Curs Manag Investitiilor

UNIVERSITATEA SPIRU HARET
FACULTATEA DE MANAGEMENT FINANCIAR CONTABIL CONSTANŢA

PROGRAM DE STUDII: MANAGEMENT
MANAGEMENTUL INVESTIŢIILOR
– Suport de curs –
Lector univ.dr. GRECU IULIA

INTRODUCERE
Am convingerea că după ce vor parcurge cursul de Managementul investiţiilor, studenţii vor putea
sesiza importanţa deosebită pe care o are eficienţa economică în orice domeniu de activitate, cu atât
mai mult cu cât firmele româneşti vor trebui să dovedească că lucrează în condiţii de eficienţă
economică, ceea ce le va crea un avantaj competitiv pe piaţa Uniunii Europene.
Obiectivele cursului
Cursul de Managementul investiţiilor îşi propune drept obiective dezvoltarea gândirii specifice,
familiarizarea viitorului specialist cu noţiunile fundamentale de eficienţă economică a
investiţiilor, indicatorii de eficienţă economică şi să asigure studenţilor fondul de cunoştinţe
privind fundamentele teoretice şi metodologice ale investiţiilor.
.
Competenţe conferite
După parcurgerea acestui curs, studentul va avea cunoştinţe şi abilitaţi privind:
– iniţierea, înţelegerea şi însuşirea aspectelor esenţiale ale eficienţei economice a investiţiilor
– însuşirea conceptelor, a principalilor indicatori de evaluare a eficienţei economice, a tehnicii
actualizării indicatorilor la diferite momente
– deprinderea aplicării unor tehnici de evaluare a proiectelor de investiţii şi de decizie optimă;
Resurse şi mijloace de lucru
Cursul dispune de un manual scris, supus studiului individual al studenţilor, precum şi de
material publicat pe Internet sub formă de sinteze, teste de autoevaluare, studii de caz, aplicaţii,
software utile, necesare întregirii cunoştinţelor practice şi teoretice în domeniul studiat. În timpul
convocărilor, în prezentarea cursului sunt folosite echipamente audio-vizuale, metode interactive şi
participative de antrenare a studenţilor pentru conceptualizarea şi vizualizarea practică a noţiunilor
predate. Activităţi tutoriale se pot desfăşura prin dialog la distanţă, pe Internet, dezbateri în forum,
răspunsuri online la întrebările studenţilor în timpul e-consultatiilor, conform programului fiecărui
tutore (pe grupe şi discipline).
Structura cursului
Cursul este compus din 7 unităţi de învăţare:
Unitatea de învăţare 1. EFICIENŢA ECONOMICĂ. NOŢIUNI NTRODUCTIVE
(4ore)
Unitatea de învăţare 2. INDICATORI DE EVALUARE A EFICIENŢEI
ACTIVITĂŢII ECONOMICE (4 ore)
Unitatea de învăţare 3. EVALUAREA EFICIENŢEI ECONOMICE A
INVESTIŢIILOR ÎN FUNCŢIE DE PARTICULARITĂŢILE
DIFERITELOR RAMURI. INDICATORI (4 ore)
Unitatea de învăţare 4. INFLUENŢA FACTORULUI TIMP ASUPRA EFICIENŢEI
ECONOMICE A INVESTIŢIILOR. TEHNICA
ACTUALIZĂRII (DISCONTĂRII) (4 ore)
Unitatea de învăţare 5. REALIZAREA UNEI INVESTIŢII. STUDII DE
FEZABILITATE (4 ore)
Unitatea de învăţare 6. CONTRIBUŢIA MANAGEMENTULUI LA CREŞTEREA
EFICIENŢEI FIRMEI (4 ore)
Unitatea de învăţare 7. EFICIENŢA PIEŢELOR DE CAPITAL (4 ore)
Teme de control (TC)
8
Desfăşurarea seminariilor va fi structurată astfel: în prima parte a seminarului vor fi prezentări şi
dezbateri pe unitatea de învăţare programată, iar în a doua parte, aplicaţii practice, studii de caz,
simulări de teste.
Bibliografie obligatorie:
• Grecu I., Eficienţă economică. Investiţii. Concepte teoretice, aplicaţii, teste de
autoevaluare, Ed. ExPonto, Constanţa, 2007
• Doval E., Managementul investiţiilor, Editura Fundaţiei România de Mâine, Bucureşti,
2008
Metoda de evaluare:
Examenul final se susţine sub formă electronică, pe bază de grile, ţinându-se cont de activitatea
şi evaluarea pe parcurs la seminar/proiect a studentului.
Unitatea de învăţare 1
EFICIENŢA ECONOMICĂ. INVESTIŢII. NOŢIUNI INTRODUCTIVE
Cuprins
1.1. Introducere
1.2. Obiectivele şi competenţele unităţii de învăţare
1.3. Conţinutul unităţii de învăţare
1.3.1. Clasificarea eforturilor şi a efectelor economice
1.3.2. Factori de creştere a eficienţei economice
1.3.3. Impactul modernizării şi al restructurării economiei naţionale asupra
eficienţei economice
1.4. Îndrumar pentru autoverificare
1.1. Introducere
Creşterea economică se realizează sub acţiunea unor factori de natură cantitativă şi

calitativă. În prima categorie avem în vedere dimensiunea factorilor de producţie, respectiv
volumul resurselor naturale, ale capitalului şi potenţialului uman atrase în activitatea
economică, iar în cel de-al doilea caz avem în vedere eficienţa folosirii acestora în producţie.
În condiţiile caracterului tot mai limitat al resurselor care pot fi atrase în activitatea
economică, creşte importanţa eficienţei utilizării factorilor de producţie pentru realizarea
creşterii economice.
9
Obiectivele unităţii de învăţare:

– definirea conceptului de eficienţă economică;
– definirea conceptului de investiţie;
– prezentarea eforturilor şi efectelor economice;
– prezentarea factorilor de creştere a eficienţei economice;
– identificarea impactului modernizării şi al restructurării economiei naţionale asupra
eficienţei economice
Competenţele unităţii de învăţare:

– însuşirea factorilor de creştere a eficienţei economice în general şi a investiţiilor în
special
– familiarizarea studenţilor cu efectele şi eforturile investiţionale, precum şi cu analiza
eficienţei economice a investiţiilor.
Timpul alocat unităţii: 4 ore
Investiţiile constituie economii pe care generaţia actuală le face la fondul de consum

în vederea asigurării dezvoltării capitalului fix în perioadele următoare de timp. Astfel, nu ne
poate fi indiferent modul cum se consumă aceste economii, aceste eforturi, fapt ce impune
compararea rezultatelor economice, a efectelor economice cu eforturile investiţionale făcute.
Această comparaţie se realizează prin intermediul eficienţei economice.
Esenţa eficienţei economice constă în obţinerea de efecte utile (rezultate) maxime la
un anumit nivel de consum de resurse (efort) sau aceleaşi efecte utile (rezultate) la un anumit
nivel minim de consum de resurse (efort).
Datorită complexităţii deosebite a eficienţei economice cuantificarea şi analiza sa
sunt posibile numai în condiţiile unui sistem de indicatori; acesta este un principiu aproape
unanim acceptat în literatura economică. Nu există un indicator care să caracterizeze complet
şi complex eficienţa economică.
Pornind de la conţinutul eficienţei, sistemul de indicatori trebuie să cuprindă:
indicatori de rezultate; indicatori de efort; indicatori de relaţii dintre rezultate şi eforturi, şi
anume relaţii de forma: „rezultate/efort”; „efort/rezultate”; „rezultate/rezultate”; „efort/efort”.
La determinarea eficienţei trebuie realizată o corespondenţă în timp şi spaţiu a
indicatorilor de efort cu cei de efect. Aceasta presupune ca unui anumit efect să-i fie atribuit
tot efortul depus pentru obţinerea sa, iar unui efort să-i fie atribuit numai efectul obţinut prin
utilizarea sa.
10
În condiţiile în care se compară efectul util cu efortul integral depus pentru obţinerea
sa, se obţine un indicator global de eficienţă.
Când se compară efectul util cu anumite elemente de efort se obţin indicatori parţiali
de eficienţă, a căror deficienţă constă în faptul că se atribuie un efect, obţinut prin acţiunea
conjugată a elementelor de efort, unui singur element de efort, considerându-se arbitrar, că
efectul s-ar obţine numai cu elementul respectiv de efort.
Efectul se exprimă de obicei cu ajutorul indicatorilor de rezultate; la nivelul agenţilor
economici: producţia brută, cifra de afaceri, producţia marfă, valoarea adăugată brută sau
netă, excedentul de exploatare, profitul etc.
În ceea ce priveşte efortul, în primul rând, subliniem că el se structurează pe
principalii factori de producţie: muncă, capital, natură, putându-se determina eficienţa
folosirii fiecărui factor de producţie în parte. Trebuie să avem în vedere şi faptul că
elementele care exprimă efortul acţionează în timp şi spaţiu şi se prezintă ca mărimi de stoc şi
mărimi de flux.
Mărimile de stoc exprimă eforturile iniţiale, respectiv resursele ocupate: numărul
salariaţilor, fondul de timp de muncă maxim disponibil, mijloacele fixe, mijloacele circulante
etc.
Mărimile de flux exprimă eforturile curente, care evidenţiază consumul curent al
resurselor ocupate, respectiv: fondul de salarizare sau timpul de muncă efectiv (pentru forţa
de muncă), amortizările (pentru mijloacele fixe), consumurile de materiale (pentru mijloacele
circulante) etc.
Corespunzător fiecărui element care intră în componenţa eforturilor curente se pot
calcula indicatori parţiali de eficienţă, indicatori care oferă informaţii privind modul de
utilizare a componentelor respective.
În teoria şi practica economică, eficienţa economică se exprimă, în special, prin
relaţii „efect/efort”, determinându-se astfel productivitatea fiecărui factor.
În analizele economice pentru exprimarea eficienţei economice se utilizează şi relaţii
de forma „efort/efect”, determinându-se astfel „indicatori ai necesarului”. Aceşti indicatori
evidenţiază necesarul dintr-un factor de producţie (efort) pentru obţinerea unei unităţi de
producţie (efect).
În analiza economică se utilizează şi indicatori de tip „efect/efect” şi „efort/efort”
care arată proporţiile care se stabilesc între diferiţi indicatori de rezultate, respectiv între
diferiţi indicatori de efort.
Deci, corespunzător fiecărui element care intră în componenţa resurselor ocupate sau
consumate se pot calcula indicatori parţiali de eficienţă, indicatori care oferă informaţii
privind modul de utilizare a componentelor respective. Aceşti indicatori sunt contradictori şi
pot denatura realitatea prin atribuirea succesivă a efectului integral, fiecărei resurse luate în
parte. Faptul că elementele pentru care se calculează indicatori parţiali de eficienţă nu
acţionează independent, necesită reuniunea tuturor componentelor într-un singur indicator de
efort care să stea la baza determinării unui indicator sintetic (global) de eficienţă.
Formulele de principiu ale eficienţei economice sunt:
E ε
max e =
ε , min e’ =
Ε
,
în care:
e, e’ reprezintă eficienţa economică
E – efectul economic
ε – efortul investiţional
Prin eficienţa economică a investiţiilor se înţelege relaţia care se stabileşte între
cantitatea şi structura efortului, pe de o parte, ca generatori de efecte, şi nivelul rezultatelor
economice obţinute în urma desfăşurării procesului investiţional.
11
1.3.1. Clasificarea eforturilor şi a efectelor economice
• Clasificarea eforturilor economice

După activitatea la care se referă:
1. eforturi pentru investiţii:
- volumul investiţiilor totale
- volumul lucrărilor de construcţii-montaj
- valoarea utilajelor pentru investiţii
- valoarea imporului pentru investiţii etc.
2. eforturi pentru producţie:
- cheltuieli de producţie
- cheltuieli materiale
- valoarea importului pentru producţie
- numărul de salariaţi
- fondul de salarii pentru producţie
După perioada la care se referă:

1. eforturi anuale:
- investiţii anuale
- cheltuieli anuale de producţie
- consumul anual dintr-o anumită resursă
2. eforturi totale:
- investiţia totală
- importul total pentru investiţii şi pentru producţie
După caracterul muncii încorporate:

1. eforturi cu muncă vie
2. eforturi cu muncă materializată
• Clasificarea efectelor economice
După locul lor de apariţie:

1. efecte directe (la nivelul activităţii analizate)
2. efecte indirecte (obţinute la beneficiarii produsului de bază)
După momentul la care apar:

1. efecte prezente
2. efecte viitoare
După gradul de cuprindere:
1. efecte brute (valoarea producţiei în diferite preţuri, încasări valutare totale, veniturile
anuale)
2. efecte nete (se obţin după scăderea din efectul total a cheltuielilor efectuate, de
exemplu profiturile)
După gradul de cunoaştere:

1. efecte programate
2. efecte efective
După perioada în care se realizează:

- efecte anuale (profituri anuale, valoarea anuală a producţiei)
- efecte totale (profituri totale, valoarea totală a producţiei)
Efectele economice mai implică şi analiza lor din punct de vedere al influenţei ce o
exercită asupra dezvoltării spirituale, al ridicării nivelului de cultură şi civilizaţie, care se mai
12
numesc şi efecte ale acţiunii umane, aici fiind incluse în special efectele propagate.
În vederea creşterii eficienţei economice a investiţiilor în condiţiile unei economii de
piaţă se impune luarea unor măsuri:
- analiza temeinică a variantelor propuse, pe baza unui sistem complex de
indicatori de eficienţă economică, îmbunătăţirea structurii producţiei concomitent
cu ridicarea gradului de competitivitate a acesteia;
- respectarea termenelor de punere în funcţiune a obiectivelor economice care să
conducă la diminuarea imobilizărilor de fonduri, recuperarea mai rapidă a
fondurilor investite şi accelerarea obţinerii rezultatelor propuse prin
documentaţiile de investiţii;
- realizarea la noile investiţii sau la cele modernizate a unor niveluri superioare
faţă de obiectivele vechi, în ceea ce priveşte productivitatea muncii,
- cheltuielile la 1000 lei producţie, indicele de valorificare a materiilor prime etc.
Într-o activitate practică, desfăşurată după principii raţionale, pe măsură ce eforturile
cresc, şi efectele economice cresc. Pentru evoluţia efectelor în funcţie de eforturile făcute
există trei posibilităţi:
- varianta A: efectele cresc liniar cu eforturile
- varianta B: efectele cresc exponenţial cu eforturile
- varianta C: efectele cresc parabolic cu eforturile.
C
E1
E0 A
0 ε0 ε1 Eforturi
Dintre aceste situaţii, cea mai convenabilă este varianta B şi cea mai des întâlnită în
practică este varianta C, la care creşterea efectelor este la început mai accelerată, până la un
anumit nivel de eficienţă, după care se iveşte un grad de saturare când efectele cresc mai lent;
este un anumit punct pentru care efectul total este maxim (E1) şi un altul pentru care efectul
ce revine pe o unitate de efort este maxim (E0). În calculele de eficienţă economică
interesează tocmai acest ultim aspect, deoarece acesta este punctul în care se asigură o
eficienţă economică maximă.
Pentru analiza eficienţei economice a mai multor variante se porneşte de la
posibilitatea obţinerii unui anumit efect. Pot exista mai multe variante eficiente, la care
efectul global depăşeşte efortul făcut, dar numai o variantă optmă, la care eficienţa este
maximă. Deci, între optim şi eficient există o relaţie ca de la parte la întreg, partea
reprezentând-o optimul, iar întregul mulţimea variantelor eficiente.
Optimul poate fi parţial sau total. Optimul parţial asigură optimizarea raportului
dintre efecte şi eforturi la nivelul subsistemelor, iar cel total asigură optimizarea la nivelul
sistemului şi se obţine prin însumarea rezultatelor la nivelul subsistemelor.
Din punct de vedere al timpului, optimul are un caracter temporal, doearece la un
moment dat poate fi o anumită variantă optimă după care aceasta să devină numai eficientă
sau chiar ineficientă.
Eficienţa economică se cuantifică pe baza unei serii de criteri economice. Distingem
13
un optim relativ şi un optim absolut. Optimul relativ satisface anumite criterii de eficienţă
economică şi rezultă din compararea unui număr limitat de variante, iar cel absolut este
favorabil tuturor criterilor luate în calcul.
1.3.2. Factori de creştere a eficienţei economice:
• Factori cu acţiune directă:

- Ridicarea calificării profesionale
- Creşterea calitativă a capitalului fix utilizat în producţie
- Perfecţionarea metodelor de conducere
- Organizarea şi programarea producţiei
- Creşterea disciplinei tehnologice şi a forţei de muncă
• Factori cu acţiune indirectă:

- Modernizarea activităţii unităţilor situate în ramurile conexe
- Creşterea calităţii materiilor prime
- Creşterea parametrilor utilajelor în ramurile furnizoare
- Perfecţionarea învăţământului
- Modificarea structurii cererilor de produse
- Creşterea gradului de confort şi civilizaţie
• Factori tehnici – includ măsurile care vizează promovarea progresului tehnic în

vederea creşterii randamentului utilajelor, a productivităţii muncii şi a gradului de
prelucrare a materiilor prime
• Factori economici – includ principalele pârghii economice şi modul de repartizare a

acestora: preţul, creditul, dobânda
• Factori naturali – condiţii de climă, bogăţia zăcămintelor
• Factori sociali – cointeresarea materială, îmbunătăţirea condiţiilor de muncă, de viaţă
• Factori generali – sunt aplicaţi în orice domeniu de activitate (promovarea

progresului tehnic)
• Factori specifici – factori climatici
1.3.3. Impactul modernizării şi al restructurării economiei naţionale asupra eficienţei

economice
Modernizarea şi restructurarea activităţii economice influenţează în mod benefic

eficienţa economică, atât prin intermediul eforturilor făcute pentru promovarea căilor de
modernizare, cât şi al efectelor economice obţinute în urma acestei acţiuni.
În cadrul activităţii de modernizare se pleacă de la o bază tehnico-materială existentă,
care asigură deja o serie de utilaje, scule, dispozitive, construcţii, utilităţi; acestea nu mai
necesită eforturi suplimentare pentru realizare, ci eventual pentru unele modificări în vederea
punerii lor în consonanţă cu celelalte lucrări care se vor face. Evident că, toate aceste adaptări
vor costa mult mai puţin dacât dacă ele ar fi construite în totalitate noi. Ca urmare a
volumului de lucrări mai mic şi perioada de realizare a modernizărilor este mult mai redusă
decât în cazul realizării unor noi obiective economice. Atingerea scopului propus într-un
interval mai scurt are avantajul că asigură în avans efectele propuse, atunci când ele sunt cel
mai intens solicitate, se materializează un profit suplimentar, ca urmare a producţiei obţinute
în economia de timp realizată şi, de asemenea, conduce la livrarea în avans a produselor pe
14
piaţă şi eventual ocuparea noilor pieţe de desfacere.
Modernizarea economică poate îmbrăca următoarele forme:
a. modernizare intensivă – pune accent pe factorii calitativi (creşterea
productivităţii muncii este mai acentuată în raport cu gradul de
înzestrare tehnică a muncii);
b. modernizare neutră – presupune o egalitate între ritmul de creştere a
productivităţii muncii şi nivelul înzestrării tehnice a muncii;
c. modernizare extensivă – accentul se pune pe factorii cantitativi.
Modernizarea asigură reducerea rebuturilor, precum şi diminuarea deşeurilor prin
creşterea gradului de prelucrare a materiilor prime, în urma folosirii unor utilaje şi soluţii
tehnologice mai bune.
Din punct de vedere al efectelor economice, activităţile de modernizare şi
restructurare ale economiei naţionale prezintă mai multe avantaje, dar cel mai important se
consideră a fi influenţa pe care o exercită asupra laturilor calitative ale factorilor participanţi
la viaţa economico-socială.
Sinteza unităţii de învăţare 1
Esenţa eficienţei economice constă în obţinerea de efecte utile (rezultate) maxime la un anumit
nivel de consum de resurse (efort) sau aceleaşi efecte utile (rezultate) la un anumit nivel minim de
consum de resurse (efort).
În teoria şi practica economică, eficienţa economică se exprimă, în special, prin relaţii
„efect/efort”, determinându-se astfel productivitatea fiecărui factor.
În analizele economice pentru exprimarea eficienţei economice se utilizează şi relaţii de forma
„efort/efect”, determinându-se astfel „indicatori ai necesarului”. Aceşti indicatori evidenţiază
necesarul dintr-un factor de producţie (efort) pentru obţinerea unei unităţi de producţie (efect).
Formulele de principiu ale eficienţei economice sunt:
E ε
max e =
ε , min e’ =
Ε
,
în care:
e, e’ reprezintă eficienţa economică
E – efectul economic
ε – efortul investiţional
Clasificarea eforturilor şi a efectelor economice
• Clasificarea eforturilor economice

3. eforturi pentru investiţii:
4. eforturi pentru producţie:
15
3. eforturi anuale:
4. eforturi totale:
3. eforturi cu muncă vie

4. eforturi cu muncă materializată
• Clasificarea efectelor economice

3. efecte directe (la nivelul activităţii analizate)
4. efecte indirecte (obţinute la beneficiarii produsului de bază)
3. efecte prezente
4. efecte viitoare
3. efecte brute (valoarea producţiei în diferite preţuri, încasări valutare totale, veniturile anuale)
4. efecte nete (se obţin după scăderea din efectul total a cheltuielilor efectuate, de exemplu
profiturile)
3. efecte programate
4. efecte efective
Factori de creştere a eficienţei economice:

• Factori cu acţiune directă:
• Factori cu acţiune indirectă:
• Factori tehnici
• Factori economici
• Factori naturali
• Factori sociali
• Factori generali
• Factori specifici
Impactul modernizării şi al restructurării economiei naţionale asupra eficienţei economice
Modernizarea economică poate îmbrăca următoarele forme:

a. modernizare intensivă – pune accent pe factorii calitativi (creşterea
productivităţii muncii este mai acentuată în raport cu gradul de înzestrare
tehnică a muncii);
b. modernizare neutră – presupune o egalitate între ritmul de creştere a
productivităţii muncii şi nivelul înzestrării tehnice a muncii;
c. modernizare extensivă – accentul se pune pe factorii cantitativi.
Concepte şi termeni de reţinut

Eficienţă economică, investiţii, eforturi economice, efecte economice, modernizare intensivă,
modernizare neutră, modernizare extensivă.
Întrebări de control şi teme de dezbatere
1. Cum definiţi conceptul de eficienţă economică?

2. Cum se clasifică eforturile economice?
3. Cum se clasifică efectele economice?
4. Care este raportul dintre optim şi eficient?
16
5. Care sunt factorii de creştere ai eficienţei economice?
6. Care este influenţa modernizării şi restructurării asupra eficienţei economice?
Teste de evaluare/autoevaluare
• Alegeţi varianta corectă!

1. Modernizarea extensiva:
a. presupune o egalitate intre ritmul de crestere a productivitatii muncii si nivelul inzestrarii
tehnice a muncii
b. pune accent pe factorii cantitativi
c. pune accent pe factorii calitativi
2. Ridicarea calificarii profesionale este un factor de crestere a eficientei economice:

a. cu actiune indirecta
b. cu actiune directa
c. cu caracter social
3. Indicatorii ce reflecta efectele economice sunt:

1. volumul investitiilor
2. capacitatea de productie
3. durata vietii unui produs
4. incasarile valutare
Varianta corecta este:
a. 1,2
b. 2,3
c. 2,4
d. 3,4
17
Bibliografie obligatorie
2008
18
INDICATORI DE EVALUARE A EFICIENŢEI ACTIVITĂŢII ECONOMICE
Cuprins
2.1. Introducere
2.3.1. Clasificarea indicatorilor
2.3.2. Indicatorii de bază ai eficienţei economice
2.1. Introducere
Evaluarea eficienţei economice a investiţiilor se realizează, ca şi eficienţa economică în general,

cu ajutorul unui sistem de indicatori. Acest sistem este diferit dacă evaluarea se face la nivel
microeconomic sau la nivel macroeconomic. În această unitate de învăţare ne propunem să examinăm
modul de calcul al indicatorilor la nivel microeconomic.

