ACADEMIA ROMN

INSTITUTUL DE FILOSOFIE I PSIHOLOGIE

CONSTANTIN RDULESCU-MOTRU
STUDII DE ISTORIE
A FILOSOFIEI ROMNETI
II
Coordonator: Viorel Cernica
Ediie ngrijit de: Mona Mamulea
EDITURA ACADEMIEI ROMNE
Bucureti, 2007
INTRODUCERE N SAPIENA ZAMOLXIAN
ION POGORILOVSCHI
1. ISTORIE I TCERE N TEORETIZARA FENOMENULUI GETO-DACIC
Referirea la spiritualitatea geto-dacic (daco-get, dacic) poate fi considerat,
retrospectiv, ca reprezentnd un autentic topos al istoriografierilor filosofiei
romnesti. Mai mult, pentru istoriograful postrilor filosofice colective sau
individuale apartenente de arealul carpato-dunreano-pontic pe cel mai larg arc
de timp, referirea revine stringent: nssi sura spiritualittii geto-dacice o
exprim prin excelent, pe firul mileniilor, o anumit disponibilitate metafizic a
acestui neam strvechi, cu mentalul si modul su de a fi n lume. Romnii sunt pe
de o parte urmasi ai dacilor, adic ai unui popor mai ales metafizician
1

puncteaz nc dintiul tratat de istorie a filosofiei romnesti, conceput cu fervoare
n primii ani de dup furirea Romniei Mari (de parc regsirea de ei nsisi a
romnilor n spatiul rotund al Daciei de demult resuscita constiinta asumrii
teoretice a ceea ce ar reprezenta fenomenul originar local, pe latura lui de
imemorial sapient, de particular mod al deliberrii filosofice umane, omologabil
ca gndire fondatoare autohton).
Ultimul din sirul tratatelor de istorie a filosofiei romnesti (forma lui revzut
si adugit, aprut n 1985) contine, logiceste, si cea mai ampl analiz n materie
a spiritualittii geto-dacice caWeltanschauung (alias filosofie)
2
. Este asadar natural
s propunem, aici si acum, o examinare nc mai aplicat (lrgit metodologic) a
fenomenului geto-dacic. E de operat o restituire istoriologic n perspectiva
consolidrii previzibile, n acest mileniu, a discursului de tip hermeneutic n analiza
productiei si productivittii filosofice a speciei umane, pe fondul uzurii morale a
conceptului clasic de filosofie si al detasrii relative de el prin noua paradigm a
complexittii gndirii.
O distantare necesar a istoriografului de acceptiunea consacrat a termenului
filosofie (filosofie stricto sensu) se impune, n cazul cercetrii spiritualittii geto-
dacice, bunoar sub aspectul considerrii uzualei disjunctii mithos-logos ca rigid
1
Marin Stefnescu, Filosofia romneasc, Bucuresti, 1922, cap. II, Caracteristica general a
filosofiei romnesti, p. 40.
2
Istoria filosofiei romneti, I, editia a II-a (coordonatori: Dumitru Ghise, Nicolae Gogoneat),
Bucuresti, Editura Academiei, 1985, cap. Conceptia despre viat a geto-dacilor (autor: Tudor Ghideanu),
p. 3748.
Studii de istorie a filosofiei romnesti, II 12
si inoperant, orict adevr s-ar contine n teza c disjunctia artat indic marele
hotar al aparitiei istorice a gndului ca gnd (Hegel), al aparitiei explicitului
filosofic. n cazul relevrii substantei elevat ideative a spiritualittii geto-dacice
trebuie, dimpotriv, s ne lsm cluziti fructuos de principiul c la nceputuri
logosul s-a ntrupat n mit, n religie; spiritualitatea geto-dacic este una exemplar
pentru aceast ipostaz originar a logosului. Aristotel consider c si iubitorul de
mituri este un fel de filosof (Kai ho philomythos philosophos pos estin). Mai precis,
un fel de prefilosof, dac se rezum numai la mit (mythos), dar si un filosof
autentic, cum era Platon, care se refer, prin intermediul mitului, lalogos
3
.
Scrutarea nceputurilor comport n genere rigori specifice aleadecvrii la
obiect, ale explicatiei si ntelegerii. Abia prin reunirea optim si fr pricini, n
economia interpretrii, a unor asemenea rigori se configureaz si valorizarea
modului acela de nscriere ideativ si atitudinal n existent a geto-dacilor.
Populatiile geto-dacice imemorial tribale, dar atingnd apoi sub regele Burebista,
stadiul unificrii ntr-un singur stat contin n luntrul vremii lor intervalul
referential al trecerii, la nord de Dunre, din preistorie n istorie. Semnificativ
pentru o situare temporal: nsusi Herodot, printe al consemnrilor istoriografice
ale umanittii (secolul V .Hr.) este principalul martor al existentei acestor
populatii, pe care el le afl deja, puternic individualizate ca ethos, acolo, n zorii
istoriei. E de admis, principial, n acest caz, c si mai adnc n timp, dincolo de
Dacia istoric va fi existat, contigu, o Dacie preistoric, mai mult sau mai
putin reconstituibil astzi fr apel la imaginatie
4
, o Dacie Hiperborean ca
mediu al jonctiunii curentilor Traditiei Primordiale (tezaurul spiritual genuin,
proto-teoretic al hominizrii)
5
, ori Dacia Veche, vatr spiritual a Vechii Europe
cercetate si scoase savant din uitare, pe temeiul a numeroase relicte autohtone, de
ctre Marija Gimbutas
6
.
Mai strict circumscris ns, spiritualitatea geto-dacilor, ca obiect al tratrii de
fat, este cea care presupune drept punct de referint si de balans temporal secolul
V .Hr. Este perioada considerat prin conventie drept una de apogeu, ntruct anume
privitor la ea exist si ne-au parvenit cele mai pretioase informatii (ndeosebi
referitoare la Zamolxis si la nvttura lui). Merit semnalat faptul c nu altundeva, ci
chiar pe teritoriul european consacrat al interogrilor filosofice propriu-zise (gratie
3
Alexandru Surdu, Confluene cultural-filosofice, Bucuresti, Editura Paideia, 2002, p. 8.
4
Continu s contrarieze n cultura scris romn (cu tot certul profit euristic al lecturrii sale)
monumentala lucrareDacia preistoric a lui Nicolae Densusianu (editia princeps, totodat postum
1913) lucrare contestat si reeditat mereu.
5
Pentru un asemenea stil de abordare a nceputurilor mentalului uman, n care spatiul carpato-
dunrean devine rezonatorul unei impuntoare geografii mitice, vezi Vasile Lovinescu, Dacia
Hiperborean, Bucuresti, Editura Rosmarin, 1994, sau ed. ulterioare; text aprut mai nti,
fragmentat, n rev. tudes Traditionnelles, Paris, 19361937, sub pseudonimul Geticus.
6
Marija Gimbutas, Civilizaie i cultur. Vestigii preistorice n sud-estul european, Bucuresti,
Editura Meridiane, 1989.
Introducere n sapienta zamolxian 13
unei relatri a lui Socrate, evocat de Platon), aflm cele mai strnse indicii pentru o
datare a prezentei active a nvtturii zamolxiene n lumea daco-getilor: n dialogul
Charmides sauDespre nelepciune (156d157c), Socrate aduce n discutia filosofic
o convorbire a lui cu un medic trac, unul din ucenicii lui Zalmoxis, care i
mprtsise conceptia zamolxian asupra conexiunii trupsuflet, conceptie, ntelegere,
mai de interes pentru Socrate dect ideea integralist a contemporanului su
Hippocrate: se vede c viziunea zamolxian a unittii trupsuflet depsea exemplar
preocuparea medical. Dup cum s-a consemnat, pasajul platonician din dialogul
Charmides deschide posibilittile datrii si localizrii convorbirii dintre Socrate si
medicul trac (dac sau get): ntre 432 si 429 .Hr, n colonia corintic Patideia, din
Thracia
7
. Dar medicul i vorbea lui Socrate, acolo, n urmtorii termeni: Zalmoxis
(...) regele nostru care este un zeu, rostire (cel putin pentru noi) ambigu: nu stim
dac ea spune c la acea dat Zamolxis exista efectiv ca persoan, ca rege, ori
devenise dup moartea (ocultarea) sa fizic rege spiritual, Rege al Regilor, ca Iisus
ori ca Monarhul ascuns al doctrinei ezoterice. (ntr-un fel, n Charmides Socrate
apare ca un adept al lui Zamolxis, de vreme ce se angajase fat de medicul trac s-i
urmeze nvttura si s aplice n scopuri terapeutice principiul zamolxian al unittii
trupsuflet: Eu, pentru c i-am jurat (subl. n.) si sunt nevoit s-i dau ascultare, i voi
da ntr-adevr ascultare (...). Dac nu, nu-ti pot ajuta cu nimic, scumpe Charmides
8
.
n timp ce Socrate descoperea indirect o important compatibilitate a gndirii sale
filosofice cu aceea a unui rege barbar, Zamolxis, Platon va ncerca zadarnic
acordarea la propria-i gndire a gndirii tiranului Siracuzei...)
Data, de la care ncepnd, putem vorbi nominal de geti si de daci este mai
mult sau mai putin conventional, fiind determinat de momentul n care aceste
notiuni etnice apar prima oar n izvoarele scrise (...) Este ns de crezut c geto-
dacii constituiau o unitate etnoistoric distinct n lumea trac nc de mult vreme.
Caracteristicile etnice, premisele structurii lor sociale si spirituale se formaser
mult nainte de a lua Herodot stiint despre geti.
9
S-a formulat cu suficient
credibilitate ipoteza c originile cultului zamolxian, reprezentativ pentru
spiritualitatea geto-dacic, trebuie cutat n secolele IXVII .Hr.
10
Cutarea
originilor ne scoate n chip necesar din istorie; cultul zalmoxian pare un iceberg
mai mult nevzut dect vzut la suprafata timpului consemnat de cronicari. Dar
lsnd altor analize perioadele ndeprtate epoca bronzului (a tracilor
strvechi), ca si sfrsitul epocii bronzului, pn la stingerea ei n generalizarea
utilizrii fierului (perioada geto-dacilor vechi) si focalizndu-ne pe a doua
7
Victor Kernbach, Universul mitic al romnilor, Bucuresti, Editura Stiintific, 1994, p. 76.
8
Platon, Charmides, 157 bc.
9
Vladimir Dumitrescu, Alexandru Vulpe, Dacia nainte de Dromichete, Bucuresti, Editura
Stiintific si Enciclopedic, 1988, p. 91.
10
Stelian Stoica, Viaa moral a daco-geilor, Bucuresti, Editura Stiintific si Enciclopedic,
1984, p. 3940.
