Strategia de securitate nationala a Romaniei

Cuvinciuc Andra-Teodora, seria1, grupa3.

Lumea si relatiile internationale sunt infinit mai complexe decat erau inainte.
De altfel, conceptul de securitate si elementele sale componente au suferit si
vor suferi, in mod firesc, modificari esentiale, ca de altfel si atitudinea
statelor fata de modalitatile de transpunere a acestuia in viata. In literatura de
specialitate, securitatea nationala a fost definita "ca o stare, o situatie in care
un stat, in urma adoptarii unor masuri specifice, capata certitudinea ca
existenta, integritatea si interesele sale fundamentale nu sunt primejduite.
Dar securitatea nationala ar fi definita si ca un proces pe care il parcurge si il
gestioneaza un stat, pentru a atinge acea stare definita anterior". Studiile de
securitate din anii 1970, desi nu au luat amploare in acea perioada, sunt
deosebit de importante pentru a intelege evolutia ulterioara a acestui
domeniu. Fara a face vreo referire la sfarsitul Razboiului Rece, specialistii in
stiinte umane au avansat ideea ca sistemul international va fi supus unui
proces amplu de transformare radicala, cel putin in viitorul apropiat. Printre
specialistii stiintelor umane se numara Immanuel Wallerstein, John Meyer,
respectiv Albert Bergesen care au evidentiat importanta combinarii analizei
puterii si bunastarii cu cea a elementelor culturale si de suveranitate ale
statului. Chiar daca nu toti politologii sunt de acord, sfarsitul Razboiului
Rece a confirmat teoria de la sfarsitul anilor '70, inlocuind temerea
declansarii unui conflict nuclear intre cele doua mari puteri cu riscuri,
pericole si amenintari concrete la adresa securitatii nationale si
internationale: confruntari etnice, initierea unui proces dificil si indelungat
de tranzitie economica in statele fost-comuniste, cresterea numarului
imigrantilor si al refugiatilor, degradarea accentuata a mediului, sporirea
importantei apartenentei culturale si religioase in relatiile internationale,
integrarea in structurile europene si euroatlantice a tarilor central si est-
europene.Si pentru ca statul ocupa un loc central in conceptul de securitate,
atunci este necesar sa-l examinam ca obiect de referinta al termenului. Prin
urmare un numar mare de autori au cedat tentatiei de a defini conceptul de
securitate.
In contextul relatiilor internationale dar si in problemele legate de politica
nationala a statelor, studiul conceptului de securitate este, cel putin dupa
sfarsitul Razboiului Rece, una din problemele cele mai actuale ale societatii
contemporane. Acest lucru se datoreaza, in principal, transformarilor pe care
acest termen le-a suferit dupa 1989, cand perspectivele si abordarile atat
politice, cat si teoretice, s-au reorientat. Spunem politica, deoarece, in zilele
noastre, conceptul de securitate este o notiune de natura politica. Aceste
schmbari au generat si aparitia centrelor specializate in studiul securitații,
atat in SUA, cat si in Europa. Cu alte cuvinte, conceptul de securitate a
trecut de la dimensiunea sa militara, cum era de exemplu in timpul
Razboiului Rece, cunoscand in zilele noastre o largire a ariei de dimensiuni
care nu au legatura cu cea militara, cum sunt cele politice, economice,
sociale sau ecologice.
Modul cel mai elocvent de a gasi sau aplica conceptia despre securitate a
unui stat este strategia de securitate nationala. De obicei, fiecare regim
politic, sau mai bine zis administratie elaboreaza o strategie, de cele mai
multe ori diferite din punct de vedere ideologic sau al fixarii prioritatilor. In
orice caz, o politica de securitate nationala clasifica pincipalele obiective
referitoare la amenintari, riscuri si pericole, precum si modul de actiune. In
cazul Romaniei, se poate spune ca aceasta regula s-a aplicat de asemenea.
Dovada stau strategiile din perioada 1994-2001, fiecare dintre acestea avand
abordari diferite. Ultima varianta, cea din 2006, a adus insa un concept
inovator, mai precis consultarea cu reprezentanti ai societații civile sau
academice, pentru elaborarea acesteia. Cu toate acestea, se poate spune ca
politica de securitate naționala a Romaniei a cunoscut destule inconsecvențe
de-a lungul timpului, in principal datorita neconcordantei dintre nivelurile
practice-teoretic, dupa cum remarca Andrei Miroiu si Simona Soare intr-un
capitol destinat istoricului strategiilor romanesti de securitate.