Stapanii furtunilor: SOLOMONARII Bogdan Lupescu Aducatori de ploi si risipitori de

furtuni, solomonarii traiesc jumatate in poveste, jumatate prin padurile Bucovinei.

Nu exista sat prin care trecerea lor sa nu fi lasat in urma minuni. Calatorie pe
urmele unor mistere stravechi Solomonarul este unul dintre cele mai enigmatice
personaje ale mitologiei populare romanesti. Mai mult decat niste simpli vrajitori,
solomonarii, numiti si grindinari, hultani, ghetari, izgonitori de nori sau zgrabuntasi
erau ori poate mai sunt inca initiati la scolile de solomonarie in stiintele astrologiei,
ale prezicerii viitorului, dar mai ales in stapanirea tuturor fenomenelor
meteorologice. Desi se pare ca termenul solomonar a patruns in lexicul romanesc
abia prin secolele XVIIXVIII, originea primilor izgonitori de nori se pierde in
adancimile istoriei. Unii ii alatura vechilor preoti asceti tracogeti kapnobatai
(calatori prin nori sau umblatori prin fum), cei care sagetau norii spre a opri balaurii
furtunilor. Altii spun car fi urmasi ai Sfantului Ilie, des intalnit in legendele populare,
taumaturgul carei fulgera pe draci si oamenii pacatosi. Mai este o varianta: asa cum
se spune intrun basm bucovinean, cules in 1932, puterea, solomonarii o au de la
imparatul cel intelept Solomon, care a stapanit toate tainele de pe lumea asta.
Solomon, faimosul rege iudeu biblic, putea sa inchida si sa deschida cerurile, iar la
porunca lui vanturile il ridicau chiar pana la Dumnezeu. Dar urmele solomonarilor
nu se afla doar in poveste. Nu demult, am auzit ca prin vaile salbatice ale Bucovinei
oamenii inca ii mai vad pe magii cersetori, urmasi ai stravechilor solomonari. Cele
ce urmeaza se aduna, de fapt, in istoria unei cautari. Voi relata o calatorie varateca
prin Bucovina, catre taramul aducatorilor de ploi, facuta de mine in luna lui ciresar a
anului 2000, cel mai secetos din ultima jumatate de veac. Povestea sar putea numi
simplu: In cautarea Tarii Solomonarilor. Naluca din cer Basmul se apropia de sfarsit.
Il ascultasem cu foame de amanunte pe povestitorul din fata mea, despre care se
zicea cai dintrun neam foarte vechi de hutuli. Auzisem o intreaga legenda cu
solomonari, imblanzitori ai balaurilor furtunii, stapanitori de vanturi si ploi, istorisiri
despre hultanie, o tehnica straveche de teleportare intre spatii si vremi, sau despre
vechile scoale de solomonarie din Bucovina, carei invata pe magii stihiilor
prevestirea viitorului, cititul in stele, legarea si dezlegarea de ploi. Si totusi,
interlocutorul meu nu reusise sa stranga pulberea acestor imprastiate legende, pe
care le intalnise prin carti, gazete sau povesti relatate de babe si de batrani, numi
putea explica ce sunt misteriosii solomonari, nici daca ei au existat vreodata. Il
interesasera toate aceste superstitii doar fiindca traise in copilarie o intamplare
neobisnuita, ce avea legaturi cu misterioasele solomonii. Atunci nui daduse atentie,
dar cu trecerea anilor a inteles ca secventa aceea are talcuri mult mai adanci si
secrete. Isi amintea multi tarani cu straie albe si pielea arsa de soare, risipiti pe un
camp nesfarsit. Asteptau ceva parca, privind in cer. Seceta pustiitoare, totul era
rosiatic, ogorul fript de blestemul arsitei, iar catre amiaza, glia devenea precum
jarul si aerul se curba. Taranii auzeau un zgomot inspaimantator, infundat, de joasa
frecventa, si imediat incetau lucrul, batand speriati mii de cruci: Doamne, ajutane!.