– prezentarea clasificării indicatorilor de eficienţă economică după mai multe criterii;
– prezentarea indicatorilor de bază ai eficienţei economice (investiţia specifică, termenul de
recuperare, cheltuieli recalculate, coeficientul de eficienţă economică, randamentul economic)şi a
modului de calcul a acestora;
– studenţii vor fi capabili să determine corect eficienţa economică a investiţiilor
– vor putea fi capabili să adopte o decizie de investiţii după calculul indicatorilor de eficienţă
economică şi compararea variantelor pe care le au la dispoziţie.

2.3.1. Clasificarea indicatorilor
Indicatorii folosiţi în aprecierea activităţii economice se pot clasifica după mai multe criterii:
• După sfera de cuprindere:
- Indicatori care reflectă efectele economice (capacitatea de producţie, valoarea producţiei,
profitul etc.)
- Indicatori care cuantifică eforturile pentru realizarea activităţii respective (volumul
investiţiilor, mărimea imobilizărilor, numărul de salariaţi etc.)
- Indicatori referitori la perioada în care se desfăşoară activitatea analizată (dimensiunea
perioadei cercetare-proiectare-producţie-desfacere, mărimea vieţii unui produs, durata de
amortizare a utilajelor etc.)
• După nivelul la care se fac evaluarea şi analiza economică
- Indicatori calculaţi la nivel macroeconomic - se referă la evaluarea efectelor economice ale întregii
economii naţionale (produs naţional net anual, produsul intern net şi brut, produsul global brut etc.)
sau la evaluarea resurselor consumate (valoarea investiţiilor, consumul dintr-o anumită resursă etc.) şi
a eficienţei acestora (produsul naţional net la 1 leu investit, produsul intern net sau brut pe cap de
locuitor etc.)
- Indicatori calculaţi la nivel microeconomic:
1. Indicatori cu caracter general - sunt comuni oricărei sfere de activitate
2. Indicatori de bază – sunt diferiţi în funcţie de obiectul analizei
3. Indicatori specifici – prezintă anumite particularităţi în funcţie de sfera de activitate,
ramură sau proces economic
4. Indicatori suplimentari – compară eforturile suplimentare, efectele economice
corespunzătoare acestor eforturi şi eficienţa suplimentară obţinută în urma sporirii
consumului de resurse.
Indicatorii generali ai eficenţei economice caracterizează eficienţa de ansamblu a firmei şi a
oricărui proiect economic, indiferent de nivelul la care aceasta se realizează (atelier, secţie, firmă,
domeniu de activitate etc.). Aceşti indicatori se pot clasifica după natura obiectului analizei, şi anume:
- grupa 1: indicatori generali ai întregii activităţi economice
- grupa a 2-a: indicatori ai efcienţei factorilor de producţie
- grupa a 3-a: indicatori de structură a resurselor consumate şi a rezultatelor obţinute
Principalii indicatori ce aparţin grupei 1 sunt:
- Rata profitului (r) – este cel mai sintetic indicator de exprimare a eficienţei întregii activităţi
economice deoarece el reflectă cel mai bine capacitatea unei societăţi comerciale sau a unei
acţiuni economic de a obţine profit, beneficiu. Acest indicator este cunoscut şi sub alte denumiri:
rata rentabilităţii, profitabilitatea sau rentabilitatea.
P
r= • 100,
C
în care:
P- profitul anual (sau pe produs)
C- cheltuieli anuale de producţie (sau pe produs)
Sau:
19
Vn
r' = ⋅ 100,
C
unde:
Vn – venitul net al întreprinderii (diferenţa dintre producţia marfă şi cheltuielile efectuate)
Sau:
P Vn
r= ⋅ 100; r' = ⋅ 100,
Cf + Cc Cf + Cc
în care:
Cf – capitalul fix
Cc – capitalul circulant
- Cheltuieli la 1000 lei producţie (venituri) – este un indicator ce cuantifică volumul cheltuielilor
ce se fac pentru obţinerea unei producţii în valoare de 1000 lei şi se calculează cu formula:
C
Ca = ⋅ 1000,
Q
în care:
Ca – cheltuielile la 1000 lei producţie
C- cheltuielile anuale de producţie
Q- valoarea anuală a producţiei (veniturile anuale)
Principalii indicatori ce aparţin grupei a 2-a sunt:
- Productivitatea muncii (W) – se poate calcula prin folosirea formulei:
Q
W= ,
N
în care:
Q – valoarea producţiei
N – numărul de salariaţi sau de muncitori
Alte forme de exprimare a productivităţii muncii sunt:
q N
W= sau W' = ,
N q
în care q reprezintă cantitatea de producţie realizată.
Prima formulă se foloseşte în cazul societăţilor comerciale de serie mare şi gabarit mic, iar
cea de a doua în cazul societăţilor comerciale ce realizează produse agabaritice.
Productivitatea muncii mai poate fi exprimată şi în funcţie de timpul de muncă ce s-a
consumat pentru obţinerea unei anumite producţii:
q T
W= sau W' = ,
T q
în care:
T – numărul de ore consumate pentru obţinerea producţiei q.
Câteodată, eficienţa unui factor de producţie rezultă dacă acesta este comparat cu un alt factor
de producţie cu care se găseşte în corelaţie. Astfel, indicatorul gradul de înzestrare tehnică a
muncii (Z) exprimă volumul de capital fix de care se serveşte un salariat în procesul de
transformare a obiectelor muncii şi se calculează după formula:
Cf
Z= ,
N
în care:
Cf – volumul capitalului fix
N – numărul de salariaţi care participă la procesul de producţie respectiv.
De fapt, indicatorul de mai sus nu exprimă în mod direct eficienţa factorului de producţie
numit muncă. Dar eficienţa rezultă implicit deorece în mai toate cazurile dotarea locurilor de
20
muncă cu utilaje perfecţionate, deci de valori mari, conduce la productivităţi superioare.
- Producţia la 1000 lei capital fix (Qf):
Q
Qf = · 1000
Cf
în care:
Q – valoarea producţiei obţinute pe respectivul capital fix
Cf – volumul capitalului fix
- Profitul la 1000 lei capital fix (Pf):
P
Pf = · 1000
Cf
în care:
P – profitul total obţinut în urma utilizării capitalului fix obţinut
- Indicele de valorificare a materiilor prime (Iv):

Q
Iv =
M
în care:
M – costul materiei prime consumate pentru obţinerea producţiei Q
- Coeficientul de utilizare a materiei prime(gs)
Gf
gs = ,
Gt
în care:
Gf – greutatea produsului finit
Gt – greutatea brută a metalelor supuse prelucrării
- Consumul specific de un anumit material (CS)

Mp
Cs = ,
q
în care:
Mp – cantitatea de materie primă consumată dintr-un anumit sortiment
q – producţia fizică obţinută
• Principalii indicatori ce aparţin grupei a 3-a sunt:
- Ponderea muncitorilor în numărul total de salariaţi ai unei societăţi comerciale (p1):
Nm
p1 = · 100
N
unde:
N – numărul total de salariaţi
Nm – numărul de muncitori
- Ponderea personalului din conducerea şi administrarea societăţii comerciale (p2):
Nca
p2 = · 100
N
unde:
Nca – numărul de salariaţi din conducere şi administraţie
- Indicele de utilizare a fondului de timp maxim disponibil (iu):

te
iu = · 100
td
în care:
21
te – fondul de timp efectiv de lucru
td – fondul de timp maxim disponibil
- Indicele timpului neutilizat (ir):
tn
ir = · 100
td
unde:
tn – timpul nelucrat
- Ponderea capitalului fix activ în total capital fix (f1):
Ca
f1 = · 100
Cf
Ca – volumul capitalului fix activ
Cf – volumul total al capitalului fix
- Gradul de programare a folosirii timpului disponibil (Gp):
Tp
Gp = · 100
Td
Tp – timpul programat
Td – timpul maxim disponibil
- Gradul de folosire a timpului maxim disponibil (Gd):
Te
Gd = · 100
Td
Te – fondul de timp efectiv lucrat
- Ponderea materiilor prime din import sau deficitare în volumul total al materiilor prime
(pi):
Md
pi = · 100
M
Md – costul materiilor prime din import sau deficitare
M – costul total al materiilor prime
- Ponderea cheltuielilor materiale în cheltuielile totale (pm):

CM
pm = · 100
C
CM – volumul cheltuielilor materiale
C – cheltuieli totale de producţie
- Ponderea produselor de calitate dintr-o clasă (pc):

Qc
pc = · 100
Q
Qc – valoarea producţiei dintr-o anumită clasă de calitate
Q – producţia totală exprimată în lei
2.3.2. Indicatorii de bază ai eficienţei economice
• Valoarea investiţiei:
It = I + Mo + Cs
în care:
It – investiţia totală
I – investiţia calculată conform devizului general
Mo – necesarul de mijloace circulante pentru începerea funcţionării obiectivului
Cs – alte cheltuieli
22
• Durata de execuţie a lucrărilor de investiţii – în acestă perioadă se materializeză fondurile
investiţionale în capitaluri fixe. Pentru că pe această perioadă sunt scoase din circuitul economic
productiv o serie de resurse (umane, materiale şi financiare), perioada respectivă trebuie să fie cât mai
scurtă, pentru a reduce imobilizările de fonduri.
• Durata de funcţionare a capitalului fix – durată fizică de funcţionare (Df) – perioada în care
poate funcţiona mijlocul fix. În cadrul acesteia distingem durata eficientă de funcţionare (D),
reprezentând perioada în care mijlocul fix este menţinut în funcţiune deoarece obţine profit.
• Investiţia specifică (Si) – acest indicator asigură comparabilitatea între efortul investiţional
făcut pentru realizarea unui obiectiv economic şi rezultatele obţinute exprimate prin capacitatea de
producţie. Relaţiile de calcul se stabilesc diferenţiat pentru obiective noi, pentru dezvoltări,
modernizări şi retehnologizări, precum şi pentru comperaţii între variante.
Ii
- pentru obiectivele noi: Si =
qi
Ii – investiţia aferentă variantei i;
qi – capacitatea anuală de producţie aferentă variantei i.
În acest caz investiţia specifică arată care este efortul investiţional ce se face pentru realizarea
unei unităţi de capacitate fizică. Se foloseşte în special pentru unităţile cu producţie omogenă la care
se pot exprima capacităţile în unităţi fizice sau natural-convenţionale.
Atunci când gradul de eterogenitate a producţiei la obiectivul analizat este mare, se recurge la
o expresie transformată a investiţiei specifice:
Ii
S’i = ,
Qi
în care Qi reprezintă valoarea producţiei din varianta i. Acest indicator exprimă efortul investiţional
făcut pentru obţinerea anuală a unui leu producţie.
- pentru activitatea de modernizare, dezvoltare sau retehnologizare a obiectivelor
Im i
existente: Si = . Indicatorul exprimă câţi lei investiţii se cheltuiesc pentru a creşte
qmi − qo
capacitatea de producţie cu o unitate fizică.
Imi – investiţia destinată modernizării
qmi – capacitatea de producţie după modernizare în varianta i
qo – capacitatea de producţie înainte de modernizare
Investiţia specifică se poate calcula şi în funcţie de sporul realizat la valoarea producţiei surprinzând
astfel şi influenţa modificării structurii producţiei.
Im i
S’i = ,
Qmi − Qo
în care
Qmi – valoarea producţiei după modernizare în varianta i
Qo – valoarea producţiei înainte de modernizare
Ii − Ij
- pentru compararea variantelor: Sc = ,
qi − qj
Sc – investiţia specifică pentru comparaţii (necesarul suplimentar de investiţii în varianta i
faţă de varianta j pentru a obţine o capacitate anuală suplimentară de producţie de o unitate fizică, în
varianta i faţă de varianta j)
Valabil pentru Ii > Ij şi qi > qj.

În funcţie de sporul producţiei valorice:
Ii − Ij
S’c =
Qi − Qj
Qi – valoarea producţiei în varianta i
Qj - valoarea producţiei în varianta j
23
• Termenul de recuperare a investiţiilor (durata de recuperare a investiţiilor) – exprimă
perioada de timp în care investiţia se recuperează din profit în urma punerii în funcţiune a unor
capacităţi de producţie.
- pentru investiţiile noi:
Ii
Ti = ,
Phi
unde:
Ti – termenul de recuperare pentru varianta i
Ii – investiţia aferentă variantei i
Phi – profitul anual aferent variantei i
În calculele de eficienţă economică a investiţiilor profitul se consideră constant, în realitate
acesta diferă de la un an la altul, în funcţie de producţia realizată, preţul unitar de vânzare, rata
inflaţiei etc. În aceste condiţii, pentru determinarea termenului de recuperare se foloseşte o ecuaţie de
balanţă:
T
It = ∑ Phi ,
i =1
It - reprezintă investiţia totală
T – termenul de recuperare
Phi – profitul anual din anul i
- pentru modernizări, dezvoltări sau retehnologizarea obiectivelor existente:
Im i
Ti = ,
Phmi − Pho
Ti – termenul de recuperare pentru varianta i
Imi – investiţia pentru modernizare aferentă variantei i
Phmi – profitul anual aferent variantei modernizate i
Pho – profitul anual înainte de modernizare
În cazul în care pentru investiţia efectuată se urmăreşte cu prioritate reducrea cheltuielilor de
producţie, fără să se modifice profitul unităţii (micşorându-se corespunzător preţul de vânzare),
termenul de recuperare se poate calcula şi astfel:
Im i
Ti =
Cho − Chmi
Chmi – cheltuielile anuale de producţie aferente variantei modernizate i
Cho – cheltuielile anuale de producţie înainte de modernizare
- pentru compararea variantelor:
Ii − Ij
Ti =
Phi − Phj
Ii,Ij – investiţia aferentă variantei i, respectiv j
Phi, Phj – profitul anual aferent variantei i, respectiv j
În acest caz indicatorul exprimă perioada de timp în care se recuperează investiţia suplimentară,
făcută în varianta i faţă de j, din sporul de profit realizat în varianta i faţă de j.
• Coeficientul de eficienţă economică a investiţiilor – exprimă profitul anual ce se
obţine la un leu investit şi în cazul mai multor variante se optează pentru varianta la care coeficientul
de eficienţă economică este cel mai mare. Acest indicator semnifică efectul net anual ce poate fi
obţinut la un leu investit.
- pentru obiective noi:
ei =
Phi
Ii
ei – coeficientul de eficienţă economică pentru varianta i
Phi – profitul anual aferent variantei i
24
Ca urmare a conţinutului său economic, decizia de investiţii se ia în funcţie de varianta la care
acesta este maxim. Din relaţiile prezentate, rezultă că între termenul de recuperare şi coeficientul de
eficienţă economică a investiţiilor există o relaţia inversă:
1
ei =
Ti
- pentru modernizări, dezvoltări sau retehnologizări ale unităţilor existente:
Phmi − Pho
ei =
Im i
ei - termenul de recuperare pentru varianta i
Imi – investiţia pentru modernizare aferentă variantei i
Phmi – profitul anual aferent variantei modernizate i
Pho – profitul anual înainte de modernizare
Coeficientul de eficienţă economică a investiţiilor alocate modernizării, dezvoltării sau
retehnologizării poate fi calculat şi în funcţie de economia făcută la costuri de producţie:
Cho − Chmi
ei =
Im i
• Cheltuieli echivalente sau recalculate – indicatorul care asigură însumarea efortului
investiţional cu cheltuielile de producţie:
Ki = Ii + Chi · T
Ki – cheltuielile recalculate
Chi – cheltuielile anuale de producţie aferente variantei i
Ii – investiţia din varianta i
T – termenul de recuperare
Indicatorul astfel calculat exprimă efortul total în vederea realizării producţiei. În forma de mai
sus, acest indicator se foloseşte numai în cazul în care se analizează variante care au aceeaşi
capacitate de producţie, deoarece este normal ca la o capacitate mai mare de producţie şi efortul total
să fie mai mare.
În cazul în care capacităţile de producţie diferă de la o variantă la alta se foloseşte formula următoare:
Ii + Chi × T
Ki =
qi × T
În analize, pentru a surprinde cât mai bine efortul total necesar pentru realizarea producţiei totale,
acest indicator trebuie să fie determinat în funcţie de durata de funcţionare a viitorului obiectiv şi nu
de termenul de recuperare. În acest caz, relaţiile de calcul al indicatorului vor fi:
Ii + Chi × T
Ki = Ii + Chi · De, Ki =
qi × T
De – durata eficientă de funcţionare a viitorului obiectiv
• Randamentul economic al investiţiilor (Ri) – acest indicator asigură comparabilitatea
între profitul final obţinut în urma realizării obiectivului economic şi efortul investiţional:
Pf
Ri =
Ii
Pf – profitul final al variantei i
Prin profitul final înţelegem profitul ce se obţine după ce efortul investiţional a fost compensat de
profitul anual (profitul rămas la dispoziţia agentului economic după recuperarea investiţiei):
Pf = Pt - Ii
în care:
Pt – profitul total pe întreaga durată de funcţionare eficientă a obiectivului. Ca urmare, profitul total
are două formule de calcul:
- când profitul anual nu este constant în timp, timp de D ani:
25
D
Pt = ∑ Ph
h =1
- când profitul este constant în timp, timp de D ani:
Pt = Ph · D
În consecinţă, randamentul mai poate fi exprimat şi astfel:
D
Pt − Ii Pt
∑ Ph Ph × D
Ri = = −1 = h =1
−1 = −1
Ii Ii Ii Ii
Randamentul economic este mai semnificativ în aprecierea variantelor de investiţii când se
urmăreşte obţinerea unui profit mai mare, când resursele de care dispun agenţii economici asigură
achiziţionarea unor utilaje, tehnologii mai bune ce vor facilita realizarea unei producţii cu parametrii
tehnico-economici superiori, deci pentru o activitate rentabilă, viabilă, în plină ascensiune.indicatorul
randamentul economic al investiţiilor, exprimând profitul final ce se obţine la un leu investit, va
orienta decidentul spre alegerea variantelor de investiţii la care mărimea indicatorului este maximă.
După cum rezultă, randamentul eonomic al investiţiilor realizează un bilanţ general al construirii şi
funcţionării unui obiectiv de investiţii. În consecinţă el poate fi utilizat şi sub denumirea de indicele
general de eficienţă economică a investiţiilor.
Aplicaţie rezolvată: Evaluarea eficienţei investiţiilor cu ajutorul indicatorilor statici
Să se fundamenteze varianta optimă de investiţii cu ajutorul indicatorilor statici

de eficienţă economică, cunoscând faptul că cele două variante propuse pentru realizarea
unui obiectiv de investiţii se caracterizează prin intermediul următorilor indicatori:
Nr. Indicatori U.M. Varianta I Varianta II

Crt.
1. Capacitatea de producţie(q) t 4900 5000
2. Venitul anual obţinut din Mii lei 440.204 496.052
valorificarea produselor(Vh)
3. Cheltuieli anuale de producţie Mii lei 182.770 187.000
(Ch)
4. Profit anual (Ph) Mii lei 257.434 309.052
5. Numărul de salariaţi, din care: Nr. 700 710
- muncitori Nr. 622 632
6. Valoarea totală a investiţiei(It), Mii lei 389.060 398.500
din care:
- valoarea lucrărilor de Mii lei 92.450 92.320
construcţii- montaj
7. Termenul normativ de Ani 3 3
recuperare a investiţiei
8. Perioada de funcţionare a ani 18 18
investiţiei
Indicatorii de bază statici sunt:

1. investiţia specifică;
2. termenul de recuperare a investiţiei;
3. coeficientul de eficienţă economică;
4. cheltuieli recalculate sau echivalente;
5. randamentul economic.
26
1. investiţia specifică:
a. Investiţia specifică ce cuantifică volumul investiţiilor necesare unei unităţi de producţie
fizică:
Si = It/q
Deci, pentru var. I: Si = 79,4 lei/t (*)
Var. II: Si = 79,7 lei/t

b. investiţia specifică ce cuantifică volumul investiţiilor necesare la 1 leu de producţie:
Si = It/Vh vom avea pentru var.I : Si = 0,88 lei/1 leu cantitate şi var. II: Si = 0,8 lei/1 leu
cantitate (*)
2. Termenul de recuperare a investiţiilor
T = It/Ph, vom avea pentru var.I : T = 1,51 ani şi var.II: T = 1,29 ani (*)
3. Coeficientul de eficienţă economică:
e = Ph/It
vom avea pentru- var. I: e = 0,66 lei/1 leu investit
var.II: e = 0,77 lei/1 leu investit (*)
4. Cheltuielile recalculate (echivalente):

- în funcţie de durata normală de recuperare (Dn):
Kmin = (It + Ch · Dn)/Q · Dn vom avea: var. I : K = 63.766 lei/t (*)

Var. II: K = 63.966 lei/t
- în funcţie de timpul total de funcţionare a investiţiei (Dt):
Kmin = (It + Ch · Dt)/Q · Dt vom avea: var. I : K = 41.711 lei/t (*)

Var. II: K = 41827 lei/t
Pentru că în efectul luat în calcul nu este surprinsă influenţa structurii producţiei se

calculează indicatorul cheltuieli recalculate în funcţie de venitul anual:
- în funcţie de termenul normativ de recuperare (3 ani):
Kmin = (It + Ch · Dn)/Vh · Dn vom avea: var. I : K = 0,71 lei/1 leu cantitate
Var. II: K = 0,64 lei/1 leu cantitate (*)
- în funcţie de întreaga perioadă de funcţionare a investiţiei:
Kmin = (It + Ch · Dt)/Vh · Dt vom avea: var. I : K = 0,46 lei/1 leu cantitate
Var. II: K = 0,42 lei/1 leu cantitate(*)
5. Randamentul economic:
Rmax = (Ph· Dt/ It )– 1 vom avea Var. I: R = 10,9
Var. II: R = 12,96 (*)
27
• Imobilizarea fondurilor investiţionale
Până la momentul punerii în funcţiune a obiectivului, se disting două perioade:
- durata necesară pentru proiectarea şi elaborarea documentaţiei tehnico-economice
- durata de execuţie a lucrărilor de investiţii pe şantier.
Pe parcursul duratei proiectării, imobilizările de fonduri băneşti sunt minime. Este perioada dintre
momentul luării deciziei de investiţii şi încheierea elaborării documentaţiilor de investiţii. Perioada
proiectării, care uneori cuprinde şi un timp de cercetare necesar găsirii unor tehnologii, are influenţă
asupra termenului de punere în funcţiune. Această perioadă prezintă o importanţă cu atât mai mare cu
cât proiectul este de anvergură, necesitând şi o perioadă mai mare de căutări, încercări etc. Totuşi,
ţinând seama că fondurile băneşti cheltuite fie sunt mici (cheltuielile alocate proiectării), în
comparaţie cu volumele de investiţii necesare edificării propriu-zise a obiectivului, fie se suportă din
surse extrainvestiţionale (cheltuielile alocate cercetării), nu ocupă un loc central în cadrul procesului
investiţional.
Durata de execuţie pe şantier este aceea în care se consumă cea mai mare parte din valoarea
investiţiei şi începe cu deschiderea şantierului, terminându-se cu probe tehnologice şi cu punerea în
funcţiune. În perioada de execuţie a obiectivului eficienţa economică a investiţiilor este influenţată de
fondul de investiţii alocat, durata de execuţie, modul cum au fost eşalonate fondurile de investiţii şi
capacităţile de producţie puse parţial în funcţiune, în acest interval.
Eşalonarea investiţiilor influenţează în mod direct imobilizările de fonduri care reprezintă pierderi
potenţiale pentru economia naţională. În general, investiţiile pot fi eşalonate:
- în mod crescător (varianta I),
- uniform (varianta II),
- descrescător (varianta III).
Deoarece o sumă cheltuită rămâne imobilizată până la începerea funcţionării obiectivului, şi chiar
peste acest moment până la recuperarea efectivă, varianta mai convenabilă este varianta la care
imobilizările sunt cele mai mici.
Investiţii
III
II
0 t
Funcţiile matematice care aproximează cele trei evoluţii sunt:
- pentru varianta I, parabola:
y = a + b · t + c · t2
- pentru varianta II, funcţia liniară:

y=a+b·t
28
- pentru varianta III, funcţia:
k ×t
y=
a+t
în care:
y - reprezintă fondurile de investiţii cumulate de la un an la altul
t - timpul
a, b, c, k – coeficienţii funcţiei
Pentru evaluarea eficienţei economice pe această perioadă, prin prisma mărimii imobilizărilor
şi a pierderilor datorate acestor imobilizări, se folosesc o serie de indicatori şi anume:
a. Mărimea imobilizărilor totale.

