Anul II semestrul II 2018 - 2019

Fiziologia sângelui : cursul 3

GRUPELE SANGUINE
 Grupe sanguine

Definiţie: populaţii de celule sanguine( eritrocite,

leucocite şi trombocite) care prezintă antigene şi/sau
sisteme antigenice specifice, la suprafaţa membranei
celulare.

Antigenele (self) caracterizează grupele sanguine

împreună cu anticopii care apar în plasmă faţă de
antigene de grup sanguin care nu sunt specifice(non-
self ) unui organism.

Grupuri de antigene se găsesc pe membrana majorităţii

celulelor şi, uneori, libere, solubile în plasmă şi umorile
organismului.
 Grupe sanguine

Caracteristici generale:

• sunt determinate genetic;

• se transmit ereditar conform legilor lui Mendel
(dominant, recesiv sau combinat);
• se menţin constante şi sunt relativ rezistente la
acţiunea factorilor de mediu, fizici, biochimici şi la
vârste înaintate;
• pot fi modificate,parţial şi temporar, în unele stări
patologice;
• determinarea certă a grupei sanguine se face prin
determinarea enzimelor, codificate genetic, implicate
în sinteza antigenelor.
 IMPORTANŢA CUNOAŞTERII GRUPELOR
SANGUINE
Pentru practica medicală:
• evitarea accidentelor posttransfuzionale prin incompatibilitate
între donator şi primitor;
• prevenirea bolii hemolitice a nou-născutului prin
incompatibilitate materno-fetală în unele sisteme antigenice;
• prevenirea aloimunizării prin anticorpi prezenţi în sângele
donatorului, incompatibili cu sângele primitorului;

Pentru practica medico-legală:

- stabilirea paternităţii şi a filiaţiei genetice;
- identificarea indivizilor în medicina legală şi în
criminalistică;
Pentru alte domenii: antropologie, genetică, biologie celulară,
etc.
 TIPURI DE SISTEME ANTIGENICE
1. Antigene eritrocitare
Eritrocitele conţin, în membrană, glicoproteine şi
glicolipide care au funcţie de antigene de grup sanguin.
Pe baza acestora au fost descrise 19 sisteme de grupe
sanguine.

Exemple:
sistemul OAB;
sistemul Rh;
sistemul MNSs: sunt antigene care pot provoca boala
hemolitică a nou-născutului şi sunt utile în stabilirea
paternităţii;
sistemul Lewis: conţine unele antigene solubile, care apar
în plasmă şi alte lichide din organism şi pot fi implicate în
hemoliza posttransfuzională;
 TIPURI DE SISTEME ANTIGENICE
sistemul Kell-Cellano: poate fi implicat în accidente
posttransfuzionale grave şi în forme severe ale bolii hemolitice
a nou-născutului:

Antigenele şi anticorpii acestor sisteme

sistemul Ii apar rar, au implicare redusă în
sistemul P practica medicală în unele reacţii de
sistemul Duffy aglutinare şi hemoliză
sistemul Kidd posttransfuzională, în boala hemolitică
sistemul Lutheran a nou- născutului sau în alte afecţiuni.
 TIPURI DE SISTEME ANTIGENICE
2. Antigene leucocitare

Cele mai importante antigene leucocitare aparţin

sistemului HLA (human leucocyte antigen), sistem
implicat în compatibilitatea dintre organele transplantate
şi organismul primitor.

Anticorpii anti-HLA sunt de tip IgM sau IgG şi apar la

femei multipare, pacienţi cu multiple transfuzii sau grefe
de organe. Nu există imunitate naturala.
 TIPURI DE SISTEME ANTIGENICE
Importanţa determinării HLA
- stabilirea paternităţii: sistemul HLA, prin numărul mare
de antigene, are o putere de excludere de 90% comparat
cu sistemul OAB,care are o eficienţă de 7% în exluderea
unui individ de la filiaţia genetică.
- asocieri HLA – afecţiuni;
exemple: fenotipul HLA-B27 a fost asociat cu o
incidenţă crescută a spondilitei ankilopoetice şi a
sindromului Reiter; fenotipul HLA-DR3 şi HLA-DR4 au fost
asociate cu o incidenţă crescută a diabetului zaharat; în
psoriazis au fost identificate, cu frecvenţă crescută HLA-
B13, -B17, B-37, etc.
- stabilirea compatibilităţii în transplantele de organe;
absenţa compatibilităţii produce reacţia grefă contra
gazdă şi rejecţia grefei.
 TIPURI DE SISTEME ANTIGENICE

3. Antigene plachetare.

Pe plachete sunt fixate antigene specifice eritrocitelor şi

leucocitelor, precum şi antigene specifice plachetelor
(sistemul HPA-human plateler antigen).

