Sunteți pe pagina 1din 3

TIPURI DE TEXTE

TEXTUL este o succesiune ordonată de cuvinte, propoziții, fraze prin care se comunică idei.

Textul narativ (literar)


- Presupune o succesiune de evenimente desfășurate în timp și spațiu.
- Se definește printr-o situație în care există narator, acțiune, personaje, narațiune ca
mod de expunere.
- Accentul cade pe ce se întâmplă.
- Categoria gramaticală care are un rol important este verbul, deoarece indică o
cronologie a evenimentelor. Timpurile verbale folosite frecvent sunt: prezentul,
imperfectul, perfectul simplu și perfectul compus.

Textul informativ (nonliterar)


- Transmite un mesaj într-o manieră organizată, ierarhizată fără a viza stabilirea unei
concluzii.
- Transmite idei, modelează înțelegerea, oferă explicații (în legătură cu anumitediverse
obiecte, fenomene, situații, atitudini ale unor persoane), demonstrează cum se face un
lucru, cum funcționează un aparat etc.
- Are ca scop principal transmiterea unor informații ce privesc date, fapte, fenomene,
din realitate.
- Uneori se poate combina cu texte de tip explicativ, descriptiv sau argumentativ.
- Întrebările care evidențiază specificul textului sunt:
o Despre ce (se informează)? – identific tema/ problema la care se referă textul.
o Cine? – identific autorul
o Ce? – identific cele mai importante idei (ideile principale), apoi detaliile (ideile
secundare)
o Cum? – identific modul în care sunt prezentate informațiile
 Tonul comunicării (sobru, umoristic etc.)
 Limbajul folosit (arhaic, neologic etc.)
 Atitudinea autorului față de cele prezentate (neutră, implicată etc.)
o De ce? – în ce scop este transmisă informația.
- Emițătorul este o prezență estompată, discretă.

- Texte informative:
 Știri
 Articole de ziar
 Texte de tip utilitar:
 Modul de folosire a unor aparate
 Rețete culinare
 Reclame publicitare
 Anunțurile
 Buletinul meteo etic.

Textul descriptiv (literar și nonliterar)


- Evocă scene, persoane, obiecte, emoții și se concentrează asupra detaliilor, prezentate
obiectiv sau subiectiv de către autor.
- Este un text în care sunt prezentate informații despre obiecte, personaje, locuri,
fenomene, spațiul și timpul care însoțesc/ configurează desfășurarea unei acțiuni.
- Modul de expunere predominant este descrierea. Aceasta poate fi:
o Literară (subiectivă) se carecterizează prin următoarele trăsături:
 Înfățișează un peisaj, un personaj, un fenomen;
 Prezintă impresiile pe care le produce obiectul descris;
 Transmite emoții și sentimente;
 Apar imagini artistice (vizuale, auditive, dinamice, olfactive etc.);
 Conține multe figuri de stil (mai ales epitete, metafore, comparații,
personificări, enumerații);
 Predomină substantivele și adjectivele cu valoare de epitet, iar verbele
sunt puține.
- Folosită în textele narative, descrierea are rolul unei pauze narative – timpul narațiunii
avansează, în timp ce timpul acțiunii stă pe loc.
 Tabloul – descrierea unui peisaj, a unor scene din viața socială (ex:
o luptă), a unui interior sau a unui obiect etc.
 Portretul – prezentarea sumară sau amănunțită a trăsăturilor fizice
și/ sau morale ale unui personaj
o Nonliterară (obiectivă) se carecterizează prin următoarele trăsături:
 Oferă informații precise, exacte;
 Nu include păreri, impresii personale;
 Lipsesc figurile de stil;
 Exprimarea este clară și concisă.
 Termenii sunt monosemantici.
 Ghiduri turistice
 Prezentarea unor produse

Textul argumentativ (nonliterar) – are ca scop convingerea cititorilor în legătură cu un


anumit punct de vedere, motiv pentru care scriitorul apelează la diverse strategii retorice.
Acesta presupune:

1. Formularea ipotezei/ problemei/ opiniei; acceptarea sau respingerea totală/ parţială


2. Motivarea alegerii – afirmarea elementelor justificative înlănţuite logic
3. Argumente pro/ contra
 exemple din textul suport care susţin afirmarea de la punctul 1, corelate cu
opinia exprimată
 se apelează la experienţe/ opinii personale, literatură/ cinematografie etc
 se invocă opinii de autoritate
4. Concluzii
 se reia teza şi se enumeră dovezile aduse
 se exprimă poziţia celui care a argumentat
Structuri specifice:

 cred/ consider/ presupun


 evident că/ sigur că/ cu siguranță/
 firește/ desigur
 aşadar/ deci/ prin urmare/ în concluzie
Conectori:

 deoarece/ întrucât/ fiindcă/


pentru că  nu numai...dar şi
 pe de o parte / pe de altă parte  în plus
 atât...cât şi  în primul rând / în al doilea rând
 de aceea  mai întâi/ nu în ultimul rând
 de asemenea  apoi/ de exemplu etc.

Textul eseistic (nonliterar) este în majoritatea cazurilor un text argumentativ, aici


încadrându-se textele de critică literară. Apar neologisme, limbaj elevat (academic), posibile
trimiteri la alte domenii artistice.
- Stilul eseistic este erudit, iar conținutul se bazează pe o viziune complexă asupra vieții.
- Varietatea procedeelor stilistice, ca și faptul că nu presupune un tipar strict, fac ca
această specie să se bucure de interes cam în toate domeniile culturale.

Textul memorialistic (literar) este o scriere care înregistrează o experiență proprie,


acțiunile trăite de autorul însuși. Însa nu cuprinde numai întâmplări la care autorul este
martorul timpului său, ci și experiența altora.
Trăsături:
- îmbină plăcerea de a povesti cu cea de a-și aminti faptele relatate.
- se narează fapte la care au fost uneori martori oculari, actori sau simpli spectatori,
transcriind verosimil, faptul trăit.
- se folosesc unor elemente reale pentru a crea o nouă lume, noi situații care nu se
suprapun și nu se confundă cu realitatea (autorul unui astfel de text nu copiază
realitatea, ci o recrează, o reprezintă, de fapt, într-o manieră proprie).
- textul constituie o expresie a gândurilor, intențiilor, atitudinilor autorului, o
exteriotizare cât mai personală a stării sale afective (punctul de vedere subiectiv)
- limbajul are un caracter reflexiv, cuvintele fiind folosite cu sens figurat (sens
conotativ)

Textul epistolar (literar/ nonliterar) este reprezentat prin scrisori, cu un limbaj colocvial
cu termeni uzuali și cu caracteristici precum localitatea, data, formula de început și formula
de încheiere.

S-ar putea să vă placă și