Un fond alocat într-un an h rămâne imobilizat până la sfârşitul perioadei de execuţie a
obiectivului.
d
Mi = ∑ Ih × 〈d − h + k 〉
h =1
în care:
Mi – mărimea imobilizărilor
d – durata de execuţie a obiectivului
Ih – fondul de investiţii cheltuit în anul h
k – factor de corecţie care poate lua valori în intervalul [0, 1], în funcţie de momentul la care
se consideră că s-a cheltuit investiţia, astfel: 0, dacă investiţia s-a realizat (cheltuit) la sfârşitul anului;
0,5 dacă investiţia s-a realizat la jumătatea anului şi 1 dacă investiţia s-a realizat la începutul anului.
Întru-cât nu toate obiectivele se construiesc într-o perioadă de ordinul anilor, este
recomandabil ca mărimea imobilizărilor totale să se calculeze pe zile. În acest caz, mărimea totală a
imobilizărilor se va calcula cu formula:
d
Mi = ∑ Ih × 〈d − h + 1〉
h =1
în care h reprezintă numărul de zile.
În activitatea practică, fiecare beneficiar, constructor sau alt factor care contribuie la
realizarea procesului investiţional se preocupă pentru darea parţială în folosinţă a unor capacităţi de
producţie care să ducă atât la diminuarea imobilizărilor de fonduri, cât şi la obţinerea unor producţii
suplimentare. În acest caz, mărimea totală a imobilizărilor se va calcula cu formula:
j d
Mi’ = ∑ Ih × 〈d − h + 1〉 +
h =1
∑ Ih'×〈 d − h + 1〉
h = j +1
în care:
Mi’ – mărimea imobilizărilor
j – ziua punerii în funcţiune a capacităţii parţiale
Ih’ – valoarea investiţiei corectată cu profitul obţinut în ziua h a edificării obiectivului (Ih’ = Ih – Ph)
Prin simbolul h s-a reprezentat ziua în care se găseşte execuţia obiectivului de investiţii respectiv.
b. Imobilizarea specifică. Indicatorii de eficienţă economică a investiţiilor se folosesc pentru
adoptarea unei decizii judicioase de investiţii. Aceasta înseamnă că din două sau mai multe variante
de investiţii se selectează o variantă considerată a fi cea mai bună. Variantele de investiţii care se
compară nu prevăd întotdeauna aceeaşi capacitate de producţie. În asemenea cazuri, o variantă care
prevede o capacitate mare de producţie va neceita şi fonduri mai mari de investiţii în raport cu
celelalte variante, ceea ce va conduce la o valoare mai mare a imobilizărilor totale de fonduri. Astfel,
decizia de investiţii poate fi eronată dacă este bazată numai pe minimizarea indicatorului menţionat.
Pentru a evita erorile ce pot apărea atunci când se compară variante cu capacităţi de producţie diferite,
se utilizează indicatorul imobilizarea specifică:
29
d
∑I h
× 〈 d − h + 1〉
h =1
mi =
q
în care:
mi – reprezintă imobilizarea specifică
q – varianta de capacitate
Indicatorul astfel calculat exprimă imobilizarea ce revine la o unitate de capacitate de
producţie.
În cazul în care se dau parţial în folosinţă capacităţi de producţie, imobilizarea specifică se
calculează cu formula:
j d
∑I h
× 〈 d − h + 1〉 + ∑ I 'h × 〈 d − h + 1〉
h =1 h = j +1
mi’ =
q
în care:
mi’ – imobilizarea specifică
c. Efectul economic al imobilizărilor. Acest indicator reflectă efectul nerealizat ca urmare a
scoaterii din circuitul productiv a resurselor investiţionale, prin relaţia:
d
Ei = en × ∑I × 〈 d − h + 1〉 ,
h
h =1
unde:
Ei – efectul economic al imobilizărilor
en – coeficientul de eficienţă economică mediu pe ramura respectivă sau domeniul de activitate
i – varianta de investiţii
d. Efectul economic specific al imobilizărilor. Este firesc ca la o variantă la care efortul
investiţional este mai mare şi efectul economic al imobilizărilor să fie mai mare, dar şi capacitatea de
producţie ce va fi pusă în funcţiune va fi superioară. Astfel, în cazul capacităţilor de producţie ce
diferă de la o variantă la alta se impune asigurarea comparabilităţii prin calculul efectului economic
specific al imobilizărilor. Relaţia de calcul pentru acest indicator este:
δi = E i
,
q i
δi – efectul economic specific al imobilizărilor
qi – capacitatea anuală de producţie
Indicatorul astfel calculat exprimă efectul economic nerealizat ce revine la o unitate de
capacitate.
30
Clasificarea indicatorilor
• După sfera de cuprindere:
- Indicatori care reflectă efectele economice
- Indicatori care cuantifică eforturile pentru realizarea activităţii respective
- Indicatori referitori la perioada în care se desfăşoară activitatea analizată
• După nivelul la care se fac evaluarea şi analiza economică
- Indicatori calculaţi la nivel macroeconomic
- Indicatori calculaţi la nivel microeconomic:
1. Indicatori cu caracter general
2. Indicatori de bază
3. Indicatori specifici
4. Indicatori suplimentari
Indicatorii generali ai eficenţei economice caracterizează eficienţa de ansamblu a
firmei şi a oricărui proiect economic, indiferent de nivelul la care aceasta se realizează
(atelier, secţie, firmă, domeniu de activitate etc.). Aceşti indicatori se pot clasifica după natura
obiectului analizei, şi anume:
- grupa 1: indicatori generali ai întregii activităţi economice
- grupa a 2-a: indicatori ai efcienţei factorilor de producţie
- grupa a 3-a: indicatori de structură a resurselor consumate şi a rezultatelor obţinute
Principalii indicatori ce aparţin grupei 1 sunt:
- Rata profitului (r)
- Cheltuieli la 1000 lei producţie (venituri)
Productivitatea muncii (W)
- Producţia la 1000 lei capital fix (Qf)
- Coeficientul de utilizare a materiei prime(gs)
- Consumul specific de un anumit material (CS)
• Principalii indicatori ce aparţin grupei a 3-a sunt:
- Ponderea muncitorilor în numărul total de salariaţi ai unei societăţi comerciale
(p1):
- Ponderea personalului din conducerea şi administrarea societăţii comerciale (p2)
- Indicele de utilizare a fondului de timp maxim disponibil (iu)
- Indicele timpului neutilizat (ir)
- Ponderea capitalului fix activ în total capital fix (f1)
- Gradul de programare a folosirii timpului disponibil (Gp)
- Gradul de folosire a timpului maxim disponibil (Gd)
- Ponderea materiilor prime din import sau deficitare în volumul total al materiilor
prime (pi)
31
- Ponderea cheltuielilor materiale în cheltuielile totale (pm)
- Ponderea produselor de calitate dintr-o clasă (pc)
Indicatorii de bază ai eficienţei economice
• Valoarea investiţiei:
• Durata de execuţie a lucrărilor de investiţi.
• Durata de funcţionare a capitalului fix
• Investiţia specifică (Si)
• Termenul de recuperare a investiţiilor (durata de recuperare a investiţiilor)
• Coeficientul de eficienţă economică a investiţiilor
• Cheltuieli echivalente sau recalculate
• Randamentul economic al investiţiilor (Ri)
• Imobilizarea fondurilor investiţionale
Până la momentul punerii în funcţiune a obiectivului, se disting două perioade:
- durata necesară pentru proiectarea şi elaborarea documentaţiei tehnico-economice
- durata de execuţie a lucrărilor de investiţii pe şantier.
Eşalonarea investiţiilor influenţează în mod direct imobilizările de fonduri care reprezintă
pierderi potenţiale pentru economia naţională. În general, investiţiile pot fi eşalonate:
- în mod crescător (varianta I),
- uniform (varianta II),
- descrescător (varianta III).
Deoarece o sumă cheltuită rămâne imobilizată până la începerea funcţionării obiectivului,
şi chiar peste acest moment până la recuperarea efectivă, varianta mai convenabilă este
varianta la care imobilizările sunt cele mai mici.
Pentru evaluarea eficienţei economice pe această perioadă, prin prisma mărimii
imobilizărilor şi a pierderilor datorate acestor imobilizări, se folosesc o serie de indicatori şi
anume:
a.Mărimea imobilizărilor totale.
b.Imobilizarea specifică.
c. Efectul economic al imobilizărilor.
d. Efectul economic specific al imobilizărilor.

Indicator de eficienţă economică, rata profitului, cheltuieli la 1000 lei producţie,
productivitatea muncii, producţia la 1000 lei capital fix, profitul la 1000 lei capital fix,
mărimea imobilizărilor totale, imobilizarea specifică, efectul economic al imobilizărilor,
efectul economic specific al imobilizărilor, investiţie specifică, termen de recuperare,
cheltuieli recalculate, coeficient de eficienţă economică, randament economic.
1. Cum clasificaţi indicatorii generali ai eficienţei economice?

2. Care sunt indicatorii generali ai întregii activităţi economice?
3. Care sunt indicatorii eficienţei factorilor de producţie?
4. Care sunt indicatorii de structură ai resurselor consumate şi a rezultatelor obţinute?
5. Care sunt indicatorii cu caracter general?
6. Care sunt indicatorii de bază?
32
1. O societate comerciala are la dispozitie o varianta de investitii caracterizata prin urmatorii indicatori:
I1=105 mild. lei, I2= 45 mild. lei, Vh= 190 mild. lei, Ch= 115 mild. lei si D= 9 ani. In acest caz,
investitia specifica este:(x,xx)
2. O societate comerciala are la dispozitie o varianta de investitii caracterizata prin urmatorii indicatori:
I1=25 mild. lei, I2= 95 mild. lei, Vh= 155 mild. lei, Ch= 85 mild. lei si D= 10 ani. In acest caz,
investitia specifica este:(x,xx)
3. In vederea modernizarii activitatii de productie, unei societati comerciale i s-a propus o varianta de
investitii, caracterizata prin: I1=235 mild. lei, I2=345 mild. lei, Vh=850 mild. lei, Ch=550 mild. lei si
D=10 ani. Indicatorii ce caracterizeaza situatia actuala a societatii comerciale sunt Vh’=630 mild. lei si
Ch’=480 mild. lei. In acest caz, termenul de recuperare este:(x,xx)
4. Cunoscand faptul ca cele doua variante propuse pentru realizarea unui obiectiv de investitii se
caracterizeaza prin intermediul urmatorilor indicatori:
Nr. Indicatori U.M. Varianta I Varianta II

Crt.
1. Capacitatea de productie(q) t 2450 1250
2. Venitul anual obtinut din Mii lei 210206 127501
valorificarea produselor(Vh)
3. Cheltuieli anuale de productie Mii lei 98385 46550
(Ch)
4. Profit anual (Ph) Mii lei 129817 78563
5. Valoarea totala a investitiei(It): Mii lei 184530 87370
I1: 40.000 37500
I2 144530 49870
6. Termenul normativ de recuperare Ani 3 3
33
a investitiei
7. Perioada de functionare a ani 10 10
investitiei
sa se calculeze termenul de recuperare a investitiei si sa se aleaga valoarea optima a acestui

indicator.(x,xx)
2008
34
EVALUAREA EFICIENŢEI ECONOMICE A INVESTIŢIILOR ÎN FUNCŢIE DE

PARTICULARITĂŢILOR DIFERITELOR RAMURI. INDICATORI
Cuprins
3.1. Introducere
3.3.1. Indicatori specifici din industria petrolului
3.3.2. Indicatori specifici din industria energiei electrice şi termice
3.3.3. Indicatori specifici din agricultură
3.3.4. Indicatori specifici din construcţii
3.3.5. Indicatori specifici din comerţ interior
3.3.6. Indicatori specifici din comerţ exterior
3.1. Introducere
Activitatea fiecărei ramuri a economiei naţionale se desfăşoară în anumite

condiţii concrete, care îşi pun amprenta asupra modului de organizare a procesului
de producţie, asupra modului de consum al resurselor, asupra tehnologiei de
fabricaţie etc.
Corespunzător acestor particularităţi, fiecare ramură economică sau
domeniu de activitate reclamă o metodologie adecvată de evaluare a eficienţei
economice a investiţiilor.

- prezentarea principalilor indicatori specifici unor ramuri economice:
industria petrolului, agricultură, energie electrică şi termică, construcţii,
comerţ interiror, comerţ exteriror.
– studenţii se vor familiariza cu indicatorii specifici ramurilor economice;
– totodată studenţii vor putea calcula eficienţa economică prin indicatorii
specifici unor ramuri economice, cum sunt: industria petrolului, agricultură, energie
electrică şi termică, construcţii, comerţ interiror, comerţ exteriror.
În evaluarea eficienţei economice a investiţiilor din aceste ramuri se menţin

principiile generale de calcul al indicatorilor de eficienţă economică, iar indicatorii
specifici vin să completeze ceilalţi indicatori de eficienţă economică – indicatori cu
caracter general, de bază şi suplimentari.
Mai mult decât atât, vor exista documentaţii de investiţii, pentru unele
ramuri sau domenii de activitate, care nu vor cuprinde indicatori specifici, ci numai
pe cei prezentaţi în capitolul anterior.
Vom prezenta sub formă tabelară principalii indicatori specifici unor ramuri
economice: industria petrolului, agricultură, energie electrică şi termică, construcţii,
comerţ interior, comerţ exteriror.
Nr. Ramura Indicatori specifici Observaţii

Crt. economică
3.3.1. Industria -Investiţia specifică a Si–investiţia specifică a
petrolului zăcământului: variantei i
Ii – investiţia aferentă variantei
I
s =q
i
i
i
i
qi –capacitatea anuală de
producţie a variantei i
- Investiţia specifică a Se–investiţia specifică a

extracţiei petrolului: extracţiei
Ie – investiţiile alocate
I
s =q
e
e
extracţiei
n
qn –producţia sondelor noi
36
Se–investiţia specifică pentru
- Investiţia specifică comparaţii
pentru comparaţii cu alte I – investiţii totale
ramuri: qc–producţia sondelor
exprimată în combustibili
I
s =qc
convenţionali
c
-costul unitar real: c- preţul unei tone de ţiţei

extras
C-cheltuielile anuale pe o
+ Cz
C
c= sondă
Db Z Db-debitul mediu anual al
sondei
Cz-costul anual al lucrărilor
pentru descoperirea rezervelor
Z-cantitatea de noi rezerve
descoperite ale zăcământului
-Termenul de recuperare a It – investiţia totală

investiţiilor: T - termenul de recuperare
T Phi – profitul anual din anul i
I = ∑Pt
i =1
hi
- Factorul de asigurare: f – factorul de asigurare

Z Z –rezervele totale descoperite
f = qn –producţia anuală a sondelor
q c
3.3.2 Industria - cheltuieli anuale I – investiţia necesară

energiei recalculate sau criteriul Z: construirii centralei electrice
electrice şi I +C×D C-cheltuieli anuale cu
termice Z= întreţinerea şi funcţionarea
q h centralei
qh-capacitatea anuală de
producţie
-cheltuieli specifice Ih-investiţia din anul h

actualizate: Ch-cheltuieli anuale de
producţie
d d q -capacitatea anuală de
1 h
∑I × + producţie
〈1+ a〉
h h
h =1 h
cs = d +D
∑
h = d +1
37
-coeficientul de avarie: Ta-durata totală a unei avarii
Tf-durata de fe funcţionare
= 100 × T a
k a
+T a
efectivă într-un interval de
T f timp
-coeficientul relativ de Toa-durata opririlor accidentale

indisponibilitate din cauze Te-durata de exploatare între
accidentale: două accidente consecutive
= 100 × T oa
k i
T oa + T e
-coeficientul relativ de
indisponibilitate
= 100 × T e
k d
T oa + T e

Crt economică
.
3.3.3 Agricultură - pierderea de venit net agricol: Vn- venitul
Y = Vn x At x D’ net obţinut
anual la un
sau: hectar
〈1+ r〉 At – aria ce
D'
−1
Y = V n × At × va fi scoasă
r din circuitul
agricol
D’ – durata
scoaterii
terenului din
folosinţă
agricolă
r – ritmul
mediu anual
de creştere a
venitului net
pentru
terenul
respectiv
38
3.3.4 Construcţii -gradul de ocupare al terenului: Acl –
. suprafaţa
= 100 × A cl
G 1
clădită
A t At –
suprafaţa
ocupată de
întregul
obiectiv de
investiţii
-gradul de folosire a suprafeţei clădite: Ad –

suprafaţa
= A d
G 2
construită
A cl desfăşurată
- Densitatea construcţilor:
= A d
G 3
A t
- gradul de folosire a suprafeţei construite Au –

desfăşurate: suprafaţa
utilă
= 100 × A u
G 4
A dt
- gradul de folosire în scopuri productive a Apr–

suprafeţei construite desfăşurate: suprafaţa
productivă
= 100 ×
A pr
G 5
A d
Crt. economică
3.3.5. Comerţ -adaosul comercial: Acom – adaosul
interior Acom = V - Cmf comercial
V – volumul
vânzărilor de mărfuri
Cmf – costul
mărfurilor vândute
- profitul comercial: Pb – profitul brut
Pb = Acom - Ccirc Ccirc – cheltuieli de
circulaţie
- rentabilitatea în comerţ:
r = 100 × P b
C circ
39
- rentabilitatea fondurilor cheltuite: Mf–volumul
mijloacelor fixe
r ' = 100 × P b
Mc–volumul
M f
+Mc mijloacelor circulante
- productivitatea în comerţ: W-productivitatea

V muncii
W= V-volumul vânzărilor
N
N-numărul unităţilor
din societatea
comercială
- vânzările la 1 milion lei mijloace

fixe:
V
V mf
= 1000000 ×
M f
- viteza de rotaţie a mărfurilor: R - numărul mediu

V de salariaţi
R=
S S - stocul mediu al
mărfurilor
- timpul de circulaţie: T – timpul de
circulaţie a mărfurilor
t= Z c
Zc – numărul zilelor
R calendaristice
- suprafaţa spaţiilor comerciale ce Au – suprafaţa utilă

revin la 10000 locuitori: spaţiilor comerciale
Np – numărul
a = 10000 × A u
populaţiei din zona
N p espectivă
3.3.6. Indicatori specifici comerţului exterior
Activitatea de investiţii are implicaţii deosebite asupra schimburilor

economice internaţionale ale ţării noastre, în special în ceea ce priveşte:
realizarea de obiective de investiţii a căror producţie este destinată
exportului; efectuarea de importuri pentru realizarea obiectivelor de
investiţii, în special instalaţii complexe performante, precum şi importuri
curente (de materii prime, materiale şi semifabricate) pentru realizarea
produselor finite; exportul direct de activităţi de construcţii-montaj şi de
servicii inginereşti; realizarea de obiective de investiţii cu capital mixt
(român şi străin) în ţară sau străinătate.
La realizarea unor obiective cu producţie destinată exportului sau
având drept scop să înlăture importul de produse finite şi semifabricate, ţara
noastră are rezultate bune care i-au permis să fie prezentă pe piaţa
internaţională cu o gamă largă de produse, ca: utilaje şi instalaţii de lucru,
produse ale industriilor siderurgice, nave, autovehicule etc., care atestă
potenţialul tehnic şi economic atins şi posibilitatea de a se prezenta
competitiv pe piaţa mondială.
40
În ceea ce priveşte efectuarea de importuri pentru investiţii şi
producţie, se poate spune că la multe unităţi se produce impactul cu
asemenea activităţi, frecvent fiind cel de-al doilea aspect (importul pentru
producţie).
În activitatea de investiţii desfăşurată în străinătate, ţara noastră are
o bogată experienţă pozitivă, fapt dovedit de numeroasele obiective
industriale realizate (rafinării de petrol, fabrici de ciment, de îngrăşăminte
chimice pentru agricultură, lucrări de îmbunătăţiri funciare), obiective
social-culturale, locuinţe, etc. Serviciile inginereşti au cuprins o sferă largă
de activitate, cum sunt: efectuarea de prospecţiuni geologice, expertize,
lucrări de consultanţă, elaborarea de proiecte şi altele.
Un domeniu în care s-au obţinut rezultate bune îl constituie
realizarea cu parteneri străini a unor obiective economice care să asigure
introducerea de noi procedee tehnic şi tehnologice, precum şi achiziţionarea
unor utilaje care, altfel, ar fi greu de obţinut.
Un alt domeniu în care investiţiile pot contribui în mod hotărâtor îl
constituie turismul. Aici interesează acea faţetă a turismului referitoare la
atragerea turiştilor străini în ţara noastră, care dispune de condiţii climatice
favorabile, dar de o bază materială cu mult sub cerinţele unui turism
modern. De bună seamă că investiţiile contribuie din plin la lărgirea
activităţii de turism internaţional.
Din cele prezentate rezultă că impactul dintre investiţii şi activitatea
de comerţ exterior se manifestă prin: asigurarea unui volum sporit de
produse pentru piaţa externă prin punerea în funcţiune a unor noi capacităţi
de producţie sau modernizarea, dezvoltarea şi retehnologizarea celor
existente; achiziţionarea din import a unor utilaje şi instalaţii pentru dotarea
unităţilor existente sau a celor nou construite; achiziţionarea din import a
unor materii prime şi materiale care nu se execută în ţară sau care sunt mai
bune şi la preţuri mai reduse decât cele autohtone; realizarea în ţară a unui
volum sporit de produse care să ducă la diminuarea importului; construirea
de societăţi mixte, în ţară sau în străinătate; realizarea în ţară a unor
societăţi comerciale în întregime pe bază de capital străin; executarea unor
lucrări de construcţii-montaj peste hotare sau în ţară, dar pentru investitori
străini; construirea de obiective turistice şi crearea unor condiţii mai bune
de desfăşurare a turismului internaţional pe teritoriul ţării noastre.
Dar, indiferent de forma de manifestare a activităţii de investiţii în
comerţul exterior, la elaborarea documentaţiilor de investiţii trebuie să se
aibă în vedere asigurarea creşterii eficienţei economice a schimburilor
economice internaţionale practicate de ţara noastră. În întreaga activitate de
comerţ exterior, dar în mod deosebit la obiectivele cu producţie pentru
export, trebuie să se aibă în vedere: ridicarea calităţii produselor exportate
(fiabilitate, durabilitate), concomitent cu îmbunătăţirea formei de
prezentare şi a designului lor; reducerea costurilor de producţie şi adaptarea
produselor româneşti la standardele internaţionale; informarea
producătorilor asupra pieţei mondiale, a orientării tehnicii în domeniul
respectiv; efectuarea de studii de marketing, pe feluri de produse şi pieţe de
desfacere, îmbunătăţirea activităţii de publicitate; creşterea adaptabilităţii
societăţilor comerciale româneşti la diversele schimbări tehnologice, cerinţe
subiective şi tradiţionale; preferinţe geografice; încheierea de convenţii de
vânzare, cu termene variabile în funcţie de tendinţele pieţei mondiale, între
mai mulţi parteneri din ţară şi din străinătate, etc.
Activitatea de comerţ exterior este o activitate complexă în care
intervin aspecte diverse, fapt ce impune o analiză atentă, bine documentată,
41
pentru orice decizie ce se ia în acest domeniu. De aceea, pentru evaluarea
eficienţei economice se impune folosirea unui sistem de indicatori de
eficienţă economică a investiţiilor. În condiţiile create de actuala
conjunctură economică internaţională, rolul acestor indicatori sporeşte în
mod considerabil. În condiţiile actuale de integrare a economiilor naţionale
şi de globalizare economică, în mod practic orice obiectiv de investiţii are
şi activitate de comerţ exterior (fie importuri, fie exporturi, fie ambele). Se
poate afirma că, datorită impactului puternic dintre investiţii şi comerţul
exterior, ei puteau fi prezentaţi chiar în cadrul indicatorilor de bază. În
funcţie de gradul de cuprindere şi sfera de aplicabilitate, aceşti indicatori se
pot împărţi în indicatori ce au caracter general şi indicatori de bază.
a. Indicatori ce au caracter general. Aceşti indicatori

caracterizează activitatea de ansamblu a unităţii ce realizează producţie
pentru export şi ei se folosesc nu numai pentru fundamentarea proiectelor
de investiţii, ci şi în activitatea de import-export desfăşurată de firme.
1) Producţia anuală destinată exportului. Acest indicator poate fi

exprimat în unităţi fizice sau valorice. Exprimarea valorică se poate face în
lei sau în valută (euro, dolari, lire sterline, mărci germane) şi se calculează
cu ajutorul relaţiei:
n n
Qe = ∑q p × şi Q'e = ∑ q × p'
j j j j
j =1 j =1
în care:
Qe şi Q'e reprezintă valoarea producţiei destinate exportului, exprimată
în lei sau valută;
qj – cantitatea anuală de producţie destinată exportului din sortimentul j;
pj şi p'j – preţul unitar, în lei sau valută, al sortimentului j;
n – numărul de sortimente care fac obiectul exportului.
2) Ponderea producţiei destinate exportului în total producţie. Se

calculează cu ajutorul relaţiilor:
qe
Q
e
ε = 100 x sau ε' = 100 x
q t
Q t
în care:
ε şi ε' reprezintă ponderea producţiei destinate exportului în total
producţie;
Qe şi Qt – producţia exportată, respectiv totală (în lei);
qe şi qt – producţia exportată, respectiv totală (în unităţi fizice).
3) Importul anual pentru producţie. Acest indicator exprimă