Au fost descrise 5 sisteme HPA (1-5), care reprezintă

diverse porţiuni antigenice ale glicoproteinelor
plachetare.

Anticorpii apar la pacienţi politransfuzaţi şi la femei

multipare; sunt de tip IgG.
 TIPURI DE SISTEME ANTIGENICE

4. Sisteme cu antigene plasmatice (serice)

Proteinele plasmatice prezintă variaţii controlate

genetic, au antigenitate slabă şi sunt rar implicate în
accidente de incompabilitate.

Exemple: sistemul haptoglobinelor, sistemul

gamaglobulinelor, sistemul lipoproteinelor,
sistemul transferinelor, sistemul colinesterazelor serice,
etc.
 ANTICORPII CORESPUNZĂTORI
SISTEMELOR ANTIGENELOR
ERITROCITARE
Caracteristici generale:

Structura chimică este de tip IgM şi IgG.

Se elimină prin laptele matern.
Sunt sintetizaţi în organismul sugarului după 2-3 luni,
odată cu diversificarea alimentaţiei.

După modul de acţiune sunt: aglutinine (aglutinează

hematiile) sau hemolizine (lizează hematiile).
După temperatura la care acţionează sunt: anticorpi la
rece (4-20 0C) şi anticorpi la cald (37 0C) .
După origine anticorpii sunt: naturali şi imuni (câştigaţi).
 ANTICORPII CORESPUNZĂTORI
SISTEMELOR ANTIGENELOR
ERITROCITARE
Anticorpii naturali apar în plasmă faţă de antigenele
eritrocitare non-self, deci care nu sunt prezente pe
ertrocitele proprii, în absenţa contactului cu sânge care
conţine aceste antigene.

Caracteristici generale:
- sunt aglutinine IgM, cu activitate optimă la 20 0C;
- nu trec bariera feto-placentată;
- apar faţă de sistemele antigenice OAB, Lewis, MNSs,
P, Ii, etc.
- produc predominant aglutinarea hematiilor şi, în mai
mică măsură, hemoliza acestora.
 ANTICORPII CORESPUNZĂTORI
SISTEMELOR ANTIGENELOR
ERITROCITARE
Anticorpii imuni sau câştigaţi apar la stimularea
imunologică cu antigeni din afara organismului.

Caracteristici generale:
- sunt anticorpi de tip IgG, cu activitate optimă la 37 0C;
- pot traversa placenta;
- apar şi în cazul introducerii în organism a unor
substanţe cu structură asemănătoare;

Exemplu: anatoxina tetanică are structură asemănătoare

cu antigenele A şi B.
 SISTEMUL OAB (H)

ISTORIC
1901- Karl Landsteiner a descoperit grupele sanguine 0,
A, B;
1903- De Castello şi Sturli au descoperit grupa AB;
1930- Karl Landsteiner a primit premiul Nobel pentru
descrierea grupelor sanguine;
1907- Janski a notat grupele de sânge: I, II, III şi IV.

NOMENCLATURĂ
Pentru a limita erorile, cele două nomenclaturi se
folosesc împreună: grupa OI, grupa AII, grupa BIII şi
grupa ABIV.
 ANTIGENELE DIN SISTEMUL OAB
Antigenele din sistemul OAB sunt:

• Antigene fixate pe celule (eritrocite, leucocite,

trombocite şi celule din majoritatea ţesuturilor).
Nu sunt prezente pe: neuroni, celulele ţesutului
conjunctiv, hepatocit şi celulele Malpighi.

