2.

PIATA VALUTARA INTERBANCARA

2.1. CREAREA UNEI PIETE VALUTARE INTERBA NCARE

În mecanismul pietei valutare interbancare se utilizeaza termeni specifici al

caror înteles este cel redat mai jos.
Arbitraj – operatiune de cumparare si vânzare în scopul realizarii unui profit
nespeculativ din diferentele de cursuri si randamente:
Ø arbitraj valutar – operatiune bancara de cumparare si vânzare de
valuta în scopul exclusiv al realizarii unui profit din diferentele de cursuri valutare;
Ø arbitraj al dobânzilor – urmareste obtinerea unui profit din diferenta de
dobânda existenta la un plasament de capital sau prezumata a se realiza în timp.
Arbitrajul permite evitarea divergentelor ratelor respective care, urmare
concurentei, nu se îndeparteaza prea mult unele de altele.

Intermediari agreati – bancile, institutiile financiare nebancare sau birourile

(casele) de schimb valutar autorizate sa efectueze operatiuni cu valute.

Brokeri (curtieri) – pun în relatii cumparatorii si vânzatorii fara a face

operatiuni în cont propriu.

Operatiuni valutare la termen (forward) este operatiunea de schimb în

care executarea aranjamentului de livrare (plata) intervine dupa minim doua zile de
la data încheierii operatiunii. Operatiunea la termen „sec” este o cumparare (sau o
vânzare) la termen de valuta care nu are drept contrapartida o operatiune la vedere.
În perioada de tranzitie la piata valutara interbancara, respectiv de
implementare a structurilor adecvate, sistemul de cotare este vânzarea de valuta în
licitatii bilaterale în cadrul carora atât ofertele cât si cererile de devize sunt
determinate în sedintele de licitatie. Acestea nu reprezinta cedari de devize la banca
centrala, cedari care pot exista în cadrul vânzarii la licitatia unilaterala.
Sedinta de adjudecare permite determinarea cursului (ratei) de schimb
(exchange rate, le taux de change) care aduce piata în echilibru.
Banca centrala participa discretionar la aceste sedinte cu cereri ori oferte de
valuta.
Pe o piata valutara interbancara, cotatia reprezinta stabilirea unui raport
valoric (curs/rata de schimb) între doua monede, un pret stabilit liber pe baza de
cerere si oferta.
Cotatia directa este atunci când moneda nationala este exprimata în functie de
o unitate monetara a altei valute, numita de baza.
Cotatia indirecta este atunci când o valuta este exprimata în functie de o
unitate monetara nationala, numita de baza.
Sistemul de schimb:
Ø cursuri libere – cotare libera în functie de cerere si oferta: flotare
independenta;
Ø cursuri fluctuante – variatia cursurilor între limitele de interventie stabilite
de autoritatea monetara:
Ø cursuri stabilite pe baza unui „cos valutar” format din valutele
convertibile cele mai importante pentru comertul exterior al tarii;
Ø curs oficial – cursul este fix si stabilit de autoritatea monetara;

19
 Ø cursuri în functie de DST stabilite zilnic prin raportul dintre DST si
celelalte monede;
Ø crawling peg – stabilirea oficiala la intervale scurte a valorii paritare
a unei monede, în functie de scaderea puterii de cumparare a acelei monede;
Ø consiliul monetar – forma de organizare a sistemului monetar în
baza respectarii a doua reguli de baza:
Ø regula paritatii fixe (stabilirea unui curs fix fata de o valuta
aleasa ca ancora);
Ø regula de acoperire (emiterea de masa monetara numai în
schimbul activelor nete straine detinute).
Cursurile libere si cursurile fluctuante sunt cursuri de piata.

Regimul de schimb semnifica în fapt politica privitoare la alegerea tipului

cursului (ratei) de schimb: libera, flotanta etc.

Convertibilitate – însusirea legala a unei monede de a putea fi preschimbata

cu o alta moneda în mod liber prin vânzarea si cumpararea pe piata valutara.

Operatiuni „încrucisate” de schimb valutar (swap-uri) – operatiuni

simultane de cumparare si vânzare a aceleiasi sume în valuta cu decontarea la doua
date de valuta diferite (de regula spot si forward) stabilite la data tranzactiei; cele
doua operatiuni se fac cu aceeasi contrapartida (entitate).

Control valutar – gestiunea centralizata a sumelor în valuta într-o tara, în

cadrul careia exportul de capital se realizeaza pe baza de autorizatie, cumpararea de
valuta fara autorizare este interzisa, iar valuta obtinuta din operatiuni cu nerezidentii
trebuie repatriata si, eventual, cedata bancii centrale sau bancilor autorizate.

