MECANISME DE PERSUASIUNE IN CAMPANIA PUBLICITARA

SCURTĂ INTRODUCERE ÎN PUBLICITATE

,, Comunicarea este unul dintre cei mai vechi termeni, una dintre cele mai vechi
acţiuni, folosite atât de către fiinţele umane, cât şi de către celelalte vieţuitoare ale
pământului,,.1
Reuşita sau eşecul unei campanii publicitare se măsoară prin evaluarea volumului
vânzărilor produsului sau serviciului promovat pe o anumită perioadă, înainte şi după
desfăşurarea campaniei.
Dictionarul explicativ al limbii române defineste, PERSUASIUNEA ca fiind
“acţiunea, darul sau puterea de a convinge pe cineva sã creadã, sã gândeascã sau sã facã un
anumit lucru“ (fr. - persuasion).
PERSUASIUNEA PRIN SIMBOLURI
La fel de sec este definitã si notiunea de SIMBOL - “semn, obiect, imagine etc. care
reprezintã indirect (în mod convenţional sau în virtutea unei corespondenţe analogice) un
obiect, o fiinţã, o noţiune, o idee, o însuşire, un sentiment etc. (în literaturã şi artã) procedeu
expresiv prin care se sugereazã o idee sau o stare sufleteascã şi care înlocuieşte o serie de
reprezentãri“.
Fiecare dintre aceste douã noţiuni luatã în parte are propria sa putere de a contura
reacţii existenţiale comportamentale şi filosofice dar, împreunã, puterea lor se multiplicã, ele
conturând unghiuri de abordare şi planuri de definire socio - umanã cu totul şi cu totul altele,
mult mai complexe şi cu impact ridicat asupra indivizilor sau comunitãţilor umane.
Subiectul este atât de vast încât nu poate fi epuizat cu uşurinţã. Ar putea fi însă definite câteva
planuri ale vieţii sociale, economice, culturale, informaţionale, educaţionale etc. în care
persuasiunea prin simboluri poate deveni (uneori chiar este) profesiune de credinţã,
comportament obligatoriu pentru atingerea unor obiective.
Dintotdeauna, oamenii au încercat să se păcălească unii pe alţii, pentru a-şi atinge
scopurile, uneori meschine. Interesele proprii sau nu, politice sau economice au determinat
specialiştii (cu preponderenţă în comunicare) sã recurgã la metodele cele mai fine pentru
atingerea scopurilor personale sau ale persoanelor care i-au angajat. A trata persuasiunea prin
simboluri, fie chiar şi exhaustiv este ca şi cum ai deschide cutia Pandorei; nu poţi şti niciodatã
ce găseşti înăuntru şi, ce e foarte important nu vei şti cum să pui înapoi ceea ce a scăpat.

1
Flaviu Călin Rus, Introducere în ştiinţa comunicării şi a relaţiilor publice, Iaşi, Institutul european, 2002
Trãim într-un univers de simboluri. Tot ceea ce ne înconjoarã este, sau poate fi codificat,
pentru a ne stimula gândirea abstractã sau dimpotrivã creativitatea. Cei care folosesc
persuasiunea prin simboluri pentru a-şi atinge scopurile, induc oamenilor ideea de a-şi dori să
fie minţiţi. Precum vorba ,, ce nu ştiu nu mă doare capul,,. Iluziile se vând pe bani mulţi,
folosindu-se pentru aceasta cele mai noi descoperiri ale tehnicii.
Nu există domeniu în care sã nu funcţioneze, cu mai mult sau mai putin succes persuasiunea
prin simboluri. Domeniile politic, economic, comercial, militar, educaţional, informaţional,
confesional sau sentimental, sunt câteva dintre cele în care un simbol bine plasat unde trebuie
şi când trebuie, poate convinge speculând reacţii şi sentimente cum ar fi curiozitatea,
vanitatea, spiritul de economie, de competiţie, dorinţa de dominare, plăcerea, poate impune
sau crea diferite iluzii. Persuasiunea prin simboluri este folosită în armată, serviciile speciale
de propagandã, biserică, secte religioase, comerţul cu tot felul de produse, politică, jurnalism.
Este dificil de apreciat când a început acest proces de convingere a celor din jur, că
trebuie să se supună unor idei abstracte raportate la concretul cotidian.
Nu degeaba, un filozof arab afirma în urmă cu peste 1000 de ani - ,, Omenirea se teme
de timp, iar timpul de piramide’’ . Piramidele egiptene, prin simbolistica lor au convins o
anume parte a oamenilor de ştiinţă că, istoria omenirii nu a început cu epoca primitivă şi a
continuat apoi cu epoca modernă. Simboluri precum crucea sau semiluna au adunat în jurul
lor o întreagă filosofie ce continuă să stăpânească omenirea, de mii de ani, prin persuasiunea
promovată în numele credinţei. Fără riscul de a vorbi eronat putem spune că tot ceea ce a
trebuit să fie promovat ca element de noutate în conştiinţa şi memoria umanităţii a fost
cultivat în mintea şi sufletul omului prin persuasiune, folosindu-se, după caz, simboluri codate
promovate pe principiul ,,crede şi nu cerceta’’, aceasta ducând la naşterea unor suspiciuni,
acceptate mai târziu, după multe generaţii.
Explozia informationalã, cuceririle tehnico-stiintifice, comprimarea spaţiului şi
timpului prin creşterea vitezei de deplasare sau de transmitere a datelor au determinat
receptorii de mesaje persuasive sã se adapteze, nereuşind întotdeauna sã se ridice la nivelul
pretenţiilor.
Atunci, nu de puţine ori, reacţia la persuasiunea prin simboluri s-a manifestat prin
impermeabilitate şi atitudine de blocaj la stimuli.
Am putea defini persuasiunea ca având cel puţin două aspecte fundamentale –
inducerea într-un mod complicat a unui amestec de date şi noţiuni corecte combinate cu părţi
mici de adevăr sau sinceritatea francă în care acesta este chiar simbolul ( ,,m-ai convins cu
sinceritatea ta’’). Aici, un profesionist în folosirea persuasiunii prin simboluri ar spune că
,,adevărul este o minciună care nu a fost descoperit încă’’. Dar cine îşi poate permite a fi
absolut sincer?2
Persuasiunea prin simboluri este metoda cea mai eficientă de convingere a
populaţiei că trebuie să facă sau să nu facă ceva. Dacã am considera sloganul ca pe o formã de
persuasiune a maselor prin utilizarea simbolurilor am putea observa cã, prin efectul percepţiei
şi mai ales cel al reacţiei de grup “sloganul este o formulã scurtã, care nu te lasã sã gândesti“.
Aşadar, prin persuasiunea ce foloseste simbolurile pot fi manipulate masele , determinându-le
sã reacţioneze într-un anumit moment şi într-un anume loc, nu dupã cum (poate) ar dori ele ci,
dupã cum sunt convinse (prin simboluri) cã este mai bine sã o facã.