Studii de istorie a filosofiei romnesti, II 14
vrst a fierului (epoca Latne), e de observat o coincident tulburtoare: Latnul
autohton, spre deosebire de al altor entitti etnoistorice, apare peste timp ca unul n
chip aparte nvluit n cere (mai ales n perioada lui de mijloc, cea mai putin
cunoscut
11
, secolele IIIII .Hr.), or tocmai de miezul acestei tceri ca de un
plin al istoriei apartine zamolxismul n exultanta lui, cu ntelesul lui metafizic!
ntruct timp de aproape dou secole (ntre anii 514 si 339 .Hr., mai exact ntre
nceputurile marii companii a regelui Darius si migratia grupului scitic, condus de
Ateas, spre Dobrogea) Dacia exceptnd o fugar referire a lui Thukidides asa
cum au subliniat istoricii trece printr-o perioad de tcere, fie c lipsesc
documentele, fie c tara a trecut printr-o etap de calm politic si militar, se prea
poate ca tocmai atunci s se fi consolidat sau s fi aprut un cult al lui Zamolxis.
12
S distingem: referitor la enclavele tcerii semnalabile istoriografic pe axa
timpului revolut, exist, rspndit, o acceptiune semantic ordinar, echivalent
cu lipsa documentelor, acceptiune asistat de un anume scepticism: Numeroase
elemente ale culturii spirituale a daco-getilor rmn necunoscute sau neexplicate
(...); la o cunoastere amnuntit, multilateral, m tem c nu se va ajunge
niciodat
13
. Dar mai ncape o acceptiune important a tcerii n istorie: ca mod
demn de ptruns teoretic al vreunor populatii umane bine definite (cum au fost
geto-dacii sedentarizati) de a parcurge fr mult zarv epic parc programatic
asa segmente ale devenirii universale a lumii. Dac tracii (a cror ramur nordic,
dup Herodot, o reprezentau performant geto-dacii) sunt considerati, n athanorul
umanittii, drept Marii Anonimi ai istoriei
14
, dac Dacia se profila lumii antice
(mediteraneene ndeosebi) ca o tar nconjurat de mister
15
, acestea pot fi semne
c acolo, n leagnul spiritualittii geto-dacice, tcerea, misterul ajunseser
substantial apropriate filosofic si angajate practic (dup cum vom vedea) n ecuatia
de viat comunitar, ndiferena specific a fiintrii unui ethos. O asemenea tcere
n plan istoric este indicativ nu pentru lipsa documentelor, ci pentru un cult al
cerii asumat ca mod de a constientiza o dimensiune a lumii. Si se poate risca
afirmatia c acest cult al tcerii mplinitoare (nu strin de orfism) dinuie engramat
n structura antropologic, n mentalul de profunzime al autohtonului pn azi. El
pare s fi conditionat din adnc, n mileniile de dup Hristos, calitatea prestatiei
noastre n istoria Europei. Dup cum pare s se fi sedimentat ca atribut de durat al
gndirii filosofice romnesti, n sensul unei preocupri remarcabile pe directia:
tcere tcere potentat ca mister mister potentat ca gnoz
16
.
11
Vladimir Dumitrescu, Alexandru Vulpe, lucr. cit., p. 86.
12
Victor Kernbach, lucr. cit., p. 76.
13
Hadrian Daicoviciu, Dacii, Bucuresti, Editura Stiintific, 1965, p. 198.
14
Mircea Eliade, Istoria credinelor i ideilor religioase, II, Bucuresti, Editura Stiintific si
Enciclopedic, 1986, p. 168.
15
Alexandru Busuioceanu, Zamolxis, Bucuresti, Editura Meridiane, 1985, p. 199.
16
Pentru problematica tcerii vezi David Le Breton, Despre tcere, Bucuresti, Editura All,
2001. La noi, asupra tcerii mediteaz semnificativ autorul Geticii, o protoistorie a Daciei (1926),
Introducere n sapienta zamolxian 15
Semnele probabile, perceptibile peste timp, ale unei premeditate ascunderi n
ea nssi a decantatei spiritualitti geto-dacice (ndeosebi sub aspectul cultului lui
Zamolxis: senzatie de vl parc anume tras peste concretetea exercitrii cultului) fac
ca gndirea analistilor acelei epoci s ncline uneori spre ipoteza c disparitiile
ulterioare ale scrierilor antice despre geti n-au fost fr premeditare, adic n-au fost,
pur si simplu, disparitii accidentale. Nu un doxograf oarecare, ci un mprat a scris
cndva despre daci: mpratul Traian, de la care poporul romn se revendic ntruct
a rmas n traditia oral, prin colonistii si n Dacia. Dac scrierea lui nu se pierdea,
poate c pn azi cucerirea roman ar fi ajuns mai putin memorabil n cmpul
istoriei culturii. Referitor la volatilizata scriere traian despre geti, Al. Busuioceanu
noteaz: Prin Comentariul su s-ar fi risipit secretul acelei tri. Dar e o fatalitate.
Secretul a supravietuit. S-a risipit Comentariul mpratului
17
. Parc anume
prezervndu-se, a rmas astfel s lucreze n istoria Europei mai ales misterul
Daciei. De aici prevalenta prestigioas a unei istorii a mitului getic, mult mai mare
si mai semnificativ dect cea a faptelor concrete pe care le numim istorice (...).
Ideea getic e unul din miturile cele mai obsedante si mai puternice din imaginatia
anticilor conchide Al. Busuioceanu
18
. (Fr ndoial, mitului getic i-a fost dat s
cuprind util si mentalul filosofilor vechi: nssi gndirea platonician e una si
aceeasi atunci cnd se arat frapat de taina nvtturii zamolxiene si atunci cnd si
grefeaz propriul discurs filosofic pe suport mitic, ca n Symposion, ca n mitul
antropogonic al androginului, ori n faimoasa alegorie a pesterii.)
E greu de rspuns direct la ntrebarea dac disparitia n serie a
consemnrilor despre geti, ale lui Traian, ale lui Criton (ori Ovidius, mai trziu
19
)
indic o actiune deliberat de conservare a acelei taine ce nvluia ideea getic.
ntrebrii n cauz nu i se poate da dect ocol: Dup cum vom vedea,
doctrina/cultul zamolxian comport notabile note comune cu scoala pitagoreic (fie
c e vorba sau nu despre vreo filiatie). Or, confreriile pitagoriciene erau riguros
constituite pe principiul pstrrii secretelor nvtturii si initierilor practicate
comunitar nluntrul lor. Divulgarea secretelor scolii proprii mprstiere n gol a
nvtturii diminua validitatea acesteia, deci taina scolii trebuia sever asigurat.
(n istoria filosofiei au transpirat totusi destule secrete ale nvtturii pitagoriciene;
mai performant a fost n acest sens, al pstrrii tainelor proprii, zamolxismul...). S
adugm, la ocolul de mai sus si observatia c la celti (cu o parte a crora dacii au
coabitat istoriceste n arealul carpatic) nsusi scrisul ca exceptional modalitate
istoricul Vasile Prvan, n Memoriale VI (Laus Daedali): Tcerea e centrul lumii. (...) Tcerea e
Zeul Necunoscut.
17
Alexandru Busuioceanu, Zamolxis, Bucuresti, Editura Meridiane, 1985, p. 199.
18
Lucr. cit., p. 193.
19
Din nefericire, poetul nu a rezolvat problema miturilor si credintelor religioase ale
poporului care l-a gzduit, desi Metamorfozele si Fastele i confirm competenta. Cum poemele sale
getice sunt probabil ireversibil pierdute... (Victor Kernbach, lucr. cit., p. 47).
Studii de istorie a filosofiei romnesti, II 16
de difuziune a gndului era suspectat, dac nu interzis ca form de exprimare a
celor apartenente de nvttura sacr; cci se considera , livrat scripturalului,
nvttura druidic s-ar fi alienat de conditia ei autentic, asigurat exclusiv si
organic numai de cult.
2. CHEI METODOLOGICE
Tcerea, ca dimensiune intrinsec religiei si modului de manifestare
sapiential geto-dacic, prelungeste n timp, n felul ei, tcerea Vechii Europe
civilizatie multimilenar suficient siesi si eon al conditiei umane diferit de cel
ulterior, al existentei rzboinice, care avea s produc si s defineasc istoria
drept hronic al incontinentei belicoase a lumii. Tcerii ocultante, tcerii ntelese ca
aspect intrinsec spiritualittii acelui popor mai ales metafizician (de unde si
apetitul redus pentru exteriorizarea istoric) trebuie s-i mai alturm si ceea ce
uneori s-a numit conspiratia tcerii, adic o mutenie strategic ntretinut din afar
din partea Romei, bunoar n privinta estheziei si ntelepciunii fiintiale proprii
limesului hiperborean al Pontului Euxin, al Imperiului. Cu toate c Zamolxis si
elementele religiei dace erau cunoscute de la scriitorii greci, cititi cu respect la
Roma (n primul rnd Herodot, Platon si Strabon), Zamolxis nu a fost nici preluat
de religia roman, nici cultul lui interzis administrativ de magistratii romani;
dimpotriv s-a petrecut un fapt de exceptie: s-a instalat o conspiratie a tcerii (...).
Romanii care s-au exprimat dur si net despre iudaism si Yahweh, despre
druidismul celtilor, despre nvttura crestin, asupra lui Zamolxis si a religiei lui
nu s-au exprimat n nici un fel....
20
Dar poate c o asemenea ignorare zice-se,
deliberat (paralel mentionatei neantizri a scrierilor latine despre geti) s
exprime nu att un comportament vinovat al Mediteranei (Mare Nostrum) fat de
barbara spiritualitate hiperborean, ct faptul c zamolxismul reusea s-si
camufleze bine natura si practicile proprii; dac nu chiar, cu necesitate, sub
presiunea vremurilor noi, s-si ipostazieze subtil nvttura si cultul, ncifrndu-le
n folclor (de pild, n mesajul ascuns al basmelor, cum puteau crede mpreun
Vasile Lovinescu si Ren Gunon), ori disimulndu-l n viziunea existential a
cretinismului popular, postur specific de locuire a lumii creat n arealul
carpato-danubian (cum consider Mircea Eliade).
Oricum, pe directia care ne preocup acum, a reliefrii cilor metodologice
de edificare filosofic asupra spiritualittii geto-dacice, se impune s retinem
neajunsul c documentele scriptice (scripta) parvenite nou din Antichitate sunt
relativ srace. Foarte probabil asa vor rmne pe totdeauna. Ct de srace? Prin
ele nsele, textele grecesti si romane nu pot s clarifice ndeajuns nici mcar
aspectele descriptive esentiale ale fenomenului spiritual n cauz, cum ar fi
20
Victor Kernbach, lucr. cit., p. 79.