Sistemul electronic al pietei – sistem informatic prin care operatiunile de

cumparare si de vânzare sunt puse în corespondenta prin calculatoare.

Acoperirea la termen – reprezinta o tehnica prin care se iau angajamente în

sens invers în vederea protejarii unei pozitii deschise de eventualele pierderi datorate
fluctuatiilor ratelor de schimb.

Sustinatorii (creatorii) de piata valutara (dealeri – market makers)

sunt acei intermediari care coteaza si afisaza în permanenta cursurile de schimb si
care se angajeaza sa cumpere si sa vânda oricând valuta la nivelul unor anumite
limite minime (daca exista) si la cursurile de schimb afisate.

Piata clientelei – piata operatiunilor între intermediarii agreati si clientii

acestora si care servesc în mod esential la achitarea operatiunilor de cont curent.

Vânzarea pe descoperit – vânzarea de valuta care nu este în posesia

vânzatorului la momentul operatiunii.

20
2.2. MODALITATILE INSTITUTIONALE SI OPERATIONALE PENTRU CREAREA UNEI
PIETE DE SCHIMB INTERBANCARE

A. Definirea pietei valutare (de schimb) interbancare

a) Piata valutara – piata de schimb valutara (exchange market, marché des

changes) reprezinta o retea de intercomunicatii, cadrul organizatoric, pe care se
desfasoara comertul cu valute, respectiv totalitatea operatiunilor de
vânzare/cumparare de valuta. De regula, piata valutara se compune dintr-un numar
de banci si institutii nonbancare cum ar fi bursele valutare unde se întâlneste cererea
si oferta de valuta 1, concretizate în operatiunile de cumparare si vânzare de valuta si,
ca o consecinta a acestor operatiuni, se stabileste cursul valutar – cursul (rata) de
schimb valutar al monedei nationale numit generic curs (rata) de schimb.
Componenta principala a pietei valutare este reprezentata de piata
valutara interbancara.
b) Piata valutara interbancara într-o abordare stricto senso reprezinta
„piata”, relatiile stabilite între banci privitor la efectuarea operatiunilor de
cumparare/vânzare de valuta.
c) Alta abordare teoretica si practica defineste piata valutara interbancara ca o
piata de gros, la vedere si la termen a operatiunilor cu valuta, inclusiv operatiunile
încrucisate (valuta contra valuta) efectuate prin banci si entitati nonbancare între
care brokerii (curtierii) si în care bancilor le revine rolul principal si datorita calitatii
acestora, în general, de sustinatori, „creatori” de piata (market makers) si care
trebuie sa asigure lichiditatea si continuitatea pietei, respectiv sa prezinte cotatii
continue ale valorii valutelor fata de moneda nationala.

B. Trasaturile principale ale unei piete valutare interbancare

Ø repartizarea descentralizata a valutei disponibile;

Ø libertatea stabilirii preturilor valutelor (curs de schimb) în interiorul limitelor
regimului de schimb atât pentru operatiunile de vânzare/cumparare cu clientii cât si
între intermediarii agreati (banci);
Ø stabilirea cursurilor de schimb în conditii de libertate favorizeaza concurenta
care la rândul ei are efecte benefice asupra functionarii pietei valutare interbancare;
Ø superioritatea pietei valutare interbancare fata de licitatiile periodice ori
fixingul.
Liberalizarea controlului operatiunilor de schimb valutar reprezinta parte
integranta a crearii pietei valutare interbancare, prevederile referitoare la piata
valutara interbancara trebuind sa favorizeze acomodarea diverselor regimuri de
schimb valutar cu rata de schimb fixa sau flotanta.
Tarile în curs de dezvoltare, inclusiv cele în tranzitie la economia de piata, au
adoptat din ce în ce mai mult regimurile de schimb liberale si axate pe piata de cele
mai multe ori în cadrul reformelor financiare si ale unor vaste programe
macroeconomice de ajustare, structura schimburilor valutare fiind organizata atât
dupa un model de tip interbancar cât si pe baza vânzarilor prin licitatie.

1
Prin valuta în sens restrâns se întelege moneda unui stat (grup de state) detinuta de o persoana fizica sau
juridica nerezidenta fata de statul (grupul de state) emitent(e); în sens larg prin valuta se întelege atât valuta
efectiva (numerar) si valuta de cont (disponibilul dintr-un cont) cât si devizele (trate, bilete la ordin, cecuri etc)
sau alte înscrisuri exprimate în valuta (moneda straina).

