Activitatea de invăţare prin reprezentare implică: asigurarea saltului de la invăţarea

mecanică la invăţarea conştientă; insuşirea sensurilor unor simboluri individuale, integrate in

structura cognitivă a şcolarului prin denumirea imaginii rezultate dintr-o experienţă senzorială
anterioară;prelucrarea imaginii senzoriale anterioare, prin asociativitate cu materialul care
trebuie invăţat, astfel incat aceasta să devină "o imagine redusă"/ esenţializată sau mai puţin
intensă decat aceea rezultată din perceperea nemijlocită a fenomenului respectiv;
conştientizarea faptului că "orice obiect are un nume care capătă forma unui simbol verbal", la
care poate fi ataşată "imaginea evocată de acest obiect" - inţelegerea generală a situaţiei
respective fiind reflectată prin "propoziţia echivalenţei reprezentative".
Activitatea de invăţare a noţiunilor implică două stadii: stadiul formării noţiunilor -
"proces de descoperire prin inducţie a atributelor distinctive ale unei clase de stimuli"; stadiul
denumirii noţiunilor - proces declanşat atunci cand "atributele distinctive" nu mai trebuie
(re)descoperite de cel ce invaţă pentru că ele sunt prezentate sub formă de definiţie, situaţie in
care invăţarea noţiunilor asigură practic asimilarea noţiunilor.
Activitatea de invăţare a propoziţiilor implică realizarea unor raporturi intre noţiunile
asimilate, raporturiproiectate de elevi la nivelul unor: relaţii de subordonare, bazate pe
"subsumare derivativă" (noul material invăţat ilustrează o propoziţie mai cuprinzătoare) şi
"subsumare corelativă" (noul material invăţat reprezintă o extindere a materialului invăţat
anterior); relaţii de supraordonare, bazate pe dezvoltarea noului material invăţat in cadrul unei
sfere de referinţă tot mai cuprinzătoare; relaţii combinatorii, care susţin noul material invăţat
pe baza unui model "cu sens structural echivalent" care nu este nici subordonat şi nici
supraordonat.
Activitatea de invăţare prin descoperire implică două stadii distincte din punct de
vedere calitativ: stadiul rezolvării problemelor care presupune: sesizarea "problemei" definită
ca "un gol" intre cunoştinţele actuale ale elevului şi cunoştinţele necesare elevului pentru
găsirea soluţiei prin aplicarea noţiunilor şi propoziţiilor in forma de organizare dobandită
anterior; stadiul rezolvării situaţiilor-problemă, care presupune sesizarea "situaţiei-problemă"
definită ca "un gol" intre cunoştinţele actuale ale elevului şi cunoştinţele necesare pentru
găsirea soluţiei prin aplicarea noţiunilor şi propoziţiilor invăţate, intr-o formă de organizare
nouă, aflată chiar in contradicţie cu forma de organizare dobandită anterior (ceea ce solicită
nivelurile superioare ale creativităţii).
 Factorii activităţii de invăţare valorifică dimensiunile evocate la nivel de proces
(cognitiv, afectiv-motivaţional, volitiv) şi produsele obiectivate in conţinuturi specifice
(deprinderi, strategii, informaţii logice, atitudini cognitive), intr-un cadru planificat la scară
individuală şi socială.
Factorii interni ai activităţii de invăţare sunt de natură biologică (varstă, sex,
dezvoltare mintală, sănătate) şi de natură psihologică (dezvoltare inte-lectuală, capacitate
cognitivă, atitudine: afectivă, motivaţională, caracterială; stil de invăţare).
Factorii externi ai activităţii de invăţare vizează organizarea (preşcolară/universitară a
invăţării didactice (obiective stabilite la nivel de politică educaţională; conţinuturi incluse in
programele şcolare/universitare; metodologia de predare-invăţctre-evaluare, propuse in
documente pedagogice specifice) şi acţiunea directă şi indirectă a unor medii socioculturale
(familie, instituţii culturale, politice etc, agenţi economici, reprezentanţi ai comunităţilor
educative naţionale, teritoriale, locale). P.244
Cristea S. (1998). Dictionar de termeni pedagogici. Bucuresti: Ed. Didactica si Pedagogica.