PERSUASIUNEA PRIN NORME ŞI SIMBOLURI TRADIŢIONALE

Informaţia în diversele ei forme de exprimare şi canale de transmitere a reprezentat o

necesitate vitalã în activitatea oamenilor. Pe masură ce societatea s-a dezvoltat social,
economic şi cultural, informaţia a devenit un produs care se cere, se vinde şi se consumă
constant ca orice marfă.
Astãzi, datoritã dispariţiei barierelor tehnice de comunicare pãmântul nu mai este doar
un “sat global“ (Marshall MC. Luhan), ci şi un “sat electronic“ în spaţiul cãruia informaţia -
realã, ajustată, partialã sau falsificatã - circulã cu mare vitezã şi unde persuasiunea prin
simboluri deturneazã proprietatea unor noţiuni sau valori.
Ziarele, revistele, radioul, televiziunea, internetul au devenit baza transmiterii
informaţiei apropiind aproape simultan momentul producerii evenimentului cu cel al
comunicării lui în toată lumea. În felul acesta, fără alterarea mesajului propus, mulţi oameni
pot fi beneficiari ai persuasiunii prin simboluri.
Dat fiind impactul deosebit al informaţiei vehiculate prin mass-media asupra
constiinţei, sentimentelor, stãrii de spirit şi motivaţiei oamenilor şi colectivitãţilor, tot mai
mulţi specialişti în comunicare aprofundeazã posibilitatea promovãrii unor idei, scopuri,
obiective, programe, realizând persuasiunea prin inducerea unor simboluri evidente.
Deloc întâmplãtor, chiar Napoleon Bonaparte afirma cã “un ziar bun face cât zece
batalioane“ referindu-se cu sigurantã la posibilitatea de a-şi convinge supuşii, dar şi duşmanii
despre puterea pe care o are promovarea intereselor sale de stat prin intermediul persuasiunii
prin simboluri, având ca suport ziarul. Istoria conflictelor militare, sociale sau confesionale

2
Flaviu Călin Rus, Introducere în ştiinţa comunicării şi a relaţiilor publice, Iaşi, Institutul european, 2002
dovedeşte că terenul cel mai propice pentru exercitarea persuasiunii prin simboluri este
terenul nesigur dar fertil al manipulãrii maselor. De-a lungul timpului, oamenii au pornit la
luptă în umbra unor simboluri impuse prin persuasiune ( drapel, cruce, semilună, portretul
conducătorului ).
În zilele noastre, datorită virtuţilor fãrã precedent ale mass-media, informaţia
poate fi subtil falsificatã, folositã în diverse scopuri. Dependenţa tot mai mare a omului de
informaţia zilnicã, scuza că nu este timp pentru aflarea adevărului îl face vulnerabil la
manipulare, expus persuasiunii prin simboluri.
Cei care practică persuasiunea nu vor să recunoască, că acest procedeu
generează un proces de dezinformare în mintea si inima receptorului mesajului transmis.
Despre cum poate fi convins un luptãtor sã acţioneze în faţa inamicului explica în
urmã cu peste 2500 de ani generalul chinez Sun Tzî, în ,,Arta Războiului’’ utilizând în multe
dintre principiile enunţate persuasiunea prin simboluri. Vom prezenta câteva dintre acestea
- “Discreditaţi tot ceea ce este mai bun în ţara inamicului“
- “Semãnaţi discordia şi creaţi condiţii de dispute între cetãţenii ţãrii inamice“-
“ridiculizaţi tradiţiile adversarilor voştri“ -
. Chiar dacã, în esenţa lor, principiile şi regulile enunţate mai sus au rãmas valabile,
prin descoperirea şi aparitia ziarelor, cãrţilor, revistelor, radioului, televiziunii şi Internetului
s-au creat numeroase posibilitãţi pentru ca informaţia sã fie “prelucratã“, sã devinã
persuasivã, sã se îndepãrteze chiar pânã la opusul realitãţii de ceea ce ar trebui sã reflecte.
Site-urile de socializare sunt locul principal în care se nasc întotdeauna manipulările,
mass-media devenind simbolul care se insinuează persuasiv. Tocmai pe această credibilitate
se bazează maeştrii în arta persuasiunii, utilizând ca suport cuvântul, sunetul şi imaginea.
ETAPE ALE APLICĂRII PERSUASIUNII
Principalele etape ce implică conceperea şi organizarea persuasiunii prin simboluri
constau în:
- Stabilirea beneficiarului, a publicului ţintã (o persoanã, o instituţie, un partid, o
comunitate religioasã, profesionalã, socialã sau culturalã) aceştia fiind cei care vor percepe la
valori maxime mesajul pentru cã sunt direct interesaţi. Ei vor fi cei care, într-un fel sau altul
vor plăti;
-Identificarea unei agenţii specializate, a unui agent charismatic credibil, a unui
beneficiar dezinteresat care enumerã avantajele soluţiei propuse ;
- Studiul şi analiza pieţei, a stãrii de spirit a publicului vizat, a gradului sãu de
permeabilitate, a ceea ce doreste acesta, a ceea ce ar accepta şi ce nu.
 - Alegerea formelor de exprimare (directã, abstractã, simbolicã, retoricã, populistã,
mobilizatoare etc.) care prin conţinutul şi forma lor, prin stilul de promovare sã şocheze, sã
surprindã şi sã seducã
- Stabilirea emiţãtorilor profesionişti ( ziar, revistã, post de radio, de televiziune,
purtãtor de cuvînt, specialist în relaţii publice) care, vor fi folosiţi în operaţiunea de
persuasiune şi care în caz de nereuşitã vor fi direct vinovaţi
- Precizia temei abordate . Formula trebuie sã fie cât mai simplã şi directã, simbolul
ales trebuie sã fie accesibil, cunoscut, uşor de reprezentat şi stilizat şi, mai ales, usor de
memorat şi de descris.
- Tratarea temei (reclama unui produs, promovarea unei doctrine, prezentarea unei
personalitãţi etc.) trebuie sã facã apel la o diversitate de abordãri a informaţiilor care sã
convingã, într-un limbaj accesibil beneficiarului mesajului.
- Alegerea ziarelor şi revistelor, posturilor de radio şi televiziune, anumitor categorii
socio-profesionale, partide sau oameni politici care vor prelua, dezvolta şi susţine simbolul ce
face obiectul persuasiunii.
- Pregãtirea gradualã a opiniei publice în general (dar şi prin intermediul publicului
ţintã) pentru ca, în final, sã accepte cu usurinţã ideile promovate în mod persuasiv prin
simboluri.
- Promovarea noilor simboluri şi noţiuni prin analogie cu cele deja consacrate pentru a reduce
şocul şi a le face mai uşor de “digerat“.
-Afirmarea a cât mai multe lucruri rele despre concurenţă, utilizând informatii
denaturate, declaraţii, înregistrãri, fotografii cosmetizate
- Maniheismul, crearea a douã tabere departajate categoric, opuse ireductibil, “bãietii
buni - bãietii rãi“. Promovarea principiului leninist: “cine nu este cu noi este împotriva
noastră”.
- Crearea şi apoi alimentarea unei psihoze, inducerea în constiinţa publicului a unei stãri
iraţionale, obţinute prin persuasiune, care sã-l împingã sã nu mai vadã cã este sub efectul
manipulãrii.