21
 Desi o piata valutara interbancara este superioara ca structura prin asigurarea
lichiditatilor si eficientei, precum si a continuitatii pietei, pentru o piata emergenta (în
formare), crearea acesteia ar putea fi îngreunata de obstacole importante precum
instabilitatea fluxurilor de valuta, insolvabilitatea anumitor banci, lipsa de încredere
între intermediari si deficientele sistemului de comunicatii si plati, obstacole ce ar
duce la îngustimea pietei, situatie în care alte tipuri de piata valutara ar fi mai
nimerite pâna la crearea conditiilor pentru introducerea unei piete valutare
interbancare propriu-zise.
În aceasta situatie, licitatiile sau cotatiile interbancare se dovedesc un sistem
de tranzitie util.
De asemenea, alegerea unui sistem sau altul depinde si de situatia
investitionala initiala chiar daca aceasta, de regula, nu detine o pondere
determinanta în crearea unei piete valutare interbancare.
Dupa cum se va arata în continuare, crearea unei piete valutare interbancare
cere solutionarea anumitor chestiuni operationale, precum si reformarea cadrului
existent inclusiv privind rolul bancii centrale, alte masuri vizând anumite domenii.

2.3. OPERATIUNILE SI PARTICIPANTII PIETEI VALUTARE INTERBANCARE

Specialistii sunt unanim de acord sa aprecieze ca piata valutara, incluzând

piata valutara interbancara ca parte a acesteia, a devenit cea mai importanta si
lichida piata financiara din lume, dimensiunea globala a acesteia fiind cea mai
evidenta, functionând practic 24 de ore din 24, si datorita marilor retele de
transmitere a informatiilor – SWIFT, REUTERS, TELERATE, BLOOMBERG.
Volumul mediu zilnic al tranzactiilor este estimat în prezent la peste 2000
miliarde de dolari SUA, fata de circa 250 miliarde la nivelul anului 1986, volumul
anual al tranzactiilor de pe piata valutara depasind de câteva zeci de ori volumul
anual al comertului international, la aceasta crestere spectaculoasa aducându-si
contributia, din ce în ce mai mult, noile piete – pietele derivate – precum si
eliminarea controlului asupra pietelor valutare (în Uniunea Europeana începând cu
iulie 1990) si liberalizarea fluxurilor financiare (în Uniunea Europeana procesul fiind
terminat efectiv la sfârsitul anului 1992), precum si alti factori care au favorizat
dezvoltarea pietei, între care:
Ø întarirea si modernizarea sectorului bancar;
Ø largirea gamei instrumentelor specifice;
Ø progresul tehnic care a dus la îmbunatatirea prelucrarii informatiilor si
transmiterii acestora la mare distanta cu consecinte pozitive asupra costurilor
tranzactiilor.
Privitor la operatiunile de pe piata valutara interbancara, intermediarii fac
operatiuni atât cu proprii clienti (piata clientilor) cât si între ei (pentru administrarea
zilnica a rezervelor valutare).
Pe piata valutara interbancara se coteaza între moneda nationala si o singura
valuta, de regula dolarul SUA (valuta pivot)1. Cotarea celorlalte valute se face prin

1
Efectuarea pe piata valutara interbancara interna a operatiunilor de schimb ale monedei nationale contra unei
singure valute permite maximizarea volumului operatiunilor în aceasta valuta. Orice alta valuta necesara unei
operatiuni internationale poate fi cumparata ori vânduta pe piata valutara internationala prin intermediul valutei
de interventie, respectiv dolarul SUA sau alta valuta, cum ar fi euro în Uniunea Europeana.
Uneori pe piata valutara interbancara interna schimbul monedei nationale poate avea loc contra mai multor
valute.

