Sunteți pe pagina 1din 5

Dopamina

Dopamina este un neurotransmițător produs în creier, ceea ce înseamnă că


acționează ca un mesager chimic între neuroni și este eliberată atunci când creierul
așteaptă o recompensă. Dopamina este implicată în funcționarea neurologică și
fiziologică a organismului, fiind un factor care contribuie la funcția motorie, starea
de spirit și chiar la luarea deciziilor. Dopamina este, de asemenea, asociată cu
unele tulburări psihice.
Când asociezi o anumită activitate cu plăcerea, simplu gând la acea activitate sau
așteptarea acelei activități pot fi suficiente pentru a crește nivelul de hormon al
fericirii. Poate fi vorba de a mânca un fel preferat, de a cumpăra ceva anume sau de
a petrece timp cu o anumită persoană.
De exemplu, dacă îți plac foarte mult prăjiturile de casă cu ciocolată, creierul crește
nivelul de dopamină atunci când le scoți din cuptor sau când le simți mirosul. Când
le mănânci, ai parte de o explozie de dopamină care acționează pentru a consolida
această poftă și a se concentra pe satisfacerea ei în viitor. 
Dacă, dimpotrivă, să spunem că vii de la serviciu și te gândești că vei mai mânca o
bucată de prăjitură, dar când ajungi acasă constați că au terminat-o deja ceilalți
membri ai familiei, dezamăgirea îți poate scădea nivelul de dopamină și îți poate
diminua starea de spirit. De asemenea, s-ar putea ca dorința de a mânca o prăjitură
cu ciocolată să devină și mai puternică.
Dopamina este implicată în multe funcții ale corpului, printre care circulația
sangvină, digestia, funcția inimii și a rinichilor, memoria și concentrarea, starea de
spirit și emoțiile, procesarea durerii, funcția pancreatică și reglarea insulinei,
somnul și răspunsul la stres. Dopamina nu acționează singură, ci împreună cu alți
neurotransmițători, cum ar fi serotonina și adrenalina.

La ce te ajută un nivel adecvat de dopamină?

Cantitatea potrivită de dopamină merge mână în mână cu o dispoziția bună, fiind


ideală pentru învățare, planificare și productivitate. Dopamina contribuie la
sentimentele de vigilenţă, concentrare, motivare și fericire, iar uneori poate
produce sentimente temporare de euforie.
Sistemul dopaminergic este activ în multe țesuturi, atât la nivelul sistemului nervos
central, cât și la periferie. Această activitate este observată nu numai în
concentrațiile de dopamină găsite în aceste țesuturi, ci și în varietatea de funcții
care sunt afectate de acest neurotransmițător. S-a dovedit că dopamina reglează
celulele imune din creier și din întreaga periferie, iar dopamina prezintă efecte
reglatoare complexe asupra răspunsurilor imune, în funcție de concentrația de
dopamină, timpul de expunere, subtipul de receptori, tipul de celule imune și starea
de activare a celulelor imune. Concentrațiile necesare pentru a induce aceste efecte
asupra imunității se găsesc în multe compartimente, unde dopamina și celulele
imune pe care le poate afecta contribuie atât la funcția homeostatică, cât și la
răspunsurile patologice. O mai bună înțelegere a reglării dopaminergice a funcției
imune este esențială pentru înțelegerea rolului acesteia atât în homeostazia tisulară,
cât și în multe stări de boală asociate cu semnalizarea dopaminergică anormală și
un răspuns imunitar dezechilibrat.

Ce se întâmplă dacă ai un deficit de dopamină? 

Dopamina scăzută este unul dintre motivele pentru care este posibil să nu ai cea
mai bună dispoziție. Un deficit de dopamină vine cu vigilență redusă, dificultate de
concentrare, mai puțină motivație și entuziasm, coordonare mai slabă și dificultăți
de mișcare.
E bine de reținut că lipsa somnului poate reduce nivelul hormonului fericirii. Un
mic studiu¹ din 2012 sugerează că privarea de somn poate duce la o reducere
vizibilă a disponibilității receptorilor de dopamină dimineața. De asemenea, unele
afecțiuni pot fi asociate cu dopamină scăzută, cum ar fi boala Parkinson, depresia
și sindromul de deficit de transportor de dopamină, similară cu boala Parkinson.
Tulburările în producția centrală și periferică de dopamină sunt implicate în multe
afecțiuni patologice, inclusiv boala Parkinson, NeuroHIV, scleroza multiplă, artrita
reumatoidă și boala inflamatorie intestinală, dar și altele. Toate aceste patologii
sunt influențate și de modificări ale funcției imune, sugerând că comunicarea dintre
sistemul dopaminergic și celulele imune joacă un rol substanțial în etiologia lor.

Ce se întâmplă când ai prea multă dopamină?

Nivelurile foarte ridicate de dopamină te pot face să te simți extraordinar de bine,


cel puțin pentru o vreme. Când există însă, un exces de dopamină, această situație
poate contribui la apariția unor manii, halucinații și percepții false. Prea multă
dopamină poate juca un rol în instalarea obezității, a schizofreniei și a
unor dependențe.
Cum influențează anumite substanțe nivelurile de dopamină?