TEHNICILE PERSUASIUNII PRIN SIMBOLURI

În toate operaţiunile de persuasiune se utilizeazã frecvent o serie de procedee care,

fãrã a fi prea sofisticate, sunt însã extrem de eficace.
 - Negarea unor fapte sau a calitãţii unor produse, servicii, trãsãturi umane,
comportamente, speculându-se faptul cã publicul nu are timp şi, de multe ori nici posibilitatea
de a verifica cum stau lucrurile în realitate.
- Inversarea faptelor, afirmarea categoricã; pentru a fi mai expresivã şi convingătoare
afirmaţia, aceasta chiar este pusã în practicã - cel interesat de promovarea noului produs
regizeazã demonstraţii publice destinate sã minimalizeze calitãţile produsului adversar şi să
preamărească calităţile propriului produs. Absolut la fel stã situaţia şi în privinţa unor
persoane, doctrine, religii, teorii filosofice. Întotdeauna, în spatele unei afirmaţii favorizante
se aflã interese de promovare a ceva ce se aflã în opoziţie sau în creştere spre afirmare. Nu de
puţine ori, cel care se agitã pentru a promova ceva, va folosi aceeaşi reţetã persuasivã mai
târziu, pentru a demola ceea ce a construit şi pentru a pune pe tapet altceva, mai nou, mai
modern, mai bãnos.3
- Amestecul dintre adevãr şi minciunã poate şi trebuie sã fie - dacã persuasiunea
opereazã eficient - un amestec savant între adevãr si fals. Simbolistica este cea care poate da o
mânã de ajutor eficientã şi convingãtoare. Sunt folosite drept simboluri orice coduri vizuale,
filosofice, morale, religioase, comportamentale, culturale.
Pe cine nu convinge faptul cã trebuie acţionat, într-un anume moment, sub drapel,
spre binele patriei şi al poporului sãu, pentru ca binele sã învingã? În aceastã luptã se pleacã
cu sabia într-o mânã şi cu crucea sau drapelul în cealaltã, se acţioneazã disciplinat, coerent şi
eficient, pentru impunerea culturii naţionale a cuceritorului în noi teritorii. Iatã aşadar, într-o
singurã frazã se regãsesc o mulţime de simboluri care au fost insinuate ca fiind singurele
adevãruri valabile (uzându-se de persuasiune) mecanism prin care, cei interesaţi îşi pot
promova propriile interese sau cele ale grupului propriu.
- Tactica generalizãrii este extrem de des utilizată, atât în promovarea unui produs cât
şi în compromiterea altuia. Nu de puţine ori aţi auzit expresii de genul “toti copiii folosesc
pasta de dinti X, din aceastã cauzã nu au nici o carie...” sau “toţi oamenii care au venit la
doctor vãitându-se de stomac nu au folosit produsul Y ce le-ar fi luat cu mâna durerile“, ori
“această pastă de dinţi este recomandată de asociaţia medicilor dentişti din România”. Aceastã
generalizare diminueazã responsabilitatea cuiva anume. Se urmãreţte totodatã sã se
demonstreze cã cel cãruia i s-a întâmplat ceva anume (în rãu sau în bine) nu este singurul în
aceastã situaţie. Astfel de tactici genereazã reacţii de solidaritate sau dimpotrivã de blamare a
unor simboluri şi persuasiunea îşi aratã astfel roadele.

