Subiecte pentru examen

2. Drept funciar și ecologic ca ramură de drept .

Dreptul funciar  – ramură
 – ramură distinctă în sistemul național juridic, ce cuprinde o totalitate de norme
 juridice instituite de stat, care reglementează raporturi sociale, care apar cu ocazia evidenței,
folosirii și protecției terenurilor .
Dreptul ecologic  –  ramura de drept, ce cuprinde totalitatatea
totalitatatea normelor juridice
juridice naționale
naționale și
internaționale, ce reglementează raporturile juridice îndreptate spre asigurarea interacțiunii
armonioase î ntre societatea umană și mediul înconjurător, întru preîntimpinarea urmărilor 
negative a activității ecologice și formarea unui mediu de viață sănătos, îninteresul prezentei și
viitoarei generații umane.
3. Drept funciar și ecologic ca disciplină de studiu .
Ca disciplină, dreptul funciar și ecologic studiază istoricul, metoda, metodologia, izvoare,
terminologia, legislația, etc.
4. Drept funciar și ecologic ca știință .
Dreptul funciar , ca știință, studiază unitatea obiectivă existentă a instituțiilor de dre pt funciar,
funciar,
clar aranjate în dependență de importanța și rolul pe care îl au în reglementarea relațiilor 
funciare, precum și corespunzător conținutului acestor relații funciare.
Ecologia este o știință biologică de sinteză ce studiază interacțiunea dintre organisme, plante și
mediul în care ele trăiesc. Cu timpul, în a doua jumătate a sec. XX prin conștientizarea
importanța condițiilor de mediu, semnificația termenului ecologie s -a lărgit peste sensul
restrâns din domeniul biologiei, devenind și un sinonim pentru ideea de protecție a mediului
înconjurător. Totodată, se leagă strâns de ecologie domeniul promovării unei economii
ecologizate, unde principiile ecologice devin și principii fundamentale în dezvoltare.
5.Obiectul de studiu al dreptului funciar și ecologic .
Obiectul dreptului funciar - totalitat ea relațiilor sociale patrimoniale (cînd pămîntul apare ca
 bun imobil sau drept de proprietate, dezmembrămintele dreptului de proprietate) și
nepatrimoniale ( relații ce țin de organizarea, ținerea cadastrului și monitoringul funciar), ce
apar în procesul dirijării, folosirii și protecției pămîntului.
Obiectul dreptului ecologic  –  relațiile sociale ce apar, se modifică sau se sting odată cu
folosirea și protecția resurselor naturale.
6. Principiile dreptului funciar și ecologic .
Principiile sunt teze de  bază, idei, ce determină scopul, sarcinile, ordinea și condițiile
reglementării juridice a folosirii și protecției
p rotecției mediului înconjurător.
Principiile ocrotirii resurselor naturale:
1. Respectarea dreptul omului la un mediu sănătos și asigurarea condițiilor fa vorabile
 pentru activitatea umană;
umană;
2. Principiul fundamentării științifice de îmbinare a intereselor economice, ecologice și
sociale, în scopul asigurării dezvoltării favorabile a mediului înconjurător;
3. Prezumția pericolului ecologic al activității economice planificate;
 planificate;

1
 4. Principiul ocrotirii, restabilirii și folosirii raționale a resurselor naturale ca o condiție
necesară asigurării unui mediu favorabil;
5. Principiul priorității păstrării sistemelor ecologice naturale al landșafturilor și
complexelor naturale;
6. Folosirea rațională a resurselor;
7. Principiul plății speciale pentru folosirea resurselor naturale;
8. Principiul publicității în domeniul ocrotirii mediului;
Principiile speciale ale dreptului ecologic:
1. Principiul evidenței aspectului complex, multifuncțional al pămîntului;
2. Principiul folosirii terenului conform destinației;
3. Principiul folosirii raționale a pămîntului;
4. Principiul îmbinării intereselor publice și individuale;
5. Principiul reglementării juridice a resurselor funciare, indiferent de forma de proprie tate
asupra lor;
6. Principiul priorității terenurilor de calitatate superioară;
7. Principiul plății pentru folosirea terenurilor.
7.Sistemul dreptului funciar și ecologic .
Sistemul dreptului funciar  este format din partea generală (noțiuni generale, principii, atribuții,
instituții, administrarea ternurilor, răspunderea juridică, etc.) și partea specială , ce conține
norme juridice, ce reglementează categorii aparte de relații funciare. Totalitatea acestor norme
 juridice formează instituția
instituția care determină
determină regimul juridic al diferitor categorii de terenuri, ce se
repartizează după destinație.
Sistemul dreptului ecologic  – e  –  e format din norme juridice, care se grupează în dependență de
cercul de relații sociale reglementate. Astfel, dreptul ecologic conține instituții de drept,
subramuri (dreptul funciar, dreptul apelor, dreptul pădurilor) și subsisteme (folosire și ocrotire).
8.Generalități privind protecția mediului –  ecologie, mediu, resurse naturale, criză
ecologică.
Ecologia – ştiinţă
 – ştiinţă ce studiază interacţiunea dintre organismele vii şi mediul lor de existenţă.
Mediu –  totalitatea lucrurilor, fenomenelor, influenţelor de natură să cauzeze schimbări de
diferit ordin în activitatea umană şi a omului însuşi, precum şi cele ce nu provoacă influență,
dar pot fi influențate de către om, precum și cele ce nu provoacă influență și nu pot fi
influențate de om, dar formează un aturaj al vieții lui.
Resurse naturale sînt obiectele, fenomenele, condițiile naturale și alți factori, utilizabili în
trecut, prezent și viitor pentru consum direc sau indirect, care au valoare de consum și
contribuie la crearea de bunuri materiale și spirituale. Resursele naturale se folosesc sau pot fi
folosite ca mijloace de muncă, surse de energie, de materie primă și de materiale, nemijloci t de
obiecte de consum și de recreare, ca bancă a fondului genetic sau sursă de informații despre
lumea înconjurătoare.
Echilibrul ecologic este considerat normal cînd există o stare de balanță între componentele
mediului și procesele ce contribuie la existența îndelungată a sistemeleor naturale și artificiale
sau la dezvoltarea succesivă a acestora.
Dezechilibru ecologic – starea
 – starea anormală, starea de poluare.
2
 4. Principiul ocrotirii, restabilirii și folosirii raționale a resurselor naturale ca o condiție
necesară asigurării unui mediu favorabil;
5. Principiul priorității păstrării sistemelor ecologice naturale al landșafturilor și
complexelor naturale;
6. Folosirea rațională a resurselor;
7. Principiul plății speciale pentru folosirea resurselor naturale;
8. Principiul publicității în domeniul ocrotirii mediului;
Principiile speciale ale dreptului ecologic:
1. Principiul evidenței aspectului complex, multifuncțional al pămîntului;
2. Principiul folosirii terenului conform destinației;
3. Principiul folosirii raționale a pămîntului;
4. Principiul îmbinării intereselor publice și individuale;
5. Principiul reglementării juridice a resurselor funciare, indiferent de forma de proprie tate
asupra lor;
6. Principiul priorității terenurilor de calitatate superioară;
7. Principiul plății pentru folosirea terenurilor.
7.Sistemul dreptului funciar și ecologic .
Sistemul dreptului funciar  este format din partea generală (noțiuni generale, principii, atribuții,
instituții, administrarea ternurilor, răspunderea juridică, etc.) și partea specială , ce conține
norme juridice, ce reglementează categorii aparte de relații funciare. Totalitatea acestor norme
 juridice formează instituția
instituția care determină
determină regimul juridic al diferitor categorii de terenuri, ce se
repartizează după destinație.
Sistemul dreptului ecologic  – e  –  e format din norme juridice, care se grupează în dependență de
cercul de relații sociale reglementate. Astfel, dreptul ecologic conține instituții de drept,
subramuri (dreptul funciar, dreptul apelor, dreptul pădurilor) și subsisteme (folosire și ocrotire).
8.Generalități privind protecția mediului –  ecologie, mediu, resurse naturale, criză
ecologică.
Ecologia – ştiinţă
 – ştiinţă ce studiază interacţiunea dintre organismele vii şi mediul lor de existenţă.
Mediu –  totalitatea lucrurilor, fenomenelor, influenţelor de natură să cauzeze schimbări de
diferit ordin în activitatea umană şi a omului însuşi, precum şi cele ce nu provoacă influență,
dar pot fi influențate de către om, precum și cele ce nu provoacă influență și nu pot fi
influențate de om, dar formează un aturaj al vieții lui.
Resurse naturale sînt obiectele, fenomenele, condițiile naturale și alți factori, utilizabili în
trecut, prezent și viitor pentru consum direc sau indirect, care au valoare de consum și
contribuie la crearea de bunuri materiale și spirituale. Resursele naturale se folosesc sau pot fi
folosite ca mijloace de muncă, surse de energie, de materie primă și de materiale, nemijloci t de
obiecte de consum și de recreare, ca bancă a fondului genetic sau sursă de informații despre
lumea înconjurătoare.
Echilibrul ecologic este considerat normal cînd există o stare de balanță între componentele
mediului și procesele ce contribuie la existența îndelungată a sistemeleor naturale și artificiale
sau la dezvoltarea succesivă a acestora.
Dezechilibru ecologic – starea
 – starea anormală, starea de poluare.
2
 Poluare  –  orice schimbare în mediu care are drept efect ruperea echilibrului ecologic, ceea ce
constituie un efect negativ.
Starea de poluare  –  este determinată de prezența sau lipsa poluantului care aflat în mediu în
cantități ce depășesc limita de tolerață a uneia sau mai multor specii de viețuitoare, împiedică
înmulțirea sau dezvoltarea normală a acestora printr- o acțiune nocivă. Cu cît diferența dintre
concentrația poluantului în mediu și limita de toleranță este mai mare, cu atît poluantul se
cinsideră mai periculos.
9.Sistemele de protecție a mediului
Considerînd problema ecologică drept una dintre cele mai principale, statul a determinat
căile, mijloacele, metodele și subiectele în în drept de a soluționa această problemă. Numai
acționînd în trînă interdependență, acești factori sînt în stare să-și atingă scopul: soluționarea
 problemei folosirii
folosirii raționale, conservării
conservării și protecției
protecției mediului.
Sistemul de protecție a mediului cuprinde 2 elemente esențiale:
-sistemul mijloacelor juridice;
-sistemul organizațional.
Sitemul mijloacelor juridice
Caracte rul reglementărilor ce țin de acet domeniu a evoluat treptat. Primele reglementări țineau
de foloirea rațională a unor resurse naturale utilizate în anumite sfere de activitate. Apoi începe
elaborarea reglementărilor ce țin de înlăturarea unor calamități –  consecințe ale activității
umane. Actualmente reglementările juridice se extind practic aupra tuturor domeniilor vieții
umane și întrunesc o serie de procedee cu caracter particular, cît și general. Aceste mijloace sînt
utilizate în vederea reglementării: folosirii raționale a resurselor mediului, prevenirea poluării
mediului, depoluarea mediului, repararea prejudiciilor cauzate prin vicierea mediului,
amelorarea condițiilor de viață, menținerea stării calitative și cantitative a resurselor naturale
existente.
Sistemul organizațional
-element esențial al sistemului general de protecție a mediului, constituit din ansamblul de
subiecte împuternicite să realizeze activitățile și procedeele prevăzute de legislație și dictate de
obiectiva necesitate a stării de lucruri.
Sistemul organizațional național al RM este format din: autoritățile publice (Parlamentul
RM, Președintele RM, Guvernul RM, Autoritățile administrației publice, Ministerul Ecologiei
Inspectoratul Ecologic de Stat, Departamentul Standartizare și Metrologie, Organele de drept),
 persoanele juridice (agenții economici, indiferent de forma de proprietate, în calitate de
 beneficiari de folosire a resurselor naturale) și persoanele fizice (potențial beneficiari de
folosire a factorilor și resurselor  de mediu).
Sistemul instituțional internațional cuprinde totalitatea organismelor internaționale, abilitate
să cerceteze, reglementeze, să realizeze schimb de informații, experiență, control, să cooperee
în soluționarea problemelor de mediu stringente.
10.Protecția și dezvoltarea mediului ca sarcină de stat
Datorită faptului că influența negativă nu cunoaște granițe locale, regionale sau statale,
datorită faptului că dezvoltarea economică și elaboararea măsurilor de protecție a mediului
3
 poartă un caracter complex, iar aplicarea lor necesită dirijare centralizată, statul trebuie să -și
asume ca sarcină primordială obligația de a proteja și dezvolta mediul.
Soluționarea problemelor de mediu sînt în competența statului deoarece:
- Poluarea și combaterea ei este o problemă națională;
- Statul este cel care stabilește reguli de conduită, inclusiv și din domeniul protecției
mediului;
- Statul poate prin oraganele sale specializate să urmărească respectarea normelor de drept;
- Statul este în drept să aplice sancțiuni în cazul încălcării de către persoane a normelor 
legale imperative;
- Organele de stat sînt competente să soluționeze litigiile ce apar în procesul de exploatare
a mediului;
- Statul are la dispoziție, prin buget, sume de bani pantru finanțareadiferitor activități de
 prevenire a poluării și de ameliorare a condițiilor
condițiilor de mediu.
Deci paralel cu ocrotirea și consolidrea suveranității, cu soluționarea problemelor economice,
statul își mai asumă o sarcină importantă –  lupta pentru stabilitatea și menținerea echilibrului
ecologic. Fenomenul poluării și degradării mediului a atins asemenea niveluri încît stoparea sa
nu este posibilă decît printr -o largă cooperare internațională.
12.Izvoarele dreptului funciar și ecologic
normativ a doptat au sancționat de stat, care conține norme de
Izvor de drept funciar - actul normativ
drept ce reglementează relațiile sociale privind folosirea și protecția terenurilor. ( Constituția
RM, Codul Funciar RM, legi și acte subordonate legii, actele organelor administrației publice,
 practica judiciară).
Izvor de drept ecologic  –  actul normativ, ce conține norme ce reglementează folosirea și
 protecția resurselor naturale. ( Constituția RM, Codul apelor, Codul silvic, legi și acte
subordonate legii).
13.Clasificarea izvoarelor de drept funciar și ecologic.
După forța juridică:
-legi;
- acte subordonate legii;
După organele care adoptă actele normative ce reglementează relațiile funciare :
-organele administratiei publice centrale ;
-organele administratiei publice locale.
După caracterul normelor conținute în actul normativ respectiv :
-interdicții ;
-recomandări.
Dupa raza teritorialității, timp
timp și după un anumit cerc de persoane :
-izvoare ce reglementează raporturi funciare pe întreg teritoriul statului ;
-izvoare ce acționează doar pe o parte a statului(actele aut. pub. locale).
Izvoarele pot acționa asupra tuturor
tuturor subiecților ce cad sub incidența lor :
-acționează asupra tuturor subiecților ce cad sub incidența lor ;
-izvoare ce reglementează rapoarte funciare cu participarea anumitor persoane.
O clasificare a izvoarelor dreptului ecologic mai poate fi în:
4
-izvoare materiale  – starea
 –  starea de criză ecologică, necesităţile social-economice, factorii materiali,
etc.
-izvoare formale  –relaţiile în legătură cu folosirea, conservarea, dezvoltarea şi protecţia
componentelor mediului.

14.Codul funciar ca izvor de drept funciar

Adoptat la 25.12 1991, pus în aplicare la 01.01.1992 , Codul funciar apare ca un act vital
 pentru dezvoltarea RM în condiţiile noi de trecere la relaţiile de piaţă. Codul funciar şi
Constituţia sunt cele mai importante acte normative ce reglementeaza relaţiile funciare din stat.
Codul funciar conţine norme care reglementează urmatoarele aspecte ale relaţiilor funciare:
-Competenţa Parlamentului, a Guvernului, a Autorităţilor publice locale în domeniul relaţiilor 
funciare ;
-Atribuirea şi întrăinarea terenurilor ;
-Drepturile şi obligaţiile deţinătorilor de terenuri ;
-Categoriile de terenuri (destinaţia lor) ;
-Cadatrul funciar şi reglementarea regimului proprietăţii funciare ;
-Schimbarea detinaţiei terenurilor ;
-Protecţia şi ameliorarea terenurilor ;
-Controlul de stat şi monitoringul fondului funciar ;
-Soluţionarea litigiilor funciare ;
-Răpunderea pentru încălcarea legislaţiei funciare
-Acordurile internaţionale.
Aplicarea şi executarea practică a Codului funciar ete o atribuţie de bază a organelor de stat şi a
autorităţilor publice locale.
15.Raportul juridic de drept funciar şi ecologic
Raportul de drept funciar 
Obiectul: pămîntul ca teren determinat, ca parte a unui teren şi ca cotă de teren. El ţine de
domeniul dirijării.
Subiecţii: persoane fizice şi juridice, satatul U.A.T., regiile autonome, etc.
Conţinutul: drepturile şi obligaţiile prevăzute de legislaţia funciară pentru deţinătorii de
terenuri.
Raportul de drept ecologic
Obiectul: acţiunile sau inacţiunile subiecţilor, conduita ce ţine de folosirea, protecţia,
dezvoltarea, conservarea componentelor naturii, răpunderea juridică în domeniul protecţiei
mediului.
Subiecţii: persoane fizice şi juridice,
juridice, satatul U.A.T.,
U.A.T., regiile autonome, etc.
Conţinutul: drepturile şi obligaţiile privind folosirea, protecţia, gestiunea, adminsitrarea,
controlul, supravegherea privind fondul natural.
16.Obiectele relaţiilor funciare
Obiecte ale relaţiilor funciare sînt: sectoarele de teren, cotele de teren şi drepturile asupra lor.

5
 Sectoarele de teren se caracterizează prin suprafaţă, amplasament, hotare, au statut  juridic şi
alte caracteristici, specificate în documentaţia înregistrării de stat a dreptului asupra
 pămîntului.
Sectoarele de teren şi obiectele aferente acestora (solul, bazinele de apă închise, pădurile,
 plantaţiile multianuale, clădirile, construcţiile, edificiile etc.), strămutarea cărora este imposibilă
fără a cauza pierderi directe destinaţiei lor, constituie bunuri imobile.
Sectoarele de teren pot fi divizibile şi indivizibile.
Se consideră divizibile sectoarele de teren care pot fi împărţite în porţiuni fără a le schimba
destinaţia, fără a încălca normele antiincendiare, sanitare, ecologice, agrotehnice şi urbanistice,
fiecare porţiune formînd după divizare un teren de sine stătător.
17.Fondul funciar şi componenţa lui
Toate terenurile, indiferent de destinaţie şi de proprietate, constituie fondul funciar al
Republicii Moldova.
Fondul funciar, î n dependenţă de destinaţia principală, se compune din următoarele categorii
de terenuri:
- cu destinaţie agricolă;
- din intravilanul localităţilor;
- destinate industriei, transporturilor, telecomunicaţiilor şi cu alte destinaţii speciale;
- destinate ocrotirii naturii, ocrotirii sănătăţii, activităţii recreative, terenurile de valoare
istorico- culturală, terenurile zonelor suburbane şi ale zonelor verzi;
- ale fondului silvic;
- ale fondului apelor;
- ale fondului de rezervă.
18.Dreptul de proprietate asupra terenurilor
Dreptul de proprietate  – acel drept subiectiv ce conferă titularului exercitarea în putere proprie
şi în interes propriu a atributelor de posesie, folosinţă şi dispoziţie asupra terenurilor în limitele
determinate de lege.
Dr. proprietăţii asupra pamîntului cuprinde :
* instituţia de drept ale cărui norme sunt fixate în Constituţ ia R.M., Codul Civil, Codul
Funciar ;
* raporturi de proprietate în care în afara de proprietar sunt si alte subiecte purtatoare de
drepturi si obligatii funciare (organele de reglementare a regimului proprietatii funciare si de
tinere a Cadastrului Funciar de Stat) ;
* atributiile subiective ale proprietarilor funciari, astfel proprietarii pot face actiuni de a lucra
terenul de sinestatator, de a face lucrari de ameliorare, pot inactiona sa se abtina de la actiuni ce
ar leza dr. altor proprietari sau care ar cauza prejudicii terenului, au dr. la revendicare,
despagubiri ;
* actiunea juridica care genereaza raporturi intre proprietari s.a. subiecte de drept.
Dreptul de proprietate asupra pamintului poate fi privit :
Sens obiectiv  –  institutie de drept ale carui norme reglementeaza dr. de proprietate funciara ca
stare de apartenenta a loturilor de teren.

6
 Sens subiectiv  –  este posibilitatea oferita proprietarului in vederea posesiei, folosintei si
dispunerii de terenul ce-i apartine cu putere proprie si in interes propriu, prin actiuni ce nu
contravin legislatiei si nu lezeaza interesele legitime ale altor persoane.
19.Conţinutul dreptului de proprietate funciară .
Atributele proprietarului sunt :
- posesia ;
- folosinta ;
- dispozitia.
Pentru dr. de proprietate funciara este specific ca atributele proprietarului au un caracter 
independent si nu se bazeaza pe dreptul altor persoane.
In acest sens, pe de o parte continutul atributelor este stabilit prin lege, in al doilea rind,
 proprietarul exercita de sinestatator.
Un aspect important al atributelor proprietarului consta in faptul ca acestea sunt limitate.
Posesia  –  terenului este posibilitatea stabilita de lege a proprietarului de a stabili, de fapt, lotul
de teren. Posesia este mijlocul indispensabil al fiecarui proprietar pentru a-si realiza scopul
adica utilitatea economica a proprietatii sale. Unii autori considera ca posesia nu poate fi
separata de folosinta, deoarece pentru a folosi un bun este necesar mai intii sa se afle in posesia
lui.Spre deosebire de posesia unor bunuri obisnuite pe care proprietarul le poate avea si
stramuta in alt loc, posesia terenului poarta un caracter conditional, deoarece stapinirea lui e
limitata. Posesia terenului e realizata prin transmiterea in natura a proiectelor de organizare a
teritoriului si prin confirmarea hotarelor loturilor, prin instalarea bornelor. Pentru PF si PJ
subiectele dr. de proprietate privata, atributul de posesie a terenului este indispensabil de
obligatiunea acestuia de a folosi lotul conform destinatiei.
Folosinta  –  posibilitatea proprietarului de a beneficia de calitatile utile ale bunului in scopul
satisfacerii necesitatilor sale materiale si culturale. Folosinta ofera proprietarului dr. de a
intrebuinta bunul pe acesta il produce.
In ceea ce priveste dr. de folosinta ca atribut al proprietarului funciar este posibilitatea admisa
de lege privind exploatarea economica a terenului, folosirea calitatilor sale utile si exploatarea
economica a terenului, folosirea calitatilor sale utile si exploatarea lui in scopul obtinerii
 productiei agricole.
Acest atribut are 2 forme de baza :
-dr. proprietarului de a folosi terenul agricol ;
-in forma gospodaririi libere a terenului, proprietarul are dreptul sa efectuieze lucrari de
ameliorare, constructia sistemelor de irigare si a constructiilor auxiliare.
Dispozitia  –  asupra terenului este posibilitatea admisa de lege de a determina soarta juridica a
acestui teren.
Ca atribut al proprietatii funciare poate sa se manifeste sub mai multe forme :
- modificarea starii de fapt a loturilor de teren, ceea ce atrage dupa sine schimbarea statutului
 juridic ;
- modificarea regimului juridic al terenului ;

7
- modificarea componentei proprietatii funciare (exp. Atribuirii terenului in arenda, folosinta
funciara, retragerea terenului de la proprietari pentru necesitati de stat si sociale, procesul de
schimb a terenurilor inter proprietarii funciari).
20. Stingerea dreptului de proprietate asupra terenului.
Dreptul asupra terenului se stinge în cazurile:
1) renunţării benevole a deţinătorului la teren;
2) înstrăinării terenului de către proprietar;
3) retragerii terenului pentru nevoile statului şi societăţii;
4) retragerii terenului în cazul cînd deţinătorul cu titlu de posesiune sau de folosinţă nu
utilizează terenul în scopul în care i s -a atribuit;
5) decedării proprietarului;
6) neachitării sistematice a impozitului funciar în termenul stabilit de lege;
7) expirării termenului pentru care a fost dat în folosinţă terenul;
8) încetării activităţii întreprinderii, instituţiei, organizaţiei;
9) încetării raporturilor de muncă, în virtutea cărora a fost repartizat lotul auxiliar, dacă
legislaţia nu prevede altfel;
10) nerespectării condiţiilor contractului de arendă;
11) exploatării terenului prin metode care conduc la degradarea solurilor, la poluarea lor 
chimică, radioactivă şi de altă natură, la înrăutăţirea situaţiei ecologice;
12) folosirii terenurilor irigate prin metode care conduc la înmlăştinire, la salinizare
secundară şi la apariţia focarelor de eroziune prin irigare.
Punctele 3), 4), 6), 11) şi 12) nu se extind asupra dreptului de proprietate a cetăţeanului
asupra terenului destinat construirii casei de locuit, anexelor gospodăreşti şi a celui ocupat de
grădini personale.
Dreptul de a folosi terenul se poate stinge dacă posesorul funciar sau beneficiarul funciar a
încălcat legislaţia funciară.
21.Dezmembrămintele dreptului de proprietate .
Dezmembrămintele dreptului de proprietate sunt acele drepturi reale principale ce au ca obiect
 bunuri ce aparţin altor persoane, drepturi opozabile tuturor, inclusiv proprietarului, ce se
constituie sau dobîndesc prin desprinderea ori limitarea unor atribute din conţinutu l juridic al
dreptului de proprietate.
Uzufructul  – dreptul unei persoane (uzufructuar) de a folosi pentru o perioadă determinată sau
determinabilă bunul unei alte persoane (nudul proprietar) şi de ai culege fructele bunului,
întocmai ca proprietarul, însă cu îndatorirea de a- i conserva substanţa. Uzufructuarul are dreptul
de a poseda bunul, nu şi de a-l înstrăina.
Dreptul de uz  – dreptul real asupra bunului altuia, în virtutea căruia uzuarul poate folosi bunul
şi culege fructele lui necesare pentru nevoile proprii şi ale familiei sale.
Dreptul de abitaţie  –  dreptul real în temeiul căruia titularul lui poate folosi locuinţa altei
 persoane pentru sine şi membrii familiei sale.
Servitutea  – o sarcină impusă asupra unui imobil( terenul aservit) pentru uzul sau utilitatea unui
alt proprietar (ternul dominant).
Superficia  – este dreptul real imobiliar de a folofi ternul atuia în vederea edificării şi exploatării
unei construcţii, deasupra şi sub acest teren, sau a exploatării unei construcţii existente.
22.Terenu rile proprietate publică .