Introducere n sapienta zamolxian 17
anticipnd aici: caracterul htonic sau uranian al Principiului, caracterul unitar
henoteist sau diversificat politeist al asumrii sacrului, consistenta ontic a
nemuririi n viziunea geto-dacilor etc. Precaritatea relativ a datelor scriptice
valorizabile exegetic a fcut ca, pornind de la aceleasi consemnri originare despre
geto-daci, comentatorii trzii interesati (fie ei strini sau romni) s formuleze
rspunsuri diferite nu rareori discordante n chestiuni generice de felul celor
mentionate. Atunci cnd, fcndu-se istoricul problemei
21
, se convoac si se
reitereaz punctele de vedere constituite n timp, transpar, desigur, disonantele,
pozitiile ireconciliabile
22
. ntr-o ultim lucrare de sinteze n domeniu, care ncepe
anume cu efortul de periodizare a contributiilor teoretice romnesti moderne
privitoare la geto-daci (de la Gr.G. Tocilescu, Dacia nainte de romani, 1880, si
pn la zi), istoricul iesean Silviu Sanie, fat cu numeroasele diferente de
interpretare constatate si n privinta crora nici o sintez judicioas nu poate
rmne indiferent adopt metodologic o remarcabil pozitie probabilistic. El
socoate c opiniile diferitilor autori (inclusiv demonstratiile aferente) se cuvin
deopotriv consemnate, orict de incompatibile unele cu altele ni s-ar vdi. E
afirmat, astfel, rigoarea metodic a punerii lor laolalt si a cunoasterii lor de
ansamblu, n numele apropierii de adevr: reunite n spatiul unei lucrri de sintez,
punctele de vedere se relev coparticipative la aproximarea adevrului mai mult
dect ar fi s cuprind adevr o singur opinie extras dintre celelalte. Eludarea
sau ignorarea total a unei lucrri (despre geto-daci) este n putine cazuri
justificat si defineste pozitia, nc de la nceputul demersului su, autorul
23
.
Dac aceleasi cteva surse antice au alimentat si au produs cu vremea un
conglomerat de interpretri ale fenomenului dacic, prin chiar acest efect eterogen al
lor, vechile izvoare scrise si vdesc insuficienta, inducnd gndul unei cuvenite
diversificri a temeiurilor si preliminariilor analitice. Fr ndoial, exist un
prestigiu consacrat detinut prin traditie dedocumentul scris (fat de alte tipuri de
izvoare), unul a crui magnitudine e uneori excesiv perceput, putnd conduce la
unilateralitate si exclusivism n planul metodei de interpretare a atitudinii fat de
existent a geto-dacilor. Astfel un caz printre altele , valoroasa lucrare citat a
lui I.I. Russu se las prin excelent atras de variile glose moderne la textele
grecesti si romane si prea putin interesat de valorizareadocumentului arheologic,
apreciind aportul n problem al arheologiei ca fiind foarte modest, dac nu chiar
21
Lucrarea de referint, de la mijlocul secolului trecut, rmne I.I. Russu, Religia geto-dacilor, zei,
credine, practici religioase, n Anuarul Institutului de Studii Clasice, Cluj-Sibiu (19441948), 1949.
22
Bibliografii selective, mai noi, referitoare la traco-geto-daci: Radu Vulpe, Histoire de
recherches tracologiques en Roumanie, n Thraco-Dacica, Bucuresti, I, 1976; M. Babes, Le stade
actuel des recherches sur la culture gto-dace a son poque de dveloppement maximum, n Dacia,
Rvue dArchologie et dHistoire ancienne, Bucuresti, N.S. XXIII, 1979.
23
Silviu Sanie, Din istoria culturii i religiei geto-dacice, Iasi, Editura Universittii Al.I.
Cuza, 1999, p. 2.
Studii de istorie a filosofiei romnesti, II 18
nul
24
. n schimb nu fr o doz de ostentatie metodologic , ultima lucrare de
sintez n domeniu, mentionat, se structureaz, dimpotriv, revendicndu-se n
mod expres de la izvoarele de tip arheologic. n economia efortului de restituire a
veterospiritualittii carpato-danubiene, documentului arheologic i se acord, n
acest caz, cel mai mare spatiu de prezentare/interpretare si, totodat, prioritate,
astfel nct lucrarea apare structurat dihotomic n modul: o prim sectiune
intitulat Fontes archaeologici, si o a doua intitulat Scripta.
Problema este dac documentul arheologic, fr ndoial revendicabil de
ctre cercetrile istorice propriu-zise n scopurile lor de cunoastere, poate fi atras n
chip natural si n efortul teoretic de reconstituire a protofilosofiei geto-dacilor, a
acelei filosofii sui generis operante acum mai multe milenii n arealul carpatic si
larg pericarpatic. Se stie, n acceptiune restrns, mbrtisat de perioada modern
a umanittii, propriul filosofiei este cuvntul, textul fie aceast stare notional de
agregare a ei recuperat din ceata timpului si numai n chip de lapidare fragmente
(nc si acelea incerte, ntruct au rmas consemnate de altii, nu de autorii lor), ca
n cazul unor gnditori presocratici. Or se poate obiecta , nu este oare deplasat
s presupui c o atitudine sapiential, o viziune a lumii, o postur metafizic de
cine stie cnd poate dinui ncifrat nu n pretioase cuvinte locuite cndva filosofic,
ci nescriptic ncifrat n hrbul arheologic?
Rspunsul trebuie dat mintind c exist notabile diferente de natur ntre
potofilosofiile umanittii strbune, pe de o parte, si filosofiile de mai apoi
(performante discursiv n limbaj conceptual/categorial), pe de alta. Bunoar, n
protofilosofie e practicat recursul esentializator cu totul remarcabil n felul su
la ideograme, la vizualizri skeumatice gravide de universal, asadar apte de un
elevat semantism filosofic. n cazul spiritualittii geto-dacice, tocmai ntruct ea a
vehiculat n chip definitoriu, pe varii suporturi materiale, semnul abstract-
geometric de consistent ideativ (si mai putin reprezentrile mimetice), a ignora
descoperirile arheologice din situl autohton, purttoare de mesaj ideografic,
nseamn a expedia simplist aceast spiritualitate, pierzndu-se sansa de a o
reconstitui temeinic, n ea nssi, ca protofilosofie. De exemplu acea piramid
numeric, numit n scoala pitagorician tetraktis, apare reprezentat specific si
foarte interesant pe relicte de ornamentic dacic si ar fi cu totul neinspirat ca
un atare simbol vizual, ce rezum n felul su existenta, s fie eludat de ctre
istoriologul preocuprilor filosofice ale omului pe considerentul c sursa,
oricum, nu e pur notional. Am introduce aici, ca pe un argument n favoarea
pstrrii simbolurilor vizuale de cert vocatie speculativ n sfera de interes a
teoretizrilor filosofice, faptul c, n calitate de consumatori de ntelepciune uman,
ne simtim pn si astzi atrasi dac nu captivati filosofic, s zicem, de imaginea
undei n und, modulat grafic de Vasile Conta, ori de figurile geometrice
24
I.I. Russu, lucr. cit., p. 63.
Introducere n sapienta zamolxian 19
schitate n Diferenialele divine, opera de culminatie metafizic a gndirii lui
Lucian Blaga; ca si cnd ideogramele n cauz iat, justificndu-se astfel ne-ar
vorbi mai intens, cu energetismul lor semantic, dect reusesc s verbalizeze
promotorii lor!
Fragmentele filosofice atribuite lui Heraclit din Efes, obscure si restrnse la
frazri lapidare, ca niste versete, sunt pe ansamblul lor mai numeroase dect
ansamblul contemporanelor mentionri antice ori mai trzii (pn la Iordanes, sec.
VI d.Hr.), referitoare la ntelepciunea zalmoxian si la reflexul ei n mediul vietii
daco-getilor. Pe fragmentele ermetice ale Efesianului exegetii filosofiilor originare
(n spet ai miracolului grec) delibereaz indefinit, de peste dou milenii si
jumtate, nevoiti ndeobste s recurg la lectura recurent a acelorasi consemnri,
la o hermeneutic strict textual. n cazul nsemnatului gnditor Zamolxis (cum l
calific Herodot), materialul sursier disponibil demersurilor interpretative
depseste pe cel de natur scriptic. Devine justificat apelul la o arheologie si
astfel se poate transcende metodic conditia ornantelor exercitii de fascinatie
filosofic provocate (n genere) de enunturile aforistice strvechi, de simpla
ntretinere cu reminiscentele textuale.
Apelul la izvoare arheologice se justific, n cazul strdaniei de reconstituire a
gndirii zamolxiene, prin aceea c aceast sapient auroral cu miz metafizic nu
exprim limitativ conceptia unei persoane singulare, adic o viziune filosofic de
autor si att, ci exprim o viziune cosubstantial spiritualittii unei ntregi populatii
carpato-danubiene. Este, acest fapt, un alt atribut caracteristic protofilosofiilor,
comparativ cu filosofiile individualizate: protofilosofiile umanittii apar ca exercitri
comune ale unor vaste arealuri etnoistorice. Iar n asemenea situatii e de presupus
s aflm si s exploatm urme si semne ale mentalului filosofic colectiv ajunse
pn la noi ca relicte arheologice ale culturii acelor popoare.
Numai c ajutndu-ne de sursele arheologice utile cunoasterii mentalului
filosofic al geto-dacilor, interpretarea istoriografic n chestiune nu se fortific
automat, ci pe un nou fond problematic. Cci, n principiu, sunt de nfruntat mai
multe posibilitti: prima, fontes archaeologici se pot vdi conforme cu scripta
si, astfel, ntritoare ale informatiei scrise despre nvttura lui Zamolxis; a doua,
se pot vdi magistral completive (scrutate n umbra scripticului, ceea ce totusi, n
absolut, nu stim ct este de judicios). Dar dac a treia posibilitate informatia
continut n relictele materiale se vdeste, mai mult sau mai putin, refractar
consemnrilor scrise, tinznd autarhic s structureze o imagine diferit asupra
spiritualittii geto-dacice? Aparitia primelor relatri scrise despre evenimente,
locuri si popoare de la sfrsitul secolului VI sau din secolul V .Hr. pun ntr-o
lumin vie materialele arheologice, permitnd chiar deducerea unor stri de fapt
dincolo de limitele izvorului literar, att n spatiu, ct si napoi n timp, dar nu
exist nici o justificare de a conferi interpretrii datelor istorice o valoare de
premis pentru ordonarea materialului arheologic sau invers. Metodele arheologiei
Studii de istorie a filosofiei romnesti, II 20
au caracteristici deosebite de cele ale criticei de text, ofer un anumit coeficient de
probabilitate ipotezelor formulate, n timp ce critica de text ne nftiseaz o
imagine reconstituit pe baza altor coeficienti de probabilitate.