întregul efort valutar ce trebuie făcut pentru desfăşurarea normală a
procesului de producţie în cadrul obiectivului economic. El măsoară, fizic
sau valoric, materiile prime, semifabricatele, echipamentele tehnice ce se
achiziţionează din import pentru realizarea producţiei. Calculul
indicatorului se poate face cu formula:
n n
M= ∑mj ×
j =1
p j
şi M' = ∑ m × p'
j =1
j j
în care:
42
M şi M' reprezintă valoarea totală a importului, exprimată în lei sau
valută;
mj – cantitatea de materiale sau produse importate din sortimentul j;
pj şi p'j – preţul unitar de achiziţie, în lei sau valută, al sortimentului
j.
Acest indicator, fiind un indicator de volum, diferă în funcţie de
mărimea capacităţii de producţie, iar pentru asigurarea compatibilităţii între
variante se impune raportarea importului anual la nivelul capacităţii de
producţie, aspect realizat prin indicatorul următor.
4) Importul specific pentru producţie. Acest indicator exprimă

importul ce revine la o unitate fizică de producţie, calculat în lei sau valută
pe 1 t, 1 buc., etc., cu formulele:
M M'
b= şi b' =
q q
în care:
b şi b' reprezintă importul specific pentru producţie, exprimat în lei
sau valută;
q – producţia fizică realizată.
Referitor la acest indicator, precizăm că, în general, se urmăreşte ca
el să fie cât mai mic, dar, în cazul în care efectuarea efortului valutar duce
la realizarea unei producţii de calitate mai bună, competitivă pe piaţa
internă şi externă, care asigură încasarea unor sume mai mari de valută prin
exportul produselor finite, atunci el nu mai constituie o restricţie în luarea
deciziei de investiţii, prin mărimea sa.
5) Aportul valutar anual. Acest indicator prezintă importanţă

deosebită pentru aprecierea eficienţei economice a unei activităţi deoarece
exprimă încasările valutare pe care le face unitatea economică (sau agentul
economic) într-un an de zile. Aportul valutar se poate calcula pentru
întreaga activitate de import-export sau pentru fiecare produs sau grupă de
produse, prin relaţia:
A'v = Q'e – M'e

în care:
A'v reprezintă aportul valutar;
Q'e – valoarea producţiei destinate exportului, exprimată în valută;
M'e – volumul importului pentru producţia ce face obiectul exportului,
exprimat în valută.
Şi acest indicator este un indicator de volum şi pentru asigurarea
comparabilităţii dintre variante, când capacităţile de producţie diferă, se impune
stabilirea aportului valutar ce revine la o unitate de producţie.
6) Aportul valutar specific. Acest indicator se calculează cu ajutorul relaţiei:
a'v =
A'v
q e
în care:
a'v reprezintă aportul valutar specific;
qe – producţia destinată exportului.
Aportul valutar specific exprimă câte unităţi valutare se obţin în
urma exportului unei unităţi fizice de producţie (o tonă, o bucată, un metru
43
cub, un litru).
7) Profitul în valută. Acest indicator exprimă profitul obţinut în

urma exportului unei anumite cantităţi de produse. Se poate calcula cu
ajutorul relaţiei:
P'v = Q'e – C'e

în care:
P'v reprezintă profitul în valută;
Q'e – valoarea producţiei exportate, exprimată în valută;
C'e – cheltuielile producţiei exportate calculate în valută la preţurile
existente pe piaţa mondială.
Acest indicator trebuie să fie cât mai mare şi el se poate calcula pentru
întreaga activitate de import-export, dar şi pe fiecare produs în parte. Acest
indicator poate fi favorabil pentru unele produse şi mai puţin favorabil pentru altele,
el exprimând eficienţa structurii activităţii de export a unităţii economice. Ţinând
seama că profitul valutar este un indicator de volum, se poate calcula şi indicatorul
care urmează.
8) Profitul valutar unitar
p'v =
P'
v
qe
în care p'v reprezintă profitul valutar net.
9) Cursul de revenire brut. Acest indicator exprimă raportul în care se află

valoarea producţiei la intern faţă de piaţa internaţională, respectiv câţi lei producţie
se exportă pentru a se obţine o unitate valutară. Mărimea acestui indicator trebuie să
fie cât mai mică. În cazul în care cursul de revenire brut se situează sub cursul
oficial de schimb al valutei respective cu care se face calculul indicatorului, situaţia
poate fi considerată ca bună. Dacă nivelul indicatorului este peste cursul de revenire
stabilit la nivelul economiei naţionale, avem de-a face cu o activitate cu eficienţa
scăzută, sub nivelul mediu pe economia naţională. Formula de calcul a acestui
indicator este:
Qe
Rb =
Q'
e
în care:
Rb reprezintă cursul de revenire brut;
Qe – valoarea producţiei exportate, exprimată în lei;
Q'e – valoarea producţiei exportate, exprimată în valută.
Indicatorul astfel calculat exprimă şi raportul în care se găseşte
productivitatea muncii interne faţă de productivitatea muncii pe plan internaţional,
la produsele sau activităţile pentru care s-a calculat cursul de revenire brut. Cu cât
nivelul productivităţii muncii pe plan intern este mai mare decât cel existent pe piaţa
internaţională, cu atât cursul de revenire net va fi mai mic. Şi acest indicator poate fi
calculat pentru întreaga producţie exportată sau pe sortimente de produse care fac
obiectul activităţii de export. În activitatea curentă, acest indicator este cunoscut sub
denumirea de curs valutar şi se referă la ansamblul economiei naţionale. Indicatorul
cursul de revenire brut poate fi calculat şi pentru produsele care se importă. Este
44
normal ca în acest caz el să fie cu atât mai favorabil, cu cât este mai mare.
10) Cursul de revenire brut corectat. Acest indicator arată raportul

dintre preţul intern complet de export, exprimat în lei, din care sunt scăzute o serie
de înregistrări repetate sau cu un nivel peste limita normală (T.V.A., profit,
prelevări la bugetul statului), stabilită pentru ramura sau subramura respectivă, şi
preţul extern francofrontiera română, exprimat în valută. În practica exportului se
recurge la acest indicator atunci când cursul de revenire brut de export depăşeşte
sensibil cursul de revenire stabilit sau cursul de revenire brut pentru grupa de
produse respective. Calculul acestui indicator reflectă mai bine aportul societăţii
comerciale la obţinerea profitului valutar realizat în urma exportului de produse,
deoarece prin el se asigură eliminarea din calculul indicatorului a unui profit
exagerat prin recalcularea preţului complet de export luându-se în considerare preţul
intern al producătorului.
11) Cursul de revenire net. Cursul de revenire brut este puternic

influenţat de mărimea preţului intern al produselor ce fac obiectul exportului. Pentru
o mai bună apreciere a eficienţei economice a activităţii de export se calculează
indicatorul cursul de revenire net, care exprimă nivelul cheltuielilor, corectate cu
cele ale materiilor prime, ce se fac pentru obţinerea unei unităţi de aport valutar.
Formula de calcul este:
Rn =
C −Me e
sau Rn =
C −M
e e
Q' − M '
e e A' v
în care:
Rn reprezintă cursul de revenire net;
Ce – costul producţiei ce face obiectul exportului.
Mărimea acestui indicator trebuie să fie minimă. Şi acest indicator se
poate calcula pentru întreaga activitate a unei întreprinderi, pe o perioadă de timp,
de obicei un an, dar şi numai pentru anumite produse sau sortimente de produse.
12) Costul actualizat minim. Acest indicator prezintă importanţă în

analiza comparativă a unor variante de import care conţin prevederi diferite cu
privire la condiţiile de plată. Relaţia de calcul pentru acest indicator este:
n
1
Ca = ∑ Sh x (1 + a)h
h=1
în care:
Sh reprezintă plăţile ce se vor efectua în anul h;
a – coeficientul de actualizare ce corespunde ratei de discontare şi care
trebuie comparat cu coeficientul de eficienţă economică din ramura din care face
parte obiectivul;
h – anul în care se plăteşte suma Sh.
Prin intermediul acestui indicator se compară acele variante care, sub aspect
tehnic, sunt identice, dar diferă prin valoarea echipamentului şi condiţiile de plată
(integral la livrare, în rate lunare pe anumite perioade de timp şi nivelul dobânzii,
etc.).
Normal este ca acest indicator să fie cât mai mic, având în vedere
momentul la care se face actualizarea.
b. Indicatorii de bază sunt indicatorii proprii procesului investiţional

45
pentru obiectivele cu activitate de comerţ exterior. Prin intermediul lor se asigură
legătura dintre eforturile făcute în domeniul investiţiilor şi efectele obţinute în
relaţiile economice externe. O decizie riguroasă de investiţii se poate adopta numai
după ce, pentru variantele analizate, s-au calculat indicatorii de bază ai eficienţei
economice a investiţiilor. Fiecare dintre aceşti indicatori dezvăluie anumite aspecte
ale eficienţei economice aplicate la procesul investiţional, aceste aspecte fiind în
corelaţie unul cu celălalt. În continuare se prezintă acest sistem de indicatori.
1) Producţia exportată ce revine la 1.000.000 lei investiţii. Acest

indicator se calculează în funcţie de producţia anuală ce urmează a fi exportată,
exprimată în dolari sau în lei, cu ajutorul relaţiilor:
Q' e
Q e
V' = 1.000.000 x sau V = 1.000.000 x
I I
în care:
V şi V' reprezintă producţia exportată (în valută, respectiv în lei) ce
revine la 1.000.000 lei investiţii;
I – volumul investiţiilor (în lei);
Qe – valoarea producţiei exprimată în lei;
Q'e – valoarea producţiei exprimată în valută.
Indicatorul astfel calculat exprimă câte unităţi monetare producţie (valută sau
lei) se exportă la 1.000.000 lei investiţii. Uneori acest indicator poate fi calculat şi în
funcţie de producţia fizică ce face obiectul exportului, folosind formula:
q e
Vq = 1.000.000 x
I
în care:
Vq reprezintă producţia fizică exportată ce revine la 1.000.000 lei
investiţii;
qe – producţia fizică ce se exportă.
În general, se urmăreşte ca aceşti indicatori (V, V' şi Vq) să fie cât mai
mari.
2) Importul pentru investiţii. Pentru realizarea obiectivelor de

investiţii uneori se recurge la importul de utilaje, instalaţii sau unele
materiale de construcţii deficitare. Acest import trebuie evidenţiat în
documentaţiile de investiţii pentru ca beneficiarul să aibă o imagine
generală a întregului efort investiţional, cantitativ şi structural. Calculul
importului total pentru investiţii se face cu formula:
n n
M'i = ∑U j ×
j =1
p' j
respectiv Mi = ∑U
j =1
j
× p j
în care:
M'i, Mi reprezintă importul total pentru investiţii (în valută şi în lei);
Uj – numărul de utilaje, instalaţii de acelaşi fel achiziţionate din import;
pj, p'j – preţul de achiziţie unitar (în valută şi în lei).
Exprimarea indicatorului se face în valută, dar el poate fi prezentat şi în lei, în
special pentru a asigura comparabilitatea cu situaţia în care achiziţionarea utilajelor
respective se face din ţară.
3) Importul specific pentru investiţii. Indicatorul importul pentru

investiţii este semnificativ pentru aprecierea variantelor de investiţii deoarece este
normal ca pentru un obiectiv de investiţii cu o capacitate de producţie mai mare şi
46
efortul investiţional pentru achiziţionarea din import a unor utilaje sau instalaţii de
lucru să fie mai mare decât în cazul unor capacităţi de producţie mai mici. Pentru a
asigura comparabilitatea variantelor, prin acest indicator, indiferent de mărimea
capacităţii de producţie, se foloseşte indicatorul importul specific pentru investiţii
care se poate calcula cu ajutorul relaţiei:
b'i = M' i
sau bi = M i
q q
în care:
b'i, bi reprezintă importul specific pentru investiţii (în dolari şi în lei);
Formulele de mai sus se aplică în cazul în care durata eficientă de
funcţionare este identică pentru toate variantele de investiţii care se compară. Dacă
aceste durate sunt diferite, se aplică următoarele formule:
b'i =
M' i
sau bi =
M i
q×D q×D
în care D reprezintă durata eficientă de funcţionare a obiectivului economic.

Indicatorul calculat în primul caz exprimă investiţia din import necesară
pentru realizarea unei unităţi de capacitate anuală, iar în cazul al doilea, efortul
investiţional pentru o unitate de capacitate, considerat pe întreaga durată de
funcţionare. Din cele două relaţii, a doua este mai semnificativă deoarece compară
efortul investiţional pentru import cu întreaga producţie realizată pe durata de
funcţionare a obiectivului. Indicatorul poate fi exprimat în unităţi valutare dar şi în
lei.
4) Ponderea importului pentru investiţii în totalul investiţiilor. În cadrul

indicatorilor de eficienţă economică a investiţiilor, indicatorii de structură ocupă un
loc important. Unul din aceşti indicatori este ponderea importului pentru investiţii în
totalul investiţiilor, indicator ce se calculează cu formula:
δ = 100 x M i
I
în care:
δ reprezintă ponderea importului pentru investiţii în totalul investiţiilor;
Mi – importul pentru investiţii exprimat în lei;
I – volumul total al investiţiilor în lei.
Acest indicator se exprimă procentual şi cuantifică cât la sută din
volumul total de investiţii provine din import.
5) Importul global. Uneori achiziţionarea unui volum mai mare de

utilaje, instalaţii, etc. din import asigură realizarea unei producţii de calitate mai
bună cu materiile indigene sau o reducere a importului pentru investiţii reclamă
efort sporit pentru achiziţionarea de materiale, pentru producţie din import.
Însumarea celor două categorii de importuri (pentru investiţii şi pentru producţie) se
face cu indicatorul importul global, care se poate calcula cu formula:
M'g = M'i + D x M'
în care:
M'g reprezintă importul global (în valută);
M'i – importul pentru investiţii (în valută);
M' – volumul importurilor anuale pentru producţie (în valută).
Pentru asigurarea unei ierarhizări a variantelor, în cazul în care
47
capacităţile de producţie diferă, acest indicator trebuie completat cu indicatorul
importul global specific.
6) Importul global specific. Acest indicator exprimă importul global ce revine

pentru obţinerea unei unităţi de capacitate de producţie. Se calculează cu ajutorul
relaţiei:
m'g =
M' g
q×D
în care:
m'g reprezintă importul global specific pentru investiţii şi se poate
exprima în unităţi valutare ce revin la o unitate de capacitate fizică a producţiei. Mai
rar, atât indicatorul importul global, cât şi indicatorul importul global specific pot fi
calculaţi în lei.
7) Aportul valutar anual al investiţiilor. Cu ajutorul acestui indicator se
stabileşte măsura în care investiţia contribuie la realizarea aportului valutar. Modul
de calcul al acestui indicator este:
A'i = A' v
I
în care:
A' i reprezintă aportul valutar al investiţiei şi exprimă câte unităţi
valutare se obţin în urma realizării unei investiţii de un leu;
A'v – aportul valutar anual al producţiei exportate.
Având în vedere că nivelul eficienţei economice a investiţiilor este
influenţat şi de durata de funcţionare a obiectivului, rezultate mai semnificative se
obţin dacă indicatorul se calculează cu ajutorul relaţiei:
A'D = D× A' v
I
în care:
A'D reprezintă aportul valutar anual al investiţiei pentru întreaga durată
de funcţionare.
8) Aportul valutar global al investiţiilor. Este indicatorul cel mai

semnificativ pentru stabilirea corelaţiei dintre activitatea de comerţ exterior şi cea
de investiţii şi se calculează cu ajutorul relaţiei:
A'g = D× A' − M '

v i
sau A'g = A'D - M' i
sau A'g = A'D -
δ
I I 100
în care:
A'g reprezintă aportul valutar global al investiţiei;
D – durata de funcţionare eficientă a obiectivelor de investiţii;
A'v – aportul valutar anual al unei mărfi exportate;
M'i – importul pentru investiţii;
I – volumul investiţiilor;
A'D – aportul valutar al investiţiilor pentru întreaga durată de
funcţionare.
Acest indicator exprimă suma valutară netă pe care o realizează un
agent economic pentru fiecare leu investit.
9) Termenul de recuperare a efortului valutar, prin exporturi de

mărfuri. Formula de calcul pentru acest indicator este:
48
T'v =
M' i
A'
v
în care:
T'v reprezintă termenul de recuperare a efortului valutar;
M'i – importul pentru investiţii, exprimat în unităţi valutare;
A'v – aportul valutar anual.
Uneori, pentru înlocuirea importului unor produse se construiesc
obiective economice care antrenează un efort valutar pentru investiţii şi chiar pentru
producţie. În acest caz recuperarea efortului valutar se face pe seama economiilor
valutare realizate la importul de produse. Calculul acestui indicator se face cu
formula:
T''v =
M ' + D×M'
i
E' v
în care:
T''v reprezintă termenul de recuperare a efortului valutar;
M'i – importul pentru investiţii, exprimat în unităţi valutare;
M' – efortul valutar anual pentru producţie;
E'v – economiile valutare anuale ca urmare a renunţării la importul
produselor finite care acum se produc în ţară.
10) Cursul de revenire al valutei. Prin acest indicator se urmăreşte

alegerea variantei optime de investiţii pentru promovarea exportului şi diminuarea
importului. O asemenea analiză oferă posibilitatea comparării unor variante din
punct de vedere economic privind posibilitatea ca respectivele produse să se
realizeze în ţară sau să se importe. Relaţia de calcul a acestui indicator este:
d+D
1
∑ (Ih + CPh − VL h ) x (1 + a)h
h=1
C. R. = d+D
1
∑= (VVh - IVh - CPv ) x
h (1 + a)h
h 1
în care:
C.R. reprezintă cursul de revenire al valutei;
I – volumul investiţiilor;
CP – cheltuieli de producţie;
VL – vânzări în ţară din producţia realizată;
VV – vânzări în valută;
IV – investiţii în valută;
CPV – cheltuieli anuale de producţie exprimate în valută;
d – durata de realizare a obiectivului;
D – durata de funcţionare eficientă a obiectivului;
h – anul.
Analizând relaţia prezentată se constată că acest indicator compară
cheltuielile în lei ale mărfurilor exportate cu aceleaşi cheltuieli exprimate în valută.
Încheiem aici prezentarea indicatorilor referitori la eficienţa economică
a obiectivelor de investiţii cu activitate de comerţ exterior. După cum a reieşit,
aceşti indicatori au un caracter complex; de aceea, sistemul acestor indicatori se
aplică numai în analizele speciale, în mod obişnuit decizia de investiţii se adoptă
prin folosirea indicatorilor cei mai semnificativi din cei prezentaţi.
49
Activitatea fiecărei ramuri a economiei naţionale se desfăşoară în anumite condiţii concrete,

care îşi pun amprenta asupra modului de organizare a procesului de producţie, asupra modului de
consum al resurselor, asupra tehnologiei de fabricaţie etc.
Vom prezenta principalii indicatori specifici unor ramuri economice:industria petrolului,
agricultură, energie electrică şi termică, construcţii, comerţ interiror, comerţ exteriror.
1. Industria petrolului
-Investiţia specifică a zăcământului
- Investiţia specifică a extracţiei petrolului
- Investiţia specifică pentru comparaţii cu alte ramuri
-costul unitar real
-Termenul de recuperare a investiţiilor
- Factorul de asigurare
2. Industria energiei electrice şi termice:

- cheltuieli anuale recalculate sau criteriul Z
-cheltuieli specifice actualizate
-coeficientul de avarie
-coeficientul relativ de indisponibilitate din cauze accidentale
-coeficientul relativ de indisponibilitate
3. Agricultură
- pierderea de venit net agricol
4. Construcţii
-gradul de ocupare al terenului
-gradul de folosire a suprafeţei clădite
- Densitatea construcţilor
- gradul de folosire a suprafeţei construite desfăşurate
- gradul de folosire în scopuri productive a suprafeţei construite desfăşurate
50
5. Comerţ interior
-adaosul comercial
- profitul comercial
- rentabilitatea în comerţ
- rentabilitatea fondurilor cheltuite
- productivitatea în comerţ
- vânzările la 1 milion lei mijloace fixe
- viteza de rotaţie a mărfurilor
- timpul de circulaţie
- suprafaţa spaţiilor comerciale ce revin la 10000 locuitori
6. Indicatori specifici obiectivelor cu activitate de comerţ exterior

a. Indicatori ce au caracter general.
1) Producţia anuală destinată exportului.
2) Ponderea producţiei destinate exportului în total producţie.
3) Importul anual pentru producţie.
4) Importul specific pentru producţie.
5) Aportul valutar anual.
6) Aportul valutar specific.
7) Profitul în valută.
8) Profitul valutar unitar
9) Cursul de revenire brut.
10) Cursul de revenire brut corectat.
11) Cursul de revenire net.
12) Costul actualizat minim.
b. Indicatorii de bază sunt indicatorii proprii procesului investiţional pentru obiectivele
cu activitate de comerţ exterior.
1) Producţia exportată ce revine la 1.000.000 lei investiţii.
2) Importul pentru investiţii.
3) Importul specific pentru investiţii.
4) Ponderea importului pentru investiţii în totalul investiţiilor.
5) Importul global.
6) Importul global specific.
7) Aportul valutar anual al investiţiilor.
8) Aportul valutar global al investiţiilor.
9) Termenul de recuperare a efortului valutar, prin exporturi de mărfuri.
10) Cursul de revenire al valutei.

Investiţia specifică a zăcământului, investiţia specifică a extracţiei petrolului,
investiţia specifică pentru comparaţii cu alte ramuri, costul unitar real, termenul de recuperare
a investiţiilor, factorul de asigurare, cheltuieli anuale recalculate sau criteriul Z, cheltuieli
specifice actualizate, coeficientul de avarie, coeficientul relativ de indisponibilitate din cauze
accidentale, coeficientul relativ de indisponibilitate, pierderea de venit net agricol, gradul de
ocupare al terenului, gradul de folosire a suprafeţei clădite, densitatea construcţilor, gradul de
folosire a suprafeţei construite desfăşurate, gradul de folosire în scopuri productive a
suprafeţei construite desfăşurate, adaosul comercial, profitul comercial, rentabilitatea în
comerţ, rentabilitatea fondurilor cheltuite, productivitatea în comerţ, vânzările la 1 milion lei
mijloace fixe, viteza de rotaţie a mărfurilor, timpul de circulaţie, suprafaţa spaţiilor comerciale
ce revin la 10000 locuitori, producţia anuală destinată exportului, ponderea producţiei
destinate exportului în total producţie, importul anual pentru producţie, importul specific pentru
51
producţie, aportul valutar anual, aportul valutar specific, profitul în valută, profitul valutar unitar,
cursul de revenire brut, cursul de revenire brut corectat, cursul de revenire net, costul actualizat minim.
1. Care sunt indicatorii specifici din ramurile industriale?