22
intermediul valutei pivot utilizând cursurile disponibile pe piata valutara
internationala, metoda cunoscuta sub numele de cross-rate.
Intermediarii agreati actioneaza în nume si cont propriu si în nume propriu si
în contul clientilor la cursuri de schimb interbancare si cursuri de schimb pentru
clientela. Operatiunile valutare efectuate pe piata valutara interbancara sunt atât
operatiuni la vedere cât si operatiuni la termen.
Operatiunile pe piata valutara se desfasoara atât în cadrul bancilor cât si în
acela al bursei valutare.
Ordinele de cumparare sau vânzare care se primesc de banci în orele de
functionare a bursei (în general dupa orele 13), precum si cele care sunt primite de
la clienti cu indicatia expresa de a fi efectuate la bursa, sunt remise spre executare
organului bursier.
Banca centrala are un rol foarte important, care evolueaza în acelasi timp cu
piata valutare interbancare. Daca banca centrala pastreaza un rol important în
alocarea valutei, dezvoltarea pietei valutare interbancare si a pietelor financiare este
limitata. De aceea, aceasta nu trebuie sa coteze activ pe piata valutara interbancara
– în caz contrar determinarea cursurilor de schimb va fi compromisa – si nu trebuie
sa aprovizioneze piata cu valuta, ea urmând sa cumpere si sa vânda în mod natural
valuta pe piata. Banca centrala poate de asemenea sa ajute piata în primele faze ale
dezvoltarii furnizând lichiditate si sporind încrederea în noile reglementari si poate
interveni pe piata în scopul restabilirii conditiilor normale lasând totusi intermediarilor
rolul principal în determinarea cursurilor de vânzare si cumparare. Banca centrala
trebuie sa se concentreze asupra supravegherii generale a pietii, sa evite controlul
direct al fluxurilor de valuta si sa organizeze publicarea si difuzarea informatiilor
relative la cursurile valutare si evolutia pietei.
Participarea pe piata valutara interbancara a operatorilor se face în baza
autorizarii de catre autoritatea competenta (banca centrala) deoarece intermediarii
trebuie sa raspunda anumitor cerinte specifice între care infrastructura adecvata –
salile de piata (front office si back office).
Bancile reprezinta cea mai importanta categorie de operatori ai pietei
valutare interbancare, care în fapt este o piata a bancilor; ceilalti operatori prevazuti
legal sa participe pe piata valutara interbancara intervin prin banci sau operatori
specializati asa numitii agenti de schimb (brokeri ori curtieri). Bancile trebuie sa
deschida conturi corespondente la banci din strainatate si sa beneficieze de reteaua
mondiala de telecomunicatii rezervata exclusiv bancilor – SWIFT, constituita în 1973.
În tarile dezvoltate, datorita specializarii, nu toate bancile sunt operatori pe piata
valutara interbancara; în tarile în curs de dezvoltare, între care si România, dat fiind
caracterul de „banca universala” al acestora, ipotetic orice banca poate participa. De
asemenea, la piata valutara interbancara participa si sucursale ale bancilor straine.
Prin urmare, piata valutara interbancara este în fapt piata bancilor. Alaturi de
banci ca operatori ai pietei valutare interbancare sunt si agenti de schimb (brokerii,
curtierii); de exemplu, în Franta toti agentii de schimb valutar sunt abilitati sa
opereze pe piata valutara interbancara, bancile participante fiind în numar relativ
scazut, de regula cele mai mari. Se întelege ca bancile sunt operatori semnificativi pe
piata valutara interbancara.

Investitorii institutionali - institutiile financiare precum societati de

investitii, fonduri mutuale, societati de asigurari, organisme de plasament colectiv,
fonduri de pensii participa la piata valutara interbancara în vederea administrarii
eficiente a activelor acestora, motivatia fiind diferentele de curs în scop speculativ.

23
 Întreprinderile – au acces pe piata valutara interbancara prin intermediul
bancilor (din motive de ordin practic – specializarea bancilor, sau legislativ). Între
acestea firmele de export-import sunt o categorie importanta.

Curtieri (brokerii) – participa în piata valutara interbancara ca intermediari,

rolul acestora fiind punerea în legatura a celor doua parti interesate contra unui
comision fix calculat în functie de volumul tranzactiilor.

Persoanele fizice – au acces pe piata valutara interbancara prin intermediul

bancilor în functie si de reglementarile legale existente.

2.4. PROBLEME INSTITUTIONALE SI OPERATIONALE ALE CREARII PIETEI

VALUTARE INTERBANCARE

În vederea crearii unei piete valutare interbancare trebuie sa se dispuna de

lichiditati importante si procesul stabilirii acestei piete trebuie de la bun început
sprijinit; în acest sens autoritatile tarii au un rol determinant.
Principalele reforme institutionale si operationale se refera la:
Ø reglementarea regimului valutar si a pietei valutare interbancare;
Ø operatiunile bancii centrale;
Ø masuri de acompaniament.
Reglementarea regimului valutar si a pietei valutare interbancare
prin:
Ø modificarea legilor si reglementarilor privitoare la piata valutara si la
controlul schimburilor valutare;
Ø delegarea controlului schimbului valutar intermediarilor agreati;
Ø stabilirea unui cod de conduita;
Ø ameliorarea sistemelor de informare pentru facilitarea operatiunilor
interbancare;
Ø utilizarea cursului de schimb al pietei pentru toate operatiunile cu valuta;
Ø transferarea tuturor tranzactiilor private în piata valutara interbancara;
Ø autorizarea intermediarilor agreati ca sustinatori (creatori) ai pietei valutare
interbancare;
Ø stabilirea de criterii transparente pentru agrearea (autorizarea)
intermediarilor pietei valutare interbancare;
Ø întarirea reglementarilor privind platile si compensarile.