25
Circumspect, n
consecint, sinteza recent a istoricului Silviu Sanie nu se lanseaz att n
amalgamarea exegetic a celor dou tipuri de izvoare, prefernd mai degrab, pe
baza inventarierii lor minutioase, construirea a dou discursuri paralele, fiecare cu
credibilitatea si coerenta sa autonom, ca de oglinzi paralele n care se reflect
diferit aceeasi miraculoas lume a strmosilor geto-daci.
Desigur, ideal rmne formula interferrii n analiz a izvoarelor de diferite
naturi. Izvoarele de un singur tip (si agreate uneori pn la absolutizare de ctre
istoriografierea conceptiilor filosofice rmn, desigur, izvoarele scrise) au
dezavantajul, atunci cnd sunt relativ srace, de a permite prea multe variante de
rspuns exegetic, de felul exercitrilor subiective, pe ct de plauzibile pe att de
incontrolabile. ntemeierea si pe alt tip de informatii poate, dimpotriv, restrnge
jocul interpretrilor punnd cu adevrat n valoare textul, izvorul scris. Asa,
considerate n sine, elogiile pe care Iordanes le aduce getilor ca neam cu deosebire
abilitat n stiint si filosofie au putut alimenta, n contemporaneitatea noastr, glose
descumpnitoare, extinse de la entuziasm la suspiciune. Filosoful marxist Al.
Tnase l caracteriza pe Iordanes drept principala surs a iluziilor tracomaniei.
Cnd ns consemnrile lui Iordanes au fost coroborate cu anumite rezultate ale
cercetrilor arheologice moderne, precum descifrarea calendarelor columnare de la
Sarmizegetusa, ce relev performante cunostinte de astronomie la daci, atunci
spusele doxografului Iordanes au iesit net consolidate n valoarea lor de adevr:
Descoperirile arheologice confirm aceste informatii scriptice
26
.
Asadar, referitor la reconstituirea protofilosofiei geto-dacilor, valoarea
izvoarelor scrise strvechi nu scade, ci creste odat cu recursul paralel la alte tipuri de
surse, implicit la alte metode de cercetare. Cu ct metodele reconstituirii/teoretizrii
se diversific, cu att sporesc formele de mediere a adevrului cutat. Procedurile
analitice diversificate si concertate inteligent nseamn abordare hermeneutic
modern necesar iesire n larg a hermeneuticii dincolo de modalitatea sa clasic de
pritocire repetat a acelorasi texte. Astfel, se poate spera ntelegerea adecvat nu
numai a ceea ce spun scrierile Antichittii despre spiritualitatea geto-dacilor, ci si a
ceea ce ele nu fac dect s acopere, cu umbra lor.
O calitate a abordrii hermeneutice const n tehnica ei aparte de tratare a unui
fenomen uman individual ori colectiv (cum este Zamolxis, respectiv difuziunea
nvtturii sale n mediul dacic sau european): nu n perspectiv strict istoric, ci prin
transgresarea procedural a perspectivei istorice propriu-zise. Se stie, prin traditie,
datul mitic si datul istoric au fost mereu discriminate (pn la cultivarea formulei mit
25
Vladimir Dumitrescu, Alexandru Vulpe, lucr. cit., p. 85.
26
Noi date privind gradul nalt de dezvoltare a civilizaiei geto-dacice, Raport al Sectiei de
istorie si arheologie, n Stiintele sociale si politice n Romnia, nr. 4, 1977.
Introducere n sapienta zamolxian 21
vs. istorie efectiv), chipurile, n interesul cunoasterii veritabile. Dar miticul si
istoricul nu opuse, ci reciproc permeabilizate si admise ca elemente de convergent
hermeneutic pot determina un important spor de cunoastere. Cu prilejul
parcurgerii unui studiu al lui Al. Busuioceanu referitor la mitul dacic, Mircea
Eliade tine s-i scrie autorului comunicndu-i satisfactia sa fat cu metoda
mithistoriografic utilizat de acesta, n msur s nlesneasc asocieri ideative
majore. De altfel (chiar n De Zalmoxis Gengis-Khan), Mircea Eliade se arat
interesat si de teoretizrile lui Gh.I. Brtianu, istoric de nalt clas care a cultivat
autonom o metod apropiat n esent de mithistoriografia lui Busuioceanu.
Conceptul traditional de istorie a filosofiei ntruct istorie nseamn
expunere cronologic, ct mai riguros marcat este el nsusi vulnerabilizat astzi,
pierzndu-si rigiditatea de altdat, datorit generoasei instrumentri hermeneutice
a domeniului. Se poate conveni actualmente, cu mai mult aplomb analitic, c
delimitrile pe axa timpului, cronologizarea (att de drag istoriografilor de parc
ar fi un scop n sine) nu foloseste prea mult, prin ea nssi, interpretrii
fenomenelor spirituale, cci nu le poate ncadra temporal dect lezndu-le
realitatea si anvergura manifestrii lor n viata umanului. Istoria ideilor filosofice
memorabile ale umanittii e mai putin valabil ca succesiune de momente si mai
mult ca devenire: originarea marilor teme de meditatie si a marilor atitudini
existentiale se pierde n trecutul anistoric, iar sfrsitul lor e fr sfrsit.
Particulariznd: prezentarea ndeprtatei doctrine zamolxiene ntr-un tratat modern
de istorie a filosofiei romnesti nu se mai poate rezuma sursier la o nscriere simpl
ntre limitele temporale indicate de istorici pentru epoca geto-dacilor, adic nu se
mai poate ntemeia convenabil doar pe factologia si pe datele care ne-au parvenit
din luntrul epocii vizate, si de care dispunem. Mai ales atunci cnd prea
circumscrisele date disponibile sunt dramatic insuficiente o asemenea cale de
analiz rmne metodologic precar, impunndu-se recursul la modelarea
hermeneutic a tratrii n cauz si cum anume: prin interogarea necesar a
formelor mentalului ce scap prin excelent criteriilor cronologizrii, definind mai
degrab parametrii continuitii modului uman, zonal concretizat, de raportare la
existent: gndire mitic ntrupat, univers religios arhaic configurat, folclor. Un
exemplu: care s fi fost viziunea cosmogonic a geto-dacilor nu rezult din
textele antichittii. Dorim mcar s bnuim. Or, din imemorial si pn n folclorul
romnesc colportat la distant de mii de ani, dureaz, semnificativ, un mit local
al imersiunii cosmogonice: Reinterpretat continuu, mitul scufundrii cosmogonice
a pstrat, n versiunile cele mai recente, peisajul originar: Marile Ape dinaintea
Creatiei si Dumnezeu trimitnd o fiint scufundtoare n adncuri. Imagine extrem
de arhaic, desigur (...). Strduindu-se s recunoasc asemenea continuitti legnd
lumea n care trim de lumile revolute ale preistoriei, cercetarea modern att
paleontologia si istoria religiilor, ct si psihologia profunzimilor, a reusit s
Studii de istorie a filosofiei romnesti, II 22
rennoiasc cunoasterea omului
27
. Implicit, cunoasterea sapientialului imanent
unor secvente istorice obscure am aduga.
n aria spatio-temporal a culturii si spiritualittii carpato-danubiene,
continuitatea este un atribut generic trstur a vietii unei populatii sedentare,
multimilenar legate de locul ei sub cer. Ideea unei organice continuitti reprezint
categoric mai mult dect conventia unei postulri euristice; dar fie si numai un
postulat, ea permite s se construiasc, din multimea datelor invocabile n acest
chip, o imagine ampl si coerent a fenomenului geto-dacic. Pe ce alte baze mai
solide s-ar putea edifica o coerent superioar, n msur s o marginalizeze pe cea
ntemeiat hermeneutic astfel?
Ideea continuittii aseaz epoca geto-dacilor n linie dreapt (fr a neglija
transformrile), ntre un ante, care urc pn n neolitic, si un post, care coboar
pn n modernitatea pstrrii noastre ca neam. Atunci cnd acelasi fenomen
spiritual, n acelasi areal, este identificat ca prezent att n anterioritatea geto-
dacilor, ct si dup ei, acel fenomen devine partener verosimil al efortului de
interpretare a petelor albe intermediare. Uneori, n scopurile descrierii
protofilosofiei geto-dacice sub consemnul continuittii, este puternic revendicat
fondul originar mitic si mitologic al culturilor locale, n temeiul c acolo sunt
rdcinile. Dar cu deosebire rodnic ntruct elementele convocate de analiz
sunt de ast dat mai definite si de o sporit pondere se arat, sub zodia descrisei
continuitti, procedura interpretrii spiritualittii geto-dacice prinavalul ei, venind
cel putin pn n epoca de apogeu a satului romnesc patriarhal (alias apogeul
culturii si civilizatiei romnesti a lemnului). Efectiv lmuritoare n ntelegerea
protofilosofiei autohtone de expresie geto-dacic devine astfel scrutarea decantatei
viziuni a lumii, congener creatiei folclorice romnesti (ndeosebi obiectivrile si
practicile folclorice pe temele locuirii, srbtorescului, nstrinrii si trecerii); iar
pe de alt parte scrutarea original structuratului univers romnesc de credinte
religioase populare numite, n cunostint de cauz, de ctre istoricul religiilor
Mircea Eliade, crestinism cosmic.
Nu este ntmpltor faptul c impuntoarea lucrare recent Din istoria
culturii i religiei geto-dacice se ncheia tocmai cu urmtoarea propozitie (n fond
nu o ncheiere, ct o nou deschidere a analizei): Numeroase elemente ale
folclorului [romnesc] fr analogii n alte zone, ca si unele particularitti ale
ortodoxismului romnesc n contextul general al crestinismului sunt rodul
dinuirilor dacice si daco-romane n spatiul carpato-ponto-danubian
28
. Se vede,
sub aspect metodologic, chiar n domeniul istoriei propriu-zise, se delibereaz altfel
acum fat, de pild, de epoca lui Hadrian Daicoviciu, renumitul istoriograf care
putea scrie astfel: Nu s-a pstrat amintirea mitologiei dacice, nu ne-a rmas
27
Mircea Eliade, De la Zalmoxis..., ed. cit., p. 134135.
28
Silviu Sanie, lucr. cit., p. 284.
Introducere n sapienta zamolxian 23
absolut nimic din legendele lor istorice pe care, ca orice popor, nu se poate s nu le fi
avut. urm (subl. n.) au disprut poezia lor popular si literatura religioas. Nu
stim nimic despre dansurile lor populare si nici despre muzica lor cu toate c aceasta,
judecnd dup legenda vestitului cntret trac Orfeu, parte s fi fost vrednic pn si
de urechile zeilor
29
. Si adaug, aruncnd sperantele (dac mai sunt) n ograda
arheologiei: Tot ce s-a pstrat s-a pstrat n pmnt
30
. Or, referitor anume la cele
ngropate n lut, regretatul etnolog Octavian Buhociu putea scrie, parc n replic,
astfel: Rezultatul cercetrilor de arheologie preistoric, mai ales cele din sec. V .e.n.
ncoace, dovedesc aproape sistematic permanenta unor rituri si traditii populare, cum
sunt cele de nmormntare, de vntoare, calendaristice etc., care se neleg prin cele
de azi (subl. n.), de unde si proba c Dacia a fost locuit fr ntrerupere si c
romanizarea a preluat si mentinut vechea cultur daco-getic
31
.
n acest spirit au gndit prestigiosi naintasi, ncepnd cu Bogdan Petriceicu
Hasdeu si Mihai Eminescu, preocupati s releve valoarea arhetipal a unei
mosteniri cu care putine culturi se pot mndri, cu rdcini nfipte n straturi foarte
adnci, cu o traditie beneficiind de o elaboratie extrem de nuantat si care se
constituie ca un fond originar (un fel de strat al numelor)
32
.