8
 Dreptul de proprietate publică este acel drept de proprietate, instituit asupra bunurilor din
domeniul public de interes naţional şi din domeniul public de interes local, aparţinînd satului şi
unităţilor administrativ-teritoriale.
În calitate de persoană juridică de drept public, statul şi unităţilor administrativ -teritoriale sunt
 proprietare ale bunurilor din domeniul public, iar în calitate de persoane juridice private  –  sunt
 proprietare de bunuri din domeniul privat.
Terenurile  proprietate publică din domeniul privat, asemenea şi terenurile aflate în proprietatea
 privată a cetăţenilor, nu sunt excluse din circuitul civil al terenurilor: pot fi vîndute, cumpărate,
schimbate, pot fi depuse în calitate de aport la capitalul social a l societăţilor comerciale, pot fi
supuse privatizării, etc.
Terenurile proprietate publică din domeniul public sunt proprietate exclusivă a statului sau a
unităţilor administrativ-teritoriale. Asemenea terenuri sunt scoase din circuitul civil al bunurilor 
şi nu pot fi supuse privatizării: nu pot fi vîndute, cumpărate, schimbate, etc. Din domeniul
 public al statului şi al unităţilor administrativ-teritoriale fac parte terenurile care, prin natura lor,
sînt de uz sau de interes public. Astfel, ternurile fondului apelor, fondului silvic, folosite
îninteres public, terenurile căilor de telecomunicaţie, drumurile naţionale, ternurile destinate
ocrotirii naturii, terenurile destinate asigurării securităţii statului, precum şi alte ternuri fac
obiectul exclusiv al  proprietăţii publice. Terenurile domeniului public sunt inalinabile (care nu
 pot fi înstrăinate prin acte juridice de drept civil), insesizabile ( nu pot fi urmărite de creditorii
acelui drept) şi imprescriptibile ( care nu se prescriu, rămîn valabile întotdeauna).
23.Atribuirea şi înstrăinarea terenurilor .
Atribuirea sectoarelor de teren din intravilan pentru case, anexe gospodăreşti şi grădini
Autorităţile administraţiei publice locale atribuie cetăţenilor terenuri fără plată, eliberîndu -le
titluri de proprietate: trec în proprietatea cetăţenilor sectoarele de teren ocupate de case, anexe
gospodăreşti şi grădini. Se atribuie familiilor nou-formate sectoare de teren din rezerva
intravilanului pînă la epuizarea acesteia pentru construcţia caselor de locuit, anexelor 
gospodăreşti şi grădini: în oraşe - de la 0,04 pînă la 0,07 hectare, în localităţi rurale -  pînă la
0,12 hectare. Dimensiunile concrete ale sectoarelor de teren se stabilesc de către autorităţile
administraţiei publice locale.
Atribuirea în n atură a cotelor de teren echivalent
Amplasarea terenurilor care se atribuie în calitate de cote de teren echivalent va fi determinată
de primăria satului (comunei) sau oraşului fără cererea titularului cotei de teren echivalent în
 baza proiectului de organizare a teritoriului, elaborat de o întreprindere de stat sau privată care
dispune de licenţa respectivă.
Moştenirea şi înstrăinarea terenurilor dobîndite în proprietate privată
Terenurile dobîndite în proprietate privată se transmit  prin moştenire în modul stabilit de
legislaţia în vigoare.
Atribuirea terenurilor pentru alte necesităţi decît cele agricole sau silvice
Întreprinderilor, instituţiilor, organizaţiilor de stat şi municipale li se atribuie în folosinţă
terenuri proprietate publică a statului, respectiv a unităţilor administrativ -teritoriale, pentru
desfăşurarea activităţii lor.
Terenurile instituţiilor de cult şi ale cimitirelor 
Mănăstirilor li se atribuie în proprietate privată, fără plată, terenuri agricole cu o suprafaţă de
 pînă la 5 hectare din contul terenurilor proprietate publică a unităţilor administrativ-teritoriale.
Loturile auxiliare

9
 Lucrătorii din anumite ramuri ale economiei naţionale - transporturi, silvicultură, industria
forestieră, telecomunicaţii, gospodăria apelor, piscicultură şi altele - pot beneficia, în
conformitate cu reglementările din domeniile respective, de loturi pentru grădină, fîneţe
şi  păşuni, conform hotărîrii conducerii unităţii în care lucrează.
24.Actele ce confirmă drepturile deţinătorilor de teren .
Actele ce confirmă drepturile deţinătorilor de teren sunt:
1) Titulul de autentificare a dreptului deţinătorului de teren, eliberat de autorităţile
adminitra ţiei publice locale, în cazul atribuirii de către aceta a terenurilor proprietate
 publică a unităţilor administrativ- teritoriale, sau de Agenţia de Stat Relaţii funciare şi
Cadastru, în cazul atribuirii de către stat a terenurilor proprietate publică a statului.
Forma titlului de autentificare a dreptului deţinătorului de teren se stabileşte de Guvern
2) Certificatul de moştenire.
3) Contractul de vînzare- cumpărare, contractul de donaţie, contractul de schimb, contractul
de arendă a terenului şi altele.
Aceste acte servec drept temei pentru înregistrarea dreptului de proprietate şi a altor drepturi
 patrimoniale aupra terenului în regitrul bunurilor imobile la oficiul cadastral. Ulterior, după
înregitrarea drepturilor în registrul bunurilor imobile, în scopul efectuării actelor juridice civile,
oficiul cadastral teritorial eliberează, la cerere, un extra din re gitrul bunurilor imobile, valabil
timp de 2 luni, care confirmă faptul că peroana repectivă este proprietarul terenului, atît în faţa
notarului, cît şi în faţa altor terţe persoane.
25.Deţinătorii de terenuri –  drepturi şi obligaţii .
Proprietarii funciari au dreptul:
- să gospodărească de sine stătător terenul;
- să fie proprietarii producţiei obţinute şi a veniturilor din realizarea ei;
- să folosească în modul stabilit de lege zăcămintele, pădurile, apele şi alte bogăţii ale
 pămîntului;
- să construiască în modul stabilit de lege case, clădiri de producţie, edificii cu destinaţie
social- culturală şi cu altă destinaţie;
- să dea terenul sau o parte din el în folosinţă prin arendă sau sub altă formă;
- să primească, în caz de retragere a terenului pentru nevoile statului şi a societăţii,
compensarea deplină a cheltuielilor şi pierderilor, inclusiv a avantajului ratat;
- să lase ca moştenire terenul şi să-l înstrăineze în conformitate cu legea.
Posesorii şi beneficiarii au dreptul:
- să folosească terenurile potrivit condiţiilor de atribuire;
- să fie proprietarii producţiei obţinute;
- să folosească în modul stabilit de lege zăcămintele, pădurile, apele şi alte bogăţii ale
 pămîntului;
- să primească, în caz de stingere a dreptului de posesiune sau beneficiere, compensarea
cheltuielilor legate de ameliorarea terenului.
Deţinătorii de terenuri sînt obligaţi:
- să folosească terenurile în conformitate cu destinaţia lor;
- să respecte, conform recomandărilor agrotehnice, condiţiile de exploatare a terenurilor,
structura asolamentelor, să nu admită folosirea abuzivă a îngrăşămintelor chimice şi
a  preparatelor de fitosanitărie;
- să achite la timp impozitul funciar şi alte plăţi pentru folosirea terenurilor;

10
 - să ia măsuri de prevenire şi combatere a eroziunilor, a compactării solului, a alunecărilor 
de teren, a salinizării sau înmlăştinirii secundare, să asigure atît obţinerea unei producţii
calitative, cît şi protecţia solului şi sporirea fertilităţii lui;
- să respecte drepturile altor deţinători de terenuri;
- să păstreze bornele de hotar şi punctele reţelei geodezice de stat din teren;
- să respecte proiectul de organizare a teritoriului;
- să prezinte la timp autorităţilor administraţiei publice locale informaţiile stabilite prin
legislaţie, privitoare la starea şi folosirea terenului.
28.Competenţa Guvernului în domeniul relaţiilor funciare .
De competenţa Guvernului ţin:
- aprobarea perimetrului localităţilor urbane;
- elaborarea măsurilor de protecţie a terenurilor şi organizarea realizării lor;
- ţinerea cadastrului funciar şi organizarea reglementării regimului proprietăţii funciare pe
teritoriul republicii;
- aprobarea cadastrului funciar anual;
- stabilirea modului de încasare a impozitelor funciare şi a altor plăţi; stabilirea şi
schimbarea destinaţiei terenurilor, la propunerea consiliilor unităţilor administrativ -
teritoriale de nivelul întîi sau, respectiv, de nivelul al doilea, în temeiul cererii
 proprietarului schimbarea categoriei terenurilor cu destinaţie specială;
- elaborarea programelor, schemelor, proiectelor şi planurilor de reglementare a
regimului  proprietăţii funciare în republică şi asigurarea realizării lor;
- elaborarea unei metodici unice de evaluare a terenurilor;
- organizarea controlului asupra folosirii şi protecţiei terenurilor;
- aprobarea hotarelor unităţilor administrativ-teritoriale în baza propunerilor consiliilor 
raionale sau municipale;
- determinarea listei întreprinderilor, instituţiilor şi organizaţiilor ale căror terenuri rămîn
în proprietatea statului şi prezentarea acesteia spre aprobare Parlamentului;
- aprobarea suprafeţelor de vii şi livezi supuse casării în baza propunerilor comitetelor 
executive raionale sau primăriilor municipale.
29.Competenţa consiliilor raionale în domeniul relaţiilor funciare .
De competenţa consiliilor raionale şi municipale ţin:
- exercitarea controlului asupra folosirii şi protecţiei terenurilor;
- stabilirea impozitelor funciare şi altor plăţi, încasarea lor;
- stabilirea şi schimbarea perimetrului intravilanului localităţilor şi soluţionarea litigiilor 
 privind perimetrele;
- ţinerea cadastrului funciar al raionului şi municipiului, organizarea reglementării
regimului proprietăţii funciare;
- elaborarea programelor, schemelor, proiectelor şi planurilor de reglementare a regimului
 proprietăţii funciare pe teritoriul raionului şi municipiului şi asigurarea realizării lor;
- repartizarea şi retragerea terenurilor, în modul stabilit de lege;
- stabilirea suprafeţelor care rămîn în proprietatea statului în limita raionului şi
municipiului;
- schimbarea destinaţiei terenurilor agricole cu gradul de evaluare a fertilităţii naturale mai
mic de 40, în cazul trecerii acestora în fondul silvic, la propunerea consiliilor unităţilor 
administrativ-teritoriale de nivelul întîi, în temeiul cererii proprietarului
- autentificarea drepturilor deţinătorilor de terenuri;
11
 -  privarea deţinătorilor de dreptul de proprietate asupra terenurilor în conformitate cu
legislaţia în vigoare;
- determinarea şi repartizarea terenurilor pentru construcţii;
- elaborarea propunerilor privind hotarele unităţilor administrativ -teritoriale pentru a fi
aprobate de Guvern .
31. Reglementarea de stat a regimului proprietăţii funciare şi de beneficire funciare .
Reglemenatarea regimului proprietăţii funciare constituie un sistem de măsuri juridice,
economice şi tehnice, menite să rezolve probleme din domeniul relaţiilor funciare şi folosirii
resurselor funciare. Are ca scop organizarea ştiinţifică a folosirii raţionale şi eficiente a
terenurilor în toate ramu rile economiei naţionale, creării de condiţii pentru îmbunătăţirea
landşafturilor naturale şi antropogene pentru asigurarea stabilităţii lor şi pentru protecţia solului.
Dreptul de beficiere reperezintă o instituţie de drept care reglementează raporturile sociale ce
apar în procesul utilizării sau folosirii obiectelor naturii şi resurselor naturale în scopul
satisfacerii necesităţilor de ordin economic, cultural, estetic, de însănătoşire.
Reglementarea regimului proprietăţii funciare prevede:
- elaborarea she melor republicane şi zonale, prognozelor şi programelor de ameliorare şi
 protecţie a solului, precum şi a schemelor reglementării regimului proprietăţii funciare;
- fundamentarea şi stabilirea hotarelor terenurilor cu regimuri speciale de ocrotire a naturii,
de recreaţie şi de rezervaţie;
- determinarea şi stabilirea pe teren a hotarelor unităţii teritorial -administrative şi a
intravilanul localităţilor;
- elaborarea proiectelor privind delimitarea unor noi terenuri pentru posesiune şi folosinţă,
reglementarea ce lor existente, precum şi a terenurilor proprietarilor, lichidîndu -se
incomodităţile din amplasarea lor;
- repartizarea terenurilor în natură, pregătirea titlrilor care dovedesc dreptul de proprietate,
 posesiune şi de beneficiere;
- efectuarea lucrărilor de evaluarea şi evidenţă a terenurilor;
- elaborarea proiectelor de reglementare a regimului proprietăţii funciare privind terenurile
intragospodăreşti, terenurile deţinătorilor, argumentîndu-se măsurile de folosire eficientă
a terenurilor conform destinaţiilor speciale, de sporire a fertilităţii solurilor şi de aplicare
a tehnologiilor cruţătoare de natură;
- elaborarea proiectelor de lucru legate cu valorificarea, îmbunătăţirea şi protecţia
terenurilor;
- elaborarea proiectelor de reglementare economico- funciară a teritoriilor localităţilor;
- supravegherea de autor a realizării proiectelor de reglementare a regimului proprietăţii
funciare.
32. Controlul de stat în domeniul folosirii şi protecţiei terenurilor .
Statul în persoana autorităţilor administraţiei publice locale are obligaţia să asigure folosirea
raţională şi suficientă a terenurilor, precum şi protecţia acestora indiferent de destinaţia lor 
Sarcinile serviciului controlului de stat în domeniul folosirii şi protecţiei terenurilor constau
în a sigurarea respectării de către toate organele de stat şi cele obşteşti, de către întreprinderile,
instituţiile şi organizaţiile agricole de stat, cooperatiste obşteşti, precum şi de întreprinderile
mixte, persoanele fizice şi juridice străine, a cerinţelor  legislaţiei funciare în scopul folosirii
eficiente şi protecţiei cuvenite a terenurilor.
Controlul de stat asupra folosirii şi protecţiei terenurilor îl exercită Guvernul şi autorităţile
administraţiei publice locale.
12
 Dispoziţiile autorităţilor administraţiei publice locale şi ale organelor de stat împuternicite
să exercite controlul asupra folosirii şi protecţiei terenurilor, emise în limitele competenţei lor,
sînt obligatorii pentru toţi deţinătorii de terenuri.
Dispoziţiile autorităţilor administraţiei publice locale şi ale organelor de ocrotire a naturii în
 problemele folosirii şi protecţiei terenurilor în limitele competenţei lor sînt obligatorii pentru
toţi deţinătorii de terenuri.
33. Monitoringul ecologic şi funciar .
Monitoringul fondului funciar  reprezintă un sistem de supraveghere şi prognoză a stării
fondului funciar pentru evidenţa schimbărilor, pentru aprecierea acestor schimbări, pentru
 preîntîmpinarea urmărilor proceselor şi tendinţelor negative. Structura, conţinutul şi modul de
realizare a monitoringului sînt stabilite de legislaţie, ţinîndu -se seama de condiţiile zonale.
Monitoringul Ecologic este un sistem de obervaţii şi prognozări pentru relevarea schimbărilor 
stării mediului, descoperirea şi prevenirea proceselor şi tendinţelor negative. Se realizează de
către Ministerul Ecologiei, prin subdiviziunile sale.
34.Noţiunea, formele, sistemul controlului ecologic
Statul în persoana autorităţilor administraţiei publice are obligaţia să aigure folosirea raţională
şi suficientă a resurselor naturale, precum şi protecţia acestora indiferent de destinaţia lor.
Sarcinile serviciului controlului de stat în domeniul folosirii şi protecţiei resurselor naturale
constau în asigurarea respectării de către toate organele de stat şi cele obşteşti, de către
întreprinderile, intituţiile şi organizaţiile agricole de stat, cooperatiste obşteşti, precum şi de
întreprinderile mixte, persoanele fizice şi juridice străine, a cerinţelor ecologice în copul foloirii
eficiente şi protecţiei cuvenite a acestor resurse. Scopul controlului ecologic este protecţia
mediului pe calea preîntîmpinării sau înlăturării încălcării normelor ecologice.
Formele controlului ecologic:
- informaţional – acumularea şi răspîndirea informaţiilor în vederea luării măsur ilor necesare;
- de preîntîmpinare  – orientată spre evitarea survenirii consecinţelor negative;
- de sancţionare – aplicarea măsurilor de constrîngere de către stat.
Sistemul controlului ecologic
Controlul de stat asupra protecţiei şi folosirii resurselor regn ului animal  –  are drept sarcină
asigurarea îndeplinirii de către toate ministerele, departamentele, persoanele fizice şi juridice,
indiferent de tipul de proprietate şi forma de organizare juridică, a obligaţiunilor de protecţie a
regnului animal, respecta rea modului stabilit de folosire a animalelor şi a altor norme prevăzute
de legislaţie. Controlul de stat asupra protecţiei şi folosirii resurselor regnului animal este
exercitat de Ministerul Mediului şi autorităţile publice locale.
Controlul de stat asup ra folosirii şi protecţiei apelor  – este chemat să asigure:
a) respectarea de către toate persoanele fizice şi juridice, indiferent de forma de proprietate,
a modului stabilit de folosire a aplelor;
 b) executarea obligaţiunilor şi prescripţiilor privind protecţia apelor, prevenirea şi lichidarea
efectelor distructive, respectarea regulilor de ţinere a evidenţei apelor, precum şi altor 
reguli, stabilite de legislaţia apelor.

13
Controlul de stat asupra folosirii şi protecţiei apelor este exercitat de Ministerul Mediului şi de
autorităţile publice centrale.
Controlul de stat asupra stării, folosirii, regenerării, pazei şi protecţiei fondului forestier şi
cinegetic  –  are drept sarcină asigurarea respectării de către persoanele fizice şi juridice a
legislaţiei silvice şi cinegetice. El este exercitat de Guvern şi organele de stat pentru protecţia
mediului înconjurător.
35. Cadastrele resurselor ecologice
Pentru a ţine evidenţa cantităţii, calităţii şi altor carateristici ale resurselor naturale, precum şi
evidenţa volumului, caracterului, regimului de utilizare a acestora, se întocmesc cadastre de stat
ale resurselor naturale.
Cadastrul de Stat al Regnului Animal  –  conţine totalitatea informaţiilor despre arealul,
efectivul, locurile de vieţuire şi reproducere a animalelor şi folosirea lor şi se întocmeşte pe o
 perioadă de 10 ani de către Academia de Ştiinţe a Moldovei pe baza evidenţei de stat a
animalelor. Contr olul asupra ţinerii Cadastrului de Stat al Regnului Animal se exercită de către
Ministerul Mediului.
Cadastrul de stat al spaţiilor  verzi , care cuprinde datele evidenţei spaţiilor verzi conform
indicilor de calitate şi cantitate, funcţionalităţii, precum şi datele folosirii şi evaluării sub aspect
economic, social, decorativ şi ecologic.
Cadastrul de Stat al obiectelor şi complexelor din fondul ariilor protejate – cuprinde date despre
statutul juridic, apartenenţa, amplasamentul, regimul de protecţie, importanţa ştiinţifică,
cognitivă şi recreativă a acestor obiecte şi complexe. Ţinerea Cadastrului de Stat al obiectelor şi
compexelor din fondul ariilor protejate este de competenţa Ministerului Mediului.
Cadastrul de Stat al Apelor  – cuprinde datele evidenţei apelor conform indicilor de cantitate şi
calitate, datele privind înregistrarea folosinţelor de apă, evidenţa folosirii apelor şi starea
ecologică.
Cadastrul de stat al resurselor naturale, care este înfiinţat pentru ţinerea evidenţei cantităţii,
calităţii şi altor caracteristici ale resurselor naturale, precum şi evidenţa volumului, caracterului,
regimului de utilizare a acestora.
Cadastrul Silvic de Stat  –  conţine un sistem de informaţii despre regimul juridic al fondului
forestier, clasificarea  pădurilor pe grupe şi categorii funcţionale, aprecierea lor sub raport
economic, altă informaţie necesară pentru gospodărirea fondului forestier şi evaluarea
rezultatelor activităţii economice în fondul forestier. Materialele evidenţei de stat a fondului
forestier sînt corelate cu datele din Cadastrul funciar.
Cadastrele de stat ale obiectivelor de folosire a subsolului  –  se întocmesc pentru zăcămintele
naturale şi tehnogene şi manifestările de substanţe utile, precum şi pentru obiectivele din
subteran, car e nu sînt legate de extracţia substanţelor utile. Cadastrele de stat ale zăcămintelor şi
manifestărilor de substanţe utile trebuie să conţină date despre fiecare zăcămînt, caracterzînd
locul de aflare a lui, cantitatea şi calitatea substanţelor de bază şi secundare şi a componentelor 
lor, condiţiile tehnico-iniere, hidrogeologice, ecologice şi alte condiţii de exploatarea a
zăcămintelor şi evaluarea geologo-economică, precum şi date cu privire la fiecare manifestare a
14
substanţelor utile. Cadastrele de stat ale obiectivelor din subteran, cu nu sînt legate de extracţia
substanţelor utile, precum şi sectoarele subsolului folosite pentru îngroparea substanţelor nocive
şi deşeurilor trebuie să conţină date cu privire la locul de aflare, dimensiunile, destinaţia,
termenele de funcţionare, condiţiile geologo-miniere şi alte condiţii naturale ale obiectivului.
37. Cadastrul funciar de stat.
Cadastrul funciar  conţine un sistem de informaţii şi documente despre regimul juridic al
terenurilor, despre atribuirea lor deşinătorilor de terenuri, despre parametrii cantitativi şi
calitativi şi despre valoarea economică a terenurilor.
Cadastrul funciar are menirea de a asigura autorităţile administraţiei publice locale,
întreprinderile, instituţiiile, organizaţiile interesat şi cetăţenii cu informaţii despre starea
terenului în scopul organizării, folosirea raţionale şi protecţiei lui, reglementării relaţiilor 
funciare, regimului proprietăţii funciare, fundamentării proporţiilor plăţilor funciare, aprecierii
activităţii economice, efectuării altor măsuri legate de folosirea terenului.
Cadastrul funciar este ţinut de autorităţile administraţiei publice locale conform unui sistem
unic pentru întreaga republică. Ţinerea cadastrului funciar se asigură prin efecuarea cercetării şi
 pr ospecţiunii topografice, aerofotogeodezice, cartografice, pedologice, geobotanice,
geomorfologice şi de altă natură, prin înregistrarea deţinătorilor de teren, prin evidenţa şi
aprecierea valorii terenului. Documentele principale ce se elaborează pentru ca dastrul funciar 
general sînt: dosarul lucrărilor de hotărnicie, planurile, registrele şi fişile cadastrale. Indiferent
de destinaţia şi tipul de proprietate, precum şi drepturile asupra lor, terenurile sînt supuse
înregistrării de sta în registrul bunurilo r imobile al oficiului cadastral teritorial în modul stbilt
de Legea cadastrului bunurilor imobile.
38. Istoricul dezvoltării cadastrului
În Republica Moldova, până în anul 1965, se ţinea evidenţa ramurală a pământului ce ilustra
indici reduşi, adică se acumula informaţia de importanţă economică din punctul de vedere al
dezvoltării societăţii, conform ideologiei socialiste, devenite ineficientă în etapa avansată a
dezvoltării societăţii.
 Necesitatea creării cadastrului funciar s-a discutat în martie 1965,la Plenara ComitetuluiCentral
al Partidului Comunist al Uniunii Sovietice, unde s-a decis crearea cadastrului funciar în
Republica Sovietică Socialistă Moldovenească.
Problema folosirii raţionale a pământului în RSSM s-a discutat aprinsla Congresulal XXIII- lea
al Partidului Comunist al Uniunii Sovietice în aspectul realizării planului cincinal de dezvoltare
a economiei socialiste pentru perioada 1966-1970, elementul prioritar al cadastrului fiind o
simplă evidenţă funciară, activitate cu un conţinut deosebit de cel al cadastrului actual şi cu o
altă finalitate .
Dezvoltarea cadastrului bunurilor imobile pe teritoriul Republicii Moldova a fost în strânsă
corelaţie cu „soarta” neamului aflat sub jurisdicţia diferitelor ţări, reglementarea raporturilor de
cadastru erau corespunzătoare perturbaţiilor ce aveau loc în societate.
În astfel de condiţii nu se reuşea crearea unui cadastru multifuncţional cu un sistem sau altul de
 publicitate.

