Universitatea „Tibiscus”

Specializarea: Psihologie

Comunicarea - o interdisciplină?

Profesor: univ. dr. Adrian Rchieru

Student: Ciuică Andreea Cătălina
Anul II
Materie: Psihologie socială
 COMUNICAREA NON VERBALĂ

Clima, anotimpurile, sunetele. culorile, întunericul și

lumina, elementele, alimnentele, zgomotul și liniştea,
mişcarea și repaosul,
totul acționează asupra corpului nostru, dar și asupra sufietului nostru.
Jean-Jacques Rousseau, Les confessions

Afirmația conform căreia comunicarea este un fenomen multicanal sau plurimodal este
deja de domeniul banalității, multiplicarea canalelor și a modurilor de comunicare facând parte
integrantă din viața noastră cotidiană.
Între două persoane comunicarea nu se reduce la schimburi de natură verbală. Mai precis,
„în timpul unei acțiuni față în față, de exemplu, fiecare interlocutor emite (și primeşte) un enunț
total, eterogen, rezultat a1 combinării, în general sinergice, a mai multor elemente. Pe aceeaşi
linie se înscrie și Barlund, care afirma că „Numeroase din semnificațiile umane - chiar
majoritatea lor - sunt conturate prin atingere, expresie, gesturi, expresie facială, cu sau fară
ajutorul cuvintelor. Indivizii se observi reciproc, ascultând pauzele și intonația, observând
vestimentația, privirile sau tensiunea facială, tot așa cum iau în considerație cuvintele. Fără
comunicare nonverbală lumea noastră ar fi incompletă, iar sărăcia interacțiunilor noastre maximă.
Definiție. Este dificil de definit comunicarea nonverbală, ea fiind pluricanală și
plurimodală. Dacă ar fi să definim comunicarea nonverbală, ea ar fi reprezentată de orice element
ce intră în componența unui fenomen comunicativ și care nu ține în mod direct de comunicarea
orală ori scrisă si implică suma stimulilor (cu excepția celor verbali) prezenți în contextul unei
situații de comunicare, generați de individ și care conțin un mesaj potențial.
Vedem astfel cum „comunicarea nonverbală conține un ansamblu vast și heterogen de
procese cu proprietăți coimunicative, începând cu comportamentele mai manifeste și
macroscopice, cum ar fi aspectul exterior, comportamentele de relaționare spațială cu ceilalți
(apropieri, distanțări) și mişcările corpului (ale trunchiului, membrelor sau capului), până la
activități mai puțin evidente și mai fugace, cum ar fi expresiile faciale, privirile și contactul
vizual. intonalitățile vocale "
Intervin aici elemente de natură paralingvistică, precum intonatția și mimica, dar și
gestica, proxemica, kinezica, care pot modifica ori influența mesajul și interacțiunea.

Abordarea interdisciplinară a comunicării nonverbale

Cercetătorii sunt de acord că nu există o singură teorie generală a comunicării nonverbale
și nici numai o singură disciplină care să se ocupe de studiul tipurilor, formelor și funcțiilor
sale.
Sintetizând toate tipurile de abordări ale comunicării nonverbale, Septimiu Chelcea ajunge la
concluzia că „din punct de vedere teoretic și metodologic, analiza comunicării nonverbale s-a
dezvoltat pe trei mari dimensiuni:
a) analiza indicatorilor (studierea aparenței fizice, a artefactelor);
b) factorii determinanți ai comunicării nonverbale (ereditatea, cultura, aparteneța la
gen, contextul etc.);
c) funcțiile comunicării nonverbale, dimensiuni care au condus la abordări extrem de generoase.
 Vedem, astfel, cum studiul comunicării nonverbale se regăsește la confluența dintre mai multe
discipline științifice, care, toate, își coroborează reflecția, analizele și observațiile asupra acestui
domeniu pasionant a1 cunoașterii: este vorba de biologie și neuroștiințe, de sociologie
și antropologie, de psihologie experimentală, socială și clinică.
Sintetizând inter- și trandisciplinalitatea acestui domeniu, Agniezska Hennel - Brzozowska
punctează câteva elemente demne de reținut:
• abordările biologice și neuroștiințifice ale comunicării nonverbale încep cu
binecunoscuta lucrare a lui Charles Darwin, Expresia emoțiilor la om și la animale, în care
cercetătorul analizează originile biologice și înnăscute ale manifestărilor nonverbale. Această
orientare analitică se construiește în jurul ideii fundamentale a existenței unui sistem general de
reguli, cu extindere transculturală, după care funcționează semnele nonverbale pentru reglarea
coexistenței sociale. Astfel, expresiile nonverbale ale emoțiilor ar fi mai degrabă înnăscute,
comune diverselor culturi și diverselor specii;
• abordarea sociologică a comunicării nonverbale își are rădăcinile în cercetările
antropologice și etnografice, care, la rândul lor, le influențează pe cele psihologice. Aceste
orientări pleacă de la constatarea că anumite semne nonverbale au ,.funcții importante în
gestiunea diverselor reguli sociale. Orice cultură își are regulile proprii, ca de exemplu pentru
organizarea unei lecții sau a unei petreceri și, în contextul lor comportamental, comunicarea
nonverbală joacă un rol fundamental în reglarea conduitelor sociale.” Și aceasta pentru că toți
cercetătorii sunt de acord cu existența actelor nonverbale împărțite de membrii colectivității și
înzestrate cu semnificații bine definite din punct de vedere cultural. Abordarea sociologică
demonstrează faptul că, în cadrul unei culturi, semnele nonverbale pot avea semnificații diferite
în diversele contexte sociale;
• abordarea psihologică a comunicării nonverbale, fundamentată pe datele oferite de
psihologia experimentală, socială și clinică (psihiatria), scoate în evidență semnificațiile
psihologice ale coordonării dintre comunicarea verbală și cea non-verbală, are percepțiilor
interpersonale, emoțiilor, vocalizărilor, gesturilor spontane.

