Cuprins

Descriere generala
Tusea convulsiva - Cauze si Factori de risc
Tusea Convulsiva - Simptome, Evolutie
Investigatii de laborator
Diagnosticul de tuse convulsiva
Conduita terapeutica (tratament)
Prevenirea tusei convulsive
Tusea Convulsiva - Evolutii, complicatii.
Recomandari Medicale

Tusea convulsiva sau tusea magareasca este unul dintre cele mai grave tipuri de tuse la
copil. Este o boala infecto-contagioasa frecvent intalnita in copilarie si care la varste mici
creste riscul de pneumonie si alte complicatii severe.

Este o infectie intalnita mai frecvent la copii, cu rata crescuta de mortalitate la sugarii pana in 6 luni.
De aceea vaccinarea contra tusei convulsive este obligatorie la noi in tara si se incepe la 2 luni cu
rapel la 4, 6, 12 luni si 4 ani.

Mai rar este intalnita la adolescenti si adulti, fie din cauza lipsei vacinarii in timpul copilariei, fie din
cauza scaderii in timp a protectiei vaccinale sau in situatii de epidemii extinse.

Adultii fac forme mai usoare de boala si reprezinta un rezervor de infectie transmisibila la copii.
Epidemiile cu pertussis apar periodic la fiecare doi-cinci ani, iar vaccinarea nu impiedica aparitia
epidemiilor, deoarece vaccinul controleaza boala dar nu si circulatia bacteriilor B. pertussis.

Oamenii reprezinta singurul rezervor pentru B. pertussis. Aceasta bacterie este pretentioasa si
supravietuieste doar cateva ore in secretiile respiratorii umane. Infectia se transmite in timpul
tusei cand picaturi fine ce contin bacteria sunt proiectate in aer si inhalate de persoanele din jur. B.
pertusis afecteaza intai nasofaringele (portiunea de deasupra gatului aflata in spatele nasului) si
apoi disemineaza catre caile respiratorii inferioare (trahee si bronhii). Foarte rar poate avansa catre
alveole (partea terminala a plamanilor) si determina pneumonie.

Tusea convulsiva - Cauze si Factori de risc

Cauze: Este determinata de Bordetella pertussis ce se localizeaza la nivelul cailor respiratorii, se

multiplica in numar mare si produce leziuni la nivelul mucoasei locale. Aceste leziuni determina
tusea paroxistica, favorizand expulzia si transmiterea infectiei.
Factori de risc: Sugarii si copii mici nevaccinati sunt categoriile cele mai expuse si susceptibile la
boala.

Cai de transmitere: Adolescenti si adultii reprezinta sursa importanta de transmitere a agentului

patogen, care se poate face pe cale directa (respiratorie) sau indirecta prin contactul cu secretii sau
obiecte recent contaminate. Infectia nu are sezonalitate dar este mai frecenta vara si toamna.
Contagiozitatea bolii este foarte crescuta in familii (80-90%). Bolnavii sunt contagiosi aproximativ 3-4
saptamani.

Mecanisme etiopatogenice si date epidemiologice: Este o boala specific umana, intalnita in toata
lumea. Imunitatea prin boala nu este permanenta. In anii 2011 si 2012 s-au raportat 86, respectiv 83
de cazuri in Romania, incidenta fiind in crestere fata de anii 2010 (cand au fost 21 de cazuri)
si 2009 (10 cazuri).

Tusea Convulsiva - Simptome, Evolutie

Incubatia bolii este intre 5 si 21 de zile.

Simptomele de debut sunt nespecifice, cu rinoree, congestie nazala, stranut, ochi rosii si
lacrimosi, febra usoara, stare letargica si tuse uscata, care corespund primei etape a bolii =
catarala.

Apoi tusea devine severa, simptomele se agraveaza, mucusul se acumuleaza in interiorul cailor
respiratorii si determina episoade de tuse chinuitoare, incontrolabila.

Apar accese numeroase si rapide de tuse paroxistica si finalul accesului de tuse este urmat de efort
inspirator si zgomot suierator, ascutit. Aceasta este a doua etapa = paroxistica. Se poate insoti de
cianoza si voma.

Sugarii si copiii mici au stare generala intens influentata, cu accese de tuse insotita de criza de
apnee si cianoza, chiar si convulsii. Intre atacuri starea generala e buna, fara semne de boala.
Paroxismele apar mai frecvent noaptea, si pot ajunge pana la 20-40 atacuri in 24 ore. In aceasta
etapa, accesele de tuse cresc ca frecventa in primele 2 saptamani, stagneaza pentru 2-3 saptamani
si apoi se raresc treptat.
Etapa paroxistica poate dura 1-6 saptamani si poate persista pana la 10 saptamani. Sugarii sub 6
luni sunt mai predispusi la complicatii deoarece nu pot sustine efortul de tuse.

In cea de-a treia etapa – convalescenta – recuperarea este treptata, tusea se diminueza si dispare
in 2-3 saptamani. Paroxismele pot sa reapara la mai multe luni de la debutul bolii in cazul infectiilor
respiratorii ulterioare.

Adolescentii, adultii si copiii partial protejati prin vaccinare se pot infecta cu Bordetella pertussis, dar
boala este mai usoara decat la sugarii si copiii mici. La aceste persoane episoadele de boala pot fi
asimptomatice sau sub forma de tuse usoara nespecifica ce nu dureaza mai mult de 7 zile.
Persoanele in varsta, chiar daca nu dezvolta forme usoare, pot transmite agentul patogen
persoanelor receptive neimunizate.

Investigatii de laborator

Hemoleucograma este modificata cu prezenta leucocitozei, uneori la valori alarmante si limfocitoza

absoluta.

Probele inflamatorii sunt si ele modificate. Izolarea agentului patogen din culturi de sputa, din exudat
faringian sau nazal este dificila. Se poate face si imunoflorescenta directa pentru recunoasterea
antigenelor bacteriene, pe frotiul de sputa.

sus
Diagnosticul de tuse convulsiva

Diagnosticul clinic se sustine pe: date anamnestice (absenta vaccinarii la copiii care au depasit
varsta respectiva), date epidemiologice (contact cu adulti/adolescenti/copiii care tusesc persistent si
caracteristic), date clinice (cu accese de tuse paroxistica+varsaturi cu durata > 2 saptamani, pe
fondul unei lipse de afectare a starii generale, care nu se amelioreaza cu simptomatice sau pe
fondul unor complicatii grave).

sus
Conduita terapeutica (tratament)

Difera in functie de formele bolii. In formele usoare este suficienta izolarea la domiciliu aproximativ
10 zile si administrarea de antibiotice (macrolide) si tratament simptomatic (antitermice, antitusive
sau mucolitice).
In formele severe, la nou-nascuti, sugarii <3 luni, batrani sau in cazurile de complicatii este necesara
spitalizarea (cu monitorizarea atenta a acceselor de tuse si a intensitatii acestora, oxigenoterapie,
nutritie parenterala, corticoterapie si chiar administrarea de imunoglobuline).

Izolarea bolnavului, la domiciliu sau in spital, este obligatorie pentru preintampinarea contactelor cu
persoanele receptive. Se face dezinfectie continua si aerisiri frecvente.

Tratamentul se efectueaza cu antibiotic pentru ameliorarea simptomelor bolii si limitarea raspandirii

infectiei persoanelor din jur. In cazul copiilor, tratamentul se efectueaza in spital sub supraveghere
medicala din cauza complicatiilor grave, iar la adulti se efectueaza la domiciliu.

Antibioticul se administreaza cat mai repede, in faza catarala si la debutul fazei paroxistice, cand
exista contagiozitate maxima., fara a amana pana la sosirea rezultatelor de laborator. Unii bolnavi se
pot recupera si in lipsa tratamentului, dar raman contagiosi pentru cel putin o luna.

Antibioticele folosite fac parte din categoria macrolide, ketolide, fluorochinolone, sulfamide,
doxiciclina. Beta-lactaminele si cefalosporinele nu sunt eficiente in infectia cu Bordetella. Din clasa
macrolidelor se folosea eritromicina 14 zile, dar din cauza reactiilor secundare gastro-intestinale si
cardiace, in prezent se prefera azitromicina si claritromicina 7 zile cu toleranta mult mai buna. Dintre
ketolidele se utilizeaza telitromicina sub rezerva hepatotoxicitatii.

Ca fluorochinolone se folosesc ciprofoxacina, moxifloxacina sau levofloxacina cel putin 7 zile. In caz
de intoleranta la macrolide, se poate recurge la trimetoprim-sulfametoxazol 14 zile, dar este
contraindicat la femei gravide sau care alapteaza pentru ca deteremina icter la fat si sugar.

Intrucat simptomul dominant si cel mai agresiv al bolii il constituie tusea, se intervine terapeutic
pentru amelioarea acesteia: glucocorticoizi sistemici sau inhalatori, salbutamol inhalator,
antihistaminice, antitusive de tip dextrometorfan sau codeina fosfat.

• Era prevaccinală (1922-1940): 157 %000

• Era vaccinală:
• 1940 -1982: ~ 1 %000
• 1982 – pana in prezent- crestere modesta

sus
Prevenirea tusei convulsive
Profilaxia specifica consta in vaccinare incapand cu varstele de 2 luni, 4, 6 luni, 1 an si apoi rapel la
4-6 ani.

Copiii de 7-10 ani ce nu au finalizat schema primara vor primi o doza de DT (diftero-tetano).

Trebuiesc vaccinati toti sugarii, inclusiv cei HIV pozitivi, carora a 4-a doza li se administreaza intre 1
si 2 ani. Vaccinul se amana doar la persoanele cu boli acute febrile.

Profilaxia prin vaccinare: modul cel mai mult eficient de a preveni tusea convulsiva. Aproape in
intreaga lume, vaccinul antipertussis se administreaza concomitent cu vaccinul antidifteric si
antitetanic (DTP). Deoarece rata mortalitatii este foarte mare la copii sub varsta de 1 an, vaccinul se
administreaza de la varsta de 2 luni, cu rapel la 4-6-12 luni si la 4 ani (in total 5 doze). In prezent in
unele tari se administreaza o doza de vaccin si la adolescenti si adulti- booster vaccin.

Profilaxia antimicrobiana: tratament antibiotic pentru persoanele care au venit in contact apropiat
cu persoana bolnava, indiferent de varsta sau statusul de imunizare al contactilor.

Alte metode de profilaxie: spalarea frecventa a mainilor, purtarea de masca faciala, evitarea de a
tusi neprotejat (se acopera gura), izolarea persoanelor bolnave in spital sau la domiciliu pe perioada
tratamentului intrucat abia dupa 5 zile de tratament nu vor mai fi contagioase.

sus
Tusea Convulsiva - Evolutii, complicatii.

Cea mai frecventa complicatie este pneumonia bacteriana care impreuna cu insuficienta
respiratorie secundara poate duce frecvent la deces.

Alte complicatii infectioase sunt bronhopneumonia, atelectazia, bronsiectazie, emfizem subcutanat,

encefalite, hemoragii pulmonare.

Complicatiile secundare hipoxiei sunt cele neurologice: convulsii, encefalopatiemielite, nevrite,

ataxie, afazie, surditate, cecitate mai frecvente la sugari.

Complicatiile datorate efortului de presiune din timpul paroxismelor sunt pneumotorax, epistaxis,
hematom subdural, hernie ombilicala, prolaps rectal.

Alte complicatii: hemoragii subconjunctivale, malnutritia si scaderea in greutate.

sus
Recomandari Medicale

Este important ca parintii sa se prezinte cu copiii la medicul de familie sau cel pediatru.
Medicatie - antitermice (daca e cazul), antitusive, antibiotice macrolide si corticoterapie.

Pertussis, sau tusea convulsiva, este o boala infectioasa acuta cauzata de bacteria Bordetella
pertussis. Epidemiile de pertussis au fost descrise pentru prima data in secolul 16, iar
microorganismul a fost izolat in 1906. In secolul 20, pertussis a fost una din cele mai
raspandite boli ale copilariei si o cauza majora a mortalitatii infantile in Statele Unite.

Inainte de aparitia vaccinului anti-pertussis in anii ’40, anual se raportau peste 200.000 de cazuri de
pertussis. De la inceperea utilizarii pe scara larga a vaccinului, incidenta a scazut cu mai mult de
80% in comparatie cu perioada de dinainte de aparitia vaccinului.

Pertussis ramane o problema majora de sanatate la copiii din tarile in curs de dezvoltare, cu
294.000 de decese cauzate de boala in 2002 (cifra estimata de Organizatia Mondiala a Sanatatii).

Cuprins

Bordetella pertussis (caracteristici, complicatii)

Diagnosticul de laborator
Epidemiologie
Vaccinurile antipertussis
Imunogenicitatea si eficacitatea vaccinurilor
Programarea si utilizarea vaccinurilor
Vaccinuri combinate care contin DTaP
Contraindicatii si precautii la vaccinare
Reactii adverse dupa vaccinare
sus
Bordetella pertussis (caracteristici, complicatii)

Bordetella pertussis

B. pertussis este un bacil mic, aerob, gram-negativ. Este dificil si necesita medii speciale pentru
izolare. B. pertussis produce multiple produse antigene si active biologic, inclusiv toxina pertussis,
hemaglutinina filamentoasa, aglutinogene, adenilat ciclaza, pertactina si citotoxina traheala.

Aceste produse sunt responsabile pentru caracteristicile clinice ale bolii pertussis, iar un raspuns
imun la una sau mai multe dintre acestea produce imunitate in urma infectiei. Imunitatea in urma
infectiei cu B. pertussis nu este permanenta.
Patogeneza

Pertussis este mai intai de toate o boala mediata de toxina. Bacteriile se ataseaza pe cilii celulelor
de la nivelul epiteliului respirator, produc toxine care paralizeaza cilii, si cauzeaza inflamarea
tractului respirator, care interfereaza cu curatarea secretiilor pulmonare. Antigenele pertussis permit
microorganismului sa evadeze din sistemul de aparare al gazdei, unde are loc limfocitoza dar
chemotaxia este impiedicata. Pana de curand se credea ca B. pertussis nu invadeaza tesuturile. Cu
toate acestea, studiile recente au aratat ca bacteriile sunt prezente in macrofagele alveolare.

Caracteristici clinice
Perioada de incubatie este de obicei de 7-10 zile, cu limita de 4-21 zile si rar poate dura si pana la
42 de zile. Parcursul clinic al bolii este impartit in trei faze.

Prima faza, faza catarala, este caracterizata prin debutul insidios al rinoreei, stranut, febra usoara si
uneori tuse usoara, similare unei raceli obisnuite. Tusea devine gradual mai severa, iar dupa 1-2
saptamani incepe a doua faza, paroxistica. De obicei, febra este usoara pe toata durata bolii.

De obicei, in timpul fazei paroxistice se suspecteaza diagnosticul. In mod caracteristic, pacientul are
crize, sau paroxisme de secvente numeroase, rapide de tuse, datorate aparent dificultatii de
expectorare a mucusului gros din ramificatiile traheo-bronhiale.

La finalul paroxismului, efortul lung de inspiratie este de obicei insotit de o convulsie caracteristica
de sonoritate ridicata. In timpul unui astfel de atac, pacientul poate deveni cianotic (se albastreste).
Copii si nou nascutii in special sunt foarte bolnavi si extenuati. De obicei episodul este urmat de
varsaturi si oboseala. Intre atacuri persoana nu pare bolnava.

Atacurile paroxistice apare mai frecvent noaptea, cu o medie de 15 atacuri in 24 de ore. In timpul
primelor 2 saptamani din aceasta faza, atacurile cresc in frecventa, raman la acelasi nivel timp de 2-
3 saptamani, iar apoi scad gradual. Faza paroxistica dureaza, de obicei, 1-6 saptamani, dar poate
persista pana la 10 saptamani. Este posibil ca nou nascutii cu varsta sub 6 luni sa nu prezinte
convulsie, dar au episoade paroxistice de tuse.

In faza de convalescenta, vindecarea este graduala. Tusea devine mai putin paroxistica si dispare in
2-3 saptamani. Cu toate acestea, paroxismele reapar adeseori cu infectii respiratorii timp de mai
multe luni dupa debutul pertussis.

Adolescentii, adultii si copiii partial protejati prin vaccin se pot infecta cu B. pertussis, dar pot avea
forme mai usoare decat nou nascutii si copiii mici. Infectia pertussis la aceste persoane poate fi
asimptomatica, sau se poate prezenta ca o afectiune cu tuse usoara pana la pertussis clasic cu tuse
persistenta (i.e. care dureaza mai mult de 7 zile). Convulsia la inspiratie nu este frecventa.

Chiar daca boala poate fi mai usoara la persoanele mai in varsta, cei care sunt infectati pot
transmite boala la alte persoane, inclusiv la nou nascutii neimunizati sau imunizati incomplet.
Persoanele mai in varsta constituie adeseori primul caz de pertussis intr-o familie cu cazuri multiple
de pertussis si reprezinta, de multe ori, sursa de infectie pentru copii.

Complicatii
Cea mai frecventa complicatie si cauza a numeroase decese asociate cu pertussis este pneumonia
bacteriana secundara. Nou nascutii sunt expusi celui mai ridicat risc de complicatii asociate cu
pertussis. Datele din 1997-2000 arata ca pneumonia a aparut la 5,2% din toate cazurile de pertussis
raportate si la 11,8% din nou-nascutii cu varsta sub 6 luni.

Complicatii neurologice, cum ar fi convulsiile si encefalopatia (o tulburare difuza a creierului) pot

aparea ca rezultat al hipoxiei (reducerea aportului de oxigen) cauzate de tuse, sau, posibil, din
cauza toxinei. Complicatiile neurologice ale pertussis sunt mult mai frecvente la nou nascuti. Alte
complicatii mai putin grave ale pertussis includ otita medie, anorexia si deshidratarea.

Complicatiile care rezulta din presiunea exercitata de paroxismele severe includ pneumotorax,
epistaxis, hematom subdural, hernii si prolaps rectal.

In perioada 2004-2006 la CDC s-au raportat in total 82 de decese cauzate de pertussis. Din
acestea, 69 (84%) erau copii cu varsta de 3 luni sau mai mici.

Si adolescentii si adultii pot dezvolta complicatii la pertussis, cum ar fi tulburari ale somnului,
incontinenta urinara, pneumonie si fractura de coaste.

sus
Diagnosticul de laborator

Diagnosticul de pertussis se bazeaza pe istoricul clinic caracteristic (tuse care dureaza peste 2
saptamani cu convulsie, paroxisme, sau varsaturi post-tusive), precum si o serie de teste de
laborator (cultura, reactie de polimeraza in lant - PCR, test direct cu anticorpi fluorescenti – DFA si
serologie).

Cultura este considerata a fi testul standard de laborator si este cel mai specific dintre testele de
laborator pentru pertussis. Cu toate acestea, B. pertussis este dificil de izolat pe culturi. Cultura
poate fi afectata de colectarea si transportul probelor si de tehnicile de izolare. Probele din zona
posterioara a nazofaringelui, nu din gat, trebuie obtinute folosind exudate Dacron® sau cu alginat de
calciu (nu bumbac).

Ratele de izolare sunt mai ridicate in primele 3-4 saptamani ale bolii (faza catarala si inceputul fazei
paroxistice). Culturile sunt variabil pozitive (30%-50%) si pot dura chiar si pana la 2 saptamani, astfel
ca rezultatele pot fi obtinute prea tarziu pentru a mai fi utile din punct de vedere clinic. Culturile au
sanse putin probabile de a fi pozitive daca sunt realizate mai tarziu in parcursul bolii (mai mult de 2
saptamani dupa instalarea tusei) sau pe probe de la persoane care au primit antibiotice sau au fost
vaccinate. Deoarece de multe ori adolescentii si adultii tusesc timp de cateva saptamani inainte de a
primi ingrijiri medicale, de obicei este prea tarziu ca respectiva cultura sa mai poate fi utilizata.

Din cauza sensibilitatii crescute si raportarii mai rapide a rezultatelor la reactia de polimeraza in lant,
in prezent multe laboratoare utilizeaza numai aceasta metoda. PCR trebuie utilizata in plus fata de
cultura si nu ca inlocuitor. FDA nu a aprobat niciun produs PCR si nu exista protocoale
standardizate, reactivi sau formate de raportare pentru testarea PCR a pertussis. In consecinta,
testele PCR variaza destul de mult de la un laborator la altul.

Specificitatea poate fi redusa, cu rate ridicate de rezultate fals pozitive la unele laboratoare. La fel ca
si cultura, si PCR este afectata de recoltarea probelor. Un exudat nazofaringian obtinut incorect are
toate sansele sa fie negativ si prin cultura si prin PCR. PCR este mai putin afectata de terapia
anterioara cu antibiotic, de vreme ce microorganismul nu are nevoie sa fie viabil pentru a fi pozitiv
prin PCR. Este esential ca pentru confirmarea rezultatelor PCR sa se utilizeze si cultura.

Testarea AFD (DFA) a probelor nazofaringiene poate fi utila ca un test de screening rapid pentru
pertussis. Utilizarea testului AFD (DFA) monclonal a imbunatatit specificitatea, dar AFD prezinta inca
o sensibilitate redusa si nu trebuie sa fie luat in considerare ca criteriu pentru confirmarea in
laborator.

Testarea serologica ar putea fi utila pentru adultii si adolescentii care se prezinta tarziu pe parcursul
bolii, atunci cand este posibil ca si cultura si PCR sa fie negative. Cu toate acestea, FDA nu a
aprobat niciun test pentru diagnostic. Testele serologice disponibile in prezent masoara anticorpii
care ar putea rezulta fie din infectie, fie din vaccinare, astfel ca un raspuns serologic pozitiv
inseamna pur si simplu ca respectiva persoana a fost expusa la pertussis fie prin infectare recenta
sau mai indepartata, sau prin vaccinare recenta sau mai indepartata.

De vreme ce vaccinarea poate induce si anticorpi IgM si IgA (in plus fata de anticorpii IgG), utilizarea
unor astfel de teste serologice nu poate diferentia infectia de raspunsul la vaccin. In
prezent,rezultatele testelor serologice nu trebuie luate in considerare pentru confirmarea cazurilor de
infectie pertussis.
Numarul ridicat de globule albe cu limfocitoza este de obicei prezent la nou nascutii care prezinta
boala clasica. Numarul absolut de limfocite ajunge de multe ori la 20.000 sau mai mult. Cu toate
acestea, este posibil sa nu existe limfocitoza la unii nou nascuti sau copii, sau la persoanele cu
forme usoare sau modificate de pertussis.

Management medical

Managementul medical al cazurilor de pertussis este in principal simptomatic, desi si antibioticele

sunt utile. Se poate utiliza eritromicina. Aceasta terapie curata organismul de secretii, de aceea
scade comunicabilitatea si, daca se demareaza devreme, poate modifica evolutia bolii.

Tuturor contactilor apropiati ai persoanelor cu pertussis, indiferent de varsta si status al vaccinarii

trebuie sa li se administreze un antibiotic eficient impotriva pertussis (cum ar fi azitromicina,
eritromicina sau trimetoprim-sulfametoxazol). Tratamentul revizuit si recomandarile privind profilaxia
post-expunere au fost publicate in decembrie 2005.

Toti contactii apropiati care nu au implinit 7 ani si nu au finalizat seria principala de 4 doze trebuie sa
termine seriile de vaccinare la intervalele minime. (vezi tabelul din anexa A). Contactii apropiati cu
varsta intre 4-6 ani si care nu au primit inca a doua doza de rapel (de obicei a 5-a doza a DTaP)
trebuie vaccinati. Administrarea de Tdap la persoanele cu varste intre 10-64 ani care au fost expuse
la o persoana cu pertussis nu este contraindicata, dar eficacitatea utilizarii Tdap post-expunere nu
este cunoscuta.

sus
Epidemiologie

Ocurenta
Pertussis apare peste tot in lume.

Sursa
Pertussis este o boala specific umana. Nu este cunoscuta existenta gazdelor sau vectorilor animali
sau insecte. Adolescentii si adultii reprezinta o sursa importanta de B. pertussis si sunt de multe ori
sursa de infectie pentru nou nascuti.

Transmitere
Transmiterea apare cel mai frecvent prin caile respiratorii prin contact cu nuclei in picatura, sau prin
contact pe calea aerului cu nuclei in picatura din secretiile respiratorii. Transmiterea apare mai putin
frecvent prin contact cu articolele proaspat contaminate ale unei persoane infectate.
Diagrama temporala
Pertussis nu are o diagrama temporala distincta pe anotimpuri, dar incidenta poate creste vara si
toamna.

Comunicabilitate
Pertussis este o boala extrem de contagioasa, dupa cum dovedesc ratele de atac secundar de 80%
la contactii suspecti din locuinta. Persoanele cu pertussis sunt extrem de contagioase in perioada
catarala si in primele 2 saptamani dupa debutul tusei (i.e. aproximativ 21 zile).

sus
Vaccinurile antipertussis

Vaccinul antipertussis celular

Vaccinul antipertussis celular contine o suspensie inactivata de celule B. pertussis. Aceasta a fost
conceputa in anii '30 si utilizata la scara larga in cabinetele medicale pana la mijlocul anilor '40.

Pe baza testelor de eficacitate controlate efectuate in anii '40 si a studiilor ulterioare de observatie, o
prima serie de patru doze de vaccin DTP celular a avut o eficacitate de 70%-90% in prevenirea bolii
pertussis grave. Protectia scadea in timp, disparand complet la 5-10 ani de la administrarea ultimei
doze. Dupa administrarea a jumatate din dozele de vaccinuri DTP celulare, la locul intepaturii
apareau reactii locale ca roseata, inflamare si durere. Febra si alte evenimente sistemice usoare
erau, de asemenea, frecvente. Preocuparile legate de siguranta au dus la conceperea de vaccinuri
mai purificate (acelulare) care sunt asociate cu o frecventa mai redusa a reactiilor adverse.
Vaccinurile antipertussis celulare nu mai sunt disponibile in Statele Unite, dar sunt inca utilizate in
multe alte tari.

Vaccinul antipertussis acelular

Caracteristici
Vaccinurile antipertussis acelulare sunt vaccinuri subunitare care contin componente purificate,
inactivate de celule B. pertussis. S-au dezvoltat numeroase vaccinuri antipertussis acelulare pentru
diferite grupe de varsta; acestea contin diferite componente pertussis in concentratii variate.
Vaccinurile antipertussis acelulare sunt disponibile numai sub forma de combinatii cu toxoida
tetanica si toxoida difterica.

Formula pediatrica (DTaP)

In prezent, in Statele Unite sunt disponibile trei vaccinuri antipertussis acelulare. Toate cele trei
vaccinuri sunt combinate cu toxoida difterica si toxoida tetanica ca DTaP si sunt autorizate pentru
copii cu varste intre 6 saptamani si 6 ani (7 ani). Infanrix (GlaxoSmithKline) contine trei antigene, in
principal toxina pertussis (PT) si FHA.

Tripedia (sanofi pasteur) contine doua componente, FHA si PT, in cantitati egale. Daptacel (sanofi
pasteur) contine cinci componente, PT, FHA, pertactina si fimbria tip 2 si 3. Niciunul dintre
vaccinurile DTaP disponibile nu contine timerosal ca si conservant, desi Infanrix si Daptacel contin
2-fenoxietanol ca si conservant. Tripedia nu contine conservant. Toate cele trei vaccinuri sunt
furnizate in flacoane sau seringi cu doza unica.

Formula pentru adolescenti si adulti (Tdap)

Vaccinurile antipertussis acelulare au fost autorizate pentru prima data pentru adolescenti si adulti in
2005. In prezent sunt disponibile doua vaccinuri. Ambele vaccinuri sunt combinate cu toxoida
tetanica si o cantitate redusa de toxoida difterica in comparatie cu vaccinul DTap pediatric (i.e.
cantitati similare de toxoida tetanica si toxoida difterica in comparatie cu formula Td pentru adulti).
Boostrix (GlaxoSmithKline) este autorizat pentru persoanele cu varsta intre 10-64 de ani si contine
trei antigene pertussis (PT, FHA si pertactina) intr-o cantitate redusa in comparatie cu formula
pediatrica de la GlaxoSmithKline.

Vaccinul contine ca adjuvant hidroxid de aluminiu si nu contine conservant. Adacel (sanofi pasteur)
este autorizat pentru a fi utilizat la persoanele cu varsta intre 11-64 de ani. Contine aceleasi cinci
componente pertussis ca si Daptacel, dar o cantitate redusa de PT. Adacel contine ca adjuvant
fosfat de aluminiu si nu contine conservant. Ambele vaccinuri sunt furnizate in flacoane sau seringi
cu doza unica.

sus
Imunogenicitatea si eficacitatea vaccinurilor

DTaP
Incepand cu 1991, mai multe studii efectuate in Europa si Africa au evaluat eficacitatea vaccinurilor
DTaP administrate la nou nascuti. Aceste studii variau in ceea ce priveste tipul si numarul de
vaccinuri, design, definitia de caz si metoda de laborator utilizata pentru confirmarea diagnosticului
de pertussis, astfel ca o comparatie intre aceste studii trebuie facuta cu precautie.

Cifrele estimative privind eficacitatea vaccinului variau de la 80% la 85% pentru vaccinurile
autorizate in prezent in Statele Unite. Intervalele de incredere pentru eficacitatea vaccinurilor se
suprapun, sugerand ca niciunul dintre vaccinuri nu este semnificativ mai eficient decat celelalte.
Atunci cand a fost studiat, vaccinul antipertussis acelular a fost semnificativ mai eficient decat DTP
celular.
Reactiile adverse sistemice si reactiile locale usoare, precum si reactii adverse mai severe (cum ar fi
febra, plans persistent, episoade hipotonice hiporesponsive si atacuri) au aparut mai rar la nou
nascutii vaccinati cu vaccinuri antipertussis acelulare decat la cei vaccinati cu DTP celular.

Tdap

Vaccinurile Tdap cu formula pentru adolescenti si adulti au fost autorizate pe baza non-inferioritatii
raspunsului serologic la diferitele componente comparate cu formula pediatrica a DTaP a fiecarei
companii (Infanrix si Daptacel) la persoanele care au primit vaccinuri pediatrice DTaP sau DTP in
copilarie.
La ambele vaccinuri, raspunsul imun la o singura doza de Tdap a fost similar cu cel rezultat in urma
a trei doze de DTaP la nou nascuti. Acest tip de studiu este cunoscut sub denumirea de „bridging”.
Se considera ca noile vaccinuri au o eficacitate clinica similara cu vaccinul DTaP, de vreme ce a fost
atins un nivel similar al anticorpilor la componente.

sus
Programarea si utilizarea vaccinurilor

DTaP
Prima serie de vaccin DTaP consta in patru doze, primele trei doze administrandu-se la intervale de
4-8 saptamani (minim 4 saptamani), incepand cu varsta de 6 saptamani si pana la varsta de 2 luni.
Cea de-a patra doza este administrata la 6-12 luni dupa cea de-a treia pentru a mentine o imunitate
adecvata in anii prescolari. DTaP trebuie administrat simultan cu toate celelalte vaccinuri indicate.

Cea de-a patra doza din toate marcile de vaccin DTaP este autorizata, iar ACIP recomanda sa fie
administrata la varsta de 15-18 luni (17-20 luni pentru Daptacel). Cu toate acestea, ACIP recomanda
ca, in anumite circumstante, cea de-a patra doza sa fie administrata inaintea implinirii varstei de 15
luni. Cea de-a patra doza de DTaP trebuie administrata in cazul in care copilul are cel putin varsta
de 12 luni, si au trecut cel putin 6 luni de la administrarea celei de-a treia doze si, in opinia
furnizorului de servicii de imunizare, copilul nu va mai reveni pentru o vizita suplimentara la varsta
de 15-18 luni. Pentru administrarea celei de-a patra doze de DTaP la varsta de 12-14 luni, trebuie
indeplinite toate cele trei criterii.

Copiii care au primit toate cele patru doze primare inainte de implinirea varstei de 4 ani trebuie sa
primeasca o a cincea doza de DTaP (de rapel) inainte de a incepe scoala. Aceasta doza de rapel nu
este necesara (dar poate fi administrata) daca cea de-a patra doza din seria primara s-a administrat
la implinirea varstei de patru ani sau mai tarziu. Doza de rapel creste nivelurile de anticorpi si poate
scadea riscul de transmitere a bolii de catre copiii de varsta scolara la fratii mai mici, care nu sunt
complet vaccinati.

La copiii care au inceput seria de vaccinari cu DTP celular, DTaP trebuie substituit cu orice doze
care au ramas din seria antipertussis.

ACIP recomanda ca seriile de vaccinari sa fie finalizate cu aceeasi marca de vaccin DTaP, daca
este posibil. Cu toate acestea, date limitate sugereaza ca astfel de programe de vaccinare DTaP,
„mix and match” nu afecteaza negativ siguranta si imunogenicitatea. Daca furnizorul de servicii de
vaccinare nu cunoaste sau nu are tipul de vaccin DTaP administrat anterior la un copil, pentru
continuarea si finalizarea seriilor de vaccinare acesta trebuie sa utilizeze orice vaccin DTaP
disponibil. Indisponibilitatea vaccinului utilizat pentru dozele anterioare nu reprezinta un motiv pentru
ratarea ocaziei de administrare a unei doze de vaccin antipertussis acelular pentru care copilul este
eligibil.

Intreruperea programului recomandat sau amanarea dozelor nu are ca rezultat reducerea nivelului
imunitatii obtinute la finalizarea seriei primare. Indiferent de perioada de timp dintre doze, nu este
nevoie sa se reinceapa o serie noua.

Tdap
Ambele vaccinuri Tdap sunt autorizate de Administratia pentru alimente si medicamente (Food and
Drug Administration – FDA) pentru o singura doza (de rapel) la persoanele care au finalizat seriile
de vaccinari DTP/DTaP recomandate in copilarie. Boostrix este autorizat pentru a fi utilizat la
persoanele cu varsta intre 10-64 de ani; Adacel este autorizat pentru a fi utilizat la persoanele cu
varsta intre 11-64 de ani.

ACIP recomanda ca adolescentilor cu varsta intre 11-12 ani sa li se administreze o singura doza de
Tdap in loc de Td. Adolescentilor cu varsta intre 13-18 ani carora nu li s-a administrat Tdap trebuie
sa li se administreze o singura doza de Tdap ca doza de rapel catch-up in loc de Td, daca acestia
au finalizat seriile de vaccinare DTaP/DTP recomandate in copilarie si inca nu au primit doza de
rapel Td.

Pentru a reduce riscul de reactii adverse locale si sistemice, intre administrarea Td si Tdap se
recomanda un interval de 5 ani. Cu toate acestea, ACIP nu defineste un interval minim absolut intre
Td si Tdap. Intervalul dintre Td si Tdap poate fi mai scurt de 5 ani, in cazul in care este necesara
protectia antipertussis.

Decizia de administrare a Tdap atunci cand de la ultima doza de Td au trecut mai putin de 5 ani
trebuie sa se bazeze pe beneficiile imunitatii antipertussis, care trebuie sa depaseasca riscurile de
reactii adverse locale. Se poate lua in calcul un interval de sub 5 ani in situatiile de risc ridicat de
pertussis, cum ar fi in timpul unei epidemii de pertussis, sau daca este necesara protectia datorita
unui contact din familie sau unui alt contact apropiat unui nou nascut cu varsta sub 12 luni sau unui
copil mic care nu a fost vaccinat antipertussis.

ACIP recomanda ca adultilor cu varsta intre 19-64 de ani sa li se administreze o singura doza de
Tdap pentru a inlocui o doza de Td pentru imunizarea de rapel impotriva tetanosului, difteriei si
pertussis. Pentru asigurarea protectiei impotriva pertussis, Tdap poate fi administrat la un interval
mai mic de 10 ani de la administrarea ultimului vaccin cu toxoida tetanica. Trebuie pus accentul pe
vaccinarea Tdap a adultilor care au contact apropiat cu nou nascutii, cum ar fi personalul de ingrijire
a copilului, personalul medical si parintii. In mod ideal, Tdap trebuie administrat cu cel putin 1 luna
inainte de inceperea contactului apropiat cu nou nascutul.

Orice femeie care ar putea ramane insarcinata este incurajata sa primeasca o singura doza de
Tdap, daca nu i s–a administrat deja o doza. Femeile care nu au fost vaccinate cu Tdap (inclusiv
femeile care alapteaza) trebuie sa primeasca o doza in perioada imediata postpartum, inainte de
externarea din spital sau din maternitate, daca au trecut cel putin 2 ani de la ultimul Td. Se pot utiliza
intervale mai mici de la ultimul Td, daca este necesar.

Daca Tdap nu poate fi administrat inainte de externare, acesta trebuie administrat cat mai curand
posibil. Doza de Tdap inlocuieste ultima doza programata de Td.

ACIP recomanda Td atunci cand este necesara protectia impotriva tetanusului sau difteriei in timpul
sarcinii. Cu toate acestea, sarcina nu este o contraindicatie pentru utilizarea Tdap. In anumite
circumstante, ca de exemplu o epidemie de tuse convulsiva, un clinician poate alege sa
administreze Tdap la o femeie insarcinata.

Cand se administreaza Td sau Tdap in timpul sarcinii, se prefera al doilea sau al treilea trimestru
pentru a se evita asocierea concidenta a vaccinarii cu avortul spontan, care este mai frecvent in
primul trimestru. Clinicienii pot alege sa administreze Tdap in loc de Td la vaccinarea catch-up sau
de rutina pentru a asigura protectie impotriva tusei convulsive la adolescentele insarcinate, deoarece
tusea convulsiva este mai des intalnita la acestea. Totodata, ei pot prefera administrarea de Tdap la
femeile insarcinate care fac parte din personalul sanitar sau personalul din serviciile de ingrijire a
copilului (pentru a preveni transmiterea la nou-nascutii cu varsta sub 12 luni si la alte persoane
vulnerabile) si la femeile insarcinate angajate intr-o institutie sau care locuiesc intr-o comunitate
unde exista multe cazuri de tuse convulsiva.

Personalul medical care lucreaza in spitale sau servicii ambulatorii si care are contact direct cu
pacientii trebuie sa primeasca o singura doza de Tdap cat mai curand posibil. Trebuie acordata
prioritate la vaccinarea personalului medical care are contact direct cu nou nascutii cu varsta de 12
luni sau mai mici. Pentru doza de Tdap se recomanda un interval de numai 2 ani (sau mai putin) de
la ultima doza de Td.

Vaccinul Tdap poate fi administrat in cadrul aceleiasi vizite, sau oricand inainte sau dupa orice alt
vaccin. Imunitatea dupa pertussis nu este permanenta. Persoanele cu un istoric de pertussis trebuie
sa primeasca o singura doza de Tdap daca se recomanda acest lucru.

Toti adolescentii si adultii trebuie sa detina documente care sa ateste faptul ca au primit o serie
primara de cel putin trei doze de toxoida tetanica si toxoida difterica in timpul vietii. O persoana care
detine astfel de documente trebuie sa primeasca o serie de trei doze de vaccin care contine tetanos
si difterie.

Una dintre aceste doze, de preferat prima, trebuie sa fie Tdap daca persoana are cel putin 10 ani
(varsta minima aprobata pentru unul sau doua produse Tdap disponibile). Celelalte doua doze
trebuie sa fie doze de vaccin Td formula pentru adulti.

Niciun vaccin nu este aprobat pentru copiii cu varsta de 7-9 ani sau pentru persoanele cu varsta de
peste 64 de ani. ACIP nu recomanda utilizarea Tdap la persoanele din aceste grupe de varsta.

sus
Vaccinuri combinate care contin DTaP

TriHIBit
In prezent, in Statele Unite sunt autorizate doua vaccinuri combinate care contin DTaP. TriHIBit
(sanofi pasteur) contine vaccinul DTaP si Hib (Haemophilus influenzae tip b). Vaccinurile sunt
comercializate in flacoane separate, iar componenta DTaP (Tripedia) este utilizata pentru
reconstituirea componentei Hib (ActHIB). Nicio alta marca de vaccin DTaP si Hib nu poate fi utilizata
pentru a produce aceasta combinatie (ex.: Infanrix nu trebuie inlocuit cu Tripedia).

In plus, atunci cand sunt comercializate ca TriHIBit, componentele DTaP si Hib au un singur numar
de lot. In general, furnizorii trebuie sa utilizeze numai DTaP si Hib furnizate impreuna ca TriHIBit. Cu
toate aceste, este acceptabil sa se combine Tripedia si ActHIB care au fost furnizate separat (i.e. nu
in acelasi ambalaj TriHIBit). In aceasta situatie, in fisa copilului trebuie inregistrate numerele de lot
ale ambelor vaccinuri.

TriHIBit nu a fost aprobat de FDA pentru a fi utilizat in seriile primare la varste de 2, 4 sau 6 luni. El a
fost aprobat numai pentru a patra doza a seriilor de DTaP si Hib. Daca se administreaza TriHIBit sub
forma de una sau mai multe doze din seriile primare la varste de 2, 4 sau 6 luni, dozele de Hib nu
trebuie luate in considerare, iar copilul trebuie revaccinat anti Hib conform varstei. Dozele de DTaP
trebuie numarate ca fiind valide si nu trebuie repetate.

Desi TriHIBit nu poate fi utilizat in seriile primare la varste de 2, 4 sau 6 luni, acesta poate fi utilizat
ca doza de rapel (finala) dupa o serie de vaccin anti Hib cu un singur antigen sau dupa un vaccin
combinat anti hepatita B-Hib (Comvax). TriHIBit poate fi utilizat in cazul in care copilul are 12 luni
sau este mai mare si a primit in prealabil cel putin o doza de vaccin anti Hib cu 2 sau mai multe luni
inainte, iar TriHIBit va fi ultima doza din seriile Hib. Spre exemplu, TriHIBit poate fi utilizat pentru
doza de rapel la varsta de 12-15 luni la un copil care a primit Comvax sau PedvaxHib la 2 luni si 4
luni, sau trei doze prealabile de HibTiter sau ActHib. TriHIBit poate fi utilizat si la copii cu varsta intre
15-59 luni, care au primit in prealabil cel putin o doza din orice vaccin care contine Hib. TriHIBit nu
trebuie utilizat in cazul in care copilul nu a primit in prealabil nicio doza Hib.

Pediarix
In 2002, FDA a aprobat Pediarix (GlaxoSmithKline), primul vaccin combinat pentavalent (cu 5
componente) autorizat in Statele Unite. Pediarix contine vaccinurile DTaP (Infanrix), hepatita B
(Engerix-B) si anti-polio inactivat. In studiile efectuate inainte de autorizare, proportia copiilor care au
dezvoltat un nivel protectiv de anticorpi si titrul de anticorpi au fost cel putin la fel de ridicate cand
antigenele din vaccin au fost administrate impreuna ca Pediarix ca si in cazul in care copiii au primit
vaccinuri separate.

Varsta minima pentru prima doza de Pediarix este de 6 saptamani, astfel ca nu poate fi utilizata
pentru doza de la nastere din seria anti hepatita B. Pediarix este aprobat pentru primele trei doze din
seria de vaccin DTaP si anti-polio inactivat (IPV), care sunt administrate de obicei la 2, 4 si 6 luni; el
nu este aprobat pentru doza a patra si a cincea (de rapel) din seria DTaP sau IPV. Cu toate acestea,
Pediarix este aprobat pentru a fi utilizat pana la varsta de 6 ani. Un copil care a ramas in urma cu
programul de vaccinari poate primi Pediarix atat timp cat se administreaza doza 1, 2, sau 3 din serie,
iar copilul are sub 7 ani.
O doza de Pediarix administrata din neatentie ca cea de-a patra sau a cincea doza din seria DTaP
sau IPV nu trebuie repetata.

Daca este necesar, Pediarix poate fi utilizat in mod intersanjabil cu alte vaccinuri care contin
pertussis (desi ACIP prefera utilizarea aceleiasi marci de DTaP pentru toate dozele din serie, daca
este posibil). El poate fi administrat la 2, 4 si 6 luni la nou nascutii care au primit la nastere o doza de
vaccin impotriva hepatitei B (un total de patru doze de vaccin impotriva hepatitei B). Desi nu este
etichetat in acest sens de catre FDA, Pediarix poate fi utilizat la nou nascutii ale caror mame sunt
HBsAg pozitive sau al caror status HBsAg nu este cunoscut.
Pentacel
Pentacel este un vaccin combinat care contine vaccin anti Hib liofilizat (ActHIB) care este reconstituit
cu o solutie lichida DTaP-IPV. Vaccinul a fost autorizat de FDA in iunie 2008. Pentacel este autorizat
de FDA pentru dozele 1 pana la 4 din seriile de DTaP la copiii cu varste intre 6 saptamani si 4 ani.
Intervalele minime pentru Pentacel sunt determinate de componenta DTaP. Primele trei doze trebuie
separate la 4 saptamani.

Cea de-a patra doza trebuie separata de cea de-a treia cu cel putin 6 luni calendaristice si nu trebuie
administrata inainte de implinirea varstei de 12 luni. Pentacel nu trebuie utilizat pentru cea de-a
cincea doza a seriei de DTaP, sau pentru copiii cu varste de peste 5 ani, indiferent de numarul de
doze prealabile ale vaccinurilor componente.

Solutia DTaP-IPV este autorizata numai pentru a fi utilizata ca diluant pentru componenta Hib
liofilizata si nu trebuie utilizata separat.

Alte informatii privind DTaP

In anumite situatii, vaccinarea cu vaccinul DTaP trebuie amanata in cazului unui copil cu o afectiune
neurologica cunoscuta sau suspectata, pana cand acesta este evaluat, se incepe tratamentul, iar
afectiunea se stabilizeaza. Aceste afectiuni includ prezenta unei tulburari neurologice evolutive (ex.:
epilepsie necontrolata, spasme infantile si encefalopatie progresiva), a unui istoric de atacuri care nu
a fost evaluat, sau a unui eveniment neurologic care apare intre dozele de vaccin antipertussis.

Un istoric in familie de atacuri sau alte afectiuni neurologice, sau afectiuni neurologice stabile sau
rezolvate (ex.: epilepsie idiopatica controlata, paralizie cerebrala, intarziere in dezvoltare) nu
reprezinta contraindicatie la vaccinarea antipertussis. Se poate administra acetaminofen sau
ibuprofen sau copii care prezinta un astfel de istoric sau astfel de afectiuni la momentul vaccinarii cu
DTaP si la 24 de ore dupa aceasta, pentru a se reduce posibilitatea de aparitie a febrei post-
vaccinare, care ar putea cauza atacuri febrile.

Reducerea dozei de vaccin DTP celular sau DTaP sau administrarei intregii doze in doze multiple
mai mici poate avea ca rezultat un raspuns imun alterat si protectie inadecvata. Mai mult decat atat,
nu exista dovezi care sa ateste ca sansa de aparitie a unei reactii semnificative la vaccin poate fi
redusa prin aceasta metoda. Utilizarea de doze multiple reduse care impreuna egaleaza o doza
completa de imunizare, sau utilizarea de doze mai mici, impartite, nu este aprobata sau
recomandata. Orice vaccinare care utilizeaza mai putin decat doza standard nu trebuie numarata,
iar persoana trebuie revaccinata conform varstei.

Copiii care s-au recuperat dupa pertussis, iar acest lucru poate fi atestat prin documente, nu au
nevoie de doze suplimentare de vaccin antipertussis pediatric. Cu toate acestea, vaccinul Tdap este
recomandat atunci cand copilul implineste varsta eligibila. Documentatia satisfacatoare include
determinarea B. pertussis pe cultura sau simptome tipice si evolutie clinica atunci cand acestea sunt
asociate epidemiologic cu un caz confirmat prin cultura, ca in cazul epidemiilor. Atunci cand lipseste
confirmarea diagnosticului, vaccinarea trebuie finalizata, deoarece boala poate fi cauzata de alte
specii de Bordetella, de alte bacterii sau de anumite virusuri.

sus
Contraindicatii si precautii la vaccinare

DTaP
Contraindicatiile la vaccinarea cu DTaP sunt o reactie alergica (anafilaxie) severa la o componenta a
vaccinului sau ca urmare a unei doze prealabile de vaccin, si encefalopatia care nu se datoreaza
unei alte cauze identificabile care apare in 7 zile de la vaccinare.

Boala in forma moderata sau acuta severa reprezinta precautie la vaccinare. Copiii cu afectiuni
usoare, cum ar fi otita medie sau infectia tractului respirator superior trebuie vaccinati. Copiii pentru
care vaccinarea se amana datorita unei afectiuni moderate sau acute severe trebuie vaccinati dupa
vindecare.

Anumite reactii adverse rare aparute in urma vaccinarii cu DTaP sunt considerate precautii la dozele
ulterioare de vaccin antipertussis pediatric. Aceste reactii adverse sunt temperatura de 105°F
(40.5°C) sau mai ridicata in termen de 48 de ore, care nu se datoreaza unei alte cauze identificabile,
colaps sau stare de soc (episode hipotonic hiporesponsiv) in termen de 48 de ore, plans persistent,
inconsolabil care dureaza peste 3 ore si care apare in 48 de ore si atacuri cu sau fara febra care
apar in termen de 3 zile.

Acestea sunt circumstantele (ex.: in timpul unei epidemii de pertussis) in care beneficiul vaccinarii
depaseste riscul, chiar daca in urma unei doze prealabil de vaccin a aparut una dintre cele patru
reactii adverse care constituie precautie. In aceste circumstante, trebuie luate in considerare una
sau mai multe doze suplimentare de vaccin antipertussis. In aceste cazuri trebuie utilizat DTaP.

Tdap
Tdap este contraindicat persoanelor cu istoric de reactie alergica severa la o componenta a
vaccinului sau ca urmare a unei doze prealabile de vaccin. Tdap este contraindicat si persoanelor cu
istoric de encefalopatie care nu s-a datorat unei alte cauze identificabile care a aparut in termen de 7
zile de la administrarea unui vaccin care contine pertussis.

Precautiile la Tdap includ istoric de sindrom Guillain-Barré la 6 saptamani de la administrarea unei

doze de vaccin care contine toxoida tetanica si toxoida difterica si o tulburarea neurologica
progresiva (cum ar fi epilepsia necontrolata sau encefalopatia progresiva) pana cand afectiunea este
stabilizata.

Persoanele cu istoric de reactie locala severa (reactie Arthus) ca urmare a unei doze prealabile de
vaccin care contine toxoida tetanica sau toxoida difterica trebuie, in general, sa nu fie vaccinate cu
Tdap sau Td decat la cel putin 10 zile de la ultimul vaccin care contine Td. Boala in forma moderata
sau acuta severa reprezinta precautie la vaccinare. Persoanele pentru care vaccinarea se amana
datorita unei afectiuni moderate sau acute severe trebuie vaccinate dupa vindecare.

Asa cum s-a observat anterior, anumite afectiuni aparute in urma vaccinarii cu DTaP, cum ar fi
temperatura de 105°F (40.5°C) sau mai ridicata, colaps sau stare de soc, plans persistent sau
atacuri cu sau fara febra reprezinta precautie la dozele ulterioare de DTaP. Cu toate acestea,
aparitia uneia dintre aceste reactii adverse in urma vaccinarii cu DTaP in copilarie nu reprezinta
contraindicati sau precautie la administrarea de Tdap la un adolescent sau adult. Un istoric de
edematiere excesiva a membrelor ca urmare a DTaP nu reprezinta contraindicatie la vaccinarea cu
Tdap. O tulburarea neurologica stabila (cum ar fi atacuri controlate sau paralizie cerebrala), sarcina,
alaptarea si imunosupresia nu reprezinta contraindicatii sau precautii la administrarea de Tdap.

sus
Reactii adverse dupa vaccinare

DTaP

Ca si in cazul tuturor vaccinurilor injectabile, administrarea de DTaP poate cauza reactii locale, cum
ar fi durere, roseata sau inflamare. Reactiile locale au fost raportate la 20%-40% dintre copii dupa
primele trei doze. Reactiile locale par sa fie mai frecvente dupa a patra si/sau a cincea doza. Pot
aparea si reactii sistemice usoare, cum ar fi somnolenta, irascibilitatea si febra usoara.

La 3%-5% dintre persoanele vaccinate cu DTaP se raporteaza febra de 101oF (38,3 oC) sau mai
ridicata. Aceste reactii sunt auto-limitate si pot fi administrate cu tratament simptomatic cu
acetaminofen sau ibuprofen. S-au raportat reactii sistemice moderate sau severe (cum ar fi febra de
105oF – 40,5oC sau mai ridicata, atacuri febrile, plans persistent care dureaza peste 3 ore si
episoade hipotonice hiporesponsive) dupa administrarea de DTaP, dar acestea apar mai rar la copiii
care au fost vaccinati cu DTP celular.

Rata acestor reactii mai putin frecvente variaza in functie de simptome si vaccin, dar acestea apar la
mai putin de 1 din 10.000 de doze. Vezi capitolul despre pertussis din lucrarea „Vaccines”
(„Vaccinurile”) (Plotkin si Orenstein, eds., 2008) pentru o prezentare completa a datelor privind
evenimente adverse la DTaP.

Si informatiile privind reactiile adverse dupa o serie completa de DTaP sunt limitate. Datele
disponibile sugereaza o crestere substantiala a frecventei si magnitudinii reactiilor locale dupa a
patra si a cincea doza. De exemplu, inflamarea la locul intepaturii a aparut la 2% dintre pacienti
dupa prima doza de Tripedia, iar la 29% dupa a patra doza. S-au raportat si cresteri in frecventa de
aparitie a febrei dupa cea de-a patra doza, desi nu s-a observat o crestere a frecventei de aparitie a
altor reactii sistemice (ex.: irascibilitate, somnolenta sau apetit scazut).

Inflamarea pulpei sau a bratului s-a raportat dupa doze de rapel ale anumitor vaccinuri antipertussis
acelulare. Inflamarea membrelor poate fi insotita de eritem, durere si febra. Desi inflamarea poate
crea probleme la mers, majoritatea copiilor nu prezinta activitate limitata. Patogeneza si frecventa
reactiilor locale substantiale si a inflamarii membrelor nu sunt cunoscute, dar acestea par sa fie
auto-limitate si dispar fara sa lase sechele.

ACIP recomanda ca a cincea doza de DTaP sa fie administrata inainte de a merge copilul la scoala.
Nu se cunoaste daca acei copii care prezinta inflamare a membrelor dupa a patra doza de DTaP
prezinta risc ridicat pentru aceasta reactie dupa cea de-a cincea doza. Datorita importantei acestei
doze in protejarea copilului in timpul anilor scolari, ACIP recomanda ca istoricul de inflamare
excesiva dupa cea de-a patra doza nu trebuie considerat contraindicatie la administrarea celei de-a
cincea doze la inceperea scolii. Parintii trebuie sa fie informati in privinta cresterii reactogenicitatii
care s-a raportat dupa a patra si a cincea doza de DTaP.

Tdap
Siguranta vaccinurilor Tdap a fost evaluata in studiile efectuate inainte de autorizare. Cea mai
frecventa reactie adversa dupa administrarea ambelor marci de vaccin Tdap este o reactie locala,
cum ar fi durerea (66%), roseata (25%) sau inflamarea (21%) la locul intepaturii. 1,4% din
persoanele vaccinate cu Tdap si 1,1% din persoanele vaccinate cu Td au raportat temperatura de
100.4°F (38°C) sau mai ridicata.

Persoanele vaccinate cu Tdap au raportat si o serie de evenimente sistemice non-specifice, cum ar

fi dureri de cap, oboseala si simptome gastrointestinale. Reactiile locale, febra si simptomele
sistemice non-specifice au aparut la aproximativ aceeasi proportie de persoane vaccinate cu Tdap
ca si grupul de comparatie care a primit Td fara vaccinul antipertussis acelular. Nu s-au atribuit
niciun fel de evenimente adverse grave pentru Tdap.

Depozitarea si administrarea vaccinurilor

Vaccinurile DTaP, Td si Tdap trebuie depozitate constant la 35°–46°F (2°–8°C). Vaccinurile nu
trebuie congelate niciodata. Vaccinurile expuse la temperatura de congelare nu trebuie utilizate si
trebuie aruncate. DTaP, Td si Tdap nu trebuie utilizate dupa data de expirare tiparita pe cutie sau pe
eticheta.