15
 În acest sens, menţionăm că există două sisteme de evidenţă imobiliară în dreptul comparat,
recepţionate de legislaţiile diferitelor state în materie de publicitate imobiliară.  Primul sistem,
conformat principiilor Revoluţiei franceze [Codul civil francez] a impus, în materie
contractuală, principiul consensualismului. Cel de al doilea, adaptat dreptului germanic, se
întemeiază pe principiul  relativităţii efectelor contractului şi prevede, în scopulopozabilităţii
faţă de terţi, publicitatea drepturilor reale.
Un sistem similar celui german este şi cel adoptat de Australia, numit  Actul Torrens, conform
căruia un funcţionar al administraţiei fiscale înscria drepturile imobiliare după exercitarea unui
control la faţa locului şi efectuarea publicităţii imobiliare, menite să declanşeze eventualele
opoziţii ale celor interesaţi, înscrierea dând naştere prezumţiei irefragabile de existenţă a
dreptului înscris.
Dezvoltarea cadastrului în Republica Moldova a cunoscut mai multe perioade. Deşi statornicirii
cadastrului îi erau caracteristice anumite particularităţi rezultate din evoluţia istorică a ţării, se
tindea spre apropierea de nivelul celor practicate în ţările din centrul Europei.
În perioada de etnogeneză a românilor, măsurărilor funciare din teritoriul Moldovei le era
caracteristică agrimensura romană antică sub forma hotărniciei.Delimitarea hotarelor unei
moşii se făcea de o comisie, formată din şase membri boieri [din care cel puţin unul era de
meserie hotarnic sau avea pregătirea necesară] şi ţărani liberi – răzeşi pe baza unui hrisov [ordin
domnesc de încuviinţare]. În acele vremuri, hotarnicii nu întocmeau hărţi sau planuri, ci
oocolniţă sau carte de alegere a hotarelor , în care erau menţionate punctele de hotar pe baza
actelor şi a mărturiilor de la faţa locului, la care se anexau uneori schiţe ce indicau punctele
materializate prin movile sau pietre de hotar .
Publicitatea imobiliară consta în însemnările şi transcrierile de proprietate în catastiful 
târgului după obiceiul din zilele de demult . Astfel, Alexandru Iliaş, domn al Ţării Româneşti
[1616-1618 şi 1627-1629] şi al Moldovei [1620-1621 şi 1613-1633], stabilea, la 4 aprilie 1621,
 printr-un hrisov: „ Deci, cum veţi  găsi  şi cum vor hi scrise la catastif” sau într-un act din 17
aprilie 1621, în care se stabilea vânzarea unei vii lui Gheorghe Duca, se menţiona: „ să fie volnic
a o scrie în catastiful oraşului precum obiceiul de veac” .
Prin urmare, vechile catastife erau forme incipiente ale aşa-numitelor  cărţi sau registre
 fonciare. Cel dintîi registru ce îndeplineşte şi funcţii juridice este  Liber publicus din 18 martie
1615 urmat de  Registrul însurăţeilor [Aecker u Wiesen Grundbuch von Stadthettert] din 1733,
ce ilustra evidenţa terenurilor repartizată tinerilor căsătoriţi. Un alt registru, instituit în anul
1742, cu denumirea de  Protocolum era forma avansată a registrului Liber Publicus şi elucida
informaţia privind ipotecarea caselor, grădinilor, gospodăriilor şi arăturilor din raza oraşului sau
aferente acestuia.  Extrasul funciar al caselor este un registru instituit în anul 1753 urmat, în
1754, de Protocolul public al consiliului orăşănesc, ce includea informaţia privind contractele
încheiate, evaluări de imobile, tranzacţii şi partaje. Din conţinutul registrelor relevăm principiile
de bază ale evidenţei bunurilor imobile, valabile şi astăzi, cum ar fi: cadastrul general,
cadast rele speciale, publicitatea imobiliară, adică evidenţa tehnică, economică şi juridică.
Către sfârşitul secolului al XVIII -lea şi începutul secolului al XIX-lea, au apărut, odată cu
 primele legiferări, şi primele planuri de moşii, bazate pe ridicări topografice în teren.
Reglementarea regimului juridic al imobilelor era stabilită în  Hrisovul domnesc din 1785. Prin
16
 anii 1816-1817, dreptul atestă o modernizare exprimată prin adoptarea Codului lui
Calimachi, care, în linii generale, era asemănător codului modern. Reglementarea juridică a
 proprietăţii o găsim şi în Manualul lui Andronache Donici, editat la 1812, destinat judecătorilor.
Reglementări concrete ale „pământului” se conţineau în Legiuirea Caragea, denumită generic
„ pravilă a  pământului”, din anul 1812, în care găsim modalităţile dobândirii şi ocrotirii
 proprietăţii, reglementarea raporturilor de indiviziune, hotărnicie, servitute etc.
Conform reglementărilor invocate, asigurarea creanţei de către debitor se admitea prin
ipotecarea pământului, iar art. 589 prevedea şi un sistem de publicitate corespunzător etapei de
dezvoltare, care consta în înscrierea dreptului de ipotecă şi predarea documentelor bunului
imobil creditorului pentru a exclude, probabil, acţiunile răuvoitoare ale debitorului. În cărţi le-
registru se înscriau atât dreptul de ipotecă, cât şi drepturile reale asupra bunurilor imobile.
Cărţile de înregistrare a ipotecii se transformau, în procesul evoluţiei, în cărţi funciare, scopul
cărora consta în posibilitatea stabilirii în orice moment a regimului juridic a bunurilor imobile
ce corespunde principiilor  publicităţii şi veridicităţii.
Principiul publicităţii consemna faptul că actele translative de proprietate cu efecte juridice să
fie înregistrate în cartea funciară, din care moment deveneau opozabile pentru terţi.
Principiul veridicităţii consemna faptul că orice înscriere, în cartea funciară, are putere juridică
deplină pentru terţele persoane considerându-se veridică până la proba contrarie.
Măsura de publicitate a fost stabilită şi în R egulamentul Organic de la 1832 pentru ipoteca
convenţională.
După 1 iulie 1928, pe teritoriul Basarabiei se introduce integral Codul civil român din 1864.
Începând cu anul 1938 [până în 1996], în România, raporturile cadastrale şi de proprietate
imobiliară au fost reglementate prin Decretul-Lege nr.115 din 27 aprilie 1938.
În opinia unor autori, dezvoltarea cadastrului în perioada de constituire a statului sovietic era
conformă decretului Despre  pământ adoptat la Congresul al II- lea al deputaţilor muncitorilor,
soldaţilor şi ţăranilor din 26 octombrie [8 noiembrie] 1917, prin care s -a reglementat
confiscarea pământurilor de la clasa exploatatoare. Deoarece ideologia marxist- leninistă
considera pământul avuţie a întregului popor, dar proprietate a statului, pentru expropriere era
necesar instituirea unui mecanism de evidenţă cadastrală. În acest scop, la 14 februarie 1919,
este publicat  Regulamentul privind organizarea  socialistă a evidenţei funciare  şi trecerea la
agricultura  socialistă. Realizarea obiectivelor trasate au fost stabilite în  Instrucţiunea privind 
evidenţa  pământului pentru necesităţile funciar-socialiste, aprobată de Comitetul comisarilor 
 poporului al RSFSR la 23 septembrie 1919. Concomitent, a fost aprobată şi instrucţiunea
 privind formele şi modalitatea înregistrării folosinţelor funciare .
Astfel, se pusese temelia primului cadastru funciar, ale cărui funcţii s -au dovedit a fi diferite de
funcţiile cadastrelor actuale. Funcţia de bază a cadastrului imobiliar precedat actualului consta
în evidenţa terenurilor, determinarea bonităţii, determinarea eficienţei lor economice.
În anul 1958, au fost elaborate Bazele legislaţiei unionale şi ale republicilor unionale, iar în
1961, Sovietul Suprem al URSS a adoptat Bazele legislaţiei civile a URSS şi cod urile civile ale
republicilor unionale  –  bazele legislaţiei civile. Regimul juridic al pământului era reglementat
într-un mod corespunzător sistemului politic statuat, adică cadastrul îşi menţinea cele două

17
 funcţii nominalizate: tehnică şi economică. Funcţia juridică însă nu avea importanţă, fiindcă
 proprietatea privată nu era recunoscută, iar piaţa imobiliară lipsea cu desăvârşire.
În literatura juridică de specialitate, cadastrul funciar al fostelor republici sovietice este
definit  sistem de acţiuni întreprinse de stat, exprimate în cercetarea regimului juridic al 
 pământului prin înregistrarea folosirii  pământului, evidenţa cantităţii  şi calităţii, bonităţii
 solului, prin determinarea regimului economic al valorii  pământului în vederea organizării
 folosirii lui raţionale.
După declararea suveranităţii la 23 iunie 1990 şi a independenţei la 27 august 1991, legislaţia
civilă a fost modificată esenţial, inclusiv în domeniul drepturilor imobiliare, al căror regim
 juridic este reglementat de un şir de acte normative menite să facă „ordine în avuţia ţării”. Cu
alte cuvinte, a demarat procesul invers exproprierii  – „împroprietărirea ţăranilor”, proces lansat
sub genericul „Programul Naţional «Pământ»”. Împroprietărirea a fost aprobată prin Hotărârea
Guvernului Republicii Moldova nr.1022 din 6 octombrie 1998 cu privire la mersul reformei
agrare [92], în continuare, H.G. nr.1022/1998, scopul fiind urgentarea reformei agrare,
redresarea cardinală a situaţiei economice din agricultură şi industria prelucrătoare, susţine rea
întreprinderii agricole, alte acţiuni ce vor contribui la crearea cadastrului naţional.
39. Explicaţi destinaţia cadastrului funciar
Cadastrul funciar  care, ca parte componentă a cadastrului general, este un sistem unitar, de sine
stătător şi obligator de evidenţă tehnică, economică şi juridică prin care se realizează stabilirea,
înregistrarea, descrierea şi marcarea pe hărţi şi planuri topografice ale tuturor terenurilor de pe
teritoriul ţării, indiferent de destinaţie şi tipul de proprietate; unităţile de bază ale acestui sistem
sunt: terenul şi deţinătorul de teren .
Cadastrul funciar are menirea de a asigura autorităţile administraţiei publice locale,
întreprinderile, instituţiile, organizaţiile interesate şi cetăţenii cu informaţii despre starea
terenului în scopul organizării folosirii raţionale şi protecţiei lui, reglementării relaţiilor 
funciare, regimului  proprietăţii funciare, fundamentării  proporţiilor plăţilor funciare,
aprecierii activităţii economice, efectuării altor măsuri legate de fo losirea terenului.
42. Înregistrarea de stat a sectoarelor de teren şi a drepturilor asupra lor
Înregistrarea de stat a sectoarelor de teren şi a drepturilor asupra lor în registrul bunurilor 
imobile al oficiului cadastral teritorial include:
- înregistrarea dreptului asupra sectorului de teren ce nu are hotare clar delimitate;
- înregistrarea condiţionatî a dreptului de proprietate asupra sectorului de teren în cazul în
care proprietarul acestuia nu dispune de documentul care ar confirma acest drept;
- înregistrarea condiţionată a dreptului de proprietate asupra sectorului de teren în cazul în
care proprietarul acestuia nu poate fi identificat;
- înregistrarea integrală a sectorului de teren şi a dreptului asupra lui.
Înregistrarea dreptului de proprietate asupra sectorului de teren ce nu are hotare clar delimitate
se efectuează şi ăn cazul cînd sectorul de teren nu este delimitat în natură, nu este cartografiat
sau hotarele acestuia nu au fost coordonate cu proprietarii terenurilor adiacente. În asemenea
cazuri, fiecărui proprietar îi ca fi înregistrat dreptul la cota de teren echivalent pînă la momentul
delimitării hotarilor. În cazul în care proprietarul sectorului de teren nu dispune de documentul
care i-ar confirma dreptul de proprietate asupra acestuia , pînă vor fi întreprinse acţiuni de
18
 stabilire a dreptului de proprietate, acest drept este înregistrat condiţionat pe numele
 proprietarului sectorului de teren, cu efectuarea menţiunii respective în registrul bunurilor 
imobile.
Pe durata termenului de înr egistrare condiţionată, proprietarul sectorului de teren nu este în
drept să efectueze tranzacţii cu acest teren. În cazul în care în procesul înregistrării nu pot fi
identificate nici drepturile de proprietate asupra sectorului de teren şi nici proprietar ul acestuia,
sectorul de teren este înregistrat condiţionat ca proprietate a unităţii administrativ -teritoriale în
al cărei teritoriu este situat. Autoritatea administraţiei publice locale respectivă nu este îndrept
să încheie tranuacţii cu acest sector de teren pînă la momentul cînd, la cererea acesteia, instanţa
 judecătorească ca examina cazul şi, prin hotărîre rămasă definitivă, ca recunoaşte sectorul de
teren drept bun făra stăpîn în conformitatea cu Codul Civil RM.
Dreptul de proprietate neînregistra t asupra sectorului de teren se va considera nul în relaţiile cu
terţii, inclusiv statul, care nu ştiu de existenţa acestui drept.
44. Întreţinerea terenurilor şi modul lor de protecţie
Pentru întreţinerea terenurilor deţinătorii de terenuri întreprind următoarele acţiuni:
- organizează raţional teritoriul;
-  păstrează şi îmbunătăţesc fertilitatea solurilor, alte proprietăţi utile ale terenului,
introducînd asolamente fundamentate ştiinţific, administrînd raţional îngrăşăminte,
aplicînd metode cruţătoar e de lucrare a terenului şi alte măsuri de protecţie;
-  protejează terenurile contra eroziunii, cauzate de ape şi de vînt, prin măsuri economico-
organizatorice, agrotehnice şi hidrotehnice, prin crearea unui sistem de perdele forestiere
de protecţie şi înierbare;
-  protejează terenurile contra subinundării, înmlăştinirii, salinizării uscării excesive, tasării,
 poluării cu deşeuri industriale, cu substanţe chimice, biologice şi radioactive, produse
 petroliere, cu gunoi menajer şi de producţie, cu ape de scurgere, precum şi contra altor 
 procese de ruinare;
-  protejează terenurile agricole contra acoperirii lor cu tufari, contra altor procese ce duc la
înrăutăţirea stării lor agrotehnice;
- conservează terenurile agricole degradate, dacă este imposibilă restabilirea fertilităţii
solurilor;
- recultivă terenurile degradate, restabilesc şi îmbunătăţesc fertilitatea lor, le antrenează în
circuitul economic;
- decopertează stratul fertil al solului în procesul efectuării lucrărilor de construcţie,
ameliorative şi altor lucrări legate de distrugerea solului, îl păstrează şi îl folosesc în
scopuri de recultivare şi ameliorare a terenurilor agricole;
- realizează programele de stat de dezvoltare economică şi socială privind protecţia
terenurilor.
Acţiunile de protecţie a terenurilor se efectuează pe baza proiectelor de reglementare a
regimului proprietăţii funciare, de ameliorare şi de altă natură, elaborate şi aprobate în modul
stabilit pe baza recomandărilor ştiinţei şi practicii înaintate.
Protecţia terenurilor  constituie un sistem de măsuri juridice, organizatorice, economice şi de
altă natură, prin care se urmăreşte folosirea lor raţională, preîntîmpinarea retragerii neîntemeiate
a terenurilor din circuitul agricol, protecţia lor contra efectelor antropogene nocive, precum şi
regenerarea şi sporirea fertilităţii solurilor, productivităţii terenurilor destinate agriculturii şi
silviculturii.
19
 Protecţia terenurilor se face pe baza calificării în complex a terenurilor agricole drept
formaţiuni (ecosisteme) naturale complexe, ţinîndu-se cont de particularităţile lor 
zonale (regionale), de caracterul folosirii lor în scopul:
-  preîntîmpinării degradării şi distrugerii terenurilor, altor urmări defavorabile ale
activităţii economice;
- îmbunătăţirii şi restabilirii terenurilor supuse degradării sau distrugerii;
- creării unui mecanism de evidenţă şi control asupra stării ecologice a terenurilor,
asigurării deţinătorilor cu normative ecologice ale regimurilor de folosire optimă a
terenurilor.
Protecţia ecologică a terenurilor se manifestă prin faptul că legislaţia stabileşte cerinţele
ecologice faţă de proiectarea, amplasarea, construcţia şi darea în exploatare a obiectelor,
edificiilor  şi amenajărilor care influenţează starea terenurilor.
45. Caracteristica generală a expertizei ecologice.
Experiza ecologică –  gen de activitate în domeniul protecţiei mediului, constînnd în aprecierea
 prealabilă a infulenţei activităţilor economice preconizate asupra stării mediului, a
corespunderii parametrilor acestor activităţi actelor legislative, altor acte normative, normelor şi
standartelor în vigoare.
Scopurile expertizei ecologice:
a) adoptarea unor decizii argumentate şi aprobarea actelor care prevăd utilizarea resurselor 
naturale şi măsuri de protecţie a mediului înconjurător şi componentelor lui;
 b)  prevenirea sau minimalizarea eventualului impact direct, indirect sau cumulativ al
obiectelor şi activităţilor economice preconizatate asupra mediului înconjurător,
componentele lui, ecosistemelor şi sănătaţii populaţiei;
c) menţinerea echilibrului ecologic, fondului genetic şi biodiversităţii, crearea condiţiilor 
optime de viaţă pentru oameni;
d) corelarea dezvoltării social-economice cu capacităţile ecosistemelor.
Expertiza ecologică de stat este obligatorie pentru documentaţia de proiect şi planificare privind
obectele şi activităţile economice preconizate, care infulenţează sau pot influenţa asupra stării
mediului înconjurător şi/sau prevăd folosirea resurselor naturale, indiferent de destinaţie,
amplasare, tipul de proprietate şi subordonarea acestor obiecte, volumul investiţiilor capitale,
sursa de finanare şi modul de execuţie a lucrărilor de construcţii.
47. Plata pentru folosirea terenului.
Plata pentru folosirea terenului se încasează anual sub formă de impozit funciar sau plată de
arendă, stabilite în dependenţă de calitatea şi amplasarea terenului pe baza documentelor de
evaluare funciară.
Impozitul funciar şi înlesnirile la plata impozitului funciar sînt stabilite în Codul fiscal al
Republicii Moldova.
Plăţile pentru terenuri se încasează la bugetele respective ale autorităţilor administraţiei
 publice locale şi se centralizează parţial în bugetul republican. Ele sînt alocate, în primul rînd,
 pentru reglementarea regimului proprietăţii funciare şi protecţia pămînturilor, pentru
îmbunătăţirea calităţii lor, pentru stimularea materială a deţinătorilor de terenuri care efectuează
aceste lucrări şi pentru amenajarea teritoriului.
56. Consolidarea terenurilor  – definiţie, conţinut, scop.
Consolidarea terenurilor agric ole reprezintă un complex de acţiuni juridice şi tehnice,
întreprinse în scopul optimizării dimensiunii, amplasamentului terenurilor şi organizării
sistemului de măsuri în vederea combaterii eroziunii solului şi sporirii fertilităţii lui, creînd
20
 condiţii propice pentru activitatea economică a gospodăriilor ţărăneşti (de fermier),
a întreprinderilor şi cooperativelor agricole de producţie, care cultivă pămîntul aflat în
 proprietate privată.
Consolidării pot fi supuse terenurile agricole situate în limitele unei singure
localităţi. Consolidarea terenurilor agricole se înfăptuieşte în baza proiectului de consolidare
elaborat de o organizaţie autorizată de Guvern şi aprobat de proprietarii de teren. Consolidarea
terenurilor agricole este susţinută de stat.
57. Consolidarea terenurilor  – obiect, subiect, principii.
Consolidarea terenurilor se înfăptuieşte în baza cererii adresate în scris de către proprietar 
 primăriei respective, în care se specifică modalitatea de consolidare.
În cazul în care terenurile  proprietarilor, care au depus cereri de consolidare, formează
masive compacte cu dimensiuni şi amplasament optimal, primăria, cu acceptul proprietarilor,
va începe procedura de consolidare fără a elabora proiectul de consolidare.
În termen de 15 zile d upă depunerea de către proprietari a cererii de consolidare a terenurilor,
 primarul va respinge cererea sau va emite o dispoziţie cu privire la iniţierea procesului de
consolidare, care va conţine descrierea generală a modalităţii de consolidare a terenului, sursele
de finanţare a procesului dat, termenul de finalizare a lucrărilor de consolidare, numerele
cadastrale ale terenurilor supuse consolidării, numele executantului proiectului de consolidare a
terenurilor. La dispoziţie se va anexa lista proprietarilor participanţi la consolidarea terenurilor.
Dispoziţia primarului cu privire la iniţierea procesului de consolidare a terenurilor se va
aduce la cunoştinţă solicitanţilor şi se va prezenta de către primărie oficiului cadastral teritorial
 pentru a s e face înscrierea respectivă în registrul bunurilor imobile.
Cu condiţia respectării dreptului deţinătorului de teren de a se retrage din procesul de
consolidare a terenului, în cazul existenţei unei înscrieri în registrul bunurilor imobile cu privire
la iniţierea procesului de consolidare a terenului, deţinătorii de teren participanţi la procesul de
consolidare nu sînt în drept să înstrăineze sau să depună în gaj terenul propus spre consolidare
 pînă la finalizarea procesului dat. Retragerea din procesul de consolidare a terenului se va
anunţa prin notificarea primarului.
Deţinătorii de teren participanţi la procesul de consolidare sînt obligaţi să menţină starea
actuală a terenurilor pînă la încheierea procesului de consolidare, să nu schimbe destinaţia
acestora şi să nu modifice valoarea terenurilor prin activităţile întreprinse de ei.
Varianta finală a proiectului de consolidare a terenurilor se aprobă printr -un acord întocmit în
scris de proprietarii de terenuri participanţi la proces.
După aprobare, proiectul de consolidare a terenurilor se implementează.
Procesul consolidării terenului se consideră finalizat la data înregistrării terenurilor 
consolidate în registrul bunurilor imobile.
Proiectul de consolidare a terenurilor, aprobat prin decizia consiliului sătesc (comunal),
orăşenesc, municipal, serveşte drept plan cadastral pentru localitatea respectivă şi drept bază
 pentru înregistrarea drepturilor de proprietate asupra acestora ale proprietarilor de teren.
58. Criteriile şi metodele condolidării terenurilor
Consolidarea terenurilor agricole se efectuează din iniţiativa proprietarilor de terenuri
 prin următoarele modalităţi:
- în baza contractului de activitate economică comună (cooperativele agricole de
 producţie);
-  prin folosirea în comun a terenurilor agricole (în conformitate cu statutul
întreprinderilor agricole);
21
 -  prin separare, comasare şi redefinirea hotarelor sectoarelor de teren, prin arendă,
vînzare- cumpărare, prin schimbul sectoarelor de teren de către deţinătorii de teren,
inclusiv între deţinătorii de teren participanţi la procesul de consolidare; precum şi prin
alte modalităţi neinterzise de legislaţie.
Metoda de consolidare a sectoarelor de teren agricole o vor alege proprietarii de teren.
59. Consolidarea terenurilor prin schimb benevol
Cererile de consolidare sau asistenţă în procesul de consolidare a terenurilor prin schimb
 benevol pot fi prezentate primăriei de doi sau mai mulţi proprietari de teren.
Schimbul benevol de terenuri agricole, cu antrenarea mai multor terenuri agricole separate,
 poate fi dirijat de către primăria localităţii respective.
Cheltuielile pentru efectuarea investigaţiilor şi evaluarea terenului, elaborarea proiectului de
consolidare a terenurilor, perfectarea documentelor de înregistrare în registrul bunurilor 
imobile vor fi suportate de la bugetul de stat sau de la bugetele locale (fonduri speciale).
Proprietarii care doresc să facă schimb de terenuri în baza unei înţelegeri reciproce vor avea
dreptul să colecteze roada culturilor anuale şi multianuale de pe aceste terenuri.
Litigiile apărute în procesul implementării proiectului de consolidare a terenurilor agricole
 prin schimb benevol se soluţionează în modul stabilit.
Dispoziţia primăriei cu privire la consol idarea terenurilor agricole prin schimb benevol se ia
în baza:
- cererilor participanţilor la procesul de consolidare a terenurilor;
-  planului cadastral al terenurilor ce vor constitui obiectul consolidării;
-  proiectului de consolidare a terenului;
- condiţiilor schimbului de terenuri;
- acordurilor de schimb benevol în scopul consolidării terenurilor;
- surselor de finanţare a lucrărilor de consolidare şi a termenului presupus de finalizare;
- elaborării unui nou plan cadastral;
- modificării documentelor ce confirmă drepturile deţinătorilor de teren;
- reînregistrării sectoarelor  de teren.
Dispoziţia cu privire la demararea procesului de consolidare a terenurilor prin schimb
 benevol, în formă scrisă, se înmînează participanţilor la procesul de consolidare şi se aprobă de
aceştia.
Terenurile consolidate prin schimb benevol se reînregistrează în baza unei decizii de
aprobare a proiectului de consolidare.
60. Retragerea terenurilor din circuitul agricol şi civil .
Retragerea temporară a unor terenuri din circuitul agricol sau silvic pentru executarea unor 
lucrări de prospecţiuni geologice, de instalare a unor linii de telecomunicaţii, de transport
electric sau conducte de gaz, apeducte şi alte instalaţii similare se aprobă de autorităţile
administraţiei publice locale cu acordul deţinătorilor de terenuri.
În caz de necesitate a lichidării urmărilor avariilor şi a executării lucrărilor de urgenţă pentru
întreţinerea obiectivelor, prevăzute la alineatul 1 al prezentului articol, ocuparea terenurilor 
respective se face cu acordul deţinătorilor de terenuri, iar în caz dacă aceştia refuză - cu
autorizaţia autorităţilor administraţiei publice locale. În toate cazurile deţinătorii de terenuri au
dreptul la despăgubiri.
Organele şi unităţile care beneficiază retragerea temporară din circuitul agricol sau silvic a
unor terenuri sînt obligate să ia măsurile necesare ca aceste terenuri să fie reîncadrate în
circuitul agricol şi silvic la expirarea termenului aprobat.
22
63. Descopertarea stratului fertil.
Titularii obiectelor de investiţii de producţie amplasate pe terenuri agricole şi silvice sînt
obligaţi să ia măsuri, prealabile executării construcţiei obiectelor, de descopertare a stratului de
sol fertil de pe suprafeţele amplasamentelor aprobate, pe care să-l depoziteze şi să-l niveleze pe
terenuri neproductive sau slab productive, indicate de organele agricole sau silvice, în vederea
 punerii în valoare sau ameliorării acestor terenuri.
Depozitarea stratului fertil pe alte terenuri se face numai cu acordul proprietarilor 
acestora fără plată pentru sporul de valoare astfel obţinut şi fără despăgubiri pentru perioada de
nefolosire a terenurilor.
Se interzice descopertarea stratului fertil în scopuri comerciale .
64. Grădini şi loturi pentru legumicultură .
Terenurile atribuite în  proprietate ca loturi de lîngă casă, în conformitate cu legislaţia,
amplasate în extravilanul satului (comunei) sau oraşului, se consideră grădini.
Terenurile atribuite în proprietate ca loturi de pe lîngă casă (grădini), amplasate adiacent
hotarelor intravilanului, se includ în hotarele intravilanului localităţii, se consideră terenuri
destinate construcţiilor şi se utilizează pentru construcţii locative, cu condiţia includerii acestora
în planul urbanistic gen eral al localităţii. Cetăţenilor care nu au terenuri pentru grădini li se pot
atribui loturi pentru legumicultură.
Loturile pentru legumicultură se distribuie cetăţenilor în folosinţă provizorie de către
autorităţile administraţiei publice locale din terenurile de rezervă.
Pe aceste loturi se interzice să se construiască clădiri capitale şi să se cultive plante
multianuale. În caz de necesitate, se pot face construcţii  provizorii de folosinţă personală
 pentru păstrarea inventarului legumicol şi pentru alte scopuri gospodăreşti. La stingerea
dreptului de beneficiere asupra terenului, beneficiarii demolează construcţiile provizorii pe
contul propriu.
Mărimea lotului o stabilesc autorităţile administraţiei publice locale în dependenţă de
condiţiile concrete.
68. Regimul juridic al terenurilor din intravilanul localităţilor.
La categoria terenurilor din intravilanul localităţilor se referă toate terenurile din perimetrul
localităţilor în limitele hotarelor, stabilite conform legislaţiei. Terenurile din intravilanul
localităţilor, în funcţie de organizarea administrativ-teritorială a RM, se divizează în terenuri:
a) ale municipiilor;
 b) oraşelor;
c) comunelor;
d) satelor.
Spre deosebire de terenurile agricole, terenurile din intravilanul localităţilor nu sunt mijloace de
 producţie, în pofida faptului că în componenţa lor există şi terenuri agricole, deoarece servesc,
în principal, în calitatea de bază teritorială pentru amplasarea obiectelor social-culturale,
locative, de produţie, etc. Valoarea economică a terenurilor din intravilanul localităţilor este
detrminată de alţi factori, decît cei valabili în cazul terenurilor agricole. Terenurile din
intravilan satisfac alte necesităţi social -vitale ale populaţiei, decît terenurile agricole şi
 producţia agricolă. Fer tilitatea (bonitatea) solului, în cazul terenurilor din intravilan, nu are
mare însemnătate, deoarece un rol decisiv, ce determină valoare economică a terenurilor din
intravilan, îl joacă relieful, locul situării (în centrul sau la periferia localităţii), prezenta sau lipsa
comunicaţiilor şi infrastructurii inginereşri, etc.
Terenurile din intravilanul localităţilor pot fi:
23
 a)  proprietate privată a persoanelor fizice şi juridice de drept privat din ţară şi din
străinătate, cu excepţia dreptului de proprietate al străinilor aspra terenurilor agricole,
inclusiv celor din intravilanul localităţilor;
 b)  proprietate de stat;
c)  proprietatea unităţilor administrativ-teritoriale.
Autorităţile administraţie publice locale au obligaţia de a asigura executarea complexului
necesar de lucrări pentru amenajarea şi înverzirea teritoriilor oraşelor şi satelor (comunelor).
Întreprinderile, instituţiile, organizaţiile şi cetăţenii sunt datori, în conformitate cu regulile
aprobate de autorităţile publice locale, să păstreze plantaţiile vezi, să ţină teritoriile, atribuite
lor, într-o ordine conform cerinţelor sanitare şi de protecşie contra incendiilor.
69. Regimul juridic al terenurilor din extravilanul localităţilor
Terenurile din extravilanul localităţii sun terenurile agricole şi î ntreg teritoriul din afara
localităţilor, însă sunt parte componentă a unităţii administrativ -teritoriale respective.
Terenurile din extravilan sun dependente sau independente de funcţiile şi infrastructura
localităţii respective, situaţie determinată de planurile urbanistice şi planurile de amenajare a
teritoriul oraşului, statului, comunei respective. Ele se atribuie regimului juridic terenurilor cu
destinaţie agricolă.
70. Monumente ale naturii  – regimul juridic.
Monument al naturii- obiect unic al natur ii, avînd o deosebită valoare ecologică, ştiinţifică,
culturală, istorică şi estetică.
Monumentele naturii se clasifică în:
a) geologice şi paleologice: peşteri, grite, denudaţii, stînci, rîpe, recife, falii, cariere, pîlnii
carstice, ale obiecte sau reprezentaive din punct de vedere geologic, descoperiri
 paleontologice;
 b) hidrologice : lacuri, alte bazine acvatice, izvoare, rîuri, albii vechi şi alte obiecte unice
reprezentative din punct de vedere hidrologic;
c) zoologice: arii luate sub protecţie în scopul conservării habitatelor unice sau tipice ale
speciilor de anumale rare, precum şi a unor specii de animale rare sau periclitate;
d)  botanice : teritorii luate sub protecţie în scopul conservării habitatelor unice sau tipice ale
speciilor de plante endemice, relicte, cominităţi ale lorprecum şi a unor specii de plante
rare sau periclitate, a arborilor seculari;
e) mixte: spaţiile în care se întîlnesc mai multe tipuri de elemente;
f) specii de animale şi plante foarte rare.
Monumentele naturii se află în gestiunea autorităţilor administraţiei publice locale sau centrale.
Deţinătorul terenului declarat monument al naturii este obligat:
- să asigure respecarea regimului de rotecţie a monumentului naturii;
- să instaleze la otarele monumentului naturii borne, panouri de avertisment, idicatoare,
itinerare turistice pedestre şi să asigure integritatea lor;
- să îngrădească zonele de protecţie ale arborilor seculari şi ale monumentelor hidrologice;
- să amelioreze condiţiile de trai ale animalelor, aplicînd metode biotehnice adecvate.
În perimetrul monumentului naturii se efectuează cercetări ştiinţifice.
71. Regimul juridic al terenurilor destinate industriei
La categoria terenuri destinate industriei se referă terenurile pe care sunt amplasate:
a) spaţiile şi halele de producţie,  blocurile administrative, locative, obiectivele social-
culturale ale uzinelor, minelor, centralelor electrice şi altor întreprinderi industriale;

