentru valorificarea resurselor naturale şi creşterea calităţii
serviciilor turistice; reabilitarea siturilor industriale poluate şi neutilizate şi pregătirea
pentru noi activităţi.
PNDR
• sub coordonarea Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale
• principalul obiectiv: restructurarea şi modernizarea procesării şi comercializării

produselor agricole şi forestiere, respectând principiile de dezvoltare durabilă
Programul urmăreşte de asemenea promovarea investiţiilor în exploataţiile agricole,
atât în sectorul de creştere a legumelor, cât şi în sectorul de creştere a animalelor, pentru
construcţiile noi şi / sau modernizarea construcţiilor agricole existente, ca parte a
exploataţiei, precum şi utilităţile aferente, achiziţionarea de noi echipamente şi utilaje şi
înfiinţarea de plantaţii.
Toate programele descrise mai sus se adaugă la schemele de ajutor de stat elaborate la nivel
intern pentru stimularea investiţiilor. PwC vă poate oferi servicii complete de consultanţă
cu privire la stimulentele fiscale pentru investiţii, subvenţii de la UE şi alte forme de ajutor
de stat şi fonduri nerambursabile. Consilierea şi suportul sunt disponibile atât pentru noii
investitori multinaţionali, cât şi pentru companiile româneşti. Graţie experienţei dobândite
de-a lungul multor ani şi reţelei extinse de persoane de contact disponibile, vă putem oferi
analize vaste şi informaţii despre oportunităţile de finanţare existente, precum şi sprijin
substanţial în aplicarea, pregătirea şi implementarea proiectelor.

Capitolul III: Impozite indirecte
1. Taxa pe valoarea adăugată (TVA)
Principii generale
Operaţiunile din sfera de aplicare a TVA sunt cele care îndeplinesc următoarele condiţii:
• reprezintă o livrare de bunuri / prestare de servicii cu plată sau o operaţiune asimilată
acestora;
• se consideră că locul livrării / prestării se află în România;
• sunt realizate de persoane impozabile;
• sunt rezultatul unor activităţi economice.
Importurile de bunuri, achiziţiile intracomunitare şi operaţiunile asimilate achiziţiilor
intracomunitare se încadrează în sfera de aplicare a TVA.
O persoană impozabilă este considerată stabilită din perspectiva TVA la sediul activităţii
economice, respectiv acolo unde sunt adoptate deciziile esenţiale privind managementul
său şi unde îşi exercită funcţiile sale centrale. Totodată, persoanele nerezidente au un
sediu fix în România din perspectiva TVA dacă acestea dispun de suficiente resurse
tehnice şi umane pentru a efectua regulat livrări de bunuri şi prestări de servicii
impozabile.
Locul livrării bunurilor şi al prestării serviciilor (şi implicit locul de taxare cu TVA) se
determină în funcţie de aceleaşi reguli de teritorialitate prevăzute de Directiva 112 /
2006 şi Directiva 8 / 2008 valabile la nivelul UE.
Comerţul intracomunitar
Livrarea de bunuri ce sunt transportate din România în alt stat membru UE reprezintă
o livrare intracomunitară de bunuri, care este scutită de TVA în anumite condiţii. În
oglindă, achiziţiile intracomunitare de bunuri realizate în România sunt supuse TVA prin
mecanismul taxării inverse.
Avansurile încasate / plătite aferente livrărilor / achiziţiilor intracomunitare nu se mai

declară în decontul de TVA, şi nici în declaraţia recapitulativă. Pentru avansurile încasate
în legătură cu livrări intracomunitare de bunuri, furnizorul nu are obligaţia de a emite
facturi. Totuşi, în situaţia în care, prin opţiune, se vor emite facturi pentru avansurile
încasate / plătite aferente livrărilor / achiziţiilor intracomunitare, acestea se vor declara
în decontul de TVA şi în declaraţia recapitulativă.

71
Tranzacţiile cu mijloace de transport noi, produse accizabile şi vânzările la distanţă sunt
supuse unor regimuri speciale.
Persoanele care nu sunt înregistrate în scopuri de TVA în România (de exemplu,

persoanele fizice, instituţiile publice) şi care achiziţionează intracomunitar mijloace de
transport noi au obligaţia de a depune un decont special de TVA şi de a plăti TVA înainte
de înmatricularea acestor mijloace de transport în România.
Vânzările la distanţă reprezintă livrări de bunuri către persoane neînregistrate în scopuri

de TVA, stabilite în alt stat membru UE, dacă transportul bunurilor este realizat de
vânzător. Acestea vor fi supuse TVA în Statul Membru de destinaţie, dacă valoarea totală
a vânzărilor la distanţă efectuate de către furnizor depăşeşte un plafon fixat de către
Statul Membru de destinaţie. În cazul României plafonul este de 35.000 euro pe an.
Importul de bunuri
TVA aferentă bunurilor importate se achită în vamă, cu excepţia importurilor realizate
de persoane impozabile înregistrate în scopuri de TVA care obţin un certificat de
amânare de la plata TVA pentru importuri, eliberat de autorităţile vamale. Plafonul
privind valoarea minimă a importurilor pentru obţinerea certificatului de amânare de la
plata TVA este de 100 milioane lei în ultimele 12 luni anterioare celei în care se solicită
certificatul sau în anul calendaristic precedent. În acest caz, TVA nu se plăteşte în vamă,
ci se înregistrează în decontul de TVA, atât ca taxă deductibilă, cât şi ca taxă colectată.
De asemenea, obţinerea certificatul de amânare de la plata TVA pentru importuri este
disponibilă şi pentru companiile care au calitatea de operatori economici autorizaţi,
precum şi pentru operatorii care efectuează procedura de vămuire la domiciliu.
Importatorii care deţin o autorizaţie unică pentru proceduri simplificate de vămuire

eliberată de un alt Stat Membru sau care efectuează importuri de bunuri pentru care
TVA se datorează în România şi pentru care nu au obligaţia de a depune declaraţii
vamale de import vor plăti TVA datorată pentru importurile de bunuri în România, pe
baza unei declaraţii de import pentru TVA şi accize.
Baza de impozitare în scopuri de TVA pentru bunurile importate este valoarea în

vamă, la care se adaugă taxele vamale, accizele (dacă există) şi cheltuielile auxiliare,
de exemplu, comisioanele, cheltuielile de ambalare, transport şi asigurare înregistrate
ulterior intrării bunurilor în România şi până la prima destinaţie a acestora, precum şi
cheltuielile care decurg din transportul către alt loc de destinaţie din Comunitate, în
cazul în care locul respectiv este cunoscut la momentul importului.
Transferul unei afaceri nu este operaţiune cuprinsă în sfera de aplicare a TVA

Transferul tuturor activelor sau al unei părţi a acestora efectuat cu ocazia divizării sau
fuziunii unei companii este neutru din perspectiva TVA, dacă beneficiarul este persoană
impozabilă stabilită în România.
Transferul, total sau parţial, de active (transferul unei afaceri) realizat ca urmare a altor
operaţiuni decât divizarea sau fuziunea (şi anume vânzarea sau aportul în natură la
capitalul unei companii) şi care duce la formarea unei structuri de afaceri independente,
capabile să desfăşoare o activitate economică, nu este considerat livrare de bunuri dacă
beneficiarul este persoană impozabilă stabilită in România.
În plus, beneficiarul este considerat succesorul cedentului în ceea ce priveşte ajustarea
dreptului de deducere a TVA.
Persoana impozabilă stabilită în România
Persoana impozabilă este orice persoană care desfăşoară activităţi economice, în mod
independent, indiferent de loc şi de scopul sau rezultatul acestor activităţi, precum şi
orice persoană juridică neimpozabilă înregistrată în scopuri de TVA.
Orice persoană fizică ce efectuează o livrare intracomunitară de mijloace de transport
noi (cele aflate în cel mult şase luni de la darea în folosinţă sau care nu au parcurs
mai mult de 6.000 de kilometri) sau care vinde proprietăţi imobiliare (în cadrul unei
activităţi economice cu caracter de continuitate) este considerată de asemenea persoană
impozabilă.
O persoană impozabilă este stabilită în România dacă are sediul activităţii economice sau
un sediu fix în România.
O persoană impozabilă cu sediul activităţii economice în afara României are un sediu fix
în România dacă dispune de suficiente resurse tehnice şi umane pentru a efectua / primi
în mod regulat livrări de bunuri şi / sau prestări de servicii impozabile.
Prestarea de servicii
În cazul serviciilor prestate de persoane impozabile către alte persoane impozabile, locul
de impozitare va fi locul în care beneficiarul are sediul activităţii economice, sediul fix,
domiciliul stabil sau reşedinţa obişnuită.
În cazul serviciilor prestate de persoane impozabile către persoane neimpozabile, locul
de impozitare va fi locul în care prestatorul îşi are sediul activităţii economice, sediul fix,
domiciliul stabil sau reşedinţa obişnuită de la care sunt prestate serviciile.
Există şi servicii care fac excepţie de la regulile de bază, pentru care locul impozitării
se va determina în funcţie de reguli specifice (de exemplu, locul în care sunt situate
bunurile imobile pentru prestări de servicii în legătură cu bunurile imobile, locul în care
mijlocul de transport este pus la dispoziţia clientului pentru închirieri pe termen scurt,
locul prestării efective pentru serviciile de catering).
Locului impozitării cu TVA a anumitor servicii prestate către beneficiari - persoane
impozabile din afara UE va fi locul utilizării şi exploatării efective a serviciilor. Astfel
de servicii sunt serviciile accesorii transportului, lucrările asupra / evaluările bunurilor
mobile corporale şi transportul local de bunuri.