Operatiunile proprii bancii centrale:

Ø punerea în practica a prevederilor privind operatiunile pietei valutare
interbancare;
Ø stabilirea controlului intern adecvat asupra operatiunilor de schimb valutar;
Ø rationalizarea organizarii si operatiunilor bancii centrale;
Ø stabilirea de planuri ale trezoreriei valutare;
Ø îmbunatatirea sistemelor de informare ale bancii centrale;
Ø întarirea capacitatii de supraveghere a bancii centrale;
Ø dezvoltarea dialogului cu piata si difuzarii informatiei;
Ø îmbunatatirea operatiunilor de administrare a rezervelor externe ale bancii
centrale.

24
 Masuri de acompaniament:
Ø adoptarea prevederilor prudentiale privitor la împrumuturile în valuta ale
bancilor;
Ø punerea în practica a mecanismului de comunicare între intermediarii
agreati (banci).

2.5. LEGI SI REGLEMENTARI REFERITOARE LA CONTROLUL SCHIMBURILOR

VALUTARE

Daca autoritatile doresc sa favorizeze înfiintarea unei piete valutare

interbancare, acestea trebuie sa identifice si sa elimine barierele în calea
libertatii schimbului valutar, cum ar fi reglementarile prin care se interzice bancilor sa
furnizeze valuta clientilor lor nebancari fara autorizarea bancii centrale, sa deschida
conturi corespondente în strainatate, sa mentina pozitii deschise în valuta,
reglementari care obliga ca încasarile în valuta sa fie cedate bancii centrale, sau ca
operatiunile de schimb sa fie facute prin banca centrala sau la un curs de schimb
oficial.
Prin urmare astfel de reglementari trebuie modificate astfel încât sa se
instituie jocul cererii si ofertei în repartizarea valutei si cotarea acesteia, sa se
largeasca operatiunile valutare între banci. Bancile trebuie sa fie abilitate sa
efectueze operatiuni pe piata monetara internationala, sa se împrumute si sa dea
credite atât în tara cît si în strainatate în conditiile respectarii normelor prudentiale,
sa dezvolte operatiuni valutare la termen, sa efectueze operatiuni valutare la
cursurile determinate liber de piata, cursurile (ratele) de schimb multiple (de exemplu
utilizarea unui curs de schimb distinct pentru tranzactiile oficiale) antrenând
distorsiuni.
Banca centrala trebuie sa înceteze sa alimenteze direct cu valuta sectorul
privat nebancar, transferând astfel de tranzactii în piata valutara interbancara,
aceasta devenind mai transparenta si mai lichida. Banca centrala poate totusi sa
calculeze un curs de referinta, plecând de la cursul valutar mediu ponderat al
tranzactiilor din piata valutara interbancara, în scopuri, de regula, de calcul al valorii
în vama ori în scopuri statistice.
Crearea pietei valutare interbancare urmeaza a se dezvolta odata cu progresul
convertibilitatii monedei, respectiv cu liberalizarea pietei valutare interbancare, cu
delegarea bancilor în verificarea controlului valutar acolo unde exista.
Alte cerinte ale functionarii corespunzatoare a unei piete valutare
interbancare:
Cotarea vânzarilor si cumpararilor de valuta - intermediarii agreati
(bancile) – trebuie sa poata stabili liber cursurile de cumparare si vânzare pe piata
valutara interbancara; comisioanele trebuie stabilite prin negociere în spiritul liberei
concurente, concurenta care trebuie sa fie respectata si privitor la stabilirea marjelor
maxime, marje care trebuie urmarite si de banca centrala. Publicarea informatiilor
referitoare la cele mentionate contribuie la cresterea transparentei.

Încrederea reciproca - este cruciala în privinta bunei functionari a pietei

valutare interbancare, încredere favorizata de cunoasterea reala a situatiilor prin
intermediul publicarii bilanturilor si conturilor de profit si pierdere, respectiv de
posibilitatea evaluarii riscului de contrapartida. De asemenea, se impune întarirea

25
reglementarilor privind platile si compensatiile în vederea reducerii riscului de
neplata.

Codul de conduita - în vederea favorizarii dezvoltarii unei piete valutare

interbancare este important ca participantii la piata sa adopte un cod de conduita,
unanim acceptat.
Codul de conduita este un ansamblu de reguli de natura a ghida operatiunile
de pe piata valutara interbancara cu precizari privind modalitatile practice,
autorizatiile necesare, instrumentele, limitele de competenta, modalitatile de
confirmare si procedurile de plata, relatiile dintre brokeri (curtieri) si banci.
Un astfel de cod, în general este elaborat de banca centrala si asociatia
bancherilor din tara respectiva.

