Studiu privind educaţia incluzivă

Prof.înv.preşc. Huidu Claudia

Grădiniţa cu P.P. „Vis de Copil”, Tg-Jiu

Investigând universul fiinţei umane cadrele didactice se confruntă cu

o mare diversitate, care constă în aceea că, sunt puse în situaţia de a căuta
mereu noi soluţii la problemele ridicate de copiii care trec pragul grupelor /
claselor din instituţiile de învăţământ.
În acest caz ne vom referi în mod deosebit la copiii cu cerinţe
educative speciale, la faptul că noi, cadrele didactice, încercăm de cele mai
multe ori să găsim soluţiile cele mai bune pentru copii. Aceştia a nevoie de o
abordare personalizată referitoare la încercările pe care le iniţiem în educaţia
lor. Orice copil se confruntă în anumite cazuri, cu o situaţie specială care
necesită din partea adultului o intervenţie specializată. În situaţia în care
întâmpinăm greutăţi în soluţionarea acestor probleme trebuie să cerem
informaţii şi sprijin din partea instituţiilor specializate.
Principiul fundamental al educaţiei incluzive constă într-un
învăţământ pentru toţi, împreună cu toţi i constituie un deziderat şi o
realitate care are din ce în ce mai mulţi adepţi şi se concretizează în
experienţe şi bune practici de integrare / incluziune.
Educaţia incluzivă urmăreşte o modalitate instituţionalizată de
şcolarizare a copiilor cu dizabilităţi, dar şi a altor copii cu cerinţe educative
speciale în şcoli şi clase obişnuite.
Învăţământul integrat pentru copiii cu probleme are mai multe
dimensiuni:
- dimensiunea legislativă şi administrativă, legată preponderent de
politicile educaţionale; constă în aceea că şcolarizarea acestor copii trebuie
să fie o parte integrantă şi o responsabilitate a sistemului naţional de
învăţământ;
- dimensiunea pedagogică care evidenţiază necesitatea aproprierii
condiţiilor de predare – învăţare pentru copiii cu dizabilităţi de cele
accesibile celorlalţi copii, din punct de vedere al locului de şcolarizare şi al
curriculumului;
- dimensiunea socială care reliefează importanţa relaţiilor, a
interacţiunii sociale dintre copii, are efecte pozitive pentru toţi copiii.
Educaţia incluzivă relevă o concepţie ecologică şi interactivă asupra
problematicii dificultăţilor de învăţare şi evidenţiază posibilitatea că
schimbările organizaţionale şi metodologice, realizate în unităţile de
învăţământ, ca reacţie la dificultăţile de învăţare ale unor copii, să conducă
la ameliorarea predării – învăţării pentru toţi copiii. Pentru a avea cu
adevărat o şcoala incluzivă care să funcţioneze, este necesară pregătirea
acesteia, sunt necesare condiţii materiale, care să permită un învăţământ cât
mai diversificat şi adaptat diferitelor cerinţe speciale: profesori intineranţi,
mobilier, posibilităţi de modelare a programului zilnic, tehnici speciale de
predare, adaptare curriculară individualizată, etc.
Ţinând cont de introducerea şi aplicarea acestui concept de largă
rezonanţă asupra modului în care este organizată şi funcţionează şcoala,
există mai multe dimensiuni şi provocări contemporane cum ar fi:
- centrarea pe copil, pe unicitatea acestuia;
- o şcoală deschisă, prietenoasă;
- democraţie şi solidaritate umană – o şcolaă echitabilă, mai
naturală;
- răspunsul la situaţii educaţionale diverse;
- o şcoală flexibilă, care se adaptează, învaţă şi se schimbă.
Dezvoltarea copilului în perioada preşcolară constituie o preocupare
nu numai a familiei, ci şi a sistemului general de învăţământ, în programele
elaborate şi derulate de grădiniţe. Ele au o influenţă determinantă asupra
formării inteligenţei, personalităţii şi a comportamentelor sociale. Am
asigurat accesul la educaţie şi instruire a garantării unor drepturi şi şanse
egale pentru toţi copiii, indiferent de gradul şi tipul de dizabilitate.
În acest sens toţi părinţii, care au solicitat înscrierea copilului lor la