74
Începând cu 1 ianuarie 2015, pentru serviciile de telecomunicatii, radiodifuziune şi
televiziune, precum şi pentru serviciile furnizate pe cale electronică prestate către
persoane neimpozabile (de exemplu, persoane fizice), se aplică sistemul „mini-ghişeu
unic”.
Astfel, prestatorii stabiliţi în Comunitate vor colecta TVA la cota aplicabilă în Statul
Membru în care este stabilit beneficiarul, fără a fi necesară înregistrarea în aceste State
Membre, declararea şi plata TVA efectuându-se în Statul Membru în care este stabilit
prestatorul.
Furnizorii stabiliţi în afara Comunităţii care prestează astfel de servicii pentru persoane
neimpozabile din Uniunea Europeană vor fi obligaţi să se înregistreze într-un singur Stat
Membru pentru declararea şi plata TVA pentru aceste servicii, corespunzător cotei de
TVA aplicabile în fiecare Stat Membru în care sunt stabiliţi beneficiarii.
Consolidarea poziţiei de TVA
Companiile independente din punct de vedere juridic dar aflate în strânsă legătură din
punct de vedere financiar, economic şi organizatoric pot opta pentru constituirea unui
grup fiscal, atât timp cât utilizează aceeaşi perioadă fiscală. Totuşi, tranzacţiile între
membrii grupului vor fi în continuare în sfera de aplicare a TVA.
Înregistrarea în scopuri de TVA
Înregistrarea persoanelor impozabile în scopuri de TVA în România se poate face prin:
• înregistrarea în scopuri de TVA a companiilor stabilite în România;
• înregistrarea specială în scopuri de TVA pentru achiziţii intracomunitare (de exemplu,

instituţiile publice, companiile de asigurări);
• înregistrarea în scopuri de TVA a persoanelor impozabile nestabilite / stabilite în UE

prin numirea unui reprezentant fiscal în scopuri de TVA;
• înregistrarea directă în scopuri de TVA doar a persoanelor impozabile stabilite în UE
Companiile stabilite în România sunt obligate să depună Declaraţia pe propria

răspundere pentru evaluarea intenţiei şi a capacităţii de a desfăşura activităţi economice
care implică operaţiuni din sfera TVA (Formularul 088) la momentul iniţial de
înregistrare în scopuri de TVA sau la solicitarea specifică a autorităţilor fiscale în cazul
unor modificări apărute în Certificatul de înregistrare ca urmare a schimbării
administratorilor / asociaţilor / adresei companii. În acest sens, persoana impozabilă
trebuie să prezinte printre altele, şi următoarele informaţii:
• Informaţii cu privire la administratori / asociaţi (de exemplu, veniturile brute obţinute

în ultimele 12 luni şi natura acestor venituri, studiile / profesiile, ocupaţiile din
ultimele 12 luni);
• Informaţii cu privire la profitul / pierderea (în cazul administratorilor / asociaţilor-
persoane impozabile rezidente) sau cifra de afaceri (în cazul administratorilor /
asociaţilor-persoane impozabile nerezidente) obţinut(ă) de persoana impozabilă în
ultimul an fiscal;
• Informaţii cu privire la cazierul fiscal al administratorilor / asociaţilor companiei;
• Informaţii cu privire la conturile bancare ale persoanei impozabile deschise în numele

persoanei impozabile în România sau în străinătate, precum şi beneficiarii finali ai
acestor conturi.
O companie românească poate fi obligată să se înregistreze în scopuri de TVA şi în alte

state membre UE în care desfăşoară anumite operaţiuni (de exemplu, achiziţii
intracomunitare de bunuri, deţinerea unui stoc de bunuri în alt Stat Membru).
Persoanele impozabile stabilite în România care primesc / expediază pentru prelucrare

bunuri mobile corporale din sau în alt Stat Membru nu au obligaţia raportării
tranzacţiilor, iar proprietarul din celălalt Stat Membru nu va avea obligaţia înregistrării
în scopuri de TVA în România, dacă, în urma prelucrării:
• rezultă deşeuri valorificabile sau nu, care nu părăsesc teritoriul României / celuilalt
Stat Membru;
• bunurile se distrug sau produsele obţinute care sunt degradate calitativ ori nu
corespund exigenţelor calitative impuse de beneficiar sunt distruse pe teritoriul
României / altui Stat Membru din dispoziţia proprietarului.
Persoanele impozabile nerezidente sunt obligate să se înregistreze în scopuri de TVA în

România înainte de a efectua următoarele operatiuni:
• livrări intracomunitare de bunuri;
• achiziţii intracomunitare de bunuri pentru care persoanele impozabile sunt obligate la

plata taxei;
• alte operaţiuni impozabile în România pentru care persoanele impozabile nerezidente

sunt obligate la plata taxei.
Persoanele impozabile nestabilite şi neînregistrate în scopuri de TVA în România vor

putea solicita înregistrarea pentru importuri de bunuri, precum şi în cazul vânzării sau
închirierii de bunuri imobile (dacă se optează pentru taxare).

76
Organele fiscale pot să anuleze înregistrarea în scopuri de TVA din oficiu, în cazul în care
contribuabilul se află într-una din următoarele situaţii:
• este declarat inactiv sau a intrat în inactivitate temporară;
• administratorii / asociaţii, sau persoana impozabilă însăşi, care au au înscrise anumite

infracţiuni în cazierul fiscal;
• nu a depus niciun decont pe parcursul a şase luni consecutive, în cazul persoanei

impozabile care are ca perioadă fiscală luna calendaristică, şi pe parcursul a două
trimestre calendaristice consecutive, în cazul persoanei impozabile care are ca
perioadă fiscală trimestrul calendaristic;
• în deconturile depuse pe un semestru nu au fost evidenţiate achiziţii de bunuri /

servicii, şi nici livrări de bunuri / prestări de servicii;
• nu justifică intenţia şi capacitatea de a desfăşura activitate economică, potrivit

criteriilor din Codul fiscal.
Pragul de înregistrare în scopuri de TVA pentru persoanele impozabile

stabilite în România
Cifra de afaceri anuală pentru înregistrarea în scopuri de TVA este echivalentul în lei al
sumei de 65.000 euro.
La calcularea cifrei de afaceri se includ şi veniturile obţinute din operaţiuni scutite fără
drept de deducere. Totuşi, în calculul cifrei de afaceri nu se includ veniturile obţinute din
vânzarea de active fixe (corporale sau necorporale) şi din livrările intracomunitare de
mijloace de transport noi.
Peroana impozabilă înregistrată în scopuri de TVA care în cursul unui an calendaristic nu
depăşeşte plafonul de scutire de 65.000 euro poate opta pentru înregistrarea în scopuri
de TVA, indiferent dacă a depăşit sau nu plafonul de scutire.
Exigibilitatea sau când se datorează TVA
Exigibilitatea TVA intervine la data livrării bunurilor / prestării serviciilor, cu anumite
excepţii.
Exigibilitatea pentru livrările intracomunitare (LIC) intervine la data emiterii facturii,
sau la data emiterii auto-facturii sau în cea de-a cincisprezecea zi a lunii următoare celei
în care se efectuează LIC, dacă o factură / auto-factură nu a fost emisă până la această
dată.
Sistemul de plată a TVA la încasare

Sistemul de plată a TVA la încasare este opţional şi presupune amânarea exigibilităţii
taxei până la momentul încasării contravalorii bunurilor livrate / serviciilor prestate.
Totodată, dreptul de deducere la beneficiarii livrărilor / prestărilor se amână până la
data efectuării plăţii.
Sistemul de plată a TVA la încasare poate fi aplicat de către contribuabilii cu o cifră
de afaceri inferioară plafonului de 2.250.000 lei înregistrată în anul calendaristic
precedent, şi de companiile nou înfiinţate. Sistemul nu se aplică în cazul contribuabililor
care fac parte dintr-un grup fiscal unic, în cazul persoanelor care nu sunt stabilite
în România, nici în cazul operaţiunilor efectuate între companii afiliate sau al
contribuabililor care depăşesc plafonul anterior menţionat.
Sistemul de plată a TVA la încasare nu se aplică pentru tranzacţiile scutite, pentru cele
supuse regimurilor speciale (de exemplu, regimul pentru agenţiile de turism, bunuri
second-hand, opere de artă, aurul de investiţii), şi nici pentru cele supuse taxării inverse.
Sistemul nu se aplică nici în cazul operaţiunilor intracomunitare, al importurilor şi
exporturilor.
Baza de impozitare
Baza de impozitare a TVA cuprinde tot ceea ce constituie contrapartida obţinută de la
furnizor ori prestator din partea cumpărătorului, la care se adaugă impozitele şi taxele
şi cheltuielile accesorii, de exemplu, comisioanele, cheltuielile de ambalare, transport şi
asigurare, solicitate de către furnizor / prestator cumpărătorului sau beneficiarului.
Baza de impozitare a TVA nu cuprinde: rabaturile, remizele, risturnele, sconturile
şi alte reduceri de preţ, sumele reprezentând daune-interese stabilite prin hotărâre
judecătorească sau dobânzile pentru plăţi cu întârziere.
Se va utiliza valoarea de piaţă pentru a determina baza de impozitare aferentă livrărilor
de bunuri sau prestărilor de servicii între companii afiliate atunci când:
• contrapartida este mai mică decât valoarea de piaţă, iar beneficiarul livrării sau al
prestării nu are drept integral de deducere;
• contrapartida este mai mică decât valoarea de piaţă, furnizorul / prestatorul nu are
drept integral de deducere şi livrarea / prestarea este scutită fără drept de deducere;
• contrapartida este mai mare decât valoarea de piaţă, iar furnizorul / prestatorul nu
are drept integral de deducere.
Cotele TVA
Cota standard
Începând cu data de 1 ianuarie 2016, cota standard a TVA se reduce de la 24% la 20%,
respectiv la 19%, începând cu 1 ianuarie 2017. Cota de TVA se aplică tuturor livrărilor de
bunuri şi prestărilor de servicii, inclusiv importurilor, pentru care nu se aplică scutiri (cu
sau fără drept de deducere) sau una dintre cotele reduse de TVA.

78
Cote reduse
Cota redusă de 9% se percepe pentru medicamentele de uz uman şi veterinar, cazarea
la hoteluri sau în locaţii cu rol similar indiferent de tipul acesteia (cazare fără mic
dejun,cazare cu mic dejun, cazare cu demipensiune, cazare cu pensiune completă, cazare
cu „all inclusive”), livrarea de proteze şi produse ortopedice, livrarea de medicamente
de uz uman şi veterinar, livrarea de alimente, înclusiv băuturi nealcoolice, destinate
consumului uman şi animal, serviciile de catering, cu excepţia băuturilor alcoolice, altele
decât berea, precum şi livrarea apei potabile şi a apei pentru irigaţii în agricultură.
Cota redusă de 5% se aplică pentru livrarea de manuale şcolare, cărţi, ziare şi reviste,
bilete de cinema, taxele de intrare la muzee, monumente istorice, grădini zoologice
şi grădini botanice, târguri şi expoziţii, evenimente culturale, evenimente sportive,
precum şi pentru livrarea locuinţelor care fac obiectul politicii sociale, inclusiv cămine
de bătrâni şi pensionari, case de copii şi centre de recuperare şi reabilitare pentru minori
cu handicap, inclusiv clădiri şi părţi ale acestora livrate ca locuinţe, în anumite condiţii.
Astfel, cota redusă de 5% se aplică şi în cazul livrării de locuinţe ce au o suprafaţă utilă
de maximum 120 mp şi o valoare ce nu depăşeşte suma de 450.000 lei.
Scutiri
Scutirea cu drept de deducere
Există de asemenea operaţiuni scutite cu drept de deducere a TVA aferentă achiziţiilor:
• livrările de bunuri expediate sau transportate în afara UE, transporturile şi serviciile

aferente;
• livrările intracomunitare de bunuri;
• transporturile internaţionale de pasageri;
• plasarea bunurilor în zone libere şi antrepozite libere;
• livrările de bunuri către şi în antrepozite vamale, antrepozite TVA şi serviciile aferente;
• livrările de bunuri plasate în regimuri vamale suspensive;
• prestările de servicii în legătură cu bunuri plasate în regimuri vamale suspensive;
• livrările de bunuri şi prestările de servicii pentru misiunile diplomatice, organizaţiile