3
Flaviu Călin Rus, Introducere în ştiinţa comunicării şi a relaţiilor publice, Iaşi, Institutul european, 2002
 Pentru a convinge prin simboluri este necesarã ilustrarea. Omul este o fiinţã intuitivã
ce percepe marea majoritate a informaţiilor prin prisma acestei caracteristici. El întelege cel
mai uşor când i se aratã ceva. Poate trece de la particular la general sau invers mult mai uşor
şi mai ales mult mai eficient, demonstrându-i -se cã evoluţia evenimentelor putea sã ia o
turnurã şi mai gravã. Pentru aceasta trebuie sã i se arate, iar practica a dovedit cã prin
persuasiune şi utilizarea în sprijinul acesteia a simbolurilor celor mai potrivite pot fi deturnate
în direcţiile dorite cele mai aspre convingeri şi cele mai nobile idealuri.
Cruciadele, organizate şi desfãşurate sub semnul crucii şi în numele creştinismului au
avut ca scop, cu siguranţã între cele economice, religioase, doctrinare, sociale şi culturale, şi
pe acela de a stopa o culturã în plinã expansiune, cultura maurã, al cărei simbol era semiluna
şi care totuşi, a reuşit sã pãtrundã în Europa, prin Spania, înfiinţând Califatul de Cordoba şi
influenţând cu prezenţa şi puterea sa de persuasiune şi simbolisticã, toate ţãrile din aceastã
parte a continentului, milioane de oameni, timp de sute de ani. Afirmarea unor judecãţi de
valoare favorabile programului urmãrit, definindu-le ca pe nişte adevãruri indubitabile şi
promovarea acestora cu perseverenţã şi îndrãznealã, în baza principiului “Adevãrul este o
minciunã care nu a fost încã descoperitã, iar istoria este un set de minciuni asupra cărora s-a
căzut de acord“ (Napoleon).
RECLAMA, SUFLETUL COMERŢULUI
Domeniul atât de controversat, reclama comercialã este, cu siguranţã, mediul în care
persuasiunea prin simboluri este în elementul sãu.
Pânã în urmã cu 30 de ani, telespectatorul român şi, prin extensie, populaţia României
nu era obişnuitã cu reclama (publicitatea), aproape sub nici o formã. Dupã 1990 lucrurile au
stat cu totul altfel. Oricine vrea să îşi promoveze un produs, bun sau rău, angajează o firmă de
publicitate, care cu experienţă sau nu, cu discernãmânt sau fără, produce reclame pentru
radio, televiziune şi presã scrisã, înşirându-i cumpãrãtorului vrute şi nevrute.
Cele mai frecvente reclame sunt la detergenţi, sãpunuri, pastã de dinţi şi telefoane
mobile. Deşi care mai de care dintre aceste produse spalã, înãlbeşte, înmoaie pielea, alungã
bacteriile, pãstreazã ţesãturile intacte şi mai ales scurteazã distanţele dintre oameni prin
comunicare directã, nu poate fi reţinutã nici o informaţie utilã care sã departajeze calitãţile
acestor produse şi sã le ierarhizeze. Toate sunt cele mai bune, cele mai ieftine, mai parfumate,
mai ecologice sau mai rapide şi complete în comunicare, toate apeleazã prin persuasiune la
simboluri utilizând, din pãcate, nişte coduri cu cheie pierdutã - cum ar fi - relaţiile interumane,
comportamentul social, spiritul de competiţie, selecţia.
 Sunt reclame la care te furã imaginea şi nu mai eşti atent la conţinut sau altele
de-a dreptul stupide. Un exemplu de reclamã stupidã este : “Untdelemn de la bunica, sãrut
mâna pentru masã!“.
Publicitatea este o lume şi creeazã pentru câteva minute alte lumi ireale,
poveşti neverosimile, utilizãnd personaje - simbol. Ea trebuie sã convingã prin persuasiunea
inteligentã şi nu o face aproape niciodatã. Promovarea unor simboluri conţinute în reclame
permite exploatarea haosului din gândirea umanã cauzată de explozia informaţională.
Se apreciazã cã publicitatea poate avea prizã la public acolo unde existã informare în
adevãratul sens al cuvântului, adicã acolo unde prezentarea faptelor, evenimentelor, ideilor,
parametrilor unui produs se fac prin comentarii libere, prin exprimarea poziţiilor pro şi contra
şi prin discuţii scutite de presiuni şi influenţe. Din pãcate lucrurile nu stau chiar aşa.
Existã o primã fazã sau formã de persuasiune prin simboluri ce vizeazã publicitatea şi care
încearcã sã acţioneze asupra indivizilor, dar care le mai recunoaşte încã posibilitatea de a
reflecta şi încearcã totodatã sã le învãluie judecata, lãsându-le întreaga responsabilitate de
acţiune.
O formã mai radicalã de publicitate reduce ţintelor sale dreptul de gândire, apelându-se
în acest scop la agenţi de influenţã de mare credibilitate cum ar fi mari actori, mari oameni
politici, eroi, sportivi celebri, sfinţi sau profeţi. Publicitatea încearcã sã ocoleascã dreptul sau
posibilitatea de a se cunoaşte realitatea în afara aparenţelor oferite şi a normelor impuse.
Producãtorul de publicitate exploateazã ceea ce crede cã este vulnerabil la adversar, în timp ce
el însuşi se pune la adãpost în spatele formulelor de genul “produs recomandat de Asociaţia
Medicilor Stomatologi cu Liberã Practicã din România“. Recursul la atestarea unor organisme
şi organizaţii fantomã, dar cu nume pompos. Dialogul existã numai în aparenţã. Comunicarea
capãtã un sens unic, de la producãtorul de publicitate la cumpãrãtorul potenţial, în scopul de
a-l face pe acesta din urmã sã acţioneze cu docilitate, la sugestia primului.
De-a lungul istoriei moderne a publicitãţii şi reclamei, persuasiunea indusã prin simboluri a
speculat reacţiile emoţionale ale cumpãrãtorului.
Unii cumpãrãtori achiziţioneazã un produs pentru cã, o mare vedetã i-a spus cã este
mai bun, alţii o fac pentru cã este mai ieftin. Existã însã clienţi care cumpãrã un produs pentru
a face în necaz concurenţei, uitând însã cã, întocmai producãtorilor de petrol, şi alţi
comercianţi sunt organizaţi în grupări ce controleazã piaţa .
Persuasiunea în comerţ nu se rezumã numai la manipularea deciziilor financiar-
comerciale, ea se dovedeşte a fi şi o puternicã pârghie de acţionare psihologicã, de conducere
a grupurilor ţintã definite sau potenţiale, de dirijare a opiniilor şi ideilor, a stãrilor sufleteşti şi
a comportamentelor umane. Constatând imensa influenţã şi reala eficacitate comercialã a
publicitãţii, specialiştii în domeniu au dorit dintotdeauna sã o foloseascã în serviciul politicii -
însã ceea ce s-a realizat constituie o denaturare cãci propovãduirea unei ideologii sau chiar
interpretarea unui fapt real nu este acelaşi lucru cu vânzarea unui obiect cu care consumatorul
poate avea un contact direct.

DIVERSITATEA SUPORTURILOR

A devenit banalã sublinierea creşterii numãrului de aparate şi procedee tehnice de