grădiniţa noastră au fost primiţi cu multă căldură şi s-au bucurat de multă
atenţie din parte cadrelor didactice.
Un alt element important a fost participarea tuturor copiilor la
programul educativ. Copiii sunt diferiţi, capacităţile lor sunt diferite, dar în
grupul de la grădiniţă, fiecare poate avea un loc, un rol şi o valoarea.
Personalitatea educatoarei depinde în mod semnificativ de reuşita
programului de incluziune, de la sine înţeles fiind faptul că familiile
participante au o sensibilitate crescută, manifestând neîncredere în egalitatea
de şanse, vin cu zestre cultural – intelectuală mai redusă, au potenţial
financiar extrem de scăzut, ceea ce face colaborarea şi parteneriatul cu
grădiniţa să ajungă de multe ori în impas. De aici numai structura
personalităţii educatoarei poate umple şi nivela ca un liant legăturile
fragilizate ale acestor părinţi cu unitatea preşcolară.
Educatoarele trebuie să manifeste optimism, bună voinţă, echilibru,
impulsivitate scăzută, capacitate de adaptare, tenacitate; factorii afectivi
crescuţi (afecţiune, blândeţe, entuziasm şi voioşie, expresivitate); ambiţie şi
curaj ,rezistenţă la stres şi persistenţă în atingerea scopului şi depăşirea
piedicilor. Am derulat în unitate cursuri pentru părinţi „Educaţi aşa!” în
cadrul Proiectului Naţional Educaţia părinţilor, care s-a dovedit a fi un mod
de informare educaţional şi de sprijin acordat părinţilor aflaţi în dificultate
privind educaţia copiilor. influenţa familiei în formarea şi dezvoltarea
personalităţii umane nu reprezintă o noutate, dar se constată că această
influenţă este mai mare decât ne-am imaginat. Nimic nu este mai important
decât copilul!. Ceea ce cred părinţii despre viaţă şi împlinirea ei va
determina felul în care îşi vor creşte copiii. Organizarea cursului cu
instructorii de părinţi s-a dovedit a fi eficient, deosebit de atractiv, iar
beneficiarii – cadrele didactice au dovedit aptitudini, profesionalism în
derularea programului.
Proiectul „Primăvara Europeană” este o acţiune menită să promoveze
în rândul copiilor ideea de cooperare şi prietenie, de ajutor şi solidaritate
între toţi copiii, indiferent de culoarea lor sau locul unde se află.
Ei au învăţat cu această ocazie că drepturile copiilor sunt aceleaşi
pentru toţi. Materialele şi expoziţiile realizate de copii spun totul despre
gândurile şi sentimentele lor faţă de copiii lumii. Preşcolarii au desenat
„scrisori” cu mesaje pentru toţi copiii Europeni, cu care au alcătuit un album
intitulat „Gânduri pentru copiii Europei”.
Incluziunea este o politică de educaţie, dar, în acelaşi timp, o
provocare necesară într-un grup de preşcolari, pentru formarea lor ca
„adevăraţi cetăţeni” într-o şcoală a democraţiei aflată la început de drum.
Diversitatea din interiorul grupului poate cauza probleme care prezintă riscul
de a conduce la neglijare sau la segregare. Provocările pentru grup şi pentru
cei responsabil de grup sunt de a menţine grupul unit şi de a lupta împotriva
nevoii de excludere sau segregare care ar putea să apară.
Acest lucru trebuie făcut de la vârstele mici, în prima experienţă a
vieţii „de grup” la care participă copiii, prin modificarea modalităţilor de
lucru şi prin schimbarea normelor, a regulilor, printr-o nouă strategie, prin
lipsă de prejudecăţi sau stereotipuri, pentru a facilita participarea deplină la
activităţi a tuturor copiilor.
De aceea se poate afirma că, munca, cu copiii trebuie să continue până
când nu se vor mai face diferenţieri şi segregări în cadrul grupului, iar
părinţii vor accepta pe toţi colegii copilului lor.

BIBLIOGRAFIE:
- Ecaterina Vrasmas, Educaţia copilului preşcolar, Editura
ProHumanitas, Bucureşti, 1999;
- Traian Vrasmas, Învăţământul integrat şi sau incluziv, Editura
Aramis, Bucureşti, 2001.