Sustinatorii pietei pe piata valutara interbancara – intermediarii (bancile) –

vor lua initiativa „tinerii” pietei în sensul crearii de lichiditati prin ajustarea propriilor
portofolii în functie de fluxul comenzilor si previziunilor acestora în timp ce prin
fortele concurentei cotatiile cursurilor converg într-un interval strâns; acestia se
angajeaza sa cumpere si sa vânda oricând anumite cantitati minime de valuta la
cursurile cotate.
În primele faze ale dezvoltarii pietei, numarul si volumul operatiunilor de
schimb valutar pe piata valutara interbancara pot fi limitate si datorita unor factori
sezonieri si unor fluxuri masive de plati pentru titluri ale datoriei publice, ceea ce face
dificil rolul acestora de sustinatori (creatori) ai pietei valutare interbancare.
Rolul acestora poate fi sprijinit de catre participarea bancii centrale la piata
valutara interbancara în sensul crearii lichiditatii si mentinerii independentei si
competitivitatii noii piete.
De asemenea, dezvoltarea pietei valutare interbancare presupune si
dezvoltarea investitiilor tehnologice, care nu necesita sume enorme, în vederea
punerii în functiune a unei retele informatice - retea telefonica, telex, fotocopiatoare -
care face posibila legarea între ei a intermediarilor agreati si afisarea informatiei
legate de cursuri, cerere si oferta.

Sistemele de plata si compensare - au o influenta determinanta asupra

bunei functionari a pietei valutare interbancare având în vedere ca tranzactiile în
moneda nationala se fac prin sistemul de plata local iar cele în valuta se efectueaza
prin intermediul conturilor de corespondent deschise în strainatate de catre banci.
Platile la operatiunile la vedere nu pot depasi doua zile lucratoare de la data
operatiunilor. Prin urmare, pentru ca piata valutara interbancara sa fie operationala
este esential ca sistemul de plata interior sa fie adecvat si bazat pe o retea de
informatii adaptata (linii telefonice confirmate prin telex securizat sau alt sistem
precum SWIFT, sistem de afisaj a informatiei).

Piata clientelei - este din punct de vedere tehnic distincta de piata

interbancara - si îndeplineste functia vitala a asigurarii cererilor de valuta ale
utilizatorilor finali (întreprinderi ori particulari), fiind strâns legata de piata valutara
interbancara prin faptul ca acesti utilizatori au acces la piata valutara interbancara
prin operatorii agreati ai acesteia. Datorita timpului necesar implementarii unei piete
valutare interbancare lichide si concurentiale, în tarile în curs de dezvoltare, inclusiv
cele în tranzitie acest segment al pietei, respectiv piata clientelei, în primele faze ale
dezvoltarii este în general mult mai activ decât piata interbancara.

26
 Birourile (casele) de schimb valutar pot sa joace un rol important care sa
ilustreze calitatea acestora de „creatori de piata”.

Intermediarii nonbancari - în perioada tranzitiei catre un sistem de schimb

bazat pe jocul pietei, în cadrul unei piete de schimb interbancara liberalizate este
posibila largirea autorizarii intermediarilor agreati prin noi banci interne sau straine
cât si prin entitati nonbancare în scopul încurajarii concurentei si mentinerii la minim
a ecartului între cursurile de cumparare si vânzare, între aceste entitati un rol
important avându-l birourile (casele) de schimb valutar.
Reteaua intermediarilor nonbancari nu este o componenta necesara a pietei
valutare interbancare, dar astfel de retea poate ameliora accesul publicului la
operatiunile de schimb valutar.