informare posibile, precum şi a valorii performanţelor pe care le ating. Primele locuri în ceea
ce priveste informarea şi comunicarea sunt deţinute de radio, televiziune, presa scrisã şi, în
ultimii ani, Internetul, toate fiind caracterizate prin aparatura specificã avutã în dotare.
Aceste suporturi ale informaţiei se diferenţiazã între ele prin mai multe elemente.
Condiţionãrile tehnice nu sunt aceleaşi. Clientela nu este comunã decât în parte. Modul de
prezentare a informaţiilor este foarte diferit. Cu toate acestea se constatã o concurenţã acerbã
între ele deoarece toate îşi asumã aceeaşi sarcinã în slujba servirii publicului - a distra, a
cultiva şi a informa, a comunica. Aceste sarcini sunt abordate cu aceeaşi stare de spirit de
cãtre toate suporturile enunţate, stare de spirit care doreşte mai mult sã placã decât sã dea
informaţii. Competiţia este intensificatã şi de dependenţa comunã faţã de resursele financiare
furnizate de publicitate.
Nici politica nu duce lipsã de mijloace de presiune asupra profesioniştilor
informãrii care, la rândul lor, “agreseazã“ publicul cu mesaje transmise prin simboluri în mod
persuasiv. Aparent nimeni nu pierde şi nimeni nu câştigã, în fapt fiecare pierde sau câştigã
câte ceva. Este Legea nescrisă aplicabilã în comunicare. RADIOUL, care a fost unul din
primele suporturi de masã rapide pentru propagandã şi dezinformare, a înregistrat o creştere
considerabilã în importanţã o datã cu apariţia receptoarelor portative, performante şi uşoare.
În acest fel, publicul a putut fi influenţat permanent, la orice orã şi în orice loc se afla. Cel
care controleazã postul de emisie este stãpân pe prezentarea evenimentelor şi poate în orice
moment sã-şi facã simţitã poziţia faţã de acestea, încercând sã influenţeze atitudinea opiniei
publice faţã de un fapt sau de un fenomen, prin declanşarea unei campanii persuasive,
utilizând simboluri, mesaje cu cheie, atitudini sonore care sã-i promoveze interesele.
Transmiterea ambianţei sonore are efect mãrit în combinaţie cu tonul vocii celui ce transmite
mesajul. În anii 80, folosirea pentru comunicarea unor mesaje considerate importante a vocii
unor anumiţi crainici a transformat acele voci în vectori simbolici ai autoritãţii, inducând stãri
de alarmã în conştiinţa receptorilor, în momentul în care se apela la ele.
Excesele diminueazã importanţa mesajului, iar publicul, obişnuindu-se, nu mai
reacţioneazã normal, ignorând situaţiile critice. În acest caz, ceea ce trezeşte cel mai mult
atenţia şi oferã aparenţa celei mai mari obiectivitãţi este linearitatea textului, cu condiţia sã fie
bine conceput şi bine spus. Poate cã va capta atenţia unui numãr mai mic de persoane cãci i se
va reproşa seriozitatea dar va mişca mai puternic psihicul. Radioul ridicã delicata problemã a
difuzãrii emisiunilor la mare distanţã pe unde scurte. Este creatã astfel posibilitatea de a se
adresa unor grupuri de ascultãtori îndepãrtate de locul de transmisie. Persuasiunea prin
simboluri (de data aceasta sonore) impune adecvarea cadrului sonor şi gãsirea unui limbaj
comun decodabil cu vitezã foarte mare pentru cã, nu-i aşa, “cuvântul zboarã“. Inserţii sonore,
fragmente de melodii, zgomote de ambient, sunete create artificial sunt doar câteva dintre
metodele folosite de radio pentru a comunica mesaje, în gama lor întreagã, de la cele de
divertisment şi publicitate pânã la cele ce anunţã catastrofe naturale sau sociale.
TELEVIZIUNEA este, de departe, cel mai popular mijloc de informare în masã. Ea a
devenit dintr-o sursã de distracţii şi de culturã un vector informaţional incisiv, având un grad
mare de persuasiune prin folosirea imaginii. Imaginile nu sunt decât punctele de vedere
parţiale asupra evenimentelor, care adesea nu pot fi “prinse“ decât cu condiţia ca evenimentul
respectiv sã fi fost prevãzut. Televiziunea, devenitã un simbol al secolului abia încheiat şi al
celui în care ne aflăm, este persuasivã printr-o prestatie retrospectivã (pentru evenimentele
neaşteptate pe care mai mult le evocã decât ni le aratã), sau orientativã asupra unui eveniment
prevãzut ori a unui obiectiv în prealabil ales. Conştientã sau nu de acest inevitabil decalaj
între produsul sãu finit şi realitate, televiziunea nu se poate lipsi de comentariul verbal,
aproape întotdeauna paralel cu imaginea.
În cazul televiziunii persuasiunea prin simboluri atinge întreaga gamã de aspecte, de
la sublimul absolut pânã la ridicolul penibil. Aici, şi numai aici se întâlnesc aruncate cu lopata
tone de drapele, cruci şi steme, sãli înţesate de spectatori, figurile unor oameni la modã.
Numai cu ajutorul televiziunii poţi compromite prin tocire imaginea oricãrei persoane sau a
oricãrui obiect şi poţi să arunci în derizoriu orice idee. Demitizarea, compromiterea prin
repetiţie excesivã sau prin montaj tendenţios fac deliciul, pentru o anumitã categorie de
public. Pe de altã parte, chipul şi vocea prezentatorului acoperã nu întotdeauna fericit golurile
de imagine şi aceastã prezenţã tot mai frecventã între prea scurtele şi aleatoriile fragmente ale
“actualitãţii“ antreneazã apariţia vedetismului, sancţionat însã fãrã milã de telespectatorul care
are “puterea“- adicã telecomanda. Toate imaginile şi comentariile sunt pregãtite şi montate
dupã ce se petrec faptele şi în sprijinul acestora şi al comentariului sunt introduse inserţii ce
sunt ele însele simboluri sau folosesc simboluri. Finanţarea televiziunii implicã în principal
trei surse de venituri - alocaţiile bugetare, subvenţiile publice şi publicitatea. Persuasiunea
prin simboluri poate fi constatatã mai ales atunci când publicitatea, de exemplu, nu mai este o
pauzã într-o emisiune ci un fenomen deranjant. O variantã posibilã este gãsirea cãii de a
renunţa în mod deliberat la încercarea de comunicare, simultan, cãtre întregul public şi
cãutarea modalitãţilor de adresare cãtre grupuri de auditori relativ bine tipizate. Cei care se
ocupã de publicitate, de exemplu, dar şi cei care lucreazã în politicã ştiu foarte bine faptul cã
se câştigã în eficacitatea campaniilor lor atunci când acestea sunt direcţionate cãtre grupuri
sociale cu specific bine definit. Amestecul ţintelor dãuneazã efectului percutant al mesajului.
Ascultãtorul este agasat de publicitatea comercialã, politicã sau de orice altã naturã, care nu se
referã la nevoile sale personale. O soluţie pentru definirea şi departajarea publicurilor ţintã a
apãrut în momentul organizãrii activitãţii redacţionale pe “canale„ specializate (cultural, de
actualitãţi, muzical, de divertisment etc.) în acest caz, pentru a se integra în context,
simbolurile ce transmiteau mesaje persuasive au fost adaptate pentru a nu crea disonanţe.
Imensitatea pauzelor publicitare rupe firul naraţiunii într-un mod supărător, dar are avantajul
că telespectatorul poate lua câte o pauză pentru nevoile personale.
Influenţa televiziunii, rolul sãu formativ şi, nu de puţine ori deformativ de opinii sunt
recunoscute de toatã lumea, în materie de informare cotidianã şi de persuasiune prin
simboluri. Aici, în universul feeric al imaginii combinate cu sunetul şi informatiei
“prefabricate“ prestaţia sa este în mod frecvent dezavantajantã şi adesea deformantã. Este
cazul sã ne reamintim cã procedeul tehnic de recepţionare - prin baleiaj succesiv al ecranului
tv - şi care se înrudeste cu “simularea luminoasã intermitentã“ din domeniul neuropsihologiei
(celebrul ceas de buzunar pendulat de cãtre hipnotizatori), are probabil un anumit efect asupra
activitãţii celebrale. Neurologii admit cã la anumiţi subiecţi cu o sensibilitate mai mare,
activitatea de vizionare a emisiunilor televizate este responsabilã de crizele epileptice. Aceste
persoane, unele dintre ele pot fi sau deveni lideri de grup, sunt cele mai usor influenţabile prin
intermediul persuasiunii prin simboluri, mai ales dacã simbolistica abordatã are o puternicã
încãrcãturã emoţionalã. Nu s-a stabilit încã (dar nici nu este imposibil) dacã nu cumva
activitatea cerebralã pe timpul vizionãrilor TV este la unii indivizi (dacã nu la toţi) parţial
modificatã într-un sens care nu favorizeazã deloc spiritul critic şi poate fi expusã persuasiunii.
Să nu uitam nici de mesajele subliminale interzise în principiu, dar practicate totuşi.
Oricum ar fi, toţi cei ce doresc sã transmitã un mesaj, mai ales pe calea persuasiunii, recunosc
şi apreciazã condiţiile excelente oferite de canalele audio şi audio-vizual. Printre aceştia se
numãrã cei care se ocupã de publicitate, politicienii (care au învãţat sã se pregãteascã cu
foarte mare grijã pentru intervenţii publice pe aceste douã canale mass-media) şi, în general,
toţi aceia care vor sã-şi creeze notorietatea, au de transmis mesaje publice, urmãresc formarea,
modelarea sau subminarea convingerilor unor indivizi sau grupuri. În afara profesioniştilor
care, normal, doresc utilizarea unui mijloc modern şi versatil pentru a se face vãzuţi şi auziţi,
mai existã si o altã categorie de indivizi si anume aceia care ar dori sã obtinã controlul asupra
televiziunii pentru ca, într-un fel sau altul, sã reducã la tãcere criticile sau acţiunile
concurenţei. În timp, au fost denunţate încercãrile anumitor guverne sau persoane notorii de a-
şi pãstra exclusivitatea asupra radioului sau televiziunii. De asemenea, sunt condamnabile,
deşi par fireşti, pretenţiile unor grupuri interesate, partide politice, sindicate, firme puternice,
organizaţii religioase, care merg pânã la a-şi aroga dreptul de a face presiuni privind
interzicerea sau cel puţin orientarea unor emisiuni care nu le convin şi care nu le servesc
interesele. Pentru a argumenta, pleda şi susţine sunt folosite simboluri ce fac apel la
sensibilitatea publicului - credinţa, tradiţia, pacea, armonia etc.
Chiar şi redactorii de radio sau televiziune pot sã creeze câteodatã propriile lor
grupuri de presiune, demne de luat în calcul pentru cã sunt constituite din profesionişti care
ştiu, pânã la detaliu cum se practicã persuasiunea prin simboluri. Radioul şi televiziunea,
datoritã vitezei uriaşe de propagare, a ariilor tot mai largi de cuprindere, a accesibilitãţii tot
mai mari, a preţului tot mai scăzut al receptoarelor, au devenit relativ rapid formidabile
mijloace de difuzare a mesajelor, cu toate cã încã imperfect stãpânite. Ele sunt deja terenurile
unei tenace şi perfide lupte de influenţã, care nu pare sã se sfârşeascã prea curând.
PRESA SCRISÃ, în prezent aflatã într-o perioadã de crizã, pare totuşi sã fi pãstrat
serioase avantaje. Diversitatea reprezintã, cu sigurantã atuul principal al presei scrise şi, sã nu
uitãm, foarte des ilustrate. Cotidianele, publicaţiile sãptãmânale, lunare, trimestriale sau
ocazionale, chiar şi atunci când trateazã subiecte asemãnãtoare, abordarea este diferitã. Cu
toate acestea, sentimentul indus este de “deja vu“, iar suportul fizic, (hârtia) strict delimitat nu
permite prea multe giumbuşlucuri retorice. În cazul presei particulare statutul şi orientarea
editorului sunt singurele elemente definitorii ale unei prestatii jurnalistice cu evidentã tentã de
“independenţã constrânsã“. În acelasi ziar, care poate purta chiar pe frontispiciu elemente ale
persuasiunii prin simboluri (mottouri mobilizatoare sau moralizatoare, steme, drapele,
simboluri sau citate din precepte religioase, chiar portrete istorice sau contemporane) sunt
întâlnite modalitãţi diferite de prezentare - scurte informaţii de actualitate, reportaje
aprofundate, cronici mai mult sau mai puţin specializate, editoriale, comentarii, articole de
popularizare, care sunt oferite cititorului într-un melanj eterogen, lãsându-i posibilitatea de a
alege ceea ce îl intereseazã şi, mai mult, momentul când vrea sã citeascã, având oricând