internaţionale şi forţele NATO.
Scutirea fără drept de deducere

Scutirea de TVA fără drept de deducere se aplică unei serii de activităţi ce include
activităţile bancare, financiare şi de asigurări. Totuşi, anumite servicii financiare vor

fi supuse TVA la cota de 20% (de exemplu, operaţiunile de factoring, recuperarea
creanţelor, administrarea şi depozitarea anumitor titluri de valoare).
Scutirea de TVA fără drept de deducere se aplică şi activităţilor medicale, de protecţie
socială şi educative, dacă acestea sunt desfăşurate de unităţi autorizate.
Livrarea ulterioară a autovehiculelor pentru care dreptul de deducere a taxei aferente
achiziţiei a fost limitat se efectuează în regim de scutire de TVA.
Operaţiunile de închiriere şi leasing de bunuri imobile, precum şi livrarea de clădiri
vechi, sunt scutite de TVA fără drept de deducere.
Livrarea unei clădiri noi înseamnă livrarea efectuată cel târziu până la data de 31
decembrie a anului următor anului primei ocupări ori utilizări a clădirii. O clădire nouă
cuprinde şi orice construcţie transformată sau parte transformată a unei construcţii, în
cazul în care costul transformării, exclusiv taxa, se ridică la minimum 50% din valoarea
de piaţă a construcţiei sau a părţii din construcţie, astfel cum este stabilită aceasta printr-
un raport de expertiză, exclusiv valoarea terenului, ulterior transformării.
Livrarea de terenuri neconstruibile este, la rândul său, o operaţiune scutită de la plata
TVA.
Totuşi, există opţiunea de taxare a operaţiunilor constând în livrarea de construcţii vechi
sau terenuri neconstruibile sau închirierea / leasing-ul de bunuri imobile. Opţiunea se
exercită prin depunerea unei notificări scrise la organele fiscale competente.
Dreptul de deducere a TVA
Orice persoană impozabilă are dreptul să deducă TVA aferentă achiziţiilor, dacă
acestea sunt destinate efectuării de operaţiuni taxabile.
TVA deductibilă pentru cheltuielile angajate în scopul operaţiunilor premergătoare

începerii unei activităţi taxabile (cheltuieli de constituire, achiziţii de stocuri etc.)
poate fi dedusă retroactiv, după îndeplinirea tuturor condiţiilor de deductibilitate a
taxei, pe o perioadă de maximum cinci ani.
Justificarea deducerii taxei se poate face şi pe baza facturilor transmise pe cale

electronică.
Companiile ce deţin o autorizaţie unică pentru proceduri simplificate de vămuire

eliberată de un alt Stat Membru sau care efectuează din perspectiva TVA importuri
de bunuri în România pentru care nu au obligaţia de a depune declaraţii vamale de
import pot deduce taxa datorată pentru importul de bunuri pe baza declaraţiei de
import pentru TVA şi accize.
Companiile care achiziţionează bunuri / servicii de la contribuabili inactivi sau de la

alte persoane cărora li s-a anulat înregistrarea în scopuri de TVA pot deduce TVA

79
aferentă dacă bunurile au fost achiziţionate în cadrul procedurii de executare silită
sau pentru bunurile şi serviciile achiziţionate de la furnizori aflaţi în procedura de
faliment.
Persoanele care nu au un cod valabil de TVA, ca urmare a declarării inactivităţii sau

radierii din Registrul persoanelor impozabile înregistrate în scopuri de TVA, vor
putea deduce TVA aferentă achiziţiilor de bunuri şi servicii destinate operaţiunilor
care urmează a fi realizate după data reînregistrării.
Plătitorii de TVA cu regim mixt

Dacă o persoană impozabilă înregistrată în scopuri de TVA efectuează atât operaţiuni
impozabile, cât şi operaţiuni scutite fără drept de deducere, „TVA deductibilă” poate fi
recuperată conform următoarelor criterii:
• taxa atribuibilă direct tranzacţiilor taxabile –integral deductibilă;
• taxa atribuibilă direct tranzacţiilor scutite – integral nedeductibilă;
• taxa aferentă atât tranzacţiilor taxabile, cât şi celor scutite - se aplică pro rata pentru a
determina TVA de dedus.
Persoanele impozabile care efectuează achiziții destinate realizării de investiții ce vor fi
utilizate pentru operațiuni cu și fără drept de deducere vor putea deduce integral TVA pe
parcursul procesului investițional, urmând ca, după finalizarea investițiilor, taxa dedusă
să fie ajustată corespunzător, în funcție de activitatea economică reală desfăşurată.
Pro-rata se determină ca raport între:
• suma totală, fără TVA, a livrărilor de bunuri şi prestărilor de servicii care permit
exercitarea dreptului de deducere, cuprinzând subvenţiile legate direct de preţ, la
numărător; şi
• suma totală, fără TVA, a operaţiunilor prevăzute la punctul anterior şi a livrărilor de
bunuri şi prestărilor de servicii care nu permit exercitarea dreptului de deducere, la
numitor. Se includ sumele primite de la bugetul statului sau bugetele locale, acordate
în scopul finanţării operaţiunilor scutite fără drept de deducere sau operaţiunilor care
nu se află în sfera de aplicare a TVA.
Valoarea vânzărilor bunurilor de capital, precum şi valoarea altor operaţiuni desfăşurate
ocazional (de exemplu, leasing, închirieri de bunuri imobile), nu este inclusă la calculul
pro-ratei. Pro-rata se rotunjeşte la următoarea unitate în favoarea persoanei impozabile
(de exemplu, de la 4,1 % la 5%).
Începând cu 1 ianuarie 2016 pro-rata provizorie se va putea calcula oricând in timpul
anului, urmând ca pro-rata definitivă să se determine anual.

TVA nedeductibilă
TVA aferentă bunurilor şi serviciilor ce nu sunt achiziţionate în scop comercial este
nedeductibilă, la fel ca TVA aferentă achiziţiilor de băuturi alcoolice şi ţigarete.
Beneficiarii care achiziţionează bunuri şi / sau servicii de la contribuabili declaraţi
inactivi, după data la care aceştia au fost declaraţi inactivi, nu vor avea drept de
deducere a TVA aferentă achiziţiilor respective, cu excepţia achiziţiilor de bunuri
efectuate în cadrul procedurii de executare silită sau pentru bunurile şi serviciile
achiziționate de la furnizori aflaţi în procedura de faliment.
Deductibilitatea TVA în cazul achiziţiilor de vehicule şi / sau al achiziţiilor de
bunuri şi servicii în legătură directă cu funcţionarea vehiculelor (de exemplu,
combustibil, servicii reparaţii etc.)
Deductibilitate integrală
• În cazul vehiculelor utilizate exclusiv în scopul desfăşurării activităţii economice şi al

celor utilizate în scopul activităţilor exceptate specific menţionate în lege (pentru
servicii de urgenţă, pentru închiriere, utilizate de către agenţii de vânzări etc.) se
aplică regulile generale de deducere a TVA.
• În vederea exercitării dreptului de deducere persoana impozabilă trebuie să facă

dovada utilizării exclusive a vehiculelor în scopul desfăşurării activităţilor economice,
inclusiv în cazul activităţilor economice exceptate prevăzute de lege, prin deţinerea
unor documente / informaţii prevăzute de lege pentru deducerea TVA (obiect de
activitate, foi de parcurs etc.).
Deductibilitate limitată la 50%
• În cazul vehiculelor utilizate atât pentru desfăşurarea activităţilor economice, cât şi

pentru folosul personal (utilizare mixtă) sau pentru alte scopuri decât în folosul
activităţii economice, se aplică limitarea la 50% a dreptului de deducere a TVA.
Deducerea TVA pentru bunurile de capital

Bunurile de capital reprezintă orice imobilizare corporală amortizabilă, construcţiile şi
terenurile de orice fel, deţinute pentru a fi utilizate în producţia sau livrarea de bunuri
/ servicii pentru a fi închiriate terţilor sau pentru scopuri administrative, precum şi
operaţiunile de transformare sau modernizare a bunurilor imobile / părţilor de bunuri
imobile, cu condiţia ca valoarea fiecărei modernizări / transformari să depăşească 20%
din valoarea bunului imobil / părţii de bun imobil după transformare/modernizare.
Bunurile mobile sunt considerate bunuri de capital (indiferent dacă sunt înregistrate în
contabilitate ca stocuri sau imobilizări corporale).

81
Ajustarea TVA se realizează în următoarele cazuri:
i. în situaţia în care bunul de capital este folosit de persoana impozabilă:
• integral sau parţial, pentru alte scopuri decât activităţile economice, cu excepţia
bunurilor a căror achiziţie face obiectul limitării la 50% a dreptului de deducere;
• pentru realizarea de operaţiuni care nu dau drept de deducere a taxei;
• pentru realizarea de operaţiuni care dau drept de deducere a taxei într-o măsură
diferită faţă de deducerea iniţială;
ii. în cazurile în care apar modificări ale elementelor folosite la calculul taxei deduse;
iii. în situaţia în care un bun de capital al cărui drept de deducere a fost integral sau
parţial limitat face obiectul oricărei operaţiuni pentru care taxa este deductibilă.
iv. în situaţia în care bunul de capital îşi încetează existenţa.
Taxa se ajustează în situaţiile menţionate mai sus:
a) pe o perioadă de cinci ani, pentru bunurile de capital achiziţionate sau fabricate;
b) pe o perioadă de 20 de ani, pentru construcţia sau achiziţia unui bun imobil, precum
şi pentru transformarea sau modernizarea unui bun imobil, dacă valoarea fiecărei
modernizări / transformari depăşeşte 20% din valoarea bunului imobil / părţii de
bun imobil după transformare / modernizare.
Dreptul de deducere se păstrează în cazul persoanei impozabile ce deţine un imobil în
curs de execuţie, care nu se mai finalizează din cauze ce nu depind de voinţa sa.
Ajustarea TVA deductibilă pentru servicii şi bunuri, altele decât bunurile de capital
Se ajustează TVA dedusă aferentă serviciilor neutilizabile (imobilizări necorporale
care nu sunt complet amortizate la momentul la care intervine ajustarea), bunurilor
de natura stocurilor şi activelor corporporale fixe în curs de execuţie, în următoarele
situaţii:
• dacă deducerea a fost mai mică sau mai mare decât cea la care avea dreptul persoana
impozabilă;
• dacă există modificări ale elementelor luate în considerare pentru determinarea sumei
deductibile;
• în cazul bunurilor nelivrate / serviciilor neutilizate.
Bunuri lipsă / distruse / furate