• Antigene libere în: salivă, secreţia lacrimală, urină, suc

gastric, alte lichide ale organismului.
Aceste antigene sunt glicoproteine, sunt hidrosolubile
şi sunt sintetizate la 80% dintre indivizi (gena Se
prezentă). Gena Se în foma homozigotă este recesivă.
 ANTIGENELE DIN SISTEMUL OAB
Caracteristici ale antigenelor din sistemul OAB:

• apar la embrionul de 5-6 săptămâni;

• sunt bine definite după 3 luni de viaţă intrauterină;
• sinteza antigenelor creşte până la naştere, când pot fi
determinate prin metoda Beth-Vincent;
• persistă în titru constant toată viaţa;
• rezistă la acţiunea acizilor, bazelor, alcoolilor,etc.
• sunt solubile, apar la indivizii secretori în plasmă şi
umori;
• stuctura chimică este: glicosfingolipide, la antigenele
fixate pe eritrocite şi glicoproteine, la antigenele solubile.
 SINTEZA ANTIGENELOR DIN SISTEMUL
OAB
Enzimele de tip glicoziltransferaze ataşează un monozaharid pe
proteine integate în membrana eritrocitului pentru a forma
antigenele de grup sanguin.

Aceste enzime sunt codificate genetic prin gene situate pe braţul

lung al cromozomului 9.

substanţa fundamentală + alfa-fucoză ANTIGENUL H (O)

Enzima: alfa-fucoziltransferază este codificată de gena H

antigenul H + N-acetil-galactozamină ANTIGENUL A

Enzima: N- acetil-galactozamintransferază este codificată de gena A

antigenul H + D-galactoză ANTIGENUL B

Enzima: D-galactozamin-transferază este codificată de gena B
SINTEZA ANTIGENELOR DIN SISTEMUL
OAB

Fenotipul BOMBAY

Gena H are o alelă recesivă,foarte rară, nefuncţională, h.

Genotipul hh este extrem de rar; antigenul H nu se sintetizează, deci
nici antigenele A şi B nu pot fi sintetizate.

Grupa O este “ fals O ”şi este notată Oh sau Ohh. La pesoanele cu

fenotipul Bombay apar anticorpi anti – H în plasmă.

Consecinţă practică: subiecţii cu fenotip Bombay nu pot primi

transfuzie decât cu sânge de la persoane din
grupul Bombay.
 SINTEZA ANTIGENELOR DIN SISTEMUL
OAB
Modificarea antigenelor este posibilă în situaţii
patologice prin apariţia unor enzime, care desprind
molecula de monozaharid de pe proteina membranară.

Exemplu: la pacienţii cu neoplasm de colon şi infecţie cu

E.Coli O86, bacteriile poduc o enzimă care desprinde
radicalul N-acetil (dezacetilare) de pe antigenul A, acesta
devenind antigen B câştigat.

În astfel de situaţii, pentru determinarea grupei sanguine

reale se dozează enzimele implicate în sinteza
antigenelor din sistemul OAB.
 SUBGRUPELE SISTEMULUI OAB

Antigenele A si B au mai multe variante determinate genetic, adică mai

multe subgrupe. Cele mai importante sunt subgrupele A, notate A1 şi A2.
Mai există şi alte subgrupe A, de importanţă mai mică: Aint., A3, Am, A etc.
Explicaţie: sinteza antigenului A nu este completă, coexistă, în diferite
cantităţi, antigenele A şi H la o subgrupă.

Grupa B poate sa aibă mai multe subgrupe: B1, B2, B3 etc

Subgrupa A1 – se intalneste la 80% dintre subiecţii de grupă A. Este formată

dintr-un antigen comun A şi un antigen propriu A1, care împreună constituie
un complex antigenic AA1. Factorul A1are antigenitatea cea mai puternică şi
a mai fost numit şi “A tare”.