Teza uluitoarei continuitti (cum e uneori resimtit) perturb, evident,
tratarea judicios compartimentat pe epoci istorice, perturb implicit habitudinile
istoriciste ale unui tratat de istorie a filosofiei doritor s cuprind secventializat si
succesiv cele mai elevate propensiuni meditative umane petrecute n arealul
autohton. n ce capitol anume s tratezi viziunea mioritic a existentei, att de proprie
omului carpatic, ct vreme o asemenea nscriere n postur filosofic, regsit n
mentalul popular al secolului al XIX-lea, poate fi considerat, mcar n esent,
contemporan si cosubstantial cultului lui Zamolxis, dac nu mai veche dect
zamolxismul? Ct vreme n chiar culminatia creatiei filosofice romnesti a secolului
XX apare o carte precumSpaiul mioritic? Fat cu o asemenea ubicuitate temporal a
mioriticului (un exemplu printre altele), o prezentare, chipurile, cronologic a
manifestrii energiilor filosofice romnesti se vede obligat mereu la recurente, la
reveniri: ca asupra unei constante algebrice, ca asupra unui specific sunet de fond.
Pentru a reconstitui carnatia zamolxismului se impune s iesim din timpul lui,
orict de generos ar fi el delimitat de istorici. O tehnic relevant (utilizat n
ultima parte a analizei de fat) devine edificarea asupra naturii doctrinare si
practicii doctrinare zamolxiene prin remarcabileleurmri ale lor n istoria cultural
carpato-dunreano-pontic si european.
29
Hadrian Daicoviciu, lucr. cit., p. 194.
30
Ibidem, p. 195.
31
Octavian Buhociu, Folclorul de iarn, ziorile i poezia pstoreasc, Bucuresti, Editura
Minerva, 1979, p. 388.
32
Ioan Viorel Bdic, Preambul la o filosofie a culturii romneti, n Zalmoxis (Cluj), 1, 1995.
Studii de istorie a filosofiei romnesti, II 24
Calea perceperii naturii profunde a zamolxismului prin urmrile sale la scara
continentului din care daco-romnii fac parte nu a fost sistematic initiat
metodologic pn acum. Sunt de adunat laolalt fatete precum: nvttura
zamolxian ca factor catalitic si creator-disipabil n procesul crestinrii specifice a
teritoriului Daciei; revendicarea istoriei europene de la mitul si nvttura
zamolxian (cazul Spaniei, cazul Suediei), adic transfigurarea mitului dacic n
istoriografie european si n model civic; revendicarea de la printele Zamolxis a
semiologiei alchimice medievale etc.
3. MODUS VIVENDI GETO-DACIC: PREVALENA SPIRITUALULUI
ntr-o elaborare a sa, Getica, a crei aparitie n revista Saeculum nstea
reactii mai degrab previzibile dect pertinente, Lucian Blaga propunea, temerar, o
descriere generic, prin determinante stilistice, a mitologiei si religiozittii
strbune, ntruct motiva filosoful n temeiul informatiilor de care dispunem
nu putem aspira la reconstituirea continuturilor
33
. Determinantele stilistice, marile
linii de fort ale spiritualittii geto-dacice, distinse si avansate de Blaga, sunt, ntr-o
consemnare eliptic: orizont dezmrginit, afirmare defensiv, geometrism, stilizare
foarte abstract, participare magic-activ la existent, antropomorfism, mplinire n
postexistent. Pe baza acestui set de parametri stilistici formativi/caracterizanti,
Lucian Blaga ntrevedea posibilitatea de a releva conditia specific a spiritualittii
geto-dacice printre alte morfologii culturale, locul pe care-l ocup acea mitologie
si religiozitate getic n cadrul unei topografii stilistice care ar mbrtisa toate
ramurile ariene
34
. Mergnd pe firul ideii si confruntnd mentionatul set de
determinante stilistice cu sinoptica pachetelor de factori stilistici discriminate de
autor pentru alte culturi (asiro-babilonian, greac, indic, arab si european)
35
se
poate observa c matricea categoriilor stilistice abisale proprie arealului geto-dacic
difer de oricare alta, ea doar interfernd prin anumiti factori si dup dozaje
anume cu celelalte. n schimb, matricea stilistic n discutie se poate recunoaste
ndestul n complexul de potente creatoare, de peste milenii, a arealului carpatic,
rezumat de Lucian Blaga pe pagina unui capitol semnificativ intitulat Apriorism
romnesc, din Trilogia culturii: Care sunt aceste potente? E nainte de toate un
anume ondulat orizont spatial, cel mioritic, si, la fel, un orizont de avansare
legnat n timp. Ele formeaz coordonatele unei spiritualitti. Fuzioneaz cu
aceste orizonturi nainte de orice un sentiment al destinului, trit tot ca o ondulare,
ca o alternant, de suisuri si coborsuri, ca o naintare ntr-o patrie sideral, unde se
33
Lucian Blaga, Getica, n Saeculum, Revist de filosofie, 1, iulieaugust, 1943.
34
Ibidem.
35
Cf. Lucian Blaga, Trilogia valorilor, Bucuresti, Fundatia Regal pentru Literatur si Art,
1946, Tabla rezumativ, p. 156.
Introducere n sapienta zamolxian 25
urmeaz ritmic dealurile ncrederii si vile resignrii. Vine pe urm siragul
celorlalte determinante: o preferint artat categoriilor organicului ale lumii si o
tendint de transfigurare sofianic a realittii. Nzuinta formativ se contureaz si e
activ ndeosebi ca orientare spre forme geometrice si stihiale, aceasta ntr-un chip
organic atenuat. Adugm mnunchiului o invincibil dragoste de pitoresc si de
asemenea un foarte vdit simt al msurii si al ntregului...
36
.
Dar, n economia tratrii pe fat, nu analiza n sine a presupusei matrici
stilistice a spiritualittii geto-dacice e de fcut; destul s adugm c viziunea
blagian este apreciat azi, n rndul unor oameni de stiint, ca o comprehensiune
filosofic rar egalat, util investigatiilor dacologiei si confirmat tot mai mult de
rezultatele cercetrilor arheologice. Prin prezentarea schitat am urmrit s punem
n evident doar principiul de gndire al unui filosof dup care lumea si
spiritualitatea daco-getilor impun comparatia plural cu marile culturi originare ale
umanittii: uimind si contrariind pe cei din afar, care o descopereau ct de ct,
aceast lume e de reliefat ca una puternic individualizat si de viguroas
organicitate prin conditionrile ei matriceale, asemenea celorlalte vetre fondatoare
ale hominizrii. De la aceast remarc trebuie pornit.
Analiza comparativ, pe canavaua universurilor umane strvechi, de
notorietate n memoria omenirii, relev originalitatea si superioritatea culturii
materiale a geto-dacilor n comparatie cu aceea a triburilor nconjurtoare si chiar
cu a celor mai ndeprtate, dup cum remarc sintetic Dumitru Berciu n Zorile
istoriei n Carpai i la Dunre
37
. Din chiar nceputurile istoriei scrise au rmas,
luminos indicative, consemnrile asupra tracilor ca tip uman de mare rspndire
continental, iar, dintre ei, asupra locuitorilor din arealul Daciei, arip hiperborean
sedentar a celui mai numeros neam dup inzi, de exemplar distinctie: cei mai
viteji si mai drepti dintre traci
38
. Vitejia si disciplina drepttii apar ca atribute ale
unei consolidate nscrieri colective n planul existentei, crora trebuie s le asociem
nc un atribut, la fel de radicalizant: locuitorii Daciei erau cu totul pregtiti s
nfrunte moartea
39
. Pregtirea lor pentru viat si pregtirea lor pentru moarte (n
fond pentru postexistent) se dezvluie perceperii altor neamuri sinergic, ca laturi
aflate ntr-o deplin fuziune sapiential: un credo geto-dacic de ultim cuprindere.
Alturi de Lucian Blaga, n perioada dintre cele dou rzboaie mondiale
(rgaz fericit al reconstruirii n adncime a constiintei identitare romnesti), n a
reliefa statura ngropat de timp a geto-dacilor s-a remarcat, carismatic si grav,
glasul lui Vasile Prvan.
40
Astzi, patetismul savant al profesorului Prvan s-a
36
Lucian Blaga, Trilogia culturii, Bucuresti, Fundatia Regal pentru Literatur si Art, 1944,
p. 332333.
37
Dumitru Berciu, lucr. cit., Bucuresti, Editura Stiintific, 1966, p. 303.
38
Herodot, Istorii, IV, 93. Printele istoriei, care i cunostea bine pe geti pentru c fcuse
nconjurul trmurilor lor pontice (Al. Busuioceanu), nu poate fi bnuit de nici un partizanat.
39
Pomponius Mela, De chorographia, II, 2, 18.
40
Cf. Virgil Emilian Catargiu, Vasile Prvan filosof al istoriei, Iasi, Editura Junimea, 1982, p. 32.
Studii de istorie a filosofiei romnesti, II 26
absorbit ntr-o convingere larg mbrtisat, s-a atins un prag impuntor (chiar
pentru sceptici) al probelor dup care cultura lumii daco-gete e validat ca una
comparabil si n bun msur superioar altor culturi naintate din Europa vremii,
rmase n afara fruntariilor greco-romane (...), una dintre cele mai naintate culturi
ale lumii barbare
41
. Spre sfrsit de vietuire european antecrestin, n afara
statului roman, celtii si daco-getii constituiau cele dou popoare importante si, n
acelasi timp, popoarele care atinseser n dezvoltarea lor material, spiritual si
social-politic un nalt nivel
42
. Or, n lumina acestor date, nu att personalitatea
unui Zamolxis ori a unui Deceneu ofer ndrepttitul temei de a-i considera pe
daco-geti superiori celorlalte popoare n ceea ce priveste gndirea
43
, ct nivelul
culturii si civilizatiei lor. Vizm, desigur, vorbind despre calitatea omului geto-
dacic, planul disponibilittilor lui protofilosofice, constituit ca postur comunitar
si anonim a drmuirii psihomentale a existentei. Fr ndoial c pentru locuitorii
arealului carpatic, n acea vreme, se conturase si functiona (ca descriptor, pentru
noi, al naturii lor umane) o genuin ispitire filosofic experimentat la scara
colectivittii lor etnoistorice. Impuntoarea protoistorie a spatiului carpatic nu
poate s nu contin o protofilosofie pe msur.