24
  b) căile de acces, depozitele amplasate pe terenurile agricole, bazele de transport, carierele,
instalaţiile de căpătare şi epurare a apei, staţii de pompare, poligoanele de înmormîntare a
deşeurilor industriale şi menajere, instalaţiile energetice, precum şi alte terenuri destinate
sau folosite pentru necesităţile industriei.
Deţinătorii ai unor asemenea terenuri pot fi întreprinderile de stat şi cele municipale, societăţile
comerciale de orice tip, cooperativele de prodicţei, întreprinderile individuale, ce practică
activităţi de întreprinzător cu drept de persoană fizică.
Terenurile destinate industriei pot fi prop rietate publică (de stat sau a unităţilor adiminstrativ -
teritoriale), dar şi proprietate privată. Aceste ternuri pot fi transmise în folosinţă permanentă
(administrare economică) întreprinderilor de stat sau municipale. Întreprinderile private pot
obţine asemenea terenuri în folosinţă, cu încheierea contractului de arendă a terenului respectiv,
sau, în modul stabilit de legislaţia cu privire la privatizare, dispun de dreptul de privatizare a
unir asemenea terenuri, care cad sub regilul juridic de terenuri aferente obiectelor privatizare.
Privatizarea acestora are loc prin vînzare- cumpărare, cu titlu oneros, la preţ normativ, în
condiţiile Legii privind preţul normativ şi de vînzare -cumpărare a pămîntului şi a altor acte
normative.
72. Regimul juridic al ter enurilor cu destinaţie specială
Terenurile cu destinaţie specială sunt o categorie distinctă de terenuri din componenţa Fondului
funciar. Regimul juridic al acestora diferă esenţial deregimul juridic al terenurilor cu destinaţie
agricolă, al terenurilor fondului silvic, fondului apelor şi altor categorii de terenuri.
Folosirea terenurilor cu destinaţii speciale, modificarea destinaţiei iniţiale a acestora, asemenea
cum şi transferarea lor la altă grupă de terenuri cu destinaţie specială poate avea loc în ca drul
unor relaţii funciare deosebite dintre autorităţile administraşiei publice centrale şi autorităţile
locale şi cei mai diferiţi deţinători de terenuri.
Comun pentru terenurile cu destinaţii speciale este faptul că acestea nu sunt terenuri cu
destinaţie agricolă, în pofida faptului, că, în anumite circumstanţe, pot fi atribuite în folosiţă
 provizorie şi întrepinderilor agricole.
Terenurile cu destinaţie specială se atribui şi în alte scopuri decît cele agricole, şi anume, pentru
construirea întreprinder ilor indusrtiale, obiectivelor gopodăriei comunale, căilor ferate şi
drumurilor auto, liniilor de telecomunicaţii, de transportare a energiei electrice, conductelor 
magistrale.
Caracteristicile de  bază a terenurilor cu destinaţie specilă sunt următoarele:
a) nu constituie masive funciare, cum ar fi terenurile agricole, fiind dispersate printre
terenurile cu altă destinaţie;
 b) se constituie în terenuri sub forma unor  fîşii înguste şi continue de terenuri, cum sunt
terenurile căilor ferate, magistralele de transport;
c) apar în calitate de terenuri izolate printre terenurile din intravilanul localităţilor, cu
destinaţie agricolă, ale fondului silvic şi altor categorii de terenuri;
d) deţinători ai acestor terenuri cu drept de proprietate, administrare economică sau cu drept
de folosinţă/arendare, pot fi nu doar persoane juridice, dar  şi persoane fizice. Însă
 persoanele fizice pot deţine doar drepturi de folosinţă secundară a unor  porţiuni din
aceste suprafeţe, cum ar fi în cazul terenurilor adiacente drumurilor auto şi căilor ferate,
 pentru păscutul vitelor  şi/sau valorificarea acestora în scopul obţinerii produselor 
agricole;
e) regimul juridic al terenurilor cu destinaţie specială este determinat de destinaţia specifică
a acestora.
25
73. Stabilirea perimetrului localităţilo r.
Perimetru al localităţii este hotarul intravilanului (teritoriului ei) care îl desparte de extravilan.
Perimetrul respectiv al localităţii se stabileşte prin reglementarea regimului proprietăţii funciare
în conformitate cu planul general şi pe baza argumentării tehnico-economice a dezvoltării
oraşului şi satului (comunei).
Perimetrul oraşelor se stabileşte şi se modifică de către Guvern. Perimetrul celorlalte localităţi
se stabileşte şi se modifică de autorităţile administraţiei publice locale.
Includerea terenurilor în perimetrul oraşului nu implică suspendarea dreptului asupra terenurilor 
aflate în posesiune sau în folosinţă.
74. Regimul juridc al ternurilor destinate ocrotiri naturii
Din terenurile destinate ocrotirii naturii fac parte terenurile rezervaţiilor, parcurilor naţionale,
 parcurilor dendrologice şi zoologice, grădinilor botanice, braniştilor, monumentelor naturii,
terenurile zonelor de protecţie şi zonelor sanitare.
Din categoria terenurilor rezervaţiilor fac parte terenurile în al căror perimetru se află obiecte
naturale, ce reprezintă valoare ştiinţifică şi culturală (landşafturile tipice şi unicale, comunităţi
de organisme vegetale şi animale, formaţiuni geologice, specii de plante, animale rare). Ele sînt
repartizate pentru păstrarea în stare naturală a complexelor naturale tipice sau unicale pentru
zona de landşaft cu tot ansamblul ei de componente, pentru studierea proceselor şi fenomenelor 
în mersul lor firesc în vederea elaborării bazelor ştiinţifice ale ocrotirii naturii.
Din categoria terenurilor parcurilor naţionale fac parte terenurile care au o deosebită valoare
ecologică, istorică şi estetică în virtutea îmbinării reuşite a landşafturilor naturale şi culturale.
Din categoria terenurilor parcurilor dendrologice şi zoologice, ale grădinilor botanice fac
 parte terenurile repartizate pentru studierea, păstrarea şi îmbogăţirea în condiţii artificiale a
resurselor florei şi faunei, pentru folosirea lor eficientă în plan ştiinţific, cultural, economic şi
 păstrarea genofondului.
Din categoria terenurilor de branişte fac parte terenurile destinate păstrării, restabilirii şi
reproducerii resurselor naturale şi menţinerii echilibrului ecologic general, obiectele complexe
 biologice, paleontologice, hidrologice şi geologice de landşaft.
Din categoria terenurilor monumentelor naturii fac parte terenurile care au obiecte naturale
unicale sau tipice, cu valoare ştiinţifică, cultural -instructivă şi de reconfortare, dar care nu sînt
recunoscute drept monumente de istorie şi cultură.
Terenurile destinate ocrotirii naturii sînt prin exclusivitate proprietate a statului.
Pe terenurile destinate ocrotirii naturii este interzisă activitatea ce vine în contradicţie cu
destinaţia lor specială. Ele sînt retrase din folosinţă, dacă această destinaţie nu corespunde
regimului de protecţie, stabilit pentru aceste terenuri.
Modul şi condiţiile folosirii terenurilor destinate ocrotirii naturii se stabilesc de legislaţia
 privind ocrotirea naturii şi mediului înconjurător.
75. Regimul juridic al terenurilor destinate ocrotirii sănătăţii.
Din categoria terenurilor destinate ocrotirii sănătăţii fac parte terenurile pe care există obiecte
de tratament natural (izvoare de ape minerale, nămoluri curative) şi condiţii climaterice
deosebit de favorabile profilaxiei şi tratamentului.
Aceste terenuri se atribuie în folosinţă staţiunilor balneare, instituţiilor terapeutice şi
urmează a fi protejate în mod deosebit.
În scopul protecţiei obiectelor de tratament natural, la toate staţiunilebalneare se creează zone
de protecţie sanitară. În limitele lor se interzice darea terenurilor în posesiune, folosinţă,
inclusiv în arendă, întreprinderilor, instituţiilor şi organizaţiilor a căror activitate este
26
 incompatibilă cu protecţia obiectelor naturale curative şi cu menţinerea condiţiilor 
favorabile  pentru odihna populaţiei.
Întreprinderile, instituţiile şi organizaţiile în  jurul cărora se stabilesc zone cu condiţii
deosebite de folosinţă a terenurilor sînt datoare să marcheze graniţele lor cu semne informative
speciale.
Modul şi condiţiile folosirii terenurilor destinate ocrotirii sănătăţii sînt stabilite de legislaţia
 privind mediul înconjurător şi de o legislaţie specială.
76. Regimul juridic al terenurilor destinate activit ăţii recreative.
Terenuri destinate activităţii recreative sînt terenurile prevăzute şi folosite pentu odihnă şi
turism. Din această categorie fac parte terenurile pe care se află case de odihnă, pensionate,
sanatorii, campinguri, baze turistice, tabere tu ristice şi tabere de fortificare a sănătăţii, staţii
turistice, parcuri şi tabere pentru copii, poteci didactico -turistice, trasee marcate.
Pe asemenea terenuri este interzisă activitatea ce împiedică folosirea lor conform destinaţiei
speciale.
Modul de folosire a acestor terenuri este stabilit de autorităţile administraţiei publice locale şi
de organele de ocrotire a naturii.
77. Regimul juridic al terenurilor de valoare istorico- culturală.
Din categoria terenurilor de valoare istorico- culturală fac parte rezervaţiile istorico-culturale,
 parcurile memoriale, mormintele, monumentele arheologice şi arhitecturale şi complexele
arhitecturale de landşaft.
Pe aceste terenuri este limitată orice activitate care contravine destinaţiei lor speciale.
Terenurile de valoare istorico- culturală sunt proprietate publică (de stat). Lista terenurilor de
valoare istorico- culturală se aprobă de către Guvern. Deţinătorii unui asemenea categorii de de
terenuri sunt obligaţi să ia toate măsurile legale şi să asigure protecţia acestor terenuri.
78. Regimul juridic al terenurilor zonelor suburbane şi zonelor verzi.
Terenurile din extravilan destinate amplasamentelor, legate de amenajarea şi funcţionarea
normală a gospodăriei orăşeneşti, precum şi cele ocupate de păduri, grădini publice şi de alte
spaţii verzi, care au funcţii de protecţie, sanitaro -igienice, de fortificare a sănătăţii şi care sînt
locuri de odihnă a populaţiei, se includ de către autorităţile administraţiei publice locale în zona
suburbană şi în zona ver de.
Terenurile zonelor suburbane şi zonelor verzi se folosesc conform proiectelor de organizare a
acestor zone. Ele sînt protejate de stat. Aici sînt interzise construcţiileşi amenajările
incompatibile cu destinaţiile acestor terenuri.
La includerea terenurilor în zona suburbană şi în zona verde se păstrează drepturile deţinătorilor 
de terenuri.
79. Dreptul de folosinţă a terenurilor fondului silvic
În funcţie de destinaţia de  bază a resurselor silvice, evidenţiem umrătoarele feluri de folosinţe
silvice:
 Recoltarea şi transportarea masei lemnoase –  prin tăieri de regenerare seefectuează în
toate pădurile, cu excepţia pădurilor rezervaţiilor, pădurilor parcurilor naţionale,
 pădurilor monumente ale naturii, pădurilor de importanţă ştiinţifică sau istorico-culturală,
 plantaţiilor silvice cu pomi fructiferi, pădurilor urbane, sectoarelor din păduri.parc din
zonele verzi ale localităţilor, pădurilor de prima şi a doua protecţie sanitară a surselor de
alimentare cu apă şi a staţiunilor balniare, pădurilor antierozionale.
 Recoltarea produselor lemnoase au xiliare şi a materiei tehnice  –  recoltarea cioturilor,
cojilor, altor produse lemnoase auxiliare şi a materiei prime tehnice pentru prelucrare
27
 industrială şi satisfacerea necesităţilor populaţiei se permite fără afectarea pădurii, în
modul stabilit de către autoritatea silvică centrală de comun acord cu Ministerul
Mediului.
 Folosinţele silvice accesorii  –  recoltarea ţi achiziţionarea fructelor şi pomuşoarelor 
sălbatice, nucilor, ciupercilor, plantelor medicinale şi a altor produse a pădurii,
amplasarea stup ilor şi prisăcilor, cositul, fînatul şi păşunatul vitelor în anumite sectoare
ale fondului forestier, care nu sînt locuri de creţtere şi de trai ale speciilor rare şi protejate
de plante şi animale aflate pe cale de dispariţie, se permit fără a se afecta pădurea. Sînt
interzise recoltarea şi achiziţionarea plantelor efemere, precum şi a plantelor incluse în
Cartea Roşie a RM. Păşunatul caprinelor şi ovinelor în păduri este interzis.
 Folosire pădurii în scopuri de recreere  –  pentru organizarea odihnei popula ţiei,
autorităţile administraţiei publice locale, gestionarii de teren din fondul forestier, precum
şi, cu acordul lor, alte întreprinderi, instituţii, organizaţii, desfăşoară activităţi de
amenajare a sectoarelor de pădure şi de deservire social-culturală a populaţiei în pădurile
zonelor verzi ale localităţilor şi în alte păduri care sunt folosite pentru oihnă, sport şi
turism, păstrînd mediul silvic şi landşafturile naturalem arhitectura zonelor suburbane şi
respectînd cerinţele sanitare.
 Folosirea teren urilor din fondul forestier pentru necesităţile gospodăriei cinegetice  – 
fauna sălbatică de interes vînătoresc şi terenurile de vînătoare amplasate în cadrul
fondului forestier sînt parte componentă a fondului conegetic. Folosirea terenurilor din
fondul fo restier pentru necesităţile gospodăriei cinegetice se efectuează fără afectarea
 pădurii.
 Folosirea terenurilor din fondul forestier în scopuri de cercetare ştiinţifică  –  pentru
efectuarea cercetărilor ştiinţifice, ăntreprinderilor, instituţiilor şi organizaţiilor respective
le se pot repartiza terenuri dn fondul forestier. Pe aceste terenuri pot fi limitate sau
interzise folosinţele silvice ale altor întreprinderi, instituţii şi organizaţii, precum şi ale
cetăţenilor, dacă acestea nu sînt conform scopurilor  efectuării lucrărilor de cercetare
ştiinţifică.
Limitarea folosinţelor silvice pe ariile protejate –  în rezervaţii, parcuri naşionale, alte arii
 protejate se interzic folosinţele silvice ce nu sînt conforme scopurilor creării acestora.
Folosinţele silvice se efectuează contra plată. Plăţile pentru folosinţele silvice sînt folosite
 pentru pazapădurilor, sporirea calităţii lor, stimularea materială a deţinătorilor de terenuri din
fondul forestier, precum şi pentru amenajarea pădurilor.
80, 81. Componenţa terenurilor oraşelor şi satelor.
Din componenţa terenurilor oraşelor şi satelor fac parte:
a) Terenurile pe care sunt amplasate construcţii şi alte amenajări  –  pe ele urmează să fie
construite case, clădiri de menire social -culturală, industrială şi alte destinaţii.Te
terenurile atribuite se interzice începerea lucrărilor de construcţie pînă la permisiunea
dată de către organele de arhitectură şi urbanistică.
 b) Terenurile de uz public  – sunt ternurile folosite pentru căile de comunicaţie (pieţe, străzi,
 pasaje, drumuri, etc.), pentru necesităţile social -culturale ale populaţiei (grădini publice,
 parcuri, lacuri, plaje, bulevarde, scuaruri), pentru cimitire şi alte necesităţi ale
gospodăriei comunale. Pe terenurile de uz public se ermite amplasarea construcţiilor şi
amenajărilor capitale în conformitate cu destinaţia specială a acestor terenuri, precum şi a
contrucţiilor şi amenajărilor provizorii uşoare, fără ca acestea să fie în detrimentul
terenurile de uz public.
28
 c) Terenurile pentru transportul rutier, feroviar, naval, aerian, princonducte, pentru liniile de
telecomunicaţii, de transport electric, pentru exploatări miniere şi pentru alte industrii
sunt atribuite întreprinderilor, instituţiilor şi organizaţiilor respective pentru realizarea
funcţiilor lor.
d) Terenurile împădurite servesc ameliorării mediului înconjurător, organizării odihnei,
nevoilor de cultură, apărării teritoriului localităţilor împotriva eroziunii cauzate de apă şi
de vînt.
e) Terenurile cu destinaţie agricolă sunt terenuri arabile, plantaţiile multianuale, fîneţele,
imaşurile, pepinieree, etc. Ele pot fi atribuite în folosinţa întreprinderilor, instituţiilor,
organizaţiilor agricole, precum şi cetăţenilor pentru agricultură, legumicultură, păşuni,
fîneţe.
f) Rîpele, ravenele, bolovănişurile şi alte terenur necultivabile.
82. Regimul juridic al terenurilor destinate transporturilor.
La categoria terenuri destinate transporturilor se referă terenurile care deservesc exploatarea
tehnică şi satisfacerea necesităţilor transporturilor, inclusiv terenurile/porţiunile, ocupate de
 partea carosabilă a drumurilor (locale, naţionale), de căi ferate, de conducte şi alte instalaţii de
deservire a transporturilor.
Pentru ca terenul să fie recunoscut în calitate de teren destinat transporturilor, acesta trebuie sa
fie declarat în modul stabilit de lege ca atare şi dat în administrarea unităţilor de transport.
Subiecte ale dreptului de folosinţă a terenurilor destinate transporturilor sunt întreprinderile,
instituţiile şi organizaţiile, indiferntt de forma de proprietate şi forma organizatorico - juridică,
care gestionează nemijlocit unităţile de transport şi exploatează căile de acces ale acestora.
Terenurile destinate t ransporturile se clasifică în terenuri destinate:
a) Transportului feroviar   –  ocupate de căile ferate, construcţiile şi edificiile aferente,
inclusiv terasamente, poduri, tuneluri, viaducte, instalaţii de semnalizare, clădiri de
serviciu tehnic, staţiile de cale ferată cu toate clădirile, construcţiile gospodăriei de
locomotive, de vagoane, serviciile de întreţinere a căii ferate şi de încăracre, etc., ce
aparţin Căii ferate RM, întreprinderilor şi organzaţiilor acesteia, altor ministere şi
departamente;
 b) Trans portul pe apă  –  terenurile ocupate de porturi, cheiuri, debarcadere, etc. Cu toate
instalaţiile şi utilajul tehnic de dotare;
c) Transportul auto  – terenurile ocupate de şosele, drumuri, etc. Cu construcţiile şi edificiile
aferente;
d) Transportul aerian  –  terenurile ocupate de aeroporturi, teritoriile de asistenţă tehnică, cu
toate construcţiile şi edificiile ce asigură satisfacerea necesităţilor transportului aerian;
e) Transportul prin conducte  –  terenurile ocupate de conductele magistrale terestre şi
subterane, instalaţiile terestra de aprovizionare cu energie, gaze naturale, etc.
Terenurile drumurilor naţionale, terenurile ocupate de conductele magistrale, inclusiv
internaţionale, de transport a gezelor naturale au fost, sunt şi continuă să fie proprietate publică
(de stat). Aceste terenuri se transmit doar în folosinţă ăntreprinderilor de transport prin Hotărîre
de Guvern.
Atribuirea în folosinţă a terenurilor destinate transportului feroviar, transportului de apă,
transportului auto, transportului aerian, tran sportului prin conducte de însemnătate locală intraă
în competenţa autorităţilor administraţiei publice locale.
83. Regimul juridic al terenurilor destinate telecomunicaţiilor .