posibilitatea de a face pauze pentru a reflecta. Publicitatea, campioanã absolutã a persuasiunii
prin simboluri alãturi de politicã, este necesarã echilibrului financiar al publicaţiilor, este mai
putin agresivã decât în cazul televiziunii sau al radioului, dar are o remanenţã mult mai
accentuatã asupra subconştientului, dupã ce a trecut prin filtrul necruţãtor al asimilãrii prin
înţelegere reflexivã.
Chiar şi, sau mai ales în domeniul imaginii, presa scrisã pãstreazã un anumit
avantaj. Imaginile (fotografie, desen, grafic, simbol vizual) inteligent selecţionate se pot
impune mai bine decât un film - adesea ele transmit fizionomii şi atitudini mai revelatoare
decât o mimicã completã, chiar în mişcare. Presa rãmâne mai ales un domeniu în care
predominã scrisul, mult mai exigent decât imaginea, în special când este vorba despre o
relatare sau o analizã. Este mult mai uşor de a vorbi şi a convinge decât de a scrie şi a
convinge, dar atunci când convingi prin scris ai câstigat. Rigoarea devine necesarã în
prezentarea scrisã a unei pledoarii, indiferent de subiectul acesteia deoarece gândirea ţine mai
mult de domeniul argumentaţiei decât al seducţiei prin timbrul vocii, gest sau imagine. Scrisul
este mai intelectual, persuasiunea lui ţine de credibilitate şi rigoare, audiovizualul este mai
afectiv, stãrneste reacţii de moment şi câstigã doar prin redundanţã. Primul presupune mai
multã ponderare, cel de-al doilea mai multã emoţie. Trecerea multor ziare de pe hârtie pe Net
a deschis noi perspective. Unele dintre acestea combină deja textul scris cu imagini filmate.
Riscul este cel puţin unul singur - diminuarea valorii informaţiei scrise şi lipsa de actualitate a
imaginii.
INTERNETUL este considerat copilul teribil al sfârşitului şi începutului de
secol. Inventat pentru a fi utilizat ca mijloc de comunicare şi stocare a datelor de cãtre CIA, o
datã cu rãspândirea sa şi determinarea avantajelor ce le prezintã, acesta a devenit comercial,
accesibil tuturor în condiţii minime şi a continuat sã rãmânã principala sursã de informare şi
mai ales persuasiune folositã de serviciile secrete, conştiente de importanţa ce o reprezintã.
Internetul este, deocamdatã cel mai rapid, eficient, complet şi interactiv mijloc de comunicare
interumanã, fãrã bariere de rasã, religie, convingeri politice sau religioase. Şi mai are o
calitate, a reuşit sã facã din limba Englezã, limba Esperanto a secolului XXI. Cu un calculator,
nici mãcar foarte performant, conectat la un modem, oricine are minime cunoştinţe de
Englezã şi utilizarea computerelor, poate intra în comunicare directã, aproape instantaneu, cu
orice corespondent. Nivelul la care a ajuns tehnica informaticã îi dã posibilitatea de a discuta
cu interlocutorul sãu în mod virtual. Trebuie sã recunoaştem, apariţia, dar mai ales extinderea
Internetului a fost un cadou nesperat fãcut manipulatorilor, celor care practicã persuasiunea,
inclusiv pe cea prin simboluri. Internetul poate fi considerat, fãrã teama de a greşi, o
întrepãtrundere a suporturilor şi a genurilor, determinând o multiplicare a modurilor de
exprimare dar si de percepţie. Deocamdatã, situându-se încã în planul unei relative
inaccesibilitãţi, mai ales pentru cei de vârstã înaintatã, pentru care învãţarea limbii Engleze şi
desluşirea tainelor Informaticii însemna, pânã de curând, abaterea de la anumite precepte şi
norme dictatoriale, Internetul este universul cultural, informaţional, educaţional al generaţiilor
tinere. Copiii de astãzi au început deja să facă din Internet a doua lor viaţã. Lor li se vor
adresa, prin intermediul acestui canal ce dã senzaţia ubicuitãţii, specialiştii în persuasiunea
prin simboluri. Deocamdatã, sã remarcãm cã aceastã mare varietate de expresie furnizatã de
Internet nu este întotdeauna înteleasã de marele public, ci numai de grupuri de initiaţi care
manipuleazã comportamente şi opinii. Site-urile de socializare au anulat distanţa dintre
oameni făcând posibilă comunicarea şi informarea dar crescând totodată riscurile persuasiunii,
chiar şi prin simboluri. Şi au mai apărut două ameninţări: trecerea pe internet prin intermediul
site-urilor de socializare a tuturor formelor de presă, acestea conţinând viruşii persuasiunii şi
“haker-izarea” internetului în ansamblul său, cu consecinţe constatate deja, dar greu de
evaluat în timp.
PERSUASIUNEA PRIN SIMBOLURI ŞI DETURNAREA DE SENSURI
Satanismul în România şi-a fãcut apariţia în 1993, poate nu întâmplãtor în judeţul
Harghita, dacã ţinem cont de faptul cã “inventatorul“, propovãduitorul şi propagatorul acestui
cult a fost un american de origine maghiarã. Fenomenul a început sã se extindã, prin din ce în
ce mai multe profanãri de morminte, distrugeri de însemne bisericeşti şi aratã cu claritate cã şi
la noi psihoza slujirii “necuratului“ a cuprins marea masã a tinerilor, adolescenţi cu precãdere,
dar şi persoane mature. Tinerii sunt cei mai vulnerabili la argumentele şi tentaţiile
satanismului, deoarece personalitatea lor este “puternic coruptibilã“. Provocarea directã, dar şi
persuasiunea prin simbolurile consacrate ale acestui cult (pentagrama, crucea întoarsã, cranii,
sacrificiul de animale, tenebrele nopţii, paradigme etc) duc la alienarea copiilor şi tineretului,
labili prin definiţie, teren propice pentru instigare la nesupunere şi iconoclasm.
Efecte imediate – trafic şi consum de droguri (inclusiv cel tradiţional al sataniştilor -
Diazepam dizolvat în vodcã), sex - prostituţie, nesupunere în faţa oricãrui tip de autoritate,
distrugerea cimitirelor, instigarea la violenţã şi chiar la omor.
Efecte în timp - crearea unei pãturi de nesupuşi, organizaţi şi uşor de manipulat, inducerea
unei ameninţãri permanente la adresa instituţiilor statului şi a cetãţeanului obişnuit,
subminarea preceptelor morale prin antitezã (bine - rãu, frumos - urât, paşnic - violent, supus -
nesupus), riscul internaţionalizãrii “mişcãrii“ cu implicaţii greu de cuantificat în timp. Şi în
cazul satanismului, persuasiunea prin simboluri dã mãsura unor posibilitãţi nebãnuite şi, mai
ales, extrem de periculoase.
De la o simplã formã de organizare a breslelor constructorilor şi zidarilor din evul
mediu, Franc Masoneria (Masoneria) s-a transformat, de-a lungul secolelor în cea mai adulatã
şi în acelaşi timp urâtã formã de organizare conspiratã. În istoria Masoneriei, Ordinul
Cavalerilor Templieri joacã un rol fundamental. El a fost întemeiat în anul 1118 la Ierusalim,
de cãtre Hugues de Payns. Iniţial, grupa sub drapelul alb cu cruce rosie doar nouã cavaleri.
Templierii obţin admiraţia şi mai târziu protecţia Sf. Bernard, care stabileşte Regulamentul
Ordinului. Templierii erau cãlugãri-cavaleri ce aveau misiunea de a proteja drumurile
pelerinilor cãtre Ierusalim şi de a pãzi zona Sfântului Mormânt. Din necesitatea luptei
permanente contra musulmanilor Ordinul capãtã o organizare excepţionalã în epocã -
disciplinã redutabilã, uniformã proprie, acoperitã cu o mantie lungã, albã, marcatã de o cruce
uriaşă de culoare roşie, preluatã mai târziu ca simbol de Organizaţia Mondialã de Cruce
Roşie, teritorii autonome împãrţite în regiuni, un cod etic propriu, o simbolisticã aparte,
precum şi parole speciale pentru a se recunoaşte între duşmani. Şeful lor purta titlul de Mare
Maestru, iar ultimul, cunoscut oficial ca atare, a fost Jean de la Valette, cel care a dat numele
sãu capitalei Maltei, insulã ocupatã şi fortificatã de Ordinul Templierilor. Chiar pe malul
mãrii, pentru a fi transportaţi mai uşor rãniţii aduşi cu corãbiile, funcţiona “Infirmeria sacrã“
fondatã de Marele Maestru Jean de la Valette. Aici, sub egida şi autoritatea Ordinului
Ospitalierilor de Malta a funcţionat o incredibilã şcoalã de anatomie, chirurgie şi farmacie,
specializatã pe rãni specifice luptelor sângeroase din epocã şi vindecarea bolilor endemice
tropicale cu care se confruntau Templierii în Orient şi nordul Africii (ciuma, frigurile, holera
etc). Cavalerii de Malta au pus bazele sistemului de organizare şi administrare spitaliceascã,
ale asistenţei sociale şi ale ajutorului în caz de catastrofe. La acea vreme, spitalul din Malta
era cel mai mare şi mai modern din Europa. Ei au inventat practic, primul I.S.U. din lume.
Deviza Templierilor era - “Non nobis, Domine! Non nobis, sed nomini tuo ad gloriam“! (Nu
pentru noi, Doamne! Nu pentru noi, ci pentru gloria numelui Tãu!). Efigia lor cea mai
rãspânditã, întâlnitã pentru prima oarã la eroii Greciei antice Castor şi Polux şi preluată de
Templieri reprezenta doi cavaleri cãlãrind acelaşi cal, ceea ce simboliza sărăcia şi strânsa
fraternitate dintre membri.
Cu siguranţã, succesele repurtate în lupta cu “pãgânii“, legendele despre averea lor
fabuloasã, i-au expus invidiei şi rãutãţii, generate de ignoranta publicã. Au fost urmãriţi,
prigoniti şi vânaţi, situaţie ce i-a determinat sã intre în ilegalitate, accentuînd astfel şi mai tare
vãlul de mister ce a plutit dintotdeauna în jurul Ordinului lor. Ordinul a fost distrus de cãtre
Filip al IV-lea cel Frumos, rege al Franţei, aliat cu papa Clement al V-lea (13 0ctombrie 1307
- de atunci ziua de vineri 13 este consideratã nefastã). Începând din acest moment, pentru a
preântâmpina alte prigoane, autodafeuri, decapitãri, spânzurãri publice, sugrumãri în
închisoare, Templierii, deveniţi masoni, au pus accentul pe simbolisticã în procesul de
comunicare, dar şi în cel de supravieţuire socialã, semne, atingeri, parole şi cuvânt sacru.
Masonii au promovat idealuri şi principii ce au stat la baza progresului umanitãţii - celebra
devizã masonã “Libertate - Egalitate – Fraternitate” a fost tocmai deviza Marii Revoluţii
franceze, o revoluţie condusã de masoni. Covârşitoare a fost influenţa Masoneriei în timpul
Revoluţiei de la 1848, dar şi în alte numeroase momente cruciale ale istoriei. Ordinul nu este
închis dar este extrem de selectiv. Oricine poate dori sã ajungã mason dar, nu oricine îşi va
îndeplini dorinţa.
Persuasiunea prin simboluri poate cãpãta aspecte de-a dreptul îngrijorãtoare când
manipularea este voitã şi, mai ales, rãuvoitoare. Conform acestei tactici, Londra - de exemplu
este prezentã pe canalele de televiziune, indiferent de felul informaţiei transmise - prin
imaginile Big - Ben-ului, Parlamentului, pajiştilor incredibile, castelelor scoţiene sau parãzilor
regale, în timp ce, Bucurestiul nu aratã lumii prin intermediul micului ecran decãt cerşetorii,
clãdirile ce stau sã cadã, câinii vagabonzi, bãtrâni ştirbi şi decrepiţi, puşti şmecheriţi şi
obraznici, mormane de gunoaie şi coşuri de fabricã din care nu mai iese fum. Imaginile ce
reprezintã aspecte din viaţa şi istoria unui popor sunt cu siguranţã simboluri. Dacã aceste
simboluri nu sunt selectate cu grijã şi mai ales respect pentru publicul cãruia i se adreseazã,
cãutându-se doar spectaculosul facil, atunci, poate, pentru protejarea şi promovarea valorilor
autentice ale unei naţiuni este nevoie de Cenzurã.
De la persuasiune pânã la deturnarea de simboluri şi manipularea prin acestea nu este
decât un pas. Profesioniştii ştiu adevãrul acesta şi nu precupeţesc nici un efort sã-l speculeze.
Meritã sã ne amintim în ce contexte au apãrut şi s-au dezvoltat ca simboluri, detaşându-se de
înţelesul iniţial - Mahatma Gandhi - rezistenţa pasivã şi prin greva foamei, Martin Luther
King - apelul la nonviolenţã şi boicotul paşnic, piaţa Tien An Men - rezistenta în faţa forţei
statului totalitar, steagul tricolor cu stema decupatã - eliminarea simbolurilor comuniste dintre
simbolurile naţionale, zvastica celui de-al III-lea Reich - simbol împrumutat fãrã ruşine din
reprezentãrile triburilor de arieni din nordul Indiei, sticla de Coca - Cola - codificarea
succesului modului de viatã american etc.
 TABLOIDIZAREA