Din faptul c populatia geto-dacilor, fr veleitti cuceritoare ct vreme nu
era tulburat din afar (adic, ntr-un fel, o lume introvertit) nu si-a fcut dect
putin auzit propria interpretare a existentei cci prefera s o exprime cultic si s
o triasc interior , dintr-un atare fapt nu rezult precaritatea acelei viziuni
existentiale, ci numai un grad caracteristic de impermeabilitate a sa pentru altii.
Deficitul de notorietate, n mundus-ul antic, a pzit involuntar valorile spirituale
geto-dacice, prezervndu-le organicitatea zonal si cadrul decantrii lor de lung
durat. Este cazul si al altor zone zise de margine european sau planetar, lsate
(relativ) de soart s vegeteze n ele nsele, adic n hotarul marilor fluxuri ideative
de centru. Fenomenul regsirii si examinrii cu adevrat ecumenice ale
manifestrilor spirituale umane a devenit unul de relief abia n a doua jumtate a
secolului XX. Nimic mai pasionant si mai stimulant pentru constiinta occidental
dect efortul de a ntelege creatiile attor preistorii si protoistorii (chiar istorii
provinciale care au gravitat n marginea imperiilor si au supravietuit cderii lor),
creatii acumulate si conservate de milenii n culturile exotice, primitive si
folclorice.
44
n timpurile din urm, cu eroziunile si nelinistile lor, aceste zone de
margine, n particular universurile spirituale ignorate ale Europei (ale Europei
absente, cum accentua G. Usctescu) au nceput s preocupe ca niste rezervoare
neumblate, ori prea putin luate n seam, din care s-ar putea adpa speranta de
viitor. Marginea, se stie, mai conservatoare dect centrul n privinta unor
promisiuni ale hominizrii specia si-o revendic util, mai recent, caa sa.
41
Ion Horatiu Crisan, Burebista i epoca sa, Bucuresti, EdituraEnciclopedic Romn, 1975, p. 424.
42
Ibidem.
43
Ion Horatiu Crisan, lucr. cit., p. 429.
44
Mircea Eliade, De la Zalmoxis..., p. 19.
Introducere n sapienta zamolxian 27
Cine ar putea afirma cu sigurant unde s-au copt mai nti zorii filosofrii n
vastul spatiu ibero-uralic, ct vreme nici vechii greci, cu orgoliul lor ndrepttit si
suita lor de doxografii, nu erau unanimi n a sustine c ntelepciunea si iubirea de
ntelepciune ncepea cu dnsii. ntrebarea, fr ndoial, si-o puseser destui. Si-a
pus-o, la rndul su, si Diogenes Laertios n celebra si mult utilizata sa scriere
Despre vieile i doctrinele filosofilor, alctuit pe baza unei sumedenii de izvoare
antice, consultate direct sau indirect. Or, n chiar primul paragraf al monumentalei
sale scrieri, Laertios, consemnnd teza dup care filosoficul si-ar avea incipienta n
lumea barbar, pomeneste imediat, cu acest nteles, de Zamolxis. Dar iat pasajul
in extenso: Unii autori afirm c studiul filosofiei a nceput la popoarele strine.
Ei sustin c persii au avut pe magi, babilonienii si asirienii pe chaldei si indienii pe
gimnosofisti, iar celtii si galii pe asa-numitii druizi sau semnotheoi, dup cum
afirm Aristotel n lucrarea Despre magie si Sotion n cartea a douzecisitreia a
scrierii sale Succesiunile filosofilor. De asemenea ei spun c Machos a fost
fenician, Zamolxis trac, iar Atlas libian. Egiptenii cred c Hefaistos a fost fiul lui
Neilos, c el a nceput filosofia, reprezentantii ei de frunte fiind preotii si
profetii
45
. n spiritul demersului interpretativ de fat devine imperios s insistm
asupra acestui paragraf inaugural al operei lui Diogenes Laertios, nu o dat ignorat
de ctre istoriografii romni ai filosofiei.
Sotion din Alexandria de la care Laertios pare mai ales s preia referinta la
Zamolxis (anume din lucrarea peripateticianului scris ntre anii 200 si 170 .Hr.) si-a
elaborat textul Succesiunii filosofilor timp de trei decenii, n 13 crti (nu 23, cum s-a
transcris gresit), dup Hermann Diels, Doxographi Graeci, ele fiind: I Thales, VII
sapientes, physici; II Socrates. Aristippus; III Socratici; IV Plato; V Academici;
VI Aristoteles et discipuli; VII Cinici; VIII Stoici; IX Pithagoras; X Eleatici.
Democritus; XI Pyrrhonii; XII Epicurus; XII Barbari. Este de remarcat, n
conformitate cu Aram M. Frenkian
46
, c Laertios nu mai foloseste criteriul de ordine al
lui Sotion: nti grecii, si la urm barbarii (printre care, desigur, figura Zamolxis),
ci un criteriu integrator cronologic al spatiilor de preocupare filosofic universal,
mai putin partizan; ceea ce l determin s-si ntoarc dintru nceput privirea spre
Orient si s nceap, pentru arealul european, cu mentionarea numelui lui Zamolxis.
Dar poate c nsusi Sotion se va fi referit la doctrina traco-getului nc n primul
dintre volumele sale doxografice, n partea privitoare lacei apte nelepi venerabili
din zorii filosofiei umane: conform si cu alte izvoare, Zamolxis putea figura pe
asemenea liste inaugurale si, de regul, acolo, n ceata timpului, printre cei sapte, el
nu era singurul trac... Asadar, sunt sau nu sunt, dup traditie, nceputurile filosofrii
expresia miracolului grec? O carte recent observ: Milenar vorbind, si referindu-ne
la filosofie, constatm c aceasta s-a nscut spre mijlocul mileniului anterior erei
45
Diogenes Laertios, Despre vieile i doctrinele filosofilor, Bucuresti, Editura Academiei
Romne, 1963, p.115.
46
Note explicative si comentarii la Diogene Laertios, lucr. cit., ed.cit., p. 510.
Studii de istorie a filosofiei romnesti, II 28
noastre n Grecia
47
. Dar adaug Alexandru Surdu nceputurile culturale (subl. n.)
ale filosofiei urc spreal doilea mileniu dinaintea erei noastre. Adic spre acele
timpuri cnd nu se mai poate vorbi despre nici o Grecie n Pelopones
48
. Pe de o
parte, noteaz autorul, acea notorie Grecie a filosofilor antici era altceva dect am
crede: era un teritoriu difuz din Pelopones, cu cetti rzlete, independente, dar si cu
numeroase colonii si enclave n sudul Peninsulei italice, Asia Mic si Pontul Euxin,
pe coasta traco-getic a Mrii Negre, spatiu n care, n consecint, locuiau populatii
diferite si n care urmasii aheilor si dorienilor descinsi aici se amestecau pretutindeni
cu populatia veche, de substrat arian, pelasgic si traco-get. Pe de alt parte, exista
n teritoriu deja amintita ascenden a populatiei tracice fat de mai noii veniti,
ambele aspecte conturnd imaginea unui complex fenomen istoric de acculturatie
biunivoc. nct, orict exagerare grosier ar contine opinia vreunui scriitor antic
cum c elinii au furat filosofia lor de la traci, consemnarea doxei n contextul de fat
nu e total lipsit de sens.
nsusi G.W.F. Hegel, care a realizat un model teoretic modern al devenirii n
timp a filosofrii, n pofida delimitrilor sale conceptuale privind exercitarea
riguros filosofic a gndirii umane (ceea ce l determin s demareze efectiv
tratarea sa istoriologic cu presocraticii si cu sophoii greci de dup acestia), si
ntoarce fata spre Orient atunci cnd caut, totusi, nceputurile. n particular, pe
europeanul Zamolxis, n raport cu grecii aici filosoful german urmndu-l pe
Herodot l socoate mult mai btrn dect Pitagora
49
. n Introducerea
Prelegerilor..., Hegel constat c dincolo de geniul gnditorilor Greciei antice se
ntinde, contrariant si magnific, un vast orizont temporal uman al filosofrii
genuine greu de cuprins expozitiv, dar care, la rigoare, poate fi expediat de plano,
pe considerentul c nu e propriu, prin natura lui, modului gndirii filosofice
explicite, autonomizate, logico-teoretice, de mai apoi. Acestui univers primar, cu
precdere oriental (ori mai bine evidentiabil acolo) Hegel i deslusea magistral, prin
optica sa, o serie de neajunsuri precum:
ntelepciunea se exercita, n atare cadre originare, mai degrab ca
filosofie popular, reflectnd ntregi ambiante culturale comunitare,
dect ca prestatie de autor;
cosubstantialitatea gnd filosofic religie se vdea greu de desfcut
analitic, contopirea ermetic desemnnd o particularitate marcant a
religiilor orientale, remarcabilul lor energetism filosofic, dar totodat
aceast stare fiind hegelian imputabil, scrutat dinspre modul veritabil
de a se voi pe sine al filosofiei;
47
Alexandru Surdu, lucr. cit., p. 7.
48
Ibidem.
49
Georg Wilhelm Friedrich Hegel, Prelegeri de istorie a filosofiei, I, Bucuresti, Editura
Academiei Romne, 1963, p. 179.
Introducere n sapienta zamolxian 29
n conditiile mijirii filosoficului se practica amplu expunerea/exprimarea
unor continuturi generale n form denumere, linii, figuri geometrice, ori
vreunsemn simbolic (investit cu caracter metaforic, ce-i drept, abstract)
dar spiritul nu are nevoie de un astfel de simbol, el are la dispozitia
sa limbajul
50
, va reteza profesorul german nodul gordian al unor
asemenea ci de exprimare a universalului, discriminndu-le de filosoficul
autentic s.a.m.d.
ntr-adevr, toate aceste caracteristici, la Hegel detinnd conotatii negative
fat cu ideea formal a filosofiei pure, ca si altele, le vom putea identifica prezente
si functionale n nvttura si practica doctrinar zamolxian, ca proprii
manifestrii zamolxismului. Pentru noi, n configurarea lumii filosofice a geto-
dacilor, atare caracteristici apar convertibile din neajunsuri n confirmri ale
faptului c Zamolxis si zamolxismul tin cu adevrat de nceputuri, dup cum si
nceputurile filosofrii europene tin de Zamolxis.
Vom reveni la locul potrivit asupra vechimii si primatului continental al
ntelepciunii lui Zamolxis, cel care, dup Cicero (De Claris orationibus, qui dicitur
Brutus), era cntat de poeti, n contexte festive, nc nainte de timpurile lui Homer.