29
 La categoria terenurilor destinate telecomunicaţiilor se referă terenurile aferente încăperilor de
 producţie, administrative, locative şi social-culturale, bazelor de producţie, atelierelor de
reparaţie, turnurilor de retransmitere, staţiilor de radioreleu, depozitelor, instalaţiilor de
distribuţie şi a altor construcţii destinate special întreprinderilor de telecomunicaţii pentru
realizarea proiectelor economice, sarcinilor şi scopurilor propuse pe întreg teritoriul RM.
Terenurile destinate telecomunicaţiilor pot fi proprietate publică, dar şi privată. Terenurile
 proprietate publică sunt atribuite în folosinţă permanentă sau provizorie întreprinderilor don
sectorul telecomunicaţiilor, însă conform legislaţiei cu privire la privatizare ( de exemplu prin
intermediul licitaţiilor funciare cu strigare), asemenea terenuri pot fi proprietate privată a
întreprinderilor de sectorul telecomunicaţiilor.
Întreprinderile din sectorul telecomunicaţiilor sunt în drept să instaleze tunuri de retransmitere,
staţii de radioreleu etc., în scopul prestării de servicii în domeniul telecomunicaţiilor, în, sub şi
deasupra terenurilor, indiferent de forma de proprietate, dar cu respectarea strictă a exigenţelor 
legale şi cu condiţia, că echipamentul şi utilajul instalat, nu va cauza prejudicii sănătăţii
 populaţiei din zona respectivă, prin intermediul undelor radoi, electromagnetice şi de altă
natură, emise de instalaţiile, echipamentul şi utilajul tehnologic al întreprinderilor din sectorul
telecomunicaţiilor.
84. Terenurile setinate construcţiilor urbane şi rurale .
Terenurile destinate construcţiilor urbane şi rurale cuprind terenurile pe care sînt amplasate
construcţiile şi amenajările şi cele pe care urmează să fie construite case, clădiri de menire
social- culturală, industrială şi cu alte destinaţii.
Aceste terenuri se atribuie întreprinderilor, insti tuţiilor şi organizaţiilor pentru zidirea şi
exploatarea construcţiilor industriale a caselor, a clădirilor de menire social -culturală, a altor 
construcţii şi amenajări, precum şi cetăţenilor pentru construcţia individuală de locuinţe.
Suprafaţa terenurilor şi condiţiile folosirii lor în scopurile menţionate se stabilesc conform
normelor şi documentaţiei tehnice de proiectare.
Pe terenurile atribuite se interzice începerea lucrărilor de construcţie pînă la permisiunea dată
de către organele de arhitectură şi urbanistică.
85. Litigiile funciare  – metode de soluţionare .
Litigiile dintre deţinătorii de terenuri şi autorităţile administraţiei publice locale se soluţionează
de organele ierarhic superioare, a căror decizie poate fi atacată în instanţa judecătorească de
drept comun sau economică competentă.
Litigiile în care părţile sau una din părţi sînt deţinători de terenuri cu titlu de proprietate se
examinează de către instanţa judecătorească de drept comun sau economică competentă.
Litigiile patrimoniale dintre întreprinderi, instituţii şi organizaţii privind raporturile funciare
se soluţionează de către judecătoria economică. Litigiile patrimoniale privind raporturile
funciare, în care părţile sau una din părţi sînt persoane fizice se examinează de către judecătoria
raională, municipală (de sector) dacă legislaţia nu prevede altfel.
Decizia autorităţilor administraţiei publice locale asupra litigiilor funciare intră în vigoare
în momentul adoptării ei.
Atacarea deciziei în instanţa judecătorească competentă suspendă îndeplinirea acesteia.
Decizia instanţei judecătoreşti competente serveşte ca temei pentru eliberarea documentelor 
ce legalizează dreptul de proprietate, de posesiune şi de beneficiere funciară, inclusiv în condiţii
de arendă.
Îndeplinirea deciziei asupra litigiului funciar poate fi suspendată sau amînată de organul care
a adoptat decizia sau de organul ierarhic superior.
30
 Condiţiile şi modul de expropriere, pentru nevoile statului şi ale societăţii, a terenurilor şi a
construcţiilor ce constituie proprietate a persoanelor fizice şi juridice se reglementează prinr -o
legislaţie specială, care asigură ocrotirea dre ptului de proprietate.
86. Partucularitățile răspunderii juridice în domeniul dreptului ecologic.
Răspunderea ecologică  –  obligația persoanelor fizice, persoanelor juridice și a statului de a
respecta normele ce reglementează corelația societății și naturii, în vederea îmbinării științifice
a intereselor ecologice și economice.
În funcție de caracter și metoda de reglementare, distingem răspundere economică și răspundere
ecologică juridică.
Răspunderea ecologică economică se bazează, în particular, pe interesul material al
 beneficiarului resurselor naturale în micșorarea gradului de poluare sau excludere altei influențe
negative asupra mediului.
Răspunderea ecologică juridică este consecința acțiunilor ilegale ale persoanelor fizice și
 juridice. Ea este stabilită de către organele de stat prin metode juridico-administrative și apare
în legătură cu faptul provocării daunelor mediului în ansamblu sau anumitor componente ale
sale.
Temeiul apariției răspunderii ecologice este delictul (contravenția) ecologic.
Delict civil- comportament nelegitim și vinovat al unei persoane, ce este îndreptat împotriva
ordinii ecologice și care a cauzat un prejudiciu naturii sau a creat un periocol real de a pricinui
o pagubă.
Obiect al delictelor ecologice  – mediul ambiant, ocrotit de legislație, omul, bunurile materiale
create de societate.
Latura obiectivă a delictelor civile  –  caracterul ile gal al comportării persoanei vinovate, care
atentează la ordinea de drept ecologică stabilită în societate. Rezultatul negativ al acestor 
încălcări- intervenirea daunei sau amenințarea reală cu această daună.
Subiecte al delictelor ecologice  – persoanele fizice, persoane juridice.
Latura subiectivă – vinovăția persoanei care a cauzat prejudiciul naturii, în ambele forme:
a) Intenția –  vinovatul își dădea seama de caracterul social periculos al acțiunii sau
inacțiunii sale, aprevăzut consecințele ei social-per iculoase și le-a dorit (intenție directă)
sau lea admis în mod conștient (intenție indirectă). Ex: vînătoarea nelegitimă, pescuitul
nelegitim, nimicirea semănăturilor prin pășunare, etc.
 b) Imprudența –  vinovatul fie ca a prevăzut posibilitatea provocăriii consecințelor social
 periculoase al acțiunii sau inacțiunii sale, dar în mod nechibzuit consideră că ele ar putea
să se producă (înceredere exagerată în sine), fie că nu a prevăzut posibilitatea unor 
asemenea consecințe, deși trebuia și putea să le prevadă (neglijența). Ex: nerespectarea
regululor securității contra incendiilor în păduri, neglijarea regulilor de folosire a
mijloacelor chimice, etc.
87. Răspunderea juridică penală în raporturile de dreptul mediului
Infracțiunea ecologică  –  fapta social- periculoasă, acțiune sau inacțiune, prevăzută de lege ce
atentează la ordinea de drept ecologică și care cauzează daună mediului ambiant, sănătății
omului sau crează astfel de pericol.
Conform Codului Penal al RM, partea specială, Capitolul IX, distingem următoarele infracțiuni
ecologice:
- Încălcarea cerințelor securității ecologică (art. 223 CP);

31
 - Încălcarea regulilor de circulație a substanțelor, materialelor și deșeurilor radioactive,
 bacteriologice sau toxice (art. 224 CP);
- Tăinuirea de date sau prezentarea intenționată de date neutentice despre poluarea
mediului (art.225 CP);
-  Neîndeplinirea obligațiilor de lichidare a consecințelor încălcărilor ecologice (art. 226
CP);
- Poluarea solului (art.227 CP);
- Încălcarea cerințelor de protecție a subsolului (art. 228 CP);
- Poluarea apei ( art. 229 CP);
- Poluarea aerului (art.230);
- Tăierea vegetației forestiere (art. 231 CP);
- Distrugera masivelor forestieire (art. 232 CP);
- Vînatul ilegal (art. 233 CP);
- Îndeletnicirea ilegală cu pescuitul, vînatul sau cu alte exploatări ale apelor (art. 234 CP);
- Încălcarea regimului de administrare și protecțiea fondului ariilor naturale protejate de
stat (art. 235 CP).
Categoriile pedepselor penale ecologice aplicate persoanelor fizice:
a) Amenda;
 b) Privarea de dreptul de a ocupa anumite funcții sau de a exercita o anumită activitate;
c) Munca neremunerată în folosul societății;
d) Închisoare.
Munca neremunerată în folosul comunității și închisoare se aplică numai în calitate de pedepse
 principale, iar celelalte se aplică atît ca pedepse principale, cît și ca pedepse complementare.
Categoriile pedepselor penale ecologice aplicate persoanelor juridice care desfășoară activitate
de întreprinzător:
a) Amendă;
 b) Privare de dreptul de a exercita o anumită activitate;
c) Lichidare.
Amenda se apli că în calitate de pedeapsă principală, celelate pot fi aplicate ca pedepse
 principale, cît și complimentare.
88. Răspunderea juridică civilă în raporturile de dreptul mediu.
Răspundera juridică civilă este prevăzută de normele dreptului civil și ale legislației mediul
ambiant. Menirea ei constă în apărarea drepturilor și intereselor proprietarilor și beneficiarilor 
de resurse naturale, precum și repararea daunelor și prejudiciilor cauzate prin nerespec tarea
legislației protecției mediului ambiant.
Răspunderea juridică civilă în domeniul protecției mediului ambiant se manifestă în trei forme:
 Declararea nulă a tranzacțiilor legate de pămînt, subsoluri, ape, păduri, adică a
trazacțiilor legate de vînzare-cumpărare, donație, gaj, testament, schimb, arendă, etc.
 Stabilirea obligațiilor de înlăturare a încălcărilor ce împiedică beneficiarul la exercitarea
drepturilor legale de folosință a resurselor. (ex: prezentarea de către proprietarul lotului
32
 de pămînt a unei acțiuni față de întreprinderea industrialî, din cauza deșeurilor nocive ale
căreia, se micșorează roada și calitatea culturilor agricole)
 Repararea prejudiciului cauzat prin încălcarea legislației protecției mediului. Dauna se
repară în naură sau pr in încasarea costului daunelor pricinuite. Repararea daunelor în
natură se poate manifesta prin fptul că delicventul are obligația din contul propriu și din
mijloacele sale să restaureze starea înrăutățirii a mediului (ex: să recultiveze pămînturile).
Costul prejudiciilor cauzate se calculează reieșind din cheltuielile de restabilire a
obiectelor naturale și aducerea lor în stare posibilă pentru folosirea după destinație,
cheltuielili de compensare a pierderilor materiale și a veniturilor neobținute (ex: paguba
 pricinuită de încălcarea regulilor securității antiincendiare a pădurilor, include costul
 pierdut al marfii foerstieire, cheltuielile de lichidare a incendiului, pierderile materiale
legate de curățirea teritoriilor, mijloacele de reproducere a resurselor de pădure).
O modalitate a răspunderii civile, aplicabilă pentru paguba pricinuită mediului ambiant, este
răspunderea materială. Particularitatea acestei răspunderi se manifestă prin faptul că este
reglementată de acte juridice speciale și se aplică prin intermediul încasării anumitor taxe
speciale. Mărimea acestei taxe reprezintă cheltuielile de stat pentru ocrotirea obiectelor naturii.
Restituirea pagubei în caz de răspundere materială se efectuează pe cale judiciară la acțiunea
organelor de ocrotire a naturii, indiferent de aplicarea sau neaplicarea amenzii administrative.
Taxa răspunderii materiale nu cuprinde costul instrumentului care servit nemijlocit pentru
comiterea daunei materiale și nici costul obiectului naturii vătămat sau nimicit
89. Particularitățile răspunderii juridice în domeniul dreptului mediului, conform
convențiilor internaționale.
Cooperarea bilaterală şi multilaterală a Republicii Moldova în domeniul protecţiei mediului
ambiant se realizează în conformitate cu:

Acordul de colaborare între Ministerul Ecologiei şi Resurselor Naturale din

Republica Moldova şi Ministerul Resurselor Naturale şi Protecţiei Mediului din
Republica Belarus în domeniul  protecţiei mediului şi utilizării durabile a resurselor 
naturale (03 decembrie 2008, Minsk)

Acordul între Guvernul României şi Guvernul Republicii Moldova privind

cooperarea în domeniul protecţiei resurselor piscicole şi reglementarea pescuitului
în Râul Prut şi în lacul de acumulare Stînca – Costeşti (01 august 2003, Stînca -
Costeşti)

Memorandumul de înţelegere între Guvernul Republicii Moldova şi Guvernul

Regatului Danemarcei cu privire la cooperarea în scopul implementării Protocolului
Kyoto din cadrul Convenţiei de Bază a Naţiunilor Unite cu privire la Schimbările
Climaterice (Copenhaga, mai 1998)

Acordul între Ministerul Ecologiei, Construcţiilor şi Dezvoltării Teritoriului al

Republicii Moldova şi Ministerul Mediului al Republicii Polone privind
33
colaborarea în domeniul protecţiei mediului şi folosirii resurselor naturale (22
octombrie 2003, Chişinău)

Acordul între Ministerul Ecologiei, Construcţiilor şi Dezvoltării teritoriului al

Republicii Moldova şi Ministerul Mediului şi Protecţiei Teritoriului al Republicii
Italiene privind colaborarea în domeniul protecţiei mediului (27 iunie 2002,
Chişinău)

Protocolul între Departamentul Protecţia Mediului înconjurător al Republicii

Moldova şi Ministerul Protecţiei Mediului înconjurător al Ucrainei (19 noiembrie
1993, Kiev)

Acordul între Ministerul Mediului şi Amenajării Teritoriului al Republicii

Moldova, Ministerul Apelor, Pădurilor şi Protecţiei Mediului din România şi
Ministerul Mediului şi Resurselor Naturale al Ucrainei privind cooperarea în zona
formată din ariile naturale protejate ale Deltei Dunării şi Prutului de Jos, (5 iunie
2000, Bucureşti)

Acordul între Departamentul Protecţia Mediului înconjurător al Republicii

Moldova şi Ministerul Resurselor Naturale şi Protecţiei Mediului al Republicii
Belaruse, în domeniul protecţiei mediului înconjurător (25 decembrie 1994,
Chişinău)

Acordul între Departamentul Protecţia Mediului înconjurător al Republicii

Moldova şi Ministerul Apelor, Pădurilor şi Protecţiei Mediului din România, în
domeniul folosirii durabile a resurselor naturale (18 martie 1997, Bucureşti)
90. Răspunderea juridică administrativă în raporturile de mediu.
Contravenție administrativă – fapta (acțiune sau inacțiune) ilicită ce atentează la pesonalitatea,
la drepturile și la interesele legitime ale persoanelor fizice și juridice, la proprietate, la
orînduirea de stat și la ordinea publică, precum și alte fapte ilicite pentru care legislația prevede
răspundere administrativă.
Conform Codului Contravențional, contravențiile administrative din domeniul ocrotirii
mediului ambiant sînt:
- Încălcarea legislației funciare;
- Încălcarea regulilor de evidență, păstrare și aplicare a substanțelor radioactive, biologice,
chimice și altor substanțe;
- Importul și comrecializarea pesticidelor și preparatelor bilogice de protecție a plantelor 
fără autorizație respectivă;
- Încălcarea legislației privind subsolul;
-  Nerespectarea prevederilor actelor normative vizînd protecția apelor;
- Folosirea ilegală a pămînturilor din fondul forestier al statului;
- Murdărirea pădurilor cu deșeuri și reziduuri menajere;
-  Nimicirea faunei folositoare pentru pădure;
34
 - Încălcarea regulilor de securitate contra incendiilor în păduri;
- Darea în exploatare și utilizarea obiectivelor cu încălcarea normelor și cerințelor de
 protecție a mediului înconjurător;
- Exploatarea mijloacelor de transport ce depățesc normativele adminse de degajare a
substanțelor poluante.
Pentru comiterea contravențiilor administrative pot fi aplicate următoarele sancțiuni
administrative:
1. Avertismentul;
2. Amenda;
3. Ridicarea contra echivalent a obiectului, care a constituit instrumentul comiterii sau
obiectivul nemijlocit al contravenției administrative;
4. Confiscarea obiectului, care a constituit instrumentul comiterii sau obiectivul nemijlocit
al contravenției administrative;
5. Privarea de dreptul special, acordat cetățeanului respectiv (de dreptul de a conduce
mijloace de transport, de dreptul de vînătoare);
6. Arestul administrativ.
Ridicarea contra echivalent și confiscarea obiectelor pot fi aplicate atît ca sancțiuni
administrative principale, cît și ca cele cpomplementare. Celelalte sancțiuni administrative pot
fi aplicate numai ca sancțiuni administrative principale. Pentru o contravenție administrativă
 poate fi aplicată fie sacțiune principală, fie sacțiune principală și complementară.
Organele (persoanele cu funcți de răspundere) împuternicite să examineze cazurile cu privire la
contravențiile administrative:
1. Comisiile administrative de pe lîngă organele executive al administrației locale;
2. Judecătoriile de sector, municipale;
3. Organele afacerilor interne, organele departamentelor, inspectratele de stat și alte organe,
 persoane cu funcții de răspundere împuternicite pentru aceasta. (Organele supravegherii
sanitaro-epidemiologice de stat, Organele controlului de stat în zootehnie, Organele de
stat pentru protecția mediului înconjurător, Organele gospodăriei silvice, etc.)
91.Subsolul ca obiect ecologic de folosire și protecți e
Subsol –  parte a scoarţei terestre aflată sub stratul de sol fertil, iar în lipsa acestuia, sub
suprafaţa terestră şi fundul bazinelor de apă şi apelor curgătoare, care ajunge pînă la adîncimi
accesibile pentru cercetare geologică şi valorificare.
Subsolul Republicii Moldova constituie Fondul de stat al subsolului, care include:
a) sectoarele de subsol atribuite în folosinţă în conformitate cu prevederile legislaţiei cu
 privire la subsol (fondul subsolului repartizat);
 b) sectoarele de subso l neatribuite în folosinţă (fondul subsolului nerepartizat).
Fondul de stat al zăcămintelor de substanţe minerale utile include toate zăcămintele cu
rezervele industriale de substanţe minerale utile evaluate. Fondul de stat al zăcămintelor de
substanţe minerale utile este parte a Fondului de stat al subsolului.

