SEPTURILE SINUSULUI MAXILAR

INTRODUCERE

Sinusul maxilar a fost descoperit pentru pentru prima dată chiar de către faimosul
Leonardo da Vinci, in secolul al XV-lea. Insă, sinusul maxilar a fost apreciat la justa sa
valoare anatomică şi fiziologică in 1651, respectiv de către Nathaniel Highmore, un chirurg şi
anatomist englez.
Cunoaşterea formei şi poziţiei sinusului maxilar sunt importante pentru extractia unui
dinte aflat in vecinătatea sa. Problemele pot fi uşor evitate dacă inainte de extracţia unui dinte
sinusal se face o radiografie. Dacă după extracţia dentară există o deschidere a sinusului
acesta se poate inchide relativ uşor. In anumite situaţii poate fi solicitat un medic chirurg
buco-maxilo-facial.

CAPITOLUL I. OASELE MAXILARE

Oasele craniului
1. Osul frontal (Os frontale)
2. Osul parietal (Os parietale)
3. Osul nazal (Os nasale)
4. Osul etmoid (Os ethmoidale)
5. Osul lacrimal (Os lacrimale)
6. Osul sfenoid (Os sphenoidale)
7. Osul occipital (Os occipitale)
8. Osul temporal (Os temporale)
9. Osul zigomatic (Os zygomaticum)
10. Osul maxilar (Maxilla)
11. Mandibula (Mandibula)

Oasele maxilare (Maxillae) sunt prin volum şi arhitectură, cele mai importante oase
ale fălcii superioare. După unii specialişti, ele au un rol mai important decât mandibula,
deoarece, în afară de rolul de a forma baza de susţinere a dinţilor superiori şi de a participa la
delimitarea cavităţii bucale, oasele maxilare contribuie şi la formarea cavităţilor nazale,
orbitei, fosei pterigo - maxilare şi infratemporale.
La toate patrupedele cele două fălci au rolul nu numai de masticaţie a alimentelor ci şi
de prehensiune, atac şi apărare, la acestea adăugându-se şi simţul olfactiv mult mai bine
dezvoltat, ceea ce explică dezvoltarea mare a maxilarelor la aceste animale.
Oasele maxilare sunt situate deasupra cavităţii bucale, dedesubtul cavităţii orbitare şi
lateral de fosele nazale, luând parte la formarea tuturor cavităţilor menţionate. Cele două oase
articulate între ele, formează cea mai mare parte a fălcii superioare.
Osul maxilar este format dintr-un corp şi patru procese (apofize): palatin, frontal
(apofiza montantă) alveolar şi zigomatic (piramidal).
Corpul maxilei este descris ca având două feţe: una externă şi una internă.
 Faţa internă a maxilei

1.marginea lacrimală ; 2. şanţul lacrimal; 3. creasta etmoidală; 4. hiatusul maxilar (orificiul de

deschidere al sinusului maxilar); 5. canalul palatin posterior; 6. procesul alveolar; 7. procesul palatin;
8. canalul palatin anterior (canalul incisiv); 9. creasta conchală; 10. creasta etmoidală; 11. procesul
frontal (apofiza montantă) al maxilei