2.6. ROLUL BANCII CENTRALE

2.6.1. Generalitati

Banca centrala trebuie sa participe la piata valutara interbancara în conditiile

pietei, fara a influenta piata prin cotatii de cumparare sau vânzare; în cazul când face
astfel de cotatii, acestea sunt de natura a limita cotatiile bancilor: marjele între
cursurile de cumparare si vânzare prea mici stânjenesc activitatea prin lipsa de
interes a bancilor, marjele prea largi favorizeaza operatiunile de schimb între banci
dar, în acelasi timp, si practica cursurilor (ratelor) multiple 1.
Banca centrala poate sa cumpere ori sa vânda la discretia sa sume în valuta
printr-unul sau mai multi intermediari, de regula banci, solicitând cotatii si efectuând
operatiunile la cursurile convenite cu acestia în conditii de confidentialitate.
Banca centrala trebuie sa înceteze sa ofere garantii de schimb daca aceasta
doreste sa efectueze operatiuni pe piata de schimb la termen în contrapartida cu
moneda nationala, acestea trebuie executate la cotatiile la termen ale pietei.
De asemenea, banca centrala poate sa sprijine dezvoltarea pietei valutare la
termen prin contributia la pregatirea participantilor la operatiunile la termen, de
exemplu prin organizarea de seminarii sau a tehnologiei de informare
corespunzatoare; nu este necesara fixarea limitelor scadentelor tranzactiilor la
termen, acestea fiind determinate de participantii la piata.
Intermediarii pietei interbancare trebuie sa se încadreze în limitele prudentiale
privind pozitiile valutare zilnice deschise, iar banca centrala trebuie sa intervina în
scopul normalizarii situatiei.
Ca regula generala, banca centrala este organismul financiar al guvernului si
în aceasta calitate, ea cumpara si vinde valuta în contul guvernului.
Totodata, banca centrala efectueaza operatiuni de schimb valutar pe cont
propriu în scopul maririi rezervei valutare sau în conformitate cu obiectivele politicii
de schimb valutar.
Banca centrala trebuie sa efectueze operatiunile în piata la cursuri liber
negociabile; la începutul dezvoltarii pietei valutare interbancare, aceasta poate fi
marcata de tranzactiile oficiale, situatie în care acestea ar putea fi efectuate la cursul

1
În conformitate cu prevederile art. VIII din statutul FMI, practica cursurilor de schimb multiple este nepermisa
si cade sub competenta de solutionare a FMI. Cursurile multiple sunt atunci când diferenta între cursurile de
cumparare si cele de vânzare ale bancii centrale depasesc 2%.

27
de schimb mediu al zilei tranzactiei (curs de referinta) sau zilei anterioare acesteia;
aceste cursuri se aplica si asupra cedarilor veniturilor în valuta (din exporturi), desi
aceasta practica ar trebui eliminata.
De asemenea, banca centrala trebuie sa înceteze orice activitate comerciala,
inclusiv vânzarea de valuta pentru finantarea operatiunilor comerciale specifice
sectorului privat.

2.6.2 Organizarea operatiunilor de schimb valutar ale bancii centrale

Crearea unei piete valutare interbancare poate determina reorganizarea unor

functii ale bancii centrale si marirea resurselor de personal.
Directia de specialitate din banca centrala, în cazul regimului de control al
schimburilor, îsi va modifica atributiunile în sensul delegarii functiei de control la
intermediarii agreati si crearii unor noi responsabilitati referitoare la supravegherea
intermediarilor sau la elaborarea si aplicarea unor reguli si proceduri referitoare la
evaluarea operatiunilor, alocarea valutei utilizatorilor finali, la tranzactiile directe cu
intermediarii agreati.
Banca centrala va trebui sa organizeze, respectiv sa amelioreze sistemul de
informare în vederea facilitarii operatiunilor interbancare si realizarii politicii
macroeconomice a acesteia.
De asemenea, este necesara reorganizarea operatiunilor de administrare a
datoriei externe si rezervelor valutare prin întarirea coordonarii între directia
operatiunilor de schimb valutar si directia operatiunilor monetare, eventual prin
înfiintarea unui comitet format din reprezentantii diferitelor directii din banca
centrala.

2.6.3. Operatiunile bancii centrale

Interventiile bancii centrale pe piata de schimb valutar interna trebuie sa se

faca prin intermediul bancilor si anume printr-un numar restrâns al celor mai
performante banci; uneori pot fi utilizati si brokerii (curtierii)1.
Politica de interventie trebuie sa aiba un obiectiv clar definit fie ca este vorba
de mentinerea unui curs fix, fie ca e vorba de atenuarea, pe termen scurt, a
fluctuatiilor cursurilor de schimb; interventiile bancii centrale au o incidenta majora
pe piata valutara interbancara care se dezvolta si nu trebuie sa compromita rolul
pietei în formarea preturilor valutelor (cursurilor).
Se impune evaluarea fluxurilor zilnice ale trezoreriei în valuta pentru a
determina volumul interventiilor sau necesitatea ajustarii cursului de schimb.
Interventiile bancii centrale, care pot fi semnificative, nu sunt continue,
acestea fiind determinate de:
Ø necesitati proprii de administrare a rezervelor valutare ori de executare a
ordinelor clientelei proprii (guvern, banci centrale, organisme internationale);
Ø controlul asupra pietei, în masura în care acesta exista;
Ø influentarea cursului de schimb în functie de politica monetara sau politica
economica în general sau de necesitatea aplicarii unor cerinte, acorduri, angajamente
internationale cum ar fi în principal acordurile cu FMI.

1
Posibilitatea refuzului accesului bancilor neperformante la operatiunile bancii centrale este o modalitate de a
incita astfel de banci sa ofere servicii de calitate.