(Im)portanța comunicãrii nonverbale

Din cele menționate, ne däm seama de importanța, dar şi de portanța aspectelor

nonverbale ale comunicãrii, de rolul ei în ansamblul comunicärii interpersonale, cercetätorii
Judee K. Burgoon, David B. Buller și W. Gill Woodall, scoțând în evidență urmätoarele valori:
• comunicarea nonverbalã este omniprezentă, însoțind-o şi în multe cazuri înlocuind-o pe
cea verbală;
• formează un sistem lingvistic universal ce depäşeşte granițele geografice;
• decodarea sa este dificilä. putànd conduce atât la înțelegerea corectă şi ła interpretări
greşite ale situațiilor de comunicare;
• este ontogenetic primordială:
• este primordialä în interacțiunile umane, pentru că, chiar înainte de a vorbi, transmitem
mesaje semnificative interlocutorilor prin diferite canale nonverbale (ținută, posturä, minică,
gesticä, etc.);
• poate exprima ceea ce cuvintele nu reuşesc sau nu se cuvine să exprime;
• este mai directä, mai „sinceră” şi „netrucatä” decât comunicarea verbală.
Elemente ale comunicării:
Mesajul trebuie decodat pentru a fi relevant
pentru receptor
Decodarea este un termen tehnic ce defineşte
procesul de analiză (gândire) al receptorului
Decodarea implică interpretarea
Interpretarea se face pe baza experienţei şi a
şabloanelor de referinţă

Feedback-ul este obligatoriu

Comunicare “sens unic”
Comunicare “dublu sens”
Feedback direct
Feedback indirect

Principiile comunicării:
Comunicarea este un comportament care se invaţă
Putem să îmbunătăţim substanţial calitatea relaţiilor interpersonale prin îmbunătăţirea
comunicării
Când exersăm comunicarea ne dezvoltăm noi abilităţi

Impactul comunicării:
Întrebarea este nu cum ne angajăm în comunicare ci dacă comunicăm bine sau prost –
un feedback corect reglează comunicarea
Comunicarea nu depinde de tehnologie ci de oameni

Nu este numai ceea ce spunem, este şi cum spunem

Cum comunicăm este adesea mai important decât ceea ce comunicăm
Comunicarea non verbală implică :
1. Contact vizual 2. Poziţia corpului 3. Distanţa/contact fizic 4. Expresia feţei 5. Gesturi
6. Tonul vocii 7. Fluenţa 8. Ritm 9. Îmbrăcăminte şi ţinuta Comunicarea verbală şi non
verbală se combină pentru a forma stilul personal care este unic fiecărui comunicator

Comunicarea eficientă interdisciplinară în domeniul medical

Influenţează pozitiv evoluţia pacientului

Influenţează pozitiv satisfacţia pacientului şi familiei
Creşte controlul simptomelor
Scade perioada de spitalizare a pacientului
Creşte abilitaţile de diagnostic şi apreciere a prognosticului, precum şi planificarea corectă a
tratamentului pacientului (comparativ cu profesionistul medical care acţionează singur)

BIBLLIOGRAFIE

Chelcea,Septimiu,(coord), Comunicarea nonverbală in spațiul public,București,Tritonic,2004.

Chiru,Irena, Comunicare interpersonlă,București,Tritonic,2004
https://www.anip.ro/media/2014/08/A10_Vlad_Marusteri_Comunicarea-in-echipa-
interdisciplinara.pdf
Teodorescu,Cristiana,Introducere în teoria comunicării,Craiova,2011