O sapă apele să scape de ea, şi-n veci o pizmuieşte Ţăranul prost, zicând c-ar face ogor din locul ce robeşte C-un ceas-nainte ca s-o surpe de-ar fi să afle vreun mijloc.
Bătrâna stâncă simte gândul ce împrejurul ei rânjeşte,
Dar tace, şi când suflă crivăţ ea sfarmă viforul tăios, Şi ocrotită valea-ntreagă dă roade spornice voios, Pe când chiar apa care-o sapă din sânul ei se limpezeşte.
Bătrâna stâncă e zadarnic de ani luată la mijloc…
În umbra ei pasc încă mieii ş-ajung vlăstarii brazi puternici, Şi fie-n mare sau mic număr, neputincioşi sunt cei nemernici — Bătrâna stâncă uriaşă e neclintită de pe loc.