35
 Fondul de stat al subsolului şi Fondul de stat al zăcămintelor de substanţe minerale utile se
administrează de Agenţia pentru Geologie şi Resurse Minerale de pe lîngă Ministerul
Mediului.
Legislația subsolului reglementează relaţiile miniere în vederea asigurării folosirii raţionale şi
complexe a subsolului pentru satisfacerea necesarului de materie primă minerală şi altor 
necesităţi ale economiei naţionale, protecţiei subsolului, asigurării securităţii lucrărilor la
folosirea subsolului, precum şi apărării drepturilor persoanelor fizice şi persoanelor juridice,
indiferent de tipul de proprietate şi forma juridică de organizare.
Proprietatea asupra subsolului, substanţelor minerale utile şi materiei prime minerale
Bogăţiile de orice natură ale subsolului Republicii Moldova, inclusiv substanţele minerale utile
 pe care le conţine, precum şi spaţiile subterane ale acestuia fac obiectul exclusiv al proprietăţii
 publice a statului, sînt inalienab ile, insesizabile şi imprescriptibile.
Sectoarele de subsol nu pot fi înstrăinate, ele pot fi date numai în folosinţă. Toate actele
 juridice sau acţiunile care, în mod direct ori indirect, violează dreptul de proprietate publică a
statului asupra subsolu lui sînt lovite de nulitate absolută.
Materia primă minerală extrasă aparţine beneficiarului subsolului cu drept de proprietate în
cazul în care contractul nu prevede altfel.
Legislaţia cu privire la subsol se bazează pe următoarele principii:
a) asigurarea folosirii raţionale, complexe şi inofensive a subsolului;
 b) asigurarea protecţiei subsolului şi mediului înconjurător;
c) asigurarea îmbinării intereselor naţionale şi regionale;
d) asigurarea extinderii bazei de materie primă minerală;
e) asigurarea egalităţii în drepturi şi a intereselor legitime ale tuturor persoanelor juridice şi
fizice la folosirea subsolului;
f) transparenţa folosirii subsolului.
92. Noțiunea și clasificarea zăcămintelor și substanțelor minerale utile.
Substanţe minerale utile –  acumulări, în subsol, de minerale naturale, hidrocarburi şi ape
subterane, ale căror compoziţie chimică şi proprietăţi fizice permit folosirea lor în sfera
 producţiei materiale şi consumului imediat sau după prelucrare. La substanţe minerale utile se
referă şi rămăşiţele biologice împietrite (fosile) aflate în subsol;
Zăcămînt de substanţe minerale utile –  acumulare naturală de substanţe minerale utile care,
din punct de vedere cantitativ şi calitativ, poate fi obiect de valorificare industrială în condiţiile
stării actuale a tehnicii şi economiei, fapt confirmat prin înregistrarea corespunzătoare în
 balanţele de stat ale rezervelor de substanţe minerale utile.
Substanţele minerale utile şi tipurile lor 
Substanţele minerale utile se divizează în minereuri metalifere şi nemetalifere, combustibile
solide, petrol şi gaze naturale, gaze inerte, ape subterane.
Conform importanţei economice şi în scopul determinării statutului juridic al regimului lor de
folosire, substanţele minerale utile se divizează în următoarele tipuri:
a) substanţe minerale utile de importanţă naţională –  petrol, gaze naturale, combustibile
36
 solide şi alte tipuri de substanţe minerale utile, a căror listă se stabileşte de Guvern;
 b) substanţe minerale utile larg răspîndite – nisip, argilă, piatră de construcţie, nisip argilos şi
argilă nisipoasă.
Conform potenţialului economic, zăcămintele de substanţe minerale utile de largă răspîndire se
divizează în zăcăminte de importanţă naţională şi locală.
93. Reglementarea juridică a folosirii subsolului.
Participanţi (subiecţi) la relaţiile miniere sînt statul, unităţile administrativ -teritoriale,
 persoanele juridice şi fizice din Republica Moldova, precum şi persoanele juridice şi fizice
străine.
Subsolul se atribuie în folosinţă pentru:
a) cercetare geologică, inclusiv prospectarea, evaluarea şi explorarea zăcămintelor de
substanţe minerale utile şi alte tipuri de cercetări geologice;
 b) extragerea substanţelor minerale utile, inclusiv a apelor subterane şi resurselor curative
naturale;
c) construirea şi exploatarea construcţiilor subterane nelegate de extragerea substanţelor 
minerale utile;
d) înhumarea (depozitarea) substanţelor nocive şi deşeurilor industriale;
e) organizarea obiectivelor geologice protejate;
f) colectarea materialelor mineralogice, paleontologice, altor materiale geologice de colecţie.
Sectoarele de subsol se atribuie în folosinţă pe un termen limitat (folosire temporară) sau
nelimitat, în baza licenței.
Sectoar ele de subsol se atribuie în folosinţă sub formă de perimetru geologic sau minier.
Perimetrul geologic determină suprafaţa sectorului atribuit în folosinţă, cu limitare în adîncime
sau fără limitare. Limitarea în adîncime poate fi stabilită în metri, calculaţi de la suprafaţă sau
legaţi de un anumit contact geologic (litologic, de vîrstă ş.a.).
Perimetrul minier  se atribuie pentru extragerea substanţelor minerale utile, construirea şi
exploatarea construcţiilor subterane nelegate de extragerea substanţelor minerale utile,
organizarea obiectivelor geologice protejate.
Perimetrul minier și geologic se atribuie de către Agenţia pentru Geologie şi Resurse Minerale.
Folosirea subsolului este cu plată. Plăţile la folosirea subsolului se percep în formă bănească.
Plata la folosirea subsolului se efectuează în formă de:
a) plăţi regulate pentru folosirea subsolului;
 b) compensare a cheltuielilor pentru lucrările de explorări geologice efectuate din contul
mijloacelor bugetului de stat.
Dreptul de folosinţă asupra sectoarelor de subsol poate fi limitat, suspendat sau încetat în
cazurile:
a) expirării valabilităţii contractului pentru folosirea sectorului de subsol, inclusiv a
contractului de concesiune;
 b) dispariţiei necesităţii de folosire a sectorului de subsol prin acord reciproc dintre
 beneficiarul subsolului şi autoritatea care a acordat dreptul de folosinţă a sectorului de subsol;
37
 c) apariţiei unui pericol direct pentru viaţa şi sănătatea oamenilor ce activează sau locuiesc în
zona de influenţă a lucrărilor legate de folosirea subsolului;
d) imposibilităţii folosirii sectoarelor de subsol ca urmare a calamităţilor naturale sau
apariţiei altor situaţii excepţionale;
e) apariţiei necesităţii de retragere a sectorului de subsol atribuit în folosinţă în alte scopuri
 publice, cu compensarea cheltuielilor efectuate;
f) lichidării sau reorganizării persoanei juridice beneficiară a sectorului de subsol, cu excepţia
cazurilor prevăzute la art.30;
g) încălcării considerabile a clauzelor contractului pentru folosirea sectorului de subsol,
inclusiv nerespectării măsurilor de folosire raţională şi protecţie a sectorului de subsol atribuit
în folosinţă;
h) neachitării plăţilor pentru folosirea subsolului în termenul stabilit de legislaţia fiscală;
i) nefolosirii sectorului de subsol conform destinaţiei de către beneficiarul lui fără m otive
întemeiate pe parcursul a doi ani;
 j) folosirii sectorului de subsol necorespunzătoare destinaţiei, abaterii de la proiectele tehnice
(tehnologice) şi de la planurile de dezvoltare a lucrărilor miniere;
k) încălcării tehnologiei de prelucrare a materiei prime minerale, ce cauzează pierderi ale
acesteia.
94. Sistemul și atribuțiile organelor de stat în domeniul folosirii și protecției subsolului.
Administrarea de stat în domeniul folosirii şi protecţiei subsolului se efectuează de Guvern,
Ministerul Mediului şi Agenţia pentru Geologie şi Resurse Minerale care activează pe lîngă
Ministerul Mediului.
Competenţa Guvernului
a) asigurarea realizării politicii statului în domeniul folosirii şi protecţiei subsolului;
 b) stabilirea modului de gestionare a Fondului de stat al subsolului ca obiect al proprietăţii de
stat;
c) aprobarea tarifelor şi normelor de timp pentru lucrările de explorări geologice finanţate din
 bugetul de stat;
d) aprobarea cotelor la exportul de materie primă minerală şi a limitelor de extragere a unor 
tipuri de substanţe minerale utile;
e) aplicarea restricţiilor la folosirea subsolului pe sectoare aparte pentru asigurarea securităţii
naţionale şi protecţiei mediului înconjurător;
f) stabilirea modului de folosire şi protecţie a subsolului, de elaborare şi aprobare a
standardelor, normelor şi regulilor corespunzătoare;
g) stabilirea modului de efectuare a expertizei de stat a informaţiei geologice privind subsolul
şi de aprobare a rezervelor de substanţe minerale utile;
h) stabilirea modului de atribuire a sectoarelor de subsol pentru extragerea substanţelor 
minerale utile, construirea sau exploatarea obiectivelor subterane nelegate de extragerea
substanţelor minerale utile, etc.
Competenţa Ministerul Mediului
38
 a) elaborarea şi promovarea politicii statului în domeniul folosirii şi protecţiei subsolului;
 b) elaborarea programelor de stat de cercetare geologică a subsolului în scopul extinderii
 bazei de materie primă minerală a ţării, asigurarea realizării acestora;
c) aprobarea listei sectoarelor de subsol scoase la concurs pentru dreptul de folosire a
acestora;
d) adoptarea deciziilor cu privire la transmiterea pentru valorificare industrială a
zăcămintelor de substanţe minerale utile, cu excepţia celor de importanţă naţională;
e) exercitarea controlului ecologic de stat în domeniul folosirii subsolului;
f) adoptarea deciziilor cu privire la limitarea, suspendarea sau încetarea dreptului de folosire
a subsolului în cazurile încălcării normelor şi regulilor de folosire a subsolului prevăzute de
legislaţie;
g) intentarea acţiunilor privind compensarea prejudiciului cauzat mediului înconjurător ca
urmare a încălcării legislaţiei cu privire la subsol şi actelor normative în domeniu;
h) stabilirea modului de înregistrare de stat şi de evidenţă de stat a lucrărilor de cercetare
geologică a subsolului;
i) determinarea modului de ţinere a Cadastrului de stat al zăcămintelor şi manifestărilor de
substanţe minerale utile, balanţelor de stat ale rezervelor de substanţe minerale utile şi
Cadastrului de stat al sectoarelor de subsol în scopuri nelegate de extragerea substanţelor 
minerale utile, etc.
Competenţa Agenţiei pentru Geologie şi Resurse Minerale
a) realizarea  politicii statului în domeniul cercetării geologice, folosirii raţionale şi protecţiei
subsolului;
 b) elaborarea, în comun cu organele centrale de specialitate şi alte instituţii interesate, a
 programelor de stat de cercetare geologică a subsolului în scopul extinderii bazei de materie
 primă minerală şi monitoringului stării subsolului, asigurarea realizării acestora;
c) exercitarea funcţiei de beneficiar al lucrărilor de explorări geologice finanţate din bugetul
de stat;
d) înregistrarea de sta t şi evidenţa de stat a lucrărilor de cercetare geologică a subsolului;
e) organizarea expertizei de stat a rezervelor de substanţe minerale utile conform rezultatelor 
lucrărilor de explorări geologice;
f) ţinerea Fondului de stat de informaţii privind subsolul;
g) ţinerea Cadastrului de stat al zăcămintelor şi manifestărilor de substanţe minerale utile şi
 balanţelor de stat ale rezervelor de substanţe minerale utile;
h) organizarea şi desfăşurarea concursurilor pentru dreptul de folosire a sectoarelor de
subsol;
i) atribuirea perimetrelor geologice;
 j) atribuirea perimetrelor miniere, precum şi anularea actelor perimetrelor miniere, etc.
95. Răspunderea juridică pentru încălcarea legislației subsolului.
Persoanele fizice şi juridice răspund civil, contravenţional sau penal, în conformitate cu
legislaţia, pentru:
39
 a) folosirea neautorizată a subsolului;
 b) încălcarea prevederilor actelor normative în domeniul efectuării în condiţii de securitate a
lucrărilor legate de folosirea subsolului, protecţiei subsolului şi mediului înconjurător, inclusiv
standardele, regulamentele tehnice şi regulile aprobate în modul stabilit;
c) încălcarea modului de atribuire în folosinţă a subsolului;
d) construirea neautorizată pe suprafeţele cu zăcăminte de substanţe minerale utile;
e) încălcările ce conduc la poluarea subsolului şi aduc zăcămintele de substanţe minerale
utile într-o stare în care acestea nu mai pot fi exploatate;
f) încălcarea normelor, regulilor şi cerinţelor faţă de efectuarea lucrărilor de cercetări
geologice ale subsolului;
g) încălcarea cerinţelor proiectelor tehnice aprobate, schemelor tehnologice şi planurilor de
dezvoltare a lucrărilor miniere la exploatarea zăcămintelor de substanţe minerale utile,
construirea şi exploatarea construcţiilor subterane nelegate de extragerea substanţelor minerale
utile;
h) încălcarea dreptului de proprietate asupra informaţiei geologice şi asupra altei informaţii
 privind subsolul;
i) distrugerea sau deteriorarea son delor de observaţie în regim pentru apele subterane,
 precum şi a semnelor geodezice şi de topografie minieră;
 j) distrugerea sau pierderea documentaţiei geologice şi de topografie minieră, a duplicatelor 
 probelor, necesare pentru cercetarea în continu are a subsolului şi extragerea substanţelor 
minerale utile;
k) exploatarea iraţională şi selectivă (în afara proiectului) a sectoarelor bogate în zăcăminte
de substanţe minerale utile, ce condiţionează pierderi neîntemeiate ale rezervelor de balanţă de
substanţe minerale utile;
l) pierderile supranormative de substanţe minerale utile la extragerea acestora;
m) neîndeplinirea cerinţelor privind aducerea excavaţiilor miniere şi sondelor de foraj
lichidate sau conservate într-o stare care ar asigur a securitatea populaţiei, precum şi a cerinţelor 
referitor la recultivarea terenurilor degradate de lucrările miniere;
n) încălcarea modului de achitare a plăţilor la folosirea subsolului;
o) prezentarea unor rapoarte conţinînd date neveridice privind volumele extrase şi rezervele
 pierdute de substanţe minerale utile;
 p) extragerea substanţelor minerale utile, apelor minerale naturale şi potabile în lipsa licenţei
respective.
Litigiile în problemele folosirii subsolului se soluţionează de autorităţile administraţiei publice
în domeniul folosirii şi protecţiei subsolului în conformitate cu competenţa acestora şi de
instanţele de judecată, în modul stabilit de legislaţie.
96. Fondul de stat al apelor.
Fondul apelor - totalitatea obiectivelor  acvatice în graniţele teritoriului Republicii Moldova,
incluse sau care urmează a fi incluse în cadastrul apelor.

40
 Obiectiv acvatic - o concentraţie de apă la suprafaţă în formele reliefului terenului sau în
subsol, care are graniţe, volum şi caracteristici de regim al apelor.
Terenuri ale fondului apelor sînt terenurile aflate sub ape (albiile cursurilor de apă, cuvetele
lacurilor, iazurilor, lacurilor de acumulare), mlaştinile, terenurile pe care sînt amplasate
construcţii hidrotehnice şi alte amenajări ale serviciului apelor, precum şi terenurile repartizate
 pentru fîşiile riverane de protecţie a apelor rîurilor, bazinelor de apă, canalelor magistrale
intergospodăreşti şi colectoarelor. Ele se divizează în 2 categorii:
1. Terenuri acoperite nemijlocit cu apă;
2. Terenuri adiacente destinate folosirii și protecției apelor.
Obiectivele acvatice în Republica Moldova pot aparţine, cu drept de proprietate publică,
statului sau unităţilor administrativ -teritoriale ori, cu drept de proprietate privată, persoanelor 
 juridice sau fizice.
Scopul de bază al terenurilor fondului apelor constă în deservirea activităților e folosire și
 protecție a obiectivelor acvatice.
În proprietatea publică a statului se află:
a) obiectivele acvatice de suprafaţă situate pe teritoriul a două sau mai multor raioane;
 b) apele subterane;
c) obiectivele acvatice situate pe teritoriul unui raion, destinate satisfacerii necesităţilor 
apărării, sistemului energetic, domeniului transporturilor, obiectivelor de telecomunicaţii,
serviciulu i meteorologic şi altor sisteme de stat;
d) obiectivele acvatice de frontieră;
e) obiectivele acvatice declarate ca arii naturale protejate de stat;
f) obiectivele acvatice parte a staţiunilor balneare de importanţă naţională.
În proprietatea  publică a unităţilor administrativ-teritoriale se află obiectivele acvatice care sînt
situate integral în limitele unităţii administrativ -teritoriale respective şi care nu sînt atribuite în
 proprietatea publică a statului şi nici nu constituie obiect al proprietăţii private a persoanelor 
 juridice sau fizice.
În cazul construcţiei de obiective acvatice, în condiţiile legii, pe terenurile proprietate privată a
 persoanelor juridice sau fizice, acestea devin obiecte ale proprietăţii private, cu excepţia apei
care se atribuie în folosinţă conform legislaţiei în vigoare.
97. Aministrarea și controlul de stat în domeniul folosirii și protecției apelor.
Administrarea de stat în domeniul folosirii şi  protecţiei apelor este exercitată de către Guvern,
autorităţile administraţiei publice locale şi de autorităţile administraţiei publice centrale,
autorizate în modul special în acest scop.
Controlul de stat asupra folosirii şi protecţiei apelor este chemat să asigure:
a) respectarea de către toate persoanele juridice şi fizice, indiferent de formă de proprietate, a
modului stabilit de folosire a apelor;
c) executarea obligaţiunilor şi prescripţiilor privind protecţia apelor, prevenirea şi lichidarea
efectelor lor distructive, respectarea regulilor de ţinere a evidenţei apelor, precum şi altor 
reguli, stabilite de legislaţia apelor.
Organul central de administrare a complexului unic al apelor pe întreg teritoriul țării este
Concernul Republican pentru gospodărirea apelor ”Apele Moldovei”. În compenența lui sînt
incluse mai multe asociații de producție, reparație și exploatare acvatică.
41
 Agenţia exercită următoarele atribuţii:
a) organizează proiectarea şi construcţia sistemelor de aprovizionare cu apă potabilă şi
canalizare, exploatarea tehnică a lacurilor de acumular e de uz comun, conform principiului de
 bazin hidrografic, precum şi a digurilor de protecţie;
 b) organizează exploatarea şi reparaţia sistemelor de desecare şi de irigare, a sistemelor de
aprovizionare cu apă potabilă şi canalizare;
c) asigură efectuarea lucrărilor de reparaţie centralizată a staţiilor de desecare şi de irigare, a
sistemelor de aprovizionare cu apă potabilă şi canalizare;
d) acumulează şi analizează sistematic informaţia privind starea ramurii, ţine Registrul de
evidenţă primară al fondului apelor, cu prezentarea acestei informaţii organelor ierarhic
superioare;
e) ţine evidenţa statistică de stat a utilizării apelor, evidenţa fondului apelor şi celui
ameliorativ; participă la elaborarea Cadastrului de Stat al Apelor, formează banca de date în
domeniu, etc.
98. Reglementarea juridică a folosirii fondului acvatic.
Poate fi beneficiar de folosinţă a apei orice persoană juridică şi fizică, indiferent de forma de
 proprietate.
Apa ca resursă naturală este proprietate publică exclusivă şi poate fi atribuită doar în folosinţă,
în modul stabilit de legislaţia în vigoare.
Folosinţa apei se clasifică în funcţie de:
a) scopul folosirii apei;
 b) parametrii obiectivelor acvatice;
c) condiţiile tehnice de folosire a apei;
d) condiţiile de atribuire în folosinţa a obiectivelor acvatice;
e) caracterul folosirii apei;
f) metodele de folosire a obiectivelor acvatice;
f) acţiunea folosirii apei asupra obiectivelor acvatice.
Obiectivele acvatice se atribuie în folosinţă în primul rînd în scopul satisfacerii necesităţii de
apă potabilă şi menajară a populaţiei.
Beneficiarii de folosinţă a apei au dreptul să folosească obiectivele acvatice numai în scopurile
 pentru care acestea le-au fost atribuite.
Dreptul de folosinţă a apei, acordat persoanelor juridice şi fizice, se sistează în cazurile:
a) dispariţiei necesităţii de folosinţă a apei sau renunţării la ea;
 b) expirării termenului de folosinţă a apei;
c) lichidării persoanei juridice;
d) transmiterii in stalaţiilor pentru gospodărirea apelor şi dispozitivelor tehnice altor 
 beneficiar de folosinţă a apei;
e)apariţiei necesităţii de a retrage obiectivele acvatice din folosinţa separată.
f) înrăutăţirii calităţii apelor de suprafaţă în urma deversărilor de poluanţi.
Folosirea apei în funcție de destinație:
1. Pentru satisfacerea necesităţilor de apă potabilă, menajeră şi de altă natură, precum şi pentru
aprovizionarea întreprinderilor alimentare se atribuie în folosinţă obiective acvatice, ap ele
cărora întrunesc cerinţele sanitare stabilite.
42
2. În scopuri curative şi de asanare, obiectivele acvatice sunt folosite pentru: scopuri curative și
de asanare, odihnă și sport, pescuit amator și sportiv, navigație cu ambarcațiuni.
3. Pentru necesități agricole, valorificarea se realizează atît prin beneficierea de folosinţă
generală a apei, cît şi prin beneficierea de folosinţă specială a apei.
4. În scopuri industriale;
5. Pentru satisfacerea necesităților de transport;
6. Pentru satisfacerea necesit ăților piscicole;
7. Pentru satisfacerea necesităților vînătorești și a rezervațiilor naturale;
8. Pentru deversarea apelor reziduale.
99. Răspunderea pentru încălcarea legislaţiei apelor .
a) ocuparea nelegitimă a obiectivelor  acvatice sau folosirea nelegitimă a apelor;
 b) captarea apei cu încălcarea regimului stabilit de folosinţă;
c) poluarea şi impurificarea apelor;
d) darea în exploatare a unor întreprinderi, obiective comunale şi altor obiective neutilate cu
construcţiile şi instalaţiile corespunzătoare pentru prevenirea poluării şi impurificării apelor sau
a efectelor lor distructive;
e) folosirea neraţională, lipsită de spirit gospodăresc, a apei;
f) încălcarea regimului de protecţie a apelor la  bazinele de recepţie, care provoacă
impurificarea lor, eroziunea solului şi alte fenomene periculoase;
g) executarea neautorizată a lucrărilor hidrotehnice şi a altor lucrări care afectează starea
apelor;
h) deteriorarea construcţiilor şi instalaţiilor hidrotehnice, de gospodărire şi de protecţie a
apelor, inclusiv a reţelelor şi instalaţiilor sistemelor de alimentare cu apă potabilă;
i) încălcarea regulilor de exploatare a construcţiilor şi instalaţiilor de gospodărire a apelor.
100. Fondul forestier.
Fondul forestier -  pădurile, terenurile destinate împăduririi, terenurile afectate gospodăriei
silvice, precum şi terenurile neproductive, incluse în amenajamentele silvice . Elementul central
al fondului forestier îl ocupă pădurile.
Pădure - element al landşaftului geografic, unitate funcţională a biosferei, compusă din
comunitatea vegetaţiei forestiere (în care domină arborii şi arbuştii), păturii vii, animalelor şi
microorganismelor, care în dezvoltarea lor biologică sînt interdependente şi acţionează asupra
habitatului lor . Sînt considerate păduri terenurile acoperite cu vegetaţie forestieră cu o suprafaţă
de peste 0,25 ha.
Componența fondului forestier:
1. terenuri destinate împăduririi (cît și reîmpăduririi);
2. terenuri care servesc necesităților de cultură, producție și administrație silvică (pepeniere,
 plantații cu arbuști decorativi și fructiferi, terenur destinate asigurării cu hrană a vînatului
și a animalelor care aparțin unităților silvice, terenuri arabilr, fînețe, pășuni date în
folosință temporară personalului silvic pentru activități auxiliare, terenuri ocupate de
drumuri forestiere);
3. terenuri neproductive (mlaștini, stîncării, pante abrupte, alunecări de teren).
Fondul forestier nu include:
a) perdelele forestiere de protecţie amplasate pe terenurile cu destinaţie agricolă;
 b) perdelele forestiere de protecţie şi plantaţiile de arbori şi arbuşti situate de -a lungul
căilor de comunicaţie şi pe terenurile fondului acvatic;