Nu se ajustează TVA pentru bunurile lipsă din gestiune, distruse, pierdute ori furate,
perisabilităţi, pierderi tehnologice, şi nici pentru bunurile de natura stocurilor degradate
calitativ, în cazul în care aceste situaţii pot fi demonstrate sau confirmate în mod

corespunzător. În ceea ce priveşte bunurile furate, ajustarea TVA nu se mai efectuează
dacă demonstrarea furtului este realizată pe baza actelor emise de către organele
judiciare.
Măsuri de simplificare
Pentru tranzacţiile de vânzare-cumpărare care au ca obiect deşeurile sau materialul
lemnos, efectuate între persoanele impozabile înregistrate în scopuri de TVA în România,
taxa nu este plătită efectiv, ci doar menţionată de cumpărători în decontul TVA atât ca
taxă colectată, cât şi ca taxă deductibilă.
Până la data de 31 decembrie 2018, măsurile de simplificare se aplică şi pentru livrările
de cereale şi plante tehnice, şi anume: grâu şi meslin, secară, orz, ovăz, porumb, triticale,
boabe de soia, seminţe de in, seminţe de rapiţă, seminţe de floarea soarelui, sfeclă de
zahăr. Există probabilitatea prelungirii acestui termen, cu acordul Comisiei Europene.
Tot până la această dată se aplică măsurile de simplificare şi pentru livrările de energie
electrică în beneficiul comercianţilor-persoane impozabile, şi pentru tranzacţiile cu
certificate verzi şi certificate de emisii de gaze cu efect de seră. De asemenea, începând
cu 1 ianuarie 2016, se extinde aplicarea taxării inverse şi la livrările de telefoane mobile,
tablete PC, laptopuri, console de jocuri şi dispozitive cu circuite integrate, până la 31
decembrie 2018. Pentru aceste livrări se aplică taxarea inversă numai dacă valoarea
bunurilor livrate, exclusiv TVA, înscrise într-o factură, este mai mare sau egală cu 22.500
lei.
Tot de la această dată, măsurile de simplificare se aplică şi pentru livrările de clădiri,
părţi de clădiri şi de terenuri pentru care se aplică TVA.
În consecinţă, pentru aceste tranzacţiile între persoane înregistrate în scopuri de TVA
în România, beneficiarii vor avea obligaţia plăţii TVA prin aplicarea mecanismului
taxării inverse. În situaţia în care furnizorul / prestatorul emite o factură cu TVA pentru
operaţiunile pentru care se aplică măsurile de simplificare şi nu înscrie menţiunea „
taxare inversă” în respectiva factură, iar beneficiarul deduce taxa înscrisă în factură,
acesta din urmă îşi pierde dreptul de deducere pentru respectiva achiziţie, deoarece
condiţiile de fond privind taxarea inversă nu au fost respectate.
Obligaţiile de raportare privind TVA
Perioada fiscală
Ca regulă generală, perioada fiscală este luna calendaristică. Pentru persoanele
impozabile înregistrate în scopuri de TVA şi a căror cifră de afaceri la sfârşitul anului
anterior nu a depăşit 100.000 de euro, perioada fiscală este trimestrul calendaristic. În
situaţia în care persoana impozabilă a efectuat în cursul anului calendaristic precedent
una sau mai multe achiziţii intracomunitare de bunuri, perioada fiscală este luna
calendaristică.

83
Pentru persoanele impozabile care au ca perioadă fiscală trimestrul calendaristic,
perioada fiscală devine luna calendaristică dacă persoana impozabilă efectuează în
cursul anului calendaristic precedent una sau mai multe achiziţii intracomunitare de
bunuri.
Facturarea
Facturile pentru livrările de bunuri şi prestările de servicii interne trebuie emise cel
târziu în cea de-a 15 a zi a lunii următoare celei în care are loc livrarea bunurilor sau
prestarea serviciilor. TVA aferentă livrărilor / prestărilor trebuie raportată în luna în care
are loc livrarea / prestarea.
Persoanele impozabile au şi posibilitatea de a emite facturi centralizatoare sau facturi
în numele furnizorului / prestatorului, şi de a emite şi arhiva facturile cu ajutorul
mijloacelor electronice. Din perspectiva TVA, semnarea şi ştampilarea facturilor nu mai
este obligatorie.
De asemenea, orice documente sau mesaje pe suport de hârtie sau în format electronic
sunt considerate facturi dacă îndeplinesc condiţiile minime obligatorii privind
facturarea.
Facturile emise pentru operaţiunile impozabile în România vor respecta regulile
naţionale aplicabile, iar în cazul facturilor emise pentru operaţiunile impozabile în alt
Stat Membru se vor respecta regulile aplicabile în acel Stat Membru.
În cazul facturilor electronice, autenticitatea originii şi integritatea conţinutului pot
fi garantate şi prin controale de gestiune care să stabilească o legătură directă între o
operaţiune, factura aferentă şi alte documente emise în legătură cu acea operaţiune.
Evidenţa operaţiunilor
Persoanele impozabile trebuie să ţină evidenţe complete şi detaliate pentru calculul

obligaţiilor de plată aferente TVA.
Deconturile de TVA trebuie depuse la autorităţile fiscale până la data de 25 a lunii

următoare fiecărei perioade fiscale; TVA de plată este datorată până la aceeaşi dată.
Decontul TVA trebuie predat şi pe suport electronic (CD).
Persoanele impozabile neînregistrate în scopuri de TVA trebuie să plătească taxa şi să

prezinte un decont special de TVA pentru serviciile achiziţionate de la nerezidenţi,
pentru care locul prestării se consideră a fi în România. Aceste obligaţii trebuie
îndeplinite până la data de 25 a lunii următoare celei în care sunt prestate serviciile.
Declaraţia recapitulativă se depune lunar, până la data de 25 , inclusiv, a lunii

următoare livrării / achiziţiei intracomunitare de bunuri sau prestării / achiziţiei de

servicii, pentru toate operaţiunile intracomunitare efectuate cu persoane impozabile
stabilite în alte State Membre, cu anumite excepţii.
Prestatorii de servicii care aplică sistemul „mini-ghişeu unic” trebuie să întocmească

declaraţii speciale de TVA, iar plata sumei aferente se realizează în euro.
Contribuabilii mari şi mijlocii, precum şi sediile secundare ale acestora, au obligaţia

depunerii decontului de TVA şi a declaraţiei recapitulative prin mijloace electronice.
Semnarea declaraţiilor se realizează prin utilizarea certificatului digital emis de un
furnizor de servicii de certificare.
Persoanele impozabile trebuie să depună şi declaraţii pentru livrările şi achiziţiile

taxabile realizate pe teritoriul României pe bază de factură. Declaraţiile se vor
depune odată cu decontul, până la data de 25 a lunii următoare perioadei pentru
care se face raportarea (lună, trimestru, semestru sau an).
Pentru comerţul intracomunitar de bunuri, persoanele impozabile depun şi

declaraţia Intrastat.
Corectarea documentelor
Dacă o persoană impozabilă a facturat în mod eronat fără TVA livrări de bunuri /
prestări de servicii, iar în urma unei inspecţii fiscale autorităţile au stabilit obligaţii
suplimentare de plată privind TVA, persoana impozabilă poate recupera sumele de TVA
de la beneficiari prin emiterea unei facturi de corecţie, în timp ce beneficiarii îşi pot
exercita dreptul de deducere în condiţiile stabilite de lege.
Alte obligaţii
Persoanele impozabile şi persoanele juridice neimpozabile, care efectuează comerţ
intracomunitar cu bunuri şi servicii, au obligaţia înscrierii în „Registrul operatorilor
intracomunitari”, altfel codul de înregistrare în scopuri de TVA nu va fi considerat valabil
pentru operaţiuni intracomunitare.
Rambursarea TVA
Dacă o companie se află în poziţia de rambursare a TVA, va trebui să bifeze rubrica de
rambursare a taxei din decontul TVA pentru a solicita efectuarea rambursării. Există
şi posibilitatea reportării soldului TVA de rambursat pentru a acoperi sumele de plată
din deconturile viitoare. Începând cu 1 ianuarie 2016, cererile de rambursare trebuie
procesate de administraţia financiară în termen de 45 de zile, sau 90 de zile de la
depunere (în situaţia în care soluţionarea cererii necesită efectuarea unei inspecţii
fiscale).

85
Deconturile de TVA cu sume negative cu opţiune de rambursare se soluţionează numai
după încadrarea persoanei impozabile de către autorităţile fiscale într-o categorie de risc
fiscal (mic, mediu sau mare). Astfel, deconturile de TVA cu risc fiscal mic se soluţionează
prin emiterea deciziei de rambursare, cele cu risc fiscal mediu cu analiză documentară,
iar deconturile cu risc fiscal mare cu inspecţie fiscală anticipată.
Dacă valoarea TVA este de până la 45.000 lei, rambursarea TVA se va efectua numai cu
inspecţie fiscală ulterioară. Prin excepţie, contribuabililor care au înscrise în cazierul
fiscal fapte care sunt sancţionate ca infracţiuni, sau dacă - în baza informaţiilor obţinute
- organul fiscal consideră că există riscul unei rambursări necuvenite, nu li se aplică
această prevedere.
Dacă TVA nu este rambursată în termenul stabilit de lege (45 de zile, respectiv 90
de zile), persoanele impozabile au dreptul să solicite plata dobânzii pentru sumele
respective, în prezent în valoare de 0,02% pentru fiecare zi de întârziere.
Procedura de rambursare a TVA achitată în alte State Membre de către persoanele
impozabile stabilite în România, pentru importuri şi achiziţii de bunuri / servicii,
permite depunerea formularelor prin mijloace electronice. Formularele se depun prin
intermediul portalului electronic pus la dispoziţie de ANAF şi se semnează în baza
certificatului digital emis de un furnizor de servicii de certificare acreditat.
Rambursarea TVA către persoane impozabile stabilite în UE / în afara UE

Persoanele impozabile neînregistrate şi care nu au obligaţia înregistrării în scopuri
de TVA în România pot cere rambursarea sumelor de TVA aferente importurilor şi
achiziţiilor de bunuri / servicii efectuate în România, în baza cererii de rambursare
transmise pe cale electronică autorităţilor din Statul Membru în care sunt stabilite.
Cererile vor fi transmise Statului Membru în care solicitantul este stabilit, cel târziu până
la data de 30 septembrie a anului următor perioadei de rambursare.
Companiile nerezidente pot beneficia de rambursarea TVA aferentă achiziţiilor efectuate
în România fără a face dovada plăţii către furnizorii din România.
Termenul de soluţionare a cererilor de rambursare este de patru luni de la data primirii
cererii de către autorităţile din România, cu posibilitatea prelungirii în cazul în care
autorităţile fiscale solicită informaţii suplimentare.
Persoanele impozabile stabilite în afara UE au de asemenea dreptul la rambursarea TVA
din România, în baza acordurilor de reciprocitate încheiate de România, care în prezent
are astfel de acorduri cu Elveţia,Turcia şi Norvegia.