Faţa internă este vizibilă în totalitate numai pe un os izolat. La unirea a trei pătrimi
superioare cu o pătrime inferioară prezintă o puternică apofiză orizontală numită proces
palatin.
Procesul palatin formează cea mai mare parte a planşeului nazal şi a plafonului bucal.
Ea este mai groasă în partea anterioară. Are o formă patrulateră (fiind turtită de sus în jos),
prezentând două feţe şi patru margini:
►Faţa superioară - este netedă şi concavă transvers, formând cea mai mare parte a
planşeului nazal. Ea se articulează pe linia mediană cu cea de partea opusă, contribuind la
formarea septului care separă cavităţile nazale de cavitatea bucală.
►Faţa inferioară - este rugoasă şi formează împreună cu procesul palatin de pe partea
opusă cele trei pătrimi anterioare ale palatului dur. Prezintă mici orificii vasculare şi
depresiuni pentru glandele palatine. Ea prezintă în partea externă un şanţ care vine de la
orificiul palatin posterior pentru artera palatină descendentă şi nervul palatin anterior.
►Marginea externă - este curbă şi se uneşte cu corpul maxilei.
 ►Marginea internă - este mult mai groasă anterior decât posterior şi se articulează cu
cea de partea opusă formând sutura palatină mediană (marginea internă prezintă multe
reliefuri care se îmbină cu cele ale osului de partea opusă). Pe linia mediană cele două maxile
se articulează prin procesele palatine şi arcada alveolară. În partea anterioară marginea internă
prezintă o semispină care împreună cu semispina de pe partea opusă formează spina nazală
anterioară (proeminenţă osoasă de formă triunghiulară, ascuţită). Puţin în spatele spinei
nazale anterioare se găseşte un şanţ care împreună cu şanţul de pe procesul palatin opus
formează canalul (conductul) palatin anterior sau canalul incisiv, cu o lungime de 1 cm prin
care trec ramul intern al arterei sfeno-palatine (ramul terminal al maxilarei interne) şi nervul
sfeno-palatin intern al lui Hirschfield (ram din nervul sfeno-palatin, din nervul maxilar). În
unele cazuri pot exista două canale incisive (sau palatine anterioare): unul anterior (prin care
trece pachetul vasculo-nervos sfeno-palatin intern stâng) şi unul posterior (prin care trece
pachetul vasculo-nervos sfeno-palatin intern drept). Uneori există în spatele canalului incisiv
un şanţ extrem de fin numit sutura incisivă (mai proeminent la tineri) care se întinde între cele
două spaţii dintre incisivul lateral superior şi caninul superior. Porţiunea de os situată înaintea
acestei suturi se numeşte osul incisiv (os incisivum). Din articularea celor două margini
interne rezultă pe faţa superioară a planşeului nazal, pe linia mediană, o proeminenţă numită
creasta nazală. Uneori aceste margini interne sunt proeminente şi pe bolta palatină, formând o
creastă longitudinală mediană proeminentă, situaţie numită torus palatinus.
►Marginea posterioară a procesului palatin este subţire şi tăiată în bizou pe seama
feţei superioare. Ea se articulează cu marginea anterioară a lamei orizontale a osului palatin de
aceeaşi parte.
►Marginea anterioară este concavă în sus şi înăuntru, se confundă cu marginea
anterioară a maxilei şi ia parte la delimitarea orificiului anterior al foselor nazale.
Porţiunea din faţa internă a maxilarului situată dedesubtul procesului palatin face parte
din bolta palatină şi prezintă numeroase asperităţi. Ea este perpendiculară pe procesul palatin
în regiunea molară, în timp ce în regiunea incisivă face un plan înclinat, continuându-se cu ea
în pantă lină.
Porţiunea din faţa medială a maxilei situată deasupra procesului palatin face parte din
fosele nazale.
Această porţiune prezintă un orificiu mare, neregulat, de formă triunghiulară cu baza
superioară, orificiul (hiatusul) sinusului maxilar. Acest hiatus este situat mai aproape de
marginile posterioară şi superioară ale acestei feţe. Pe craniul articulat acest hiatus este
micşorat substanţial de osul lacrimal anterior; de lama verticală a palatinului posterior; de
masele laterale ale osului etmoid superior şi de cornetul nazal inferior în partea inferioară.
Posterior orificiului sinsului maxilar, faţa medială prezintă o suprafaţă rugoasă care se
articulează cu lama verticală a palatinului. Această suprafaţă este străbătută de un şanţ, care
începe aproape de mijlocul marginii posterioare şi se îndreaptă apoi oblic în jos şi înainte.
