ISAAC NEWTON

NEWTON (N) unitate de măsură a forţei; a fost denumită astfel în cinstea

fizicianului şi matematicianului englez Isaac Newton.
Isaac Newton s-a nascut la data de 4 ianuarie 1643, in localitatea Woolsthorpe, pe
coasta de răsărit a Angliei.
Băiatului îi făcea plăcere să meşterească fel de fel de jucării mecanice, machete,
şlefuia oglinzi şi lentile, se interesa de chimie şi îi plăcea să deseneze. La vârsta de
optsprezece ani fu admis la Trinity College din Cambridge, unde, în afara orelor de
studiu, lucra la universitate pentru a câştiga ceva bani. Studia matematica, fizica, teologia
şi limbile clasice. În anul 1665 a obţinut titlul de bacalaureat şi trei ani mai târziu a
devenit magistru.
În timpul studenţiei s-a făcut remarcat prin originalitatea deosebită a lucrărilor sale.
Printre primele lui lucrări de cercetare se numără metoda seriilor infinite, calcularea
suprafeţei hiperbolei şi metoda fluxurilor, adică a calcului infinitezimal.
În anul 1669 tânărul Newton a devenit profesor de matematică şi fizică şi a predat
aproximativ douăzeci de ani. Funcţia de profesor nu-i cerea un efort prea mare şi îi lăsa
timp suficient să se dedice cercetării.
În primii ani ai activităţii sale ştiinţifice, Newton s-a interesat de optică, domeniu în care
a făcut numeroase descoperiri. Prin descompunerea luminii albe el a demonstrat că
aceasta nu este omogenă, ci se compune din culorile spectrului, a explicat modul în care
obiectele apar colorate şi a construit cu propria sa mână primul telescop cu oglindă.(lung
de circa 22 cm, cu o oglindă de 5 cm).
Acesta mărea de aproximativ patruzeci de ori, şi Newton l-a donat Societăţii Regale din
Londra, în anul 1871. Un an mai târziu a fost ales membru al acestei Societăţi. În
continuare, a mai descoperit fenomenul interferenţei luminii cunoscut astăzi sub numele
de inelele lui Newton si teoria corpusculară, după care lumina reprezintă un flux de
corpusculi foarte mici. Şi-a grupat rezultatele tuturor cercetărilor din acest domeniu în
lucrarea Optica apărută în anul 1704, în trei volume.
Din anul 1676 a început să se ocupe de mecanică. Descoperirile lui fundamentale din
acest domeniu sunt cuprinse în lucrarea monumentală Principiile matematice ale
filozofiei naturale. Primele două volume se ocupă de mecanica teoretică, iar cel de-al
treilea de mecanică cerească. Newton şi-a formulat aici vestitele lui axiome ale mişcării,
însă scopul fundamental al lucrării este să demonstreze legea gravitaţiei, care derivă din
aplicarea axiomelor mecanicii la mişcarea corpurilor cereşti.
În principiu era reunit tot ce se cunoştea până atunci în domeniul celor mai simple forme
de mişcare ale materiei în ultimii o mie de ani. Marile descoperiri ale lui Newton
reprezintă, de fapt, încununarea muncii mai multor savanţi. Însuşi Newton spunea:
''Dacă eu am văzut mai departe decât alţii, asta este pentru că stăteam pe umerii unor
giganţi''.
Teoriile lui Newton cu privire la spaţiu, timp, masa şi forţă au avut o influenţă
covârşitoare asupra dezvoltării fizicii şi abia în secolul al XX-lea, descoperirile lui Planck
şi Einstein au arătat limitele legilor pe care era construită mecanica lui Newton. Cu toate
acestea, mecanica clasică şi-a păstrat importanţa deosebită, mai ales în domeniul
descoperirilor cu caracter practic.
În anul 1696, lui Newton i se oferă un loc mai bine plătit, ca supraveghetor la
monetărie, în urma succeselor repurtate. În anul 1701 a renunţat definitiv la locul de
profesor de la Trinity College şi doi ani mai târziu a fost ales preşedinte al Societăţii
Regale din Londra, funcţie în care a rămas până la sfârşitul vieţii sale terestre. În anul
1705 regina Anna l-a înnobilat.
În ultimii ani ai vieţii a început din nou să-şi redacteze lucrările şi a elaborat lucrarea
istorico-teologică Chronologia. În pofida renumelui pe care şi-l câştigase, Newton a
rămas toată viaţa un om modest şi simplu. O nepoată l-a îngrijit toata viaţa. A trecut în
astral la 31 martie 1727. Trupul său a fost înmormântat la Westminster Abbey.