2. Operaţiuni vamale şi comerţ internaţional
Taxele vamale
Taxele vamale sunt cele precizate în Tariful Vamal Comun al UE. Taxele vamale se exprimă
ca o cotă procentuală aplicată asupra valorii în vamă (taxe ad valorem) a bunurilor, sau ca
sumă fixă aplicată valorii în vamă (taxe specifice).
Produsele agricole (produsele din capitolele 1 – 24) sunt supuse unei impozitări specifice.
Există cazuri (de exemplu, carnea) în care cota taxei vamale este stabilită în legătură cu
preţul CIF al produselor sau cu preţul de intrare. În alte cazuri, cota taxei vamale este
stabilită prin adăugarea la taxele ad valorem a taxelor adiţionale, de exemplu, cele pentru
componente agricole (EA), pentru zahăr (AD S / Z) şi pentru făină (AD F / M).
Reprezentarea în vamă
Persoanele stabilite în afara Comunităţii pot plasa bunuri sub anumite regimuri vamale
numai prin desemnarea unui reprezentant indirect. Cu excepţia unor prevederi contrare,
Codul Vamal al Uniunii prevede că se acordă derogare de la această cerinţă atunci când
reprezentantul vamal acţionează în numele unor persoane care nu au obligaţia de a fi
stabilite pe teritoriul vamal al Uniunii.
De asemenea, persoanele stabilite în afara Comunităţii pot declara în mod ocazional
bunuri în nume propriu sau printr-un reprezentant direct sau prin reprezentare indirectă,
cu condiţia ca autorităţile să considere justificat acest fapt.
Persoanele stabilite în Comunitate pot declara bunuri atât în nume propriu, cât şi prin
desemnarea unui reprezentant vamal direct sau indirect.
Valoarea în vamă
Valoarea în vamă a bunurilor se stabileşte şi se declară de importatori conform
prevederilor legislaţiei vamale comunitare, care sunt similare cu cele ale Acordului de
evaluare în vamă negociat al Organizaţiei Mondiale a Comerţului (de exemplu, Acordul
care se referă la implementarea Articolului VII al Acordului GATT).
Cea mai utilizată metodă pentru stabilirea valorii în vamă este valoarea de tranzacţie,
adică prețul efectiv plătit sau de plătit pentru mărfuri atunci când sunt vândute pentru
export către teritoriul vamal al Uniunii, şi ajustat, dacă este cazul. Conform Codului Vamal
al Uniunii, valoarea de tranzacţie se determină la momentul acceptării declarației vamale
pe baza vânzării care a avut loc imediat înainte ca mărfurile să fie introduse pe teritoriul
vamal respectiv.
Valoarea în vamă poate fi modificată în termen un an de la data declaraţiei vamale pentru
punerea bunurilor în liberă circulaţie, în anumite cazuri (de exemplu, în cazul bunurilor
defecte).

87
Prin autorizarea în prealabil de către autorităţile vamale, valoarea în vamă la import se
poate stabili în ciuda lipsei unor elemente care trebuie adăugate la valoarea în vamă şi
care nu sunt cuantificabile la data importului (de exemplu, licenţe, redevenţe).
Autorităţile vamale pot efectua controlul valorii în vamă în timpul formalităţilor vamale
sau ulterior (într-un interval de trei ani de la data importului).
De asemenea, este posibilă modificarea / invalidarea declaraţiei vamale, după cum
urmează:
• invalidarea declaraţiei vamale, în termen de 90 de zile de la data acceptării
declaraţiei;
• modificarea după obţinerea liberului de vamă se poate efectua la cererea
declaranţilor, în termen de trei ani de la data liberului de vamă.
Agent economic autorizat (AEO)
Operatorii economici care obţin certificarea AEO beneficiază de simplificări privind
procedurile vamale, obţinerea autorizaţiilor vamale şi efectuarea formalităţilor vamale.
Mai mult, companiea deţinătoare a certificării AEO este recunoscută de către autorităţile
vamale ca o companie de încredere, oferind certitudine privind respectarea standardelor
de siguranţă şi securitate.
Din punct de vedere fiscal, operatorii economici care deţin certificate AEO beneficiază, la
cerere, de amânare la plata TVA la punerea în liberă circulaţie a bunurilor / la importul
acestora, iar în cazul importurilor urmate de livrări intracomunitare scutite de la plata
TVA, aceşti operatori nu au obligația de a constitui garanţia prevăzută de lege.
Informaţiile tarifare obligatorii (ITO) / Informaţiile de origine obligatorii
(IOO)
Companiile pot obţine decizii de la autorităţile vamale române privind clasificarea
tarifară a bunurilor importate, decizii care sunt executorii pentru autorităţile vamale şi
pentru companii, şi care se aplică pe o perioadă de trei ani, ori de câte ori sunt importate
bunuri identice cu cel descris în ITO.
De asemenea, un tip asemănător de decizie poate fi obţinut în legătură cu originea
bunurilor. IOO sunt valabile de asemenea pentru o perioadă de trei ani.

Regimuri speciale
Prelucrare
Regimul de perfecţionare activă (PA)

Dacă sunt importate în UE (România sau alte state membre) materii prime, componente
sau accesorii în vederea prelucrării şi re-exportului ulterior al produselor finite în afara
UE, suspendarea taxelor vamale se poate realiza prin PA. Procesarea cuprinde întregul
proces de asamblare şi fabricare.
De la data de 1 mai 2016, regimul de perfecţionare activă – sistemul cu rambursare nu
mai este prevăzut de noile reglementări vamale.
Regimul de perfecţionare pasivă (PP)

Regimul vamal de PP permite ca materiile prime să fie procesate în afara UE, iar
produsele finite să fie re-importate ulterior cu o scutire parţială sau totală de taxe
vamale. Acest regim se aplică şi în cazul bunurilor sau echipamentelor expediate pentru
lucrări de reparaţii.
Depozitare
Antrepozitarea vamală (AV)

Antrepozitarea vamală reprezintă un regim vamal ce permite suspendarea temporară a
plăţii drepturilor de import şi a TVA pentru bunurile importate din state extracomunitare
şi depozitate în antrepozite până în momentul scoaterii acestora din respectivele
antrepozite. Atât bunurile aparţinând entităţilor străine cât şi cele achiziţionate iniţial de
titularul român al autorizaţiei de AV pot fi plasate în regimul de AV.
Produsele agricole româneşti pot fi plasate într-un regim AV în scopul depozitării până
la părăsirea teritoriului comunitar, dacă în continuare se intenţionează exportul acestor
produse în afara UE.
Zona liberă
De la data de 1 mai 2016, zona liberă nu mai este destinație vamală și devine regim
vamal. Pentru plasarea mărfurilor sub acest regim nu există obligația de depunere a unei
declarații vamale. Cu toate acestea, în anumite cazuri, mărfurile introduse într-o zonă
liberă trebuie prezentate în vamă și fac obiectul formalităților vamale.
Mărfurile pot rămâne sub regimul de depozitare (zonă liberă şi antrepozitare vamală) pe
o perioadă nelimitată.

89
Utilizare specifică
Admiterea temporară (AT)

În cazul bunurilor introduse în România pentru a fi utilizate temporar, urmând să fie
returnate proprietarului extra-comunitar, se acordă o scutire totală sau parţială de
plată a drepturilor vamale de import. Scutire totală înseamnă că autorităţile vamale
nu impun plata unor sume în legătură cu drepturile vamale de import, TVA şi accize,
dacă acestea sunt aplicabile. Totuşi, cuantumul datoriei vamale trebuie garantat.
Scutire parţială înseamnă că autorităţile vamale vor percepe lunar 3% din taxa
vamală, importatorul urmând să asigure o garanţie care să acopere diferenţa.
Destinaţia finală
Destinaţia finală devine regim vamal de la data de 1 mai 2016. Aceasta permite punerea
în liberă circulație a mărfurilor care beneficiază de scutire sau reducere de taxe datorită
utilizării lor specifice.
Garanţii
Plasarea mărfurilor sub anumite regimuri vamale speciale presupune constituirea unei
garanţii care să acopere valoarea drepturilor de import ce ar putea fi datorate. Totuşi,
în anumite cazuri, autorităţile vamale pot acorda o exonerare (parţială sau totală) de la
garantare, ca, de exemplu, pentru bunurile plasate în regim de PA.
Măsuri comerciale
Pentru unele produse agricole, în general UE impune măsuri specifice, de exemplu,
contingente valorice sau cantitative aplicate importurilor din alte ţări. Pentru un
astfel de produs este obligatorie obţinerea unei licenţe de import înainte de efectuarea
importului.
În plus, este necesară şi obţinerea de licenţe de import / export de la autorităţile de
resort pentru mărfurile considerate potenţial periculoase pentru sănătatea umană
sau pentru mediu (de exemplu, anumite produse chimice, anumite tipuri de deşeuri
şi reziduuri), pentru mărfurile a căror destinaţie finală este controlată (de exemplu,
explozibilii) sau pentru produsele cu dublă utilizare (civilă şi militară).
3. Accize
3.1 Produsele accizabile armonizate
Următoarele produse sunt supuse accizelor armonizate:
• alcoolul etilic şi băuturile alcoolice,

• produsele de tutun,
• produsele energetice (de exemplu, benzina fără plumb, motorina, gazul, cărbunii),
• energia electrică.
Exigibilitatea
Accizele se datorează atunci când produsele accizabile sunt eliberate pentru

consum (de exemplu, importate în România, scoase de sub regimul suspensiv).
Regimul suspensiv de la plata accizelor
Produsele accizabile pot fi produse, transformate, recepţionate şi deţinute în regim

suspensiv de la plata accizelor numai într-un antrepozit fiscal, pentru care trebuie
să se obţină aprobarea prealabilă a autorităţilor fiscale.
Produsele accizabile pot fi depozitate în regim suspensiv de accize în antrepozite

fiscale pentru depozitare.
Antrepozitarii fiscali români sunt autorizaţi şi pentru circulaţia intracomunitară a

produselor accizabile aflate în regim suspensiv. Produsele accizabile pot fi de
asemenea primite din UE în regim suspensiv de către destinatarii înregistraţi.
De asemenea, produsele accizabile pot fi expediate în regim suspensiv după ce au

fost puse în liberă circulaţie de către expeditorul înregistrat (aceste prevederi se
aplică şi în cazul deţinătorului unei autorizaţii unice pentru proceduri simplificate
de vămuire, în anumite condiţii).
Circulaţia produselor accizabile în regim suspensiv trebuie să se efectueze pe baza

documentului administrativ electronic de însoţire (e-DA).
Producerea, deţinerea şi circulaţia produselor accizabile aflate în regim suspensiv

sunt supuse obligaţiilor de garantare. În cazul antrepozitelor fiscale de productie,
garanţia nu poate fi mai mică decât cuantumul minim prevăzut de legislaţia în
vigoare. În cazul antrepozitelor fiscale, legislaţia de accize prevede cuantumuri
maxime ale garanţiei în funcţie de tipul produselor realizate / depozitate. Garantia
se constituie, de regulă, de catre antrepozitarul autorizat, destinatarul înregistrat,
expeditorul înregistrat și importatorul autorizat. Prin excepție, aceasta poate fi
depusă şi de proprietarul produselor accizabile sau, în comun, de către acesta și
persoanele mentionate mai sus.
Scutiri
Alcoolul etilic şi alte produse alcoolice sunt scutite de la plata accizelor dacă sunt
denaturate, utilizate în industria alimentară, farmaceutică sau cosmetică. Sunt de