Daca ridicau ochii spre soare, ei spuneau ca le fulgera privirea ceva ca un ghem de
carpa alba, inconjurat de ceata, trecand prin vazduh, o nalucire spintecand cerul
sau propriile lor minti, cine stie. Oamenii scuipau in san cu obida, tipand: ptii,
hultanu!. Hultanul, adica uliul, vulturul, era de fapt solomonarul care fie mergea prin
nori, fie aducea pe sus pe cineva din locuri si timpuri indepartate... Batranii ne

ziceau atunci can sat umbla oameni anume creati pentru a fi vrajitori, nascuti cu
camasa descantata si caita pe cap, pe carei recunosti prin aceea ca se tin ca niste
cersetori. Dar pe cersetorul acesta nu vezi sal huiduiasca cineva, 1/23/2015
Stapanii furtunilor: SOLOMONARII
Societate
Numarul 866
Formula AS
http://www.formulaas.ro/2009/866/societate37/stapaniifurtunilorsolomonarii11040pr
int 2/5 ci lumea se uita la el cu sfiala, ca la un om sfant. Pita pe care o iau acesti
milogi nu o mananca, ci o arunca pe ape, pentru sufletul mortilor sau pentru
dezlegarea ploilor. Ei, copilaria a trecut... Apoi, cand am citit undeva ca hultania
este asemanatoare chiar practicilor samanice, toate aceste secrete ale prunciei
mele au inceput sa ma preocupe iarasi, si foarte intens, isi aminteste tovarasul meu
de drum. Si totusi, omul meu nu vazuse vreodata vreun solomonar, nu stia nici daca
in locurile copilariei sale mai exista cineva care sa poata povesti despre
descantatorii ploilor. Mai mult, ca un semn rau, el pur si simplu nu reusea sasi
aminteasca nici macar satul bucovinean unde au avut loc aceste aparitii, avea insa
credinta ca trebuie sa fie undeva in triunghiul MoldovitaBrodinaArbore. Drept care
acum, la sfarsit de poveste, sa legat sa porneasca impreuna cu mine prin Obcinile
Bucovinei, in cautarea adancilor sale obsesii. Stapanii ploilor Ei bine, trebuie sa
marturisesc ca na fost usor, caci zile in sir am haladuit zadarnic prin catunele
muntilor, cateodata batand din casa in casa, iscodindui pe batranii mai intelepti ai
satelor, care de obicei traiesc sihastriti, dar slobozi in padurile de pe culmi,
incercandui mereu cu aceeasi si aceeasi intrebare: Ati auzit vreodata de oameni
care, prin descantece, aduc, intorc sau opresc ploaia?. Langa hotarul de nord al
tarii, la Nisipitu, un mosneag de 84 de ani incepuse sa ne dea speranta. Ioan
Cobelita spune ca si acum sunt niste haiduci care stiu a intoarce vanturile si
furtunile: Au o lumanare ceo sfintito de Pasti si stie zice niste descantece. Sa zicem
caicea faceam fan si, daca bate piatra, ei descanta sio da pe padure, o muta la
Lupcina. Dar pentru asta, trebuie sa postesti douaspe vineri peste an. Vinerile mari,
in post negru, sunt rugaciuni tare puternice. Uite ce puteau face: daca ei mergeau
asa, peo poiana si vrea sa bea lapte, el stia asa de tare sa descante, ca infipta
cutatul intrun brad si curgea lapte. Iam cunoscut in persoana, zicea ca stie sa mulga
copacul. Da de solomonari nu, nam auzit... Numai cu rugaciune la Dumnezeu si
credinta, aiai!. Un alt raspuns am primit de la batrana Sutac Maria. Nu prea aude,
aproape a asurzit din cauza unui frig mare care a fost
altadata aici, in Nisipitu. Gurile rele zic ca, in taina, si ea sar indeletnici cu vraji ori
descantece. Desi garbovita pana aproape de pamant, abia putand merge, oamenii o
respecta cumva, ca pe o stramoasa a locului. Si in pofida aparentei uratenii a
trupului ei sprijinit in carje, chipul prelung, brazdat de vremi, ascunde trasaturi
delicate, nobile chiar, si o inteleapta cumpatare ii armonizeaza vorbele. Adanci si
pline de talc ii erau povestile, insa de solomonari sau hultani nici pomeneala, nu
auzise sau poate doar se facea ca nu auzise. De la batrana asta am aflat insa ca
altadata, pentru adusul ploilor, fecioare impodobite ca de nunta erau duse cu sila la
un iezer sau la Paraul Ascuns, unde erau imbaiate tocmai in perioada aceea de
boala, cand naveau voie sa intre in biserica. Si ca prin aceasta scalda, fata
imblanzea duhul apei. In sfarsit, gasisem ceva. Citisem despre fecioarele curate,
trimise in pustie, carora solomonarii le daruiau capastrul cel fermecat si puterea de
a infrana stihiile firii, facandule astfel solomonarite. O veche legenda amintea cum

la o fantana, balaurul mananca in fiecare zi un chip de fata mare dupa ce o iubeste,

o alta ca fecioara sorocea din gura sau cu niste betisoare de alun in pielea goala se
ducea cu betele langa iaz si aducea sau oprea ploaia. Din nou in masina, spre
Moldovita. Pazitorii de grindine Multumiti ca totusi calatoria in tinuturile Brodinei na
fost zadarnica, neam indreptat spre Moldovita, cea mai sudica patrie a hutulilor.