Subgrupa A2 – este prezentă la 20% dintre subiecţii de grup A. Are

antigenitate scăzută, motiv pentru care se mai numește și "A slab". Nu
provoacă boală hemolitică prin imunizare maternă şi nici accidente
posttransfuzionale în cazul unor transfuzii repetate administrate celor cu
grupă A1 sau A1B.
 SUBGRUPELE SISTEMULUI OAB

Cele două atribute, “tare” și “slab” se referă la modul în

care aglutinina anti-A (alfa) din plasma indivizilor de grup
B sau 0 reacționează cu cele 2 antigene: aglutinare
puternică și rapidă cu A1 = A “tare” și slabă și lentă cu
A2 = A“slab”.
Existenţa subgrupelor A1 şi A2 duce la existenţa a 2
subgrupe principale şi pentru grupa AB, respectiv A1B şi
A2 B.

Cunoaşterea subgrupelor are importanţă teoretică şi

practică: un antigen A sau B slab poate să nu dea reacţie
de aglutinare cu serurile test anti-A sau anti-B. Din acest
motiv:
- un individ A2 sau A3 devine fals 0
- un individ A2B sau A3B devine fals B.
 SUBGRUPELE SISTEMULUI OAB

Grupele sanguine sunt determinate genetic, transmiterea

lor respectând legile lui Mendel. Din combinația a 3 gene
alele 0, A și B prezente pe cromozomul 9, în raport de
dominanță sau recesivitate, rezultă 4 fenotipuri și 6
genotipuri. Din cele 3 gene, A și B sunt dominante, iar 0
este recesivă.

Fenotip 0 (I) A (II) B (III) AB (IV)

Genotip 0/0 A/A, A/0 B/B, B/0 A/B

 ANTICORPII SISTEMULUI OAB

Regulile serologice ale lui Landsteiner:

• Legea excluderii reciproce - la același individ NU pot

coexista antigenul și anticorpul omolog (specific sau
corespunzător), de exemplu: antigenul A cu anticorpul
Anti- A (alfa). Prezența lor ar duce la aglutinarea
hematiilor și distrugerea acestora prin hemoliză,
situație incompatibilă cu viață.

• În sistemul 0AB, anticorpul compatibil cu antigenul

este întotdeauna prezent în ser, de exemplu: antigenul
A cu anticorpul anti- B (beta)
 GRUPELE SISTEMULUI OAB

Frecvența
Grupa Antigene Anticorpi
medie
sanguină pe eritrocit în plasmă
în România
Anti-A, anti-B (alfa,
0 H 34%
beta)
A A Anti-B (beta) 41%
B B Anti-A (alfa) 19%
AB A,B - 6%

Frecvenţa grupelor sanguine la populaţia globului este:

grupa OI – 46%; grupa AII – 40%; grupa BIII – 10%; grupa ABIV – 4%.
 FRECVENŢA GRUPELOR SANGUINE
DIN SISTEMUL OAB ŞI Rh

Grupa OI Rh - : 7 %

Grupa OI Rh + : 34 %

Grupa AII Rh - : 6 %

Grupa AII Rh + : 34 %

Grupa BIII Rh - : 2 %

Grupa BIII Rh + : 9 %

Grupa ABIV Rh - : 1 %

Grupa ABIV Rh + : 3 %
Caracteristicile anticorpilor din
sistemul OAB
1. Anticorpii naturali:
- sunt imunoglobuline de tip IgM, care nu traversează bariera
placentară şi, rar pot apare anticorpi de tip IgA;
- au activitate optimă la 200C ;
- sunt substanţe puţin rezistente la alcooli,acizi, baze şi la fierbere ;
- apar la 3-6 luni de la naştere, când, prin diversificarea alimentaţiei,
ajung în organism polizaharide cu structură semănătoare antigenelor
de grup sanguin;
- titrul anticorpilor creşte până la 8-10 ani, apoi scade treptat până la
vârste înaintate;
- titrul anticorpilor este foarte mic sau absent în unele afecţiuni;
exemple: boala Hodgkin, mielom multiplu, leucemie limfatică cronică,
agamaglobulinemie, etc.
Caracteristicile anticorpilor din
sistemul OAB

2. Anticorpii imuni:
- sunt anticorpi cu moleculă mică de tip IgG, care traversează
bariera placentară;

- apar prin aloimunizare (sarcini incompatibile: mama cu grupă

sanguină O, făt cu grupă sanguină A sau B, transfuzii
incompatibile) sau heteroimunizare (administrarea de produse
farmaceutice cu substanţe asemănătoare antigenelor A sau B).
 Relaţia grupe sanghine - patologie