Acest şanţ este numit de Rouvière fisura palatină. Acest şanţ este transformat de lama
verticală a palatinului în canalul palatin posterior (marele canal palatin după autorii anglo-
saxoni) prin care trec artera palatină descendentă (ram din artera maxilară internă) şi nervul
palatin anterior (ram din nervul sfeno-palatin, ram din nervul maxilar).
În faţa orificiului de deschidere a sinusului maxilar se găseşte un şanţ oblic în jos şi
înapoi numit şanţul nazal (Testut) sau şanţ lacrimal (Poirier-Charpy), şanţ mai adânc în partea
inferioară şi care delimitează împreună cu osul lacrimal şi cu procesul lacrimal al cornetului
nazal inferior, canalul lacrimo-nazal, care se deschide la nivelul meatului nazal inferior. Acest
canal conţine ductul lacrimo-nazal. Marginea posterioară a şanţului lacrimal este constituită
de partea cea mai ridicată a marginii anterioare a orificiului sinusului maxilar. La acest nivel
marginea anterioară a sinusului se curbează înăuntru şi înainte, luând forma unei lamele
osoase subţiri, care poartă numele de concha lacrymalis; faţa concavă a acestei lamele
formează versantul posterior al şanţului lacrimal.
Anterior şanţului, faţa medială a maxilei este reprezentată de faţa internă a procesului
frontal al maxilei, pe care se observă două creste antero-posterioare, paralele între ele, numite
creste turbinale:
 una superioară, situată la nivelul planşeului orbitar, numită creasta etmoidală
care se articulează în partea sa posterioară cu extremitatea anterioară a cornetului nazal
mijlociu;
 una inferioară, situată la nivelul extremităţii inferioare a şanţului lacrimal
numită creasta conchală, care se articulează cu cornetul nazal inferior.
Porţiunea dintre cele două creste are formă patrulateră, poartă denumirea de atrium și
face parte din meatul mijlociu.
Superior orificiului de deschidere a sinusului maxilar se găseşte o zonă strâmtă şi
rugoasă care se articulează cu masa laterală a etmoidului. După Rouvière faţa medială a
maxilei situată deasupra orificiului sinusului maxilar prezintă una sau două cavităţi
superficiale care completează cavităţile corespondente ale osului etmoid, transformându-se
astfel în celule etmoido-maxilare.
 Faţa externă a maxilei prezintă în partea anterioară o mică depresiune situată
deasupra incisivilor superiori numită foseta mirtiformă sau foseta incisivă în care se inseră
muşchiul mirtiform (coborâtorul septului nazal). Deasupra inserţiei muşchiului mirtiform, în
apropierea incizurii nazale se găseşte inserţia muşchiul nazal (cu părţile transversă şi alară).
Pe faţa externă, deasupra marginii inferioare, în dreptul molarilor, se inseră muşchiul
buccinator.
Pe toată faţa laterală, de-a lungul marginii inferioare, se observă proeminenţe
determinate de rădăcinile dinţilor. Rădăcina caninului superior este mai proeminentă,
determinând bosa canină. În spatele bosei canine şi deasupra premolarilor se găseşte o altă
mică depresiune, numită fosa canină, pe care se inseră muşchiul canin (ridicătorul unghiului
bucal).
Faţa externă a maxilei, posterior fosei canine, este reprezentată de o proeminenţă cu
formă de piramidă triunghiulară truncheată, numită procesul piramidal al maxilei. Din cauză
că vârful său se articulează cu osul zigomatic, ea se mai numeşte şi proces zigomatic sau
apofiza malară a maxilei.
Procesul piramidal prezintă:
 o bază situată intern, care face corp comun cu osul;
 un vârf dinţat care se articulează cu osul malar;
 o faţă superioară sau orbitară, plană, de formă triunghiulară, care ia parte la
formarea planşeului orbitar (practic ea formează cea mai mare parte a planşeului orbitar).
 Faţa externă a maxilei
1.procesul frontal (apofiza montantă) al maxilei; 2. rebord orbitar intern; 3. peretele intern al orbitei; 4. rebord
orbitar inferior; 5 gaura infraorbitară; 6. Incizura nazală; 7. fața anterioară a apofizei piramidale; 8. spina nazală
anterioară; 9. proeminenţe date de rădăcinile dinţilor superiori; 10. dinţii care vin în raport cu planşeul
sinusului maxilar (al doilea premolar şi primii doi molari); 11. orificiile pentru nervii alveolari (dentari) superiori;
12. tuberozitatea maxilei; 13. şanţul suborbitar; 14. vârful truncheat al apofizei piramidale; 15. faţa superioară
a apofizei piramidale a maxilarului