43
 c) grădinile botanice, dendrologice şi zoologice, spaţiile verzi ale localităţilor urbane şi
rurale.
Pădurile în Republica Moldova, folosite în interes public, fac obiectul exclusiv al proprietăţii
 publice. Conform legislaţiei, ele pot fi date în gestiune sau în folosinţă.
Atribuirea terenurilor la fondul forestier  se efectuează în baza amenajamentelor silvice, care
reprezintă un sistem de măsuri de asigurare a gestiunii naționale a terenurilor fondului silvic,
realizarea folosințelor silvice, regenerarea eficientă, pază și protecție a pădurilor, promovarea
unei politici tehnico- științifice unice bazate pe concepția de dezvoltare a silviculturii.
101. Administrarea și controlul de stat în domeniul folosirii și protecției fondului forestier.
Administrarea de stat a fondurilor forestier şi cinegetic este exercitată de Guvern, autorităţile
administraţiei publice locale, organele silvice de stat, alte organe împuternicite în acest scop.
Administrarea şi gospodărirea fondului forestier trebuie să asigure:
a) dezvoltarea durabilă a pădurilor şi menţinerea în ele a biodiversităţii;
 b) in tensificarea funcţiilor de protecţie a apelor, igienico-sanitare, de reglare climaterică şi a
altor funcţii ale pădurilor în scopul ocrotirii sănătăţii populaţiei şi protecţiei mediului
înconjurător;
c) regenerarea, extinderea, ameliorarea compoziţiei şi a calităţii pădurilor, sporirea
 productivităţii acestora;
d) elaborarea şi aplicarea unui complex de măsuri diverse şi reglementarea activităţii
organelor silvice de stat privind aducerea şi menţinerea pădurilor în starea corespunzătoare
funcţiilor lor ecologice şi social-economice;
e) continuitatea eficienţei funcţionale a pădurilor şi valorificarea raţională a resurselor 
silvice.
De competenţa Parlamentului ţin:
a) reglementarea legislativă a relaţiilor silvice;
 b) determinarea direcţiilor fundamentale ale politicii statului privind dezvoltarea durabilă,
folosirea, regenerarea, paza şi protecţia pădurilor;
c) stabilirea împuternicirilor autorităţilor administraţiei publice locale privind folosirea,
regenerarea, paza şi protecţia pădurilor;
d) soluţionarea altor probleme privind reglementarea relaţiilor silvice.
De competenţa Guvernului ţin:
a) prezentarea Parlamentului a proiectelor de acte legislative privind relaţiile silvice,
strategiile naţionale de dezvoltare durabilă a fondului forestier şi cinegetic şi includerea lor în
 programele şi planurile de dezvoltare a ţării;
 b) realizarea administrării de stat a fondurilor forestier şi cinegetic prin abilitarea autorităţii
centrale de specialitate respective a adm inistraţiei publice cu dreptul de a transmite în folosinţă
terenurile fondului forestier proprietate publică, dar fără dreptul de a dispune de ele;
c) exercitarea controlului de stat asupra stării, folosirii, regenerării, pazei şi protecţiei
fondurilor  forestier şi cinegetic;
d) stabilirea procedurii de eliberare a lemnului pe picior;
e) elaborarea şi implementarea planurilor de constituire a reţelei naţionale de arii naturale
 protejate de stat şi a altor zone, care necesită măsuri speciale de organizare şi gestionare;
f) stabilirea principiilor de plată pentru folosinţele şi produsele silvice;
g) stabilirea modului de clasificare a pădurilor pe grupe, subgrupe şi categorii funcţionale;
h) aprobarea posibilităţii de recoltare a masei lemnoase în procesul tăierilor de produse
 principale;
44
 i) stabilirea unei proceduri unice de ţinere a evidenţei de stat a fondului forestier  şi a
cadastrului silvic de stat;
 j) soluţionarea probelemelor ce ţin de atribuirea terenurilor din fondul f orestier pentru
necesităţi de stat şi publice;
k) soluţionarea problemelor ce ţin de atribuirea în gestiune a terenurilor din fondul forestier,
etc.
De competenţa autorităţilor administraţiei publice locale ţin:
a) exercitarea controlului asupra st ării, folosirii, regenerării, pazei şi protecţiei fondurilor 
forestier şi cinegetic;
 b) repartizarea terenurilor din fondul forestier;
c) înregistrarea drepturilor de gestiune şi de folosinţă a terenurilor din fondul forestier;
d) organizarea ţinerii evidenţei de stat a fondului forestier şi a cadastrului silvic de stat;
e) acordarea de sprijin organelor silvice de stat la amenajarea sectoarelor silvice în locurile
de agrement;
f) lichidarea, în comun cu organele silvice de stat, a ince ndiilor de pădure;
g) lichidarea, în comun cu organele silvice de stat, a efectelor incendiilor de pădure şi
calamităţilor naturale;
h) elaborarea, coordonarea şi organizarea îndeplinirii, în comun cu organele silvice de stat, a
 programelor locale  privind dezvoltarea durabilă, folosirea, regenerarea, paza şi protecţia
 pădurilor.
Autoritatea silvică centrală Serviciul Silvic:
a) organizează investigaţii ştiinţifice ale componentelor diversităţii biologice forestiere,
elaborează măsuri pentru conservarea şi folosirea lor raţională, determinîndu-le cantitativ şi
valoric resursele, evidenţiind procesele şi activităţile care influenţează starea acestora;
 b) contribuie la restabilirea ecosistemelor degradate, precum şi a speciilor periclitate şi pe
cale de dispariţie;
c) efectuează sistematic (la fiecare 5 ani) analiza şi confruntarea informaţiei privind
conservarea diversităţii biologice şi folosirea raţională a resurselor genetice şi biologice;
d) contribuie la informarea publicului despre dezvoltarea durabilă a fondurilor forestier şi
cinegetic, starea diversităţii biologice forestiere, asigurîndu -i acces liber la informaţie şi
 participare la procesul de luare a deciziilor, etc.
102. Reglementarea juridică a folosirii fondului forestier.
Terenurile din fondul forestier pot fi atribuite în folosinţă persoanelor juridice şi/sau fizice în
scopurile prevăzute de prezentul cod în condiţii de arendă, folosinţă gratuită şi folosinţă de
scurtă durată.
Încetarea dreptului de folosinţă a terenurilor din fondul forestier are loc în cazurile:
a) renunţării benevole la efectuarea folosinţelor silvice;
 b) expirării termenului pentru care a fost oferit dreptul de folosinţă a terenurilor din fondul
forestier;
c) suspendării activităţii întrepr inderilor, instituţiilor, organizaţiilor şi cetăţenilor care
 beneficiau de folosinţe silvice;
d) folosirii fondului forestier cu încălcarea regulilor şi modului stabilit de folosire;
e) neachitării la termen a plăţii pentru folosinţele silvice;
f) scoaterii terenurilor din fondul forestier pentru necesităţi de stat şi publice;
g) expirării termenului contractului de arendă.
Folosințele silvice:
45
 1. recoltarea masei lemnoase, care se efectuează prin tăieri principale și secundare;
2. recoltarea masei lem nose auxiliare și a materiei prime tehnice;
3. folosințele silvice accesorii, care se clasifică în 2 categorii: 1. Accesibile –  care nu
necesită o permisiune specială; 2. Limitate - cu regim special;
4. folosirea terenurilor din fondul forestier pentru necesitățile gospodăriilor cinegetice;
5. folosirea terenurilor din fondul forestier în scopul de cercetare științifică;
6. folosirea pădurilor în scop recreativ.
Folosinţele silvice se efectuează contra plată.
Plăţile pentru folosinţele silvice sînt folosite pentru paza pădurilor, sporirea calităţii lor,
stimularea materială a deţinătorilor de terenuri din fondul forestier, precum şi pentru
amenajarea pădurilor.
103. Cadastrul silvic de stat.
Ţinerea evidenţei de stat a fondului forestier şi a cadastrului silvic de stat are drept scop
organizarea folosirii raţionale a fondului forestier, regenerării, pazei şi protecţiei eficiente a
 pădurilor, exercitarea controlului sistematic al schimbărilor calitative şi cantitative ale
 pădurilor, asigurarea autorităţilor administraţiei publice locale, întreprinderilor, instituţiilor,
organizaţiilor şi cetăţenilor interesaţi cu informaţii despre fondul forestier.
Cadastrul silvic de stat conţine un sistem de informaţii despre regimul juridic al fondului
forestier, clasificarea  pădurilor pe grupe şi categorii funcţionale, aprecierea lor sub raport
economic, altă informaţie necesară pentru gospodărirea fondului forestier  şi evaluarea
rezultatelor activităţii economice în fondul forestier.
Ţinerea evidenţei de stat a fondului forestier  şi a cadastrului silvic de stat se efectuează de
către organele silvice de stat pe baza amenajamentelor silvice, inventarierilor şi cercetărilor 
fondului forestier, conform unui sistem unic.
Materialele evidenţei de stat a fondului forestier sînt corelate cu datele din cadastrul funciar.
Monitoringul forestier  reprezintă un sistem de observaţii şi prognozări pentru relevarea
schimbărilor stării pădurilorm descoperirea și prevenirea proceselor și tendințelor negative din
 păduri.
104. Răspunderea juridică pentru încălcarea legislației silvice.
Contravenţii silvice sînt considerate:
a) tăierea ilicită şi vătămarea arborilor şi arbuştilor  pînă la gradul de încetare a creşterii lor;
 b) vătămarea ilicită a arborilor şi arbuştilor care nu întrerupe creşterea lor;
c) nimicirea şi vătămarea pădurilor ca rezultat al incendierii sau folosirii neglijente a
focului;
d) încălcarea regulilor de apărare împotriva incendiilor  şi regulilor sanitare în pădure;
e) distrugerea şi vătămarea culturilor silvice, arboreturilor tinere provenite prin
regenerare naturală, seminţişului natural şi preexistent de pe terenurile destinate
reîmpăduririi;
f) distrugerea şi vătămarea puieţilor şi butaşilor din  pepiniere şi plantaţii silvice;
g) încălcarea termenelor de restituire a terenurilor  din fondul forestier sau neonorarea
obligaţiunilor de aducere a terenurilor  în stare utilă de folosire;
h) încălcarea modului şi a termenelor de împădurire a parchetelor exploatate şi a terenurilor 
neîmpădurite din fondul forestier;
i) folosirea neautorizată a terenurilor din fondul forestier pentru defrişare, construcţia de
clădiri administrative, depozite şi alte obiecte;