Aici am abordat problema tangential, sub inductia paragrafului de debut al operei
lui Diogenes Laertios, dar observatia efectiv vizat spre a fi introdus prin
construirea unui atare cadru de discutie const n evidentierea faptului c prin
ancestralitatea printelui filosofiei, Zamolxis, e cazul s ntelegem, mai cuprinztor,
vechimea unei ntregi culturi originare, ntemeietoare, sub specie filosofic, a
umanului n spatiul european; asadar o vechime de neam. ntorcndu-ne la
paragraful citat din Laertios, se cuvine s decelm, nsiruindu-le ca titluri,
urmtoarele aspecte de nuant:
Numele lui Zamolxis apare n I.1. dinProoemium, el preocup anamneza
de ultim orizont temporal a lui Laertios;
ntemeierea laertianuluui (ca surs de prim ordin, pn azi, a istoriilor
filosofiei) pe surse nc mai vechi, pierdute, dar credibile, ntruct apar ca
foarte elaborate la vremea lor;
Antecedenta doctrinei zamolxiene fat de doctrinele filosofice ale grecilor;
Zamolxis e singurul gsit si etalat de Diogenes ca nume de bstinas
european pentru zorii filosofiei pe Terra;
ntruct tine de nsusi fenomenul originar al filosofrii, nteleptul trac nu
a preluat nvttura sa de la careva de aiurea, el studia, crea sapienta;
Zamolxis al tracilor este situat pe acelasi palier cu nteleptii celor mai
renumite culturi strvechi si gndiri fondatoare ale lumii: persan, asiro-
babilonian, indian, egiptean;
50
G.W.F. Hegel, lucr. cit., p. 85.
Studii de istorie a filosofiei romnesti, II 30
Din orizontul european al nceputurilor, la dou entitti etnoistorice (se
vede, exemplare pentru nivelul vietii spirituale) face referire Laertios: la
celti-gali si, prin Zamolxis, la traco-daci;
n toate cazurile, fie c este vorba despre spiritualitti europene ori
deprtat orientale, filosoficul i apare lui Laertios, la origini, ca o
imanent a fenomenului religios, subiectii sapientei fiind sacerdotii si
misticii: druizii, gimnosofistii etc.
Orict ar reveni ulterior Diogenes Laertios, lund distant fat de izvoarele
utilizate si afirmnd c nsusi neamul omenesc ncepe cu grecii, rmne intact
consideratia lui pentru cele dou popoare strine din bazinul su continental:
celtii si tracii. (Un alt nume de trac, figurnd n sursele doxografului ca filosoful
dinti al rasei umane, va fi consemnat n acelasi context ideativ, chiar dac ceva
mai trziu: cei care atribuie strinilor inventarea filosofiei l citeaz pe tracul
Orfeu, numindu-l filosof si socotindu-l cel mai vechi dintre toti
51
. ntruct ncepe
cu Zamolxis si doar apoi vorbeste despre Orfeu, s-ar putea opina c Diogenes crede
mai ales n primatul celui dinti pomenit; de altfel, n istoria culturii umanittii nu
lipseste presupunerea explicabil c Orfeu ar fi fost talentatul slujitor al lui
Zamolxis si al misterelor acestuia).
Neamurile strvechi al celtilor si al traco-geto-dacilor prezint notabile
asemnri de viat spiritual, pn acolo nct, metodologic, sub anumite aspecte,
se poate trata despre unul n termenii vorbirii despre cellalt. Aceast nlesnire
euristic se explic prin puterea fiecreia dintre cele dou comunitti umane de a
conserva si decanta milenar (s-ar putea spune pn foarte recent) o prestigioas
zestre formatoare neolitic. Nu ne ndoim c Mircea Eliade, uneori, vorbind despre
celti, se va fi gndit la geto-daci; bunoar cnd observ continuitatea anumitor
idei religioase centrale, din protoistorie n Evul Mediu. Numeroase dintre aceste
idei si obiceiuri apartineau vechilor tezaure religioase ale neoliticului, dar ele au
fost asimilate de timpuriu de ctre celti si partial integrate ntr-un sistem teologic
mostenit de la strmosii lor indo-europeni. Uimitoarea continuitate cultural
demonstrat de arheologie permite istoricului religiei celtice s foloseasc izvoare
trzii, si, n primul rnd, textele irlandeze redactate ntre secolele VI si VIII, dar si
legendele epice si folclorul care au supravietuit n Irlanda pn la sfrsitul secolului
al XIX-lea
52
. Consonanta dinuirii performante, n spatiul european, a
arhetipurilor culturale imemoriale la celti, pe de o parte, la geto-daci, pe de alta
explic asemnrile vietii spirituale ale celor dou entitti etnoistorice cel putin tot
att ct faptul locuirii laolalt a unor populatii celtice cu geto-dacii si, prin urmare,
al unor naturale nruriri
53
. Cercetarea romneasc a trebuit s corecteze eroarea de
51
Diogenes Laertios, lucr. cit., IV. 5.
52
Mircea Eliade, Istoria credinelor i ideilor religioase, II, ed. cit., p. 138.
53
Cf. Virginia Cartianu, Urme celtice n spiritualitatea i cultura romneasc, Bucuresti,
Editura Univers, 1972.
Introducere n sapienta zamolxian 31
a se fi atribuit celtilor originea unor relicte arheologice descoperite n situl
autohton, corijndu-se astfel nssi teza asupra deosebirilor celor dou spiritualitti;
ca si teza excesiv a celtizrii dacilor. Pn azi, totusi (si aici e de retinut
elocventa tipului de eroare), chiar si unor fenomene moderne ale culturii romnesti
cum este arta lui Constantin Brncusi li se descoper cauze celtice, pur si simplu
pentru c notoria cultur celtic e mai la ndemna stereotipurilor cu care opereaz
ndeobste si se produce criticul de art n Occident. Astfel, capodoperei
brncusiene Templul Meditatiei si Eliberrii (oper total, rmas n proiect),
fiindc artistul si numea acest proiect de arhitectur Mr, i s-a atribuit drept
surs de inspiratie formal si simbolic, toposul mrului mitic al celtilor
54
; or,
iconicitatea Mrului brncusian, transfigurat ntr-o ermetic incint sacr, este
categoric si exclusiv aceea a mrului cu oglinzi modl sculptural stlpnic si
capitel reprezentativ, pn astzi, al locuintelor patriarhale si al bisericilor de lemn
romnesc.
55
Dar, revenind pe firul consideratiilor de istorie a filosofiei, s
conchidem n privinta celor dou spiritualitti celtic si daco-get c nu
ntmpltor, ci mai degrab anume grecii au trecut la activul lor att druidismul, ct
si zamolxismul: de bun seam gndeau ei c Pithagoras (filosoful lor pe
directie spiritualist, printre attia fizicieni) nu a ignorat, ci a fost chiar
inspiratorul celor dou mari cmpuri sapientiale europene. Este, n aceast capcan
a mentalului grec, un elogiu deviat adus unor ntregi comunitti istorice barbare,
implicit potrivirii lor stilistice ca universuri spirituale n care prea s fi ncoltit
mai nti propensiunea filosofrii. Tocmai fiindc prea s fi fost astfel.
Personalitatea lui Zamolxis poate fi pus judicios n lumin numai sinergic,
n corelatie cu remarcabilul fenomen de mas al spiritualittii geto-dacice, de
ndelung consolidare mithistoric; o forma mentis popular, care se eleva efectiv
pe sine ntruct favoriza apogeul sapiential zamolxian, cu imanentul su filon
metafizic. n acest sens, devine inadecvat s se fac, prin supunere la anumite
deprinderi consolidate ale istoriografiei, din Zamolxis o figur foarte individualizat a
filosofiei nceputurilor, o fulgurant ce ar fi aprut ex abrupto ca s insoliteze cu
nvttura sa. Originalitatea mult cutata (n genere) originalitate! ideativ si
vizionar a lui Zamolxis este mai degrab unadimpreun cu a poporului su din
veac cu alte cuvinte, altceva dect originalitatea filosofilor Eladei: la greci,
doctrinele filosofice luau distant limpede unele fat de altele, fiecare definindu-se
prin necesarul continut aparte al discursului propriu; evident c aceste discursuri,
multe si distincte fiind, nu comportau suporturi de mas larg comunitare, adeziunea
social. Noutatea zamolxismului, perceput ca doctrin a unei individualitti
umane, este, ntr-o msur, o conventie exegetic, potrivit astfel nct s nu
exclud disimularea, ca persoan fizic, a autorului doctrinei, adnc n ceata
54
Cf. Radu Varia, Brncui, New York, Rizzoli International Publications, 1986.
55
Cf. Ion Pogorilovschi, Viziunea axial a lumii. De la fenomenul stlpnic tradiional la
Brncui, Bucuresti, Editura Vremea, 2001.
Studii de istorie a filosofiei romnesti, II 32
trecutului neamului su, accentul cznd astfel pe congruenta acestei doctrine cu
atitudinea existential durabil a unui mod de viat comunitar. Nu ni se spune
niciunde, n izvoarele scrise ale Antichittii, c nteleptul Zamolxis, singur,
situndu-se n deschiderea ontologiei sale a nemuririi, rdea la moartea cuiva si
plngea la nasterea pruncilor, ci c aceasta era manifestarea proprie unei ntregi
populatii vorbitoare de aceeasi limb, afiinelor anonime ale unui neam omenesc,
ce ajunseser ele s contrarieze gnditorii strini cu asemenea asumri
psihomentale ale existentei. Izvoarele antice nu pot dect s releve acordul total al
posturii filosofice a lui Zamolxis cu postura neamului su dedat ntelepciunii, neam
ce uimea pe cei din afar, blocndu-i n perceperea mentionatelor paradoxuri
comportamentale colective. (Dar cti oare ca fenomen social colectiv dintre
consumatorii filosofiilor moderne de formulare trzie vor fi plns disperat pe
umrul ideii existentialiste a aruncrii n lume, ori cti, numeric, interesati ai
gretii sartriene vor fi atins si practicat starea de vom ca trire filosofic!)
Folosind o sintagm din basmele romnesti rsu-plnsu amintit indic treapta
dacic a hominizrii filosofice cuprinztoare a organismului social, cci asemenea
reactii existentiale presupun atotputernicia n constiint a unei teorii asupra
lumii; nct, n cazul spiritualittii geto-dacice, s-ar putea vorbi despre unprincipiu
al comutabilitii ntre viziunea popular si doctrina personajului istoric (eventual
ipotetic) Zamolxis.
Cum s-a atins stadiul exemplaritate valoric si ratiune practic a filosofiei
unui asemenea mod comunitar de a fi ?
n msura n care s-au cercetat si reconstituit compartimentele societtii,
organizarea statal la daci, a trebuit s se vorbeasc despre unstat de tip teocratic.