2. Care sunt indicatorii specifici din agricultură?
3. Care sunt indicatorii specifici din ramura construcţiilor?
4. Care sunt indicatorii specifici din ramura comerţului interior?
5. Care sunt indicatorii specifici obiectivelor cu activitate de comerţ exterior?

1. Incasarile valutare totale reprezinta un efect economic:
a. global
b. net
c. prezent
2. Aportul valutar este un efect economic:

a. global
b. net
c. prezent
52
2008
53
INFLUENŢA FACTORULUI TIMP ASUPRA EFICIENŢEI ECONOMICE A

INVESTIŢIILOR. TEHNICA ACTUALIZĂRII (DISCONTĂRII)
Cuprins
4.1. Introducere
4.3.1. Momente de referinţă ale actualizării
4.3.2. Actualizarea la momentul luării deciziei de investiţii
4.3.3. Actualizarea la momentul începerii lucrărilor de investiţii
4.3.4. Actualizarea la momentul punerii în funcţiune a noului obiectiv
4.3.5. Actualizarea la momentul începerii restituirii creditelor primite
4.3.6. Actualizarea la momentul scoaterii din funcţiune a capitalului fix
4.1. Introducere
Toate procesele economice se desfăşoară în timp; în domeniul investiţiilor

timpul reprezintă un factor extrem de important deoarece procesul de materializare
a investiţiilor în capital fix şi apoi procesul de obţinere a producţiei, dar şi de
recuperare a cheltuielilor este dinamic, se desfăşoară pe o perioadă mare de timp.
Timpul este un factor de legătură dintre investiţii şi progresul general al
societăţii, el acţionând ca un multiplicator al efectelor investiţionale.
Calculele de eficienţă prezentate anterior au avut un caracter static, au făcut
abstracţie de influenţa timpului asupra efectelor finale.

- determinarea influenţei factorului timp asupra eficienţei economice a investiţiilor
- prezentarea momentelor de referinţă ale actualizării
- prezentarea actualizării în funcţie de momentele de referinţă
– studenţii se vor înţelege influenţa factorului timp în calculul eficienţei economice a
investiţiilor
– vor fi capabili să actualizeze termenul de recuperare şi randamentul economic al
investiţiilor la cele cinci momente de referinţă
Legătura dintre investiţii şi timp se urmăreşte în mai multe tehnici utilizate în

procesul investiţional, şi anume în:
- programarea realizării investiţiilor prin optimizarea funcţiei cost-durată
- efectul economic al imobilizărilor de fonduri băneşti şi mijloace materiale
necesare efectuării investiţiilor
- perioada de atingere a parametrilor proiectaţi
- efectul uzurii morale
- durata de funcţionare a noului obiectiv etc.
În analiza dinamică se aduc toate valorile dispersate în timp la un singur moment,
care este cel actual.
Astfel:
- o investiţie de 1 leu efectuată în prezent echivalează peste „h” ani nu cu
aceeaşi sumă, ci cu (1 + a)h = factor de fructificare (z’). Factorul de
fructificare se foloseşte la aducerea în prezent a unor sume investite în
trecut sau la ducerea din prezent spre viitor a sumelor investite, mărind
aceste sume, deoarece întotdeauna z’ > 1
1
- valoarea prezentă a 1 leu ce se va obţine într-un an va fi =
〈1 + a〉 h
1
factor de actualizare ( ) < 1, unde a reprezintă coeficientul de
〈1 + a〉 h
actualizare.
Pe ansamblul economiei naţionale, în condiţii normale, se estimează acest
coeficient la valoarea: a = 0,15. În cazul în care se pareciază că în perioadele următoare ve
interveni o inflaţie pe piaţa internă sau internaţională, o sporire considerabilă a dobânzilor
la capital sau când investiţiile se efectuează în condiţii de risc accentuat, mărimea
coeficientului de actualizare trebuie să ţină seama de rata inflaţiei, rata dobânzii,
coeficientul de risc şi eficienţa medie din domeniul de activitate unde se realizează
investiţia
Avem condiţia: a > ri + rd + rr ,
în care:
ri - rata inflaţiei;
rd – rata dobânzii;
rr – rata de risc investiţional.
55
4.3.1. Momente de referinţă ale actualizării
Calculele de actualizare se pot efectua la orice moment, chiar anterior sau posterior
perioadei în care se execută lucrările de investiţii.
Numim data la care se efectuează actualizarea moment de referinţă. Principalele
momente de referinţă din viaţa economică a unui obiectiv investiţional sunt:
g d D
p
m v
m – momentul adoptării deciziei de investiţii

n – momentul începerii lucrărilor de investiţii
p – momentul punerii în funcţiune a noului capital
u – momentul începerii restituirii creditelor primite
v – momentul scoaterii din funcţiune a capitalului fix
Cele 4 perioade semnifică:
g – perioada de elaborare a documentaţiei tehnice
d – durata de execuţie a lucrărilor de investiţii pe şantier
f – perioada dintre momentul punerii în funcţiune şi începerea restituirii
creditelor primite
D – durata de funcţionare eficientă a obiectivului
În formă dinamică, un indicator de eficienţă economică a investiţiilor necesită
parcurgerea următoarelor etape:
1. stabilirea indicatorului ce dorim să-l actualizăm şi calculul nivelului
acestuia în formă statică
2. stabilirea momentului de referinţă la care se face actualizarea;
reprezentarea pe axa timpului a momentul începerii lucrărilor de
investiţii a momentului punerii în funcţiune a noului capital, a
momentului restabilirii creditelor (terminarea lor), a momentului
scoaterii din funcţiune a capitalului fix. Momentul de referinţă se
notează cu zero.
3. înscrierea indicatorului (profit sau investiţie) pe axa reprezentată
4. trasarea triunghiului actualizării, unul pentru investiţii, altul pentru profit
5. aplicarea formulelor de calcul pentru determinarea indicatorului în formă
dinamică
6. se compară datelor actualizate cu cele stabilite iniţial în forma statică şi
se desprind concluziile ce se impun.
56
4.3.2. Actualizarea la momentul luării deciziei de investiţii
g d D
m=0 p Tam
I v
Se impune actualizarea investiţiilor, profitului, a randamentului economic al

investiţiilor şi a termenului de recuperare a investiţiilor.
a. Investiţiile totale actualizate
Investiţiile se eşalonează pe o perioadă care în raport cu momentul de referinţă ales
este în viitor, deci investiţiile actuale se vor micşora, folosindu-se factorul de actualizare.
Astfel, vom avea:
g +d
1
I ta = ∑ × Ih
m
h =1 〈1 + a〉
h
m
I ta
= investiţia totală actualizată la momentul adoptării deciziei de investiţii (m)
Din grafic rezultă că în perioada de elaborare a documentaţiei nu se cheltuiesc resurse
investiţionale. Deci, relaţia de mai sus devine:
g +d g g +d
1 1 1
I ta = ∑ × Ih - ∑ ×Ih = ∑
m
h =1 〈1 + a〉
h
h =1 〈1 + a 〉
h
h = g +1 〈1 + a 〉
h I h
b. Profitul actualizat
g +d +D
1
= ∑ ×
m
P ta
h =1 〈1 + a〉 h Ph
Din grafic rezultă că în perioada de elaborare a documentaţiei tehnice (g) şi în perioada de
execuţie a obiectivului (d) nu se obţine profit. Atunci, relaţia devine:
g +d +D g +d g +d +D
1 1 1
Pta = ∑ × ∑ × = ∑ × Ph
m
〈1 + a〉 h Ph P
-
h =1 〈1 + a〉 h = g + d +1 〈1 + a 〉
h h h
h =1
Acest indicator trebuie să fie cât mai mare, fapt ce se realizează pe mai multe căi:
- obţinerea unui profit static cât mai mare
- obţinerea unor sume mai mari de profit în prima perioadă de funcţionare
a obiectivului
- reducerea perioadei cuprinse între momentul luării deciziei şi momentul
obţinerii profitului
- prelungirea duratei în care întreprinderea realizează profit.
În practică se consideră că profitul anual (Ph ) este constant în timp. În acest caz vom avea:
57
1 〈1 + a〉 D − 1
Pta = ×
m
Ph 〈1 + a〉 g + d a〈1 + a〉 D
c. Randamentul economic reactualizat.
m
P
R = −1
m ta
ta m
I ta
d. Termenul de recuperare reactualizat.
Se porneşte de la formula termenului de recuperare în formă statică:
T=
I t
, deci: It = T x Ph
P h
g + d +T
Când profitul nu este constant în timp: I t
= ∑P
h = g + d +1
h
Pentru momentul luării deciziei avem:

m
g +d + Ta 1
= ∑ × Ph ,
m
I ta
h = g + d +1 〈1 + a〉
h
m
T – termen de recuperare a investiţiei actualizat
a
1 Ta 1
= × ×∑
m
I P
〈1+ a〉
g +d
h =1 〈1 + a〉
ta h h
În formă restrânsă, se obţine relaţia:

m
m
= ×
1
×
〈1+ a〉T a − 1
I P
〈1+ a〉
ta h g +d m
〈1+ a〉 Ta ×a
Se urmăreşte determinarea lui (1+a)T astfel:

m m
I × 〈1+ a〉 × a × 〈1+ a〉T a = Ph × 〈1+ a〉 − Ph

m g +d Ta
ta
de unde:
〈1+ a〉T a =
m
P h
Ph − a × I ta × 〈1+ a〉
m g +d
Prin logaritmare, se obţine:
m
=
[
log Ph − log Ph − a × I ta × 〈1+ a〉
m g +d
]
T a
log〈1 + a〉
58
• Aplicaţie
Se proiectează realizarea unui obiectiv industrial pentru care se cunosc următoarele
date: a = 0,15, g = 1 an, d = 2 ani, D = 10 ani, I1 = 50 mil. lei, I2 = 100 mil. lei. În ceea ce
priveşte profitul, în primul an de funcţionare se obţine un profit de 55 mil. lei, în următorii
ani el crescând cu 5 mil. lei pe an. Se cere să se calculeze randamentul actualizat al
investiţiilor şi termenul actualizat de recuperare la momentul adoptării deciziei.
Rezolvare:
Pentru a putea calcula randamentul actualizat, trebuie să actualizăm investiţiile şi profitul.

Începem problema cu graficul aferent momentului adoptării deciziei de investiţii:
g d D
m=0 p Tam
I v
Aşa cum reiese din grafic, investiţia şi profitul se află la un moment viitor
momentului de referinţă, deci vom folosi pentru actualizare factorul de actualizare.
1. Investiţiile totale actualizate
g +d 3
1 1
I ta = ∑ ∑ 〈1 + 0,15〉 I
m
h Ih
= =
h = g +1 〈1 + a〉
h h
h=2
1 1
50 × 2
+ 100 × 3
= 103,55mil.lei
1,15 1,15
2. Profitul actualizat
g +d + D
1 1 1 1
= ∑ × Ph = × 55 + × 60 +...+ × 100 = 237,31
m
P ta
h =1+ g + d 〈1 + a〉
h 4 5 13
1,15 1,15 1,15
59
3. Randamentul economic reactualizat.
m
P 237,31
− 1 = 1.29lei profit final actualizat/1 leu investit
R = − 1=
m ta
m
ta 103,55
I ta
Dacă profitul era constant şi era considerat ca având valoarea de 350 mil. lei, atunci puteam
aplica pentru calculul profitului actualizat formula:
1 〈1 + a〉 D − 1 1 〈1 + 0,15〉 10 − 1
Pta = × ×
m
Ph 〈1 + a〉 g + d a〈1 + a〉 D = 350
〈1 + 0,15〉 3 0,15〈1 + 0,15〉 10
= 1154,97 mil
lei
[ ]
Termenul de recuperare actualizat:
m g +d
=
m
T a
log〈1 + a〉
=
=
[
log 350 − log 350 − 0,15 × 103,55 × 〈1+ 0,15〉
3
]=0,49 ani
log〈1 + 0,15〉
60
4.3.3. Actualizarea la momentul începerii lucrărilor de investiţii
d D
n=0
p Ta
I v
a. Investiţii actualizate. Se stabilesc cu formula:
d
1
I ta = ∑ ×Ih
n
h =1 〈1 + a 〉
h
b. Profitul actualizat. Deoarece profitul se află la un moment viitor faţă de momentul

ales pentru actualizare, vom folosi factorul de actualizare:
d +D
1
Pta = ∑ 〈1 + a〉 × Ph
n
h
h =1
Pentru că în perioada de execuţie a obiectivului, dacă nu se dau în folosinţă capacităţi de
producţie, nu se obţine profit, relaţia anterioară devine:
d +D d d +D
1 1 1
Pta = ∑ × Ph - ∑ × Ph = ∑ × Ph
n
h =1 〈1 + a〉 h =1 〈1 + a 〉 h = d +1 〈1 + a 〉
h h h
d +D D
1 1 1
Pta = ∑ × Ph = Ph × × ∑ =
n
h = d +1 〈1 + a〉 〈1 + a〉 〈1+ a〉
h d h
h =1
1 〈1 + a〉 D − 1
Ph × 〈1 + a〉 d × a〈1 + a〉 D
Profitul astfel calculat exprimă valoarea pe care o are profitul obţinut pe întreaga durată de
funcţionare a obiectivului la momentul începerii execuţiei.
c. Randamentul economic reactualizat.
n
P
R = −1
n ta
ta n
I ta
d. Termenul de recuperare reactualizat.

Se porneşte de la relaţia:
61
n
d+ Ta 1
= ∑ × Ph ,
n
I ta
h = d +1 〈1 + a 〉
h
n
a
1 Ta 1
= × ×∑
n
I P
〈1+ a〉 h =1 〈1 + a 〉
ta h d h
În formă restrânsă, se obţine relaţia:

n
〈1+ a〉T −1
1
a
I =P × ×
n
〈1+ a〉 〈1+ a〉T × a

ta h d n
a

n n
I ta × 〈1+ a〉 × a × 〈1+ a〉 = Ph × 〈1+ a〉 − Ph

n d Ta Ta
de unde:
〈1+ a〉 Ta =
n
P h
P − a × I × 〈1+ a〉
n d
h ta
[
log P h − log P h − a × I ta × 〈1+ a〉
n d
]
Ta =
n
log〈1 + a〉
62
• Aplicaţie
investiţiilor şi termenul actualizat de recuperare la momentul începerii lucrărilor de
investiţii.
Rezolvare:

Începem problema cu graficul aferent momentului începerii lucrărilor de investiţii.
d D
n=0
p Ta
I v
d 2
1 1
I ta = ∑ ∑ 〈1 + 0,15〉 I
n
h Ih
= =
h =1 〈1 + a 〉
h h
h =1
1 1
50 × 1
+ 100 × 2
= 175,72mil.lei
1,15 1,15
d +D
1 1 1 1
= ∑ × Ph = × 55 + × 60 +...+ × 100 = 272,91
n
P ta
h =1+ d 〈1 + a 〉
h 3 4 12
1,15 1,15 1,15
n
P 272,91
− 1 = 0,55lei profit final actualizat/1 leu investit
R = − 1=
n ta
n
ta 175,72
I ta
63
1 〈1 + a〉 D − 1 1 〈1 + 0,15〉 10 − 1
Pta = × ×
n
Ph 〈1 + a〉 d a〈1 + a〉 D = 350
〈1 + 0,15〉 2 0,15〈1 + 0,15〉 10
= 1328,21 mil lei
[ ]=
n d
Ta =
n
log〈1 + a〉
=
[
log 350 − log 350 − 0,15 × 175,72 × 〈1+ 0,15〉
2
]=0,75 ani
log〈1 + 0,15〉
64
4.3.4. Actualizarea la momentul punerii în funcţiune a noului obiectiv (p)
Construim graficul:
d D
n
p=0 Ta
I v
a. Investiţii totale actualizate. Investiţiile sunt cheltuite într-o perioadă trecută faţă de
momentul ales, drept pentru care sumele se vor mări prin actualizare, folosindu-se factorul
de fructificare.
d −1
I ta = ∑ 〈1+ a〉 × I h
p h
h=0
Investiţia astfel calculată exprimă valoarea producţiei ce s-ar fi obţinut în condiţiile

în care investiţiile nu erau imobilizate în cadrul procesului investiţional, ci erau folosite
într-o activitate economică la care nivelul eficienţei economice este egal cu a.
b. Profitul total actualizat. Perioada în care se obţine profitul este o perioadă

viitoare în raport cu momentul de referinţă ales. Deci, profitul se va micşora prin
actualizare:
D
1
Pta = ∑ × Ph
p
h =1 〈1 + a 〉
h
În cazul în care profitul este constant, relaţia devine:
D
1 〈1 + a〉 D − 1
Pta = ∑ × Ph = Ph ×
p
h = d +1 〈1 + a〉
h
a〈1 + a〉 D
Profitul astfel calculat exprimă cuantumul în acest moment al profitului obţinut pe

durata de funcţionare a viitorului obiectiv eonomic.
c. Randamentul economic reactualizat. Calculul se face având la bază formula de

principiu:
65
p
P
R = −1
p ta
ta p
I ta
d. Termenul actualizat de recuperare a investiţiilor.

Se porneşte de la relaţia:
p
Ta 1
=∑ × Ph ,
p
I ta
h =1 〈1 + a 〉
h
p
a
〈1+ a〉T a
−1
I =P ×
p
ta h p
〈1+ a〉T a
×a

p p
I ta × a × 〈1+ a〉 = Ph × 〈1+ a〉 − Ph
p Ta Ta
de unde:
〈1+ a〉T a =
p
P h
− a × I ta
p
P h
p
=
[
log P h − log Ph − a × I ta
p
]
T a
log〈1 + a〉
66
• Aplicaţie
investiţiilor şi termenul actualizat de recuperare la momentul punerii în funţiune.
Rezolvare:

Începem problema cu graficul aferent momentului începerii punerii în funţiune.
d D
n
p=0 Ta
I v

Pentru că investiţiile sunt cheltuite într-o perioadă anterioară momentului de referinţă, vom
folosi pentru actualizarea lor factorul de fructificare:
d −1
I ta = ∑ 〈1+ a〉
p h
I h
= (1 +0,15)0 100 + (1 +0,15)1 50 = 157,5
h =0
D
1 1 1 1
=∑ × Ph = × 55 + × 60 +...+ × 100 = 360,92
p
P ta
h =1 〈1 + a 〉
h 1 2 10
1,15 1,15 1,15
p
P 360,92
R = − 1=
p ta
p
ta 157,5
I ta
〈1 + a〉 D − 1 〈1 + 0,15〉 10 − 1
Pta = Ph × a〈1 + a〉 D = 350 × 0,15〈1 + 0,15〉 10 = 1756,56 mil lei
p
67
p
=
[
p
] = = log 350 − log350 − 0,15 × 157,5 

T a
log〈1 + a〉 log〈1 + 0,15〉
=0,5 ani
68
4.3.5. Actualizarea la momentul începerii restituirii creditelor primite (u)
Construim graficul:
d D
n
p u = 0 Ta v
I
P1 P2
de fructificare.
f + d −1
∑ 〈1+ a〉 × I
h
I ta =
u
h
h=0
Cum în perioada cuprinsă între începerea funcţionării noului obiectiv şi începerea restituirii
creditelor nu se fac investiţii, relaţia devine:
f + d −1 f −1 f + d −1
∑ 〈1+ a〉 ∑ 〈1+ a〉 ∑ I × 〈1+ a〉

h h h
I ta = × Ih- × Ih =
u
h
h=0 h =0 h= f
b. Profitul total actualizat. Pentru acest moment actualizarea profitului prezintă următoarea
particularitate. Actualizarea profitului la acest moment presupune divizarea lui în două părţi
distincte:
- una care se situează înaintea momentului actualizării (în trecut) şi care se va actualiza cu
factorul de fructificare;
- una care se situează după momentul de referinţă (în viitor) şi care se va actualiza cu
factorul de actualizare.
În consecinţă, vom avea:
f −1 D− f
Pta = ∑ Ph × 〈1+ a〉 +
1
∑ 〈1 + a〉
h
× Ph
u
h
h =0 h =1
Dacă profitul anual este constant, relaţia devine:
+ − 1 〈1+ a〉 − 1 
D− f

〈 〉
f
f −1 D− f
1 a
P × ∑ 〈1+ a〉
1
+ Ph × ∑ Ph ×  
h
= = +
u
P
〈1+ a〉 × a 
D− f
h =1 〈1 + a 〉
ta h h
h =0 a

69
c. Randamentul economic actualizat al investiţiilor.
u
P
R = −1
u ta
ta u
I ta
d. Termenul actualizat de recuperare a investiţiilor:

u
〈1+ a〉 T a −1
P × 〈1+ a〉
f
= ×
u
I ta h u
〈1+ a〉T a
×a
De unde va rezulta:
u u
I ta × a × 〈1+ a〉 = Ph × 〈1+ a〉 × 〈1+ a〉 − Ph × 〈1+ a〉

u Ta f Ta f
P × 〈1+ a〉
f
u
〈1+ a〉 Ta = h
P × 〈1+ a〉 − a × I
f u
h ta
De unde va rezulta:
f
[
log P h × 〈1+ a〉 − log P h × 〈1+ a〉 − a × I ta
f u
]
Ta =
u
log〈1 + a〉
70
• Aplicaţie
date: a = 0,15, g = 1 an, d = 2 ani, f = 2 ani, D = 10 ani, I1 = 50 mil. lei, I2 = 100 mil. lei. În
ceea ce priveşte profitul, în primul an de funcţionare se obţine un profit de 55 mil. lei, în
următorii ani el crescând cu 5 mil. lei pe an. Se cere să se calculeze randamentul actualizat
al investiţiilor şi termenul actualizat de recuperare la momentul începerii restituirii
creditelor primite.
Rezolvare:

Începem problema cu graficul aferent momentului începerii restituirii creditelor
primite:
d D
n
p u = 0 Ta v
I
P1 P2

f + d −1
∑ 〈1+ a〉 I
h
I ta =
u
h
= (1 +0,15)2 100 + (1 +0,15)3 50 = 208,29
h= f
f −1 D− f
Pta = ∑ Ph × 〈1+ a〉 +
1
∑ 〈1 + a〉
h
× Ph =
u
h
(1 +0,15)1 50 + (1 +0,15)0 55 +
h =0 h =1
1 1 1
+ 1
× 60 + 2
× 65 +...+ 8
× 95 = 444,14
1,15 1,15 1,15
u
P 444,14
R = − 1=
u ta
u
ta 208,29
I ta
71
〈1+ a〉
f 2
−1 〈1 + a〉 D − f − 1 1,15 − 1 × 〈1 + 0,15〉 8 − 1 =
= ×〈 + ×
p
P P 〉 = 350
ta h
a a〈1 + a〉 D − f 0,15 0,15〈1 + 0,15〉 8
3376,7 mil lei
72
4.3.6. Actualizarea la momentul scoaterii din funcţiune a capitalului fix (v)
Construim graficul:
d D
n
p Ta v=0
I
de fructificare.
D + d −1
∑ 〈1+ a〉 × I
h
I ta =
v
h
h=0
Cum în perioada de funcţionare a obiectivului nu se fac, de fapt, cheltuieli de investiţii,
formula devine:
D + d −1 D −1 d + D −1
∑ 〈1+ a〉 × I - ∑ I × 〈1+ a〉 ∑ I × 〈1+ a〉

h h h
I ta = =
v
h h h
h=0 h =0 h=D
Indicatorul astfel calculat exprimă care ar fi producţia ce s-ar obţine în momentul v dacă
investiţiile considerate ar fi folosite în procesul de producţie cu o eficienţă economică egală
cu a.
b. Profitul total actualizat. Pentru momentul scoaterii din funcţiune a capitalului fix relaţia
de stabilire a profitului total actualizat este:
D −1
Pta = ∑ 〈1+ a〉 × Ph
v h
h =0
În cazul în care profitul este constant în timp pe toată durata de funcţionare a capitalului fix,
vom avea:
〈1+ a〉 〈1+ a〉
D D
D −1 −1 −1
P = P × ∑ 〈1+ a〉 = P × 〈1+ a〉 ×
h D
= ×
v
P
〈1+ a〉
ta h h D h
h =0 ×a a

v
P
R = −1
v ta
ta v
I ta
73
v
〈1+ a〉 T a −1
P × 〈1+ a〉
D
= ×
v
I ta h v
〈1+ a〉T a
×a
De aici rezultă:
v v
I ta × a × 〈1+ a〉 = Ph × 〈1+ a〉 × 〈1+ a〉 − Ph × 〈1+ a〉

v Ta D Ta D
Ph × 〈1+ a〉
D
v
〈1+ a〉T a
=
P × 〈1+ a〉
D
− a × I ta
v
h
De unde va rezulta:
D
[
log P h × 〈1+ a〉 − log Ph × 〈1+ a〉 − a × I ta
D v
]
Ta =
v
log〈1 + a〉
74
• Aplicaţie
date: a = 0,15, g = 1 an, d = 2 ani, f = 2 ani, D = 10 ani, I1 = 50 mil. lei, I2 = 100 mil. lei. În
ceea ce priveşte profitul, în primul an de funcţionare se obţine un profit de 55 mil. lei, în
următorii ani el crescând cu 5 mil. lei pe an. Se cere să se calculeze randamentul actualizat
al investiţiilor şi termenul actualizat de recuperare la momentul scoaterii din funcţiune a
capitalului fix.
Rezolvare:

Începem problema cu graficul aferent momentului scoaterii din funcţiune a
capitalului fix:
d D
n
p Ta v=0
I

d + D −1
∑ 〈1+ a〉 I
h
I ta =
v
h
= (1 +0,15)10 100 + (1 +0,15)11 50 = 637,17
h=D
D −1
Pta = ∑ 〈1+ a〉 × Ph = 1,15 55+...1,15 100 = 1460,16

v 9 h 0
h =0
v
P 1460,16
R = − 1=
v ta
p
ta 637,17
I ta
75
〈1 + a〉 D − 1 〈1 + 0,15〉 10 − 1
Pta = Ph × = 350 ×
v
= 7106,3 mil lei
a 0,15
Legătura dintre investiţii şi timp se urmăreşte în mai multe tehnici utilizate în procesul
investiţional, şi anume în:
- programarea realizării investiţiilor prin optimizarea funcţiei cost-durată
- efectul economic al imobilizărilor de fonduri băneşti şi mijloace materiale necesare
efectuării investiţiilor
- perioada de atingere a parametrilor proiectaţi
- efectul uzurii morale
- durata de funcţionare a noului obiectiv etc.
Timpul este un factor de legătură dintre investiţii şi progresul general al societăţii, el acţionând
ca un multiplicator al efectelor investiţionale.
Calculele de eficienţă prezentate anterior au avut un caracter static, au făcut abstracţie de
influenţa timpului asupra efectelor finale.
În analiza dinamică se aduc toate valorile dispersate în timp la un singur moment, care este cel
actual.
Astfel:
- o investiţie de 1 leu efectuată în prezent echivalează peste „h” ani nu cu aceeaşi
sumă, ci cu (1 + a)h = factor de fructificare (z’). Factorul de fructificare se foloseşte
la aducerea în prezent a unor sume investite în trecut sau la ducerea din prezent spre
viitor a sumelor investite, mărind aceste sume, deoarece întotdeauna z’ > 1
1
- valoarea prezentă a 1 leu ce se va obţine într-un an va fi = factor de
〈1 + a〉 h
1
actualizare ( ) < 1, unde a reprezintă coeficientul de actualizare.
〈1 + a〉 h
Avem condiţia: a > ri + rd + rr ,
în care:
ri - rata inflaţiei;
rd – rata dobânzii;
rr – rata de risc investiţional.
Momente de referinţă ale actualizării
Calculele de actualizare se pot efectua la orice moment, chiar anterior sau posterior perioadei
în care se execută lucrările de investiţii.
76
Numim data la care se efectuează actualizarea moment de referinţă. Principalele momente de
referinţă din viaţa economică a unui obiectiv investiţional sunt:
m – momentul adoptării deciziei de investiţii

n – momentul începerii lucrărilor de investiţii
p – momentul punerii în funcţiune a noului capital
u – momentul începerii restituirii creditelor primite
v – momentul scoaterii din funcţiune a capitalului fix
Cele 4 perioade semnifică:
g – perioada de elaborare a documentaţiei tehnice
d – durata de execuţie a lucrărilor de investiţii pe şantier
f – perioada dintre momentul punerii în funcţiune şi începerea restituirii creditelor primite
D – durata de funcţionare eficientă a obiectivului
În formă dinamică, un indicator de eficienţă economică a investiţiilor necesită parcurgerea
următoarelor etape:
7. stabilirea indicatorului ce dorim să-l actualizăm şi calculul nivelului acestuia în
formă statică
8. stabilirea momentului de referinţă la care se face actualizarea; reprezentarea pe axa
timpului a momentul începerii lucrărilor de investiţii a momentului punerii în
funcţiune a noului capital, a momentului restabilirii creditelor (terminarea lor), a
momentului scoaterii din funcţiune a capitalului fix. Momentul de referinţă se
notează cu zero.
9. înscrierea indicatorului (profit sau investiţie) pe axa reprezentată
10. trasarea triunghiului actualizării, unul pentru investiţii, altul pentru profit
11. aplicarea formulelor de calcul pentru determinarea indicatorului în formă dinamică
12. se compară datelor actualizate cu cele stabilite iniţial în forma statică şi se desprind
concluziile ce se impun.
Actualizarea la momentul luării deciziei de investiţii
Se impune actualizarea investiţiilor, profitului, a randamentului economic al investiţiilor şi a

termenului de recuperare a investiţiilor.
e. Investiţiile totale actualizate
Investiţiile se eşalonează pe o perioadă care în raport cu momentul de referinţă ales este în
viitor, deci investiţiile actuale se vor micşora, folosindu-se factorul de actualizare. Astfel, vom avea:
g +d g g +d
1 1 1
I ta = ∑ × Ih - ∑ ×Ih = ∑
m
h =1 〈1 + a〉
h
h =1 〈1 + a 〉
h
h = g +1 〈1 + a 〉
h I h
f. Profitul actualizat
g +d +D g +d g +d +D
1 1 1
Pta = ∑ × ∑ × = ∑ × Ph
m
〈1 + a〉 h Ph P
-
h =1 〈1 + a〉 h = g + d +1 〈1 + a 〉
h h h
h =1
Acest indicator trebuie să fie cât mai mare, fapt ce se realizează pe mai multe căi:
- obţinerea unui profit static cât mai mare
- obţinerea unor sume mai mari de profit în prima perioadă de funcţionare a
obiectivului
- reducerea perioadei cuprinse între momentul luării deciziei şi momentul obţinerii
profitului
- prelungirea duratei în care întreprinderea realizează profit.
În practică se consideră că profitul anual (Ph ) este constant în timp. În acest caz vom avea:
77
1 〈1 + a〉 D − 1
Pta = ×
m
Ph 〈1 + a〉 g + d a〈1 + a〉 D
g. Randamentul economic reactualizat.
m
P
R = −1
m ta
ta m
I ta
[ ]
h. Termenul de recuperare reactualizat.
m g +d
=
m
T a
log〈1 + a〉
Actualizarea la momentul începerii lucrărilor de investiţii
a. Investiţii actualizate. Se stabilesc cu formula:
d
1
I ta = ∑ ×Ih
n
h =1 〈1 + a 〉
h
e. Profitul actualizat. Deoarece profitul se află la un moment viitor faţă de momentul ales pentru
actualizare, vom folosi factorul de actualizare:
d +D d d +D
1 1 1
Pta = ∑ × Ph - ∑ × Ph = ∑ × Ph
n
h =1 〈1 + a〉 h =1 〈1 + a 〉 h = d +1 〈1 + a 〉
h h h
Randamentul economic reactualizat.
n
P
R = −1
n ta
ta n
I ta
f. Termenul de recuperare reactualizat.
[
n d
]
Ta =
n
log〈1 + a〉
Actualizarea la momentul punerii în funcţiune a noului obiectiv (p)
a. Investiţii totale actualizate. Investiţiile sunt cheltuite într-o perioadă trecută faţă de momentul ales,
drept pentru care sumele se vor mări prin actualizare, folosindu-se factorul de fructificare.
d −1
I ta = ∑ 〈1+ a〉 × I h
p h
h=0
78
Investiţia astfel calculată exprimă valoarea producţiei ce s-ar fi obţinut în condiţiile în care
investiţiile nu erau imobilizate în cadrul procesului investiţional, ci erau folosite într-o activitate
economică la care nivelul eficienţei economice este egal cu a.
b. Profitul total actualizat. Perioada în care se obţine profitul este o perioadă viitoare în raport
cu momentul de referinţă ales. Deci, profitul se va micşora prin actualizare:
D
1
Pta = ∑ × Ph
p
h =1 〈1 + a 〉
h
e. Randamentul economic reactualizat. Calculul se face având la bază formula de

principiu:
p
P
R = −1
p ta
ta p
I ta
f. Termenul actualizat de recuperare a investiţiilor.
p
=
[
p
]
T a
log〈1 + a〉
Actualizarea la momentul începerii restituirii creditelor primite (u)
f + d −1 f −1 f + d −1
∑ 〈1+ a〉 ∑ 〈1+ a〉 ∑ I × 〈1+ a〉

h h h
I ta = × Ih- × Ih =
u
h
h=0 h =0 h= f
b. Profitul total actualizat. Pentru acest moment actualizarea profitului prezintă următoarea
particularitate. Actualizarea profitului la acest moment presupune divizarea lui în două părţi distincte:
- una care se situează înaintea momentului actualizării (în trecut) şi care se va actualiza cu factorul de
fructificare;
- una care se situează după momentul de referinţă (în viitor) şi care se va actualiza cu factorul de
actualizare.
În consecinţă, vom avea:
f −1 D− f
Pta = ∑ Ph × 〈1+ a〉 +
1
∑ 〈1 + a〉
h
× Ph
u
h
h =0 h =1

u
P
R = −1
u ta
ta u
I ta

79
f
[
log P h × 〈1+ a〉 − log P h × 〈1+ a〉 − a × I ta
f u
]
Ta =
u
log〈1 + a〉
Actualizarea la momentul scoaterii din funcţiune a capitalului fix (v)
D + d −1 D −1 d + D −1
∑ 〈1+ a〉 × I - ∑ I × 〈1+ a〉 ∑ I × 〈1+ a〉

h h h
I ta = =
v
h h h
h=0 h =0 h=D
b. Profitul total actualizat. Pentru momentul scoaterii din funcţiune a capitalului fix relaţia de stabilire
a profitului total actualizat este:
D −1
Pta = ∑ 〈1+ a〉 × Ph
v h
h =0

v
P
R = −1
v ta
ta v
I ta
v
=
[
log P h × 〈1+ a〉 − log Ph × 〈1+ a〉 − a × I ta
D D v
]
T a
log〈1 + a〉

Actualizare, moment de referinţă, momentul adoptării deciziei de a investi, momentul
începerii lucrărilor de execuţie a obiectivului investiţional, momentul punerii în funcţiune,
momentul începerii restituirii creditelor primite, momentul ieşirii din funcţiune a capitalului fix,
termen de recuperare actualizat, investiţii actualizate, profit actualizat, factor de actualizare,
factor de fructificare, coeficient de actualizare
1. Necesitatea şi posibilitatea cuantificării factorului timp

2. Momentele de referinţă ale actualizării
3. Actualizarea la momentul luării deciziei de investiţii
4. Investiţiile totale actualizate la momentul luării deciziei de investiţii
5. Profitul actualizat la momentul luării deciziei de investiţii
6. Randamentul economic actualizat al investiţiilor la momentul luării deciziei de
investiţii
80
7. Termenul actualizat de recuperare a investiţiilor la momentul luării deciziei de
investiţii
8. Actualizarea la momentul începerii lucrărilor de investiţii
9. Investiţiile totale actualizate la momentul începerii lucrărilor de investiţii
10. Profitul actualizat la momentul începerii lucrărilor de investiţii
11. Randamentul economic actualizat al investiţiilor la momentul începerii lucrărilor de
investiţii
12. Termenul actualizat de recuperare a investiţiilor la momentul începerii lucrărilor de
investiţii
13. Actualizarea la momentul punerii în funcţiune a noului obiectiv
14. Investiţiile totale actualizate la momentul punerii în funcţiune a noului obiectiv
15. Profitul actualizat la momentul punerii în funcţiune a noului obiectiv
16. Randamentul economic actualizat al investiţiilor la momentul punerii în funcţiune a
noului obiectiv
17. Termenul actualizat de recuperare a investiţiilor la momentul punerii în funcţiune a
noului obiectiv
18. Actualizarea la momentul începerii restituirii creditelor primite
19. Investiţiile totale actualizate la momentul începerii restituirii creditelor primite
20. Profitul actualizat la momentul începerii restituirii creditelor primite
21. Randamentul economic actualizat al investiţiilor la momentul începerii restituirii
creditelor primite
22. Termenul actualizat de recuperare a investiţiilor la momentul începerii restituirii
creditelor primite
23. Actualizarea la momentul scoaterii din funcţiune a capitalului fix
24. Investiţiile totale actualizate la momentul scoaterii din funcţiune a capitalului fix
25. Profitul actualizat la momentul scoaterii din funcţiune a capitalului fix
26. Randamentul economic actualizat al investiţiilor la momentul scoaterii din funcţiune a
capitalului fix
27. Termenul actualizat de recuperare a investiţiilor la momentul scoaterii din funcţiune a
capitalului fix
81
1. Care este formula corecta folosita pentru a calcula termenul actualizat de recuperare la momentul
iesirii din functiune a capitalului fix?
a. log
P + log
h
−a× [P h I ta
]
log 〈1 + a〉
b.
log Ph × 〈1+ a〉 − log P h × 〈1+ a〉 + a × I ta
f
[ f
]
log 〈1 + a〉
c.
[
log P h + log P h − a × I ta × 〈1+ a〉
g +d
].
log 〈1 + a〉
d.
log Ph × 〈1+ a〉 − log P h × 〈1+ a〉 − a × I ta
D
[ D
]
log 〈1 + a〉
e.
[
log P h − log P h + a × I ta × 〈1+ a〉
d
]
log 〈1 + a〉
2. Care este formula corecta folosita pentru a calcula investitiile totale actualizate la momentul punerii
in functiune a obiectivului investitional?
a. d −1
∑ I 〈1+ a〉
h
h
× .
h= f
b. d −1
∑ 〈1+ a〉 × I
h
h
h =0
c. d + D −1
∑ I × 〈1− a〉
h
h
h=D
d. d +D
1
∑ 〈1 + a〉
h =1
h
×Ih
e. g +d +D
1
∑
h = g +1 〈1 + a〉
h
×Ih
• Calculaţi:
3. Se dau urmatoarele date: I1 = 320, I2 = 350, I3 = 422, P = 377, g = 1 an, d = 3ani, D = 16 ani,f = 3
ani, a =0,15. Se cere sa se calculeze investitiile totale actualizate la momentul adoptarii
deciziei.(xxx,xx)
4. Se dau urmatoarele date: I1 = 320, I2 = 350, I3 = 422, P = 377, g = 1 an, d = 3ani, D = 16 ani, f = 3
ani, a =0,15. Se cere sa se calculeze profitul total actualizat la momentul scoaterii din functiune a
capitalului fix.(xxxxx,xx)
5. Se dau urmatoarele date: I1 = 320, I2 = 350, I3 = 422, P = 377, g = 1 an, d = 3ani, D = 16 ani,f = 3
ani, a =0,15,Ia=1267,5. Se cere sa se calculeze termenul actualizat de recuperare la momentul punerii
in functiune.(x,xx)
82
2008
83
REALIZAREA UNEI INVESTIŢII. STUDII DE FEZABILITATE
Cuprins
5.1. Introducere
5.3.1. Studiile de prefezabilitate
5.3.2. Metodologia Băncii Internaţionale pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare
5.3.3. Studiile de fezabilitate
5.3.4. Indicatori de apreciere a eficienţei economice a proiectelor de investiţii, specifici
metodologiei BIRD
5.1. Introducere
Orice investiţie trebuie să se facă cu mare grijă, având în vedere mărimea

fondurilor angajate şi riscul pe care operaţia îl implică. Pentru evitarea sau diminuarea
acestor riscuri este necesară efectuarea unor calcule premergătoare, lucru care se
realizează prin elaborarea unui studiu de fezabilitate pentru fiecare lucrare de investiţii
care se întreprinde.
Obligativitatea elaborării studiului de fezabilitate pentru fiecare lucrare de investiţii
a fost stabilită de către Banca Internaţională pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare pentru
obiectivele finanţate din fondurile acesteia.

- prezentarea principalelor etape de elaborare a unui studiu de prefezabilitate
- prezentarea metodologiei BIRD
- prezentarea principalelor etape de elaborare a unui studiu de fezabilitate
- înţelegerea importanţei studiului de fezabilitate
- deprinderea aplicării unor tehnici de evaluare a proiectelor de investiţii şi de
decizie optimă
5.3.1. Studiile de prefezabilitate
Cu ajutorul studiului de prefezabilitate se asigură selecţia preliminară şi definirea

proiectului. Elaborarea unui studiu de fezabilitate necesită cheltuieli mari; ca urmare,
ideea de proiect trebuie dezvoltată într-un studiu mai detaliat, fără a angaja fonduri
importante. Un astfel de studiu este studiul de prefezabilitate, a cărui structură
schematică se prezintă astfel:
a) Identificarea proiectului de investiţii – se efectuează folosind două
metode:
- metoda proiectului releu, când există un proiect iniţial şi deci noul
proiect constituie o îmbunătăţire a celui vechi
- metoda proiectelor strategice de dezvoltare, atunci când proiectul se
circumscrie strategiei generale de dezvoltare a ramurii sau activităţii din care face parte
obiectivul ce urmează a fi realizat
b) Studiul de prefezabilitate a proiectului urmăreşte ca aspecte:

- istoria proiectului
- piaţa produsului
- capacitatea obiectivului
- dotările materiale
- studii de amplasament
- aspecte tehnice
- organizarea obiectivului
- evaluarea financiară şi economică
• Istoria proiectului – trebuie să argumenteze ce elemente au impus dezvoltarea

capacităţii de producţie, costul studiului şi investiţiile privind pregătirea,
realizarea şi punerea în operă a proiectului respectiv.
• Piaţa şi cererea de desfacere – vizează dimensiunea actuală a cererii, evoluţia
cererii în trecut şi principalii factori determinanţi ai cererii.
- se mai au în vedere: - localizarea pieţei de desfacere
- veniturile din vânzările anuale realizate din
produsele şi subprodusele vândute
• Dotările materiale – au în vedere posibilităţi de asigurare cu materiale actuale
şi potenţiale, estimarea aproximativă a costurilor cu materii prime şi materiale.
• Amplasamentul – vizează variantele de amplasament, avantajele şi
dezavantajele fiecăreia.
• Aspectele tehnice – vizează tehnologiile şi utilajele folosite, lucrările civile
necesare.
85
• Organizarea obiectivului – se referă la planul general de organizare privind:
vânzările, administraţia, producţia şi conducerea.
• Evaluarea financiară şi economică se referă la:
1. evaluarea financiară:
- perioada de rambursare a creditelor
- rata de recuperare simplă
- pragul de rentabilitate
2. evaluarea economică:
- estimarea efectului de angajare, creare
- estimarea economiilor valutare
- analiza profit-cost
5.3.2. Metodologia Băncii Internaţionale pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare
În România, studiile de fezabilitate se realizează în concordanţă cu

metodologia elaborată de BIRD.
F.M.I. a fost construit pentru stimularea economică a ţărilor. În cadrul
acestuia există organisme specializate: BIRD şi Banca Europeană de Reconstrucţie şi
Dezvoltare. Orientarea fondurilor disponibile către cele mai eficiente proiecte de
dezvoltare economice se fac pe baza calculelor metodologiei BIRD, metodologie ce are
o sferă de aplicabilitate extinsă.
• Sursele de constituire a fondurilor BIRD şi condiţiile de acordare a

împrumuturilor
a) Surse primare – se formează din:

- subscripţii utilizabile în capital
- împrumuturi nete efectuate de bancă pe pieţele financiare internaţionale
- venituri nete din activitatea proprie
b) Surse suplimentare – constituite din:

- rambursări din împrumuturile date de bancă şi vânzări de creanţe altor
investitori
Subscripţia unei ţări solicitante este fixată în urma consultării dintre
consultant şi bancă, iar mărimea ei depinde de situaţia economică şi financiară a ţării
solicitante şi este corelată cu participarea sa la F.M.I.
În momentul aderării la bancă, ţara plăteşte 10% din subscripţia sa, din
care 1% se plăteşte cu aur sau valută. Restul de 9% se plătesc în moneda ţării
respective şi poate fi utilizat cu acordul ţării în cauză. Diferenţa de 90% nu este vărsată
la fondul băncii, dar poate fi solicitată la nevoie pentru acordarea de împrumuturi sau
garantarea împrumuturilor acordate. Fiecare ţară dispune de 250 de voturi la care se
adaugă un vot suplimentar pentru fiecare 100.000 $ depuşi la fondurile băncii.
Veniturile totale ale băncii se calculează:
Vt = (V + Vi + Dc + Ca + Cvr) – (Cad + Di + Ce + Cc)
V – venituri din plasamente

Vi – venituri din împrumuturi
Dc – dobânzi şi comisioane
Ca – comisioane din angajamente
Cvr – comisioane vărsate la rezerva specială
Cad – cheltuieli de administrare
Di – dobânzi plătite la împrumuturile luate de la bancă
86
Ce – cheltuieli din emisiune ale băncii
Cc – cheltuieli pentru cedări de creanţe
Condiţiile pentru acordarea împrumuturilor de BIRD:
- fondurile solicitate să fie orientate cu prioritate spre obiective
investiţionale care să asigure dezvoltarea infrastructurii economice, a agriculturii,
industriei alimentare, învăţământului
- împrumuturile să fie garantate de beneficiarul de credit şi să fie orientate
către acele investiţii care asigură eficienţă economică ridicată
- procurarea de utilaje, tehnologii, materii prime şi materiale să se facă
numai pe bază de licitaţii internaţionale
- creditele se acordă pentru achiziţionarea de furnituri din ţările membre
ale BIRD şi din Elveţia
- la acordarea creditului o echipă de specialişti ai băncii examinează
amănunţit proiectul tehnico-economic al viitorului obiectiv
- cererea de credit trebuie însoţită de un raport economic prin care se
justifică necesitatea acordării creditului şi de asigurare a restituirii creditului
• Aspecte specifice de evaluare a metodologiei BIRD a proiectelor de investiţii.