46
  j) colectarea sau nimicirea plantelor, capturarea sau nimicirea animalelor incluse în Cartea
Roşie a Republicii Moldova şi în anexele la Convenţia privind comerţul internaţional cu specii
sălbatice de faună şi floră pe cale de dispariţie (CITES);
k) recoltarea neautorizată a ierbii şi  păşunatul ilicit al vitelor pe terenurile din fondul
forestier;
l) folosinţa specială neautorizată a obiectelor regnului animal şi regnului vegetal;
m) încălcarea modului stabilit de tăiere, colectare şi transport al masei lemnoase;
n) distrugerea şi deteriorarea semnelor de restricţie, indicatoarelor de amenajament
silvic şi bornelor  silvice, obiectelor de agitaţie şi informaţie vizuală, îngrădirilor de
interdicţie şi a construcţiilor din locurile de agrement;
o) distrugerea şi deteriorarea fîneţelor  şi  păşunilor  de pe terenurile din fondul forestier;
 p) distrugerea şi deteriorarea canalelor de desecare, sistemelor de drenaj, drumurilor şi
instalaţiilor inginereşti de pe terenurile din fondul forestier;
q) distrugerea şi deteriorarea muşuroaielor de furnici;
r) amplasarea neautorizată a stupilor  şi a  prisăcilor  pe terenurile din fondul forestier sau
nerespectarea  prescripţiilor  din biletul silvic î n cazul amplasării lor;
s) decopertarea şi distrugerea neautorizată a litierei,  păturii vii şi a stratului de sol fertil
 pentru a le folosi în alte scopuri decît cele silvice;
t) poluarea fondului forestier cu deşeuri şi reziduuri de c onstrucţie, menajere şi de altă
natură;
u) circulaţia şi parcarea autovehiculelor, altor mijloace de transport pe terenurile
din fondul forestier, în afara drumurilor publice şi în locuri interzise;
v) nimicirea faunei de pădure,cu excepţia speciilor de carantină.
105. Regnul animal ca obiect de protecție și utilizare.
Cadrul juridic pentru asigurarea protecției eficiente și folosirii raționale a resurselor regnului
animal îl constituie Legea regnului animal.
Legea reglementează relaţiile în domeniul protecţiei şi folosirii animalelor sălbatice (mamifere,
 păsări, reptile, amfibii, peşti, insecte, crustacee, moluşte etc.), denumite în continuare animale,
care vieţuiesc în mod natural pe uscat, în apă, în atmosferă sau în sol, populează perma nent sau
temporar teritoriul republicii.
Relaţiile în domeniul protecţiei şi folosirii animalelor domestice, precum şi a animalelor 
sălbatice întreţinute în captivitate sau semicaptivitate în scopuri economice, ştiinţifice, cultural -
educative şi estetice, sînt reglementate de legislaţia respectivă.
Regn animal - cea mai mare categorie sistematică în biologie.Totalitatea unor specii de
animale care vieţuiesc în mod natural pe uscat, în apă, în atmosferă sau în sol, inclusiv
monocelulare, nevertebrate şi cordate.
ul animal este proprietate a statului. Asigurarea ocrotirii şi conservării regnului animal
constituie responsabilitatea statului.
106. Administarea și controlul de stat în domeniul protecției și folosirii regnului animal.
Administraţia de stat în domeniul protecţiei şi folosirii resurselor regnului animal se realizează
de către Guvern prin intermediul Departamentului Protecţia Mediului Înconjurător, autorităţilor 
administraţiei publice locale.
Competenţa Guvernului şi a autorităţilor administraţiei publice locale
Guvernul adoptă acte normative şi standarde ecologice în domeniul protecţiei şi folosirii
raţionale a animalelor şi habitatului lor, aprobă programele de stat în scopul menţinerii
echilibrului ecologic şi diversităţii regnului animal, organizează realizarea lor.
47
 Autorităţile administraţiei publice locale de comun acord cu Departamentul Protecţiei Mediului
Înconjurător exercită controlul asupra protecţiei şi folosirii resurselor regnului animal,
coordonează amplasamentele obiectelor care afectează starea regnului animal, programele de
acţiuni în domeniul protecţiei, folosirii şi reproducerii regnului animal, efectuează măsuri de
 protecţie şi ameliorare a habitatului animalelor, limitează drepturile beneficiarilor regnului
animal.
Departamentul Protecţia Mediului Înconjurător  coordonează şi exercită controlul de stat asupra
respectării legislaţiei cu privire la protecţia şi folosirea regnului animal.
Organizaţiile social- politice, sindicatele, societăţile vînătorilor şi pescarilor, societăţile
ştiinţifice şi alte organizaţii obşteşti  pot acorda sprijin autorităţilor publice şi pot participa
nemijlocit la munca de educaţie ecologică a populaţiei, la realizarea măsurilor de protecţie şi
folosire raţională a resurselor regnului animal, pot crea, conform regulamentelor (statutelor) lor,
de comun acord cu Departamentul Protecţia Mediului Înconjurător şi cu autorităţile
administraţiei publice locale inspectorate ecologice obşteşti.
Cetăţenii sînt datori să păstreze şi să ocrotească regnul animal. Ei  pot participa personal sau
 prin intermediul organizaţiilor obşteşti la realizarea măsurilor de protecţie, folosire raţională a
resurselor regnului animal, pot prezenta propuneri corespunzătoare autorităţilor publice şi
organizaţiilor obşteşti, pot comunica despre încălcările legislaţiei cu privire la protecţia şi
folosirea resurselor regnului animal.
Cerințele principle privind protecția și folosirea resurselor regnului animal:
a) conservarea diversităţii de specii de animale care vieţuiesc în mod natural;
 b) protecţia şi ameliorarea habitatului, condiţiilor de reproducere şi căilor de migraţie a
animalelor;
c) conservarea integrităţii biocenozelor;
d) reglementarea efectivului de animale în scopul menţinerii echilibrului ecologic, ocrotirii
sănătăţii populaţiei şi  prevenirii pagubelor ce pot fi cauzate economiei naţionale;
e) repararea completă a pagubelor cauzate habitatului animalelor şi regnului animal şi
alocarea de mijloace cu destinaţie specială pentru restabilirea efectivului de animale sau a
mediului lor de trai.
f) luarea măsurilor necesare pentru menţinerea populaţiei speciilor la nivelul cerinţelor 
ecologice, ştiinţifice şi culturale, ţinînd cont de condiţiile economice şi de recreare din teritoriu,
sau crearea condiţiilor pentru adaptarea populaţiei speciilor la condiţiile respective.
107. Dreptul de beneficiere a resurselor regnuli animal.
Beneficiari ai regnului animal pot fi persoane fizice şi juridice, indiferent de tipul de
 propritate şi forma de organizare juridică.
Respectînd cerinţele prevăzute de legislaţie, pot fi practicate următoarele modalităţi de folosire
a resurselor regnului animal:
a) vînătoarea sportivă şi de amatori;
 b) pescuitul industrial, sportiv şi de amatori;
c) dobîndirea de animale care nu constituie obiecte ale vînatului şi pescuitului;
d) folosirea în scopuri economice, ştiinţifice, cultural-educative şi estetice;
e) folosirea proprietăţilor utile ale animalelor şi a produselor activităţii vitale a acestora.
Persoanele fizice şi juridice au dreptul să practice doar acele modalităţi de folosire a resurselor 
regnului animal, care sînt stabilite de prezenta lege şi permise în perioada respectivă sau pe
teritoriul respectiv de către organele de stat pentru protecţia şi folosirea resurselor regnului
animal şi de către autorităţile administraţiei publice locale.
48
 Drepturile de folosinţă a resurselor regnului animal pot fi limitate de către organele de control şi
de autorităţile administraţiei publice locale în cazurile reducerii efectivului de animale sau
retragerii din folosinţă a unor specii de animale în scopul protecţiei lor.
Obligaţiunile beneficiarilor regnului animal
a) să respecte regulile, normele, termenele stabilite şi alte cerinţe de protecţie şi folosire a
resurselor regnului anumal;
 b) să folosească resursele regnului animal utilizînd mijloace ce nu prejudiciază integritatea
 biocenozelor natur ale şi asigură protecţia animalelor care nu au fost oferite în uzufruct;
c) să ţină evidenţa efectivului de animale oferite în uzufruct, cu excepţia celor din pescuitul
industrial, să verifice starea mediului lor de trai;
d) să realizeze măsurile necesare pentru reproducerea regnului animal;
e) să acorde ajutor multilateral organelor de stat, altor organe care exercită controlul asupra
 protecţiei şi folosirii resurselor regnului animal;
f) să nu admită degradarea habitatului animalelor;
g) să repare pagubele cauzate regnului animal;
. h) să se călăuzească de principiile folosirii raţionale a regnului animal pentru asigurarea
echilibrului ecologic;
i) să se asigure de faptul că folosirea resurselor regnului animal nu împiedică luarea
măsurilor pentru conservarea populaţiilor speciilor rare, vulnerabile şi periclitate şi a speciilor 
migratoare de animale.
Dreptul de folosinţă a resurselor regnului animal se sistează în cazul:
a) dispariţiei necesităţii de folosinţă sau renunţării la ea;
 b) expirării termenului de folosinţă stabilit;
c) apariţiei necesităţii de retragere din folosinţă a unor specii de animale în scopul protecţiei
lor;
d) lichidării unităţii căreia i s -a acordat dreptul de folosinţă;
e) neachitării la termen a plăţii pentru folosirea animalelor;
f) nerespectării de către beneficiar a regulilor, normelor, termenelor stabilite şi altor cerinţe de
 protecţie şi folosire a resurselor regnului animal.
108. Măsurile juridice de protecție a resurselor regnului an imal.
Protecţia regnului animal se asigură prin:
a) stabilirea regulilor, normelor, termenelor şi altor cerinţe de protecţie, folosire şi
reproducere a resurselor regnului animal;
 b) prevederea măsurilor de protecţie a animalelor în proiectele de amenajare a teritoriului, de
irigaţie, de construcţii şi în alte proiecte;
c) neadmiterea folosirii neautorizate a resurselor regnului animal;
d) protecţia şi ameliorarea habitatului, condiţiilor de reproducere şi căilor de migraţie a
animalelor;
e) încasarea amenzilor şi despăgubirilor pentru pagubele cauzate animalelor şi habitatului
lor;
f) crearea de arii naturale protejate de stat;
f 1) crearea de noi biotopuri, protecţia celor existente sau restabilirea biotopurilor degradate;
g) reproducerea în condiţii de captivitate a speciilor de animale rare, periclitate şi vulnerabile;
h) limitarea scoaterii animalelor din mediul natural şi aclimatizarea de specii noi;
i) recultivarea terenurilor deteriorate şi crearea condiţiilor de vieţuire şi reproducere pentru
speciile de animale folositoare;
49
  j) acordarea de ajutor animalelor în caz de îmbolnăvire sau pericol de pieire, ca urmare a
calamităţilor naturale şi a altor cauze;
k) efectuarea de cercetări ştiinţifice în domeniul protecţiei şi folosirii resurselor regnului
animal;
l) efectuarea monitoringului asupra proceselor şi fenomenelor ce au loc în lumea animală;
m) educaţia ecologică a populaţiei.
109. Cadastrul de stat al regnului animal.
Cadastrul de stat al regnului animal , care conţine totalitatea informaţiilor despre arealul,
efectivul, locurile de vieţuire şi reproducere a animalelor şi folosirea lor, se întocmeşte pe o
 perioadă de 10 ani de către Academia de Ştiinţe a Moldovei pe baza evidenţei de stat a
animalelor.
Controlul asupra ţinerii Cadastrului de stat al regnului animal se exercită de către
Departamentul Protecţia Mediului Înconjurător.
Ţinerea evidenţei de stat şi a Cadastrului de stat al regnului animal se efectuează din contul
statului, conform regula mentului şi formularelor elaborate de către Academia de Ştiinţe a
Moldovei şi care sînt obligatorii pentru toţi subiecţii prevăzuţi la art. 34.
Amenajarea cinegetică a fondului silvic de stat este organizată de către autoritatea silvică
centrală şi se efectuează o dată la 10 ani concomitent cu amenajarea silvică de către expediţia
de amenajare silvică.
Ţinerea evidenţei de stat a animalelor şi a folosirii lor se efectuează de către:
a) Academia de Ştiinţe a Moldovei - a animalelor rare, periclitate şi v ulnerabile, a animalelor 
folositoare pentru agricultură şi silvicultură a animalelor care au importanţă pentru cercetări
ştiinţifice;
 b) Ministerul Agriculturii şi Alimentaţiei - a dăunătorilor culturilor agricole, pădurilor şi a
animalelor de vînat;
c) Ministerul Sănătăţii - a animalelor parazite şi agenţilor de boli infecţioase;
d) Societatea vînătorilor şi pescarilor - a animalelor de vînat, a altor animale care vieţuiesc în
terenurile de vînătoare ale fondului cinegetic, atribuţiile societăţii;
d) alte organizaţii şi subunităţi - a speciilor de animale ce ţin de genul de activitate a acestor 
unităţi.
110. Răspunderea juridică pentru încălcarea legilației cu privire la protecția și folosirea
regnului animal.
Persoanele fizice şi juridice vinovate de:
a) încălcarea regulilor vînatului, pescuitului şi a altor modalităţi de folosire a resurselor 
regnului animal:
 b) încălcarea regulilor de protecţie a habitatului, condiţiilor de reproducere şi căilor de
migraţie a animalelor;
c) incendierea vegetaţiei uscate pe terenurile habitate de animale;
d) utilizarea neautorizată a resurselor regnului animal;
e) scoaterea ilicită a animalelor din mediul lor de trai;
f) transmiterea neautorizată a dreptului de folosinţă a resurselor regnului animal;
g) strămutarea, aclimatizarea şi încruzişarea neautorizată a animalelor;
h) comportarea crudă cu animalele;
i) încălcarea regulilor de aplicare a mijloacelor de protecţie a plantelor, a pesticidelor,
îngrăşămintelor minerale, microelementelor şi altor preparate ce pot cauza pagube regnului
animal;
50
  j) păstrarea materialelor şi deşeurilor de producţie fără respectarea măsurilor stabilite pentru
 prevenirea pieirii animalelor;
k) încălcarea regulilor de expediere şi comerţ cu colecţii zoologice precum şi cu obiecte
separate ale regnului animal;
l) construirea de obiective fără respectarea măsurilor de protecţie a regnului animal şi a
habitatului lor şi fără efectuarea expertizei ecologice de stat a proiectelor acest or obiective sau
fără respectarea cerinţelor ei;
m) neinformarea la timp a organelor controlului de stat despre starea şi efectivul animalelor,
despre schimbările observate;
n) neîndeplinirea măsurilor de protecţie, precum şi a indicaţiilor organel or controlului de stat
 privind protecţia regnului animal;
o) nerepararea tuturor pagubelor cauzate şi nealocarea de mijloace pentru restabilirea
efectivului de animale sau a habitatului lor;
 p) participarea fără autorizaţie a genurilor de activitat e legate de întreţinerea, reproducerea,
dobîndirea şi comercializarea animalelor poartă răspundere penală, administrativă, materială şi
disciplinară, în modul şi cuantumurile stabilite de legislaţie.
Litigiile în domeniul protecţiei şi folosirii resurselor  regnului animal, care nu pot fi rezolvate în
condiţiile unei concilieri amiabile între părţile interesate, sînt supuse spre rezolvare instanţelor 
 judecătoreşti conform legislaţiei.
111. Aerul atmosferic ca obiect de protecție.
Aer - amestec unic de gaze (azot şi oxigen, mici cantităţi de argon, neon, heliu, cripton, xenon,
radon, dioxid de carbon, hidrogen, vapori de apă şi diverse particule) de importanţă vitală
majoră, în care pot vieţui organisme vii, cel mai mobil component al mediului, nedefinit prin
hotare şi care, ca urmare a mişcării maselor sale, răspîndeşte urmările influenţei antropogene la
distanţe imprevizibile.
Poluant - orice substanţă în stare solidă, lichidă, gazoasă (de vapori) sau energie (radiantă,
electromagnetică, ionizantă, termică, fonică sau vibrantă), prezentă în aer, care poate
avea o acţiune negativă asupra sănătăţii oamenilor şi/sau a mediului;
CMA de poluanţi - concentraţie maximă admisibilă a poluanţilor din atmosferă, permisă de
reglementările în vigoare pentru anumite zone şi intervale de timp, care nu are acţiune negativă
asupra mediului, normative de calitate a aerului localităţilor, criteriu de calitate a aerului.
Guvernul efectuează administrarea în domeniul protecţiei aerului atmosferic prin
intermediul autorităţii centrale de mediu şi gestionare a resurselor naturale, al Ministerului
Sănătăţii, precum şi al autorităţilor administraţiei publice locale în conformitate cu legislaţia.
Competenţa autorităţii centrale de mediu şi gestionare a resurselor naturale autoritatea centrală
de mediu şi gestionare a resurselor naturale:
a) elaborează şi promovează politica ecologică în domeniu;
 b) elaborează proiecte de acte normative, inclusiv normativele ELA,  programele ecologice şi
direcţiile prioritare privind protecţia aeru lui atmosferic;
d) elaborează sistemul naţional pentru evidenţa de stat a acţiunilor nocive asupra aerului
atmosferic;
e) efectuează monitorizarea poluării aerului;
g) efectuează controlul de stat asupra respectării prevederilor actelor legislative, ale altor 
acte normative privind protecția aerului atmosferic;
i) informează operativ Guvernul, autorităţile administraţiei publice locale şi  populaţia despre
nivelul de poluare a aerului atmosferic, inclusiv în cazurile excepţionale.
51
 Ministerul Sănătăţii:
a) promovează politica de asigurare a calităţii aerului corespunzătoare securităţii sănătăţii şi
 bunăstării oamenilor;
 b) elaborează normativele CMA de poluanţi şi gradul de influenţă fizică nocivă a acestora
asupra aerului atmosferic;
c) estimează starea de sănătate a populaţiei în raport cu nivelul de poluare a aerului şi
eventualele daune pentru sănătatea oamenilor;
d) înaintează  pretenţiile pentru repararea prejudiciilor  cauzate sănătăţii oamenilor;
e) exercită controlul de stat asupra respectării normativelor CMA de poluanţi;
f) examinează documentele şi ia decizii în cazurile de încălcare a legislaţiei privind
 protecţia aerului atmosferic referitoare la ocrotirea sănătăţii;
g) stabileşte dimensiunile zonelor de protecţie sanitară pentru obiectele cu surse de
 poluanţi chimici şi fizici ai atmosferei.
Autorităţile administraţiei publice locale:
a) elaborează măsurile de amenajare şi de creare a spaţiilor verzi în localităţi;
 b) asigură planificarea şi realizarea măsurilor de  prevenire a acţiunilor nocive ale
 poluanţilor asupra aerului atmosferic;
c) asigură informarea sistematică şi operativă a  populaţiei, a persoanelor fizice şi juridice
interesate asupra nivelului de poluare a aerului.
112. Controlul de stat și evidența în domeniul protecți ei aerului atmosferic.
Sînt supuse evidenţei de stat obiectivele cu influenţă nocivă asupra aerului atmosferic, tipurile
şi volumele noxelor emise de ele în aer, precum şi parametrii calitativi şi cantitativi ai efectelor 
nocive asupra acestuia.
Evidenţa de stat a influenţelor nocive asupra aerului atmosferic se ţine din contul statului, după
un sistem unic elaborat de Inspectoratul Ecologic de Stat, informaţia respectivă fiind transmisă
ulterior Departamentului Statisticii. Informaţiile privind influenţel e nocive asupra aerului
atmosferic sînt accesibile populaţiei.
Monitorizarea  poluării aerului se realizează de către Serviciul "Hidrometeo", în modul stabilit
de legislaţie.
Selectarea, acumularea, păstrarea, căutarea şi prelucrarea informaţiei despre starea aerului
atmosferic se efectuează conform unui sistem unic elaborat şi aprobat de Serviciul
"Hidrometeo".
Serviciul "Hidrometeo" asigură sistematic persoanele fizice şi juridice cu informaţii şi
 prognoze asupra nivelului de poluare a atmosferei, gener ată de activităţile economice şi
condiţiile meteorologice.
În cazul în care, din cauza condiţiilor meteorologice nefavorabile, a emisiilor sporite de
 poluanţi şi a altor influenţe nocive asupra aerului atmosferic, în unele zone este periclitată
sănătatea oamenilor, organele Serviciului "Hidrometeo" sînt obligate să informeze de îndată
Guvernul, organele respective ale controlului de stat, autorităţile administraţiei publice locale,
 populaţia şi conducerea întreprinderilor interesate.
La primirea informaţiilor privind poluarea aerului atmosferic, Guvernul, alte autorităţi abilitate
vor lua măsuri urgente pentru reducerea intensităţii emisiilor de poluanţi şi lichidarea altor 
efecte nocive asupra atmosferei.
Controlul de stat în domeniul protecţiei aerului at mosferic se efectuează pentru a asigura
respectarea prezentei legi, a normativelor ELA de poluanţi (emisie limitat admisibilă a
 poluanţilor evacuaţi, stabilită prin calculul dispersiei în aerul atmosferic de la suprafaţa solului
52
 de o sursă sau de un grup de surse de emisie, care nu depăşesc normativele calităţii aerului,
 prevăzute pentru populaţie, regnul animal şi vegetal), a gradului stabilit de influenţă fizică
nocivă asupra atmosferei, a altor legi care conţin norme privind protecţia aerului atmosferic.
Controlul de stat în domeniul protecţiei aerului atmosferic este exercitat de către
Inspectoratul Ecologic de Stat şi serviciul sanitaro-epidemiologic, în modul stabilit de
legislaţie.
Controlul departamental asupra protecţiei aerului atmosferic, inclusiv asupra respectării
normativelor ELA de poluanţi şi a gradului de influenţă fizică nocivă asupra atmosferei, este
exercitat de către ministerele şi departamentele de resort.
113. Măsurile juridice de protecție a aerului atmosferic.
Calitate a aerului - ansamblu de caracteristici calitative şi cantitative ale aerului atmosferic,
care determină starea acestuia.
Persoanele fizice şi juridice care desfăşoară activităţi de producţie generatoare de emisii
 poluante în aerul atmosferic sînt obligate:
a) să întreprindă acţiuni de ordin economico -organizatoric, tehnic şi de altă natură pentru a
asigura îndeplinirea condiţiilor şi reglementărilor autorizaţiilor de emisie, să respecte normele
de protecţie a aerului;
 b) să ia măsuri în scopul reducerii emisiilor de poluanţi;
c) să asigure menţinerea în bună stare, funcţionarea eficientă şi continuă şi controlul
instalaţiilor, utilajelor şi aparatelor pentru purificarea emisiilor;
d) să ţină evidenţa permanentă a compoziţiei, calităţii şi cantităţii emisiilor de poluanţi în
atmosferă;
e) să creeze reţeaua de automonitorizare şi înregistrare automată a emisiilor de poluanţi în
aerul atmosferic, precum şi de folosire a unei metodologii unitare de culegere şi prelucrare
 primară a datelor, cu transmiterea lor către subdiviziunile teritoriale de mediu;
f) să respecte principiul “cel care poluează -  plăteşte” în limitele normelor stabilite, cu
transferul taxelor respective pentru emisiile de poluanţi către fondurile ecologice.
În scopul protecției aerului atmosferic, ministerele, departamentele, agenții economici, sînt
obligați să elaboreze și să realizeze măsuri complexe de protecție a aerului atmosferic care
vizează:
- situațiile excepționale de depăşire a normativelor ELA de  poluanţi,stabilite pentru
într eprindere în autorizația de emisie, ca urmare a poluării excepţionale a aerului;
- cazurile sporirii concentrației de poluanți în aerul atmosferic, provocate de condiţiile
meteorologice nefavorabile;
- emisiile de poluanţi în aerul atmosferic de la mijloacele şi utilajele de transport nu trebuie
să depăşească normativele ELA;
- gradului de influență nocivă asupra atmosferei: impactului dăunător asupra atmosferei al
 proceselor radiante, vibraţiilor, undelor sonore, inclusiv al radiaţiilor şi zgomotelor;
- cerinţele de protecţie a aerului atmosferic la implementarea de descoperiri ştiinţifice, de
invenţii, de noi sisteme tehnologice, la importul utilajului;
-  protecţia aerului atmosferic la extragerea minereurilor, amplasarea şi exploatarea
tericoanelor, haldelor şi gunoiştilor;
- consumul de aer atmosferic pentru necesităţile de producţie;
- impactului antropic asupra factorilor climaterici.
Persoanelor fizice şi juridice care elaborează şi implementează tehnologii moderne nepoluante
 pentru atmosferă li se acordă facilităţile fiscale prevăzute de legislaţie.
53
114. Răspunderea juridică pentru încălcarea legislației cu privire la protecția aerului
atmosferic.
Persoanele fizice şi juridice poartă răspundere administrativă sau penală pentru încălcarea
 prevederilor prezentei legi în caz de:
a) depăşire a normativelor ELA de poluanţi;
 b) depăşire a normativelor influenţei fizice nocive asupra aerului atmosferic;
c) emisie a poluanţilor în atmosferă fără autorizaţia organului de stat abilitat;
d) încălcare a regulilor de exploatare şi neutilizare a utilajului, aparatajului, instalaţiilor care
servesc pentru purificarea şi controlul emisiilor în atmosferă;
e) dare în exploatare a întreprinderilor noi şi a celor reconstruite, a instalaţiilor şi a altor 
obiective neconforme ;
f) producere şi exploatare a mijloacelor de transport la care concentraţia emisiei de poluanţi
depăşeşte normativele CMA de poluanţi;
g) implementare a descoperirilor  ştiinţifice, invenţiilor, propunerilor de raţionalizare, de noi
sisteme tehnologice, substanţe şi materiale, precum şi aplicare a utilajului tehnologic şi a altor 
obiecte, substanţe şi materiale de import neconforme cu reglementările naţionale privind
 protecţia aerului atmosferic şi neînzestrate cu certificate de calitate a  producţiei şi cu mijloace
tehnice de control al emisiilor de poluanţi.
Repararea prejudiciului se face benevol sau în baza deciziei instanţei judecătoreşti, în
corespundere cu taxele aprobate şi metodologia de calculare a cuantumului plăţii pentru
 prejudiciul cauzat, iar în lipsa acestora - în mărimea cheltuielilor suportate de facto pentru
restabilirea stării aerului atmosferic, luîndu -se în calcul pierderile suportate.
115. Noțiunea și componența zonelor naturale protejate.
Arie naturală protejată - spaţiu natural, delimitat geografic, cu elemente naturale reprezentative
şi rare, desemnat şi reglementat în scopul conservării şi protecţiei tuturor factorilor de mediu
din limitele lui.
Fond al ariilor protejate - totalitate a ariilor naturale, a obi ectelor şi a complexelor naturale
 protejate de stat.
Fondul ariilor naturale protejate de stat include obiectele şi complexele naturale cu valoare
 primordială incontestabilă pentru: conservarea biodiversităţii şi habitatelor naturale studierea
 proceselor  naturale, restabilirea echilibrului ecologic, educarea ecologică a populației,
dezvoltarea turismului ecologic.
Fondul ariilor protejate constă din următoarele categorii de obiecte şi complexe naturale:
1) delimitate în conformitate cu clasificarea Uniunii Internaţionale de Conservare a Naturii :
a) rezervaţie ştiinţifică - spaţiu biogeografic terestru şi/sau acvatic de importanţă naţională cu
statut de instituţie de cercetări ştiinţifice, destinat menţinerii intacte a obiectelor şi complexelor 
naturale, conservării biodiversităţii, elaborării bazelor ştiinţifice de protecţie a mediului;
 b) parc naţional - spaţiu natural reprezentativ cu diverse peisaje geografice, obiecte şi
complexe naturale, specii floristice şi faunistice autohtone, destinat utilizării în scop ştiinţific,
recreativ, economic, cultural, instructiv, educativ etc ;
c) monument al naturii - obiect unic al naturii avînd o deosebită valoare ecologică,
ştiinţifică, culturală, istorică şi estetică ;

54
 d) rezervaţie naturală - spaţiu natural, valoros din punct de vedere ştiinţific, destinat păstrării
şi restabilirii unui sau a mai multor componente ale naturii pentru menţinerea echilibrului
ecologic;
e) rezervaţie peisajeră (de peisaj geografic) - sistem natural omogen silvi c, de stepă şi luncă,
de baltă şi mlaştină, avînd valoare ştiinţifică, ecologică, recreativă, estetică, instructivă şi
educaţională, destinat menţinerii calităţilor sale naturale şi efectuării unor activităţi economice
reglementate;
f) rezervaţie de resurse - spaţiu natural care cuprinde resurse deosebit de valoroase, de
importanţă naţională, protejate în scopul conservării lor pentru generaţiile viitoare;
g) arie cu management multifuncţional - spaţiu terestru şi/sau acvatic (arie cu resurse
gospodărite) în care, concomitent cu conservarea naturii, se efectuează valorificarea
reglementată a florei, faunei, resurselor de apă şi păşunilor, se practică turismul reglementat ;
2) care nu ţin de clasificarea Uniunii Internaţionale de Conservare a Naturii:
a) grădină dendrologică;
 b) monument de arhitectură peisajeră;
c) grădină zoologică.
3) stabilite prin alte reglementări internaţionale:
a) rezervaţie a biosferei (Programul UNESCO) -  paţiu geografic terestru şi/sau acvatic cu
elemente şi formaţiuni fizico-geografice, specii de plante şi de animale de importanţă naţională
şi internaţională, cu statut de instituţie de cercetări ştiinţifice, desemnat de UNESCO drept
componentă a patrimoniului natural mondial;
 b) zonă umedă de importanţă internaţională (Convenţia Ramsar) - teritoriu şi/sau întindere
de apă care include diferite tipuri de ecosisteme umede şi corespunde criteriilor de evidenţiere a
zonelor umede de importanţă internaţională ale Convenţiei Ramsar, deţinînd o bogată
diversitate biologică şi avînd un rol important în calitate de habitat pentru păsările acvatice.
Zona umedă de importanţă internaţională, precum şi părţile ei componente, poate avea, în
acelaşi timp, statutul uneia dintre categoriile 1 sau poate include în componenţa sa unul sau mai
multe obiecte din aceste categorii.
a) grădină dendrologică;
 b) monument de arhitectură peisageră;
c) grădină zoologică.
Obiectele şi complexele din fondul ariilor protejate se folosesc pentru:
a) protecţia celor mai reprezentative arii naturale;
 b) păstrarea genofondului;
c) conservarea biodiversităţii;
d)  păstrarea aspectului natural al peisajului geografic;
d1) protecţia căilor de migraţie şi a locurilor de reproducere;
e) ef ectuarea de cercetări ştiinţifice;
f) monitorizarea ariilor naturale protejate;
g) educarea ecologică, culturală, estetică şi recrearea cetăţenilor.
116. Regimul juridic al rezervațiilor naturale.
Rezervația științifică
Rezervaţia ştiinţifică are ca obiectiv prioritar protecţia mediului, efectuarea de cercetări
ştiinţifice, educarea şi instruirea ecologică a populaţiei.
Rezervaţia ştiinţifică are următoarele sarcini:

55
 a) conservarea biodiversităţii şi menţinerea complexului său natural în afara im pactului
antropic;
 b) conservarea staţiunilor terestre şi a habitatelor acvatice (biotopurilor terestre şi acvatice);
c) efectuarea de cercetări ştiinţifice;
d) aplicarea realizărilor ştiinţei din domeniul ariilor naturale protejate şi realiza rea
 programelor ecologice;
e) ţinerea analelor naturii;
f) efectuarea monitoringului ecologic;
g) colaborarea în domeniul ariilor naturale protejate cu organisme şi instituţii de specialitate
din ţară şi din străinătate;
h) popularizarea cunoştinţelor privind protecţia mediului;
h)  pregătirea cadrelor ştiinţifice şi a specialiştilor în domeniul ocrotirii naturii, în special în
cel al ariilor naturale protejate.
Rezervaţia naturală are ca obiectiv asigurarea condiţiilor optime de protejare şi restabilire a
speciilor, a comunităţilor vegetale şi animale semnificative din punct de vedere naţional.
Rezervaţia  peisajeră (de peisaj geografic) are ca obiectiv conservarea peisajelor geografice de
importanţă naţională, utilizarea lor reglementată în scopuri economice, estetice, culturale şi
recreative.
Rezervaţia de resurse are ca obiectiv conservarea resurselor naturale pentru menţinerea lor în
stare naturală în vederea valorificării ulterioare.
Rezervaţia biosferei se fondează în conformitate cu Programul UNESCO "Omul şi biosfera" şi
are ca obiectiv conservarea elementelor şi formaţiunilor fizico-geografice, speciilor de plante şi
de animale de importanţă naţională şi internaţională, efectuarea de cercetări în sistemul
monitoringului global. Teritoriul rezervaţiei biosferei se divizează în următoarele zone
funcţionale:
 zonă nucleu, de protecţie integrală, destinată exclusiv conservării biodiversităţii şi creării
condiţiilor naturale de dezvoltare a biocenozelor. În zona nucleu este interzisă orice activitate
economică. Se permite doar efectuarea de cercetări ştiinţifice;
 zonă tampon, de administrare naturală, obiect de studiere şi de aplicare a rezultatelor 
cercetărilor ştiinţifice pentru conservarea şi dezvoltarea fondului genetic, restabilirea
 principalelor tipuri de păduri, bălţi, lunci, stepe etc.;
 zonă de tranziţie, destinată diminuării impactului antropic din teritoriile adiacente. Terenurile
din zona de tranziţie pot rămîne deţinătorilor, care sînt obligaţi să respecte regimul stabilit în
rezervaţie. În această zonă se permit anumite activităţi tradiţionale de folosinţă a terenurilor,
asociate cu agricultura, silvicultura, păşunatul şi pescuitul.
117. Regimul j uridic al parcurilor naționale.
Parcul naţional are ca obiectiv păstrarea complexelor naturale de o deosebită importanţă
ecologică, estetică şi istorică în vederea armonizării peisajelor geografice şi folosirii lor în
scopuri ştiinţifice, culturale, instructive şi educaţionale.
Parcul naţional are următoarele sarcini:
a) conservarea şi protejarea peisajelor geografice, a obiectelor geomorfologice, a regnului
vegetal şi animal, a monumentelor istorice şi culturale în scopuri ştiinţifice, cognitive,
recreative şi economice;
 b) crearea de condiţii pentru turism şi odihnă;

56
 c) elaborarea şi aplicarea metodelor ştiinţifice de conservare a obiectelor şi complexelor 
naturale în condiţiile folosirii lor în scopuri recreative;
d) popularizarea cu noştinţelor privind protecţia mediului, educarea şi instruirea ecologică a
 populaţiei.
Teritoriul parcului naţional se divizează în următoarele zone funcţionale:
 zona A, de protecţie integrală, care include terenuri destinate restabilirii complexelor 
naturale din parc şi în care este interzisă orice activitate recreativă şi economică. În această
zonă se efectuează numai cercetări ştiinţifice conform unui program aprobat de consiliul
ştiinţific al parcului şi coordonat cu autoritatea centrală pentru mediu;
 zona B, de recreaţie, în care sînt asigurate condiţii  pentru vizitarea locurilor pitoreşti ale
 parcului şi pentru un scurt agrement.
Poate avea cărări turistice, adăposturi pentru timp nefavorabil, locuri pentru ruguri, rezerve
de combustib il, puncte de observaţie, obiecte sanitare, indicatoare, panouri de avertisment,
scheme ale amplasamentului obiectelor naturale, cultural- istorice şi de deservire socială. În
această zonă se efectuează, după caz, lucrări silvice pentru păstrarea şi restabilirea peisajelor 
geografice;
 zona C , de recreaţie, destinată unui agrement de lungă durată. În această zonă se permite
amplasarea de campinguri, hoteluri, moteluri, poiene pentru bivuacuri, baze turistice, birouri de
excursii, centre informaţionale, unităţi de alimentaţie publică, comerciale şi de asistenţă socio -
culturală;
 zona D, economică, unde derulează activităţi economice care nu contravin regimului parcului
naţional, şi anume: cultivarea plantelor agricole tradiţionale pentru zona dată, folosindu-se
metode biologice de combatere a dăunătorilor, aplicîndu-se îngrăşăminte şi chimicale în strictă
conformitate cu normele tehnologice şi cu regulile de securitate sanitară; funcţionarea
diferitelor unităţi în baza utilizării tehnologiilor nepoluante, respectîndu- se regulile de protecţie
a mediului.
Deservirea recreativă a vizitatorilor este organizată de administraţia parcului şi de ministerele şi
departamentele interesate, de comun acord cu autoritatea centrală pentru mediu. Pentru
vizitarea zonelor  B şi C se plăteşte taxă, stabilită în regulamentul parcului naţional.
118. Regimul juridic al parcurilor dendrologice.
Grădina dendrologică are ca obiectiv conservarea unui anumit genofond de specii de arbori,
arbuşti şi de alte plante cu flori ce prezintă interes ştiinţific aplicativ.
Grădina dendrologică are următoarele sarcini de bază:
a) conservarea în condiţii artificiale a colecţiilor de plante (îndeosebi a speciilor rare sau
 periclitate) şi a altor obiecte botanice de importanţă ştiinţifică, didactică, economică şi
culturală;
 b) efectuarea de cercetări ştiinţifice;
c) organizarea de expediţii şi participarea la expediţiile organizate de alte instituţii în scopul
studierii resurselor vegetale şi completării genofondului;
d) crearea de fonduri semincere, schimbul de seminţe şi de plante vii cu diferite instituţii;
e) cultivarea şi selectarea speciilor valoroase de plante din flora spontană şi valorificarea lor 
economică;
f) elaborarea bazelor ştiinţifice ale arhitecturiipeisajere;
g) elaborarea bazelor ştiinţifice şi metodologice ale pro-tec-ţiei contra bolilor şi vătămătorilor 
aduşi de plante intro-ducente;
h) organizarea conferinţelor şi simpozioanelor ştiinţifice;
57