28
 Interventiile bancii centrale pe piata valutara interbancara trebuie sa fie
semnificative ca volum, coordonate si efectuate la momentul oportun tocmai pentru
a da un semnal celorlalti operatori ori economiei în general.
Interventiile bancii centrale sub forma de cumparari ori vânzari de valuta
constituie un instrument al politicii monetare care vizeaza mentinerea cursului de
schimb la nivelul dorit sau în cadrul marjei, afirmata ori nu.
Operatiunile de schimb pe care banca centrala le face în cont propriu trebuie
sa fie corect organizate prin delimitarea functiilor celor doua compartimente: sala de
tranzactii (front office) si compartimentul ce confirma si înregistreaza tranzactiile
(back office).
Conducerea bancii centrale trebuie sa stabileasca pentru operatorii sai
(dealeri) reglementari ori dispozitii scrise referitoare la: lista valutelor ce fac obiectul
schimbului, procedurile de declarare si înregistrare a tranzactiilor efectuate,
responsabilitatile intermediarilor, limita autorizarii (intermediarii mai experimentati
pot avea limite mai ridicate), limitele pentru care se impune autorizarea sefilor
ierarhici, procedurile de supraveghere adecvate, inclusiv verificarile (auditul)
operatiunilor.
Banca centrala trebuie sa mentina un contact permanent cu intermediarii
agreati pentru a se informa asupra cursurilor de cumparare si vânzare, sa
aprofundeze dialogul cu acestia în diverse forme, inclusiv simpozioane, pentru a
elimina orice neîntelegeri privind politica monetara si economica ce ar putea alimenta
incertitudinile ori destabiliza cursul de schimb1.
Banca centrala ar trebui sa faca publice informatiile zilnice privitoare la
cursurile maxime si cursurile minime ale pietei valutare interbancare si la cursul
mediu ponderat.
O mai buna cunoastere a mecanismului de functionare a pietei si informarea
celor care participa la piata sunt factori care favorizeaza dezvoltarea pietei valutare
interbancare.
Arbitrajistii (intermediarii/dealerii) bancii centrale trebuie sa sesizeze orice
oportunitate care se ofera în materie de arbitraj 2 pe piata valutara interbancara, sens
în care acestia trebuie sa poata avea decizia privind acceptarea sau respingerea unei
tranzactii în cadrul limitelor de competenta stabilite.
De asemenea, banca centrala poate sa primeasca sume în valuta cum ar fi
creditele externe pe care sa le vânda zilnic în piata valutara interbancara.
În interventiile sale pe piata valutara interbancara, de regula, banca centrala
trebuie sa evite afisarea intereselor sale si sa ramâna în asteptare pentru a lasa piata
sa se echilibreze.
Uneori banca centrala trebuie sa semnaleze clar intentiile sale în piata: de
exemplu, în perioada de instabilitate poate sa intervina în anumite directii, având si
sustinerea unor intermediari agreati importanti sau poate sa ofere celorlalti
participanti în piata o cotatie ferma în cadrul marjei cotatiilor pietei valutare
interbancare.

1
Cum am mai aratat, dialogul de-a lungul zilei se realizeaza si prin operatorii salii de tranzactii (front office).
2
Obiectivul bancii centrale nu este maximizarea profiturilor din activitatea în piata valutara interbancara dar pe
de alta parte, un astfel de obiectiv nu este neglijabil.

29
2.6.4. Reglementarea riscurilor de schimb

Tranzactiile de schimb ale bancilor comporta mai multe riscuri, inclusiv riscuri
externe care sunt legate de evolutia pietei si riscul de contrapartida care poate fi în
stare de insolvabilitate. În plus, riscurile interne pot fi generate si de comportamentul
necorespunzator, în mod deliberat ori nu.
Stapânirea ori eliminarea riscurilor trebuie sa faca obiectul conducerii fiecarei
banci.
În acelasi timp, autoritatea responsabila cu supravegherea trebuie sa sesizeze
riscurile potentiale si sa nu autorizeze un intermediar (banca) care nu dispune de
„instrumentarul” necesar adecvat urmaririi riscurilor aferente schimbului valutar.
Rolul bancii centrale este acela de a evalua procedurile interne împotriva
riscurilor de piata stabilite de banci si de a stabili norme uniforme minime în care sa
se faca distinctia între categoriile de rezidenti si nerezidenti, moneda nationala si
valuta si în care sa se stabileasca limite prudentiale privind pozitia valutara (de regula
ca raport între pozitia valutara neta deschisa si fondurile proprii ale bancii).
Reglementarile privind adecvarea fondurilor proprii la riscurile operatiunilor în
valuta sunt stabilite de Comitetul de la Basel privind controlul bancar si sunt norme
internationale de reglementare prudentiala a gestiunii operatiunilor de schimb ale
bancilor.

30