Tabloidizarea mijloacelor de comunicare în masă este una dintre formele cele mai
perverse de persuasiune în care simbolurile sunt alese şi promovate la fel de pervers.
Fenomenul ce a căpătat universalitate prin formele de exprimare şi vectorii de transmitere a
proliferat de la câteva publicaţii “de scandal” la, practic, toate felurile de presă – ziare, aşa
zisele reviste “glossy”, radioul, televiziunea şi, inexorabil, Internetul.
În mileniul trei, cel al demitizării şi bagatelizării a tot ceea ce înseamnă cultură, ştiintă,
performanţă umană, simbolurile create şi promovate prin persuasiune sunt fotbaliştii, “fetele
vesele”, maneliştii, îmbogătiţii prin fraude, politicienii guralivi. Toţi aceştia au devenit
modele pentru o extrem de numeroasă pătură cu educaţie precară şi cu gura mare că, nu-i aşa,
“acum este democraţie, putem fura în linişte”. Din Decembrie 1989 şi până astăzi nu s-a mai
văzut la televizor sau între ilustraţiile unui ziar, un strungar la lucru. În schimb, toate, dar
absolut toate formele de presă povestesc pe larg ce a făcut fotbalistul X, cum stă să nască
vedeta Y şi ce aberaţii mai debitează politicianul Z. Aceasta este hrana spirituală pe care o
oferă covârşitoarei majorităţi a publicului aşa zişii “formatori de opinie”.