LEGILE MISCĂRII

În luna decembrie a anului 1684 Wren a anunţat Societatea că Newton scrisese un

tratat, despre mişcarea corpurilor.În acelaşi timp, Newton a început să scrie lucrarea sa
intitulată “Principiile matematice ale filozofiei naturale”, care a fost publicata în anul
1687.
În aceasta el a emis cele trei legi ale mişcării.
1. Fiecare particulă se deplasează continuu cu viteză constantă într-o linie
dreaptă, dacă nu este obligată de o forţă să îşi schimbe starea __ de
fapt, o formulare a principiului inerţiei al lui Galileo.
2. Forţa care produce o schimbare a mişcării este egală cu produsul dintre
masa particulei şi acceleraţia acesteia.
3. Forţele apar din interacţiunea reciprocă a particulelor, iar forţa
exercitată de o particulă asupra alteia este egală şi opusă cu forţa
exercitată de a doua particulă asupra primei.
Există doua concepte importante conţinute în prima lege.Unul dintre ele este
inerţia: tendinţa obiectelor de a continua ceea ce fac, indiferent că este vorba de
deplasarea de-a lungul unui traseu determinat, rotirea asemenea unei planete, sau
rămânerea în repaus. Celălalt este forţa care schimbă aceasta mişcare: ea poate avea ca
rezultat o accelerare dacă, este în direcţia mişcării, sau decelerare, dacă este în direcţia
opusă. Forţa poate fi exercitată într-un anumit unghi faţă de direcţia mişcării: în acest caz
ea este dizolvată( împărţită) în două componente, una producând accelerare în direcţia
mişcării, cealaltă schimbând direcţia.
Cea de a doua lege faptul că cu cât forţa exercitată asupra unui corp este mai
mare, cu atât accelerarea sa va fi mai mare. Deşi el nu era sigur de ceea ce era ”masa” cu
adevărat, Newton a făcut aici distincţia între masă şi greutate. Greutatea se datorează
forţei de accelerare a gravitaţiei exercitată asupra corpului.
Cea de-a treia lege este de asemenea exprimată în afirmaţia ‘pentru fiecare acţiune
există o reacţie opusă egală’. Un corp aşezat pe o suprafaţă exercită asupra acesteia o
forţă gravitaţională pe care o exercită Pământul. Corpul nu coboară sub suprafaţă, deci
suprafaţa exercită o forţă egală orientată în sus asupra sa.
Această lege explică de asemenea de ce o rachetă poate să se deplaseze prin
spaţiu, deşi acolo nu există aer cu care să interacţioneze. Gazele generate în motorul
rachetei sunt împinse afară prin eşapament, ceea ce înseamnă că racheta exercită forţă
asupra gazelor. Gazele exercită forţă egală asupra rachetei, împingând-o înainte.
Dezvoltând cea de-a treia lege în cazul specific al forţei gravitaţionale, Newton a
emis o altă lege, o afirmaţie a ideii care îi venise pentru prima dată cu 20 de ani în urmă:
două corpuri aflate oriunde în univers se atrag unul pe celălalt cu o forţă proporţională cu
produsul maselor lor şi invers proporţională cu pătratul distanţei dintre ele.