Mult am colindat si obcinele acestea legendare, din Argel pana in Demacusa,
cautand cu incapatanare pe vracii ploilor, dar calauza mea tot nusi amintea pe unde
vazuse hultanii. Dar un alt zvon ne trimite catre regiunile mai joase ale Bucovinei.
Cineva ne zice ca nu aici, cin satele din apropierea Radautiului se angaja cate un
om, doar ca sa bata clopotele sau toaca atunci cand se apropie o grindina mare,
oameni tari cu duhul, numiti pazitori de grindine sau grindinari. Ei naveau altceva de
facut decat sa vegheze in hotarul satului, uitanduse in nori. Si iarasi, babele
zvoneau: pe la Marginea, Casvana, Solca si Arbore se platea altadata cate un
vrajitor care citea stelele si gonea norii, care prezicea oamenilor zodiile si vremea,
statea pe dealuri, mereu cu ochii pe cer, pazind campii, traind 1/23/2015 Stapanii
furtunilor: SOLOMONARII Societate Numarul 866 Formula AS
http://www.formulaas.ro/2009/866/societate37/stapaniifurtunilorsolomonarii11040pr
int 3/5 din bucatele cu care il miluiau gospodarii. La Arbore, da! La Arbore a fost!, si
un fulger de amintire a strabatut ochii tovarasului meu hutul, ca avea acolo un
unches pe care nul mai vazuse de multi ani, Grigore Manoil pe nume. Pe data,
asemeni parca unor fantanari insetati de basm, am pornito intracolo, mutandune si
noi cautarile catre zonele mai blande ale Bucovinei. In locuri unde ploua mai putin.
Calatori prin cer Daca se poate zice ca si satele au firea lor, in Arbore, la fiecare
brazda de pamant, plugul zgarie cioburile unor batrane civilizatii. Dealurile
Portarului, Blandului, Lupului sau Tapului, luncile Clitului si Solcii sunt locuri magice,
pline de ciudatenii, ceau inabusit comorile unor sate dacice. Taranii se minuneaza
ca, in fiecare an, din molozuri ori din paraie rasar ulcioare, caramizi sau banuti de
aur. Fratii se banuiesc intre ei pentru averi nemuncite, fiindca aici pizma nul strica
pe om, cil face mai puternic. Observ la arboreni o suspecta uniformitate a felului in
care siau cladit casele, toate avand la strada garduri inalte de lemn, inaltate exact
la acelasi nivel, si nimeni nu braveaza cu monumentalitatea in fata vecinilor, de
parca fiecare ar ascunde cate o taina a casei si nar prea vrea sa dea de banuit. Dea
lungul braului de garduri, cam din zece in zece metri, gospodarii siau facut porti la
fel de asemanatoare, ridicate pe doi stalpi inalti, in varf cu cate un mot de tigla. Te
intampina prietenosi, insa numai de peste gard. La trecerea noastra, capete
imbrobodite apar din loc in loc, zambind fara dinti. Pe stalpii telegrafului, in
pamatufuri de cuib, berze apocaliptice se arcuiesc catre cer. Remarc o alta bizarerie
a arborenilor: in fata absolut tuturor caselor este cate o bancuta scunda din lemn. In
zilele de lucru, pe ele nu sade nimeni. Abia la sarbatori toate familiile ies pe laitele
astea, spre a vorbi cu vecinii: ulite intregi se impestriteaza de oameni, dar care nu
se misca de la porti, nu se aduna in locuri publice, ci stau asa, ore in sir pe banci,
comunicand doar cu cei apropiati, ca la o sezatoare intinsa pe cativa kilometri. Si
astfel, nu e de mirare ca multi consateni nici nu se cunosc intre ei, ca nu au de unde
sa stie ca la fiecare trei case ar locui cate un fermecator din vechime. Importanta
este in Arbore strigarea numelor. Fara economie de vorbe, cineva isi cheama vecinul
sii zice Ion Iliese a lui Gheorghe a lui Toader a lui Gheorghe a lui Duminte, iar

pronuntarea acestei scurte genealogii nu este flecareala ieftina, ci arata ca omul

chemat are stramosi de seama. Cand nul strigi asa, omului trebuie sai zici porecla.