- Leucemii, boala Hodgkin, neoplasm de intestin cu infecţie

cu E. Coli O86 pot prezenta fenomenul de slăbire a unui antigen sau
apariţia unui nou antigen;
- Stări septice sau infecţii cu unele forme de proteus pot
schimba antigenul în antigen A “dobândit”;
- Incompatibilitatea materno – fetală în sistemul OAB în
cazurile în care mama are anticorpi de tip Ig G anti – A şi făt cu
antigene A, sau anticorpi de tip Ig G anti – B şi făt cu antigene B;
anticorpii Ig G trec bariera placentară, în sângele fătului şi produc
hemoliză;
- Ulcerul gastro-duodenal apare cu frecvenţă crescută la
indivizi OI;
- Anemiile feriprive şi anemiile Biermer apar cu frecvenţă
crescută la indivizi cu grup sanghin AII.
 SISTEMUL Rh
Sistemul Rh a fost descoperit, în 1937, de către Karl Landsteiner şi Alexander
Wiener.
Prezenţa antigenelor din sistemul Rh pe hematiile umane, la 80 – 85%
dintre indivizi din România, constituie sistemul Rh pozitiv. Absenţa antigenelor
Rh de pe hematii, la 15 – 20% dintre indivizi din România, constituie sistemul
Rh negativ. În populaţia globului frecvenţa sistemului Rh este: Rh+ = 86%,
Rh - = 14%; la africani, asiatici şi eschimoşi Rh + = 95%.

Sistemul Rh este format peste 30 antigene; cele mai importante sunt CDE (în
nomenclatura Fischer – Race) şi corespund prezenţei pe cromozomii
autozomali a 3 perechi de gene alele: D cu d, C cu c, E cu e. Pe fiecare
cromozom există 3 locusuri ocupate de 3 gene alele.

Localizarea genelor sistemului Rh: braţul scurt al cromozomului 1. Genotipul

poate fi homozigot (Cde/Cde) sau heterozigot (Cde/cdE). Fiecare tripletă din
genotip provine de la unul dintre părinţi.

Transmiterea genelor se face întotdeauna linkat, niciodată nu există

fenomenul de încrucişare (crossing-over).
 Antigenele din sistemul Rh

- Clasificarea antigenelor din sistemul Rh pe baza puterii antigenice: D,c, E,

C, e şi d.
- Antigenul D conferă caracterul Rh pozitiv.
- Antigenele din sistemul Rh apar în săptămâna a 3-a de viaţă intrauterină şi
sunt bine dezvoltate la naştere.

Anticorpii din sistemul Rh

Anticorpii din sistemul Rh sunt:

- anticorpi de tip imun, câştigaţi;
- anticorpi de tip natural – apar în deleţii parţiale sau totale – foarte rar;

- sunt imunoglobuline de tip IgG, subclasa G1 şi G3;

- temporar pot fi anticorpi de tip IgM;
- anticorpii anti – E, C, c, e sunt slab imunogeni şi nu au corespondenţa în
practica medicală.
 Izoimunizarea Rh
Formarea anticorpilor anti-D are loc în următoarele situaţii:
1. Indivizi Rh negativ care primesc transfuzii cu sânge Rh pozitiv;
- dacă transfuzia cu sânge Rh pozitiv nu se repetă, nu are loc un accident
posttransfuzional;
- repetarea transfuziei incompatibile în primele 7 – 10 zile, intervalulul în
care apar anticorpii anti-D, nu produce accidente posttransfuzionale;
- repetarea transfuziei incompatibile după apariţia anticorpilor anti-D poate
produce hemoliză; gravitatea hemolizei depinde de titrul anticorpilor anti-D,
capacitatea de a fixa complementul şi cantitatea de sânge administrată.

