Marcel Proust

Marcel Proust (1871-1922) a revoluţionat arta romanescă printr-o operă

monumentală- În căutarea timpului pierdut. Romanul proustian a creat un model
de analiză subtilă şi de intelectualizare a operei artistice;personajul se numeste ca
şi autorul – Marcel -, fără a se crea impresia unei identificări fidele între personaj
şi autor. Marcel-personajul se dezvăluie în relaţia sa cu timpul, ilustrând prin
confesiunea epică concepţia bergsoniană şi teoriile freudiste.

Subiectul urmăreşte evoluţia lui Marcel, din copilărie la maturitate, dar mai ales
geneza complexelor şi influenţa lor asupra personalităţii. Marcel se naşte la
Combray, într-o familie burgheză, adică într-un mediu uman care ascunde
complexul castei (căci burghezia europeană a înlocuit nobilimea, dar a rămas cu
complexul unei origini mediocre) – de unde şi dorinţa personajului de a pătrunde în
cercurile aristocratice. Copilăria sa este marcată de o existenţă monotonă şi de
gelozia faţă de Swann, un frecvent vizitator al mamei sale. După o adolescenţă de
timid ce visează la umbra fetelor de pe plaja de la Balbec, Marcel cunoaşte treptat
toate aspectele vieţii, se îndrăgosteşte de Albertine şi este cuprins de un distructiv
sentiment de gelozie, frecventează lumea mondenă de la palatul Guermantes,
încearcă să se elibereze de complexe şi de obsesia timpului, prin cultură.

Existenţa sa este compusă din câteva experienţe decisive;el descoperă că timpul are
o dimensiune subiectivă sau, cum spune la un moment dat, că o oră nu-i o oră, ci
un vas plin de parfumuri, de sunete, de proiecte şi de atmosferă. O trăire, o
senzaţie sau un gest ce se repetă pot recupera un episod uitat, dar mai cu seamă
declanşează un proces de anamneză şi de reevaluare a unor secvenţe de viaţă care
conduc spre adevărata esenţă a fiinţei. Marcel se regăseşte prin mai multe astfel de
experienţe (mâncând o prăjitură, împiedicându-se la ieşirea din baptisierul bisericii
San Marco din Veneţia sau în curtea palatului Guermantes, receptând zgomotul
unor pahare, pipăind un şervet prea scrobit).

Antologic este episodul despre madlenă:într-o zi ploioasă, înfrigurat fiind, Marcel

primeşte de la mama sa un ceai şi câteva prăjiturele, un fel de fursecuri în formă de
scoică, numite madlene. În momentul în care gustă dintr-o mandlenă înmuiată în
ceai, are sentimentul că a mai trăit această senzaţie şi nu numai că îşi aminteşte
împrejurările, dar retrăieşte starea psihologică din trecut:este vorba despre un ritual
uitat, anume de duminicile copilăriei sale la Combray, când intra dimineaţa, înainte
de a merge la biserică, în camera unei mătuşi suferinde, iar aceasta înmuia o
madlenă în ceaiul de pe noptieră şi i-o dădea ca pe o cuminecatură. Regăsirea
acelui episod al vieţii sale îi actualizează gândurile de atunci, atmosfera de la
Combray, rădăcinile complexului său psihologic.