LEGEA ATRACTIEI UNIVERSALE

Fiiind cunoscute curbele descrise de planete, in 1665 Issac Newton a descoperit

legea atractiei universale care justifica deplasarea planetelor in jurul Soarelui. Ca o prima
consecinta a acestei legi, Newton descopera si natura curbelor descrise de comete precum
si cauza perturbatiilor in miscarea Lunii, aceea a precesia echinoctiilor datorita actiunii
satelitului nostru asupra umflaturii ecuatoriale a Terrei, aceea a mareelor carora le-a dat
prima explicatie. Tot el a indicat adevarata forma a Pamantului- aceea a unui elipsoid.
El este descoperitorul calculului infinitesimat.
In fizica descopera spectrul solar si inventeaza telescopul care-i poarta numele
precum si sextantul. A fost un: matematician, fizician si astronom de prim rang.
Toate lucrarile sale sun cuprinse in lucrarea intitulata: Principii ale filozofiei
naturale (1687) despre care Lagrange spune ca este “ cea mai inalta productie a spiritului
omenesc”.

GAURILE NEGRE
O gaura neagra este un obiect prabusit, cum ar fi o stea, care a devenit invizibila.
Este o forta gravitationala asa de mare incat nimic nu poate scapa de pe suprafata ei.
Gaurile negre sunt invizibile deoarece ele „inghit” pana si lumina.
Cele mai mari gauri negre se afla in centrul unor Galaxii, dar originea lor nu este
bine cunoscuta.
Timpul nu exista in interiorul lor.Gravitatia unei gauri negre este atat de mare
incat ea nu lasa nimic sa scape. Este ca un aspirator cosmic.
Astronomii au detectat zeci de gauri negre imense in centrul galaxiilor mai
apropiate, ca si zeci de gauri negre stelare in galaxia noastra. Pentru ca nu se vad direct ,
asemenea obiecte se observa prin influenta pe care o au asupra altor stele in imprejurimi.
 SATELITII
Cuvantul satelit inseamna insotitor si se refera atat la corpurile naturale cat si la
cele fabricate de om care se rotesc in jurul altora in spatiu. Planetele, de exemplu, sunt
sateliti naturali ai Soarelui, iar luna este satelitul natural al Pamantului.Toti ceilalti sateliti
sunt dispozitive artificiale( fabricate), lansate pe orbita de pe Pamant, cu ajutorul
rachetelor. Numeroasele lor utilizari includ supravegherea militara, evaluarea resurselor
Pamantului, prevederea timpului, comunicatiile si cercetarile spatiale.
Ca si in cazul lunii, satelitii artificiali sunt mentinuti pe orbita prin forta de
atractie universala a Pamantului. In lipsa frecarii, in spatiu nu este nevoie de energie care
sa ii mentina in miscare. Totusi, in cele din urma ei incetinesc, coborand la altitudini mai
mici, si ard cand caldura produsa prin frecare cu atmosfera Pamantului devine prea mare.

RACHETELE
Au fost lansate pentru prima oara acum aproximativ 800 de ani.Chinezii le-au
folosit in jurul anului 1200 in bataliile cu mongolii.
In 1500 rachetele au fost folosite la focuri de artificii prima data in Italia.In 1700
au avut un rol important in razboi. In 1792 trupele britanice care luptau in India au fost
bombardate de mici rachete cu carcasa de metal. Acestea s-au dovedit mai eficiente, incat
colonelul Wiliam Congreve, directorul Laboratorului Woolwich din Londra, a decis sa
inceapa fabricarea rachetelor pentru britanici.
In timpul primului razboi mondial(1914- 1918), britanicii au folosit rachete
balistice pentru a dobori avioanele germane.
S-a construit racheta cu combustibil lichid ,care in 1936 a atins un record de 5,6
km. Pionierul german al rachetelor din 1920 a fost Hermann Oberth. In 1927 un grup de
tineri ingineri a format „Societatea de Calatorii in Spatiu”.Opozitia partidului nazist a
fortat grupul sa se dezmembreze in 1934, dar cativa membrii au continuat cercetarile in
domeniul rachetelor cu scopuri militare.
Werner von Braun a construit prima racheta „balistica” – V2 care a fost folosita la
bombardarea Marii Britanii in 1944 si 1945.
Americanii au descoperit racheta cu fotoni( particule de lumina) – puterea
constand din simple raze de lumina emanate la coada ei.