Universitatea TRANSILVANIA din Braşov

Facultatea de Alimentaţie şi Turism

Specializarea: IMIT & IMAPA

Cursul 1

SISTEME ŞI INSTALAŢII
PENTRU AGREMENT

CURS PENTRU ÎNVĂŢĂMÂNT DE ZI

Titular curs,
Prof.dr.habil.-ing.MSc. Walter THIERHEIMER
 1.1 SISTEME. OMNIPREZENŢA SISTEMELOR

Omul trăieşte şi îşi desfăşoară activitatea în cadrul unor sisteme sociale.

Activitatea sa de cercetare ştiinţifică reflectă structura sistemelor din natură iar
activitatea sa tehnologică a produs sisteme fizico-tehnice complexe. Dar chiar aşa fiind,
principiile care guvernează comportarea sistemelor nu sunt pe deplin înţelese.
Un sistem înseamnă o grupare de elemente componente care acţionează
împreună în vederea atingerii unui obiectiv comun. Maşina agricolă sau o linie automată
din industria alimentară sunt sisteme formate din componente care acţionează
împreună pentru a asigura diferite activități respectiv produse. Un depozit şi o platformă
de încărcare/descărcare formează un sistem destinat încărcării/descărcării mărfurilor în
şi din sistemele de transport.
Un sistem poate cuprinde atât oameni cât şi elemente fizico-tehnice.
Magazionerul împreună cu muncitorii din depozite sunt elemente componente ale unui
sistem de transport şi depozitare. Familia este un sistem de convieţuire şi de creştere a
copiilor.

1.2 PRINCIPIILE SISTEMICE CA STRUCTURĂ A CUNOŞTINŢELOR

O structură (sau o teorie) este esenţială dacă vrem efectiv să corelăm şi să

interceptăm observaţiile noastre din orice domeniu de activitate. Fără o structura care
să le reunească, informaţiile rămân un amalgam de fragmente. Fără o structură
organizatoare, cunoştinţele sunt o simplă colecţie de observaţii, experienţe şi incidente
contradictorii. O astfel de stare de fapte necorelate caracterizează, în primă etapă,
cunoştinţele noastre despre sistemele tehnice.
Impresiile noastre disparate şi adesea contradictorii trebuie centralizate prin
asamblarea lor într-o structură unificatoare. Fără o structură care să coreleze faptele şi
observaţiile este greu să învăţăm din experienţă, este greu să folosim trecutul ca să ne
pregătim pentru viitor.
Legile fizicii formează o structură pentru a corela observaţiile noastre despre
natură. Această structură a cunoştinţelor fizice este baza tehnologiei de astăzi.
Conceptul de sistem cu conexiune inversă (cu reacţie, feed-back) pare a se
profila ca fundamental pentru structurarea observaţiilor noastre asupra sistemelor
economico-sociale. În decursul ultimului secol, teoria sistemelor s-a dezvoltat încet, în
legătură cu sistemele mecanice şi electrice.
Principiile sistemice discutate în acest curs dau posibilitatea structurării
observaţiilor noastre asupra sistemelor tehnice. Odată acceptate structura şi principiile
de conducere ale sistemelor, se poate continua cu explicarea contradicţiilor, cu
clarificarea ambiguităţilor şi cu rezolvarea unor controverse din cadrul ştiinţelor tehnice.
Structura legilor fizice în tehnologie a adus şi aduce un impuls în evoluţia acţiunilor
elementelor de execuţie. În conceptele despre sisteme vom găsi o bază comună care
fundamentează şi uneşte cele două domenii, ale ştiinţelor pozitive şi ale celor umaniste.

1.3 STRUCTURA SISTEMELOR

Structura unui subiect impune organizarea informaţiilor. Dacă se cunoaşte o

structură sau un model de care se poate dispune, acestea ajută la interpretarea
observaţiilor. O observaţie poate părea la început fără înţeles, dar ştiind că ea trebuie
să se potrivească într-una din anumitele categorii aflate la dispoziţie, ne ajută în
procesul de identificare şi descoperire. Structurile presupun multe nivele sau ierarhii. În
cadrul oricărei structuri pot exista substructuri. Se vor lua în discuţie conceptele

2
structurale ce vor fi analizate pentru organizarea sistemelor: limite (extremum-uri)
închise, bucle de reacţie, nivele şi ritmuri iar în cadrul ritmurilor obiective (scopurile
sistemului), stări aparente, diferenţe şi acţiuni. Aceste concepte structurale se
organizează în următoarea ierarhie de componente majore şi subordonate:

Comportamentul specific unui sistem închis, creat între anumite limite

(extremum-uri) şi independent de intrările din exterior.

Bucla conexiunii inverse ca element de bază din care este format sistemul.

1. Nivelele, ca unul dintre tipurile fundamentale de variabile din cadrul

buclei conexiunii inverse.
2. Ritmurile, celălalt tip fundamental de variabilă din bucla conexiunii
inverse.
a) Obiectivul, ca un component al ritmului;
b) Starea aparentă cu care este comparat obiectivul;
c) Diferenţa dintre obiectiv şi starea aparentă;
d) Acţiunea ce rezultă din această diferenţă.

1.3.1 Limite închise

Ne interesează sistemele drept cauză a comportamentului dinamic. Accentul

este pus pe interacţiunile din interiorul sistemului, care au ca rezultat creşterea, variaţia
şi reglarea. Orice comportament specific poate fi produs de o combinaţie a
componentelor în interacţiune. Aceste componente acţionează în cadrul unei limite care
defineşte şi mărgineşte sistemul.