A.D. Xenopol considera ntreaga viat a geto-dacilor dominat de religie deci de
regimul de stat teocratic.
56
Utilizndu-i termenii, Romulus Vulcnescu numea, la
rndul su, enigmatica Sarmizegetusa, cea nghitit apoi de codru, asemenea
templelor din junglele Indiei hieropola statului teocratic
57
, de o mretie unic n
aceast parte a Europei: Complexul de cult, de important major de la Grdistea
Muncelului, prin pozitie si grandoare si gseste cu greu egal n Barbaricum. El
constituie o Akropolis sui generis...
58
.
Exist, insuficient clarificat nc, o problem acaracterului regalitii la geto-
daci (dac sau nu regalitatea era totdeauna socotit sacr), dar prin chiar mna lui
Platon a rmas pentru istorie consemnarea faptului c autoritatea regal si cea
spiritual se nftisau mcar uneori coincidente, ceea ce deschide analistului
perspectiva unui semnificativ comparatism: n cazul strmosilor geto-daci situatii de
tipul rege-zeu, mare preot-rege si gsesc analogii sau asemnri nu numai la
56
Cf. A.D. Xenopol, Istoria romnilor din Dacia Traian, I. Bucuresti, 1922, cap. Religia lui
Zamolxis.
57
Romulus Vulcnescu, Mitologie romn, Bucuresti, Editura Academiei Romne, 1985, p. 117.
58
Silviu Sanie, lucr. cit., p. 272.
Introducere n sapienta zamolxian 33
unele religii Orientale din Babilon sau Egipt, ci si n lumea indo-europenilor, spatiul
iranian oferind cel mai cunoscut model al regalittii sacre pentru acest grup de
popoare
59
. Cert este, n universul spiritual al geto-dacilor, cumularea temporar a
functiilor deRege si Mare Preot, ori, dac nu, asocierea statornic a primului cu cel
de al doilea, uzant curent, de maxim autoritate si eficient n ocrmuirea
neamului; ori consultarea conductorului cu magul ascuns n Munte de unde
probabil si fondul legendar, nc generativ n medievalitatea noastr, al relatrii
drumului lui Stefan cel Mare, Domnul Moldovei, la stnca lui Daniel Sihastru...
Mai jos de impuntorul tandem la vrf Rege-Preot, si fceau lucrarea,
difuzat n mediul de viat al geto-dacilor, asa numitele categorii de specialisti ai
sacrului, grupuri cu un comportament special n cadrul societtii, practicanti ai
ntelepciunii n gnd si fapt: casta preoteasc, tagma clugreasc, anahoretii,
monahii, kapnobatai, polistai etc., ce ddeau avant la lettre o aur de Munte
Athos Carpatilor, desfsuratei conditii de neam a daco-getilor. Aceast stare de
lucruri se impune s acceptm exprimaspecificitatea nsi a unui mod de viat
comunitar, total diferit, astfel, fat de cel al comunittilor nvecinate. Monahii
geto-daci remarc o riguroas cercetare stiintific formeaz o categorie (...) fr
analogii n spatiile apropiate.
60
De notat c asemenea specialisti ai sacrului nu dinuiau ignorati de mediile
umane mai dense, ci, dimpotriv, ca necesare modele vii ale vietii si constiintei
comunitare. Mircea Eliade presupune c ermitii (sau cum se vor fi numit ei),
acesti asceti solitari depindeau ntr-un anumit fel de marele preot
61
, adic triau
efectiv integrati unei retele a permanentei sacrului n cuprinsul pmntului dacic.
Ioan Coman descrie faptul c si mai trziu, n vremea marelui preot Deceneu, care
continua Scoala lui Zamolxis, acesta nvta si ndruma poporul prin numerosii
si clugri, adic printr-o retea de mesageri ai spiritualului si culturii ce-si
dovedise importantul rol, bunoar prin experimentul social al renuntrii
generalizate a oamenilor la cultivarea vitei de vie. Totodat observ Ioan Coman
la asemenea rezultate se putea ajunge deoarece teocratia get era [una] n spirit, nu
n materie (...) Cea mai nalt clas sacerdotal get, aceea din care probabil se
recrutau marii preoti, era numit sracii, abioi...
62
. Se stie, epoca Evului Mediu
occidental (uneori numit timpul catedralelor) a afirmat deopotriv o directie a
fastului si bogtiei cultului si a lcasurilor de cult, ct si o directie a austerittii
conditiei monahale si a exercitrii vocatiei
63
. Se cuvine s avem vase de aur, pietre
pretioase si tot ce e mai valoros n lume ca s primim sngele lui Isus Cristos
59
Silviu Sanie, lucr. cit., p. 275.
60
Ibidem, p. 278.
61
Mircea Eliade, De la Zalmoxis..., ed. cit., p. 76.
62
Ioan Coman, Deceneu, n Gndirea, XX, 1941 si Zalmoxis, III, 19401942; apud vol.
Zalmoxis revist de studii religioase, Iasi, Editura Polirom, 2000, p. 440.
63
Cf. Georges Duby, Arta i societatea 9801420, I, Bucuresti, Editura Meridiane, 1987.
Studii de istorie a filosofiei romnesti, II 34
gndea si fptuia benedictinul Suger (10811151), clugrulabate al mnstirii
Saint-Denis, nchipuit de el ca expresie estetic optim a splendorii arhitecturale a
luminii si mpodobirii; se cuvine gndeau la antipod abatele Dominic,
dominicanii, Francesco dAssisi ca nsusi regele si ntreg clerul s renunte la
opulent si s urmeze conditia umil a vietii lui Isus (Imitatio Christi) si calea
totalei srcii a apostolilor. Dominicanul nu are nimic al lui, cu exceptia crtilor.
Acestea sunt ns uneltele sale. Misiunea lui este s rspndeasc legea cea
adevrat....
64
Or, nc n ajunul crestinrii Europei, n spatiul geto-dacilor se
generalizaser si se cultivau exemplar valorile tririi n srcie, ale srciei asumate
ca norm a cumptrii. Este binecunoscut (ndeosebi prin Diodor din Sicilia)
istorisirea banchetului oferit de regele Dromichaites, ca lectie de ntelepciune,
urmasului lui Alexandru cel Mare la tronul Macedoniei, Lysimah, pe care l luase
prizonier. i oferi acestuia imaginea contrastant a dou ospete organizate deodat,
alturi: unul opulent, n vase scumpe, pentru naltul prizonier si oamenii lui, altul
simplu si cu msur, pentru Dromichaites si tracii din tabra sa. Asadar, ceea ce
abatele crestin Dominic formula ca deziderat potrivit s cuprind ntreaga ierarhie
social, dincoace devenise fapt comunitar. Aur avea Dacia cum nici o alt
provincie din zona ei geografic, dar ceea ce Suger socotea c se cuvine s ajute
ambiental cultul si extazul mistic geto-dacii excludeau sistematic din templele lor,
orict de impuntoare, spre dezamgirea arheologilor...
Dinspre preotimea daco-get, clugri si alti specialisti locali ai sacrului,
veneau consonant spre popor ndemnuri, precepte si pilde de nfrnare, ce nu
cutau s se impun prin constrngere, ci prin apel la sentimentul si constiinta
responsabilittii proprii: n conformitate cu doctrina lui Zamolxis, omul se putea
simti deopotriv liber, disponibilizat, motivat s-si conceap singur destinul si s-si
asigure fericirea suprem, nemurirea, urmnd (si pilda lua forme de mas)
exemplele de srcie si abstinent, de credint pioas si ntelegere a noimelor
lumii, care i se ofereau; implicit exemplele tririi intime n meditatie. Este foarte
probabil, asa cum presupune C. Daicoviciu, ca la curtea lui Burebista s fi existat si o
tagm a nvtatilor, format mai cu seam din preoti, detintorii tezaurului de
cunostinte acumulat de-a lungul vremurilor si sporit continuu.
65
(S punctm c desi
angajat vdit n destinul statului, casta monahal a geto-dacilor apartinea tipologic
mai mult de categoria iluminatilor cultivatori ai ntelepciunii si a isihastilor n
reculegere, dect de categoria slujitorilor de templu limitati ca registru dogmatic
si obedienti.) O asemenea nvttur a exemplarei tagme a nteleptilormonahi se
transmitea convingtor (ntruct era integrat organic cultului), ca prin vase
comunicante, n popor. Functiona, asadar, un cadru structurat piramidal de modelare
a umanului, dar unul n msur s edulcoreze diferentele socialului, fcnd s
primeze gndul unittii de neam si de conditie existential a tuturor.
64
Georges Duby, lucr. cit., p. 239.
65
Ion Horatiu Crisan, lucr. cit., p. 415.
Introducere n sapienta zamolxian 35
n concluzie: n conceperea si organizarea vietii lor comunitare, geto-dacii se
impuneau n ochii etniilor apropiate lor unele cu o civilizatie avansat prin
marcanta prevalen a factorului spiritual, sub semnul unei credinte religioase
proprii, de nalt clas sapiential. Larg difuzat n pturile sociale, religia
zamolxian, cu numerosii ei oficianti, relev atributul de a fi fost nu form si aparat
de constrngere a constiintelor, ci, prin excelent, form si aparat de inducere si
ntretinere n proportii de mas a meditatiei filosofico-religioase orientat spre
transcenderea contingentului vietii, pe directia ideii de nemurire potenial a
omului. Aici ne-a interesat s reliefm caracterul de mas al acestui modus
vivendi, n care si afl temeiul pomenita caracterizare a geto-dacilor ca popor
metafizician. Apartinnd definitoriu de fenomenologia comunittii geto-dacice,
acest caracter larg popular al tririi si cuprinderii de manier filosofico-religioas a
existentei reprezint, fr ndoial, un caz de real interes pentru cercetarea
teoretic, pentru istoriografie. De altfel, fapt este c nu doar nteleptul Zamolxis, n
sine, ci nssi spiritualitatea daco-get, ca fenomen generic, a frapat si a strnit
interesul filosofilor, de la cei antici dup cum remarc un istoric pn la un Ion
Banu, autorul lucrrii Zamolxis et le phnomne des sectes
66
.
Arealul si comunitatea etnoistoric a Daciei de odinioar rmn, n
necuprinsul mpduritei Europe de la nceputurile istoriei si geografiei ca
discipline, un pilduitor mediu existential n care nelepciunea s-a manifestat ca
form general-colectiv de trire n idee, de specific dimensionare
antropologic. Iar dup cum constat profesorul Gh. Vldutescu, exersat nsophoii
si sophia de nceput a umanittii ntelepciunea popular, prin deschidere, mai
degrab este, dect nu este filosofie
67
.
66
Cf. Silviu Sanie, lucr. cit., p. 278.
67
Gh. Vldutescu, Filosofia legendelor cosmogonice romneti, Bucuresti, Editura Minerva,
1982, p. 211.