Absolut toti barbatii au porecla, ba se spune ca daca vezi numai cusma flacaului
peste poarta stii cinei acolo. Si obiceiul asta are o noima: sunt neamuri numeroase
si astfel multi sateni ajung sa aiba acelasi nume. Porecla magica rostita intrun fel
anume, cu accentul arborean, devine un fel de cod, de cheie spre inima si bunatatea
omeneasca, si doar asa ii gasesti casa mai repede. In acest fel aflam can sat sunt
doi cu porecla Hultanu si unul cu porecla Solomonariu. Eram pe drumul cel bun.
Buliga e neamul cel mai mare din Arbore. Buliga Ion traiesc astazi douazeci si sapte,
iar satul ne indruma catre cel mai batran dintre ei, zis Hent, peste care trecusera 93
de ani de adanc zbucium. Locuieste in Cotu de Jos al Arborelui, doar el, impreuna cu
nevasta, avand casuta, acareturile si ograda pictate in verde. Un mosneag ciolanos,
cu fruntea inalta, sapata de necazuri, si fata spanateca. Batranul ne vorbeste
repezit, parca lam fi trezit din cine stie ce treburi importante ori, poate, din cine stie
ce basm. Ne zice ca si el, ca mai toti casvanenii si arborenii au stat mult prezonieri
in lagare la rusi, astfel can vremea asta, femeile si mumele lor cautau descantatori
puternici, ingeri ai vanturilor. Astora le spunea cei care aduc oamenii pe sus,
vrajitori care mai traiesc si astazi. Din ceri se auzea ca un strigat: APAA!. Urla cei
dusi pe sus: apa!. Vrajtoriu ii chema, ii ducea si ii trantea unde vra el. Sauzea aici,
apoi iarasi, la cativa kilometri, mergea peste noi prin nouri, saracii oameni... Nea
scapat un strigat de uimire. Da!, asta era hultania, teleportarea calatorilor prin
vazduh. Citisem despre apa sau laptele cald si proaspat pe care trebuie sal bea
chematul spre a i se restabili echilibrul energetic, stiam ca daca umblatorul prin nori
nu primeste apa imediat ce ajunge poate muri, caci zborul il osteneste de moarte.
La intervale rare, ne intrerupe si batrana Buliga, vorbind despre barbatul ei ca si
cum nar fi de fata, ca si cum ar fi un lucru neinsufletit. Iata o istorie veche, de cand
ea incercase sasi aduca sotul pe sus, pe care preferam sa o redam cu exactitate: No
fost asta acasa trei ani din lagar. Eu nam vrut sal ieu acasa si 1/23/2015 Stapanii
furtunilor: SOLOMONARII Societate Numarul 866 Formula AS
http://www.formulaas.ro/2009/866/societate37/stapaniifurtunilorsolomonarii11040pr
int 4/5 vrajitoarea mo hulit. Mio zas: Lasa, cai mai veni!. Zac: Nu te teme, noi veni.
Dacal aduc stiu cai mort, da asa, ma mai gandesc si eu ca no fi mort. Na, neam luat
doua femei si neam dus la vrajitoarea ceea, eu si o vecina cumatra. Intreb: Tu, Dora,
am auzit ca stii a desface, ca scoti oamenii batuti din lagar?. Da, zice ea. Mia cerut
cinci sute de lei sai dau si deale mancarii. Amu, eu eram mai darnica, da cumatra
asta, asa zgarcita era... nar fi dat nemica... Dar cand am vazuto ca si ea sentinde sa
deie, apai eu nici atata nu mam oprit. Apai vin eu acasa, ii pun un pungalau de
farina de grau si bani sii dau. Amu, trece vreo doua zale, ma duc iarasi sintreb: Ce
faci, tu, Dora? Ai inceput ceva, faci?. Zice: Stai, stai o tara, nu ma grabi! Vrei sal
aduc pe sus, sau asa?. Nul aduce pe sus zic ca mi loi omori. Iaste, traieste, daca
vrei sa til aduc pe sus, maine dimineatai acasa, daca nu, mai dureaza... Zic: Nul
aduce amu, ma tem!. Vecina asta zice: Pea meu sal aduci pe sus!. Eu zic: Il aduce
peal ei pe sus, pai sal aduca deacolo si peal meu om pe sus. Mai trece vreo doua
zile, iar ma duc: Tu, Dora, ori dami banii ori fa ce fa, cati cant tot bordeiu!. Stai o
tara, zace ea. Lam scos dintrun lagar si o mars, dara no stiut pe un sa marga si lo
prins si lo bagat in alt lagar. Amu, cand loi scoate de acolo. Ei, omul femeii istiia

vine. Vrajitoarea zice: Na, ai vazut co venit a lu cumatrata?. Mai trece vreo
saptamana, vine si a meu acasa. Ase mam bucurat, cam lasat si bani si tot, si nu
mio mai pasat de nemica. Urmasul lui Gebeleizis Punctul terminus al initierii
noastre. Gasim in sfarsit omul care ne poate vorbi cu exactitate despre gonitorii de
nori. E prima data cand auzim cuvantul solomonar rostit raspicat si firesc, de gura
unui alt batran din neamul Buligilor. Omul din fata mea era el insusi o legenda: stie
cat in stele, degetele noduroase inca ii umbla ca vrajite pe fluieras sau arcusul
cobzei, ba arborenii spun ca mosneagul asta mai bate inca lunca, randunica sau alte
jocuri vechi, dar asa de voiniceste, ca si feciorii tineri se inciudeaza cand il vad. Pe
peretele din fund al odaii atarna zeci de distinctii si medalii castigate la mari
festivaluri de folclor din lume. Spre deosebire de celalalt Buliga, batranul acesta era
in putere, vanos si puternic, carnea nu i se botise de fel, iar pieptul ii era inca
bombat si tare. In ochii sai mereu umezi si lucitori, de o inteligenta
inspaimantatoare, sau adunat intelepciunea celor 91 de ani si legendele unui sat
intreg. Asa lam gasit: in cerdacul lui sculptat cu migala, privind departarile, sau
veghind parca ceva anume. Astfel isi incepe povestea, cu franchetea de temut a
bucovineanului puternic: Uitativa la mine, 90 de ani cum ma vedeti, amu o sa ziceti,
omu asta nui cuminte, dar eu atata ma samt de destept, parca nu mai am pereche,
la varsta asta ajungi la asa o cumintenie si liniste, ca toate din lumea asta le vezi
limpede. Despre solomonari ia vorbit odata, la inceput de veac, prin 19291930, un
vecin, Vasile Carcu, care a murit in 1940 de tanar, la varsta de 60 de ani. Iar acest
Vasile Carcu a vazut solomonarul in carne si oase. Iata cum a fost: Era langa un
iezer un balaur care scotea ploile. Vasile asta a luat pusca sio zis ca el o sa impuste
balaurul, fiindca purta dusmanie oamenilor. In vremea asta, solomonariu stan
balcon cu boieriu mosiei, amandoi. Apai, Vasile asta o vrut sal impuste siatunci vai,
so starnit o vantoasa si toata iarba dealului onceput sa se miste si sa se infoaie,
dealu tot o prins viata siatuncea, in sfarsit, o aparut solomonariu. Mare, cu sapte
pieptare, cu traista, cartea de vraji in mana, avea un toiag cu care a fost omorat un
sarpe, topor descantat si frau din coaja de mesteacan. Cu fraul asta el o imblanzit
balaurul. Solomonariu ii spunea: Nul impusca, ca dupa aceea ii mai rau, ii mai rau,
lasal, caistai de mult aicea, ii batran, el conduce vantoasele. Cand solomonariu ii
incalecat pe balaur prin cer, balaurul intreaba pe solomonar dacas in tarina ori pe
padure.
Solomonariu il pacaleste, zice cas in tarina cand is pe padure, asa muta ploile pe
paduri si cruta satele. Da, asta era istoria secreta a mentalitatii populare, de care
stiam: balaurul, principiu al haosului si stihiilor, imblanzit si invins de solomonarul
demiurg, urmasul zeului dac Gebeleizis, zeul furtunilor fertile, ce strunea cu fulgere
fiara norilor de furtuna. Spusele batranului tainuiau pilde ancestrale, povestile sale
veneau din veac. Si solomonariu era om sau ce era? Locuia la boierul acela?, intreb,
iar mosneagul se repede sami raspunda: Daa, om era, cu musteata. Mergea pe hat
si pazea cerul. Boieriu il ospata, dar el nu manca de dulce, manca numai oua, lapte,
malai si faguri de miere, asa mananca solomonarii. De dormit nu doarme in casi, cat
de ger ar fi, ci pe malul taurilor, in pesteri, scorburi sau in pamant. Traiesc fara
femei, zic ca femeia ii stoarce de puteri si daca o singura data o iubit o femeie, se
prefac in oameni ca toti oamenii. Si Vasile asta zicea c 1/23/2015 Stapanii furtunilor:
SOLOMONARII Societate Numarul 866 Formula AS

http://www.formulaas.ro/2009/866/societate37/stapaniifurtunilorsolomonarii11040pr
int 5/5 o vazut cum venea balaurul inaintea ploii printre nouri, cu solomonariu pe
dansul. Solomonariu il prindea de gat si batea grindina. Cand vroia so porneasca
prin cer, se ducea pe malul helesteului si citea din carte, ca era dascalit. Dupa ce
gata de citit, arunca baltagul in mijlocul baltii si cand iesea balauru ii arunca
capastrul pe gat si pornea ca o naluca prin cer, calare pe balaur, sil conducea pe
unde vroia el, pe la boieri ce nu tineau sarbatorile, ce nui dadeau de pomana si le
batea mosia cu piatra.... Si batranul continua, istoria e atat de coerenta, nimic
extrasenzorial sau fantastic, totul are o concretete cruda, solomonarul exista si este
un om, balaurul e un sarpe sau peste mare, ca 5 metri lung, mare, cu doua capete si
avea patru labe, avea cam 2000 de chile, se lasa in balta ceea, in papura ceea si
manca acolo peste. Asta, daca nui arunca boieriu in mocirla cate un bou sau o oaie
de pomana. Vai, si cand sa ridicau amandoi, solomonariu smucind din frau balaurul
cela balos, vecinu meu o pus pusca la ochi... da solomonariu io zis, cu mila, nul
impusca, ca dupa aceea o sa fie mai rau, mai rau, ii batran aicea, batraan....
Repetand acelasi basm si aceleasi cuvinte, batranul parca imi descanta simturile.
Prelungirea vocalelor producea un ritm halucinant, ca un suier molipsitor, vorbea
despre potopuri, nouri repezi si vanturi, iti legana intreg sufletul ca intro dormitare
plina de suspinari si surasuri. Aproape ca nul mai auzeam, aproape ca nu simtisem
cand in ograda au intrat si nu stiu sai fi poftit cineva tarani casvaneni, in frunte cu
hatrul satului Arbore, Grigore Manoil, asezanduse pe undeau apucat, ascultand si ei,
fara un cuvant, aceasta poveste de demult. La urma, iesind cu totii din mutenie,
casvanenii se pornira sa vorbeasca, dar toti deodata si despre cu totul altceva.
Curios este ca imediat au inceput cu totii sa rada si eu nu pricepeam in ruptul
capului de ce radeau, caci nimeni nu spusese vreo gluma. Un raset inspaimantator,
hohot de casta, profund si sanatos, cu mine in mijlocul lor, privindui nedumerit. Si
toata carnea fetelor si pantecelor li se misca si, pentru o clipa, observandui un licar
in coada ochiului lui nea Grigore, am avut impresia ca de fapt de mine radeau, dar
asta nu mai avea nici un fel de importanta. Gasisem Tara Solomonarilor.
Reproducerea, difuzarea sau folosirea partiala sau in intregime a materialelor
prezentate este interzisa fara acordul nostru scris. Copyright 19982009 Formula
AS. Toate drepturile rezervate.