Sunteți pe pagina 1din 3

Cititorul devorează Autorul

„Plagiatul” ca nouă poetică


• Comte de Lautréamont (Isidore Ducasse) (1846 - 1870). Poet francez obscur,
născut în Montevideo și educat la Paris. Trilingv ca Borges: franceză,
spaniolă, engleză.
• A publicat doar două cărți: Chants de Maldoror și Poésies I et II. Poet
marginal. Suprarealiștii îi redescoperă poezia și recunosc în el un precursor
al suprarealismului. Littérature i-a republicat scrierile, publicate atunci la
editura Au Sans Pareil.
• Literatura sa – o critică post-romantică a romantismului (Byron,
Mickiewicz): călătoria vizionară a lui Maldoror și lupta cu tradiția literară a
poetului (Poésies I et II).

Lautréamont, model pentru Pierre Menard:


• Contextul straniu în care Lautréamont a publicat: de la anonimitate (a
semnat cu ***) la pseudonim. Literatura – un discurs anonim care
dialoghează cu trecutul literar prin parodie, citări „greșite”, atribuiri false.
• Moartea conceptului stabil de Autor cu autoritate și paternitate absolută
asupra scrierilor sale. Nașterea unui cititor care trădează pe cei pe care îi
citește: un “cuceritor predestinat” al literaturii de dinaintea sa (Poésies I).
• Teoretizează „plagiatul” ca nouă poetică: „Plagiatul e necesar. Progresul îl
impune”.
• Moștenirea lui Lautréamont : autocleptomania lui Tristan Tzara,
readymade-ul lui Marcel Duchamp, obiectul găsit al lui Breton. Dadaism și
suprarealism.

Pierre Menard îl devorează pe Cervantes


• Jorge Luis Borges – eseist, poet, scriitor, traducător, critic literar și
teoretician.
• Trilingv ca și Lautréamont: spaniolă, franceză, engleză.
• Gen privilegiat: proza scurtă, mai eficientă decît romanul. Moștenirea lui
Lautréamont: forma comprimată a ficțiunii ca poezie. Proza scurtă: mai
ușor de stăpînit vizual/spațial decît scrierile de mari dimensiuni.
• Scrierile lui Borges– metatext. Testează limitele genurilor. Vise, ficțiuni, lumi
posibile. Literatura = intertext și palimpsest (cf. “Pierre Menard, autor al lui
Don Quijote”). Ex. Colecțiile de proză scurtă Ficciones (1944) și El Aleph
(1944).
• A trăit în Europa între 1914-1921, în cercurile avangardei pariziene, care sînt
contextul istoric din spatele lui Pierre Menard. Suprarealiștii din Paris apără
memoria postumă a lui Lautréamont de la a fi îmbogățită cu atribuiri false
în anii 20. > prietenii lui Menard care se strîng la mormîntul acestuia pentru
a-i proteja memoria.
• În Buenos Aires, Borges a lucrat ca bibliotecar; a scris articole și proze
scurte în revista modernistă Sur a Victoriei Ocampo.
• Pierre Menard, personaj îndatorat suprarealismului: două texte apar
simultan: grafologul Pierre Menard, “Analysis of Lautréamont’s
Handwriting” (Minotaure, May 1939) și Borges, “Pierre Menard” (Sur, Mai
1939).
• Pierre Menard – construit după grafolog, dar și după creatorul
suprarealismului, André Breton și modelele sale literare: Paul Valéry și
Lautréamont. Plagiatul ca citare greșită sau inversare a citatelor precedente
(Lautréamont) > a scrie/a crea = a trasa contururile invizibile ale unui obiect
preexistent (Valéry) > scrierea automată (Breton). Toți subminează ideea
Autorului ca limită interpretativă a textului.

Roland Barthes, Moartea Autorului


• Roland Barthes (1915-1980), teoretician, gînditor, eseist francez.
• Asociat cu structuralismul, a avut contribuții importante în semiotică,
antropologie și a deschis calea post-structuralismului.
• Licențiat în literaturi clasice, Sorbonne. A lucrat la Centre National de
Recherche Scientifique (sociologie și lexicologie).
• Intelectual de stînga, aceeași generație cu Foucault.
• Conceptul său de moarte a Autorului completează funcția-autor a lui
Foucault. Ambii: împotriva lecturii (auto)biografice și a conceptului de
Autor ca limită interpretativă a textului.. Autorul – un concept burghez
(ideea de proprietate individuală).
• Barthes (ca și Foucault) propune conceptele de Scriitură și Cititor ca
modalități interpretative. Scriitura: procesul prin care se generează o voce,
nu care este generat de o voce. Cititorul: spațiul unde toate citatele din
scriitorii precedenți/ tradiția literară a unui anumit scriitor se reunesc.
• Principalele scrieri: Mitologii (1957) – deconstruirea ideilor primite de-a
gata și a miturilor din cultura populară; S/Z (1970) – deconstruirea criticii
biografice tradiționale; înlocuirea Autorului cu Scriitura și Cititorul;
Plăcerea textului (1973) – deconstruiește ideea obiectivității criticii și
propune plăcerea viscerală, irațională în fața textului.

Cititorul devorează Autorul. Nașterea Noului Autor

“Plagiatul este necesar. Progresul îl implică. Este foarte fidel expresiilor unui autor
și le folosește, elimină o idee care i se pare falsă, și o înlocuiește cu cea corectă.”
“Poezia va fi făcută de toți, nu de unul singur.”
Lautréamont, Poésies II

“Fragmentarul Don Quijote al lui Menard este mult mai subtil decît al lui
Cervantes’”
“Textul lui Cervantes și al lui Menard sînt identice verbal, dar al doilea este infinit
mai bogat.”
“Menard ... a îmbogățit printr-o tehnică
nouă arta închistată și rudimentară a lecturii: tehnica anacronismului deliberat și a
atribuirilor eronate.”

“ Scriitura este acest neutru, acest compozit, acest oblic prin care subiectul nostru
alunecă, alb-negru în care se pierde orice identitate, începînd chiar cu aceea a
corpului care scrie.”
“[C]ititorul este chiar spaţiul în care se înscriu, fără ca vreunul să se piardă, toate
citatele din care este alcătuită o scriitură.”

S-ar putea să vă placă și