2. Gravidă Rh negativ neimunizată, cu făt Rh pozitiv se imunizează la naştere,

când primeşte sânge Rh pozitiv (cel puţin 0,25ml....150 ml) de la făt.
Prezenţa antigenului Rh pe hematiile fătului determină sinteza anticorpilor
anti-D la mamă în interval de 7-10 zile. Anticorpii sunt de tip IgG, pot trece
prin placentă în circulaţia fetală, se fixează pe hematiile Rh pozitiv ale
fătului (făt Rh pozitiv la o nouă sarcină) şi se produce hemoliză. Boala
hemolitică apare la făt şi se numeşte eritroblastoză fetală sau boala
hemolitică a nou-născutului

3. Avort spontan sau provocat, în lună mai mare de 4 luni, la gravidă Rh

negativ şi făt Rh pozitiv.
 Boala hemolitică a nou - născutului
Patogenie
Anticorpii: anti-D, anti-A şi anti-B de tip IgG traversează placenta, se fixează
pe hematiile fătului şi produc pri hemoliză boala hemolitică a nou născutului
(BHNN).
Anticorpii anti-A şi anti-B din sistemul OAB sunt de tip IgM, nu traversează
placenta. Aceşti anticorpi pot apare prin imunizare la vaccinuri ce conţin
antigene ale sistemului OAB sau polizaharide cu structură antigenică similară
şi sunt de tip IgG.

Manifestări clinice
- făt: moarte intruterină prin hidrops fetalis;
- nou-născut: anemie, icter, hepatosplenomegalie, depunerea bilirubinei în
sistemul nervos, mai ales în nucleii de la baza ceierului. Leziunile produse
sunt de tip extrapiramidal (mişcări involuntare, spasticitate, deficienţă
mintală, surditate) şi sunt ireversibile.
Profilaxia BHNN

- determinarea grupei sanghine şi Rh-ului la gravide, în primul trimestru de

sarcină;
- la gravidele Rh negativ se va determina Rh-ul tatălui biologic al fătului;
- la gravidele Rh negativ cu făt Rh pozitiv neimunizate se administrează
imunoglobuline anti-D în primele 72 ore de la naştere pentru a produce
hemoliza hematiilor fetale ajunse in sângele mamei (împiedică formarea
anticorpilor anti-D în sângele mamei);
- administrarea imunoglobulinei anti-D, în termen de 72 ore, la fiecare
naştere la care există incompatibilitate materno-fetală în sistemul Rh şi
gravida este neimunizată;
- administrarea prenatală timpurie de Ig anti-D la 28-30 săptămâni;
- dozarea titrului anticorpilor anti-Rh, mai ales în ultimul trimestru de sarcină
şi monitorizarea gravidei.
 Transfuzia de sânge
Indicaţiile transfuziei:
- principale (majore): hemoragii mari posttraumatice, chirurgicale, medicale,
stări de şoc cu hipovolemie, exanghinotransfuzia, circulaţia extracorporeală
- Secundare: anemii carenţiale şi anemii cronice (aplazie medulară, anemii
postiradiere, anemii postchimioterapie, etc.), care nu răspund la tratamentul
specific.

Condiţii:
- Numărul de hematii:mai mic de 2,5 mil/mm3 şi/sau
- Hb: sub 7 - 8 g %
 Transfuzia de sânge
Regulile transfuziei de sânge:
- cantitate de sănge transfuzat: sub 500 ml – să existe compatibilitate între
antigenele donatorului şi anticorpii primitorului (anticorpii donatorului se
dilueazăîn proporţie de peste 1/10 în sângele primitorului şi îşi pierd, în
acest fel antigenitatea). Grupele sanguine recomandate sunt: OI şi grupa
primitorului (sânge izogrup).
- cantitatea de sânge transfuzat: peste 500 ml – să exisiste compatibilitate între
anticorpii donatorului şi antigenele primitorului. Grupa de sânge
recomandată: grupa primitorului (sânge izogrup).