91
asemenea scutite de la plata accizelor alcoolul etilic şi alte produse alcoolice atunci
când sunt utilizate în procese de fabricaţie, cu condiţia ca produsul finit să nu
conţină alcool, sau când sunt utilizate ca eşantioane pentru analiză sau ca teste
necesare pentru producţie ori în scopuri ştiinţifice.
Anumite produse energetice supuse controlului mişcării pot fi achiziţionate în

scopuri scutite de la plata accizelor, cu condiţia obţinerii autorizaţiei de utilizator
final şi a garantării plăţii accizelor.
Scutirea de accize pentru produsele alcoolice şi produsele energetice poate fi

acordată în anumite cazuri direct pe baza unei autorizaţii de utilizator final, sau
indirect prin restituire / compensare.
Tutunul prelucrat este de asemenea scutit de accize, atunci când este destinat în
exclusivitate testelor ştiinţifice şi celor privind calitatea produselor.
Restituirea accizelor
În unele cazuri, agenţii economici pot solicita restituirea accizelor plătite (de exemplu,
acciza plătită pentru bunurile eliberate pentru consum în România, dar a căror
destinaţie este consumul în alte state membre ale UE, acciza plătită pentru bunurile
eliberate pentru consum şi returnate apoi antrepozitului fiscal, acciza plătită pentru
produsele energetice contaminate sau combinate în mod accidental, necorespunzătoare
sau degradate calitativ returnate antrepozitului fiscal pentru reciclare, în anumite
condiţii, accizele pentru băuturile alcoolice şi produsele din tutun retrase de pe piaţă).
Reglementări speciale
Înainte de a fi eliberate pentru consum în România, produsele intermediare, alcoolul
etilic şi produsele din tutun sunt supuse marcării, cu excepţiile prevăzute de lege.
Responsabilitatea marcării revine antrepozitarilor autorizaţi, destinatarilor înregistraţi şi
importatorilor care eliberează aceste bunuri pentru consum.
Pentru ţigarete, acciza datorată este egală cu suma dintre acciza specifică şi acciza ad
valorem. Acciza specifică exprimată în lei / 1.000 de ţigarete se determină anual şi se
aprobă prin ordin al ministrului finanțelor publice, care se publică în Monitorul Oficial
al României, Partea I, cu cel puțin 30 de zile înainte de intrarea în vigoare a nivelului
accizei totale.
Companiile care comercializează combustibil în staţiile de distribuţie au obligaţia de a se
înregistra la autorităţile fiscale.
Depozitarea produselor accizabile într-un antrepozit fiscal pentru care autorizaţia a

expirat şi nu a fost emisă o alta nouă este considerată eliberare pentru consum şi atrage
plata accizelor.
3.2 Alte produse accizabile

Alte produse accizabile sunt:
• produsele din tutun încălzit care, prin încălzire, emit un aerosol ce poate fi inhalat,
fără a avea loc combustia amestecului de tutun, cu încadrarea tarifară NC 2403 99 90;
• lichidele cu conținut de nicotină destinate inhalării cu ajutorul unui dispozitiv

electronic de tip “Țigaretă electronică”, cu încadrarea tarifară NC 3824 90 96.
Exigibilitatea şi plata accizelor
Momentul exigibilității accizelor intervine:
a) la data recepționării produselor provenite din achiziții intracomunitare;
b) la data efectuării formalităților de punere în liberă circulație a produselor

provenite din operațiuni de import;
c) la data vânzării pe piața internă a produselor provenite din producția internă.
Operatorii economici care produc, achiziționează din alte state membre ale Uniunii
Europene sau importă produsele supuse accizelor nearmonizate trebuie să se
autorizeze la autoritatea vamală teritorială.
Pentru produsele accizabile menţionate la punctul a) şi c) de mai sus, accizele se

plătesc până la data de 25 , inclusiv, a lunii următoare celei în care intervine
exigibilitatea, în timp ce pentru produsele accizabile importate, accizele se plătesc
la momentul punerii în liberă circulaţie.
Restituiri
Pentru produsele supuse accizelor nearmonizate, operatorii economici care au
achiziționat direct dintr-un Stat Membru sau din import aceste produse și care ulterior
le livrează în alt Stat Membru, le exportă ori le returnează furnizorilor pot solicita
restituirea accizelor.
De asemenea, operatorii economici mai pot beneficia, la cerere, de restituirea accizelor
pentru produsele accizabile nearmonizate retrase de pe piață, dacă starea sau vechimea

93
acestora le face improprii consumului ori dacă acestea nu mai îndeplinesc condițiile de
comercializare.
4. Contribuţiile de mediu
Contribuţiile la Fondul pentru mediu
Pentru anumite activităţi (de exemplu, vânzarea deşeurilor feroase şi neferoase, a
substanţelor periculoase, activităţi ce generează emisii poluante, introducerea pe piaţă
a ambalajelor şi a produselor ambalate / anvelopelor), companiile au obligaţia de a
declara şi a plăti (după caz) contribuţii la Fondul pentru mediu.
În unele cazuri (de exemplu, în cazul contribuţiei aferente ambalajelor introduse pe
piaţa naţională şi a deşeurilor de ambalaje generate), contribuţia la Fondul pentru mediu
depinde de măsura în care companiile îndeplinesc obiectivele anuale de valorificare
/ reciclare a deşeurilor de ambalaje prevăzute de legislaţia în vigoare. Astfel, taxa la
Fondul pentru mediu este în prezent de 2 lei pentru fiecare kilogram de ambalaj introdus
pe piaţă, şi se plăteşte pentru diferenţa dintre obiectivul anual de valorificare / reciclare
stabilit de lege şi cel efectiv realizat de companii.
Companiile care desfăşoară activităţi generatoare de emisii poluante provenite de la
surse fixe (de exemplu, oxizi de azot, oxizi de sulf, poluanţi organici persistenţi, emisii
de metale grele, de exemplu, plumbul, cadmiul, mercurul) trebuie să plătească la Fondul
pentru mediu taxe care variază între 0,02 lei / kilogram (aproximativ 0,0046 euro) şi 20
lei / kilogram (aproximativ 4,65 euro).
O taxă de 0,3 lei / kg, aplicată o singură dată cantităţilor de uleiuri pe bază minerală,
semisintetice, sintetice, cu sau fără adaosuri, se datorează de către operatorii economici
care introduc pe piaţa naţională astfel de produse. Taxa se evidenţiază distinct pe
documentele de vânzare.
Producătorii / importatorii / exportatorii („producătorii”) de echipamente electrice şi
electronice („EEE”) baterii şi acumulatori („B / A”) trebuie să se înregistreze la Agenţia
Naţională pentru Protecţia Mediului şi să declare cantităţile de B/A şi EEE-uri introduse
pe piaţa naţională şi să îndeplinească obiective anuale de reciclare/valorificare a
deşeurilor care vor fi generate de aceste echipamente.
Înregistrarea, evaluarea şi autorizarea produselor chimice (REACH)

Substanţele şi preparatele chimice comercializate pe piaţă trebuie înregistrate la Agenţia
Europeană pentru Produse Chimice.
Înregistrarea reprezintă singura modalitate care le permite producătorilor şi
importatorilor de substanţe chimice să continue să producă şi să importe substanţe şi

preparate chimice.
Obligaţiile de mediu
Companiile sunt obligate să elaboreze un Program de prevenire şi reducere a cantităţilor
de deşeuri generate, pe baza rezultatelor unui audit în domeniul gestiunii deşeurilor.
Companiile care desfăşoară activităţi cu impact asupra mediului înconjurător trebuie să
elaboreze un Bilanţ de Mediu (nivel 0, I şi / sau II) pentru a obţine Autorizaţia de Mediu.
Studiul de Evaluare a Impactului asupra Mediului are rolul de a evalua impactul
generat de investiţiile noi sau de modernizarea dotărilor existente. Acest studiu este
necesar emiterii de către autoritatea de mediu a Acordului de Mediu necesar obţinerii
Capitolul IV: Codul de procedură fiscală
1. Principii generale
Codul de procedură fiscală, în vigoare de la data de 1 ianuarie 2016, a actualizat
legislaţia fiscală anterioară, reglementând principiile generale ale procedurii fiscale,
regulile de drept comun aplicabile procedurilor de înregistrare fiscală, de stabilire,
colectare şi restituire a impozitelor, taxelor şi oricăror altor contribuţii datorate de către
contribuabili sau datorate acestora, pe cele aplicabile procedurii de inspecţie fiscală, dar
şi pe cele aferente contestaţiilor formulate de contribuabili în materie fiscală. În cele ce
urmează sunt prezentate principiile generale, precum şi principalele reguli aplicabile
procedurii fiscale.
Interpretarea legii
Interpretarea legii se realizează prin intermediul Comisiei Fiscale Centrale, ale cărei
interpretări în materie fiscală sunt obligatorii atât pentru contribuabili, cât şi pentru
autorităţile fiscale.
Răspunderea altor persoane
Acţionarii, directorii, administratorii şi alte persoane pot fi ţinuţi răspunzători, în
anumite condiţii, pentru executarea obligaţiilor fiscale ale contribuabililor (de exemplu,
orice persoană care cauzează starea de insolvenţă a debitorului prin înstrăinarea
bunurilor acestuia sau prin ascunderea acestora).