Se au în vedere:
- aspectul economic – urmăreşte folosirea cu maximă eficienţă a
resurselor proprii
- aspectul tehnic – se referă la: amplasament, dimensiunea capacităţilor
de producţie, graficul de executare a investiţiei, condiţii de exploatare a
viitorului obiectiv
- aspectul instituţional, organizatoric şi de conducere, ce priveşte
recrutarea forţei de muncă, pregătirea acesteia, etc.
- aspectul comercial şi al achiziţiilor, ce se referă la posibilitatea de
cumpărare a materiilor prime şi de vânzare a produselor finite, nivelul
consumurilor specifice
- aspectul financiar – prin care se cuantifică nivelul rezultatelor
financiare pe baza evaluării fondurilor consumate şi al încasărilor ce se vor
realiza
Principala caracteristică a analizei eficienţei obiectivelor de investiţii
pe baza metodologiei BIRD o constituie diferenţierea analizei economice
propriu-zise de cea financiară.
Analiza economică compară eforturile pentru realizarea investiţiei şi
producţiei cu efectele ce se vor obţine în condiţiile comparabilităţii acestora
prin intermediul calculelor de actualizare.
- are în vedere utilizarea preţurilor care domină în economie în
condiţiile concurenţei loiale
- la transformarea preţurilor existente pe piaţa mondială din valută în
lei trebuie avut în vedere un curs valutar cât mai real al leului
- în calculele de eficienţă economică nu se au în vedere subvenţiile,
taxele, impozitele şi, în general, oricare transfer de monedă
Analiza financiară – se face din punctul de vedere al investitorului care
este preocupat de obţinerea unor profituri la fondurile proprii cheltuite în
conjunctura pieţei de desfacere.
- pentru utilaje, materii prime, salarii se folosesc preţurile practicate pe
piaţa externă
O particularitate a metodologiei BIRD o constituie determinarea
cheltuielilor şi veniturilor pentru fiecare an în parte, începând cu deschiderea
şantierului de construcţii şi terminând cu scoaterea din funcţiune a
obiectivului.
87
- în cheltuielile de producţie nu se includ şi amortizările, deoarece
acestea au fost considerate cheltuieli când s-a efectuat investiţia
Toate calculele efectuate pentru evaluarea eficienţei economice a
proiectelor BIRD trebuie să conţină şi o analiză de sensibilitate a proiectului la
modificări precum: scumpirea materiilor prime, creşterea salariilor, a
produselor finite. Se abordează problema riscului şi incertitudinii în cazul
realizării proiectului.
5.3.3. Studiile de fezabilitate
Studiul de fezabilitate – ansamblul de piese scrise (calcule tehnico–

economice, desene, memorii de fundamentare, măsuri concrete de acţiune)
privind necesitatea viitorului obiectiv, privind resursele de aprovizionare cu
materii prime şi pieţele de desfacere, asigurarea capitalului, etc.
Aceste studii servesc drept bază (tehnică, economică sau comercială)
deciziei de investiţii. Prin studiul de fezabilitate se analizează elementele
esenţiale ale investiţiei şi ale procesului de producţie, se evaluează eficienţa
economică a proiectului de investiţii. Studiul de fezabilitate trebuie să cuprindă
cel puţin următoarele capitole:
1. Date de identificare a societăţii comerciale
2. Analiza diagnostic – are ca principal scop evaluarea la zi a societăţii
comerciale, evoluţia stării acesteia în ultimii ani şi identificarea căilor
de urmat pentru asigurarea creşterii eficienţei economice a acesteia.
3. Prognoza produselor, tehnologiilor, factorilor de producţie – presupune
previzionarea veniturilor, a costurilor de producţie şi a profiturilor pe
întreaga durată de funcţionare eficientă a obiectivului de investiţii.
4. Variante de dezvoltare şi de restructurare – sunt prezentate variantele
de investiţii, cu precizarea avantajelor şi dezavantajelor fiecăreia, prin
prisma sporurilor de profit, creşterii calităţii, creşterii cotei de piaţă etc.
Dar şi prin prisma cheltuielilor investiţionale şi de producţie aferente.
5. Calculul eficienţei economice a variantelor studiate – reprezintă esenţa
studiului de fezabilitate. În cadrul său este studiată eficienţa economică
a fiecărei variante în parte prin intermediul unui sistem de indicatori de
eficienţă economică (statici, dinamici, specifici diverselor ramuri,
specifici metodologiei BIRD)
6. Analiza incertitudinii, riscului şi sensibilităţii variantei alese – după
determinarea variantei optime, este necesară cuantificarea sensibilităţii
acesteia la influenţa factorilor perturbatori. Această etapă presupune
reluarea calculelor realizate în capitolul anterior, în condiţii
nefavorabile (creşterea preţului la o anumită materie primă, scăderea
vânzărilor, creşterea cheltuielilor salariale etc.). Dacă se constată că
indicatorii calculaţi nu diferă foarte mult ca valoare faţă de cei
calculaţi în condiţii normale, atunci se consideră că varianta aleasă este
stabilă şi deci poate fi implementată.
7. Formularea deciziei de investiţii – în cadrul aceste etape, conducerea
societăţii comercile îşi formulează decizia de investiţii, sub raportul
furnizorului de utilaje, numărul acestora etc.
5.3.4. Indicatori de apreciere a eficienţei economice a proiectelor de

investiţii, specifici metodologiei BIRD
Pentru aprecierea eficienţei economice a proiectelor de investiţii prin

metodologia BIRD, se foloseşte un sistem de indicatori de eficienţă:
88
1. Veniturile brute – reprezintă volumul total al încasărilor dintr-o
anumită perioadă.
d +D
1
∑V ×
〈1+ a〉
h h
h =1
3. R = d +D
sau
1
∑〈I + C 〉 ×
〈1+ a〉
h h h
h =1
D
1
∑V ×
〈1+ a〉
h h
h = d +1
R= d +D
1
∑〈I + C 〉 ×
〈1+ a〉
h h h
h =1
VNA =
∑ [V ]
d +D d +D d +D
1 1
∑V × − ∑ 〈 I h + C h〉 × = − 〈 I h + C h〉 ×
〈1+ a〉 〈1+ a〉 〈1+
h h h h
h =1 h =1 h =1
d +D
1
∑〈I + C 〉 ×
〈1+ a〉
h h h
h =1
Rna =
∑ [V ′ ]
d +D
1
− 〈 I ′h + C ′h〉 ×
〈1+ a ′〉
h h
h =1
89
Studiile de prefezabilitate
Cu ajutorul studiului de prefezabilitate se asigură selecţia preliminară şi definirea
proiectului. Elaborarea unui studiu de fezabilitate necesită cheltuieli mari; ca urmare, ideea de
proiect trebuie dezvoltată într-un studiu mai detaliat, fără a angaja fonduri importante. Un
astfel de studiu este studiul de prefezabilitate, a cărui structură schematică se prezintă astfel:
a) Identificarea proiectului de investiţii – se efectuează folosind două metode:
- metoda proiectului releu,
- metoda proiectelor strategice de dezvoltare,
b) Studiul de prefezabilitate a proiectului urmăreşte ca aspecte:
- istoria proiectului
- piaţa produsului
- capacitatea obiectivului
- dotările materiale
- studii de amplasament
- aspecte tehnice
- organizarea obiectivului
- evaluarea financiară şi economică
Metodologia Băncii Internaţionale pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare
În România, studiile de fezabilitate se realizează în concordanţă cu metodologia

elaborată de BIRD.
F.M.I. a fost construit pentru stimularea economică a ţărilor. În cadrul acestuia
există organisme specializate: BIRD şi Banca Europeană de Reconstrucţie şi Dezvoltare.
Orientarea fondurilor disponibile către cele mai eficiente proiecte de dezvoltare economice se
fac pe baza calculelor metodologiei BIRD, metodologie ce are o sferă de aplicabilitate
extinsă.
• Sursele de constituire a fondurilor BIRD şi condiţiile de acordare a împrumuturilor
a) Surse primare – se formează din:

- subscripţii utilizabile în capital
- împrumuturi nete efectuate de bancă pe pieţele financiare internaţionale
- venituri nete din activitatea proprie
b) Surse suplimentare – constituite din:

- rambursări din împrumuturile date de bancă şi vânzări de creanţe altor investitori
90
Veniturile totale ale băncii se calculează:
Vt = (V + Vi + Dc + Ca + Cvr) – (Cad + Di + Ce + Cc)
V – venituri din plasamente

Vi – venituri din împrumuturi
Dc – dobânzi şi comisioane
Ca – comisioane din angajamente
Cvr – comisioane vărsate la rezerva specială
Cad – cheltuieli de administrare
Di – dobânzi plătite la împrumuturile luate de la bancă
Ce – cheltuieli din emisiune ale băncii
Cc – cheltuieli pentru cedări de creanţe
Condiţiile pentru acordarea împrumuturilor de BIRD:
- fondurile solicitate să fie orientate cu prioritate spre obiective investiţionale care
să asigure dezvoltarea infrastructurii economice, a agriculturii, industriei alimentare,
învăţământului
- împrumuturile să fie garantate de beneficiarul de credit şi să fie orientate către
acele investiţii care asigură eficienţă economică ridicată
- procurarea de utilaje, tehnologii, materii prime şi materiale să se facă numai pe
bază de licitaţii internaţionale
- creditele se acordă pentru achiziţionarea de furnituri din ţările membre ale BIRD
şi din Elveţia
- la acordarea creditului o echipă de specialişti ai băncii examinează amănunţit
proiectul tehnico-economic al viitorului obiectiv
- cererea de credit trebuie însoţită de un raport economic prin care se justifică
necesitatea acordării creditului şi de asigurare a restituirii creditului
• Aspecte specifice de evaluare a metodologiei BIRD a proiectelor de investiţii. Se au în

vedere:
- aspectul economic
- aspectul tehnic
- aspectul instituţional, organizatoric şi de conducere,
- aspectul comercial şi al achiziţiilor,
- aspectul financiar
Analiza economică compară eforturile pentru realizarea investiţiei şi producţiei cu
efectele ce se vor obţine în condiţiile comparabilităţii acestora prin intermediul calculelor de
actualizare.
Analiza financiară – se face din punctul de vedere al investitorului care este preocupat
de obţinerea unor profituri la fondurile proprii cheltuite în conjunctura pieţei de desfacere.
Studiile de fezabilitate
Studiul de fezabilitate – ansamblul de piese scrise (calcule tehnico– economice,

desene, memorii de fundamentare, măsuri concrete de acţiune) privind necesitatea viitorului
obiectiv, privind resursele de aprovizionare cu materii prime şi pieţele de desfacere,
asigurarea capitalului, etc.
Studiul de fezabilitate trebuie să cuprindă cel puţin următoarele capitole:
8. Date de identificare a societăţii comerciale
9. Analiza diagnostic
10. Prognoza produselor, tehnologiilor, factorilor de producţie
11. Variante de dezvoltare şi de restructurare
91
12. Calculul eficienţei economice a variantelor studiate
13. Analiza incertitudinii, riscului şi sensibilităţii variantei alese
14. Formularea deciziei de investiţii

Studiu de prefezabilitate, studiu de fezabilitate, metodologie BIRD, aspectul
economic, aspectul tehnic, aspectul instituţional, organizatoric şi de conducere, aspectul
comercial şi al achiziţiilor, aspectul financiar, analiza economică, analiza financiară.
1. Studiul de prefezabilitate
2. Care este metodologia băncii internaţionale pentru reconstrucţie şi dezvoltare?
3. Care sunt sursele de constituire a fondurilor BIRD şi condiţiile de acordare a
împrumuturilor?
4. Care sunt principalele etape ale elaborării şi analizei unui proiect de investiţii?
5. Care sunt indicatorii de apreciere a eficienţei economice a proiectelor de investiţii,
specifici metodologiei BIRD?
6. Senzitivitatea, incertitudinea şi riscul în analiza economico-financiară a proiectelor de
investiţii
1. In cadrul etapei de identificare a proiectului de investitii, atunci cand exista un proiect initial se
foloseste:
a. metoda releu
92
b. metoda proiectelor strategice de dezvoltare
c. ambele variante
2. Imprumuturile nete efectuate de banca pe pietele financiare internationale sunt surse de constituire a
fondurilor BIRD:
a. primare
b. suplimentare
c. a si b
d. nici un raspuns nu este corect
3. Aspectul financiar:
a. vizeaza amplasamentul, dimensiunea capacitatii de productie, graficul de executare a
investitiei, conditii de exploatare a viitorului obiectiv
b. urmareste folosirea cu maxima eficienta a resurselor proprii
c. priveste recrutarea fortei de munca, pregatirea acesteia etc
d. vizeaza posibilitatea de cumparare a materiilor prime si de vanzare a produselor finite,
nivelul consumurilor specifice
e. cuantifica nivelul rezultatelor financiare pe baza evaluarii fondurilor consumate si al
incasarilor ce se vor realiza
2008
93
CONTRIBUŢIA MANAGEMENTULUI LA CREŞTEREA EFICIENŢEI FIRMEI
Cuprins
6.1. Introducere
6.3.1. Eficienţa managementului firmei
6.3.2. Modalităţi de creştere a eficienţei managementului
6.3.3. Ghid de eficientizare a managementului firmei
6.1. Introducere
O bună conducere a firmei reuşeşte să asigure condiţiile

tehnice, umane, informaţionale, financiare, organizatorice şi
motivaţionale necesare ca productivitatea muncii să fie ridicată,
rezultat al unui grad ridicat de folosire a timpului de muncă şi de
structurare a acesteia. Una dintre cele mai complexe probleme
privind managementul firmei este evaluarea eficienţei sale. Efectele
economice ale managementului firmei sunt preponderent indirecte şi
propagate, fiind deci dificil de delimitat şi evaluat.

- prezentarea influenţei managementului asupra eficienţei
firmei
- identificarea eficienţei cunatificabile şi necuantificabile ale
managementului
- identificarea modalităţilor de creştere a eficienţei
managementului
- prezentarea unui ghid de eficientizare a managementului
firmei
– studenţii se vor familiariza cu un vocabular ştiinţific modern
necesar organizării şi funcţionării eficiente a unei organizaţii;
– studenţii vor putea evalua eficienţa managementului firmei
6.3.1. Eficienţa managementului firmei
Modalităţile de creştere a eficienţei managementului oragnizaţiei

se poate realiza prin:
- potenţarea muncii de execuţie la nivelul fiecărui loc de muncă,
reflectată în sporirea productivităţii datorită asigurării, ca urmare a
deciziilor şi acţiunilor managerilor. O bună conducere a firmei
reuşeşte să asigure condiţiile tehnice, umane, informaţionale,
financiare, organizatorice şi motivaţionale necesare ca productivitatea
muncii să fie ridicată, rezultat al unui grad ridicat de folosire a
timpului de muncă şi de structurare a acesteia.
- amplificarea funcţionalităţii globale a firmei, generată de
raţionalizarea ansamblului de conexiuni decizionale, informaţionale
şi organizaţionale reflectată în creşterea gradului de folosire a
capacităţilor de producţie, dimensionarea judicioasă a stocurilor de
materii prime, materiale, semifabricate, etc.
- integrarea la un nivel superior a activităţilor firmei în cadrul pieţei şi
economiei naţionale. Concret, eficienţa rezultă din îmbunătăţirea
specializării şi cooperării în producţie, din creşterea raţionalităţii
aprovizionării şi vânzării şi din măsura în care oferta firmei
corespunde dimensional şi structural cu mărimea şi felul cererii pe
pieţele interne şi externe pe care le vinde.
Una dintre cele mai complexe probleme privind managementul
firmei este evaluarea eficienţei sale. Efectele economice ale
managementului firmei sunt preponderent indirecte şi propagate,
fiind deci dificil de delimitat şi evaluat.
Eficienţa managementului firmei poate fi abordată:
- în sens restrâns, în funcţie de eforturile implicate de
funcţionarea şi perfecţionarea sistemului de management şi efectele
directe tot la nivelul său. Prin compararea celor doi termeni se obţine
o evaluare a eficienţei managementului limitată doar la consecinţele
sale directe. O astfel de abordare este mai facil de utilizat pentru
raţionalizarea unor subsisteme ale managementului firmei.
- în sens larg, determinată în funcţie de eforturile şi
95
rezultatele ocazionale de funcţionare a firmei, în ansamblul său.
Elementele metodologice utilizabile pentru evaluarea eficienţei
unităţii economice se aplică şi pentru managementul ei.
Din punct de vedere al modului de exprimare şi
comensurare, eficienţa managementului îmbracă două forme:
- eficienţa cuantificabilă – are în vedere exprimarea
şi comensurarea cantitativă, sub formă valorică, de regulă, a
inputurilor şi outputurilor firmei.
- eficienţa necuantificabilă – se referă la acele
aspecte funcţionale, de ordin calitativ, privitoare în special la factorul
uman, comportamental şi funcţiunile sale, care la nivelul actual de
dezvoltare a ştiinţei sunt încă necomensurabile sau măsurabile
indirect şi foarte aproximativ, dar care grevează în mod direct într-o
măsură semnificativă performanţele economice ale firmei.
Eficienţa cuantificabilă poate fi evaluată la două
niveluri:
- eficienţa directă – sintetizează rezultatele directe,
nemijlocit ale perfecţionărilor de management
- eficienţa totală – reflectă din punct de vedere
economic ansamblul efectelor, atât directe cât şi
indirecte, determinate de funcţionalitatea şi
perfecţionările managementului firmei
I. Eficienţa directă:
Edg = Edso + Edsd + Edsi + Edsm + Edd

Edso – eficienţa directă a perfecţionării structurii
organizatorice
Edsd – eficienţa directă a perfecţionării sistemului decizional
Edsi – eficienţa directă a perfecţionării sistemului
informaţional
Edsm – eficienţa directă a perfecţionării sistemului
metodologic de management
Edd – eficienţa directă a celorlalte perfecţionări ale
managementului care nu se încadrează în precedentele
Edso = Ep + Esso
Edsd = Ecmsd + Essd
Edsi = Ecmsi + Essi
Edsm = Ecmsm + Essm
Edd = Ecmd + Esd
Ep – economia de posturi rezultată ca urmare a perfecţionării

structurii organizatorice
Esso ….Esd – economia de salarii determinate de
perfecţionarea structurii organizatorice
Ecmsd – economia de cheltuieli materiale obţinute ca urmare a
raţionalizării sistemului decizional
E d g = Ep + (Esso + Essd + Essi + Essm + Esd) + (Ecmsd + Ecmsi
+ Ecmsm + Ecmd) = Ep + Esg + Ecmg
Această formulă reliefează cumulat cele 3 categorii
principale de efecte directe ce rezultă din perfecţionarea sistemului de
management: economii de posturi, economii de salarii şi economii de
96
cheltuieli materiale ocazionate de funcţionarea sistemului de
management.
II. Eficienţa totală – poate fi considerată ∑ Edg + Eidg

(eficienţa indirectă)
a) determinarea cheltuielilor cu munca vie, efectuate pentru obţinerea

cifrei de afaceri în perioada anterioară perfecţionării ansamblului
sistemului de management:
Ch mv0 = CA0 – CM0 / 1000 CA0
CA0 – cifra de afaceri în perioada anterioară perfecţionării
ansamblului de management
CM0 / 1000 CA0 – cheltuieli materiale la 1000 lei cifra de afaceri în
perioada precedentă perfecţionărilor
b) calcularea cheltuielilor cu munca vie pentru obţinerea producţiei în

perioada următoare raţionalizării ansamblului sistemului de
management:
Ch mv1 = (CA1 – CM1 / 1000 CA1) * Ki
CA1 – cifra de afaceri în perioada următoare perfecţionării
ansamblului sistemului de management
CM1 / 1000 CA1 – cheltuieli materiale la 1000 lei cifra de afaceri în
perioada după efectuarea perfecţionării
Evaluarea elementelor definitorii ale eficienţei necuantificabile
se poate realiza în două moduri:
- pe bază de intuiţie
- pe utilizarea unor chestionare care se adresează
unor eşantioane reprezentative din personalul întreprinderii
6.3.2. Modalităţi de creştere a eficienţei managementului

- proiectarea şi reproiectarea pe baze riguros
ştiinţifice a sistemului de management al firmei
- remodelarea strategiilor şi politicilor firmei
- completarea şi modernizarea instrumentarului de
management
- raţionalizarea procesului decizional
- intensificarea componentei operaţionale a muncii de
management
- pregătirea la un nivel superior a managerilor
- promovarea leadershipului performant
- remodelarea culturii manageriale şi organizaţionale
6.3.3. Ghid de eficientizare a managementului firmei
Etapa 1. Diagnosticarea firmei
1.1. Diagnosticarea generală are în vedere cu prioritate

indicatorii de ansamblu:
- profitul
- cifra de afaceri
- export
- productivitate
- costuri
97
- procentul din piaţă deţinut
- lichiditatea
Exp: Profitul se examinează în funcţie de cei patru factori
care-l condiţionează: preţ, cost, cantitate de produse şi
structura producţiei firmei.
1.2. Diagnosticarea principalelor domenii de activitate

- diagnosticarea nivelului tehnic şi tehnologic al
firmei
- structura produselor în funcţie de vechime
- calitatea produselor
- ciclul de viaţă la principalele produse
- gradul de înzestrare tehnică şi nivelul
tehnologiilor utilizate de firmă
- diagnosticarea activităţii de aprovizionare tehnico-
materială
Pentru acurateţea diagnosticării, examinarea
aspectelor implicate se efectuează diferenţiat pe surse
indigene şi surse din import.
Dintre aspectele majore avute în vedere fac parte:
- siguranţa surselor de aprovizionare
- preţurile materiilor prime
- dimensiunea stocurilor de materii prime şi
materiale
- diagnosticarea activităţii de vânzare
aspecte:- evoluţia vânzărilor secvenţial pe pieţele
străine
- perspectivele vânzărilor pe termen mediu
şi lung
- diagnosticarea calităţii, motivării şi stării de spirit
a personalului
- se acordă prioritate: - pregătirii
- participării la muncă
- gradului de motivare
- stării de spirit
- elementelor conflictuale latente sau
deschise
- diagnosticarea prevederilor legislaţiei şi
reglementărilor emise de ministere şi alte organe centrale
sau locale
se au în vedere două aspecte:
a) prevederi care avantajează firma sub raport economic în
ceea ce priveşte:
- obţinerea de materii prime, materiale, energie,
etc.
- asigurarea de credite şi alte surse de finanţare
- realizarea de investiţii
- efectuarea de cheltuieli scutite total sau parţial de
impozite
- obţinerea sau vânzarea de valută forte
- impozitarea veniturilor firmei
- stabilirea de relaţii cu parteneri interni sau
externi
98
b) prevederi care dezavantajează firma în raport cu aspectele
menţionate mai sus
1.3. Utilizarea metodologiei diagnosticării se recomandă să aibă

în vedere cu prioritate:
- identificarea principalelor puncte forte şi slabe
- concretizarea punctelor forte şi slabe, mai ales sub
aspectul cauzelor şi eficienţei economice
- recomandările să vizeze în egală măsură cauzele
punctelor forte şi slabe
Etapa 2. Elaborarea strategiei firmei
2.1. Fundamentarea strategiei de ansamblu a firmei în toate

componentele sale:
- obiective
- opţiuni strategice
- resurse
- termene
Se iau drept bază rezultatele diagnosticării de
ansamblu în corelaţie cu diagnosticările parţiale.
2.2. Optarea pentru tipul de strategie la care se apelează

- principalele tipuri de strategii ce trebuie avute în
vedere: redresare; inovaţională; joint-venture; ofensivă;
organizatorică; informaţională; specializare; diversificare;
cooperare în producţie.
2.3. Definirea strategiei de ansamblu a firmei
2.4. Elaborarea de strategii pe domeniile prioritare ale

firmei
Cel mai frecvent se impune proiectarea de strategii:
financiare, vânzare-marketing, export, retehnologizare,
import, înnoire a produselor.
Etapa 3. Reproiectarea sistemului de management al firmei
3.1. Precizarea coordonatelor economice, tehnice şi

informatice ale reproiectării şi stabilirea echipei de
specialişti
- constituirea echipelor de management
- definitivarea principalelor schimbări la nivelul
întreprinderii de luat în considerare privind: produsele,
tehnologiile, informaţiile, activităţile umane, activităţile
financiare
- însuşirea metodologiei de proiectare a sistemului de
management de către membrii echipelor şi stabilirea unei
abordări unitare
- elaborarea programului de reproiectare a sistemului
de management
3.2. Reconceperea sistemului metodologic de management al
99
firmei
- optarea pentru sistemele de management de
introdus (management prin obiective, prin excepţii, prin
proiecte, pe produs, prin bugete, etc.)
- introducerea de noi metode de management: tabloul
de bord, graficul de muncă al managerului, brainstormingul,
tabelul decizional
- îmbunătăţirea utilizării metodei de conducere
clasice
3.3. Reproiectarea sistemului decizional

- întocmirea de liste decizionale pentru fiecare cadru de
conducere
- armonizarea deciziilor pe verticala şi orizontala firmei –
aspecte:
- analiza înlănţuirii deciziilor managerilor aflate în
raporturi de subordonare nemijlocită
- analiza corelării deciziilor pe orizontală între managerii
situaţi pe acelaşi nivel ce lucrează în aceleaşi domenii
- definitivarea listelor decizionale pentru fiecare
organism sau manager
3.4. Reproiectarea sistemului informaţional

- reproiectarea de ansamblu – aspecte avute în vedere:
- determinarea schimbărilor majore necesare în sistemul
informaţional ca urmare a noii strategii şi a reproiectării
sistemului metodologic de management
- stabilirea precisă a mijloacelor de tratare a
informaţiilor ce vor fi introduse
- precizarea biroticii managerilor la nivel superior
- precizarea opţiunilor informatice majore (felul şi tipul
de bănci de informaţii sau date)
- stabilirea succesiunii reproiectării subsistemelor
informaţionale pe compartimente, în funcţie de două
criterii:
- de sus în jos, de la managerul superior la cel
mediu şi inferior
- de la exteriorul firmei la interiorul ei: vânzări,
aprovizionare
- reproiectarea fiecărui subsistem informaţional pe
compartimente
- definitivarea sistemului informaţional al firmei
3.5. Reproiectarea structurii organizatorice