Nicotina, alcoolul sau unele medicamente cu potențial de dependență activează


ciclul dopaminei. Aceste substanțe pot provoca o dorință mai rapidă de dopamină,
mult mai intensă decât cea legată de prăjiturile cu ciocolată de care pomeneam
anterior. Pofta de aceste substanțe poate fi atât de mare încât persoana simte nevoia
să și-o împlinească rapid și cât mai des.
Pe măsură ce se formează un obicei, creierul răspunde prin reducerea dopaminei,
deci, pe cât trece timpul, este nevoie de mai multă substanță pentru a ajunge la
același nivel de plăcere. Supraactivarea afectează, de asemenea, receptorii
dopaminei într-un mod care determină persoana să își piardă interesul pentru alte
lucruri, motiv pentru care poate acționa mai compulsiv și va fi din ce în ce mai
puțin capabilă să reziste utilizării acestor substanțe.
Când o astfel de poftă devine mai intensă decât o nevoie, vorbim despre
dependență. În situația unei dependențe (de alcool, de tutun, de medicamente),
dacă persoana încearcă să se oprească, este posibil să treacă prin simptome fizice și
emoționale de sevraj. De asemenea, chiar dacă persoana încetează să utilizeze
aceste substanțe pentru o lungă perioadă de timp, expunerea la ele poate declanșa
din nou pofta și poate pune în pericol recidiva. Totuși, dopamina nu poartă
responsabilitatea exclusivă pentru crearea dependenței, deoarece și alte aspecte,
precum genetica și factorii de mediu, joacă un rol.

Cum influențează hormonii nivelul dopaminei?

Dopamina interacționează și cu alți neurotransmițători și hormoni, cum ar fi, de


exemplu, glutamatul, care este implicat în ciclul de plăcere și recompensă din
creier. Un studiu din 2014 a analizat modul în care stresul și hormonii sexuali
afectează neurotransmisia dopaminei în timpul adolescenței.
Cercetătorii au observat că testosteronul, estrogenul și glucocorticoizii
interacționează între ei și au un impact asupra nivelului de dopamină. Acest lucru
poate afecta maturizarea creierului și funcția cognitivă în adolescență și până la
maturitate.
Aceste interacțiuni dintre hormoni sunt complicate și deocamdată nu sunt înțelese
în totalitate, oamenii de știință afirmând că încă sunt necesare cercetări aprofundate
pentru a înțelege pe deplin modul în care dopamina interacționează cu alți
neurotransmițători și hormoni.
Cum se pot ajusta nivelurile de dopamină?

 Nivelurile de dopamină se pot ajusta abordând cauza problemei, fie că este vorba de o
tulburare mentală, stres, somn insuficient, abuz de substanțe sau consum excesiv de
zahăr. Cu alte cuvinte, e important să se ceară sfatul medicului atunci când apar
simptome de boală pentru a se gestiona problema.
 Nivelul de dopamină se poate regla în mod natural, printr-o alimentație sănătoasă,
care să conțină inclusiv alimente bogate în L-tirozină (proteina necesară pentru a face
dopamină), cum ar fi migdalele, avocadoul, bananele, carnea de vită și de pui și ouăle.
Având în vedere că nivelul dopaminei este mai degrabă scăzut decât crescut,
suplimentele alimentare cu turmeric, vitamina D, magneziu și Omega 3 pot fi
recomandate pentru a crește nivelul acestui neurotransmițător.

Activitățile care te fac să te simți bine cresc, de asemenea, dopamina, fie că e vorba
de exerciții fizice, meditație, masaj, gândul la anumite persoane sau la realizările tale
și la toate lucrurile bune din viața ta. Dacă nivelul scăzut de dopamină duce la
depresie sau schizofrenie, medicul poate recomanda antidepresive sau stabilizatori ai
dispoziției. La fel, persoanelor cu boala Parkinson li se administrează de obicei
medicamente pentru creșterea nivelului de dopamină.
Nu uitați că un diagnostic corect poate fi pus doar de către un medic specialist,
în urma unui consult și a investigațiilor adecvate. Puteți face chiar acum o
programare, prin platforma DOC-Time, aici. Iar dacă nu sunteți siguri la ce
specialist ar fi indicat să mergeți, vă recomandăm să începeți cu un consult de
medicină internă, pentru care puteți face, de asemenea, programări prin DOC-
Time.
 

Sursă foto: Shutterstock


Bibliografie:
Health Direct - Dopamine
https://www.healthdirect.gov.au/dopamine
NCBI - Evidence That Sleep Deprivation Downregulates Dopamine D2R in
Ventral Striatum in the Human Brain
https://www.ncbi.nlm.nih.gov/pmc/articles/PMC3433285/ 
1. Studiul „Evidence That Sleep Deprivation Downregulates Dopamine D2R in
Ventral Striatum in the Human Brain”, apărut în J Neurosci, 2012; 32(19): 6711–
6717, doi: 10.1523/JNEUROSCI.0045-12.2012, autori: Nora D. Volkow et al.
Impacts of stress and sex hormones on dopamine neurotransmission in the
adolescent brain - https://www.ncbi.nlm.nih.gov/pmc/articles/PMC3967083/
Where is Dopamine and How Do Immune Cells See It?: Dopamine-Mediated
Immune Cell Function in Health and Disease
- https://www.ncbi.nlm.nih.gov/pmc/articles/PMC6842680/ 

S-ar putea să vă placă și