Observaţie: înainte de efectuarea transfuziei

- se determină grupele sanghine pentru primitor şi donator;
- se efectuează proba de compatibilitate directă Jeanbreau: se pun în
contact eritrocitele donatotorului cu serul pimitorului şi se observă prezenţa
sau absenţa aglutinării. Apariţia aglutinării exclude donatorul de la
transfuzie.
 Transfuzia de sânge
DONATORI pot fi persoanele sănătoase, cu vârstă 18 – 60 ani şi greutate
peste 40 kg;
- contraindicaţii: boli cronice în antecedente, boli acute şi boli infecţioase
transmisibile;
- contraindicaţii temporare: menstruaţie, sarcină, lactaţie, stări febrile,
unele tratamente.
Transfuzia de sânge integral şi masă eritrocitară
Sânge folosit: 1 unitate de sânge conţine 450 ml sânge şi 60 – 70 ml
anticoagulant.
Tipuri de anticoagulant:
- ACD (acid – citrat – dextroză);
- CPD (citrat – fosfat – dextroză);
- CPDA (citrat – fosfat – dextroză – adenină).
Conservarea sângelui:
- temperatură: 2 – 6oC
- durată: 21 zile de la recoltare sau 35 – 42 zile dacă este
recoltat pe CPDA
 Transfuzia de sânge
Masa eritrocitară se obţine prin centrifugare şi îndepărtarea a 80% din
plasmă până la Ht = 60% - 90%; se recomandă pentru
corectarea anemiilor care nu răspund la tratamente
specifice.

Transfuzia cu trombocite se recomandă în trombocitopenii şi hemoragii

severe. 1 unitate plachetară = 7 – 10 x1010 plachete.

Transfuzia cu granulocite se recomandă în infecţii grave cu leucopenie.

Tansfuzia cu plasmă şi preparate din plasmă (albumină, factori ai

coagulării,imunoglobuline, enzime, etc.):
- plasmă proaspăt congelată la – 180 C în primele 6 ore de la recoltare;se
recomandă în deficite congenitale ale factorilor coagulării, CID, insuficienţă
hepatică, etc.;
- crioprecipitat obţinut prin dezgheţarea lentă, la 40C a plasmei proaspăt
congelate; se recomandă pentru corectarea deficitelor de factori ai
coagulării: FVIIIC, factor von Willebrand, fibrinogen, F XIII, etc.;
 Transfuzia de sânge
- concentrate de complex protrombinic activat
- preparate de albumină şi fracţiuni proteice: se recomandă în stări de şoc,
şi insuficienţă hepatică;
- imunoglobuline cu administrare i.v. la pacienţi imunodeprimaţi, transplant
de măduvă hematogenă, purpură trombocitopenică imună, etc.

ACCIDENTE POSTTRANSFUZIONALE
- reacţii febrile;
- reacţii alergice;
- hipervolemie, posibil cu insuficienţă ventriculară stângă;
- reacţii hemolitice prin incompatibilitate de grup sanguin;
- infectarea produselor transfuzate;
- transmiterea unor boli infeţioase de la donator: HIV, hepatită B,
citomegalovirus, virus Epstein Barr, etc.;
- imunosupresia posttransfuzională;
- purpură posttransfuzională.
 Transfuzia de sânge`
Simptomatologia în reacţiile hemolitice prin incompatibilitatede grup
sanghin: cefalee intensă, constricţie toracică cu dispnee, febră, tahicardie,
prăbuşirea TA, oligurie, evoluţie spre stare de şoc.

Tratamentul de urgenţă în reacţiile hemolitice prin incompatibilitate de grup

sanghin: oprirea transfuziei, administrarea unor medicamente diuretice,
transfuzii de masă eritrocitară spălată, compatibilă, corticoizi, perfuzii cu
soluţii izotonice sau plasmă, etc.

TEMĂ:
Explicaţi modificările care apar într-o
probă de sânge conservată o perioadă mai
lungă de timp decât aceea indicată în
metodă.
 BIBLIOGRAFIE

Badea D., Sfredel V., Badea M., Fiziologia sângelui,

Editura Sitech, Craiova, 2011.

McCance K., Huether S., Brashers V., Rote N.,

Pathophysiology. The Biologic Basis for Disease in
Adults and Children,
Ed. Mosby Elsevier, Maryland, 2010, sixth edition.

Boron W., Boulpaep E., Medical Physiology,

Ed. Saunders Elsevier, Philadelphia, 2009, second
edition