Faţa superioară este uşor înclinată astfel încât priveşte în sus, înainte şi în afară.
Această faţă prezintă un şanţ cu direcţie postero - anterioară numit şanţul suborbitar prin care
trece nervul maxilar împreună cu artera suborbitară (ram din artera maxilară internă). Acest
şanţ începe la nivelul fisurii orbitare inferioare. Cele două buze ale şanţului se unesc înainte
de a ajunge la rebordul orbitar pentru a se închide şi forma canalul suborbitar. Acest canal mic
merge înainte şi în jos în planşeul orbitei, lateral faţă de gaura suborbitară, apoi se curbează
median în peretele anterior al sinusului maxilar, deschizându-se la nivelul găurii suborbitare.
În apropierea mijlocului său, canalul dă o mică ramură care se desprinde de pe faţa sa laterală,
prin care trec vasele şi nervul alveolar superior - anterior.
 Peretele superior al canalului infraorbitar se îngroaşă din spate către faţă. El este
format prin sudura celor două buze ale şanţului infraorbitar care precede canalul infraorbitar
ca dezvoltare. Din această unire rezultă formarea unei suturi, ale cărei vestigii persistă adesea
la adult.
 o faţă anterioară sau geniană care prezintă în partea superioară gaura
suborbitară. Prin acest orificiu trece pachetul vasculo-nervos suborbitar (nervul suborbitar
este ramura terminală a nervului maxilar). În acest orificiu, situat la 5-8 mm sub rebordul
orbitar inferior şi la 3 cm de linia mediană (practic verticala coborâtă de la incisura
supraorbitară), nervul este situat în afara vaselor. Adesea nervul imprimă pe os, un şanţ mic
care se şterge deasupra fosei canine.
 o faţă posterioară sau zigomatică, uşor convexă care face parte din fosa
zigomatică. Rouvière şi Delmas o descriu ca fiind convexă în partea internă, devenind
concavă transvers şi în afară, în apropiere de osul zigomatic. Pe ea se remarcă mai multe
şanţuri verticale şi mici orificii determinate de nervii alveolari posteriori şi ramurile arterei
alveolo - antrale (ram din artera maxilară internă).
 o margine inferioară, concavă, care separă faţa anterioară de faţa zigomatică a
procesului zigomatic şi care este descendentă către primul molar;
 o margine posterioară care separă faţa superioară de faţa posterioară şi care
corespunde unei aripi a sfenoidului, de care este separată prin fisura orbitară inferioară (fanta
sfeno-maxilară) prin care trec nervul maxilar şi vasele suborbitare; extremitatea laterală a
marginii posterioare formează o proeminenţă în formă de croşet, numită spina malară, care
prin concavitatea sa posterioară delimitează fanta sfeno-maxilară (anterior);
 o margine anterioară care separă faţa orbitară de faţa anterioară şi care
constituie partea infero-internă a rebordului orbitar (formând aproximativ treimea internă a
rebordului orbitar inferior).
Marginile maxilei sunt în număr de 4: anterioară, posterioară, superioară şi inferioară.
Marginea anterioară este reprezentată mergând de jos în sus de:
 marginea anterioară a procesului palatin, cu spina nazală anterioară şi
articulaţia intermaxilară;
 în partea mijlocie se găseşte o incizură numită incizura nazală care
delimitează împreună cu osul de partea opusă o deschidere largă numită apertură piriformă;
 în partea superioară marginea anterioară este formată de marginea anterioară a
procesului frontal al maxilei.
 Marginea posterioară, groasă şi rotunjită se mai numeşte şi tuberozitatea maxilară,
mai proeminentă la copil (în grosimea sa se adăpostesc molarii 2 şi 3 înainte de erupţie).