’’Conceptual, sistemul cu reacţie este un sistem închis. Comportamentul său

dinamic apare în cadrul structurii sale interne. Odată ce o interacţiune esenţială pentru
modul de comportare este cercetată, trebuie inclusă în cadrul limitei sistemului’’.

1.3.2 Bucla conexiunii inverse – element structural al sistemelor

În cadrul limitei sistemului, blocul constructiv de bază este bucla conexiunii

inverse. Bucla conexiunii inverse este un drum (curbă) care cuplează decizia, acţiunea,
nivelul (starea) sistemului şi informaţiile,
întorcându-se la punctul de decizie. Figura
1.1, reprezintă structura unei bucle.
Procesul de decizie din figura 1.1
implică un concept mult mai larg decât doar
luarea deciziilor de către om în conformitate
cu uzul comun al cuvântului „decizie”. După
cum este utilizat aici, un proces de decizie
este un proces de comandă o oricărei acţiuni
a sistemului. Poate fi o decizie umană clară şi
explicită. Poate fi o decizie subconştientă.
Poate exprima procesul de guvernare din
dezvoltarea biologică. Poate fi supapa
mecanismului de distribuţie a unui motor cu
Fig.1.1: Structura unei bucle cu conexiune inversă
ardere internă. Poate exprima consecinţele
naturale ale structurii fizice a sistemului.

3
Indiferent de natura procesului de decizie, el este întotdeauna inclus într-o buclă de
reacţie. Decizia este bazată pe informaţiile disponibile; decizia comandă o acţiune care
influenţează un nivel al sistemului, apărând astfel noi informaţii care modifică cursul
deciziei.

’’Deciziile se iau întotdeauna în interiorul buclelor de reacţie (conexiune

inversă)’’.

Orice decizie este luată în cadrul unei bucle de reacţie (conexiune inversă).
Decizia comandă acţiunea ce modifică nivelele sistemului, care, la rândul lor,
influenţează decizia ulterioară. Un proces de decizie poate face parte din mai multe
bucle de reacţie (conexiuni inverse).
Principiul de mai sus exprimă natura circulară a procesului decizional,
concentrând atenţia asupra buclei de reacţie (conexiune inversă). Procesele de decizie
se disting de obicei uşor. Buclele conexiunii inverse asociate nu sunt întotdeauna
evidente.
Un sistem poate avea o singură buclă de reacţie (conexiune inversă) sau mai
multe bucle de reacţie incluse una într-alta. Fiecare buclă conţine unul sau mai multe
puncte de decizie care comandă acţiuni şi unul sau mai multe nivele ale sistemului, care
rezultă în urma acţiunilor.

’’Nivele şi ritmuri ca substructuri ale buclei’’.

O buclă de reacţie (conexiune inversă) se compune din două tipuri diferite de

variabile: nivelele (stările) şi ritmurile (acţiunile). În afară de constante, acestea două
sunt necesare şi suficiente pentru a reprezenta o buclă de reacţie (conexiune inversă).
Variabilele de nivel reprezintă într-un sistem acumulările. Nivelele acumulează
(sau integrează) diferenţa netă dintre ritmurile fluxului de intrare şi cele ale fluxului de
ieşire. De exemplu, lichidul dintr-un rezervor este o variabilă de nivel. Ea este
modificată de ritmul în care este adăugat sau evacuat lichid. Lichidul dintr-un anumit
rezervor depinde, însă, de lichidul din alt rezervor (în acelaşi moment). Cele două
rezervoare sunt interdependente numai dacă există un ritm al fluxului între ele.

’’Nivelele constituie integrări’’.

Nivelele integrează (sau acumulează) rezultatele acţiunii unui sistem. Variabilele

de nivel nu se pot modifica instantaneu. Nivelele creează continuitatea sistemului între
diferite momente de timp.
Variabila de nivel depinde numai de acumularea ritmurilor trecute ale fluxului.
Ritmurile prezente ale fluxului nu determină nivelul prezent, ci numai rapiditatea cu care
se modifică nivelul. O variabilă de nivel, fiind dependentă numai de acumularea trecută
a ritmurilor asociate ei, nu este direct dependentă de nici o altă variabilă de nivel. Orice
dependenţă între două nivele poate apărea numai dacă ele au fost cuplate în trecut
printr-un ritm al fluxului.

’’Nivelele se schimbă numai în funcţie de ritmuri’’.

O variabilă de nivel este calculată în funcţie de modificările datorate variabilelor

de ritm şi care modifică valoarea anterioară a nivelului. Valoarea iniţială a nivelului este
preluată în perioada anterioară. Ea este modificată de ritmurile care acţionează în
intervalul de timp considerat. Valoarea prezentă a unei variabile de nivel poate fi

4
calculată fără a fi necesare valorile prezente sau anterioare ale oricărei alte variabile de
nivel.
Fiindcă variabilele de nivel sunt independente una faţă de alta, structura unui
sistem şi desfăşurarea proceselor fireşti proprii lui sunt de aşa natură încât şi variabilele
ritm nu se pot influenţa direct. După cum sunt utilizate aici, ritmurile fluxurilor sunt
definite nu ca medii pe o anumită perioadă de timp, ci ca ritmuri instantanee ale
fluxurilor din canalele acţiunii sistemului. Ritmurile nu pot interacţiona direct deoarece
ele acţionează numai prin intermediul influenţei lor asupra nivelelor sistemului.
Nici un ritm al fluxului nu poate fi măsurat instantaneu. Toate instrumentele
actuale de măsurare a ritmurilor necesită un timp pentru a putea acţiona. Ele măsoară
nu ritmul instantaneu ci, de fapt, ritmul mediu pe un interval de timp.