95
Actele administrative fiscale
Pentru emiterea şi comunicarea actelor administrative fiscale către contribuabili

sunt aplicabile reguli specifice, stabilite de Codul de procedură fiscală.
• contribuabilii pot solicita emiterea unei soluţii fiscale anticipate, care va fi

opozabilă autorităţilor fiscale în măsura în care: (i) prevederile legale în temeiul
cărora a fost emisă soluţia fiscală anticipată nu au fost modificate ori abrogate, şi
(ii) contribuabilul se conformează dispoziţiilor soluţiei fiscale anticipate. O
solicitare similară poate fi formulată în ceea ce priveşte convenţiile privind
acordurile de preţ în avans aplicabile între entităţi afiliate.
• conform prevederilor legale, termenul pentru emiterea soluţiei fiscale individuale

anticipate este de până la trei luni de la data depunerii cererii, cu excepţia
situaţiei în care autorităţile fiscale solicită furnizarea de informaţii suplimentare,
caz în care termenul se prelungeşte cu durata necesară furnizării informaţiilor
solicitate. În cazul acordurilor de preţ în avans, acest termen este de 12 până la
18 luni, după caz. Cu toate acestea, în practică, autorităţile fiscale soluţionează
asemenea cereri cu întârziere.
Domiciliul fiscal
Codul de procedură fiscală defineşte conceptul de domiciliu fiscal, aplicabil atât
persoanelor fizice, cât şi persoanelor juridice. Acest concept este esenţial în materia
jurisdicţiei fiscale, dar şi în privinţa obligaţiei de înregistrare fiscală.
Alte reguli
Cererile formulate de către contribuabili trebuie soluţionate de către autorităţile fiscale
în termen de 45 de zile de la data înregistrării acestora, cu excepţia situaţiilor în care
autorităţile fiscale solicită furnizarea de informaţii suplimentare, caz în care termenul se
prelungeşte cu durata necesară furnizării informaţiilor solicitate.Noul Cod de procedura
fiscală prevede o serie de cazuri în care termenul de 45 de zile poate fi prelungit.
2. Proceduri fiscale specifice

Înregistrarea fiscală
Potrivit Codului de procedură fiscală, sunt supuse înregistrării fiscale orice persoane sau
entităţi, subiecţi ai unui raport juridic fiscal. Înregistrarea trebuie efectuată în termen de
30 de zile de la data naşterii obligaţiei de înregistrare, conform legii.

Autorizaţiei de construire.
Stabilirea creanţelor fiscale
Codul de procedură fiscală prevede că stabilirea creanţelor fiscale se efectuează de
către contribuabili, atunci când legislaţia specială fiscală pune în sarcina acestora o
asemenea obligaţie - prescriind şi condiţiile în care trebuie adusă la îndeplinire -, sau de
către organele fiscale (inclusiv prin estimare), atunci când legea le conferă o asemenea
atribuţie ori când contribuabilii nu şi-au îndeplinit obligaţia pe care legea le-o atribuie în
acest sens.
Autorităţile fiscale au dreptul să stabilească obligaţii fiscale suplimentare în interiorul
unui termen de prescripţie de cinci ani, începând cu data de 1 iulie a anului următor
celui pentru care se datorează obligaţia fiscală, cu excepţia cazurilor în care fapta rezultă
din săvârşirea unei fapte prevăzute de legea penală, pentru care termenul de prescripţie
este de 10 ani.
Inspecţia fiscală
Inspecţiile fiscale pot fi efectuate în legătură cu orice persoane - indiferent de forma

de organizare a acestora - care au obligaţia de stabilire, reţinere şi plată a
impozitelor, taxelor, contribuţiilor şi a oricăror altor sume datorate bugetului
general consolidat.
Anterior desfăşurării inspecţiei fiscale, autorităţile fiscale sunt obligate să notifice

în scris contribuabilii cu privire la inspecţia fiscală, prin transmiterea unui aviz de
inspecţie fiscală, cu excepţia cazurilor prevăzute expres în Codul de procedură
fiscală.
Autorităţile fiscale nu pot efectua o inspecţie fiscală pentru perioade ce au fost

supuse anterior unei alte inspecţii fiscale, cu excepţia situaţiilor în care au fost
obţinute informaţii suplimentare care nu erau cunoscute inspectorilor la momentul
efectuării inspecţiei fiscale anterioare, şi care influenţează rezultatele inspecţiei
fiscale. În acest caz, organele de inspecţie fiscală procedează la o reverificare a
perioadei.
Inspecţiile fiscale se desfăşoară, de regulă, la sediul social al contribuabililor şi nu

se pot întinde pe o perioadă mai mare de 180 de zile pentru marii contribuabili, 90
de zile pentru contribuabilii mijlocii şi 45 de zile pentru ceilalţi contribuabili. În
cazul contribuabililor care deţin sedii secundare, inspecţiile fiscale nu pot depăşi
180 de zile. Conducătorul inspecţiei fiscale poate proceda la suspendarea inspecţiei
fiscale în cazurile prevăzute de Codul de procedură fiscală.

97
Înaintea finalizării inspecţiei fiscale, autorităţile fiscale sunt obligate să informeze
contribuabilul cu privire la constatările inspectorilor fiscali şi implicaţiile aferente,
precum şi să acorde contribuabilului posibilitatea de a-şi exprima punctul de vedere
în acest sens în termen de maximum cinci zile lucrătoare de la data încheierii
inspecţiei fiscale, respectiv maximum şapte zile lucrătoare pentru marii
contribuabili.
Odată cu finalizarea inspecţiei fiscale, autorităţile întocmesc un raport de inspecţie

fiscală, în baza căruia se emite o decizie de impunere ce urmează a fi comunicată
contribuabilului în termen de 25 de zile lucrătoare de la data încheierii inspecţiei.
Colectarea creanţelor bugetare

Codul cuprinde reguli detaliate cu privire la modalităţile de plată, termenele de plată şi
regimul juridic al plăţilor parţiale.
Compensarea între creanţele contribuabililor împotriva bugetului şi creanţele bugetare
ale acestora prevalează asupra restituirii sumelor de la buget. Compensarea este permisă
între creanţe certe, lichide, exigibile, ce au ca obiect sume datorate contribuabililor de
la un anumit buget, şi creanţe ce au ca obiect sume datorate de către contribuabili către
acelaşi buget, cu respectarea regulilor specifice şi a ordinii de compensare stabilite în
Codul de procedură fiscală.
Dreptul contribuabililor de a solicita restituirea este supus prescripţiei în termen de
cinci ani de la data de 1 ianuarie a anului următor celui în care a luat naştere dreptul la
compensare sau restituire.
Pentru neachitarea la termen a creanţelor fiscale datorate bugetului de stat se vor aplica
dobânzi de întârziere şi penalităţi de întârziere. Cuantumul dobânzilor este de 0,02% pe
zi, iar cel al penalităţilor de întârziere este de 0,01% pe zi.
În cazul creanţelor către bugetele locale, se datorează majorări de întârziere în cuantum
de 1% din valoarea obligaţiilor fiscale principale, calculate pentru fiecare lună sau
fracţiune de lună.
Pentru obligaţiile fiscale nedeclarate sau declarate incorect de contribuabil şi stabilite
de organul de inspecţie fiscală prin decizii de impunere, contribuabilul datorează o
penalitate de nedeclarare de 0,08% pe fiecare zi, începând cu ziua imediat următoare
scadenţei şi până la data stingerii sumei datorate. În acest caz contribuabilul nu va
datora şi penalitatea de întârziere în valoare de 0,01% pe zi.
Pentru sumele de restituit de la bugetul de stat sau local, se datorează contribuabililor
o dobândă calculată la nivelul dobânzii datorate de aceştia la bugetul de stat, şi anume
0,02% pe zi de întârziere. Această prevedere legală este aplicabilă inclusiv cu privire
la sumele de restituit de la buget pentru că fuseseră percepute în baza unor acte de
impunere ulterior anulate.

Executarea silită a creanţelor bugetare
În situaţia în care debitorii nu îşi execută obligaţiile fiscale, autorităţile fiscale pot
proceda, prin intermediul aparatului propriu, la executarea silită a sumelor datorate.
Autorităţile fiscale pot utiliza oricare dintre următoarele proceduri de executare silită:
• executare silită prin poprire, care poate fi înfiinţată după împlinirea unui 30 termen
de zile de la data comunicării somaţiei;
• instituirea unui sechestru asupra bunurilor mobile ale debitorilor;
• instituirea unui sechestru asupra bunurilor imobile ale debitorilor.
Sumele rezultate din executarea silită vor fi distribuite între creditorii contribuabililor
în ordinea stabilită în Codul de procedură fiscală. Creditorii care beneficiază de garanţii
reale asupra bunurilor supuse executării silite vor fi preferaţi creditorilor bugetari, în
condiţiile în care şi-au înregistrat garanţia în registrele de publicitate corespunzătoare,
anterior înregistrării creanţei de către autorităţile fiscale.
Orice persoană interesată (inclusiv contribuabilii debitori) poate contesta orice act
nelegal de executare, executarea silită însăşi ori refuzul executorului fiscal de a duce la
îndeplinire un act de executare, în termen de 15 zile de la data la care contribuabilul a
luat cunoştinţă de:
• executarea sau actul de executare, din comunicarea somaţiei sau a actului de
înştiinţare primit ori, în lipsa acestora, cu ocazia efectuării executării silite sau în alt
mod;
• refuzul organului de executare de a îndeplini actul de executare;
• eliberarea sau distribuirea sumelor contestate.
Dreptul autorităţilor fiscale de a executa silit creanţele bugetare poate fi exercitat în
termen de cinci ani de la data de 1 ianuarie a anului următor celui în care a luat naştere
dreptul de a solicita executarea silită.
Contestaţia fiscală
Contribuabilii sunt îndreptăţiţi să conteste în faţa organelor fiscale competente fie actul
administrativ fiscal nelegal, fie omisiunea autorităţilor fiscale de a emite actul solicitat.
Codul de procedură fiscală reglementează atât forma, cât şi conţinutul contestaţiilor ce
pot fi formulate de către contribuabili.
Contestaţia fiscală trebuie înregistrată în termen de 45 de zile de la data comunicării
actului administrativ fiscal, sub sancţiunea decăderii. Dacă actul administrativ fiscal
contestat nu conţine anumite elemente obligatorii (şi anume termenul de depunere a
contestaţiei şi / sau denumirea organului fiscal la care se depune contestaţia fiscală),
contestaţia poate fi depusă în termen de trei luni de la data comunicării actului
administrativ fiscal.
99
Organele fiscale trebuie să soluţioneze contestaţia fiscală în termen de 45 de zile de la
data înregistrării acesteia.
În situaţia în care contribuabilii nu sunt mulţumiti de soluţia pronunţată de către
autorităţile fiscale sau organele fiscale nu soluţionează contestaţia în termen de şase
luni, aceştia se vor putea adresa instanţelor de judecată în termen de şase luni de la data
comunicării deciziei de soluţionare a contestaţiei fiscale emise de autorităţile fiscale,
respectiv de la data depunerii contestaţiei.
Suspendarea executării actului administrativ fiscal şi neînceperea / suspendarea
executării silite
Contribuabilii beneficiază de diverse mijloace procedurale prin care pot solicita
suspendarea / neînceperea executării silite, prin depunerea unei scrisori de garanţie
bancară, sau pot solicita suspendarea executării actului de impunere pe calea unei
acţiuni în justiţie.
Executarea silită nu începe sau este suspendată în situaţia în care, ulterior contestării pe
cale administrativă a actelor administrative fiscale prin care se stabilesc creanţe fiscale,
inclusiv pe perioada soluţionării acţiunii în contenciosul administrativ, contribuabilii
depun la organul fiscal competent o scrisoare de garanţie bancară la nivelul obligaţiilor
fiscale contestate. Condiţiile de valabilitate ale scrisorii de garanţie bancară, precum
şi situaţiile în care scrisoarea de garanţie bancară poate fi executată sau rămâne fără
obiect, sunt stabilite expres de Codul de procedură fiscală.
În situaţia formulării unei acţiuni în justiţie având ca obiect suspendarea executării
actului administrativ fiscal de impunere, contribuabilii vor fi obligaţi de instanţă la plata
unei cauţiuni al cărei cuantum va fi determinat în funcţie de valoarea contestată conform
regulilor prevăzute de Codul de procedură fiscală. Admiterea acţiunii în suspendare are
ca efect încetarea oricărei forme de executare până la expirarea duratei de suspendare
care variază în funcţie de momentul la care este formulată, până la soluţionarea în
prima instanţă, respectiv definitivă, a cauzei, dacă este formulată anterior introducerii
acţiunii în justiţie pentru anularea actului administrativ-fiscal sau concomitent / ulterior
acesteia.
Dacă acţiunea în anulare a actului administrativ este respinsă de instanţa de judecată,
suspendarea actului administativ încetează, iar contribuabilul va fi obligat să plătească
penalităţi de întârziere pe perioada suspendării şi majorări de întârziere în valoare de
0,02% pe zi.