- reproiectarea de ansamblu a sistemului organizatoric –
aspecte:
- stabilirea tipului de structură organizatorică a firmei
- determinarea numărului maxim de personal
- stabilirea listei funcţiilor utilizate şi elaborarea
descrierilor de funcţii
- conturarea configuraţiei generale a structurii
organizatorice pornind de la necesităţile firmei şi
oamenii disponibili
100
- reproiectarea organizatorică a fiecărui compartiment,
punând accent pe:
- stabilirea posturilor
- precizarea ponderilor ierarhice ale şefilor de
colective
- definitivarea structurii organizatorice a firmei în
ansamblul său prin:
- articularea compartimentelor din punct de vedere
organizatoric
- elaborarea organigramei generale
- redactarea R.O.F. (regulamentul de organizare şi
funcţionare)
3.6. Definitivarea sistemului de management al firmei şi
implementarea lui
- revederea articulaţiilor dintre:
- elementele metodologice, decizionale, informaţionale şi
organizatorice la nivelul fiecărui compartiment
- managementul de nivel superior şi compartimente
- întocmirea programului de implementare a noului sistem de
management
- aprobarea noului sistem de management şi a programului
de implementare de către Consiliul de Administraţie şi
A.G.A.
- implementarea propriu-zisă a noului sistem de management
- evaluarea periodică a funcţionalităţii, eficacităţii şi
eficienţei sistemului de management
Cum se realizează eficienţei managementului firmei? Prin:

• potenţarea muncii de execuţie la nivelul fiecărui loc de muncă, reflectată în
sporirea productivităţii datorită asigurării, ca urmare a deciziilor şi acţiunilor managerilor. O bună
conducere a firmei reuşeşte să asigure condiţiile tehnice, umane, informaţionale, financiare,
organizatorice şi motivaţionale necesare ca productivitatea muncii să fie ridicată, rezultat al unui grad
ridicat de folosire a timpului de muncă şi de structurare a acesteia.
• amplificarea funcţionalităţii globale a firmei, generată de raţionalizarea
ansamblului de conexiuni decizionale, informaţionale şi organizaţionale reflectată în creşterea gradului
de folosire a capacităţilor de producţie, dimensionarea judicioasă a stocurilor de materii prime,
materiale, semifabricate, etc.
• integrarea la un nivel superior a activităţilor firmei în cadrul pieţei şi economiei
naţionale. Concret, eficienţa rezultă din îmbunătăţirea specializării şi cooperării în producţie, din
101
creşterea raţionalităţii aprovizionării şi vânzării şi din măsura în care oferta firmei corespunde
dimensional şi structural cu mărimea şi felul cererii pe pieţele interne şi externe pe care le vinde.
Una dintre cele mai complexe probleme privind managementul firmei este evaluarea eficienţei
sale. Efectele economice ale managementului firmei sunt preponderent indirecte şi propagate, fiind
deci dificil de delimitat şi evaluat.
Eficienţa managementului firmei poate fi abordată:
- în sens restrâns,
- în sens larg,
Din punct de vedere al modului de exprimare şi comensurare, eficienţa managementului
îmbracă două forme:
- eficienţa cuantificabilă
- eficienţa necuantificabilă
Eficienţa cuantificabilă poate fi evaluată la două niveluri:
- eficienţa directă
- eficienţa totală
- I. Eficienţa directă:
Edg = Edso + Edsd + Edsi + Edsm + Edd
II. Eficienţa totală – poate fi considerată ∑ Edg + Eidg (eficienţa indirectă)
Evaluarea elementelor definitorii ale eficienţei necuantificabile se poate realiza în

două moduri:
- pe bază de intuiţie
- pe utilizarea unor chestionare care se adresează unor eşantioane reprezentative din
personalul întreprinderii
• Modalităţi de creştere a eficienţei managementului

- proiectarea şi reproiectarea pe baze riguros ştiinţifice a sistemului de management al
firmei
- remodelarea strategiilor şi politicilor firmei
- completarea şi modernizarea instrumentarului de management
- raţionalizarea procesului decizional
- intensificarea componentei operaţionale a muncii de management
- pregătirea la un nivel superior a managerilor
- promovarea leadershipului performant
- remodelarea culturii manageriale şi organizaţionale

Management, eficienţă cunatificabilă, eficienţă necuantificabilă, eficienţa directă, eficienţă indirectă,
eficienţa totală
1. Care este contribuţia managementului la creşterea eficienţei economice a firmelor?

2. Eficienţa cuantificabilă a managementului
3. Eficienţa necuantificabilă a managementului
102

1. Eficienta economica constituie principalul factor calitativ al cresterii economice deoarece:
a. asigura cresterea productivitatii muncii
b. asigura sporirea absoluta a efectelor cu acelasi volum de eforturi
c. duce la reducerea cheltuielilor de productie
d. favorizeaza cresterea rentabilitatii intreprinderii
e. nu exista legaturi intre eficienta economica si crestarea economica
• Răspundeţi cu fals(F) sau adevărat(A):
2. Eficienţa managementului firmei se realizează prin integrarea la un nivel superior a

activităţilor firmei în cadrul pieţei şi economiei naţionale?
2008
103
EFICIENŢA PIEŢELOR DE CAPITAL
Cuprins
7.1. Introducere
7.3.1. Legătura dintre analiza valorilor mobiliare şi gradul de eficienţă a pieţei
7.1. Introducere
Într-o piaţă eficientă, alocarea resurselor se face în

cel mai bun mod posibil. Astfel, întreprinderile cele mai eficiente în
cadrul proceselor interne de realizare a bunurilor sau serviciilor, vor
obţine profituri mari. Raportarea în piaţă a acestora va facilita
obţinerea de fonduri pentru dezvoltare de la investitori (emisiuni de
acţiuni, obligaţiuni, împrumuturi bancare, etc). Alocarea resurselor
financiare spre întreprinderi eficiente va asigura rentabilitatea
aşteptată de către investitori.

- prezentarea ipotezelor pieţei de capital perfect eficiente
- identificarea legăturii dintre analiza valorilor mobiliare şi
gradul de eficienţă a pieţei
– studenţii vor avea capacitatea de a utiliza metodele de
depistare a imperfecţiunilor în preţurile de piaţă ale acţiunilor ;
– studenţii vor avea capacitatea de a identifica categoriile de
risc
Ipotezele unei pieţe perfect eficiente sunt punctul de

plecare a judecării gradului şi a tipului său de eficienţă. Dacă avem în
vedere trei tipuri (forme) de eficienţă şi anume: operaţională,
funcţională şi informaţională, gradul de eficienţă specific fiecărui tip
poate fi estimat prin prisma corespondenţei dintre ipotezele pieţei
perfect eficiente şi situaţia specifică pieţei analizate.
Eficienţa operaţională are la bază două dintre
ipotezele pieţei eficiente referitoare la participanţii la tranzacţiile
desfăşurate pe piaţa de capital (investitori, analişti financiari,
consultanţi de plasament, brokeri, etc):
- raţionalitatea comportamentului acestora pe piaţă
- capacitatea lor de a anticipa comportamentele
celorlalţi participanţi la tranzacţii
Se poate spune că o piaţă de capital are o eficienţă
operaţională cu atât mai mare cu cât se verifică în măsură mai mare
cele două ipoteze. Practic, într-o piaţă operaţională eficientă, vom
întâlni din partea investitorilor nu doar speculaţii asupra diverselor
titluri cotate, ci şi vizavi de deciziile celorlalţi participanţi la
tranzacţii.
Eficienţa funcţională (organizaţională) presupune
următoarele ipoteze la nivelul funcţional al pieţei:
- inexistenţa costurilor şi impozitelor legate de
tranzacţii sau existenţa unor costuri atât de mici încât să nu
influenţeze sensibil deciziile de investire sau dezinvestire
- existenţa dobânzii fără risc la care se pot lua şi
respectiv da cu împrumut sume de bani
- atomicitatea plasamentelor financiare, prin care se
înţelege că activele financiare sunt prin dimensiunea lor uşor de
tranzacţionat, oferind astfel lichiditate unei pieţe
Cel mai important criteriu de catalogare a eficienţei
unei pieţe este modul de transmitere şi utilizare a informaţiilor,
rapiditatea şi modul în care sunt înglobate noile informaţii în preţul
titlurilor. Din acest punct de vedere, eficienţa informaţională este de
cel mai mare interes în problema evaluării afacerilor.
Eficienţa informaţională a pieţelor de capital îmbracă
trei forme:
1.Forma slabă – în cadrul căreia toate informaţiile conţinute în
mişcările trecute ale preţurilor sunt reflectate în cursurile bursiere.
Nu pot fi obţinute rentabilităţi superioare celor medii din piaţă
(anormale) prin analiza mişcărilor trecute ale cursurilor bursiere.
Analiza tehnică este insuficientă pentru obţinerea unor câştiguri
105
anormale.În forma lor slabă, pieţele sunt eficiente.
2. Forma intermediară – în cadrul căreia cursurile bursiere reflectă
toate informaţiile publice relevante disponibile.Nu pot fi obţinute
rentabilităţi anormale prin analiza informaţiilor publice (rapoarte
periodice, informaţii despre performanţe, politici investiţionale ale
firmei, politica de dividende, etc.). Analiza fundamentală este
insuficientă pentru obţinerea unor câştiguri anormale.În forma lor
intermediară, pieţele sunt rezonabil de eficiente.
3. Forma puternică – în cadrul căreia cursurile bursiere reflectă atât
informaţiile publice cât şi cele private sau privilegiate (de la insideri).
Nu pot fi câştigate rentabilităţi anormale nici măcar prin valorificarea
informaţiilor privilegiate.
În forma lor puternică, pieţele nu sunt eficiente. Insiderii, din rândul
conducerilor companiilor sau a funcţionarilor organismelor de
reglementare a pieţelor la care ajung informaţii confidenţiale, pot
totuşi obţine câştiguri anormale pe orice tip de pieţe, mature sau
emergente.
Într-o piaţă puternic eficientă, diferenţa plus/minus dintre preţ şi
valoarea intrisecă estimată de analişti este minimă, marjele de
profit/pierdere fiind reduse şi depinzând mult de viteza de reacţie a
investitorilor. Există totuşi suficiente „anomalii ale pieţelor” care pot
fi exploatate şi care indică inexistenţa unei pieţe perfect eficiente,
unde teoretic nici nu s-ar putea înregistra profituri din tranzacţii
speculative decât aleatoriu. Într-o astfel de piaţă, probabilitatea ca un
investitor să cumpere un titlu al cărei valoare de piaţă va creşte este
sensibil egală cu probabilitatea de a cumpăra un titlu al cărei valoare
de piaţă va scădea.
Analiza statistică şi evidenţa empirică arată că pe pieţele mature de
capital acţiunile majore sunt în echilibru, adică sunt în general corect
evaluate de piaţă şi reacţionează rapid la ştirile bune sau rele din
piaţă.
7.3.1. Legătura dintre analiza valorilor mobiliare şi gradul de

eficienţă a pieţei
Scopul analizei este de a valorifica imperfecţiunile

presupuse ale pieţelor de capital iar relevanţa sa creşte pe măsură ce
gradul de eficienţă a pieţei este mai scăzut.
Gradul de relevanţă al
analizei fundamentale
Forma de eficienţă a pieţei

Forma Forma Forma
Slabă semitare tare
Plecând de la ipoteza că eficienţa pieţei nu este perfectă,
106
mulţi investitori caută o procedură de exploatare a acestor ineficienţe
de piaţă. Cele mai utilizate căi de depistare a imperfecţiunilor în
preţurile de piaţă ale acţiunilor sunt:
- analiza fundamentală – urmăreşte estimarea fluxurilor
financiare viitoare, legând valoarea afacerii de mărimea acestor
fluxuri
- analiza tehnică (grafică) – încearcă să estimeze cursurile
viitoare pe baza datelor istorice şi a modelelor de mişcare a preţurilor
în trecut. Identificând aceste modele, se încearcă să se determine
momentul în care modelele cunoscute se vor repeta, fundamentând
astfel deciziile de vânzare/cumpărare.
Analiza fundamentală cuprinde şi studiul comparativ al unui
set de indicatori specifici (economico-financiari, de productivitate, de
personal). Analiza comparativă a indicatorilor corelată cu tendinţele
identificate ale mediului extern al firmei permite efectuarea de
scenarii previzionale în orizontul investiţional al evaluării, scenarii
care cuprind bilanţul, contul de profit, fluxurile financiare şi
indicatorii economici, toate proiectate în perioada de previziune.
Pe măsură ce forma de eficienţă a pieţei creşte, scade
relevanţa analizei fundamentale deoarece există un circuit al
informaţiilor mult îmbunătăţit, iar cele care pot determina schimbări
ale valorii unui titlu se vor obţine mai repede, de către mai mulţi
participanţi pe piaţă, cu costuri şi taxe mai mici. Conform ipotezelor
pieţei eficiente, aceste informaţii sunt folosite de investitori raţionali
în scopul de a maximiza utilitatea aşteptată şi nici un participant nu
poate influenţa sensibil preţurile titlurilor.
Transmiterea cvasi-simultană a informaţiilor determinante
ale valorii unui anumit titlu şi folosirea lor raţională şi imediată de
către majoritatea investitorilor sunt elemente care explică relevanţa
tot mai scăzută a analizei fundamentale în condiţiile creşterii
eficienţei unei pieţe de capital.
Într-o piaţă cu formă tare de eficienţă, cursurile bursiere ale
titlurilor cotate tind să reacţioneze extrem de rapid la informaţiile
bune sau rele despre emitenţii titlurilor.
O recomandare corectă de cumpărare/vânzare a unei acţiuni,
obţinută prin analiza fundamentală poate duce la pierderi dacă nu
este corelată cu momentul propice de efectuare a tranzacţiei, moment
care poate fi vine dedus prin analiză tehnică. Similar, este foarte
riscantă achiziţia unor titluri bazată doar pe observaţiile mişcărilor
preţurilor şi ignorând analiza fundamentală, care poate oferi
informaţii preţioase despre potenţialul de dezvoltare şi riscul specific
al afacerii respective.
Analiza fundamentală serveşte la investigarea şi aprecierea
următoarelor categorii de risc:
- Riscul general – referitor la stabilitatea generală
economică, politică şi socială a zonelor în care activează
întreprinderea, esenţial în special pentru investitori din alte pieţe de
capital, deoarece este un risc pe care fie pot să-l evite prin alegerea
altei pieţei de capital, fie pot solicita o remunerare comparabilă cu
mărimea acestui risc.
- Riscul schimbării cadrului legislativ – referitor la
stabilitatea legislaţiei care afectează direct sau indirect activitatea
întreprinderii.
107
- Riscul inflaţional – reflectă modul în care vor fi afectate
rezultatele întreprinderii de rata inflaţiei.
- Riscul valutar – reflectă modul în care vor fi afectate
rezultatele întreprinderii de rata cursului de schimb a monedei
naţionale faţă de valutele în care se fac importurile/exporturile
firmei.
- Riscul de sector – surprinde forţa şi potenţialul industriei
din care face parte întreprinderea în toată complexitatea
problematicii: intensitatea concurenţei, riscul noilor intrări în
industrie, puterea de negociere a furnizorilor şi clienţilor,
ameninţarea produselor de substituţie, facilităţi, perspective, etc.
- Riscul de afacere – caracteristici:
- posibilitatea de afectare a stabilităţii poziţiei pe piaţă a
întreprinderii în orizontul previzional al evaluării şi capacitatea
întreprinderii de a menţine şi dezvolta cererea pentru serviciile sau
produsele sale
- riscul managerial – evaluează capacitatea echipei
manageriale de a acţiona ca un întreg, acoperind toate domeniile de
competenţă necesare, astfel încât să asigure o activitate profitabilă în
contextul concurenţial al firmei, luând în considerare inclusiv riscul
legat de plecarea managerilor cheie sau oportunitatea plecării
managerilor incompetenţi.
- riscul de neîndeplinire al previziunilor datorită
volatilităţii vânzărilor firmei
- Riscul financiar sau de credit – investighează capacitatea
întreprinderii de a rambursa împrumuturile financiare purtătoare de
dobânzi
- Riscul de faliment – investighează capacitatea întreprinderii
de a onora toate categoriile de obligaţii asumate
Analiza tehnică investighează următoarele categorii de risc:
- Riscul opţional (de alegere a unui titlul din mai
multe existente)
- Riscul momentului (de a înregistra pierderi datorită
unui moment de cumpărare/vânzare ales neinspirat)
- Riscul pieţei (determinat de atitudinile investitorilor
şi sentimentul de piaţă)
- Riscul vandabilităţii (apreciază viteza şi uşurinţa cu
care un titlu poate fi tranzacţionat fără o schimbare majoră a
preţului)
108
Ipotezele unei pieţe perfect eficiente sunt punctul de plecare a judecării gradului şi a
tipului său de eficienţă. Dacă avem în vedere trei tipuri (forme) de eficienţă şi anume:
operaţională, funcţională şi informaţională, gradul de eficienţă specific fiecărui tip poate fi
estimat prin prisma corespondenţei dintre ipotezele pieţei perfect eficiente şi situaţia specifică
pieţei analizate.
Eficienţa operaţională are la bază două dintre ipotezele pieţei eficiente referitoare la
participanţii la tranzacţiile desfăşurate pe piaţa de capital (investitori, analişti financiari,
consultanţi de plasament, brokeri, etc):
- raţionalitatea comportamentului acestora pe piaţă
- capacitatea lor de a anticipa comportamentele celorlalţi participanţi la tranzacţii
Eficienţa funcţională (organizaţională) presupune următoarele ipoteze la nivelul
funcţional al pieţei:
- inexistenţa costurilor şi impozitelor legate de tranzacţii sau existenţa unor costuri atât
de mici încât să nu influenţeze sensibil deciziile de investire sau dezinvestire
- existenţa dobânzii fără risc la care se pot lua şi respectiv da cu împrumut sume de
bani
- atomicitatea plasamentelor financiare
Cel mai important criteriu de catalogare a eficienţei unei pieţe este modul de
transmitere şi utilizare a informaţiilor, rapiditatea şi modul în care sunt înglobate noile
informaţii în preţul titlurilor. Din acest punct de vedere, eficienţa informaţională este de cel
mai mare interes în problema evaluării afacerilor.
Eficienţa informaţională a pieţelor de capital îmbracă trei forme:
1. Forma
2. Forma intermediară
3. Forma puternică
Legătura dintre analiza valorilor mobiliare şi gradul de eficienţă a pieţei

Scopul analizei este de a valorifica imperfecţiunile presupuse ale pieţelor de capital iar
relevanţa sa creşte pe măsură ce gradul de eficienţă a pieţei este mai scăzut.
Plecând de la ipoteza că eficienţa pieţei nu este perfectă, mulţi investitori caută o
procedură de exploatare a acestor ineficienţe de piaţă. Cele mai utilizate căi de depistare a
imperfecţiunilor în preţurile de piaţă ale acţiunilor sunt:
- analiza fundamentală
- analiza tehnică (grafică)
Analiza fundamentală serveşte la investigarea şi aprecierea următoarelor categorii de
risc:
- Riscul general
- Riscul schimbării cadrului legislativ
- Riscul inflaţional
- Riscul valutar
109
- Riscul de sector
- Riscul de afacere
- Riscul financiar sau de credit
- Riscul de faliment
Analiza tehnică investighează următoarele categorii de risc:

- Riscul opţional
- Riscul momentului
- Riscul pieţei
- Riscul vandabilităţii

Piaţă de capital, eficienţă operaţională, eficienţă funcţională, eficienţa informaţională, analiza
fundamentală, analiza tehnică, riscul schimbării cadrului legislativ, risc general, risc inflaţional, risc de
afacere, riscul pieţei, riscul vandabilităţii,riscul opţional, riscul de faliment, riscul financiar sau de
credit.
1. Conceptul de eficienţă a pieţelor de capital

2. Care este legătura dintre analiza valorilor mobiliare şi gradul de eficienţă a pieţei?
• Identificaţi varianta incorectă!
1. Analiza tehnică investighează următoarele categorii de risc:

a. Riscul opţional
b. Riscul valutar
110
c. Riscul momentului
d. Riscul pieţei
2. Analiza fundamentală serveşte la investigarea şi aprecierea următoarelor categorii de risc:

a. Riscul general
b. Riscul schimbării cadrului legislativ
c. Riscul opţional
d. Riscul inflaţional
2008
111

Curs Manag Investitiilor

Încărcat de

Informații document

Drepturi de autor

Formate disponibile

Partajați acest document

Partajați sau inserați document

Opțiuni de partajare

Vi se pare util acest document?

Este necorespunzător acest conținut?

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Curs Manag Investitiilor

Încărcat de

Drepturi de autor:

Formate disponibile

UNIVERSITATEA SPIRU HARET

FACULTATEA DE MANAGEMENT FINANCIAR CONTABIL CONSTANŢA

Lector univ.dr. GRECU IULIA

Teme de control (TC)

EFICIENŢA ECONOMICĂ. INVESTIŢII. NOŢIUNI INTRODUCTIVE

Creşterea economică se realizează sub acţiunea unor factori de natură cantitativă şi

Obiectivele unităţii de învăţare:

Competenţele unităţii de învăţare:

Timpul alocat unităţii: 4 ore

1.3. Conţinutul unităţii de învăţare

Investiţiile constituie economii pe care generaţia actuală le face la fondul de consum

• Clasificarea eforturilor economice

După perioada la care se referă:

După caracterul muncii încorporate:

• Clasificarea efectelor economice

După locul lor de apariţie:

După momentul la care apar:

După gradul de cunoaştere:

După perioada în care se realizează:

1.3.2. Factori de creştere a eficienţei economice:

• Factori cu acţiune directă:

• Factori cu acţiune indirectă:

• Factori tehnici – includ măsurile care vizează promovarea progresului tehnic în

• Factori economici – includ principalele pârghii economice şi modul de repartizare a

• Factori naturali – condiţii de climă, bogăţia zăcămintelor

• Factori sociali – cointeresarea materială, îmbunătăţirea condiţiilor de muncă, de viaţă

• Factori generali – sunt aplicaţi în orice domeniu de activitate (promovarea

• Factori specifici – factori climatici

1.3.3. Impactul modernizării şi al restructurării economiei naţionale asupra eficienţei

Modernizarea şi restructurarea activităţii economice influenţează în mod benefic

1.4. Îndrumar pentru autoverificare

Sinteza unităţii de învăţare 1

Clasificarea eforturilor şi a efectelor economice

• Clasificarea eforturilor economice

3. eforturi cu muncă vie

• Clasificarea efectelor economice

Factori de creştere a eficienţei economice:

Impactul modernizării şi al restructurării economiei naţionale asupra eficienţei economice

Modernizarea economică poate îmbrăca următoarele forme:

Concepte şi termeni de reţinut

Întrebări de control şi teme de dezbatere

1. Cum definiţi conceptul de eficienţă economică?

• Alegeţi varianta corectă!

2. Ridicarea calificarii profesionale este un factor de crestere a eficientei economice:

3. Indicatorii ce reflecta efectele economice sunt:

INDICATORI DE EVALUARE A EFICIENŢEI ACTIVITĂŢII ECONOMICE

Evaluarea eficienţei economice a investiţiilor se realizează, ca şi eficienţa economică în general,

2.2. Obiectivele şi competenţele unităţii de învăţare

Obiectivele unităţii de învăţare:

Timpul alocat unităţii: 4 ore

2.3.1. Clasificarea indicatorilor

- Indicele de valorificare a materiilor prime (Iv):

- Consumul specific de un anumit material (CS)

- Indicele de utilizare a fondului de timp maxim disponibil (iu):

- Ponderea cheltuielilor materiale în cheltuielile totale (pm):

- Ponderea produselor de calitate dintr-o clasă (pc):

2.3.2. Indicatorii de bază ai eficienţei economice

Valabil pentru Ii > Ij şi qi > qj.

Aplicaţie rezolvată: Evaluarea eficienţei investiţiilor cu ajutorul indicatorilor statici

Să se fundamenteze varianta optimă de investiţii cu ajutorul indicatorilor statici

Nr. Indicatori U.M. Varianta I Varianta II

Indicatorii de bază statici sunt:

Var. II: Si = 79,7 lei/t

2. Termenul de recuperare a investiţiilor