Romanul postmodernist

Zmeura de câmpie, de Mircea Nedelciu

Încadrare într-un curent literar/orientare tematică

- autorul face parte din generația optzecistă, alături de Mircea Cărtărescu, Florin Iaru, Traian T.
Coșovei, Ion Bogdan Lefter, Alexandru Mușina, Simona Popescu, Mate Vișniec, Magda Cârneci ş.a.,
și a rămas consacrat în istoria literară drept unul dintre cei mai reprezentativi prozatori ai
contemporaneității
- a debutat cu proză scurtă, volumul Aventuri într-o curte interioară (79), urmat de volumele Efectul
de ecou controlat (81), Și ieri va fi o zi (89), ca mai apoi să se concentreze pe conceperea unor
romane precum Zmeura de câmpie (84), Tratament fabulatoriu (86), Femeia în roșu (roman colectiv,
scris împreună cu Adriana Babeți și Mircea Mihăieș, 90) și Zodia scafandrului (neterminat, publicat
postum)
- în critica literară autohtonă, ideologia postmodernismului a fost asociată printr-o serie de asemănări,
referitoare mai ales la modalitatea de concepere a textelor literare și de raportare la realitate și la
literatura predecesorilor, cu fervoarea și entuziasmul ludic al acestei generații de filologi formați în
cadrul unor cercuri literare universitare (Luceafărul, Cercul de luni, Cercul de critică, Junimea) care
sfidau presiunea politică și ideologică a comunismului
- trăsăturile postmodernismului:
 spiritul ludic, combinatoriu și aleatoriu, manifestat atât în opţiunea de utilizare a unor tehnici
narative diverse, cât mai ales în raportarea la tradiția literară anterioară;
 spre deosebire de modernism, care sfida și chiar nega tradiția și trecutul pentru a reînnoi
literatura, postmodernismul acceptă moștenirea artistică a predecesorilor și încearcă să
formeze dialoguri intertextuale și culturale cu aceștia prin jocul de convenții, clișee, tehnici,
teme și motive deja existente în literatură, de multe ori uzate, cărora însă le oferă prospețime
prin pastișă, parodiere, colaj pentru a obține originalitate;
 folosirea unor tehnici narative diverse în experimentarea raportării dintre realitate și ficțiune,
dintre care cele mai cunoscute şi mai emblematice sunt textualismul (preocuparea pentru
ingineria textuală, pentru actul creativ în sine, care include alte tehnici narative precum
fragmentarismul, colajul, suprapunerea vocilor şi planurilor narative, metatextul) şi
intertextualitatea (proces de oglindire a creaţiei în plin proces de structurare şi construcţie a
acesteia, astfel că autorul devine conştient de propria creaţie şi îşi asumă actul artistic);
 tendinţa de fragmentare, de spargere a oricărei perspective de ansamblu asupra epicului, de
aceea sunt inserate adesea pasaje de text nonliterar care modifică vocea auctorială, sau
introduc noi naratori;
 explicitarea în epic a dorinţei de implicare totală a receptorului în actul producerii de text
literar; receptorul este implicat direct în construirea mesajului şi a semnificaţiilor acestuia

Semnificaţia titlului
- Cu sens denotativ, titlul conţine un paradox, deoarece zmeura este un arbust tipic climatului montan,
de aceea semnificaţiile derivă din referinţa la tema romanului, devenind o metaforă a înstrăinării, a
dezrădăcinării şi a căutării unor amintiri asociate cu originea, copilăria, familia.
- Zmeura devine şi laitmotivul romanului care deschide epicul prin imaginea tufei care creştea în
grădina învăţătorului, curiozitate care rămâne întipărită în memoria lui Zare Popescu şi stârneşte
anamneza şi asocierea cu un trecut care le-ar putea oferi identitate
Tematica
- Principala temă abordată este căutarea identităţii, susţinută de alte teme precum fiul pierdut/rătăcitor,
anamneza, călătoria de cunoaştere, autocunoaştere şi chiar de recunoaştere a originilor, relaţia dintre
individ/conştiinţa individuală şi istorie/conştiinţa colectivă, criza în comunicare între generaţii,
paternitatea, iubirea şi creaţia, mai exact procesul de elaborare a unei cărţi (Gelu Popescu) şi a unui
scenariu de film (Radu A. Grinţu)
- Dezvoltarea atâtor teme face ca ţesătura epică a romanului să se fragmenteze adesea şi să nu poate fi
încadrată într-un singur tipar tematic, de aceea poate fi considerat roman iniţiatic, roman al călătoriei,
roman de dragoste, roman existenţialist, roman detectivist/poliţist, roman documentarist

Tehnici narative. Construcţia subiectului

- Romanul este împărţit în patru părţi şi 24 de capitole, numerotate alfabetic de la A (arac) la Z (zat),
astfel că epicul suferă un proces de fragmentare care sfidează cronologia prin amestecul sau colajul
de forme diversificate de stiluri/texte/discursuri ce înregistrează perspective diferite sau plurale
asupra aceloraşi realităţi: jurnalul, epistola, documentul, eseul, scenariul cinematografic, citatul din
opere ficţionale, mărturia
- Este un roman care nu ţine cont de convenţiile realismului clasic, aşadar prima trăsătură care
frapează receptarea este aparenta incoerenţă şi heterogenitatea tipurilor de texte şi de stiluri
funcţionale la care se apelează pentru a dezvălui natura tuturor mecanismelor de producere a
epicului, prin situare receptorului în plin proces de creaţie şi prin poziţionarea naratorului în rolul de
comentator şi martor al propriei creaţii, uneori chiar prin implicarea directă a autorului; este
considerat, în primul rând, un metaroman, care urmăreşte nu transpunerea verosimilă, veridică şi
totalizatoare a unor situaţii/experienţe de viaţă în ficţiune, ci mecanismul creaţiei ca formă de trăire,
de integrare a propriei conştiinţe în lume şi de autoreflecţie
- Foloseşte pluriperspectivismul, adică naraţiunea la persoana I, a II-a şi a III-a, utilizat atât ca tehnică
de diseminare a autorităţii naratologice, cât şi ca modalitate de transpunere a unei noi viziuni asupra
lumii: în căutarea identităţii, personajele, naratorul şi chiar receptul sunt implicaţi în procesul sinuos
de recunoaştere a adevărului, noţiune puternic subiectivizată prin plurivalenţa conştiinţelor implicate

Construcţia personajelor
- Sunt folosite biografiile a trei orfani care au crescut în momente diferite în Casa de copii şcolari din
Sinaia: Zare Popescu, Gelu Popescu şi Radu A. Grinţu, apropiaţi şi înfrăţiţi prin destinele
asemănătoare şi prin dorinţa de reconstituire, prin mijloace diferite, a propriului trecut; toţi provin
din familii dezbinate de război, când în haosul social şi moral creat diversele conflicte şi situaţii de
viaţă i-au îndepărtat pentru totdeauna de origine
- Zare Popescu: după majorat şi părăsirea orfelinatului, face armata pentru că a ratat admiterea la
Facultatea de Istorie şi ajunge muncitor pe şantierul de la Canal; autodidact, elaborează teorii
diversificate asupra istoriei; este paşionat de etimologie, de originea şi sensurile cuvintelor,
considerând că poţi reconstitui trecutul din analiza minuţioasă a numelor de oameni şi obiecte
- Gelu Popescu: este mezinul grupului, sustţinut şi apropiat de Zare Popescu, este cunoscut de Grinţu
la Liceul de Mecanică Fină; pasionat de genealogie şi de investigaţii la faţa locului, pe teren, caută
mărturii despre propriul trecut; la finalul romanului, Gelu prezintă un raport final care anchetează
posibilele şi natura legăturilor din trecutul celor trei orfani, din investigarea mărturiei fostului
învăţător Popescu din satul Burleşti şi a bătrânului Anton Grinţu, în care se specificau legăturile de
duşmănie între părinţii lui Grinţu şi părinţii lui Zare, ambii crescuţi o perioadă în casa învăţătorului,
dar nu descoperă indicii despre propria familie
 - Radu A. Grinţu: după îndeplinirea serviciului militar şi după absolvire Facultăţii de Litere,
experimentează diverse meserii şi ajunge într-o perioadă profesor la Liceul de Mecanică Fină, unde îl
cunoaşte pe Gelu; pasionat de cinematografie, îşi reconstituie regizoral amintirile şi trecutul familiei,
imaginând un scenariu în care înregistrează experienţe de viaţă proprii şi ale oamenilor întâlniţi,
obiecte, întâmplări, poveşti
- Personajele trăiesc din plin complexul orfanului şi al paternităţii, conştientizând până la final că nu
doar familiile lor, ci şi ei înşişi sunt victime ale istoriei şi conjuncturilor nefericite care i-au
îndepărtat de spaţiul de origine, satul Burleşti
- Este dezvoltat şi un triunghi amoros, nerezolvat în finalul romanului, între învăţătoarea Ana şi
„fraţii” Popescu: Ana şi Zare se iubesc, însă el nu-i răspunde la declaraţiile înflăcărate de dragoste
din scrisori, iar întâlnirea dintre Ana şi Gelu complică mai mult situaţia, deoarece rămâne însărcinată
şi află ulterior că cei doi sunt fraţi de cruce, determinând-o să se retragă definitiv în Burleşti şi să
refuze orice contact cu Gelu; această poveste de dragoste ratată, a cărei evoluţie sinuoasă este
determinată în mare parte de criza în comunicare, orgoliu şi coincidenţe nefericite, devine o imagine
parodică a iubirii romantice şi o oglindire într-un viitor depărtat a complexelor paternale ale celor
două personaje masculine implicate

Viziunea despre lume

- Vechile convenţii de concepere a romanului, mimesis-ul şi redarea cât mai verosimilă a realităţii
ficţionale, sunt înlocuite de tehnica reflexivităţii şi autoreflexivităţii: adevărul ficţional comportă o
pluralitate de perspective şi de unghiuri de analiză într-un joc absurd al căutării unei identităţi
reconstituite fragmentar, insuficient pentru găsirea unor soluţii de umplere a golurilor din trecut şi de
rezolvarea a complexului de orfan şi înstrăinat
- Viaţa devine astfel o intersectare, de multe ori aleatorie, a destinelor celor patru personaje, Radu,
Zare, Gelu şi Ana, care se cunosc, pe rând, în perechi, fără ca ceilalţi să ştie de prietenia dintre
ceilalţi
- Urmările războiului, precum şi raportarea destinelor individuale la parcursul uneori haotic al istoriei
sunt analizate în dublă perspectivă: nu doar părinţii, vechea generaţie, au fost afectaţi de acest mare
conflict colectiv, ci şi noua generaţie, care trăieşte din plin declinul moral şi psihologic al părinţilor;
necontenita căutare a originilor nu face să dispară sentimentul de irosire, de absurd al existenţei şi
chiar de ratare, deoarece toţi sunt de fapt victime ale conjuncturlori sociale şi politice