Anexe
Anexa 1
Lista Convenţiilor pentru Evitarea Dublei Impuneri
Sunt în vigoare Convenţiile pentru Evitarea Dublei Impuneri semnate de România cu
următoarele ţări:
Africa de Sud Finlanda Nigeria

Albania Franţa Norvegia
Algeria Georgia Olanda
Arabia Saudită Germania Pakistan
Armenia Grecia Polonia
Australia India Portugalia
Austria Indonezia Qatar
Azerbaidjan Iordania SUA
Bangladesh Iran San Marino
Belarus Irlanda Serbia*
Belgia Israel Singapore
Bosnia-Herţegovina* Islanda Slovacia
Bulgaria Italia Slovenia
Canada Japonia Spania
Cehia Kazakhstan Sri Lanka
China Kuweit Suedia
Cipru Letonia Sudan
Coreea de Sud Liban Siria
Coreea de Nord Lituania Tadjikistan
Croaţia Luxemburg Thailanda
Danemarca Macedonia Tunisia
Ecuador Malaysia Turcia
Egipt Malta Turkmenistan
Elveţia Marea Britanie Ucraina
Emiratele Arabe Unite Mexic Ungaria
Estonia Moldova Uzbekistan
Etiopia Muntenegru* Vietnam
Federaţia Rusă Maroc Zambia
Filipine Namibia
*- Tratatul închiat cu R.S.F Iugoslavia, în vigoare din 1889, se aplică pentru Bosnia-
Herţegovina, iar tratatul încheiat cu R.F. Iugoslavia, în vigoare din 1989, se aplică pentru
Serbia şi Muntenegru

101
Anexa 2
Cotele de impozit reţinut la sursă, conform Convenţiilor reprezentative
pentru evitarea dublei impuneri
Ţara Comisioane (%) Dividende (%) Dobânzi (%) Redevenţe (%)
Fără Convenţie 16 5% 16 16
Directiva UE privind regimul fiscal X 0* X X
comun aplicabil companiilor-mamă
şi filialelor („Parent-Subsidiary”)
Directiva UE privind regimul fiscal X X 0* 0*
aplicabil plăţilor de dobânzi şi
redevenţe („Interest-Royalties”)
Australia X 5/15 10 10
Austria X 0/5 0/3 3
Belgia 5 5/15 10 5
Bulgaria X 10/15 15 15
Canada X 5/15 10 5/10
Cipru 5 10 10 5
Cehia X 10 7 10
Danemarca 4 10/15 10 10
Estonia 2 10 10 10
Finlanda X 5 5 2.5/5
Franţa X 10 10 10
Germania X 5/15 0/3 3
Grecia 5 25/45 10 5/7
Ungaria 5 5/15 15 10
Irlanda X 3 0/3 3
Israel X 15 5/10 10
Italia 5 10 10 10
Japonia X 10 10 10/15
Coreea de Sud 10 7/10 0/10 7/10
Liban X 5 5 5
Luxemburg 5 5/15 0/10 10
Malta 10 5/30 5 5
Moldova X 10 10 10/15
Olanda X 0/5/15 0/3 0/3
Norvegia 4 10 10 10
Polonia 0/10 5/15 10 10
Portugalia X 10/15 10 10
Rusia X 15 15 10
Singapore X 5 5 5

Ţara Comisioane (%) Dividende (%) Dobânzi (%) Redevenţe (%)
Slovacia X 10 10 10/15
Africa de Sud X 15 15 15
Spania 5 10/15 10 10
Suedia 10 10 10 10
Elveţia X 0/15 0/5 10
Tadjikistan X 5/10 10 10
Turcia X 15 10 10
Ucraina X 10/15 10 10/15
Marea Britanie 12.5 10/15 10 10/15
SUA X 10 10 10/15
X - Nu este cazul. * - cu îndeplinirea anumitor condiţii


103
Birourile PwC România şi Moldova
Bucureşti Timişoara
Clădirea Lakeview Fructus Plaza

Str. Barbu Văcărescu 301-311 Str. Gheorghe Lazăr nr. 24
020276 Bucureşti, România 300011 Timişoara, România
Tel.: +40 21 225 3000 Tel.: +40 21 225 3000
Fax: +40 21 225 3600 Fax: +40 21 225 3600
D&B David şi Baias Cluj-Napoca
Clădirea Lakeview Maestro Business Center

Str. Barbu Văcărescu 301-311 Str. 21 Decembrie 1989 nr. 104, et. 8
020276 Bucureşti, România 400124 Cluj-Napoca, România
Tel.: +40 21 225 3770 Tel.: +40 21 225 3000
Fax: +40 21 225 3771 Fax: +40 21 225 3600
Constanţa
Millenium Business Center

Str. Mamaia nr. 135-137, et. 4
900590 Constanţa, România
Tel.: +40 21 225 3000
Fax: +40 21 225 3600
Chişinău
Str. Maria Cibotari nr. 37

Hotel „Jolly Alon”, et. 6
Chişinău, Moldova
E-mail: forename.surname@ro.pwc.com Tel.: +373 22 238 122
Internet: http://www.pwc.ro Fax: +373 22 238 120

Tax Pocket Book 2016 PDF

Încărcat de

Informații document

Titlu original

Drepturi de autor

Formate disponibile

Partajați acest document

Partajați sau inserați document

Opțiuni de partajare

Vi se pare util acest document?

Este necorespunzător acest conținut?

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Tax Pocket Book 2016 PDF

Încărcat de

Drepturi de autor:

Formate disponibile

www.pwc.

2 Fiscalitatea în România 2016 Ediţie de buzunar

Impozitarea persoanelor fizice

Fiscalitatea în România 2016 Ediţie de buzunar 3

• Cota standard a impozitului pe profitul companiilor este 16%.

4 Fiscalitatea în România 2016 Ediţie de buzunar

• În această categorie se cuprind: impozitul pe clădiri, impozitul pe teren, impozitul pe

Taxa pe valoarea adăugată

Fiscalitatea în România 2016 Ediţie de buzunar 5

• România respectă reglementările comunitare cu privire la produsele accizabile

6 Fiscalitatea în România 2016 Ediţie de buzunar

• România respectă reglementările comunitare cu privire la obligațiile de mediu şi aplică

Codul de procedură fiscală

Fiscalitatea în România 2016 Ediţie de buzunar 7

1. Impozitarea persoanelor fizice

1.1 Principii generale

În general, cota de impunere pentru veniturile persoanelor fizice este de 16%.

Anul fiscal este anul calendaristic.

a. au domiciliul în România, sau

b. au centrul intereselor vitale în România, sau

Cetăţenii români domiciliaţi în România se supun impozitării, pe lângă veniturile

Rezidenţii români – persoane fizice cu domiciliul în România care devin rezidenţi ai

Rezidenţii români – persoane fizice cu domiciliul în România care devin rezidenţi ai

Persoanele fizice române cu domiciliul în afara României şi persoanele fizice străine,

1. 2 Impozitul pe venitul rezidenţilor

Tipuri de venit şi cotele de impozit corespunzătoare

Venituri din salarii

Veniturile asimilate salariilor cuprind, printre altele, indemnizaţiile lunare plătite

Avantajele impozabile, în bani sau în natură, includ, neexhaustiv, următoarele:

Sunt considerate contribuabili următoarele persoane:

Fiscalitatea în România 2016 Ediţie de buzunar 9

În vederea stabilirii venitului net anual există obligaţia contribuabililor de a

Persoanele care realizează venituri din activităţi independente trebuie să efectueze

Plătitorii de redevenţe / venituri din cesiunea de drepturi de proprietate intelectuală

Beneficiarii veniturilor din drepturi de proprietate intelectuală pot opta (la

Venituri din cedarea folosinţei bunurilor

Persoanele care realizează venituri din închirierea în scop turistic a camerelor

Veniturile obţinute din închirierea în scop turistic a camerelor situate în locuinţe

Fiscalitatea în România 2016 Ediţie de buzunar 10

Venituri din activităţi agricole, silvicultură şi piscicultură

Veniturile din activităţi agricole cuprind veniturile din:

Veniturile din silvicultură şi piscicultură sunt veniturile obţinute din recoltarea şi

Veniturile din activităţi agricole obţinute din valorificarea produselor în stare

În anumite limite stabilite de lege, veniturile din activităţile agricole sunt

Venituri din investiţii

Veniturile din investiţii cuprind:

Fiscalitatea în România 2016 Ediţie de buzunar 12

Obligaţia calculării, reţinerii şi plăţii impozitului datorat asupra venitului impozabil

Venituri din tranzacţii imobiliare

Veniturile din transferul proprietăţilor imobiliare din patrimoniul personal

Veniturile din transferul de proprietăţi imobiliare dobândite într-un termen de peste

Nu se datorează impozit pe venit pentru proprietăţile dobândite prin reconstituirea

14 Fiscalitatea în România 2016 Ediţie de buzunar

Venituri din jocuri de noroc

Nu sunt impozabile veniturile obţinute ca urmare a participării la jocurile de noroc

Persoanele fizice care obţin venituri ca urmare a participării la jocuri de noroc la

Fiscalitatea în România 2016 Ediţie de buzunar 15

În această categorie sunt incluse următoarele tipuri de venituri impozabile (lista

Contribuabilii care obţin venituri din alte surse nu au obligaţii de completare a

16 Fiscalitatea în România 2016 Ediţie de buzunar

În categoria veniturilor neimpozabile sunt incluse, printre altele:

Persoane scutite de la plata impozitului pe venit

Sunt scutite de la plata impozitului pe venit: