TOPOGRAFIE

Curs 2

Şef lucrări dr. ing. Daniel LEPADATU

1
Anul univ. 2011- 2012
 Planuri si hărţi
h rţi
• Cea mai simplă definiţia care s-ar putea da hărţii este aceea de
reprezentare micşorată a unei porţiuni din suprafaţa terestră.
• Definiţia dată
– foarte concisă,
– nu reda în întregime conţinutul noţiunii de hartă.

• HARTA este o reprezentare în plan a

suprafeţei terestre.
– elementele reprezentate sunt reduse pe baze
matematice riguros exacte,
– adică la o anumită SCARĂ.
– Aceasta îi conferă precizia necesară în
diferite activităţi practice sau de cercetare.

2
Anul univ. 2011- 2012
 Planuri si hărţi
h rţi
• HARTA
• Nu este o fotografie a suprafeţei terestre
• Elementele suprafeţei terestre sunt redate prin
nişte desene care uneori nici nu seamănă cu
elementele din natură.
• Desenele respective sunt semnele convenţionale,
ceea ce înseamnă că:
• HARTA este o reprezentare convenţională.
• Legat de conţinutul hărţii
– unele hărţi conţin toate elementele posibil de
reprezentat - hărţi generale
– iar în unele apar numai anumite elemente funcţie de
destinaţia finală a hărţii - hărţi tematice sau speciale.

3
Anul univ. 2011- 2012
 Planuri si hărţi
h rţi

• Harta este o reprezentare în plan, micşorată,

convenţională şi generalizată a suprafeţei terestre, cu
fenomene naturale şi sociale de la un moment dat,
realizată pe principii matematice şi la o anumită
scară, ţinând cont de sfericitatea pământului.
• Planul este o reprezentare cu aceleaşi caracteristici
ca şi harta, diferenţele constând în faptul că redă o
suprafaţă mai mică de teren, însă cu mai multe
detalii şi cu o mare precizie dar fără a se ţine cont
de sfericitatea pământului.

4
Anul univ. 2011- 2012
Planuri si hărţi
h rţi

5
Anul univ. 2011- 2012
 Elementele planurilor si hărţilor
h rţilor
• Elementele hărţilor se pot grupa in
– Elementele matematice reprezintă baza geometrică a hărţii. Sunt cuprinse în
această categorie următoarele elemente:
• scara de proporţie
• cadrul hărţii
• nomenclatura
• baza geodezo-topografică
• elementele de orientare
• graficul înclinării versanţilor
• Elementele de conţinut sunt considerate a fi cele reprezentate în interiorul
cadrului hărţii, respectiv în cuprinsul spaţiului desenat.
– Aceste elemente se pot grupa în două categorii:
• fizico-geografice (relief, hidrografie, vegetaţie, soluri) şi
• socio-economice (localităţi, căi de comunicaţie, detalii economice şi culturale,
graniţe).
• Elementele de întocmire sau de montare a hărţii cuprind informaţii
absolut necesare pentru înţelegerea şi utilizarea hărţii. Aici sunt incluse:
– titlul, felul hărţii, destinaţia, legenda, autorul, materialele documentare folosite.

6
Anul univ. 2011- 2012
 SCARA hărţilor
rţilor
• Reprezentarea la SCARĂ este o reprezentare convenţională a
detaliilor.
• Există două tipuri de scări: d 1
– Scări numerice 
– Scări grafice D N
• Scara numerică este definită ca RAPORTUL CONSTANT între o
distanța – d de pe hartă și corespunzătoarea ei pe teren D exprimate
in aceeaşi unitate de măsură.
• N se numeşte NUMITORUL SCĂRII si ne arată de cate ori trebuie
micşorată distanța din teren ca sa poată fi reprezentată pe plan sau
hartă.
• Scara unei Harţi sau Plan se exprima sub forma:
1
N
• Numitorul scării se determină cu relaţia:
D
N
d
7
Anul univ. 2011- 2012
 SCARA hărţilor
rţilor
• Clasificarea harţilor si planurilor în funcţie de scară
– Planuri topografice 50 < N < 10000
– Harţi topografice 10000 < N < 200000
– Harţi geografice - 500000 < N < 20000000
• Scara Grafică este o reprezentare grafică a scărilor numerice care
uşurează măsurarea distanțelor pe planuri și hărţi. Este vorba de nişte
gradaţii care permit citirea directă a distanțelor culese de pe hartă.
• Exista doua tipuri de scări grafice:
– Scări grafice lineare simple – precizia de 1/10 din mărimea bazei
– Scări grafice transversale sau compuse – precizia de 1/100 din mărimea
bazei
– Ex: Construim o scară grafica lineară simplă cu baza = 1 cm
corespunzătoare scării 1/2000

8
Anul univ. 2011- 2012
 Semne Convenţionale
• Pe orice hartă geografică generală sunt şapte grupe
de detalii ale suprafeţei terestre:
1. relieful;
2. hidrografia;
3. vegetaţia şi solul;
4. aşezările omeneşti;
5. căile de comunicaţie;
6. detaliile economice şi culturale;
7. detaliile politico-administrative.

9
Anul univ. 2011- 2012
Semne Convenţionale

10
Anul univ. 2011- 2012
Semne Convenţionale

11
Anul univ. 2011- 2012
Semne Convenţionale

12
Anul univ. 2011- 2012
Semne Convenţionale

13
Anul univ. 2011- 2012
Semne Convenţionale

14
Anul univ. 2011- 2012
 15
Anul univ. 2011- 2012
Semne Convenţionale

16
Anul univ. 2011- 2012
Semne Convenţionale

17
Anul univ. 2011- 2012
Semne Convenţionale

18
Anul univ. 2011- 2012
Semne Convenţionale

19
Anul univ. 2011- 2012
Semne Convenţionale

20
Anul univ. 2011- 2012
Semne Convenţionale

21
Anul univ. 2011- 2012
Semne Convenţionale

22
Anul univ. 2011- 2012
 Curbele de nivel
• Curba de nivel este proiecţia
orizontală a liniei ce uneşte punctele
de aceeaşi cotă de pe teren.
• Curbele de nivel se obţin prin
secţionarea formei de relief prin
suprafeţe plane, orizontale și
echidistante.
• Distanța pe verticală și constantă
dintre planele de secţionare se numeşte
echidistanță naturală și este, de obicei,
un număr întreg.

23
Anul univ. 2011- 2012
 Curbele de nivel
• Curbele de nivel Corespunzător echidistanței, curbele de nivel sunt de
mai multe feluri :
curbe de nivel normale, care se trasează pe plan
a) principale printr-o linie subţire si continuă,
corespunzător echidistanței naturale, e;
b) secundare curbe de nivel principale, care se trasează
îngroşat la cote reprezentând un multiplu
c) auxiliare de echidistanța, de exemplu pentru 5e sau 10e;
curbe de nivel ajutătoare, care se trasează prin
d) accidentale linii întrerupte la 1/2e;
curbe de nivel auxiliare, care se trasează prin linii
punctate la 1/4e;

24
Anul univ. 2011- 2012
 Calculul cotei unui punct
• Un punct situat pe o curbă de nivel are cota
curbei pe care se află ( ZA = 475m).
• Pentru determinarea cotei unui punct situat
între curbe de nivel se consideră că panta
terenului între curbe naturale este M
uniformă.
• Se stabilesc cotele curbelor între care se
află punctul, folosind cotele curbelor
principale, echidistanţa naturală, e, şi sensul
de creştere sau descreştere a pantei; M
• Se trasează linia de cea mai mare pantă
prin M (perpendiculara din M pe curbele
vecine) şi se notează cu 1 şi 2 intersecţia
acestei linii cu curbele de nivel, iar apoi se
măsoară distanţele în milimetri d1 şi d2;
• Se calculează diferenţa de înălţime h.

h = ΔZM = d  1 d2  ×E
• Se calculeaza cota punctului M

Z = Z1 + ΔZM
M
Anul univ. 2011- 2012
25
 Calculul cotei unui punct
Săgeata indică panta descendentă

26
Anul univ. 2011- 2012
 Panta terenului
• Panta terenului este •Sub forma tangentei unghiului de înclinare
tangenta unghiului de
înclinare a terenului cu planul
orizontal. Panta terenului
între două puncte A si B de
cote ZA si ZB, este exprimată
de relaţiile :
D
• Ca unghi de pantă:
– α = arctg(ΔZ/D)
• Sub forma procentuală:
– p% = 100 tg α = 100 (ΔZ/D) •Pe plan sau hartă, pentru o echidistanță
naturală dată, când panta terenului este mică,
• La mie: curbele de nivel sunt mai apropiate.

– p%0 = 1000 tg α = 1000(ΔZ/D)

27
Anul univ. 2011- 2012
 Coordonate geografice
Coordonatele geografice se folosesc pentru stabilirea poziţiei unui punct
pe suprafaţa elipsoidului terestru.
Orice punct poate fi determinat prin valoarea a două unghiuri:
• latitudinea (β), este unghiul diedru dintre planul
verticalei unui punct de pe suprafaţa terestră şi
planul ecuatorului;
se măsoară în grade sexagesimale de la
ecuator spre cei doi poli (N şi S);
valorile sunt de 0º la ecuator şi 90º N sau S la
poli; astfel vom avea lat N şi lat S;
• longitudinea (α), este unghiul diedru pe care îl
face planul meridianului punctului cu planul
determinat de cercul ce corespunde
meridianelor de 0º (meridianul Greenwich
din Londra) şi 180º (în Pacific, la est de Noua
Zeelandă) longitudine;
se măsoară în grade sexagesimale de la
meridianul 0º (Greenwich) spre E şi V până la
meridianul de 180º;
astfel vom avea long E şi long V.

Anul univ. 2011- 2012 Coordonatele geografice 28

 Sisteme de coordonate

• Sistemele de coordonate sunt folosite în

topografie şi cartografie pentru aflarea sau
stabilirea poziţiei unor puncte faţă de
anumite repere (punct topografic, ecuator,
meridian).
• Aceste sisteme pot fi utilizate pentru
determinarea poziţiei în plan, în spaţiu, sau
pentru determinarea coordonatelor
geografice (latitudine şi longitudine).

29
Anul univ. 2011- 2012
 Coordonate plane
• coordonate rectangulare sau X Coordonate ABSOLUTE
carteziene atunci când poziţia
punctului M este stabilită pe baza M(X,Y)
lungimilor de pe un sistem de axe Mx (d,)
rectangulare (xOy); astfel poziţia
punctului M (X, Y) se exprimă în
funcţie de X şi Y; d
• coordonate polare atunci când XM
poziţia punctului M este
determinată într-un sistem de axe 
rectangulare (xOy) pe baza valorii
unui unghi (α) şi a unei lungimi O YM My Y
măsurate OM = d – rază polară.

Coordonatele rectangulare - construirea şi analizarea

hărţilor topografice
Coordonatele polare au o mai largă întrebuinţare în ridicările
topografice.
30
Anul univ. 2011- 2012
 Determinarea coordonatelor unui punct
• Pe foile de hartă sunt
reprezentate ambele sisteme
de coordonate:
– Coordonatele GEOGRAFICE
• Harta este limitată de două paralele
și două meridiane marcate pe
chenarul harţii
– Coordonatele
RECTANGULARE
• Materializate prin caroiajul
kilometric care face cu chenarul un
unghi γ datorat convergentei
meridianelor.
• Caroiajul rezultă din desfășurarea
plană a elipsoidului.
• PLANURILE conţin
numai caroiajul
kilometric. Anul univ. 2011- 2012
31
 32
Anul univ. 2011- 2012
Determinarea coordonatelor unui punct

33
Anul univ. 2011- 2012
 Determinarea coordonatelor geografice
Punctul N

λ = λ + Δλ" = 24 19' + 15,66mm×60" 30mm= 24 19'31"

o o
N

Punctul M

φ = φ+Δφ" = 45o40'+1'+17mm×60"  50mm= 45o 41'20"

M Anul univ. 2011- 2012
34
Determinarea coordonatelor rectangulare
Punctul N

Punctul M

35
Anul univ. 2011- 2012
 Determinarea coordonatelor geografice

D – distanța din teren între punctele M si N

d – distanța măsurată pe hartă între M si N

N – Numitorul scării

?
36
Anul univ. 2011- 2012
 Redactarea profilului topografic

• Profilul terenului pe o direcţie dată este linia

obţinută din intersectarea suprafeţei terenului cu
un plan vertical ce conţine direcţia respectivă.
• Profilul topografic se realizează pe baza unor
elemente (distanţe orizontale şi cote) obţinute prin
măsurări grafice pe hartă, sau plan, sau prin
măsurări pe teren.
• Se consideră un sistem rectangular de axe cu o
scară a lungimilor pe abscisă şi o scară mai mare a
înălţimilor pe ordonată pentru evidenţierea
reliefului terenului

37
Anul univ. 2011- 2012
Redactarea profilului topografic
H

38
Anul univ. 2011- 2012
Redactarea profilului topografic

Sursa – Curs topografie – M. Posescu

39
Anul univ. 2011- 2012
 Punctul topografic

• O suprafaţă de teren este definită prin elementele sale

topografice, adică prin contur, în interiorul căruia se
găsesc diferite detalii planimetrice şi altimetrice
ale terenului.
• Deoarece detaliile topografice (parcele, ape, şosele,
păduri etc.) sunt compuse din elemente geometrice
simple (puncte, linii, planuri), care toate la rândul lor
sunt definite prin puncte, rezultă că
• Ridicarea topografică constă în alegerea în mod
judicios a punctelor caracteristice, atât ca număr, cât
şi ca poziţie.
• Aceste puncte poartă numele de puncte topografice.
40
Anul univ. 2011- 2012
 Punctul topografic
• Punctul topografic este un punct materializat pe
suprafaţa terenului cu ajutorul unui obiect plantat în
sol, care poate fi
– O bornă de beton, cum este cazul punctelor din reţelele de
sprijin
– Ţăruş de lemn sau metal.
• Deoarece aceste obiecte sunt mai mari decât punctul
propriu-zis, acesta se materializează cu o marcă
semisferică la borna de beton sau prin înfigerea
unui cui subţire în cazul ţăruşului de lemn. În
cazul ţăruşului de metal se practică o mică scobitură
cu ajutorul unui poanson.

41
Anul univ. 2011- 2012
 Punctul topografic
• Marcarea se realizează, de obicei, doar
pentru punctele topografice de sprijin.
• Punctele de detaliu sunt materializate prin
elementele constructive ale acestuia (spre
exemplu colţul unei clădiri este materializat
de muchia respectivei clădiri).
• În secţiune verticală prin teren, punctul
marcat se reprezintă ca în figura alăturata

42
Anul univ. 2011- 2012
 Marcarea punctelor topografice
• Toate punctele din reţeaua de sprijin (reţeaua geodezică de stat),
precum şi cele topografice care reprezintă punctele caracteristice ale
terenului din punct de vedere planimetric şi altimetric, trebuiesc
materializate în teren prin marcare.
• Marcarea punctelor topografice se face prin:
– Ţăruşi, confecţionaţi după anumite stasuri din lemn de esenţă tare (fig. 7);
– Pe capul bornei sau ţăruşului se marchează un punct sau o cruce care
reprezintă punctul matematic.

43
Anul univ. 2011- 2012
 Marcarea punctelor topografice
• BORNE, confecţionate după stas din beton,
beton armat sau piatră cioplită

44
Anul univ. 2011- 2012
Marcarea punctelor topografice

• Borne subterane
• In teren argilos
• In teren nisipos sau cu bolovăniș
• In teren stâncos
45
Anul univ. 2011- 2012
 Marcarea punctelor topografice
• Punctele care au o importanţă deosebită din punct de
vedere altimetric se marchează cu
• Repere nivelitice (fig. 9), care au gravată altitudinea
absolută faţă de o bază de calcul (nivelul Mării Negre).

46
Anul univ. 2011- 2012
 Marcarea punctelor topografice
Sisteme moderne de marcaj
• Confecţionate din plastic
• Lungimea tijei de fixare aleasa in concordanta cu structura solului
unde urmează a fi amplasata borna:
– 350mm, 500mm, 600mm.

Avantajele utilizării acestui sistem de

bornare:
- Sistem de fixare revoluţionar cu
ancore
- Greutate mica (o borna echipata
complet, cântăreşte cca 1 Kg)
- Un singur executant poate transporta
cel puţin 10 borne,
- Borna poate fi montata de o singura
persoana, in maxim 5 minute.
- Nu mai sunt necesare materiale
suplimentare la montaj (ciment, pietriş,
etc)
http://www.topografic.ro

47
Anul univ. 2011- 2012
 Semnalizarea punctelor topografice
• În timpul efectuării ridicărilor topografice, punctele
topografice trebuiesc să fie semnalizate pentru a se
asigura o vizibilitate reciprocă, pe deasupra diferitelor
obstacole de pe teren.
• Semnalizarea punctelor topografice se face prin:
Jaloane, construite din lemn, cu
lungime de 2 m, secţiune octogonală,
hexagonală sau triunghiulară; la unul
din capete jalonul are o piesă
metalică numită sabot, care
permite fixarea în pământ; pentru
a fi vizibile jaloanele se vopsesc
în două culori alternativ, pe porţiuni
de câte 20 de cm
Balize topografice, de 3 – 6 m
înălţime, cu secţiune pătrată sau rotundă;
baliza este formată din:
corp, fluture şi cutie

48
Anul univ. 2011- 2012
 Semnalizarea punctelor topografice
• Semnale pe arbori, se
construiesc în terenurile
împădurite; scândurelele
care alcătuiesc fluturele se
fixează pe un stâlp, iar
acesta pe un arbore care să
asigure cel puţin 1 m
înălţime deasupra pădurii
pentru a fi vizibil din toate
direcţiile; semnalele pe
arbori pot fi centrice sau
excentrice, în funcţie de
poziţia lor deasupra bornelor
topografice (fig. 11);

49
Anul univ. 2011- 2012
 Semnalizarea punctelor topografice

• Piramide la sol,
pentru
semnalizarea
punctelor
topografice mai
importante;

• Piramide cu
poduri

50
Anul univ. 2011- 2012
 Calculul orientarii topografice θAB
• Cu ajutorul funcţiilor
trigonometrice tg sau ctg
(preferând valorile
subunitare) se calculează
unghiul ω de reducere la
primul cadran.
• Apoi în funcţie de cadranul
în care se afla orientarea
topografică θi se obţine
acesta orientare cu relaţiile:
• θI = ω, θII = 100g + ω ,
• θIII = 200g + ω
• θIV = 300g + ω Calculul orientării topografice
in cele 4 cadrane ale cercului topografic
51
Anul univ. 2011- 2012
VA MULTUMESC!

52
Anul univ. 2011- 2012