RADICALIZAREA SI EXPLOATAREA COMPLEXELOR

Radicalizarea maselor largi este o îndeletnicire veche. Dacă ne referim la Marea

Schismă a bisericii creştine (anul 1054) de la care s-au format în principal creştinătatea latină
vestică şi cea greacă estică, având propriile lăcaşuri de cult şi ceremonii, vom putea observa
că pasul următor a devenit curând persuasiunea. “Biserica şi religia noastră sunt unicele
deţinătoare ale adevărului absolut” – se aude din ambele părţi. Adepţii uneia sau alteia dintre
religii s-au lăsat convinşi sute de ani că aşa este supunându-se postulatului: “Crede şi nu
cerceta”. Putem vorbi despre persuasiune prin simboluri în religie? Şi încă cum! Priviţi în jur;
peste tot se înalţă mândre turlele bisericilor, pelerinajele se ţin lanţ, moaştele apar ca
ciupercile după ploaie. Totul este conceput pentru a convinge, a strânge adepţi şi mai ales
bani, chiar şi în contextul tehnic, ştiinţific şi economic al mileniului trei. Asta mai treacă-
meargă. Parcă ne-am obişnuit de câteva sute de ani cu concurenţa dintre bisericile catolică şi
ortodocsă. Ce te faci însă că, sectele religioase şi mai ales Islamismul “muşcă” din
creştinătate, atât teritorial cât şi ideologic şi spiritual. Privim în jurul nostru, mai ales în
Europa şi nu ne putem gândi decât că, fiecare imigrant din zona Islamului care intră pe
continent este purtător de doctrină contrară şi de multe ori dusmănoasă creştinismului. Valul
de imigranţi ce a năpădit Europa este cu siguranţă copleşit de simboluri ce i-au fost induse
prin persuasiunea religioasă practicată de religia islamică. Să amintim în context răspunsul lui
Nicolae Steinhardt la întrebarea dacă odată creştinat se mai consideră evreu: “Un evreu
creştinat este un creştin în plus dar nu este un evreu în minus”. Un alt efect al persuasiunii
prin simboluri este cel creat de ofensiva susţinută şi aproape violentă a minorităţilor în faţa
majorităţii. Vorbim despre minorităţi etnice, sexuale, religioase, persoane cu handicap.
Acutizarea şi diversificarea formelor de protest ale minorităţilor faţă de “atitudinea”
majorităţii induc în majoritari un complex de inferioritate şi vinovăţie nemeritate. S-a ajuns
deja la demonizarea majoritarilor în favoarea şi avantajul minoritarilor. Presiunea este foarte
mare şi, culmea, este că majoritarii au predat demult armele sau plusează în oferte care să
liniştească apele, iar oponenţii lor se erijează în continuare în acuzatori infailibili, recurgând la
forme de organizare şi înregimentare discutabile.
În toate aceste exemple şi în multe altele, simbolistica unor noţiuni, teorii şi
principii universal acceptate, sau care fac obiectul unor campanii de promovare a pãtruns sau
este pe cale sã pãtrundã în constiinţa receptorilor prin persuasiune. Poate de aceea, mai mult
ca oriunde, în cazul persuasiunii prin simboluri, este valabil dictonul latin - “QUIDQUID
CONAVIS, QUO PERVENIAS COGITES!“ - (în orice întreprinzi, gândeşte-te unde ajungi!).