Tuberozitatea maxilei este netedă în partea superioară, unde constituie peretele
anterior al fosei pterigo-maxilare şi rugoasă în partea inferioară unde se articulează cu osul
palatin. La acest nivel se găseşte un şanţ care împreună cu un şanţ similar de pe palatin
formează canalul palatin posterior prin care coboară artera palatină descendentă sau
superioară şi nervul palatin anterior. Rouvière descrie şi în partea superioară a tuberozităţii
maxilei o suprafaţă rugoasă, de formă triunghiulară, numită trigon palatin care se articulează
cu procesul orbitar al osului palatin.
Deasupra suprafaţei rugoase se găseşte un mic şanţ pentru nervul maxilar; acest şanţ se
îndreaptă lateral şi uşor în sus continuându-se cu şanţul infra-orbital de pe peretele inferior al
orbitei. În unele cazuri tuberozitatea maxilei se articulează direct cu lama externă a
procesului pterigoid al osului sfenoid.
Marginea superioară (subţire şi neregulată) se articulează mergând dinspre anterior
spre posterior cu osul lacrimal, os planum al etmoidului şi procesul orbitar al palatinului,
luând parte astfel la formarea pereţilor inferior şi medial ai orbitei. Uneori de-a lungul acestei
margini se găsesc semicelule, cu pereţi foarte subţiri, care vor completa semicelulele de pe
etmoid sau palatin.
Marginea inferioară sau procesul alveolar (apofiza alveolară) este arcuată,
îndreptată cu concavitatea posterior. Ea este mai largă posterior şi prezintă cavităţi sau alveole
unde sunt implantate rădăcinile dinţilor.
Dinţii, ca şi alveolele, sunt separaţi prin septuri interalveolare, fiecare alveolă având
forma unui contur osos cu o adâncime de 15 - 20 mm. Plecând de la linia mediană spre lateral
vom găsi mai întâi alveolele pentru incisivi, canini şi premolari, abia compartimentate sagital
şi apoi alveolele molarilor, subdivizate în trei lojete radiculare.
Rădăcinile tuturor dinţilor produc pe faţa externă a arcadei alveolare proeminenţe, din
care bosa canină este cea mai evidentă.
Procesul frontal (processus frontalis) sau apofiza montantă a maxilei se desprinde
din partea latero-superioară a maxilei, cu o direcţie în sus şi îndărăt. Este mai largă inferior şi
mai îngustă superior. Prezintă:
 o bază care face corp comun cu osul la nivelul peretelui inferior al orbitei;
 un vârf care se articulează cu procesul orbitar intern al frontalului;
 o faţă externă pe care se află o creastă verticală numită creasta lacrimală
anterioară pe care se inseră fasciculul anterior al ligamentului palpebral intern. Creasta se
continuă inferior cu marginea suborbitară. Porţiunea situată în faţa crestei lacrimale este
netedă şi dă inserţie muşchilor orbicular al pleoapelor şi ridicătorului comun al buzei
superioare şi al aripii nasului. În spatele crestei lacrimale se găseşte un şanţ care completează
şanţul de pe osul lacrimal formând foseta în care stă sacul lacrimal.
 o faţă internă care face parte din peretele extern al foselor nazale; pe această
faţă se observă în partea superioară şi posterioară rugozităţi articulare care corespund feţei
anterioare a labirinturilor etmoidale; în partea mijlocie această faţă prezintă o creastă oblică
numită creasta etmoidală, care se articulează cu cornetul nazal mijlociu (descrisă de alţi
autori la faţa internă a maxilei);
 o margine anterioară, rugoasă, care se articulează cu oasele nazale;
 o margine posterioară care se articulează cu osul lacrimal.