Sunteți pe pagina 1din 2

Conopidă cu sos de brânză, la cuptor – o

bunătate!

Este foarte săracă în calorii, dar bogată în vitaminele B, C, potasiu, magneziu, calciu și
zinc. Și preparată creativ, conopida este cu adevărat delicioasă. Uite o rețetă de conopidă
cu sos de brânză, ușor de făcut și delicioasă.

Ingrediente/ 4 porții

 o conopidă medie, ruptă în buchețele


 40 g unt
 40 g făină
 400 ml lapte
 2 lingurițe de muștar dulce
 100 g brânză cheddar
 50 g cremă de brânză
 Piper, verdeață după gust

Mod de preparare
1. Preîncălzește cuptorul la 190 grade.
2. Pune buchețelele de conopidă într-o tigaie cu apă sărată și lasă-le să fiarbă timp de 5
minute, până când conopida se înmoaie puțin, dar nu se fărâmițează.
3. Scurge bine conopida.
4. Sosul de brânză cu muștar este tot secretul acestui fel de mâncare. Uite cum îl prepari:
într-o tigaie, lasă la topit untul, adaugă crema de brânză și 2 lingurițe de muștar dulce
(care dau un gust aparte acesui sos), apoi făina, amestecând bine. Lasă un minut pe foc,
apoi îndepărtează tigaia și adaugă puțin câte puțin laptele, amestecând bine. Pune apoi
din nou tigaie la foc mai mic și amestecă în sosul pe care îl lași la fiert încă 2 minute.
5. Pune buchețelele de conopidă într-o tavă pentru cuptor și toarnă sosul, avînd grjă să
acoperi toată conopida. Presară deasupra brânza și lasă la coptor până conopida se
rumenește, dar sosul nu e evaporat.
6. Presară deasupra verdeață sau alte condimente, după gust.

S-ar putea să vă placă și